Se împlinesc 33 de ani de la Revoluția din decembrie. Știu, unii îi zic Loviluție, alții, direct Lovitură de Stat.
Ăia de-i zic Loviluție sunt mai șmecheri, știu ei ce știu, dar e prea complicat pentru pulime să priceapă, erau băgați rușii, americanii, interese, chestii, socoteli, ca să ne ia resursele sub- și supraterane, aurul, făbricile, uzinele, portul Constanța, Voronețul, Salamul de Sibiu, micii cu moștar, borangicul din ie și penele de păun de la clop.
Ceilalți, de-i zic pe față Lovitură, nostalgicii, tot așa credeau, că a fost o mânărie ca să-l dea jos pe Ceaușescu, ăla care ne-a dat loc de muncă pe viață, casă cu chirie modică, Porțile de Fier, Vidraru, Transfăgărășanul, blocuri, salam de șaișșpatru, concedii prin sindicat, datoria externă plătită, filmele lui Sergiu Nicolaescu și Cântarea României, dar nu că l-au dat jos, l-au împușcat de Crăciun, și asta o să ne coste, că nu există păcat mai mare decât să împuști un om la zi sfântă…
Eu zic că toți au dreptate și se înșală, în egală măsură.
Totuși, eu prefer să-i zic simplu și naiv – Revoluție.
Findcă, indiferent care a fost scenariul suprascris, au murit oameni atunci, oameni care nu s-au prins că sunt manipulați și că există păpușari din umbră, interese, chestii, socoteli și, când s-a strigat ”Acțiune, motor!” de-acolo, din înaltul nevăzut al pre-fabricanților de viitor, au ieșit ca proștii, în puloverele lor făcute la „Tricotajul Roșu”, au crezut că e pe bune, și unii au și murit, pe bază de naivitate, fiindcă scenariul era scenariu până pleca glonțul pe țeava puștii, chit că ea era în uzul soldaților în termen, care nu știau ce se întâmplă dacă apeși pe trăgaci, fiind nițel absenți de la instrucție, în vederea încheierii cu succes a campaniei agricole. Pe urmă era live, glonțul plecat aiurea te lovea în femurală și pa! Ne vedem la Cimitirul Eroilor.
Am scris vorbele astea în memoria naivilor omorâți din propria lor prostie (că nu mai bine stăteau ei acasă, la gura caloriferului rece, cu sarmalele lor făcute din salam cu soia și copite porcești, privind în gol, pe lângă bradul chel, împodobit cu globuri vechi de 20 de ani?!), pentru o speranță care s-a stins aproape odată cu ei, pentru că ceilalți, deștepții, informații, nemanipulabilii care știau că e un circ, au stat în casă, la televizor.
Am scris vorbele astea și în memoria Prunăriului. (Vă rog, deschideți linkul și citiți cu Prunăriul, că altfel nu veți înțelege nimic.)
Și fiindcă, nu peste mulți ani, și ăia care-i zic Revoluție, și ăia care-i zic Loviluție, și nostalgicii socialismului ceaușist vor fi umbre, oale și ulcele. Iar puștanii cu acnee de azi, care s-au născut, vorba lui Dumas, „după douăzeci de ani” de la incident, n-o să mai știe, la 33 de ani, că niște alți copii de vârsta lor, cândva, au murit, de bună credință.
Și le-am mai scris ca preludiu la textul CTP-ului care, indiferent cât de credincioși sunteți, merită citit. O bijuterie de eseu.