Muntele de lanolină

Până la urmă, Spitzerul  n-a murit.

Bila albă cu care termin anul ăsta extrem de zbuciumat, șovăitor, crispat, depresiv… nasol, într-un cuvânt e asta, că am urcat iar muntele de lanolină și am pus la treabă micul mojar din porțelan de Rosenthal.
Nu, nu e adevărat că au dispărut medicii prescriptori. Nici bolnavii care cred în formule concepute anume pentru ei.
Trebuie doar să existe un laborator și-un spițer care-și acceptă condiția de mestecător monoton la mojar.
Eu mi-am redescoperit-o cu plăcere.
Spitzerul poate fi mulțumit.

Publicat în blog, d'ale Prăvăliei, Uncategorized | Etichetat , , | 1 comentariu

It just happens

Marie Fredriksson (Roxette) a murit. Cancerul, această năpârcă a bolilor, a învins-o după șaptesprezece ani. De fapt, mai potrivit ar fi să zicem că ea a reușit să țină dihania la respect 17 ani.

Bravo, Marie!

Am simțit nevoia să scriu despre asta din două motive:
1. Mi-a plăcut trupa Roxette și-mi place și acum, fără rezerve. O ascult la drum lung și nu mă plictisește niciodată. Se potrivește la orice oră a zilei ori a nopții, în orice anotimp.
2. Fanii vindecărilor miraculoase și neconvenționale – extract de spânz, miere cu lăptișor de matcă, acatiste la Sfântul Nectarie – ar trebui să rețină că Marie Fredriksson a trăit și a cântat încă ȘAPTESPREZECE ANI după ce i s-a diagnosticat tumora cerebrală, beneficiind, probabil, de cele mai  bune tratamente oncologice începute la timp. Șaptesprezece ani în cancer înseamnă o viață de om.

Publicat în blog, cronici, părerea mea, Uncategorized | Etichetat , , | 9 comentarii

Poli-tichie (1)

După cum știți, în ultimii ani m-am ferit de subiecte politice. Din varii motive. În principal, ca să ne menajăm reciproc simpatiile. În secundar, politica românească a devenit atât de previzibilă, de plicticoasă, încât prefer să urmăresc The Crown.

Totuși azi, că se alege președintele țării (nu, n-am fost la vot, nu mă mai duc de cinci ani, fiindcă oriunde pui ștampila, în final, se dovedește că ai greșit, iar celor care susțin ideea că votul reprezintă civism, o să le contraargumentez cu zicerea lui Bismarck – „Doar un prost învață din greșelile proprii. Un înțelept învață din greșelile altora.” ) nu mă pot abține să comentez măcar un aspect. Un fleac.
Pe Veorica au trădat-o nu doar o seamă de pesediști de-ai ei, dar a trădat-o și croitoreasa:

Pentru bărbații care aruncă un ochi asupra fotografiei, am încercuit zona critică. Sper că nu e cazul să le și explic: pardesiul ăla croit „pe lângă gât” n-ar fi trebuit să arate ca și cum ar sta încă spânzurat în cuier.

 

Publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, dinozauri, epoca de piatră, mai prost decât ai fost proiectat, părerea mea | Etichetat | 6 comentarii

E dăcât Mili!

Supt tavan, în debara,
Vai dă viețișoara mea!

Publicat în blog, cu ce ne mândrim, pisici și alte lucrușoare, Uncategorized | Etichetat | 4 comentarii

În bula mea…

După ce ochiul stăpânului s-a închis, vita a început să slăbească. De fapt, se cam betegise ea  mai demult. Încă de-acum trei ani respira greu și mergea tehuie, fără țintă. Și nu mai dădea lapte. De miere  nu mai putea fi vorba!
Prin martie, când toată suflarea zumzăie, s-a lăsat într-o rână și n-a mai vrut să-și îndrepte ciolanele, nici bătută.
Cum, probabil, ați înțeles deja, vita asta purta un nume. Îi zicea Prăvălie.

Așa că mi-am dat demisia. Cel mai bun prilej să afli cât de tare ai fost și ce salariu ar fi trebuit să ai. Firește, nu înainte de-a-mi găsi alt stăpân și altă vită, care zbârnâie, aproape cum zbârnâia ailaltă, acum șaptesprezece ani.
Șaptesprezece ani! Ăsta a fost motivul pentru care am lălăit-o cu plecarea. Cum să renunț, după atâta amar de vreme? De ce să nu mai aștept, poate lucrurile își revin la normal? Dacă nu reușesc să mă acomodez, că-s prea bătrână pentru schimbări? Căpitanul părăsește ultimul corabia, doar șobolanii… etc.
Până la urmă a învins instinctul de autoconservare și micul meu tratat de numerologie personală.
Să vă zic cum stă treaba. La mine e 8. Totul e legat de cifra asta. Începuturi. Sfârșituri. Cotituri. M-am născut la 8 luni. M-am dus la școală la 8 ani. M-am apucat de altă meserie după 17 ani – 14 de muzică și 3 de căutări. Unu plus șapte fac opt.  Căsătoria a durat opt ani. Următoarea relație tot atât. La Stat am muncit în total opt ani. Primul job în privat – opt ani. Următorul șaptesprezece…

… Și m-am întors pe blog după 8 luni. 🙂

Publicat în blog, d'ale Prăvăliei, jurnal | Etichetat | 12 comentarii

Ce mai faci, Renata?

Mă întreba optimvs acum câteva zile –  și, în esență, cam asta voiau să afle și Șamanu,  și klaus – ce mai fac.
E plăcut să-ți poarte lumea de grijă, mai ales că vine o vreme când tăcerea poate fi consecința ultimei chestii pe care o faci în viață. Gen Cârco . Sau, absolut inexplicabil, Camelia,  femeia care ura punctul și de aceea, oricât de lung ar fi fost textul, nu punea decât unul, o singură dată, la sfârșit.
Deși nu e obligatoriu să fi murit ca să taci definitiv în pielea unui anume personaj. Gen Olivia, despre care am aflat de la Aldus că nu s-a sinucis într-atât încât să nu fie capabilă să-și șteargă blogul de pe WP.

Prin urmare, eu fac ce fac de la un timp, păpușăresc și bricolez mici obiecte de mobilier pe care coabitantul vrea să le arunce fiindcă s-au giorsăit de vechime sau de proastă calitate. Le salvez cumva, le mai dau o șansă, nu fiindcă aș fi miloasă cu obiectele (nu sunt), dar cui nu-i trebuie niște măsuțe foarte joase pe care mănânci uitându-te la The Blaklist din orice poziție?! Și cui îi prisosește un scrin vechi, Bonanza, cu multe sertare?
Am descoperit că e mult mai spornic să pictezi mobilă decât să lipești șervețele pe ea. Cu culori acrilice, desigur, fiindcă se usucă rapid, nu ca tempera, și sunt mult mai rezistente la gheare.

ex-măsuță Ikea

detaliu scrin Bonanza, în lucru

 

Publicat în cu ce ne mândrim, experimente, filme, jurnal, pictura, pisici și alte lucrușoare, strict autentic, Uncategorized | Etichetat , , | 36 comentarii

Maimuța cu bisturiu

Ce s-ar mai putea adăuga în cazul impostorului Politi, despre care sporovăiesc acum toate ziarele italiene și românești? Aproape nimic, referitor la bietul doctor închipuit.
Personajul, savuros în logica lui bolnavă (dacă diplomele mi-au fost recunoscute în România, înseamnă că sunt medic), dar periculos ca un criminal în serie, a fost întors pe toate fețele de jurnaliști și, de dragul audienței, a fost lăsat chiar să intre în direct pe un post de televiziune. Faptele și judecățile lui dovedesc evident că omul are o defecțiune mintală. Fiindcă nu  vorbim despre unul care s-a dat drept zugrav și nu știa să stoarcă trafaletul, ci despre cineva care pune mâna pe bisturiu și taie în carne vie. Curajul de-a falsifica documente și de-a le folosi poate că ține de sociopatie, dar curajul de-a manevra instrumentar chirurgical pe o ființă umană, nu pe un cadavru sau manechin, doar fiindcă ai urmărit niște operații filmate, e nebunie curată.
După mine, Matteo Politi ar trebui băgat într-un balamuc și-atât.

Dar cei care l-au ajutat nemijlocit să-și pună în practică nebunia ar trebui să se afle deja, de când a izbucnit scandalul, în spatele gratiilor.
Iată ce cere  legea, fie și numai pentru  a practica temporar/ocazional medicină în România:
a) o declarație prealabilă scrisă, în care se precizează domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecție personală ori colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în statul membru de stabilire;
b) copia documentului de cetățenie;
c) o declarație privind cunoașterea limbii române, necesară pentru practicarea profesiei în România;
d) o dovadă prin care autoritățile competente ale statului membru de stabilire atestă că titularul nu a suferit suspendări temporare sau definitive de la exercitarea profesiei ori condamnări penale;
e) diplomele, certificatele sau alte titluri de medic prevăzute de lege ori de normele UE pentru prestarea activităților în cauză;
f) traducerea legalizată în limba română a documentelor prevăzute la lit. c), d) și e).

Observați cât e de greu să fentezi Legea 95/2006 (actualizată)? Aproape imposibil. La fel de imposibil e să obții de la Direcția Sanitară un cod de parafă, al cărui număr este, dacă nu mă înșel, numărul dosarului cu documente de studii (certificate în prealabil de Ministerul Educației) verificat de M.S. și însoțit de Avizul de Liberă Practică al Colegiului Medicilor.
Prin urmare, la ora la care scriu, câțiva funcționari din Ministerul Educației, din cel al Sănătății și din Direcția Sănătății Publice ar trebui să se fi acomodat cu meniul zilei din arestul preventiv, și nu doar cu un alt loc de muncă, în aceeași instituție, pe motiv de indisciplină, așa cum a pățit doar funcționara D.S.P., care i-a dat parafa pe ochi frumoși sau pe bani frumoși sau, în fine, de milă (?!), așa cum a declarat.

Și tot la ora asta, echipa intransigentului și documentatului Tolontan, ăla care a găsit soluții diluate de 4000 de ori în cazul Hexipharma, ar trebui să-și caute de lucru în alt domeniu, cu excepția jurnalismului de investigație, pentru că  s-a dus să ia un interviu șefei Direcției Sanitare, fără să fi dat măcar un click pe lege.
„ – Italianul a adus vreo diplomă la DSP?”
Așa sună întrebarea unui ziarist care cică știe despre ce întreabă : „vreo diplomă”.  Adică o hârtie, ceva acolo… Măcar o hârtie, deși era obligatoriu un opis bine precizat de documente.
De-aia și răspunsul intervievatei frizează nesimțirea și prostia – „da, a adus o diplomă care nu este tradusă, n-am înțeles nimic din ea.”

Nimic însă nu egalează declarația Sorinei Pintea, actualul Ministru al Sănătății. Sigur, domnia sa e relaxată, că nu s-a întâmplat pe vremea ei acreditarea escrocului italian, dar observați ce puțintică la minte e și femeia asta ajunsă ministru.  După ce mimează stupefacția și iritarea față  de o anume conțopistă din subordinea ei, face o remarcă așa-zis glumeață la final, care dovedește cât a înțeles ea din acest caz:
„Ştiţi care a fost replica funcţionarei de la DSP când a fost întrebată de ce a făcut acest lucru? Din milă – aşa a răspuns! N-am înţeles de cine i-a fost milă şi cine i-a indus această milă. Cu siguranţă este vorba şi de corupţie aici. Vreau mai întâi să văd documentele, să văd dacă efectiv a intrat în sala de operaţie, dar există mărturii că a făcut-o. Poate era un talent nativ”.

În presa italiană a apărut zilele trecute un titlu: Romania, grossi guai per il finto chirurgo già pizzicato a Verona (România, mari necazuri pentru falsul chirurg deja săltat la Verona).
Eu cred că nu italianul e în găleată, ci noi, românii. Toți. Pentru că Statul, prin funcționarii lui bine plătiți, a lăsat maimuța să se joace cu bisturiul și e foarte probabil ca aceștia  să scape de necazuri, în urma unei luuungi și minuțioase anchete care va demonstra exact ce-a spus șefa D.S.P-ului: „Noi eliberăm foarte multe coduri de parafă. Și este o muncă… Să iei fiecare dosar, să te uiți dacă există toate documentele și-așa, sigur că e o muncă minuțioasă și care necesită timp.” Și se vor găsi numai doi vinovați: Volumul-MARE-de- Muncă și Lipsa-de-Personal.

Publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, mizeria umană, strict autentic, Uncategorized | Etichetat | 19 comentarii