Ce mai faci, Renata?

Mă întreba optimvs acum câteva zile –  și, în esență, cam asta voiau să afle și Șamanu,  și klaus – ce mai fac.
E plăcut să-ți poarte lumea de grijă, mai ales că vine o vreme când tăcerea poate fi consecința ultimei chestii pe care o faci în viață. Gen Cârco . Sau, absolut inexplicabil, Camelia,  femeia care ura punctul și de aceea, oricât de lung ar fi fost textul, nu punea decât unul, o singură dată, la sfârșit.
Deși nu e obligatoriu să fi murit ca să taci definitiv în pielea unui anume personaj. Gen Olivia, despre care am aflat de la Aldus că nu s-a sinucis într-atât încât să nu fie capabilă să-și șteargă blogul de pe WP.

Prin urmare, eu fac ce fac de la un timp, păpușăresc și bricolez mici obiecte de mobilier pe care coabitantul vrea să le arunce fiindcă s-au giorsăit de vechime sau de proastă calitate. Le salvez cumva, le mai dau o șansă, nu fiindcă aș fi miloasă cu obiectele (nu sunt), dar cui nu-i trebuie niște măsuțe foarte joase pe care mănânci uitându-te la The Blaklist din orice poziție?! Și cui îi prisosește un scrin vechi, Bonanza, cu multe sertare?
Am descoperit că e mult mai spornic să pictezi mobilă decât să lipești șervețele pe ea. Cu culori acrilice, desigur, fiindcă se usucă rapid, nu ca tempera, și sunt mult mai rezistente la gheare.

ex-măsuță Ikea

detaliu scrin Bonanza, în lucru

 

Reclame
Publicat în cu ce ne mândrim, experimente, filme, jurnal, pictura, pisici și alte lucrușoare, strict autentic, Uncategorized | Etichetat , , | 27 comentarii

Maimuța cu bisturiu

Ce s-ar mai putea adăuga în cazul impostorului Politi, despre care sporovăiesc acum toate ziarele italiene și românești? Aproape nimic, referitor la bietul doctor închipuit.
Personajul, savuros în logica lui bolnavă (dacă diplomele mi-au fost recunoscute în România, înseamnă că sunt medic), dar periculos ca un criminal în serie, a fost întors pe toate fețele de jurnaliști și, de dragul audienței, a fost lăsat chiar să intre în direct pe un post de televiziune. Faptele și judecățile lui dovedesc evident că omul are o defecțiune mintală. Fiindcă nu  vorbim despre unul care s-a dat drept zugrav și nu știa să stoarcă trafaletul, ci despre cineva care pune mâna pe bisturiu și taie în carne vie. Curajul de-a falsifica documente și de-a le folosi poate că ține de sociopatie, dar curajul de-a manevra instrumentar chirurgical pe o ființă umană, nu pe un cadavru sau manechin, doar fiindcă ai urmărit niște operații filmate, e nebunie curată.
După mine, Matteo Politi ar trebui băgat într-un balamuc și-atât.

Dar cei care l-au ajutat nemijlocit să-și pună în practică nebunia ar trebui să se afle deja, de când a izbucnit scandalul, în spatele gratiilor.
Iată ce cere  legea, fie și numai pentru  a practica temporar/ocazional medicină în România:
a) o declarație prealabilă scrisă, în care se precizează domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecție personală ori colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în statul membru de stabilire;
b) copia documentului de cetățenie;
c) o declarație privind cunoașterea limbii române, necesară pentru practicarea profesiei în România;
d) o dovadă prin care autoritățile competente ale statului membru de stabilire atestă că titularul nu a suferit suspendări temporare sau definitive de la exercitarea profesiei ori condamnări penale;
e) diplomele, certificatele sau alte titluri de medic prevăzute de lege ori de normele UE pentru prestarea activităților în cauză;
f) traducerea legalizată în limba română a documentelor prevăzute la lit. c), d) și e).

Observați cât e de greu să fentezi Legea 95/2006 (actualizată)? Aproape imposibil. La fel de imposibil e să obții de la Direcția Sanitară un cod de parafă, al cărui număr este, dacă nu mă înșel, numărul dosarului cu documente de studii (certificate în prealabil de Ministerul Educației) verificat de M.S. și însoțit de Avizul de Liberă Practică al Colegiului Medicilor.
Prin urmare, la ora la care scriu, câțiva funcționari din Ministerul Educației, din cel al Sănătății și din Direcția Sănătății Publice ar trebui să se fi acomodat cu meniul zilei din arestul preventiv, și nu doar cu un alt loc de muncă, în aceeași instituție, pe motiv de indisciplină, așa cum a pățit doar funcționara D.S.P., care i-a dat parafa pe ochi frumoși sau pe bani frumoși sau, în fine, de milă (?!), așa cum a declarat.

Și tot la ora asta, echipa intransigentului și documentatului Tolontan, ăla care a găsit soluții diluate de 4000 de ori în cazul Hexipharma, ar trebui să-și caute de lucru în alt domeniu, cu excepția jurnalismului de investigație, pentru că  s-a dus să ia un interviu șefei Direcției Sanitare, fără să fi dat măcar un click pe lege.
„ – Italianul a adus vreo diplomă la DSP?”
Așa sună întrebarea unui ziarist care cică știe despre ce întreabă : „vreo diplomă”.  Adică o hârtie, ceva acolo… Măcar o hârtie, deși era obligatoriu un opis bine precizat de documente.
De-aia și răspunsul intervievatei frizează nesimțirea și prostia – „da, a adus o diplomă care nu este tradusă, n-am înțeles nimic din ea.”

Nimic însă nu egalează declarația Sorinei Pintea, actualul Ministru al Sănătății. Sigur, domnia sa e relaxată, că nu s-a întâmplat pe vremea ei acreditarea escrocului italian, dar observați ce puțintică la minte e și femeia asta ajunsă ministru.  După ce mimează stupefacția și iritarea față  de o anume conțopistă din subordinea ei, face o remarcă așa-zis glumeață la final, care dovedește cât a înțeles ea din acest caz:
„Ştiţi care a fost replica funcţionarei de la DSP când a fost întrebată de ce a făcut acest lucru? Din milă – aşa a răspuns! N-am înţeles de cine i-a fost milă şi cine i-a indus această milă. Cu siguranţă este vorba şi de corupţie aici. Vreau mai întâi să văd documentele, să văd dacă efectiv a intrat în sala de operaţie, dar există mărturii că a făcut-o. Poate era un talent nativ”.

În presa italiană a apărut zilele trecute un titlu: Romania, grossi guai per il finto chirurgo già pizzicato a Verona (România, mari necazuri pentru falsul chirurg deja săltat la Verona).
Eu cred că nu italianul e în găleată, ci noi, românii. Toți. Pentru că Statul, prin funcționarii lui bine plătiți, a lăsat maimuța să se joace cu bisturiul și e foarte probabil ca aceștia  să scape de necazuri, în urma unei luuungi și minuțioase anchete care va demonstra exact ce-a spus șefa D.S.P-ului: „Noi eliberăm foarte multe coduri de parafă. Și este o muncă… Să iei fiecare dosar, să te uiți dacă există toate documentele și-așa, sigur că e o muncă minuțioasă și care necesită timp.” Și se vor găsi numai doi vinovați: Volumul-MARE-de- Muncă și Lipsa-de-Personal.

Publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, mizeria umană, strict autentic, Uncategorized | Etichetat | 18 comentarii

Leopardul de după gard

Garagiilor, mai zilele trecute, o alertă a Agenției Naționale a Medicamentului a determinat retragerea din comerțul farmaceutic a produsului AUR DERM cu mimoza, smirnă și propolis. Aceasta, Agenția Română adică, a fost atenționată la rândul ei de omologul său din Austria, care, în urma unei analize calitative a descoperit că minunata cremă cu propolis, mimoză și smirnă mai conține, pe lângă constituenții absolut naturali specificați pe etichetă, un antiinflamator, trei anestezice locale, un antimicotic  și un corticosteroid.

Ce zice producătorul:
„Dacă au descoperit aceste substanțe, de ce nu au precizat în buletinul de analiză și în ce cantități, așa cum ar fi fost și normal? Fiindcă știau că nu ar mai fi fost credibili.”  și „…mentionam  faptul ca nu ne-au fost solicitate, pana in prezent, pe cale formala, mostre ale produselor noastre pentru a fi testate de catre autoritatile austriece…”

Ce zice lumea:
„Este o Crema EXTRAORDINARA, Domnule ION MIRON ,nu va lasati si produceti in continuare aceasta crema Minune,este un produs cu rezultate miraculoase !!!”

„Nu pot sa cred asa ceva tot ce este de folos si bun trebuie distrus pt ca asa vor austrieci.”

„Iata un exemplu de produs Forte eficient produs de romani care imediat ce a fost laudat si solicitat a si fost atacat de astia care domina piata cu mizeriile lor.”

„Sa nu fim de partea unor straini care pe langa paduri, vor sa ne distruga orice altceva si sa nu fim naivi!”

Dar voi, dragii mei garagii, ce ziceți?

Și după aia oi zice și eu ce am de zis.

Ce zice și Renata, cu voia domniilor voastre:
Produsele terapice de origine vegetală, animală, minerală sau cum or fi ele nu ating, indiferent de doză, intensitatea acțiunii substanțelor de sinteză.
Benefice în prevenție, în suferințe minore, trecătoare și în asociere cu medicamente, sunt, însă, aproape inutile în patologia severă.
Să ridice două degete ăla care a scăpat de o migrenă ori de o criză de sciatic cu Iarba fetei sau cu Gheara Diavolului. Sau cu Mușețel, Arnică, Tei, Rozmarin…

Dar să revenim la mimozele noastre.
Spre deosebire de medicamente, toate produsele care nu conțin substanțe medicamentoase sunt notificate pe baza unei documentații puse la dispoziție de producător către institutul acreditat să aprobe intrarea pe piață. Nu se fac teste asupra lor, nu se cer studii clinice etc, totul se bazează pe buna-credință a producătorului. Am făcut această precizare ca să lămurim diferența dintre medicament și parafarmaceutic, supliment, cosmetic ș.a.m.d..
La nemedicamente, să le numim așa pe „naturiste”, prospectul este facultativ, cel mai adesea producătorul inscripționează direct pe flacon/cutie indicațiile principale și modul de administrare. Nu efecte secundare, nu supradozare. De aceea consumatorii sunt convinși că plantele, spre deosebire de medicamentele de sinteză, sunt lipsite de reacții adverse. Ceea ce e total neadevărat.
Tratamentele cu nemedicamente sunt, în general, paliative. Ameliorează simptome, în cel mai bun caz, dar nu vindecă, nu rezolvă cauza. Nu, extractul de merișor nu rezolvă infecțiile urinare. Cimbrul, Mușețelul și Menta nu te scapă de viermi intestinali. Da, siropul de pătlagină e expectorant, dar o pneumonie își vede de treaba ei, oricâtă pătlagină, ridiche neagră, ceapă, nalbă – toate amestecate cu propolis, firește – ai consuma.

Prin urmare, când se ivește un remediu natural, de înghițit, de uns, de tras pe nas care „îți ia cu mâna” și apar nenumărate mărturii ale bolnavilor care zic: da, dom’le, așa e, m-am uns cu alifia asta și în cinșpe minute m-am pus pe picioare, eu devin prudentă și rezervată în recomandări.
Vă amintiți scandalul Mutu – dopaj cu sibutramină? Ei bine, eu tind să-l cred pe Mutu, că lua un produs natural pentru slăbit. Unul scump și miraculos, probabil chinezesc, care te scapă de foame și de kilogramele în plus. Pentru că în miezul oricărei pastile naturale de slăbit, care își face treaba, cu adevărat, se ascunde un piculeț de amfetamină. Nu multă – urme fine. Și chinezii sunt doctori în miracole de-astea. Și nu doar ei.

Noi de ce n-am fi? De ce să nu fi îmbunătățit  nițel domnul Miron calitățile mimozei, smirnei și propolisului cu substanțe medicamentoase?
Când am auzit, de la pacienți, că unguentul ăsta natural face minuni, că rezolvă și bube, și dureri, și iritații, și inflamații, că e ca Victoria – 50 de magazine într-unul singur, parcă mi s-a aprins un beculeț.
Pe urmă a venit laboratorul austriac și mi-a confirmat suspiciunile.
Au mințit austriecii? Vor să-l scoată pe Miron de pe piața europeană (asta, în caz că vinde în comunitate)? Posibil. Dar de ce s-au complicat să pretindă că alifia dumnealui conține și diclofenac, și benzocaină, și procaină, și lidocaină, și ketoconazol, și clobetazol?
Era suficient să găsească doar puțin diclofenac și-l scoteau din joc. Pentru că nu contează ce și cât conține un produs dintr-o substanță nedeclarată în rețetă, contează doar falsul. Neconformitatea.

Concluzii n-am. Poate aveți voi.

 

Publicat în actualitate mioritică, apucături proaste la români, d'ale Prăvăliei, strict autentic, Uncategorized | Etichetat , , , , | 22 comentarii

Irina

Mai întâi de toate, le mulțumesc tuturor garagiilor care au lăsat urări și nu le-am răspuns; le doresc înzecit binele pe 2019!
Mai apoi, vă mulțumesc tuturor că mai treceți prin Gară, chiar mai des decât mine. 🙂
Eu am fost mult prea ocupată cu bricolat păpușele și, colac peste pupăză, mi-am tras netflix. Mai e Viorica prim-ministru?
Nu promit că revin la blog mai devreme de ultima păpușă deja comandată, care are termen de predare la începutul lui martie și mai am încă șase pe rol.

Ultima pe 2018 a fost asta, de mai jos.  Gurile rele zic că seamănă cu Irina Margareta Nistor. Motiv pentru care o cheamă Irina. Nu pot să vă descriu reacția de „plăcut surprinsă” pe care a avut-o cucoana care mi-a comandat-o pentru ea însăși… De fapt, pot: imaginați-vă reacția cuiva care iubește animalele, își dorește unul și primește un pisic sau un cățeluș cadou.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat în blog, cu ce ne mândrim, experimente, pisici și alte lucrușoare, publicitate, Uncategorized | Etichetat , | 7 comentarii

Ajunul Crăciunului

Am continuat rânitul, cu artileria ușoară de curățenie (lavete, mop, sprayuri…)  și pe la douășpe am scos tunul (aspirator). Coabitantul mare a șters-o de-acasă – el știe unde. Coabitantul mic s-a ascuns – el știe unde.
La trei, Coabitantul mare a sunat să întrebe dacă se poate întoarce acasă. Mi s-a făcut milă de el și-am  depus armamentul la rastel. Oricum, victoria Ordinii și-a Curățeniei asupra Dezastrului General nu durează mai mult de două zile. Ăla mic s-a ținut bățos, ascuns, până a venit ta-su acasă.
Un ceas mai târziu eram în Târgul de Crăciun. Ploua infect. Ne-am dus cu mâinile în buzunare, ca derbedeii, nu glugă, nu căciulă, nu umbrelă. N-am văzut mai nimic, fiindcă-mi șiroia apa pe ochelari, dar am gustat niște pastramă cu mămăligă, niște fasole și niște folclor muzical de-ăla adevărat, cum nu se mai poartă la radio de niște ani.
La pachet ne-am luat salam de biscuiți făcut de niște bucovinence. E greu ca plumbul și scump ca aurul, dar n-are nicio legătură cu ăla din cofetării: e bun! Am mai cumpărat niște fursecuri în formă de nuci și caise – mortale și alea.

Cea mai tare achiziție a fost o oală de lut cu capac, plină cu sarmale. O sută cincizeci de lei.
Tot drumul la întoarcere, Coabitantul m-a bârâit la cap că n-are cum să fie altceva decât o țeapă (deși el a insistat s-o cumpărăm!), probabil că sarmalele sunt proaste, nu ca aia pe care ne-au dat-o producătorii de mostră. Și nici n-au cum să fie atât de multe cum zicea moldoveanca…
Ei bine, totul era fix așa cum ni se promisese. Am bifat, la transvazare (oala aia n-ar fi  încăput în frigider decât dacă izgoneam berile, vinul, apa, sucul, brânza și friptura), 52 de sarmăi, un ciolan afumat cât un pomelo ți-o plăpumioară de varză tocată de două degete.
Cum oala aia de lut costă juma’ de sută în magazin, socotesc că a fost ce-a mai bună afacere cu sarmale pe care am încheiat-o vreodată.

A, ce voiam, de fapt: să vă urez un Crăciun plăcut, plin de leneveală și bunătăți.

Șoricelul din brațele păpușii, care seamănă cu un pește cu bot de cățel e, de fapt, un arici.

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat în cu ce ne mândrim, jurnal, părerea mea, strict autentic, sărbători, Uncategorized | Etichetat , , | 18 comentarii

Cei mai norocoși colindători

Deși brăduțul e făcut cu spray virtual, colindătorii/cerșetorii ăștia doi sunt cât se poate de reali. Și au ajuns în Franța, la doi puști mulatri, a căror mamă e, desigur, româncă.
Fiindcă n-am întrebat cât de afro sunt destinatarii, dar cu siguranță au părul creț – și mă-sa lor  arăta ca un caniș, din câte îmi amintesc – am făcut în așa fel încât păpușile să le semene măcar la frizură.

Publicat în copilărie, pisici și alte lucrușoare, sărbători, Uncategorized | Etichetat , | 7 comentarii

Două zile până la Crăciun

E șase dimineața și plouă nonconformist, ca la început de noiembrie. Ferestrele blocului de vizavi sunt îngropate în beznă, afară de două: una – în colțul din stânga, sus, la ultimul etaj – gălbejită de lumina unei veioze și cealaltă, față-n față cu a mea, clipocind enervant – roșu, albastru, roșu, albastru, ca o mașină de poliție. Bine că nu face și nino-nino…
Prin urmare, nimic nu prevestește apropierea sărbătorilor. Încă.

Pe la opt, când s-o lumina de ziuă, vecina de la parter o să pună sarmalele la foc continuu și atunci, da, miroznele inconfundabile de afumătură, varză murată și foi de dafin vor umple aerul de spiritul Crăciunului.
Ieri a făcut cârnații, cu mult usturoi. Cred că a pus 90% usturoi și 10% carne tocată.  Pe seară, i-a și testat. Mirosea a cârnați prăjiți peste tot, la mine ajunsese până în dormitor și, la un moment dat, a lăsat ușa apartamentului întredeschisă ca să asculte niște colindători; sfârâiala din tigaie aproape că acoperea dom-dom, să-nălțăm-ul și ăia micii au început să cânte și mai fals, ori poate se auzea cum le chiorăie mațele de poftă.
După aromele din scara blocului, tipa e o bucătăreasă desăvârșită.
Odată, când am făcut eu o salată de boeuf și l-am întrebat pe Coabitant cum a ieșit, el a rotit mâna prin aer, în sensul de „Mmmm… o bunătate!”, dar din gură a zis altceva, a zis: „Cre’ că vecina de la parter și-ar tăia venele, dacă ar gusta-o.”
A fost cel mai tare compliment pe care l-am primit în viața mea de diletant în ale culinăriei.

Dar, să revenim la zilele noastre. Am rămas înzăpezită pe Strada Păpușilor și n-am mai ajuns prin Gară. În total, am făcut douășpe. Primele unșpe s-au măritat deja – șapte la Prăvălie, două la Chimicale, două la Cafenea – asta din urmă pleacă tot la o pacientă, dar e încă desculță, mai am de lucru la ea.
Mili o păzește cu strășnicie când sunt de față, când nu, o tăvălește cum știe el mai bine. Cred că e gelos. De-aia le fac numai pe comandă, nu-mi permit să le țin pe stoc, că praful s-ar alege de ele.

Uitați-vă ce moacă are ipocritul:

Publicat în aminriri, cu ce ne mândrim, jurnal, pisici și alte lucrușoare, strict autentic, sărbători, Uncategorized | Etichetat , , , | 8 comentarii