Băi, dar nu mă las!…

Văd bine că la textul de ieri mi-am luat castane, văd bine că nu puțini dintre cei care au comentat mă consideră cam zaharisită, cam nostalgic-comunistoidă și cam dezinformată și tot nu mă las!

În loc să vă povestesc cum a învățat Mili  să plângă după vrăbii la geam, cu tremurat de buzițe și scâncete de sugar, de-ți vine ție, ființă pe două picioare și fără coadă să dai iama în ele și să-i aduci la bot întreg stolul din copac, io aleg să mă agăț, de data asta de bunii consilieri ai domnului Mairămasecucincicase (pe numele lui de scenă sau de Piață – Johannis).

De la bun început voi preciza că nu-i fac nicio vină domnului Ioha (cum îl alintă prietenul nostru Mi Argo), pentru că trebuie să fii cel puțin idiot să-ți închipui că rosteala cu răsteală din mijlocul mulțimii protestatare de acum două seri i-a venit pe buze ad-hoc președintelui  și nu e rodul sfătuielii sale cu divanul de consilieri ai palatului. Domnia sa, Ioha, i-a numit pe proaspeții guvernanți cărora le strânsese mâna bucată cu bucată la depunerea jurământului – „o gașcă de politicieni cu probleme penale”. Nu zic că nu le-a zis bine: asta sunt. Doar că și dumnealui a avut probleme penale care s-au soldat cu pierderea unei proprietăți din alea șase, adunate cu greu, din banii de meditații. (N-am nici cea mai mică îndoială că și-a plătit impozitul  pentru fiecare minuțel de lecție particulară la fizică, altminteri n-ar fi pomenit cuvântul meditații, că ar fi sărit Fiscul pe el. Sau nu?…)
În general, cu un începător vorbitor de limbă maternă (maternă pentru noi) nu te riști să-l lași să vorbească ce-i trece prin cap. Poate doar o dată s-a întâmplat faza asta, când domnia sa a cuvântat așa: „Astăzi, în seara zilei de 23 ianuarie, ne-am adunat aici, în Palatul Cotroceni, pentru a comemora unul din evenimentele de suflet ale românilor: Mica Unire.”
Ia să deschidem o paranteză și să facem analiză pe text:

Astăzi – astăzi e ok, că astăzi era.
în seara zilei de 23 ianuarie – precizare inutilă, aș zice, că toată lumea prezentă avea un ceas biologic în creier și unul mai sigur, la mână, care atestau că e seară. Doar că președintele avea să fie absent în dimineața următoare, de Ziua Unirii lui Cuza, și atunci era util și necesar să ne sugereze că ne-a transmis urările cu doar câteva ore înainte de revărsatul zorilor zilei de 24 Ianuarie. În fond, neozeelandezii care i-au ascultat cuvântarea se simțeau și erau pe 24 decembrie, din plin.
ne-am adunat aici, în Palatul Cotroceni – vedeți că nu m-am dus ACASĂ, la Sibiu…
pentru a COMEMORA unul dintre evenimentele…  – e, aici am început să fiu sigură că nu Ioha a conceput discursul, ci unul dintre consilierii lui, hiperstresat că tre’ să mutăm totul cu o zi înainte. Cu tresă, cu stea pe umăr, cum o fi fost,  consilierul a pierdut din vedere că noi ne comemorăm morții și ne sărbătorim victoriile. C-așa e-n DEX!
Deci, după mine, chiar că nu e Ioha vinovat de mesajul ăsta subliminal, de actul ăsta ratat. Consilierul care i-a scris textul stăpânește limba română mai puțin ca o manicuristă.
Să nu mai ajungă în fruntea țării corupții și penalii,  de acord, dar nici consilierii lor care n-au citit decât o carte, p-aia de telefon.

Deja am scris mai mult decât atunci când vă povestesc ceva, mai cu talent, evident, dar tot nu mă pot opri să zic că mă îngrijorează Ioha, în continuare: acum vrea un referndum de genul „Nu-i așa că nu-i așa?”
Vrea un referendum în care să consulte poporul dacă e de acord cu „Continuarea luptei împotriva corupției”
Doamne, apără-ne și păzește-ne!
Mai bine organiza Băsescu un referendum dacă „Să se ieftenească băutura”!…