De ce ne pute gura? Fiindcă mâncăm căcat.

Citeam linkul trimis de unul dintre amicii Gării, despre frământatul cozonăceilor la pisici și, în finalul articolului erau patru reclame de-alea agresiv-stupide, gen – cum să slăbești mâncând din ce în ce mai mult, cum să scapi de monturi în șase secunde și cum să-ți lungești penisul în patru săptămâni până ce ajunge să înconjure de două ori pământul pe la Ecuator, iar ce rămâne surplus, intră în erecție spre Alaska.
Bun. Nu mai citesc demult mizeriile alea, fiindcă sunt ridicole și concepute evident pentru fraierii care cumpără aspiratoare inteligente de la teleshopping, care aspiră din carpete praful, microorganismele, acarienii, aspiră până și propriile tale aspirații cu care te tolănești în fiecare seară pe canapea…
Azi am făcut o excepție. Fiindcă în poză era bătrânul doctor Dănăilă și titlul era ceva cu de ce tac medicii?
Am dat clic. Articolul-interviu era cu alt doctor: Mihai Petrescu. Despre paraziți era. Despre cum ne infestează nouă paraziții organele vitale. Creierul, inima, ficatul, intestinul, ovarele, testiculele… Nu simțim mare lucru, doar că ne pute gura. Și facem cancer. Și murim.
Doctorul intervievat zice că nu există decât un singur produs pe glob care să ne scoată paraziții din noi. Un ceai din coada șoricelului, țintaură și cuișoare. Se cumpără doar de pe net. Cu 139 de lei punga, scăzut, la ofertă, cu 50%. Că altfel costa aproape 100 de euro. Nu-l pot vinde prin farmacii, că farmaciile și-ar pune adaos comercial. Deci, cu alte cuvinte, farmaciile ar fi fost atât de imbecile încât să achiziționeze o pungă de ceai la 400 de lei, când tot ce au pe stoc, chiar și ceaiurile bio, nu sar de zece lei.
Orice farmacist știe că, să amesteci trei plante, culese la momentul corect, deshidratate corect, în tancuri, să le mărunțești la granulația dorită și să le tragi la pungă, te costă 75 de bani/ambalaj. Ca să nu devii ridicol, îl vinzi cu 2,30 lei. Farmacia îl vinde cu 2,50 și treaba merge. Comercial. Nu vindecător. Că ceaiurile nu vindecă nimic. Decât prin aport hidric și placebo.

Oameni buni!…
Fiți buni, cu voi, și nu accesați povești d-astea!

Publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, d'ale Prăvăliei, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană | Etichetat | 3 comentarii

Bosolică

Bosoleala

Băi, ce se întâmplă aici? Îi întreb numai pe posesorii de pisici.
Mili bosolește (adică apasă alternativ, cu labele din față o păturică) și suge dintr-o eșarfă de bumbac. Dacă nu e eșarfa disponibilă, suge la păturică și toarce. Toată treaba durează câteva minute, apoi adoarme, liniștit.
E, evident, un comportament compulsiv, pe bază de stres.
UNDE și CE aș putea să repar?!

Publicat în jurnal, pisici și alte lucrușoare | Etichetat | 31 comentarii

Zburător, cu negre plete…

Ieri noapte, pisicul Mili s-a băgat în ciorba noastră. De vacă. A aterizat pe coada polonicului, de sus, de foarte sus și polonicul s-a făcut catapultă, azvârlind următoarea porție pretutindeni.
Dormeam.
Nu mi-am imaginat că Sluga Numărul Doi, Coabitantul adică, o să vrea ciorbă cu doar câteva ore înainte de răsăritul soarelui. Credeam că șnițel, salată, chestii reci…
Mili a aterizat pe coada polonicului din poziția asta:

O fi vinovat?!

Publicat în jurnal, pisici și alte lucrușoare | Etichetat | 29 comentarii

D’ale Prăvăliei: cu mopul, cu spargerea, cu entuziasm…

Azi, Mariana, femeia noastră de serviciu, a venit la treabă cu ochii sclipind de bucurie.  Era vioaie, surâzătoare și a înhățat mopul cu entuziasmul primei zile de muncă după șase luni de șomeriat. Avea un zvâc și-un drag de activitate, cum n-a avut nici la a treia creștere a salariului minim pe economie, în ultimul an.
Ca să înțelegeți de ce m-a surprins în halul ăsta, trebuie să vă reamintesc că, în toate celelalte zile intră în Prăvălie pe două picioare, cu aerul că vine târâș, salută într-un fel în care ar saluta un comatos care a redescoperit vorbirea și lansează câteva gemete.  Nici nu e necesar să le dai curs, cu o întrebare – ”Da’ ce-ați mai pățit, doamna Mariana?” – că le decodifică ea, imediat, în plângeri.
Ori o doare miljocul,  ori i s-a stricat mașina de spălat și „ăia” vin să i-o repare la unșpe, și acasă e decât fii-sa, de douăștrei de ani, care n-are cum să facă față invaziei reparatorilor, ori, pur și simplu, i-a venit chestia aia și o doare miljocul pe bază de altă etiologie, dar tot o doare, la dracu’!…
Într-o zi normală, în care nu s-a blocat încuietoarea porții, mașina de spălat funcționează normal și fii-sa e la facultate, bea un pahar cu apă și scoate geamătul însetatului în deșert.
În general, când Mariana bea apă, nu e ca și cum cineva ar bea apă că-i e sete, e ca și cum Planeta, Universul i s-ar fi pus împotrivă să-și umple un pahar de plastic cu apă, de la automat și, când, în sfârșit, prin strategii de supraviețuire inteligente, a reușit să se adape, scoate „îm-hăî”-ul ăla care te face să te simți vinovată că Mariana rabdă de sete  de cine știe când, de când a pus pe fesbuc ultima poză cu ea, cu pisicile ei, cu fii-sa într-o rochicioară de voal, făcută dintr-o batistă bărbătească.

Deci, vine Mariana, azi-dimineață, fășneață foc și veselă. Și zice, mostroflocind cu mopul pe gresie:
–  Știți că s-a dat spargere la magazinul de bijuterii de lângă Steluța?!

N.B.: Steluța e  o mercerie din zona Piața Sf.Gheorghe, capătul tramvaiului 21 și nu intenționam să-i fac reclamă. Dar, uite că îi fac.

Publicat în actualitate mioritică, apucături proaste la români, strict autentic | Etichetat | 23 comentarii

Sulla, un general roman care n-are nicio legătură cu pula

Azi mă plictiseam de zor la Prăvălie și ascultam știri.
Cică Ilie Năstase a fost urecheat în mod oficial pentru rasism, fiindcă s-a întrebat, în public, ce culoare o să iasă copilul Serenei Williams făcut cu iubitul ei: o fi ciocolată cu lapte?!
Normal că va fi ciocolată cu lapte!
Alexis Ohanian, o fi el armean după nume, dar e alb. Hm!… Cel mai alb armean, tot e nițel mai bronzat ca un suedez. Deci, copilul Serenei Williams ar putea ieși un mulatru intens. Mai multă ciocolată și mai puțin lapte.
Ilie Năstase a vorbit ca să zică și gura lui ceva, că nu pare genul preocupat de bebeluși, din niciun punct de vedere. A socializat. Socializarea asta i-a pus pe umeri un scandal serios, o acuzație de rasism și, în vreme ce decupam cu foarfeca două antinevralgice pentru un mahmur,  ascultam știrile mai departe, în surdină. Și l-am auzit pe Năstase enervându-se, ridicând vocea la jurnalista care-l chestiona – „Ce-are … asta cu Prefectura, ca să nu zic vorba aia urâtă?!”
Și jurnalista s-a grăbit să-l tempereze, oarecum în panică: „Păi să nu ziceți, chiar vă rog!”

Ce vorbă urâtă era gata să zică Năstase, legat de Prefectură?
Era să zică [sula]. Asta e transcrierea fonetică pentru Sulla.
Sintagma „Ce-are Sulla cu Prefectura?” se referă la protestul nobililor romani, când s-au pomenit cu Lucius Cornelius Sulla în poziție de dictator. (Praefectus = cel care a fost pus în frunte).
N-are nicio legătură cu penisul ori cu unealta cizmarului.

Ilie Năstase n-are nicio vină că ia sula fonetic, în zicala asta.
Dar JURNALISTA?
Absolventă a unei facultăți de JURNALISTICĂ.
Sau cum?

Publicat în actualitate mioritică, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană, păcat că e populată, părerea mea, strict autentic, Uncategorized, ştiri de neştiut | Etichetat , | 69 comentarii

S.O.S – bloggingul e pe moarte.

N-o zic eu, o zice Arhi, unul dintre cei doi Atlași care țin bloggingul românesc în spinare. Zice că în afară de el și Vali Petcu, mai tresaltă vreo trei blogging-activiști, dar nobila artă se duce de râpă. Am dat și eu click pe al treilea invocat, care nu face blogging de seamă, ci vlogging de seamă și-am găsit treaba asta.

Nici nu știam că există un tip care are impresia că ne scoate din plictiseală dacă se filmează pe sine, probând un hanorac. Habar n-aveam că o zi din viața unuia care zâmbește permanent,  tâmp  și fără motiv, trebuie videoclipată musai, ca să nu pierdem esențialul. Dar, ziceți voi, în lumina celor opt minute de filmare a propriei suficiențe, ca să nu zic nimicnicii, e vreun dezastru dacă moare nobila artă a bloggingului [românesc]?

Publicat în actualitate mioritică, apucături proaste la români, cronici, epoca de piatră, mizeria umană, părerea mea | Etichetat , , | 39 comentarii

Drept la replică

20170313_162025

 

 

 

 

 

 

 

La ceasu-n care m-am născut
Căzuse prima brumă…
Pe tata nu l-am cunoscut,
Îmi amintesc de mumă.

De frații mei atâta știu:
Erau tărcați, golanii,
Dar azi sunt morți, doar eu sunt viu
Și-o să trăiesc cu anii.

Surorile-au pățit ceva
Ce-o să mă facă unchi.
Dar ele dorm pe dușumea
Și eu doar pe genunchi.

Că dincolo de termopan
E marele AFARĂ,
Că n-am să prind vreun șobolan
Doar șoricei de sfoară,

Că vrăbii se avântă-n zbor
Și poposesc în ramuri,
Că, uneori, de focul lor,
Aș vrea să trec prin geamuri…,

E-adevărat! Și mă răzbun
Până se-arată zorii.
Alerg prin casă de nebun,
Îmi sperii servitorii,

Mai hărtănesc la canapea
Și, când îmi vine chefu’
Răstorn ibricul de cafea,
Să știe cine-i șefu’.

De-aceea, doamnă, cum  socoți
C-aș vrea, din nou, pe stradă,
Să mor de frig, strivit de roți?…

Sau aveai chef de sfadă?!

 

 

P.S.: Tuturor prietenilor mei, ai Gării și-ai motanului Mili, le dorim o duminică pascală excepțională, o masă ilegal de îmbelșugată și multă lumină în suflet, că afară stă să plouă.

Publicat în pisici și alte lucrușoare, prieteni, părerea mea, sărbători | Etichetat , , , | 51 comentarii