Mamăl Omidul

Fostul analist sportiv a îmbrăcat iar costumul Omului Păianjen și țese povestea unei noi conspirații medicale împotriva poporului român. De data asta, victima nu e colectivă și anonimă, e chiar Ioan Gyuri Pascu,  care n-are dreptul să culeagă bocet și regrete din partea celor pe care i-a făcut să râdă până la lacrimi. Nu! Trebuie să stea crispat în coșciug, ca un moroi, fiindcă nu mai e irepetabilul Gyuri, dar diabetic, cu un AVC la activ, răpus de-un infarct, e mortul care trebuia să fie viu dacă…
La „dacă” intră Spidertolo.ro pe felie și dezvăluie cum a murit omul prin eroare medicală.
Mie mi-a pierit cheful de citit după formularea imbecilă, aproape hilară din titlu : „…O AMBULANȚĂ CARE I-A PUS DIAGNOSTICUL DE ATAC DE PANICĂ…”
Totuși, în scălămbăiala textului care adună fărâme de interviu și considerații reportericești, ajungi să presupui că Totopunctro e, de-acum, cardiolog. Știe cu cât timp înainte dă pacientul semne de infarct, știe să diferențieze atacul de cord de atacul de panică…, de-acolo, de la el din redacție.
Zic să-l dea afară pe Mărmureanu de la Cutremurologie si să-l pună pe Tolo. O să ne anunțe cu cel puțin două zile înainte  când se zguduie pământul și o să ne învețe cum să ne facem singuri traheotomie sub dărâmături, ca să preîntâmpinăm atacul de panică care debutează, cel mai adesea, cu senzație de sufocare.

Posted in actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană, părerea mea, strict autentic, ştiri de neştiut | Etichetat , , | 17 comentarii

A murit Shogunul

Așa, brusc,  de inimă. Avea diabet. Asta e consolarea pe care o primim pe canalele de știri, de parcă era de la sine înțeles că diabetul te omoară de inimă. N-o fi mâncat Gyuri Pascu suficientă lucernă și destul știr, ca să nu moară de inimă, la 55 de ani?
Ce-ai făcut mă, Gyuri?
Nu știai tu, mă, tocmai tu, bancul ăla cu „râdem, glumim, dar nu părăsim incinta”?!
A, te-ai dus așa, ca o temă pentru acasă, bolovan, piatră de moară, pentru copilul scăpat în vacanța de vară?
Băi, dacă ai murit doar ca să ne amintești că și noi am fost odată studenți, că și noi am râs, până ne-a durut diafragma, cu tine, într-o lume a cravatelor roșii de pionier, zi-o pe bune, frate! Zi că atunci când noi ne eliberam prin râs, cu tine, ție-ți erau zilele numărate!

Posted in actualitate mioritică, aminriri, strict autentic, ştiri de neştiut | Etichetat , , , , | 29 comentarii

Cianură pentru un surâs amar

Fiindcă de prea multe ori am auzit expresia „mafia farmaceutică”, i-am scris și eu cuvintele astea domnului Google, să vedem ce zice.
În rezumat (sute de texte publicate pe net), zice așa: că ori de câte ori apare un produs care se dovedește a fi antidotul, remediul miraculos al unei boli grave (cancerul, ce s-o mai dăm cotită!), vine mafia farmaceutică și-l denigrează, îl interzice, îi pune pumnul în gură (la propriu și la figurat) descoperitorului ca să se umple ei, mafioții producători și vânzători de medicamente  chimicale nocive, de bani.
Ulterior m-am oprit la un produs vindecător de cancer pe net și am citit câteva articole. Doar câteva, pentru că restul erau preluări fără ghilimele ale aceluiași text. Autorul articolului, întotdeauna necunoscut (văd că nimeni nu-și asumă textele respective cu nume și prenume) scrie ca și cum el ar fi primul strigător al cumplitului adevăr, după ce, personal, a cercetat surse științifice nenumărate.  Sursele nenumărate sunt, de obicei:

1. cartea domnului Edward Griffin pe care-l recomandă ca analist în științe medico-farmaceutice cartea sa, publicată și promovată pe banii dumnealui (dacă self-published înseamnă altceva, să mă trageți de urechi) în 1973 și reeditată în 1997.

și

2. reușitele doctorului Max Gerson (n. 1881) care a tratat 50 de bolnavi de cancer cu dietă vegetariană, sucuri de fructe și ulei de castor, obținând, drept recunoaștere a succesului, o suspendare a licenței medicale pentru doi ani.

Probabil că deja ați ghicit, substanța miraculoasă care face orice tumoră malignă să pară mai inofensivă decât un guturai e amigdalina sau laetrina, o glicozidă care se găsește din abundență în sâmburii de migdale amare, caise, prune și piersici și care, prin hidroliză enzimatică sau acidă se descompune în glucoză, aldehidă benzoică și acid cianhidric.
E destul de greu să comercializezi un produs, fie el și natural, care se descompune în prezența acidului clorhidric din sucul gastric în acid cianhidric, sub numele de amigdalină, fiindcă n-o să-l mai cumpere niciun consumator din categoria „Mi-am scos amigdalitele la șapte ani!” și nici sub numele de laetrină, fiindcă sunt destui zevzeci care ar citi „latrină” și nu s-ar încuraja să-și administreze căcaturi de-astea dar, dacă o intitulezi Vitamina B17, ai toate șansele, ca producător revoltat împotriva marii conspirații a mafiei farmaceutice  s-o vinzi până la ultimul flacon.
Conform dex-ului, nu tratatelor de specialitate, vitamină e un compus organic indispensabil vieții.

Nu știu… Pe mine tata nu mă lăsa să sparg sâmburii de caisă și să le mănânc miezul. Poate fiindcă era un troglodit de farmacist mafiot.
Ceea ce sunt și eu, azi.

Posted in actualitate mioritică, apucături proaste la români, părerea mea, strict autentic | Etichetat , , , , | 54 comentarii

Proprietatea termenilor

Nu e ușor să fii jurnalistă! Cel puțin așa cred eu.
Pe blog mai scrii o miștocăreală, mai suspini în alea trei puncte de suspensie care te recomandă simțitoare ca o Zoe care, la o  adică, e fii bărbată! – și-ți trage la gioale cu un manifest feminist de-ți taie răsuflarea dar, dacă ești jurnalistă și din meseria asta pui pâine pe masă copiilor tăi, nu poți, nu poți, NU POȚI să dai acest titlu unui articol de-al tău!
Fiindcă, indiferent ce-a declarat purtătorul de cuvinte al BOR, folosind cuvinte străine lui și miilor de oameni care dau ocol unei biserici de-a bușilea, tu, jurnalisto care ești jurnalistă, ar fi trebuit să dai o căutare elementară spre cuvântul VACCIN și să observi că se referă exclusiv la profilaxie (prevenirea îmbolnăvirii) și nu la terapeutică ( tratarea unei boli).
Și cu titlul ăsta ai comunicat că biserica noastră ortodoxă e mai deșteaptă decât ne închipuiam și face un joc de cuvinte din care rezultă că nu e de acord cu vaccinarea.

Ca o simplă coincidență nevinovată: cuvântul vaccin vine de la latinescul vacca.

Posted in Uncategorized | 21 comentarii

Supică de broccolică cu smântânică de lăptișor de matcă

Se face mai repede decît ai zice spanac! Se pun toate în blender (mai puțin jumătate de cană din cana cu macadamia și trei-patru linguri de zeamă de lămîie) cu o cană de apă și se mărunțesc bine, pînă rezultă o pastă fină. Din nucile de macadamia rămase, trei sferturi dintr-un pahar cu apă, sucul de lămîie, trei-patru linguri de ulei extravirgin de măsline, un cățel de usuturoi, sare de mină și niște piper alb –  se face, tot în blender, în cîteva secunde, o smîntînică mai bună decît ți-ai putea închipui. Cu ea, cu două trei frunze mici de spanac crud, poate chiar și cu niște boabe de piper roșu, ai putea să ornezi supa cea verde, chiar foarte verde, ca ochii ce te pierde (sic!).

Ei, cam ăsta e nivelul intelectual al celebrei jurnaliste pe care a invitat-o Gâdea aseară, în emisiune. Nu ca să-și popularizeze cunoștințele de culinărie și stilul literar cel puțin ghiduș, dacă nu cretin, de-a dreptul, ci doar pe cele medicale.
Inventatoarea pateului de leurdă și a infuziei (?!) de busuioc în ulei extravirgin ne-a împărtășit, cu generozitate, câteva dintre secretele medicinei de You Tube, sub privirile uluite ale moderatorului care, fie a uitat că are dreptul să pună întrebări, fie a confundat tubul de pastă de dinți cu ăla de superglue. Altminteri nu-mi explic cum a încasat-o p-aia cu „se pare că, până la introducerea vaccinului, poliomielita era un fel de răceală”, fără să scâncească, măcar.
În numele libertății de opinie și al audienței cu orice preț, abia aștept un trialog Monica Tatoiu – Olivia Steer – Gigi Becali, moderat de găina Iuliei Albu, dacă mai trăiește. Dacă nu, nu.
Pupici de licurici! – vorba doamnei Steer.

Posted in actualitate mioritică, apucături proaste la români, epoca de piatră, glume bune, mai prost decât ai fost proiectat, strict autentic, ştiri de neştiut | Etichetat , , , , , | 25 comentarii

Cine moare de grija altuia

Dacă povestea lui Oblio ar fi fost scrisă de un român, cu siguranță că s-ar fi intitulat Povestea lui Oblu. Sau, și mai bine, Povestea lui oblu, cu minusculă. De fapt, după toate discuțiile și comentariile pe care le-am citit zilele astea referitoare la decizia lui Dragoș Bucur, a Danei Nălbaru și a fiicei lor, Sofia , un român care ar fi avut proasta inspirație de-a scrie fabula Oblio ar fi fost cercetat de DNA, amendat de CNA și, eventual, trimis la expertiză psihiatrică.
Fiindcă România e țara tuturor posibilităților doar pentru mafioți, interlopi și pipițe. Pentru restul oamenilor e țara unei singure posibilități: aia aleasă de turmă.
A decis turma că numai capetele pătrate sunt luminate, aia e! Ai ieșit din cadență, nu ești încheiat la gaica din gulerul tunicii, marș afară, sociopatule!
Va să zică, până mai ieri toți părerologii mai mult sau mai puțin formatori de opinie zbierau sus și tare că școala românească e tâmpită, învechită, că nu pregătește copilul pentru viața reală, că toată literatura obligatorie merită un Fahrenheit 451, că degeaba învață tabelul lui Mendeleev pe de rost, dacă nu știe de ce pun chelnerii sare peste apa cu gheață din frapieră…
A fost nevoie ca un actor cunoscut să aleagă un alt fel de școală pentru copilul său, altul decât ăsta ruginit, îmbâcsit, cu ore de religie opționale dar la care elevul e obligat să asiste pasiv, fiindcă n-are voie să bată mingea în curtea școlii dacă el n-a optat pentru religie și, dintr-odată, criticii exigenți ai sistemului de învățământ românesc  mor de grija copilului, că ce-o să se facă în viață fără logaritmi, fără latină, fără sfertul ăla de pagină din cartea de istorie unde se amintește între ce ani au „dormit” Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu și Mircea cel Bătrân și, mai ales fără socializarea din recreații, cu cei de vârsta lui.
Bun, cei care au trecut brusc de la scuipați la ode pentru școala noastră sunt și nu sunt de condamnat. Suntem un popor cu principii și convingeri conjuncturale.
M-au scârbit însă acei postaci care au sărit direct la două concluzii (tipic românește):
– Las-că are ta-su bani, să-i cumpere ce diplome o vrea ea, s-o facă artistă, ce-i mai trebuie școală?!
– Nu mai știau și ăștia cum să se bage-n seamă și-au găsit o fiță nouă!

Cât de prost să fii ca să nu înțelegi că unul dintre cei mai buni actori ai tinerei generații știe mai bine ca oricine că în meseria asta, dacă actorie va fi să facă și Sofia lui, oricâți bani ai avea, fără vocație, primești un rolișor, două, de „omul care duce tava” și ți-ai încheiat cariera.
În ceea ce privește nevoia de popularitate… Dacă și Dragoș Bucur duce lipsă de popularitate și succes…
Eu zic că, mai degrabă, o seamă de mediocri s-au lăsat mușcați de șerpișorul invidiei și au scris și ei ceva de rău, firește, că dacă zici de bine nu te bagă ceilalți păreriști în seamă.

Posted in actualitate mioritică, apucături proaste la români, mizeria umană, părerea mea, Uncategorized | Etichetat , , , | 23 comentarii

Veganii vin de pe Vega, dar când mor, se îngroapă tot în Pământ

Cum identifici veganii?
După galbenul-ocru mat al pielii și după fericire. Colorația le vine din excesul de betacaroten, ceea ce nu-i vreo tragedie, iar fericirea…
Nu știu de ce sunt așa fericiți.
Că nu mai au porco-vaco-mielo-găinocidul pe conștiință?
Că seamănă cu sfinții din icoanele bizantine?
Că nădăjduiesc să trăiască cel puțin dublu față de-un nevolnic omnivor?
Poate clismele alea cu argilă, cafea sau apă sărată le dau senzația de curăție totală, trupească dar și sufletească? Posibil.
Uneori, până și acești gălbiori, adepți ai unei diete fără proteină animală, fără căciulă de vulpe polară, fără cizmulițe din piele de căprioară se simt nasol cu fizicul. De obicei se plâng de balonare post-prandială și vor ceva pentru ușurat digestia. Și atunci le mai piere sticlirea aia de extaz din ochi și parcă și culoarea  morcovie și sănătoasă a pielii bate într-un cenușiu veșted. Aproape că nu mai știu dacă am de-a face cu un vegan sau cu un hepatic. Dar nici nu-mi vine să-i întreb de la obraz – sunteți vegan? – cum nici pe țiganii blonzi cu ochi albaștri nu-i întreb dacă sunt țigani.
Am o singură soluție: le ofer colebil, triferment sau redigest.
Mintenaș le revine portocaliul în obraz  și se indignează:
– Nu! Cum?!… Astea toate sunt de origine animală!
A! Deci vegan.
Spuneți voi, ce să-i oferi unui vegan pur-sânge, care are probleme digestive, deși mănâncă ultra-sănătos?
Anghirol?
Mag-Anghinar?
Cynarizină?
Păi nu tocmai a balotat o salată de anghinare cu ulei de măsline și zeamă de lămâie, alăturată unui sote de morcovi cu boabe de ienupăr, chimen și coriandru? Nu a fost ăsta aperitivul sănătos, ca să poată consuma, în voie, felul principal, sărmăluțe-n foi de leurdă, umplute cu mieji de nucă și orez de-ăla bezmetic?
Să le recomanzi un supliment cu anghinare după un asemenea festin, e ca și cum ai turna seu în carne grasă.

Pe mine, veganii mă depășesc. Poate că sunt extraterești, poate că veganii vin de pe Vega, dar, ce să vezi, când mor, atunci, într-un târziu, când mor ei, se îngroapă tot în Pământ. Adică în pământ. Adică pe Terra. Care abia de ne mai suportă.

Posted in actualitate mioritică, Uncategorized | Etichetat , , , , | 32 comentarii