Mamă, mamă!…

Azi s-a (în)făptuit marșul pentru viață. Cică  în București au participat 4000 de oameni. Adică patru mii de cetățeni au ieșit, cu mic cu mare, „pentru contra avortului”.
Tot azi au ieșit și polițiștii, probabil tot niște mii, „pentru contra salariilor mici”.

Zău dacă mai înțeleg ceva: unii vor să se nască mulți copii, toți copiii posibili, ceilalți zic că n-au ce le pune pe masă nici ălora pe care îi au.
Iar s-a scindat societatea, iar gem unii hăis și alții cea!

Ar trebui să mă abțin de la comentarii referitoare la avort, că am decât pisic, nimic nu mă recomandă la datul cu părerea.
Sper, doar, că cei patru mii de doritori de copii cu orice preț n-au fost niciodată în situația de a alege între:
a) fiica noastră e elevă de liceu și a rămas gravidă într-a zecea; păstrăm sarcina
și ne reorientăm spre cariera de femeie de serviciu
sau
b) facem avort și ne pregătim de facultate.

Am găsit pe net o fotografie de la marșul pentru viață, făcută de Octav Ganea, un tânăr fotograf pe care am avut privilegiul să-l cunosc personal. Iat-o!
Habar n-am ce crede Ganea despre avort, dar poza asta face cât o mie de cuvinte.

N.B.: În articolul despre fotograful Octav Ganea, apare un citat: „În Europa, doar un copil rrom din patru urmează cursurile şcolii primare”, explică Octav Ganea în descrierea proiectului său, citând un studiu UNICEF. „Dintre aceia care merg la şcoală, doar unu din 15 termină şcoala generală, şi doar 0,24% din populaţia rromă încheie studiile liceale.”
Merită citit!

Publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, epoca de piatră, experimente, strict autentic, sărbători, ştiri de neştiut | Etichetat , , | 72 comentarii

Cei trei muschetari erau patru și ultimul era femeie

Aveam de gând să scriu ceva  despre făcătura asta, dar m-a cuprins deodată scârba. Scârba că Le Monde se pretează la asemenea mizerii.
Oare cât ne-o fi costat?

Publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, glume bune, mizeria umană, părerea mea, ştiri de neştiut | Etichetat , , | 18 comentarii

Am râs cu lacriMili șiroind pe obraji

De bloggerul numărul doi al României, Cetin. Fost Arhi.
Când era Arhi și scria și despre ce voia el, nu numai după dictare cum scrie acum, exclusiv, îl consideram un zvăpăiat la cap, care încearcă să contracareze surplusul de kile, pe modelul obez, dar deștept, ce plm!
Acum, de când semnează cu numele real și întreg, Cetin Ametcea, mă tot întreb ce-a fost în capul Doamnei și Domnului Ametcea de și-au botezat  copilul Cetin? Dacă ei știau că există aliterații fericite – „vâjâind ca vijelia”, la alde Eminescu și aliterații nefericite – Cetin cu nume de familie Ametcea. De ce nu l-au botezat Codrin (că, oricum, în codrii de brazi, cetina-i inclusă)?!
S-au gândit părinții lui că, într-o bună zi, Cetinelul lor va ajunge mare blogger de mare succes și va fi invitat la o vizită de lucru în Instituția SIE? Cu scopul de-a-l face să scrie un omagiu pe blog despre spionii noștri? Dar să-l scrie așa, pe modelul clasic, al pupăturii în cur cu frecvența și viteza acului mașinii de cusut, ca în vremurile ceaușiste?

Bine, faptul că, din cele 20 de milioane de români, SIE l-a preferat pe Cetin ca invitat într-o vizită de lucru la muzeul lor, eu o iau ca pe o simplă tombolă. A tras Cetin biletul norocos. Cetin, un civil cu blog de mare succes, în vizită la SIE, temă pentru acasă, promovează-ne!
Băi, între noi fie vorba, Cetin a dat cu cu atâta miere pe la pliurile mucoasei anale ale Serviciului de Informații Externe, că toți diabeticii binevoitori la lipăit au făcut un pas înapoi.
Bă, Cetine… să fi scris și tu mai cu zaharină, mai cu aspartam!  Că eu, pe timpul lecturii, am avut senzația că Leana Ceaușescului e vie și te monitoriează intens, de dincolo de mormânt.
Unde ai greșit, băi, grăsuțule, lacom și acoperit de mâna a doua?  Ești surd!
„Mă numesc Ametcea, Cetin Ametcea” n-o să sune niciodată ca

Cu alte cuvinte, ai participat la concursul Să mâncăm rahați de șobolani pentru bani și l-ai câștigat.
Halal câștig!

 

 

Publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, bloguri care merită citite, epoca de piatră, experimente, mai prost decât ai fost proiectat, părerea mea, strict autentic, Uncategorized, ştiri de neştiut | Etichetat , , , | 110 comentarii

Call of Duty

La început îi plăcea desenul ăsta. Ședea sub el cu seninătate. Poate că nici nu-l băgase de seamă. Trei soldați, văzuți din spate, creion pe foaie A4, sosit tocmai din Sighet, de la un amic virtual care jucase Call of Duty cu Birjarul, ă-hă, pe când Mili nu era nici sămânță de motan, fiindcă nici tac-su nu era născut.
L-am înrămat fiindcă îmi plăcea. Îmi amintea de Sven Hassel. Și era un desen bine făcut.
Azi, nu știu ce idei de redecorare l-au cuprins, că s-a certat cu cei trei camarazi  de luptă, a strâmbat rama cu ceasurile bunicului,

s-a răzbunat pe omul din Alpha Centauri, a analizat pictura mea, mediocră, cu flori de câmp  …

A sfârșit prin a arunca pe jos un tablouaș mizerabil…

 

Până la urmă înțeleg că trebuie să schimbăm tot!

Dar cum?!

 

Publicat în pisici și alte lucrușoare | Etichetat , | 40 comentarii

Zgomotul și Furia

Nu, nu de Faulkner.  De Mili.
La cinci dimineața, azi, de ziua numărului Pi, m-a trezit Zgomotul. O foșneală de pungă de plastic. Nu părea grav. Părea diabolic. Să-ți foșnească cineva o pungă de plastic în apropiere, intenționat, în ultima ta oră de somn, e criminal. Mi-am pus ochelarii, m-am uitat la ceas. Cam bănuiam eu cine-mi face praf ultima oră de somn și mă pregăteam să mă răsucesc pe partea ailaltă, să mai ațipesc nițel, să nu-i dau satisfacție criminalului. Am văzut prea multe filme polițiste cu criminali histrionici, care-și asmut detectivul urmăritor cu tot felul de semne și foșgăieli,  ca să mă las sedusă.
Foșneala venea de jos, de la nivelul gresiei. Nicio scofală. Culcă-te la loc! Am bușit perna, să facă acea gâlmă plăcută sub ceafă și m-am întors cu fața la perete. Am închis ochii. Practic, i-am ordonat creierului să dea cu superglue pe gene. Am stat vreo trei minute cu ochii înțepenit-închiși, așa cum stăteam în copilărie, ca să-l păcălesc pe bunică-miu că dorm.
Zgomotul era același. Parcă m-aș fi obișnuit cu el, mai-mai că reușeam să ațipesc, când am perceput Furia.  Furia nu era de plastic, era de groază. Era o furie pe viață și pe moarte.
Mi-am pus iar ochelarii, mi-am vârât picioarele în papuci și am pornit spre bucătărie. La primul pas am auzit krantz, la al doilea – krantz… Am aprins lumina pe hol și-am înțeles de ce krantz la fiecare pas: o pâine veche, uitată în pungă, se împrăștia, împărțită la numărul Pi, hăcuită, kilerită, pe trei metri pătrați.
Criminalul pândea, din umbră,  o eventuală reacție.
L-am ignorat.
Am pus ibricul de cafea pe foc, am măturat holul, uimită că sunt capabilă să mătur înainte de cafea și m-am dus la baie, să sărbătoresc ziua lui Pi.

 

Publicat în pisici și alte lucrușoare, prieteni, strict autentic | Etichetat , , , , | 26 comentarii

Noaptea, ca hoții

Azi-noapte nu dormeam. Ședeam întinsă pe spate, cu capul întors spre stânga (invers am amețeli!) și cu ochii închiși. Ascultam televizorul, în surdină, sprerând că dezbaterea poate fi suficient de plicticoasă ca să mă treacă pârleazul, în lumea viselor. Poate chiar o făcusem de două secunde, când am simțit că cineva pășește delicat pe deasupra mea. Nu foarte delicat! Pasul opt, direct pe ovarul stâng, mai-mai că mi-a smuls un geamăt. În mod ciudat pentru novici, dar perfect explicabil științific, mi-a venit să vomit, puțin. Am respirat de două ori adânc pe nas. Asta a întărit iluzia că tocmai dormeam, profund. Pașii următori au fost ceva mai puțin vătămători. Vezica biliară, stern, umăr. Pe umăr am avut parte de nițică geampara,  de testare: dormeam, ce să mai…!

Apoi s-a întâmplat ceva neprevăzut, o mare gâlmă caldă și îmblănită s-a strecurat între brațul meu și cutia toracică. Câteva secunde am respirat în oglindă, coaste la coaste, apoi botul fin, conturat la comisura buzelor ca un tighel de butonieră, mi s-a îngropat în ureche.
A stat așa, vreme de un ceas, torcând combinate de fire de lână, producția de pulovere pentru iarna viitoare,  cu vârf și îndesat.

Am preferat să nu adorm, să stau în prefăcătorie până s-a luminat de ziuă, fiindcă a fost una din rarele ocazii în care primeam o declarație de iubire secretă, noaptea, ca hoții.

Publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, experimente, jurnal, pisici și alte lucrușoare, prieteni, părerea mea, strict autentic, ştiri de neştiut | Etichetat , , | 41 comentarii

Dă pe Busu!…

Deși nu-mi dă nimeni o lețcaie, ăsta e un advertorial.
Îi fac reclamă lui Busu, care prezintă „Meteo” la PROTV.

Băi, garagiilor, eu, când voi scrie primul articol publicitar plătit (nu se va întâmpla niciodată, dar dacă, totuși, prin absurd…), o să pun în subtitlu pentru câți bani îl scriu. Și o să-mi pozez și fluturașul de salariu, ca să știți de la ce sumă, în sus, devin coruptibilă. Adică pe ce bani m-aș simți inspirată să scriu,  de bine, despre motostivuitoare, macarale hidraulice și restul lucrurilor pe care nu le-am admirat nici măcar în poze.

Acuma, să revenim.
Îi fac publicitate lui Busu, moca, deoarece e singurul prezentator de Meteo care se mișcă în fața camerei. Se mișcă e puțin zis!… Pare că spală marele ecran din spatele lui, cu regiuni și temperaturi, ca un spălător de vitrine. Băi, dă din mâna aia, dreaptă, așa de larg-circular, că ți-e mai mare dragul!
Și unde mai pui că, în colțul din dreapta-jos al ecranului, o duduie gesticulează de mama-focului, traducând informațiile pentru surdo-muți. Aia e pervers de bună mișcătoare!

Așa că, dacă vreau să-mi beau cafeaua în liniște, dimineața, dau pe Busu.

N.B.: Citind câteva comentarii, mă văd obligată să precizez că nu Busu și nici starea vremii nu fac subiectul acestui text, ci motanul Mili. Acolo unde ecranul pare mușcat în formă de pisică, e chiar o pisică. (Fosta mea pisică, actualmente motan.) Doar Vero și Dragoș s-au prins că vorbeam din punct de vedere pisicesc? Parcă nu-mi vine a crede…

Publicat în actualitate mioritică, jurnal, pisici și alte lucrușoare, prieteni, părerea mea, strict autentic, Uncategorized | Etichetat , , | 32 comentarii