Viciosul de cerc!…

Recent, Aldus a citat acest poem pentru a-l omagia pe Nichita Stănescu:

Se desenează pe nisip un cerc
după care se taie în două,
cu acelaşi băţ de alun se taie în două.
După aceea se cade în genunchi,
după aceea se cade în brânci.
După aceea se izbeşte cu fruntea nisipul
şi i se cere iertare.
Atât.

„După aceea”, vorba poetului, l-a interpretat. Pe poem l-a interpretat. Considerând că poetul aduce un omagiu cercului, simbolul perfecțiunii, pe care-l taie în două, îl imperfecționează adică, și-l introduce în volumul Opere imperfecte. După aceea ne-a explicat ce-a vrut să spună autorul în poezie: „o emoționantă repovestire, dintr-o altă perspectivă, a mitului platonician al androginului”.
Și, în final, își invită cititorii să-și exprime propriile lor interpretări.

Eu, naivă, am crezut că Aldus vorbește serios, că îl interesează ce le sugerează altora poemul cu pricina și am emis un comentariu.
După care a început jihadul! Fiindcă Aldus nu aștepta alte opinii, ci confirmarea propriei sale interpretări.
Îmi fac mea culpa și recunosc că am dat această interpretare spontană poemului, fiind preocupată, în ultima vreme, de îndelungi și interesante discuții cu un prieten „de specialitate” despre personalitatea narcisică. Acuma, că eram eu sub influența acestor discuții sau că am citit într-o cheie prea subiectivă textul poetic (deși mi se pare că așa se citește poezia, subiectiv), nu știu. Cert e că mie asta îmi sugerează Nichita, când rulează cu încetinitorul gestul admirației și supunerii totale – cade în genunchi, pe brânci, izbește cu fruntea nisipul, îi cere iertare: starea celuilalt în relație cu o persoană narcisică.

Cum nimeni n-a mai oferit vreo explicație în comentarii pe blogul lui Aldus, revin eu cu această invitație: vouă ce vă spune „Lecția despre cerc”?

Acest articol a fost publicat în blog, cronici, experimente, literatură, Uncategorized și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

216 răspunsuri la Viciosul de cerc!…

  1. Vladen zice:

    Mie mi se pare ca s-a certat rau cu iubita cand a scris asta. Stii starea aia cand ai suparat-o ca ai fost mitocan si apoi iti vine sa te dai singur cu capul de toti peretii dar ai impresia ca orice i-ai zice fetei tot nu-ti spala prostia? Jena aia infinita amestecata cu orgoliu? Aia.
    Dar acum trebuie sa precizez aici ca eu nu-s bun la interpretat simbolistica. Maica-mea imi punea in extaz Tarkovski, eu adormeam negresit. Pricepeam ca vrea sa sugereze numai dupa ce-mi explica ea. Asa ca nu prea conteaza ce-mi sugereaza mie. Imi plac poeziile, dar imi produc senzatii personale, n-as putea sa le analizez la un nivel subtil simbolurile.
    Dintre explicatiile voastre, m-a convins a ta. A lui Aldus mi se pare o interpretare fortata.

    Apreciat de 3 persoane

    • Vladen, mi se pare foarte potrivită interpretarea ta. (Mai ales dacă iubita e narcisică! 🙂 ) Așa vine: taie cercul în două = cearta. După care animația cererii de iertare, gradat, până la umilință totală, ca să te ierte.
      Mai avem două simboluri de lămurit: bățul/nuiaua de alun, care în mitologia, tradițiile, superstițiile folclorului românesc are o semnificație aparte (dar despre alun să vorbim altădată, că acum mă strânge timpul cu ușa) și finalul: ATÂT. Despre care nu știu ce să zic – dacă o fi sau nu happy end.

      Apreciază

  2. Aldus zice:

    Renata, „jihadul” – care de fapt ne-a cuprins pe amândoi, pentru că și tu ți-ai apărat cu aceeași înveșunare punctul de vedere – nu s-a desclanșat pentru că aș fi primit și alte opinii, ci pentru că am considerat că interpretarea ta este în total răspăr cu orice ar putea să transmită acest mit. Ori tocmai asta am încercat să-ți explic în mica noastră dispută hermeneutică pe care tu o numești jihad. 🙂

    Legat de ce spui aici. Eu nu cred că autorul este parte a mitului. Eu cred că autorul, fiind un demiurg (cel care creează și apoi rupe cercul), se situează în afara creației sale și deci în afara poveștii, la fel ca naratorul dintr-un film sau dintr-un roman. Și că povestea este dată doar de cerc. Mai întâi perfect, apoi tăiat în două. La fel cum perechea formată din Adam și Eva a fost mai întâi dintr-un anumit punct de vedere perfectă (fără pată), pentru ca apoi să devină imperfectă. Iar atitudinea demiurgului care a creat cercul mai întâi perfect, pentru ca apoi să-l înjumătățească, confirmă faptul că acest act de înjumătățire este o (s)cădere, o anulare a perfecțiunii inițiale, o exilare din paradis. La fel ca în cazul perechii biblice și la fel ca în cazul mitului platonician. Cercul inițial s-a rupt, perechile lui Platon și-au pierdut forța, Adam și Eva și-au pierdut condiția imaculată. Autorul cercului fiind asimilabil unui Dumnezeu care deplânge căderea lui Adam și a Evei.

    Acum, chestia cu narcisismul, ori la câte articole de psihologie m-ai trimite, este despre cu totul altceva. Eu am dat, mai simplu: definițiile din dicționar:

    1. Atenție excesivă față de propria persoană fizică; dragoste, admirație, adesea patologică, față de propria persoană; dragoste de sine. 2. Anomalie în care persoana proprie devine obiectul instinctului sexual.

    Mitul androginului este despre iubire. O pereche perfectă, separată apoi în două jumătăți, care se caută una pe alta prin iubire. Putem spune, cred, mergând chiar mai departe, că Adam înainte să-i fie extrasă o coastă este androgin. Dar despre asta, poate cu o altă ocazie. În orice caz, Adam care o iubește pe Eva este semicercul drept care se unește cu semicercul stâng. Împreună refac unitatea androginală originară. În ecuația asta, Narcis este Adam care, infatuat de propriile calități și îndrăgostit de propria persoană (sau imagine, dacă vrei), o refuză pe Eva.

    În opinia mea, mitul androginului este despre jumătăți reunite. În timp ce mitul lui Narcis este despre jumătăți rătăcite.

    Apreciat de 2 persoane

    • În psihologie, teoria freudiană despre narcisism ocupă un loc esențial. Teoria a evoluat de-a lungul timpului, în interiorul acestei științe. Nu te pot trimite la articole, eseuri, critici, exemple. Ar trebui să citești materia respectivă ca să înțelegi de ce definiția din orice dicționar lingvistic e firavă și simplificatoare față de orice dicționat psihologic.
      Să rămânem în sfera poemului, a demiurgului Nichita. Zici că poetul nu e implicat în scenariu.
      Toate verbele sunt la impersonal – se face, se drege… Bine. Cine se ascunde în spatele acestor acțiuni? Cine le face?
      Avem un personaj necunoscut care desenează cercul, tot el îl taie în două, apoi se execută un ritual. Cum putem identifica personajele acestei narațiuni cu foarte multă acțiune?

      Apreciază

      • Aldus zice:

        Poate că definiția din dicționar e simplificatoare, dar întotdeauna surprinde esența. E simplă și poate fi aprofundată, dar nu te duce pe o pistă falsă. De exemplu, dacă în dicționar zice că-i roșu, e posibil ca-n limbajul de specialitate să întâlnim mai multe teorii în jurul unor nuanțe roșiatice, dar dacă ar fi să le sintetizăm într-un singur cuvânt, tot roșu ar fi. Nu verde și nici albastru.

        Și vezi că e complicat cu psihologia. Freud este autorul unui sistem de a înțelege lumea. Discipolul lui, Jung, are o perspectivă net diferită, care vine în contradicție cu a lui Freud. Și sunt o grămadă de astfel de paradigme în psihologie, nu există un consens și nici o modalitate de verificare practică a lor; psihologia nu e o știință. Așa că e riscant cu linsul paginilor ălora, că depinde și pe ce nimerești. Dincționarul însă coagulează înțelegerea generală cu privire la acel cuvânt și de regulă este un reper foarte bun.

        Cred că exprimarea impersonală e chiar mai potrivită pentru rolul unui demiurg decât o exprimare directă, la persoana întâi sau a treia. Cine face? Oricine. Autorul. Demiurgul. Impersonalul îl scoate și mai mult din scenă. Rămâne doar cercul. Un cerc împărțit în două este o prăbușire. Autorul cercului, adică Dumnezeu, este oarecum nedefinit. Ca-n realitate, unde nu știm cu precizie cine a creat lumea. Nu-l putem vedea pe Dumnezeu, așa cum îl vedem pe vecinul nostru de la parter. Rămâne impersonal, înconjurat de mister. Așa că se face. Se desenează, se cade… Nu știm cine. Poate Dumnezeu. Sau poate hazardul. Cert e că cineva din afara poveștii.

        Apreciază

  3. Ricca zice:

    Eu cred că Aldus este evlavios a desenat un cerc și s-a pus pe făcut mătănii în genunchi în centrul cercului. Mai cred că Aldus tine post negru și de foame are unele senzații.

    Apreciat de 2 persoane

    • Ricca, discuția e serioasă. Nu-i facem o caricatură lui Aldus, încercăm să înțelegem tâlcul unui poem scris de un poet genial.
      Ție ce-ți spune poetul, cu cercul lui?

      Apreciază

      • Ricca zice:

        Eu cred că omul nu este un întreg fără Dumnezeu ori cât de zmeu s-ar da. Faptul ca cercul spatiu in care te aflii adică viața pe care o duci a poți tăia n două după care încă în două este clar în mintea mea un semn al crucii în fața crucii ingenunchezi îți izbești fruntea de pământ și ceri iertare. Poate că pentru unii oameni la un moment dat vine vremea resemnarii. Te împaci cu tot răul din tine.

        Apreciat de 2 persoane

  4. Vladen zice:

    Pai cu Atat cred ca a vrut sa zica ca nu mai e nimic de facut sau de zis, mingea e in terenul advers, la doamna in chestiune. Mai mult de atat nu poti face :). Cum ti-e norocul!

    Apreciază

  5. Arca lui Goe zice:

    Mai sunt si alte interpretari si interpretatori? Intreb pentru că as oferi si eu o interpretare, dar n-as vrea nici să perturb vreun dialog sau să influentez discutia în rău, furnizand prea repede solutia corectă a problemei. Nu mă grăbesc. Astept să se epuizeze toate celelalte variante, asumându-mi riscul să pierd trenul si să vină altcineva cu adevărata rezolvare a enigmei cercului lui Nichita si să-mi fure gloria. 🙂

    Apreciază

    • Vladen zice:

      Pai lumineaza-ne! 😀 Sunt convins ca oricat de corecta ar fi solutia, Aldus nu va fi de acord, deci o discutie care va tinde asimptotic si poetic spre infinit tot va fi!

      Apreciat de 1 persoană

      • Arca lui Goe zice:

        Un mic infinit cu discutii în cerc este deja etalat pe „blogul” pe care stă aldus nemiscat într-o pozitie oarecare, prestând depozitie după depozitie… si prepozitie după prepozitie. „Omul” pare lovit în aripă de mitul androginului pe care l-a identificat chiar si pe Arca lui Goe în revolta Renatei contra aberatiilor sperligice. Adevarul este că nevinovata Renata nu-i deloc străină de felul în care a rămas Aldus agatat în mitologizarea cvasi-andogină la pauperii intelectuali.

        P.S. Mai astept un pic cu interpretarea. Poate mai vor si altii să faca propuneri oneroase (gen Vero-nika, Papa-gigliu ori Shamanu, nu?)… pe tema data. N-as vrea nici să-i influentez, nici să-i intimidez… nici să-i maxorizez… ci dimpotrivă. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        • Pe Gigli nu-l interesează subiectul. Veronika nu interacționează cu mine dacă apari și tu în Gară. Shamanu?… Shamanu ar putea să dea o interpretare poemului, că el e oarecum neutru. Poate e ocupat!
          Eu trag concluzia că:
          1. Relația cititor-poem e prea intimă ca să fie pusă pe tapet.
          2. Oamenii nu iubesc poezia.
          3. Poemul ăsta nu le spune nimic.
          Trei concluzii.

          Apreciat de 1 persoană

    • Hai, nu ne mai fierbe, vino cu interpretarea. Poate ne scoți din rahatul în care singuri ne-am băgat. Vorbesc de Vladen și de mine, restul sunt bine-sănătoși.

      Apreciat de 1 persoană

  6. Aldus zice:

    Renata, reiau aici, că ne prea subțiem (recomand comentarii imbricate pe două niveluri, cum au Cetin și Zoso; dacă vrei, te ajut).

    Am două obiecții la obiecțiile tale.

    1. Psihologia nu este o știință. Nici nu poate fi, așa cum este înțeleasă și se practică la ora actuală. Acesta e un subiect separat și n-avem timp acum, dar până una-alta, vezi de exemplu aici: Psihologia, această amplă pseudoștiință.

    2. În momentul în care începi să-i încadrezi pe autori și creațiile lor artistice la diverse genuri cu limite bine trasate, ai omorât arta.

      Cât despre de unde-am scos analogia dintre autorul cercului și Dumnezeu, îmi pare că ea e banală și evidentă. Autorul cercului este un creator, adică un demiurg. E cel care creează cercul. Imaginează-ți par exemple că cercul ar fi întreaga lume existentă, întregul univers, și o să vezi ce simplu reiese că cel care l-a creat nu poate fi decât Dumnezeu.

      Dar nu are importanță dacă este Dumnezeul la care se referă religia și filosofia sau un alt demiurg, care poate fi Dumnezeu doar în raport cu cercul, adică cu creația sa. La fel cum și tu, în raport cu ursulețul de pluș pe care l-ai confecționat cândva, ești un Dumnezeu. Important e că povestea este despre ursuleț, nu despre cel sau cea care l-a creat. Dar dacă cercul este o carte scrisă de tine? Iar poetul descrie actul și emoția ta cu privire la cartea pe care o scrii? Cel care taie cercul în două și apoi cade în genunghi ești tu, cu tot ceea ce trăiești pe parcursul scrierii acelei cărți.

      Apreciază

      • Aldus, mă așteptam să-mi spui că psihologia nu e știință din indiferent ce alte motive, dar nu fiindcă așa a decis un hiperîngâmfat autosuficient, pe trilema lui. Ca să vezi comicărie: îl cunosc bine pe doctorul Diaconu și îți garantez că e un profesionist de toată lauda, chiar dacă mai apare pe la televizor. 🙂 Dar nu e asta problema, că domnul cu trilema putea să-și exemplifice stupiditatea și ignoranța folosind un alt exemplu, nu fix pe Gabi Diaconu.
        Nu eu încadrez operele, ci teoria literară. Genul epic, genul liric, genul dramatic… și caracteristicile lor.
        În privința creatorului de cerc sau de ursuleț, nu mai insista, știi care e relația mea cu Dumnezeu: ne salutăm, dar nu stăm de vorbă.

        Apreciază

      • Aldus zice:

        Problema principală a femeilor este că iau totul personal. De exemplu, un anume Mircea Popescu despre care spuneai cu altă ocazie, citez: „Grozav articol!”, este îngâmfat. Și? Treci peste modul lui arogant de a se exprima și extrage esența. Pentru că dincolo de aroganță, are dreptate. Și dincolo de faptul că-l cunoști Diaconu, psihologia nu este o știință. Iar articolul de pe Trilema era doar un exemplu.

        Tot personal iei și chestia cu Dumnezeu. Și iată: pentru că tu și cu Dumnezeu vă salutați dar nu stați de vorbă, îți vine greu să accepți ideea că orice creator este, în relație cu opera sa, un mic Dumnezeu sau demiurg.

        Apreciat de 1 persoană

        • Arca lui Goe zice:

          Aldus insistenta ta de a stabili ce e si ce nu e stiinta este usor nostima. Tu care insistai cu convingere pe ideea ca Dumnezeu este o entitate care poate si trebuie studiata si integrata in stiinta, este un indiciu care sugereaza cât de adânc îti-e habarnabismul despre ce ar fi fiind stiinta sau „o stiinta”. Psihologia este in mod categoric o stiinta. Chiar si dupa definitia simplificata din dictionar. Ca toate stiintele.

          Apreciază

        • O fi scris omul și ceva cu care rezonam, nu zic nu. Dar aici dă cu bățul în baltă rău de tot. Duhnește a infatuare prostească. Și a ignoranță totală asupra problemei.
          DEX-ul zice că Psihologia e „ Știința care se ocupă cu studiul psihicului, al legității proceselor psihice (cognitive, afective, voliționale) și al însușirilor psihice ale persoanei (caracter, temperament etc.).”
          Îți place să operezi cu dubla măsură: pentru ”narcisism” mi-ai citat trei dicționare lingvistice. Când vine vorba de ”psihologie”, același dicționar nu mai e valabil!
          În ce-l privește pe Diaconu, ideea era că am avut ocazia să-mi dau seama nemijlocit că e un profesionist bun, nu vreun impostor, că fiecare meserie își are buboșii ei. Dacă Popescu își exemplifica teoria cu unul necunoscut, aș fi fost mai reținută, de! M-aș fi gândit că, poate, în ce-l privește pe cel nominalizat, Popescu are dreptate.

          În ce-l privește pe Dumnezeu, ne salutăm din respect pentru cei care stau și de vorbă cu el. 🙂
          E cam forțat să spui că orice creator este un mic Dumnezeu. Din respect pentru Zeu. Păi, un creator de modă e un mic Dumnezeu? Un creator de rețetă culinară e un mic Dumnezeu? Nici măcar geniile artistice nu pot fi încadrate la mici Dumnezei, fiindcă asta îi impersonalizează. Un artist nu vrea să fie „CINEVA”, vrea să fie el însuși.

          Apreciază

          • Aldus zice:

            Nu am nimic cu Diaconu, pe care nu-l cunosc, dar dânsul este irelevant aici, pentru că nu discutăm despre el. Una este persoana și altul este domeniu. Uite, teoretic politica este bună, dar practic politicienii sunt corupți. Adică, câmp fertil dar cu scaieți în loc de flori. La psihologie e invers: poți găsi psihologi (buni), dar psihologia ca atare nu este o știință. Adică, teren arid dar pe care mai găsești flori cu parfum. Bravo lor, au tot respectul meu. Cred că e mai greu să fii psiholog bun decât matematician bun, de exemplu. La matematică este simplu (greu, dar simplu sub raportul clarității), pentru că matematica chiar este o știință. Psihologia nu-i.

            Termenul „știință” este foarte lax în dicționar. Înseamnă o paletă de chestii mai clare sau mai vagi. Eu îl folosesc într-un sens mai restrâns aici.

            De exemplu, iată definiția din DEX ’09:

            ȘTIINȚĂ, științe, s. f. I. 1. Faptul de a avea cunoștință (de ceva), de a fi informat; cunoaștere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) știință = (ne)știind; (in)conștient; cu (sau fără) voie. Cu bună știință = conștient, având cunoștința deplină a faptelor. Cu (sau fără) știința cuiva = cu (sau fără) consimțământul ori aprobarea cuiva. Spre știință = ca să se știe. ♦ Veste, știre. 2. Conștiință. II. 1. Tip de cunoaștere sigură și rațională în legătură cu natura lucrurilor și a condițiilor lor de existență în forma unui corp de adevăruri despre un obiect propriu. 2. Ansamblu de cunoștințe despre un obiect dat sau distinct (natură, societate, gândire etc.) dobândite prin descoperirea legilor obiective ale fenomenelor și explicarea lor. 3. Pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție. ◊ Știință de carte = cunoștințe de scriere și de citire. ◊ Om de știință = savant, învățat. [Pr.: ști-in-] – Ști + suf. -ință (cu unele sensuri după fr. science).

            În sensul II. 1. („Tip de cunoaștere sigură și rațională în legătură cu natura lucrurilor și a condițiilor lor de existență în forma unui corp de adevăruri despre un obiect propriu.”) psihologia nu este o știință, ci o bâjbâială. O tentativă, cel mult. Și nici în sensul II. 2. („Ansamblu de cunoștințe despre un obiect dat sau distinct (natură, societate, gândire etc.) dobândite prin descoperirea legilor obiective ale fenomenelor și explicarea lor.”).

            Dacă, în schimb, avem în vedere definiția din DEX ’98:

            ȘTIINȚĂ, științe, s. f. I. 1. Faptul de a avea cunoștință (de ceva), de a fi informat; cunoaștere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) știință = (ne)știind; (in)conștient; cu (sau fără) voie. Cu bună știință = conștient, având cunoștința deplină a faptelor. Cu (sau fără) știința cuiva = cu (sau fără) consimțământul ori aprobarea cuiva. Spre știință = ca să se știe. ♦ Veste, știre. 2. Conștiință. II. 1. Pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție. ◊ Știință de carte = cunoștințe de scriere și de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii. ◊ Om de știință = savant, învățat. [Pr.: ști-in-] – Ști + suf. -ință (cu unele sensuri după fr. science).

            se poate spune că psihologia se încadrează la punctul II. 2. („Ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii.”), pentru că înglobează o serie de cunoștințe dintr-un anumit domeniu (phihicul uman) care sunt cât de cât sistematizate, dar aceste cunoștințe nu sunt neapărat irefutabile, ba chiar se bat cap în cap cu alte cunoștințe tot din psihologie (unde avem multe perspectiva concurente incompatibile), nu pot fi probate sau validate riguros științific și nici nu produc efecte specifice. Medicina, de exemplu, este o știință. Psihologia, psihiatria și toate rudele lor nu sunt științe. Dacă mergi la medic cu o problemă de măsea, cu un femur rupt sau cu o gripă, te vindecă. Dacă mergi la psiholog, psihiatru, psihoterapeut etc, nu-i nimic cert. Ai văzut vreun nebun vindecat?

            Așa că da, psihologia este o știință în sensul larg al unei discipline care se studiază la școală și pentru care se emit diplome, dar dacă vrem să fim riguroși și să mergem la nucleul cuvântului știință, n-o s-o mai găsim acolo. Sorry, dar nu se încadrează.

            Da, orice creator este, în raport cu creația lui, un demiurg. Tu i-ai dat viață acelei opere, acelei mâncări, acelui pulover etc, nu?

            Uite două articole de pe Trilema care ți-au plăcut mult:

            http://trilema.com/2009/cum-sa-fac-sa-fiu-si-io/

            http://trilema.com/2011/radiatia-si-corpul-omenesc/

            Apreciază

            • Nu, nu!… Nu-mi trimite linkuri cu ce spun alții. E obositor și contra-productiv. Sintetizează tu, ce zic ăia.
              Iar ai comis o gafă (din necunoaștere) ireparabilă: Psihiatria e o spceializare a medicinei, grea, cu 11 ani de studiu după facultate.
              Dacă am văzut nebun vindecat? (aici tu incluzi anxioși, depresivi, bipolari, maniacali, presupun)? Da Extrem de mulți! Toți cei care-și urmează tratamentul medicamentos și psihoterapia revin după o vreme să-mi mulțumească că i-am îndrumat pe drumul cel bun: psihiatru și psiholog.
              Dar nu trebuie să mă crezi!

              Apreciază

            • Aldus zice:

              Linkurile pe care le-am dat sunt de la două articole care ți-au plăcut foarte mult. Fără legătură cu subiectul de față. Și da, eu includ psihiatria la pseudo-științe, chiar într-o măsură mai mare decât psihologia. Asta e, we agree to disagree. 🙂

              Apreciază

            • Am recitit ce-ai scris: e dezgustător de simplificator și jignitor la adresa celui căruia i te adresezi. Eu, în speță.
              Concluzia mea e că mă poți face din vorbe fără acoperire, ca pe orice pizdă cu care socializezi tu pe rețele.
              Ei,uite că nu!

              Apreciază

            • Aldus zice:

              Să nu fim vulgari. Cred că simplitatea este în ochii privitorului. Eu n-am văzut-o, ți-am răspuns doar la obiecții. Acestea sunt răspunsurile mele. Nu știu dacă sunt simple sau complexe, dar în spatele complexității lumii adevărurile esențiale sunt de o simplitate dezarmantă. Ca-n mitul cu androginul.

              Apreciază

            • Aldus zice:

              Și, că tot veni vorba: nu cred că eu te-am făcut din vorbe. Cred că Nichita te-a făcut din vorbe. După cum v-a făcut pe toți. Doar că nu chiar fără acoperire. 🙂

              Apreciază

    1. Arca lui Goe zice:

      Nichita, marele poet, era un geniu al banalului, al emotie superficiale, încă din fazele ei incipiente. Fiind eminamente poet, omul scotea poezie din prima lui mirare de ins simplu. N-avea vreme să intre in profuduri filozofice, să sondeze sensuri adânci, mituri. Lui totul îi era poezie, de când deschidea ochii dimineata. In drum spre baie compunea o poezie, fiindcă totul pe drumul de la pat până la baie, era poetic, în atingere cu sufletul si mintea de Midas poetic al poetului, rămas perpetuu un copil mare. Cine-si închipue că Nichita ar fi plonjat în cultura umanitatii, în adancurile antropologice ale firii, în mituri si meta-fizici ca să-si găsească acolo sursa si pretext de poezie, trebuie să fie ori un mare naiv ori vreo loază aflătore în treabă care se slujeste de Nichita (simbolul) pentru a se lustrui pe sine, neavând nici în clin, nici în mânec, nici cu Nichita, nici cu poezia. In imaginea de-o clipă a unei libelule, ochiul lui Nichita vedea brusc poezia, iar mintea sa reda spontan versurile. Apoi o lua de la capăt, înconjurat fără scăpare în poezie, de jur împrejur, în pretutindenea poezie de pe suprafata lucrurilor, pe care geniul lui era capabil să o redea spontan, fără să fie niciun pic penibil, artificial, fortat, nenatural, cum ar fi orcine altcineva care ar încerca smecheria asta. N-avea Nichita vreme de mitul androginului si de alte adâncimi cu care poemele sale intrau inevitabul în contact spontan, involuntar, prin scurt-circiuit poetic, dacă stii ce-i aia poezie. Dacă Nichita, autorul poemului cu cercul, ar fi fost martorul discutiilor iscate, chipurile, din poemul său, s-ar fi crăcănat de râs. Nichita a fost un mare poet si un mare betivan. Alcoolic. Alt prilej de poezie. Deh, poet absolut… Beat fiind a desenat un cerc, i-a futut un diametru pe verticală, l-a privit cu ochi împaienjeniti si… a văzut acolo o vulvă enormă zicandu-si siderat: Mamă câta pizda! Poem:

      Se desenează pe nisip un cerc
      după care se taie în două,
      cu acelaşi băţ de alun se taie în două.
      După aceea se cade în genunchi,
      după aceea se cade în brânci.
      După aceea se izbeşte cu fruntea nisipul
      şi i se cere intrare.
      Atât.
         

      Problema este că, odată căzut pe brânci cu capul în nisip, în semn de veneratie a marelui fetiş, betivul a vomitat eliberator. Descumpanit a zis “pardon”, si a modificat versul pen-ultim, înlocuind “intrare”, cu “iertare”. Atât. Asta e tot.  

      Apreciază

      • Vladen zice:

        Bun deci cam ce-am zis si eu :)). Tot relatia cu femeia si nah, nu degeaba ceri iertare.

        Apreciat de 1 persoană

      • Goe, ticălosule, nici Dl. Freud n-ar fi interpretat cu atâta pricepere (și curaj) acest poem!… Ce pot să zic?! Bravo, Bibicule, ești tare, dar n-ai stofă de critic literar, exact din motivele (cu lustruirea de sine) expuse mai în amonte.

        Apreciat de 1 persoană

        • Arca lui Goe zice:

          N-am avut niciun moment intentia să fiu „critic”. Eu il admir sincer pe Nichita, fără să-l venerez. Că din asta s-o trage (chiar si dinadins) vreun folos anume pentru mine, faptul rămâne secundar. Nu aceasta a fost intentia mea principală, de mă crezi, de nu mă crezi. Am vrut să-l scap pe Nichita din dumnezeirea falsă în care era împins cu de-a sila ne către nepricopsitul ăla de Aldus.

          Apreciază

      • Olga Rajala zice:

        Nu-mi place interpretarea. Nici genială nu-i, nici banala nu-i deci nu e de nici unele. Ați schimbat și finalul. Dezamăgită până-n măduva oaselor.

        Apreciază

        • Arca lui Goe zice:

          Ah, sunt adânc mâhnit de profunda si îndreptătita ta dezamagire, Olgo. Bine că ti-a afectat doar măduva.

          Imi pare sincer rău să constat că (în fapt) te-a dezamagit Nichita, poetul si poezia sa. Nu-l stiai pe Nichita, asa e? Acum ai aflat de el si de cât de poamă e. Mă bucură însă constatatrea că maduva ta a simtit dorinta irepresibilă de a lua atitudine, fiind capabilă să sesizeze spontan ne/genialitatea si ne/banalitatea lucrurilor care-i diplac, fără să înteleagă de ce…

          Olga te rog aranjează tu cu maduva ta spinală să ofere o altă interpretare, care s-o banalizeze pe asta, suficient de convingator, asa încât să te ajute să faci uitată dezamagirea asta de Nichita si de tot… Că asa… critici voi cu flori desarte… La limită, dacă maduvă ta refuză să colaboreze (eschivându-se parsiv de la a recunoaste că n-a-nteles nimica din poezia lui Nichita, ne fiind nimica de înteles), ai putea să adopti interpretarea lui Aldus. Votează-l. Nu i-ar strica si lui putina atentie din partea ta… ca doar n-o fi doar d-l Goe pă lumea asta…

          Apreciază

          • Olga Rajala zice:

            Aldus mi-a placut pana la Dumnezeu si inca vreo trei palme mai sus. Votez Aldus.

            Apreciat de 1 persoană

            • Arca lui Goe zice:

              Dacă-l tot votezi la cererea d-lui Goe, exclusiv pe firul conversatiei cu d-l Goe, n-ai făcut nicio brânză. Chiar si asa anesteziat cum e, omul o să simtă malitiozitatea ta (ah) involuntară. Nu si cele trei palme în plus pe care i le tragi pe deasupra. 🙂  

              Dar ar fi fabulos dacă ai spune în două vorbe (cu cuvintele tale) ce si de ce ti-a placut în interpretarea lui Aldus. Haide Olga, fii bărbată si fă un scurt rezimat al esentelor aldusiene. Până acuma n-ai reusit decât să probezi că mult mai intens te-au imprsionat zicerile d-lui Goe.

              Apreciază

            • Votează Aldus! Poate ai noroc și câștigi o păsărică de ceramică în care pui apă și fluieri, ca și cum ai ști să fluieri. 🙂

              Apreciază

          • Goe, cu riscul că-mi pierd și puținii Garagii care bântuie pe peron, interpretarea ta este cea mai umană și cea mai respectuoasăși autentică față de autor.
            Freud te-ar invita la o savarină de vis, în cofetăriile Minimal. 🙂

            Apreciază

        • Olga, n-a schimbat nimic Goe! S-a comportat ca un profesionist de CSI pentru care probele sunt sfinte, și n-are deja un suspect prefabricat în minte, căruia trebuie, prin flexiuni neortodoze, să-i pună în cârcă o crimă, cu probe coafate.
          În discursul său, eu l-am văzut VIU și COMUN pe Nichita, exact așa cum îl vedea medicul lui curant sau nevastă-sa.

          Apreciază

    2. Aldus zice:

      Odată cu apariția domnului Goe, demersul a căpătat o tușă groasă de vulgaritate, la care ceilalți se declară încântați să adere. Desigur, arta e ca la crâșmă: mai tragi o dușcă, mai comentezi o poezie și, dacă ești măcar pe sfert cât Nichita, îți iese de-un text mișto.

      Numai că n-aveți dreptate.

      În primul rând, nu interesează pe nimeni la ce s-a gândit poetul când a scris poezia. Și nici ce reacție ar avea el citind ulterior comentariile noastre, pentru că, odată ce-ai scris-o, poezia nu-ți mai aparține și nu te mai poți pronunța pe marginea ei. Ce contează este ce transmite această poezie. Chestie separată de intenția poetului, pentru că, după cum chiar gura domnului Goe glăsuiește (de data asta corect):

      N-avea Nichita vreme de mitul androginului si de alte adâncimi cu care poemele sale intrau inevitabul în contact spontan, involuntar, prin scurt-circiuit poetic, dacă stii ce-i aia poezie.

      Așadar, contează cu cine intră în contact poezia. Ce mituri sau motive exprimă sau ilustrează ea. Și nu faptul că acest contact s-a produs spontan sau din dorința și la intenția autorului. Asta-i irelevant, tocmai pentru că, în cazul geniului, poezia devine sinonimă cu mitul aproape de la sine.

      Cui îi pasă ce-a consumat Nichita înainte, dacă a consumat ceva? Cui îi pasă la ce s-a gândit el, dacă s-a gândit la ceva? Important e ce i-a ieșit. Și ce transmite ceea ce i-a ieșit.

      În al doilea rând, cine a înțels că prin comentriile mele l-aș venera și aduce la rang divin pe Nichita n-a înțeles nimic din ce-am explicat până acum. Nu Nichita este demiurgul. Creatorul cercului este demiurgul. Care creator poate fi oricine, oricare dintre noi. Se desenează un cerc. După cum remarca Renata, formulare este impersonală. Se desenează. Cine vrea să-l deseneze, acela e Dumnezeu. Și, în mod paradoxal, Dumnezeu contează aici cel mai puțin. S-ar putea spune că Dumnezeu e singurul element rămas în afara poveștii (a cercului), care nu contează aproape deloc.

      De la Domnul Goe mă aștept, dar de la restul, să comute imediat pe vulgarități și bășcălie ieftină de îndată ce apare prima invitație la bar, ce să zic, un adevărat extaz literar. Dar na, asta-i armata, cu asta defilăm.

      Apreciază

      • Arca lui Goe zice:

        Desigur că nimanui nu-i pasă ce-a consumat Nichita înainte, sau dacă a consumat ceva. Cu atat mai putin i-ar putea pasa cuiva de ce e Aldus mereu beat, chiar si fara sa consume alcool. Aldus, cea mai ieftina bascalie este felul in care mimezi tu ganditul, vorbitul, luandu-te in serios cu o bizara disperare…

        Apreciază

      • Vladen zice:

        Pai cum n-avem dreptate daca, citez, conteaza ce transmite aceasta poezie nu ce voia poetul? Atunci avem toti dreptate. Mie si lui Goe si as zice ca si lui Nichita ne-a mers gandul la femei. Tie la androgini, platoni si dumnezei. Lui Renata la narcisism. Asta ne-a transmis fiecaruia.
        Prin urmare de ce ne indesi cu atata aplomb varianta/interpretarea ta pe gat? Ca niciodata n-o sa ma faci sa ma gandesc la platoni si androgini cand citesc poezia asta. Si nici pe altii. Esti doar groaznic de iritant cu insistentele. Dupa ultima saptamana incep sa cred ca ai probleme clinice.
        Cat despre vulgaritate, bai tu ai crescut la manastire? Sexul il faci imaculat? Te strapezesti ca o fata mare, zau asa. Si asta la apropouri de pension. Poetii fac sex si scriu despre asta. N-au lesinat femeile de aici si lesini tu?

        Apreciază

        • Aldus zice:

          Pai cum n-avem dreptate daca, citez, conteaza ce transmite aceasta poezie nu ce voia poetul? Atunci avem toti dreptate.

          Neee. Contează ce transmite cu adevărat, nu ce își imaginează fiecare că transmite. Că altfel, nu ai putea să mai ai criterii pentru evaluarea muzicii, a picturii, a artei etc. Ar fi după cum crede fiecare în mod subiectiv că este. De exemplu, Dorel ar putea zice că manelele sunt mai bune decât orice altă muzică. Ceea ce este totuși o aberație. Deci, nu contează ce-a consumat compozitorul înainte, contează cât de bine i-a ieșit compoziția muzicală. Dacă e genial sau inspirat, poate să-i iasă foarte bine într-un mod spontan, fără să urmărească el asta. Pur și simplu îi vine să fredoneze o melodie și nimerește ceva excelent. La fel cu poezia. Poetul poate să creeze una foarte mișto, care să aibă multe sensuri profunde, fără să se gândească neapărat la asta înainte. Dar acel „cât de bine i-a ieșit” poate și trebuie să fie evaluat la modul serios, că altfel n-ai mai putea face diferența între Nichita Stănescu și Elena din clasa a zecea, care îi scrie colegului ei din spatele clasei poezia „Eu departe, tu departe / Două dealuri ne desparte / Două dealuri și doi munți / Te-aș ruga să nu mă uiți”. Ceea ce este un nonsens, dat fiind că nu-i desparte decât o bancă sau două.

          Sexul il faci imaculat?

          Deci pentru tine sexualitatea înseamnă vulgaritate? Că am impresia că confunzi termenii.

          Vulgaritatea este o formă de grosolănie. Poți să fii vulgar făcând sex, la fel cum poți să fii vulgar mâncând, vorbind sau râgâind ca un porc în public. După cum poți să faci sex fără să fii vulgar și să te comporți în general fără să fii vulgar. Iar abordarea de mai sus a lui Goe coboară demersul Renatei undeva în zona autobazei.

          Poetii fac sex si scriu despre asta.

          Chiar și cei care scriu poezii erotice în care folosesc cuvinte vulgare, reușesc să le asambleze într-un mod în care să iasă artă. Cuvintele sunt vulgare, dar poezia nu. Cărămizile sunt vulgare, dar construcția e frumoasă. „Din bube, mucegaiuri și noroi iscat-am frumuseți și prețuri noi” zicea Bacovia despre altceva, dar se potrivește și aici. La Goe construcția e vulgară, pentru că el e vulgar.

          Apreciază

        • Aldus zice:

          De asemenea, faptul că:

          niciodata n-o sa ma faci sa ma gandesc la platoni si androgini cand citesc poezia asta.

          este perfect de înțeles dacă avem în vedere că tu singur ai zis undeva mai devreme că nu ești bun la interpretări de sensuri, mituri sau hermeneutică. Singura mea mirare este de ce te prinzi în astfel de discuții (până în punctul în care pare să-ți sară muștarul) dacă chiar tu crezi despre tine însuți că ăsta nu e punctul tău forte.

          Apreciază

          • Arca lui Goe zice:

            @Aldus – Iartă-l si tu pe bietul Vladen. N-a stiut omul că-i necesar (si suficient) să crezi tu despre tine însuți că ăsta e punctul tău forte – interpretări de sensuri, mituri si (ah) hermeneutică – ca să fii brusc reaincarnarea lui Alex Stefanescu si Nicky Manolescu (doi într-unul).

            Apreciază

      • Exact, întrebarea era ce îmi sugerează mie, cititor, poemul lui Nichita. Eu am zis ce-mi sugerează, a zis și Vladen… Goe a mers nițel mai departe și crede că însuși poetul a gândit la fel cu el. Ceea ce e foarte posibil, așa cum prezintă Goe „probele”, deducția lui stă în picioare. Și da, arta cam așa e, mai tragi o dușcă… Unii trag o dușcă de alcool, alții trag pe nas, ceilalți, nevicioșii, trag o dușcă din depresia/obsesia/angoasa lor. Fiindcă nu există artist „curat” și perfect echilibrat. Arta e o defulare a ideilor, dorințelor, temerilor refulate în subconștient.
        Acuma, să-l acuzi pe Goe de vulgaritate în această situație e nițel forțat. Trebuie acuzat și Courbet, pentru Originea lumii.
        https://sv.wikipedia.org/wiki/V%C3%A4rldens_ursprung
        Despre care aud că-ți poate închide contul pe FB dacă o reproduci neblurată. Din pudibonderia și incultura administratorilor rețelei, presupun, se întâmplă asta, că altfel nu-mi explic.

        Apreciat de 2 persoane

        • Aldus zice:

          Fiindcă nu există artist „curat” și perfect echilibrat. Arta e o defulare a ideilor, dorințelor, temerilor refulate în subconștient.

          Aici suntem în dezacord. Dar, în sfârșit, discuția nu era despre ce-a consumat Nichita, ci despre ce consumăm noi când îl comentăm. Că dacă consumăm (și noi), poate nu ne iese la fel ca lui și cădem în desuet.

          E vorba de abordarea lui Goe. Cam de autobază așa.

          Apreciază

    3. Vladen zice:

      @Aldus fiindca nu-mi dau seama daca faci pe nebunul sau chiar ai probleme clinice, o las balta. In eventualitatea in care ca e pe bune, eu nu chinui oameni bolnavi. Deci cum spui tu si tot ce spui tu, papusa.

      Apreciază

    4. Aldus, lăudabilă spontaneitatea cu care ieși din gafă, dar… să mor io că a fost un test de atenție? Ai zis Bacovia în loc de Arghezi ca să vezi câți sfertodocți umblă pe-aici?
      Citești puțin, pe diagonală, nerăbdător, îți formezi păreri din titlu… Ciugulești din Coana Wiki… Dar nici coana Wiki nu e fo pizdă de neînvins, observ asta de câte ori caut ceva lămuritor în specialitatea mea. Fata bate câmpii, adesea.
      Dă-o dracului de treabă și admite, ca un adult inteligent și responsabil ce ești, că nu le știi chiar pe toate și nu mai spune că ceva e greșit/pueril/neplauzibil când suprafața subiectului te depășește.
      Mă mâhnești, zău! Fiindcă, indiferent de aparențe și jihaduri, eu te-am etichetat la prieteni.

      Apreciază

      • Aldus zice:

        N-am înțeles replica asta. Să admit că ce, mai exact? Ți-am zis interpretarea mea cu privire la poezia în discuție și la mitul androginului. Să admit că nu corespunde cu a ta? Sau să admit autoritatea ta în domeniu? Admit doar că ai o altă opinie, la care eu nu subscriu. Și nu doar că nu subscriu, dar în cazul de față sunt chiar convins că te înșeli. Ba chiar mă frapează faptul că nu observați similitudinile dintre poezie și mit. Sau că faceți un ghiveci cu mitul lui Narcis.

        Renata, nu fac parte din cei care-și modifică opiniile doar ca să dea bine la public sau ca să se integreze într-un grup. Mențin tot ce-am zis mai devreme. La fel cum și tu-ți menții poziția, din câte înțeleg, chestie pentru care eu nu te-am taxat altfel decât spunându-ți că te înșeli. Nu văd de ce ar fi ăsta un motiv de stricare a relațiilor, but whatever.

        Și învață să iei glumele ca atare (la partea cu Arghezi). În loc să râzi sau măcar să zâmbești, îmi ceri socoteală pentru gluma aia, sau ce? Că n-am înțeles foarte bine.

        Apreciază

        • N-a fost o glumă. A fost o lacună de cultură generală. Dacă era o glumă, scriai Bacovia cu italice, cu bold, cu ghilimele…

          Cândva, repetat, ai recunoscut cu mândrie că nu citești literatură. Asta n-ar fi chiar o belea de neiertat, nici Coabitantul nu citește literatură, citește doar niște mizerii din care eu nu înțeleg o iotă. Dar la el vin mașini din toată țara și din alte țări să-și repare computerele din dotare și s-o pornească la drum. Pe el l-am iertat pentru incultură și strictă-specializare.
          Vreau să-mi dai și tu un motiv că-l confunzi pe Arghezi cu Bacovia.

          Apreciază

          • Aldus zice:

            Ioi, Renata! A fost o glumă reacția mea, cu testarea atenției! 😀 Ne înțelegem ca chiorul cu șchiopul.

            Ce contează ale cui sunt versurile? Nu confunda memoria (cultura generală, lectura etc) cu puterea de pătrundere sau cu inteligența. Dacă citești mai multe, știi mai multe. Dar poți fi la fel de tont ca înainte. Dacă citești mai puține, știi mai puține. Dar asta nu-ți scade capacitatea de a face corelații. Ba chiar, dacă ești prost, e posibil să citești mult și degeaba, pentru că oricum nu poți citi toate cărțile din lume și fiind prost, selectivitatea ta va avea de suferit.

            Pe mine în momentul de față nu mă interesează ce-a fost în imaginația diverșilor autori de beletristică. Mă interesează doar chestii cu miez, în care se reflectă anumite înțelesuri despre lume, anumite esențe, anumite subtilități, o anumită metafizică sau filosofie a existenței, dacă vrei. Altfel, doar să trăiesc povestea imaginată de cutare autor, care nu are altă valoare în afara unei stări de plăcere estetică pe care ți-o produce, era frumos când eram mic dar acum dintr-un anumit punct de vedere e pierdere de vreme. Asta e opțiunea mea. Nu-i valabil pentru toată lumea. De exemplu, unui spărgător de semințe și râgâitor de bere care nu se uită decât la sport și la știrile de la ora 5 și care nu ascultă decât manele i-ar prinde bine să citească beletristică, pentru că i-ar mai lărgi orizontul, l-ar mai cizela, l-ar mai eleva, i-ar mai dezvolta cultura generală. Dar, momentan, pe mine mă ajută cu prea puțin.

            Case in point: ce contează cine-a zis chestia respectivă? Contează că o știu și că e validă. Ba chiar se potrivește de minune cu opera lui Bacovia, nu-i așa?

            Apreciază

            • Aldus, ai un fel uimitor de-a râcâi omul să-ți dea replică! Cumva, reușești prin afirmațiile tale să lași întotdeauna subiectul deschis și interlocutorul frustrat că nu s-a făcut înțeles.

              Dacă te opreai la „a fost o glumă”, zicem, băi, nu m-am prins eu de glumă, asta e. Eu sunt cea care a gafat, că n-am înțeles că Aldus glumește când citează versuri mega-hiper-arhi cunoscute din Testamentul lui Arghezi și zice – sanchi! – că-s de Bacovia.

              Dar nu! Aldus nu se lasă și-mi demonstrează (sau cel puțin asta e intenția lui) că în cultura generală a unui ins, beletristica e lipsită de importanță. Citești, nu citești literatură, dacă ești deștept, rămâi deștept. Dacă ești prost, citești degeaba, că tot prost rămâi.
              Pur și simplu, Aldus, tu nu crezi că cititul e polivitamină pentru gândirea, imaginația și ușurința în exprimare a cuiva. Că e mina din care extragi un substitut al experiențelor pe care tu nu le-ai avut niciodată. Că-ți permite să te pui în locul celuilalt, să fii receptiv și flexibil la idei care nu ți-au trecut prin cap. Că e, în fond, o formă de socializare cu autorul, cu personajele lui. Că îți îmbogățește lexicul și inteligența asociativă. (Eu, de pildă, citesc și înțeleg ușor orice material științific medical/farmaceutic în engleză, dar literatură citesc chinuit, cu dicționarul, fiindcă n-am avut voința și răbdarea să citesc literatură în engleză și în literatură e… altă limbă.)

              Aldus, poveștile imaginate de scriitori, mari sau obscuri, îți „pilesc” epiderma empatiei, adaugă noi subdiviziuni pe scala moralității umane, te ajută, inconștient, să gestionezi situații din viața reală mai rapid, mai folositor ție, decât dacă citești doar texte sacre și filosofie. Nu se poate trăi doar din maxime, aforisme și truisme.

              Afirmația aia că unui râgâitor mâncător de semințe și ascultător de manele poate i-ar folosi beletristica, fiindcă l-ar mai da nițel jos din copac, m-a terminat! Deci toți intelectualii rafinați ai lumii (unde noi doi, firește, nu ne includem), dacă citesc beletristică dau dovadă de infantilism? Vremea cititului de beletristică e la 15-20 de ani, Dumas, Zévaco, Karl May și gata? Pe urmă trecem la filosofie, metafizică, Biblie, Coran? Păi cum să-i înțelegi pe cei din urmă dacă n-ai trecut prin Dostoievski, Proust, Gide, Camus și alții, mulți, foarte mulți alții?

              Ai expediat-o aproape indecent pe „vax albina”, spunându-i că ”Scala lui Kardashev” (despre care auziseși! unde? la o bere, pe terasă?!) e simplistă. Și i-ai dat cu flit și cu delete (lui Kardashev) din curiozitatea ta de cititor de lucruri serioase. Unde ți-e dragostea pentru înțelegerea profundelor probleme ale existenței unei civilizații, respectiv aia umană?
              Cei care l-au contrazis pe Kardashev (Sagan, de pildă) au lins mii de pagini înainte de-a zice că lor li se pare (LI SE PARE!) că saltul între tipurile de civilizații e prea abrupt. Nu i-a zis nimeni că e simplist și de neluat în seamă. Doar tu.
              Pe ce te bazezi, Aldus, când tai în carne vie, cu maceta propriilor convingeri create în eprubeta personală, acolo unde alții, oameni de mare suprafață științifică îndrăznesc să emită alte ipoteze, stând în genunchi, apoi pe brânci :) de-atâta citit, ca să pună la îndoială o teorie, nu s-o pună pe foc.

              P.S.: Cercul e simbolul perfecțiunii, așa cum și pătratul și piramida sunt simboluri ale perfecțiunii în geometrie. Doar că cercul e perfecțiunea monotoniei perfecte, fiindcă distanța tuturor punctelor care-l desemnează e aceeași față de un punct fix. 🙂
              Pușcăria perfectă. ZERO așteptări, ZERO emoție.

              Apreciat de 2 persoane

            • Aldus zice:

              Câteva precizări/corecții/explicații.

              Nu a fost o glumă partea cu Bacovia; uitasem că-i din Arghezi citatul. Glumă a fost reacția mea cu testul (la care tu mi-ai sărit de gât, că cum adică zic așa ceva – că v-am testat atenția, în loc s-o iei ca pe o glumă ce era).

              Cultura generală depinde enorm de cantitatea de opere citite. Dar cultura generală nu are prea multe în comun cu intelectul. Suntem pe terenul (infertil al) lui „seamănă, dar nu răsare”. Sau seamănă foarte mult și, treptat, începe să mijească câte ceva. De notat că cultura se recoltează și asimilează preponderent cantitativ, la hectar. După care cu timpul mai apar și vlăstare de viță nobilă.

              Poate literatura să-ți dezvolte empatia? Posibil. Este e condiție sine qua non? În mod cert nu.

              Poate literatura să-ți adauge subdiviziuni pe scara moralității umane? Doamne ferește! De discutat separat, dar, pe scurt, moralitatea este intransigentă. Subdiviziuni înseamnă compromisuri. Adică, abateri de la moralitate. Altfel, și problema tramvaiului ridică dileme de moralitate. Totuși, să nu confundăm conținutul cu ambalajul. Literatura poate fi cel mult un cadru (similar unui test din viața reală), dar moralitatea o ai sau n-o ai.

              Apoi, literatura care ridică probleme de moralitate este deja dintr-o altă categorie decât imaginația deșarte. La care mă refeream eu și cu care asociez vasta majoritate a operelor literare de azi.

              Vezi că și jocurile de pe calculator te ajută să gestionezi mai rapid situații din viața reală. Deci, ai uitat să le adaugi la maxime, aforisme și truisme. 😀

              Intelectualii rafinați care citesc beletristică nu dau dovadă de infantilism, dar posibil să nu prea aibă mare nevoie de literatura pe care o citesc (pe când Dorel din exemplul meu ar cam avea). Pentru ei, literatura este o formă de plăcere nevinovată. N-am zis că le strică, dar nu le mai este necesară. O citesc din pură plăcere, la fel cum Dorel se uită din pură plăcere la fotbal și la femei.

              Filosofia, religia, metafizica etc se înrudesc cu literatura, dar, ca să vezi chestie, mitologia este chiar o specie literară, parte a literaturii universale, așa că dacă de exemplu aspiri să citești și să înțelegi mitologie, mă gândesc că poți începe chiar cu mitologia. N-ai idee câți metafizicieni și filosofi rafinați există (au existat) în lume care nu l-au citit niciodată pe Dostoievski.

              Ce importanță are câtă importanță îi acord eu Scării lui Kardashev? Trebuie acuma să ne preocupe toate teoriile speculative din lume, sau cum? Practicăm consumerismul gândirii, înfulecăm tot ce apucăm, fără discernământ, fără o minimă selecție, doar pentru că există? Ca s-o aprofundez, o teorie trebuie să prezinte niște minime indicii care să-mi suscite mai întâi interesul. Teoria asta nu mi l-a suscitat. Dimpotrivă, indiciile îmi sugerau că n-are nicio noimă. Dacă ești fană, prezint-o într-un articol și-o discutăm. Nu l-am citit pe Sagan, bravo lui, felicitări, care-i problema?

              Pe ce mă bazez? Tocmai pe faptul că oamenii ăia sunt, după cum intuitiv și involuntar (dar corect) ai spus-o, de mare suprafață (științifică). Ori, pe mine mă interesează adâncimea, nu suprafața. 😀

              Nu era vorba de geometrie, dar… triunghiul e simbolul perfecțiunii? Pe asta n-o știam. Poate triunghiul cu vârful în jos, în erotologie. Ca triunghiul bermudelor (triunghi la care îi mai pui niște bermude). 🙂 Iar cercul nu e monoton prin acea distanță egală, pentru că egalitatea este tocmai simbolul perfecțiunii (nu tot voiați voi egalitate pentru toate categoriile sociale?). Mai sugerează și infinitul, și eternitatea, pentru că este un drum fără sfârșit, în care timpul liniar translatează în timp ciclic, dar să ne oprim la perfecțiune, că zic că-i de ajuns. 😛

              Emoțiile, spunea cineva, sunt deșeurile ideilor. Sunt parțial de acord.

              În concluzie, tot ce-am reținut din comentariul ăsta, esența lui, cum ar veni, este că sunt uimitor. 🙂

              Apreciază

    5. Aldus zice:

      Uite ce text frumos a apărut pe net cu vreo 3 ore în urmă:

      Există un domeniu de studiu despre care probabil n-aţi auzit niciodată: studiul imaginarului. E mai serios şi mai grav decât lasă să se ghicească simpla lui enunţare. A pornit aşa, ca o găselniţă, ca o convenţie între universitari de formaţie umanistă, şi câştigă din ce în ce mai mult interes. Teoria e lungă şi pasionantă, dar eu aş putea s-o rezum sub forma următoarei parabole: imaginarul este o mansardă la care avem acces toţi şi intrarea se face pe baza memorării unei proiecţii în CAD. După ce memorăm proiecţia, surpriza care ne aşteaptă este aceea că lucrurile din interior sunt exact aşa cum le-am fixat în prealabil. Dacă însă cineva are acces în mansardă printr-o efracţie, dezamăgirea este pe măsură: spaţiul de sub acoperiş este perfect gol. Nimic, zero.

      Cu alte cuvinte, imaginarul este un joc colectiv care funcţionează pe baza credinţei noastre că acolo este ceva. Iar crezând, lucrurile sunt în ansamblu aşa cum vrem noi să fie. Credinţa nu doar mântuieşte, ci şi construieşte, mobilează mansarda vieţii noastre colective. Fiind comun, imaginarul nu este decât în mică măsură arbitrar. Puţini la număr mută mobila comună de la mansardă, restul învaţă, cred şi folosesc. Un exemplu interesant de organizare a imaginarului este ceea ce psihologii numesc „subconştient”. Un tip persuasiv numit Sigmund Freud a pus mâna pe proiecţia în CAD şi a semnalat existenţa unui „sertar” pe care l-a numit aşa, apoi l-a pus la dispoziţia tuturor. Iar din acel moment, sertarul a început să fie folosit cu consecinţe pe care nu le voi discuta aici. Nu a fost o descoperire, ci o reconfigurare. Nu e nimic de descoperit în imaginar, pentru că propriu-zis acolo nu se află nimic. Dar se pot crea o mulţime de lucruri. Iar din când în când imaginarul suferă schimbări.

      A venit probabil momentul să includem printre „mobilele” mansardei noastre imaginare statul. Cei care au făcut şcoala în perioada comunistă îşi amintesc desigur disciplina Cunoştinţe social-politice. Era parţial proiecţia mentală a imaginarului socialist. Copiii învăţau cum să se descurce la mansarda de atunci. (În treacăt fie spus, educaţia sexuală, educaţia pentru cetăţenie, şi încă vreo câteva materii şcolare noi reconfigurează imaginarul colectiv. Da, şcoala se ocupă cu aranjarea mobilei la mansarda imaginară, alături de mass-media, muzica, filmele şi altele.) Acolo era o afirmaţie foarte interesantă: statul este un instrument. Nu e de mirare, cam tot ce e în componenţa imaginarului are o trăsătură instrumentală foarte pronunţată. Desigur, vorbim despre instrumente care funcţionează în mâinile cui trebuie, dar orice aparat de sudură sau pompă de petrol e la fel, trebuie omul calificat ca să le pună în mişcare.

      Haideţi să facem şi o aplicaţie la reflecţiile acestea prea teoretice. Se vehiculează de câteva zile recunoaşterea statului Palestina ca soluţie la conflictul dintre imigranţii europeni (care au obţinut recunoaşterea statului lor în 1948) şi nativii palestinieni. Dintr-un anume punct de vedere, ONU este o mansardă exclusivistă care conţine toate instrumentele statale ale lumii. Degeaba ai un stat în imaginaţia ta, trebuie să-l introduci în imaginarul colectiv şi să obţii recunoaşterea tuturor. Abia atunci statul la care ai visat devine realitate (adică parte din visul colectiv). Ei bine, dacă cineva ar întreba dacă statul palestinian există în acest moment, răspunsul ar fi: aşa şi aşa. Din punct de vedere al imaginarului, acest lucru este intolerabil, pentru că principiul terţului exclus se aplică şi în mansarda noastră.

      În 1988, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei a proclamat în Alger independenţa Palestinei în raport cu ocupantul alogen. În imaginaţia lor (imaginarul e mult mai mult decât imaginaţia, chiar dacă vorbim de exerciţiul imaginativ al unei colectivităţi), statul palestinian şi-a început existenţa atunci. În 2012, statul imaginar Palestina a intrat în mansarda ultra-selectă ONU, unde a solicitat celorlalte state imaginare recunoaşterea, adică dreptul de a împărţi spaţiul imaginar colectiv. A obţinut statutul de observator, adică aşa şi aşa. Doisprezece ani mai târziu, în 2024, cererea este reînnoită, pentru a elimina această anomalie.

      Interesant este că şi fără votul din luna aceasta, statul Palestina este deja recunoscut de o mulţime de ţări: aproape toate ţările africane (cu excepţia Camerunului şi Eritreei), toate ţările Americii Latine, aproape toate ţările Asiei (cu excepţia Coreei de Sud, a Japoniei, a Myanmar şi a Singapore). În Europa, Palestina este recunoscută de: Albania, Bielorusia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Ungaria, Islanda, Malta, Polonia, România, Rusia, Serbia, Suedia, Slovacia, Cehia, Ukraina şi Vatican. Cine nu recunoaşte statul Palestina? SUA, Anglia, Franţa, Spania, Belgia, Olanda, Portugalia, Italia, Germania, Elveţia. Între timp, la nivel declarativ, o parte dintre ele au anunţat că-şi vor schimba atitudinea de până acum (Spania, Irlanda, Malta, Slovenia, Australia). În punctul în care ne aflăm, nu e greu de înţeles că statul Palestina are deja locul lui în imaginarul colectiv, chiar dacă unii se fac că nu-l văd. E acolo deja, la mansarda imaginară comună.

      Să zicem că în aprilie 2024 statul Palestina va deveni membru cu drepturi depline al ONU. Ar fi o victorie? La nivelul imaginarului, care contează mai mult decât am lăsat eu să se înţeleagă, da. Imaginarul este un spaţiu care trebuie cucerit şi apărat constant, pentru că deşi nu e constatabil cu organele noastre de simţ, este şi ne dirijează vieţile. Nu este destul să fii sub ocupaţie timp de 75 de ani, să-ţi fie furat teritoriul pas cu pas, să fii victima unei purificări etnice şi a unui regim de apartheid care depăşeşte ca atrocitate cel experimentat de Africa de Sud, să fii subiectul unui proces de genocid la Curtea Penală Internaţională, este important să ai ceva din spaţiul imaginarului politic mondial. Este aceasta cheia păcii în Palestina? Vom vedea.

      Selectând partea care ne interesează pe noi în discuția curentă, autorul acestui text consideră că psihologia este o știință cât se poate de serioasă a unui imaginar cât se poate de fictiv. Și cu asta, Renata, putem ajunge în sfârșit la un consens, pentru că în cheia asta pot și eu accepta definiția psihologiei ca știință. 🙂

      Evident, nu eu am scris textul. Dar iată ce frumos se aliniază planetele! 🙂

      Apreciază

    6. vax-albina zice:

      Bine v-am găsit. Am urmat linkul dat de Aldus și am urmărit comentariile. Mi-am amintit că îl știu pe Aldus (Lotus) de pe trilema și am vrut să verific. JUR.
      Surpriza mea cea mai mare e in următorul link: http://trilema.com/2011/trolul-perfect/?b=meritele%20si%20&e=care
      Încă nu m-am lămurit. Nu trageți în mesager. 😦

      Apreciat de 1 persoană

      • Nu pot să-ți zic cât de mare e surpriza mea!
        Cum să trag în mesager când el aduce asemenea știri 🙂
        Aici, în Gară, se vorbește la pertu, indiferent de vârstă.
        Deci, vax-albino, pentru tine eu sunt Renata, mă uluiește faptul că, secretosul Aldus și-a dat, undeva, în galaxia virtuală numele real și Năsăudul.
        Dar asta mă uimește mai puțin decât faptul că admiră consistent un blogger care l-a declararat „trolulul perfect”.
        Masochism, nineacă, pe banii babachii!

        Apreciat de 2 persoane

      • Vladen zice:

        Hehehehe! Multumim frumos!

        Apreciat de 1 persoană

        • vax-albina zice:

          Să­ știi­ că­ am­ gugălit.­ Are­ job,­ nevastă,­ (copil?).­ Profil­ pe­ FB.­­Pare­ normal.­ De­ ce­ se­ ascunde?

          Apreciază

          • Nu știu ce să zic. Nu-mi vine a crede că are copil. Nu-l… văd cu copil. Pe mine nu mă surprinde că se ascunde, că și-a schimbat nickul din Lotus în Aldus, că nu recunoaște nici mort că cele două nume aparțin unei singure persoane… Mă surprinde că și-a dat numele real și localitatea, undeva.

            Apreciat de 1 persoană

            • Aldus zice:

              Păi nu mi le-am dat. Le-a dedus cineva de pe blogul lui, în comentarii. Eronat. Deși cred că era tot un nick de serviciu de-al lui, de care se folosea când voia să facă „dezvăluiri” care să nu-l implice pe persoană fizică, gen.

              Apreciază

            • Aldus zice:

              Dar stai puțin, cum adică nu mă vezi cu un copil? Nu mă vezi acum, sau de principiu? Păi poate pentru că nu-ți plac ție copiii. Eu mi-aș dori copii pe viitor.

              Apreciat de 1 persoană

            • Da. Nu te văd. Nu ești genul. De pildă, Vladen este, deși nu pare că s-ar da în vânt după copii.
              Vezi? Până și condiționalul ăsta optativ – mi-aș dori, nu că vreau să am – dovedește că e un gând plutitor. 🙂
              N-ai stofă de tată și cap de familie. Ești veșnicul adolescent.

              Apreciază

          • Vladen zice:

            Eu nu cred ca are nevasta si nici nu cred ca a avut. Cu plozii e mai complicat ca e foarte usor sa nu vorbesti despre ei. Si de mine stie doar o mana de oameni pe fb ca am plozi, majoritatea pornesc de la premiza ca n-am si eu nu-i contrazic. Asadar copii o avea, Renata de mine ai fi zis ca am?

            Apreciază

            • Aldus zice:

              Am zis deja că nu am. Nici soție, nici copii. Dar nu înțeleg de ce-i numești plozi. Mai ales că sunt ai tăi. Mie îmi sună ușor peiorativ cuvântul.

              Apreciază

            • Vladen zice:

              Pai fiindca exista si sinonimul asta. Mie imi suna informal/oral. Copii mi se pare prea formal, gen formular la primarie.

              Apreciază

            • Aldus zice:

              Mie fix invers, plod mi se pare prea formal. Și cumva neutru, parcă ai vorbi de niște obiecte. Eventual chiar ușor peiorativ. Îi lipsește complet aspectul personal, afectiv.

              Apreciază

            • Vladen zice:

              Foarte probabil tu ai dreptate, eu nu simt romana ca voi. Pe nevasta-mea n-a deranjat-o, deci e prima data cand imi spune cineva ca ar putea fi periorativ. Desi impersonal ar merge, nu-s genul de tata care sa lacrime in batista cand se gandeste la copii (era sa scriu iar plozi 😀 ) sau scrie despre ei. Pe ei n-are cum ii deranja ca nu vorbesc/inteleg romana in afara de ceva cantece in romana de i-am invatat eu.

              Apreciază

            • Aldus zice:

              Așa se exprima de exemplu Manowar pe blogul lui (Open Cube), atât despre copilul lui cât și despre ai altora. Eu cred că dintr-un fel de dorință de-a nu se afișa vulnerabil, că totuși era clar că-și iubește copilul.

              Oricum, merită să întrebi și pe alții, să nu te bazezi doar pe ce zic io.

              Apreciază

            • Vladen, „plodul” e un regionalism, cred că moldovenism, nu sunt sigură, și-l folosim atunci când vorbim de propriii copii, că sunt ai noștri, ne permitem să fim autoironici, gen: ”Plozii au vrut la Zoo, i-am dus, că altfel n-aveam liniște cu ei.” ”Ce-ți face plodul?” – îl poți întreba pe un prieten bun, dar niciodată un superior, dacă vrei să nu te considere nesimțit. Poți zice ”Plozii altora (când vorbești în general) nici nu visează la ce ai tu!”
              Fiindcă da, e oarecum depreciativ, adică aceast substitut de ”copil/copii” subînțelege toate dezavantajele posesiunii unui copil mic. Plozi sunt copiii mici, cu mucii la nas, zbierând ca din gură de șarpe spre a fi băgați în seamă… Hai, poate și ăla de 7 ani poate fi numit plod, dar dacă are 14, și tu nu-ți amintești cum îl cheamă, e ridicol să-ți întrebo prietenul „Ce-ți face plodul?”, întrebi ce-ți face băiatul/fata. Pricepuși? 🙂
              În română, cel mai frumos sinonim pentru copil (mic) e ăla care se folosește în Maramureș: cocon. Și nu cu sensul de înveliș al unei larve de lepidopteră. În Maramu, oamenii zic „… și are mulți coconi, toți la școală.”

              Apreciază

            • Arca lui Goe zice:

              Aldus plozi? Nu. Poate progenituri. Dar de unde gameți? In cazul Aldus clonarea pare a fi fiind unica soluție.

              Aldus cu gagicile tot asa tratezi? Tot cu trolling încerci sa le vrajesti? Probabil ca asta nu e singura problema la mijloc, ca e plin pamantul de gagici care-s ori naive ori îngaduitoare in privința asta. Probabil ca mai gresesti tu si altceva. Incearca sa te dai mut, într-o miercure fara cuvinte. 🙂

              Apreciază

            • Aldus zice:

              @Domnul Goe.

              Mie și plozi îmi sună oarecum peiorativ. Plozi, progenituri… Odrasle parcă sună mai neutru, dar tot nu l-aș folosi pentru copiii mei.

              Am dat o geană pe dexonline. Plod are sensul de copil (mic), dar și de germen, embrion, rod, sămânță, larvă, puiet, sterp, placentă, organe genitale la unele animale etc. E, în cel mai bun caz, o stilizare (copil, țângău). Cred că e și rar folosit.

              Tu ți-ai numi copilul propriu plod?

              Apreciat de 1 persoană

            • Aldus, DEX-ul n-are copii, nu schimbă scutece, nu tremură la testele de evaluare… Dex-ul dă toate sensurile posibile în limba română. E ca prospectul medicamentelor: dacă unul din 10000 de inși au raportat la comisia de farmacovigilență a OMS că au luat o prima aspirină din viața lor și au făcut hemoragie gastrică, ești obligat să treci asta la reacții secundare foarte puțin frecvente.

              Apreciază

            • Aldus zice:

              @Renata

              Da, dar hai să ne gândim puțin. Cred că faptul că plodul însumează atâtea sensuri (indiferent cum și de unde or fi ele culese) este unul din motivele care fac ca plodul să aibă ușoare conotații depreciative. Sau oricum un indiciu în acest sens. Pentru că sună nu doar a copil, ci și a altceva. „Copil” ce sensuri mai are?

              Uite însă un sinonim frumos: pruncușor.

              Apreciază

            • Da, prunc, pruncușor, pruncuț…
              Plod nu e depreciativ, e ironic. O ironie pe care și-o permit părinții față de propriile progenituri sau de progeniturile celor apropiați.
              Băi, ai un fel de-a mermeli lucrurile, fie pe parte dulcegăros-sentimentală, fie pe parte dumnezeaiască, de mă înnebunești!
              Viața e dură, Aldus! Viața e când bărbată-tu poate muri, sub ochii tăi, strivit de un motostivuitor. Când copilul tău de patru luni moare subit, în somn. Când mă-ta, cu care comentai aseară la telefon ultima poezie a lui Dinescu sau ultimul articol al lui Iaru, face AVC în dimineața următoare și tu trebuie să spargi ușa, ca să intri în casă. Viața e când te înșeală nevasta cu cel mai bun prieten, când afli că ai cancer la 30 de ani, când îți ia casa foc…
              N-are nicio treabă viața cu „pruncușor”!

              Apreciază

            • Aldus zice:

              Așa, și? Dacă viața e dură, înseamnă că nu poți folosi diminutive? Sau că e musai să fii ironic când vorbești despre copiii tăi? Apropo de asta, ironia nu ar putea exista fără ca acel cuvânt să aibă și o minimă urmă sau nuanță depreciativă. Că atunci, ce ironie ar mai fi aia?

              Apreciază

            • De acord. Cuvântul e nițel depreciativ. Dar cu nețărmurită iubire față de cel numit. 🙂

              Apreciat de 1 persoană

            • Arca lui Goe zice:

              @Aldus – Ce te intreb eu si si ce raspunzi tu!

              Te-ai agatat de „plozi” si crezi ca-i material bun pentru perdea de fum. Ma intreb daca nu cumva te auto-trolezi. Ai creat o intreaga discutie paralela, ignorand mesajul continanut in comentariul lui Vladen (…) scotand absolut aiurea un cuvant afara din contextul lui (unde era cat se poate de nimerit). Tu chiar iti imaginezi c-ai iscat confuzii ca caractita varsand cerneala? Sau chiar esti bolnav? Suferi de Pavlovianita. Un cuvant dint-un comentariu iti declanseaza un reflex pavlovian si gata pretextul de zgomot, ceata si revarsare.

              Da, Aldus, desigur ca in contextul potivit imi pot numi copiii plozi. Sunt o infinitate de contexte potrivite in lumea asta mare in care nu-i nimic peiorativ sa le zici copilor plozi. Exista desigur altele in care este aiurea, nepotrivit, batjocoritor, insultator sa-i numesti asa. Nimic anormal in felul in care a folosit Vladen cuvantul in context. Te legi de existenta acestor posibilitati ca sa creezi confuzie sau pentru ca esti tu insuti extrem de confuz. Unii sunt alcolici, altii sunt dependenti de droguri, altii de sex. Tu esti dependent de vorbitul pe alaturi, pe baza de reflex pavlovian generat de sonoritatea vreunui cuvant continut in replica cuiva. Prin urmare te invit sa recitesti comentariul meu anterior si sa raspunzi ceva la ce te-am intrebat (daca ai ceva de raspuns, alminteri nu) si sa lasi plozii pentru alta data. Ca sa nu faci im-plozi-e.

              Apreciază

            • Jur că n-am citit comentariul tău, când i-am răspuns lui Aldus. Deci, vezi ce-am zis: te văd având copii. Și uite că ai. Mulți? În fine, dacă-i ții la secret nu-mi răspunde. 🙂
              Și eu am omis ani de zile să vorbesc despre Coabitant, pe blog, dar într-o bună zi, economia poveștii a cerut-o și l=am vârât în propoziție. 🙂

              Apreciat de 1 persoană

            • Vladen zice:

              @Renata Sunt productie mai recenta, ca probabil si eu as fi zis mentionat pana la urma ceva pe blog, dar au aparut mult dupa ce n-am prea mai dat pe acolo :).
              Am fost eficienti: 4 din 2 lovituri. Nebalansate. 3 in 2020 (Zina si 2 baieti) + unul mic productie 2022.
              Nu zic de ei si fiindca mereu m-au enervat aia care dupa ce-au puit nu mai vorbesc despre altceva (din nerfericire exista si la noi nebuni cu tacaneala asta, nu-s doar fete) si de unde scriau de bere, meci, masini si computere, acum e doar despre ce-a facut plodul. Am jurat ca n-ajung asa 😀 . Contul meu e al meu si e despre bere, masini, jocuri, cand vor creste sa-si faca singuri despre ei :).

              Apreciat de 2 persoane

            • TRIPLEEEȚI?
              Vladen, lasă-mă să-mi revin! 🙂
              Și da, foarte bine faci că nu ți-ai transformat blogul într-un tratat de tăticologie. Până la urmă, oricât umor ai fi avut, deveneai un biet tătic căruia îi tremură mâinile când cumpără primul sirop cu paracetamol pentru PUI. Ah, ador expresia PUIUL NOSTRU/MEU. 🙂 🙂 🙂
              Păi, dacă e pe-așa, la voi e Crevedia, frate!
              P.S: Ferma Crevedia, prima crescătorie industrială de pui, înființată în 1959 la… Crevedia, județul Dâmbovița, România. 🙂

              Apreciat de 1 persoană

            • Vladen zice:

              Asa am reactionat si noi si nu as putea sa mint ca din entuziasm :)).
              Hehehehehe, curat Crevedia, mai ales ca avem cu puf galben si portocaliu :)). Macar unul o sa faca oua!
              Daca as comite un efect Crevedia si m-as manifesta verbal cu PUI si paracetamoale ea m-ar divorta si familia m-ar excomunica scurt :D. Noi am ratat-o cu modernismul in privinta asta, mergem pe modelul clasic ala cu distributia muncii: parintii cu printzipurile, bonele cu depanajul si implementarea, si doctorii cu paracetamoalele. Acum si sa stea lucrurile altfel, fiind singurul fara legaturi cu medicina/biologia din familie (bine mai e verisoara-mea Ksenia, care-i violonista) mi-as lua-o rau sa ma vada vreuna cu vreo doctorie in jurul oricarei persoane cu puls :))

              Apreciat de 1 persoană

            • Aldus zice:

              @Goe

              După părerea mea nu era potrivit cuvântul. Și tocmai asta i-am semnalat.

              Nu știu ce scoatere din context visezi. Iar atunci când nu știu, caut să corectez. Așa că m-am uitat mai sus să văd care era contextul (lol) și am observat că discuția a pornit de la un comentariu în care Vladen își spunea părerea despre posibilitatea ca eu să am nevastă și/sau copii.

              Primo, la chestia asta i-am răspuns în chiar prima mea replică de mai sus (deși puteam să n-o fac). Secundo, discuția de aici și de acum nu mai este despre aia, ci despre cuvântul plozi. N-am înțeles de unde ți s-a năzărit că nu putem discuta și despre altceva decât te interesează pe tine. Te manifești foarte bizar. Divagații, auzi.

              Tu când discuți cu prietenii, tot așa faci? Băi, nu divaga de la subiect! Ai fost cumva procuror? Dacă da, asta ar explica obsesia ta de pe arcă pentru discuții ontopic.

              Apreciază

            • Vladen zice:

              @Aldus Nu, ce zice Renata e ca nu toti functionam cu dulcegarii. Unii fiindca viata le da suturi, altii fiindca nu-s construiti asa.

              Eu unul nu am o problema cu diminutivele, la noi se folosesc excesiv in limba, dar nu e semn nici de dulcegarie si nici macar de duiosie, e doar stilul nostru. Poti sa ai un fan obez de echipa de hockey care se duce si cere un kilogramas de castraveciori. Si nu lesina nimeni de ras. Dar la voi in limba e altfel, si mda, un tip dupa o anumita varsta care foloseste diminutive e cam suspect sau macar ciudat. Am invatat asta pe propria-mi piele, nevasta-mea inca se mai cracaneaza de ras cand imi scapa vreun alint la adresa, sa zicem, a masinilor :).

              Dar nu cred ca la diminutive se referea Renta, ci la faptul ca multe din afirmatiile tale prin diverse locuri sunt cam dulcegaroase. Ai o viziune foarte naiva asupra existentei, de om care n-a prea experimentat nimic pe pielea lui si idealizeaza experientele si senzatiile pe care nu le-a trait. Dar asa, aduse intr-o forma abstracta si nemaivazut de nerealista, in care (sa zicem, doar un exemplu) dragostea e doar cu flori de tei si catusi de putin cu sex salbatic.

              Esti proverbialul vierme din hrean care alt loc mai dulce nu crede ca exista. Astialalti care ne-am carat din hrean si am nimerit si prin mere si prin broccoli (ca ceva mai cumplit cu greu imi inchipui, plus sunt mort dupa hrean), am constatat ca treburile sunt mai complexe. Ca e fantastic si complicat, ca merge grozav si cu dragostea din tei si cu sexul sălbatic de sub el (ca sa continui cu acelasi exemplu). Ca nu se poate sa te mistuie dragostea pentru o femeie fara sa te obsedeze s-o ai, fara sa dai si sa faci orice s-o simti. Ca iubirea perfecta se consuma imperfect. Cu pasiune. Tu pari ca n-ai trait nimic. Sau nimic cu substanta. Ca esti cu adevarat un avatar si nimic in spate. In mod sigur n-ai avut vreodata responsabilitati adevarate. N-a depins viata sau fericirea cuiva de tine. De aia zicem noi astialalti ca emiti dulcegarii naive. Nu ca pruncusori.

              Apreciat de 2 persoane

            • Ca un profesor universitar ai explicat, Vladen, ce voiam să-i explic lui Aldus.
              Că în viața reală mitul androginului (adică atunci când îți găsești jumătatea perfectă/ideală) durează, cum zice Beigbeder, trei ani, cel mult. 🙂 Nu poți sta în îndrăgostire acută o viață, lipit de celălalt ca magnetul de frigider, fiindcă, odată cu trecerea timpului relația evoluează, se mai transformă, devine mai… cronică, mai liniștită, mai vin și asperități, și ciocniri între cele două personalități… Basmul ăsta cu „ești TOTUL pentru mine/nu pot trăi fără tine” ține de perioada de început, cu maximă atracție sexuală și furtună de hormoni. Pe urmă devine ciudat, e ca o depersonalizare, ca o anihilare a propriei individualități, forțînd puțin exemplul, devine o relație parazit-gazdă.
              Or, în viața reală lucrurile chiar nu stau așa. De-aia i-am dat exemplu de tragedii cărora le supraviețuiești, datorită instinctului de autoconservare, nu datorită puterii nemaivăzute pe care ți-o dă dragostea din tei și mitul androginului. Fir-ar al dracului de androgin, că lui Aldus tot la ăla îi stă mintea!… 🙂

              Apreciat de 2 persoane

            • Aldus zice:

              @Vladen

              Nu e vorba de dulcegării (pe care nici eu nu le folosesc, nici măcar în scris; de exemplu, eu nu folosesc prunc, pruncușor etc, chiar dacă l-am dat mai sus ca exemplu, la fel cum nu folosesc brânzică, lăptic, burtică șamd, pe care le aud deseori în jurul meu, în speță de la diverse doamne care văd totul colorat în zor; arată-mi la mine pe blog unde ai văzut vreo dulcegărie și apoi mai vorbim), ci de o anumită adecvare a limbajului. E cam nepotrivit să vorbești despre o ființă umană care ți-e dragă sau despre nașterea unui copil comparând-o cu nașterea unui animal („puit”) sau în termeni industriali („eficiență”, „producție 2022”). E ca și cum ai spune indirect că iubita sau soția ta e un animal (care puiește) sau o fabrică de copii. Chestii care, chiar și spuse în glumă, sunt cumva degradante. Poți vorbi despre femeia iubită sau despre copiii tăi în termeni normali și lipsiți de dulcegării, dar frumoși (exemplu: iubita mea, soția mea, copilul meu, băiatul meu etc), fără să îi compari cu păsări, mamifere, obiecte scoase la o matriță sau scule și unelte.

              Pe de altă parte, dacă ăsta e limbajul tău (la fel ca Manowar), îmi cer scuze că ți-am atras atenția mai sus și cred că poți să folosești „plozi” liniștit pe mai departe. 🙂

              Apreciază

            • Vladen zice:

              Pai suntem mamifere, nu vad unde sade problema. De ce le-am poleii doar asa de amorul artei? Asa se refera si doamna la ei; avand in vedere numarul rezultat in 2020, „productie” ni se pare cat se poate de corespunzator. Evident ca o zicem la misto, dar e si mult adevar acolo :D. In plus doamna mea e biolog, n-o jigneste catusi de putin sa se asocieze cu restul regnului. Daca as vorbi cum sugerezi tu mi-e teama ca s-ar gandi ca m-am stricat la cap si o divortez :).
              Tu altfel vad ca ai o gama foarte limitata de umor, ala duios, stil Disney. Noua ne place mai mult ala cinic. Deformare profesional de ambele parti.
              Ca tot te-ai luat de Renata ca n-are copii (cam marlan din partea sa spui asta unei femei, mai ales ca n-ai de unde sa stii de ce n-are), nici tu n-ai. Cand o sa ai o, sa vorbesti despre ei cum vrei tu, pana atunci, pe exact ideea pe care i-ai aruncat-o tu in fata ei, nu poti sa ceri altora cum sa vorbeasca despre ai lor. Sa nu intelegi din asta ca m-as fi suparat, din contra. Habar nu aveam cate semnificatii are „plod”…

              Apreciază

            • Aldus zice:

              @Renata

              N-ați înțeles nimic din mitul androginului. Care nu zice nicăieri cât ar trebui să dureze o relație. După cum nici din iubire, pe care de altfel o confundați grav cu sexul.

              Și deci zi așa: faptul că viața îți mai trage dușuri reci sau că nu-i totul floricele pe câmpii e un motiv să devii vulgar? Sau să folosești „plod” în loc de „copil”? Tu nici nu ai avut copii și nici nu ți-i dorești.

              Apreciat de 1 persoană

            • Vladen zice:

              Pai unde a fost Renata vulgara? Sau tu consideri orice referinta la sex ca fiind vulgara? 🙂 Ca atunci problema nu e la noi, zau asa.

              Apreciază

            • Aldus, eu înțeleg din mitul androginului că, atunci când îți găsești jumătatea adevărată, povestea durează până ce moartea ne va despărți. Ăla e simbolul androginului, nu că nu zice nicăieri cât durează o relație, că așa, poți să-ți găsești jumătatea din două în două săptămâni.
              N-am înțeles nimic din iubire? Ia zi tu, ce e iubirea la 20, 40, 60 de ani. Sex fără iubire e pe toate drumurile. Iubire fără sex, nu. Sau aia nu e iubire, e obsesie. Când te îndrăgostești de Johnny Depp, îți faci altar de fotografii cu el, și tu locuiești la 3000 de km distanță, și el nu știe că exiști, și tu-l iubești de mori, până mori.
              Unde am fost vulgară? Dă-mi cu citat.
              De câte ori atingem subiecte legate de viața reală în care, măcar tangențial e vorba despre sex, am senzația că vorbesc cu o fată mare sau cu mama, zău!

              Apreciază

            • De unde ești tu atât de sigur că nu am vrut copii? Și, mai exact, de unde știi că EU nu i-am vrut? Faci niște supoziții bazate pe nimic.

              Apreciază

            • Aldus zice:

              @Vladen

              Pai suntem mamifere, nu vad unde sade problema.

              Și asta e tot ce ești? Nu ești cu nimic mai mult de-atât? Cred că ai o părere destul de proastă despre tine dacă te reduci la condiția unui mamifer. Dar, în sfârșit, cine-s eu să te contrazic. 😀

              De ce le-am poleii doar asa de amorul artei?

              Eu mă gândeam că poate vezi într-o femeie mai mult decât o vacă, o găină sau o oaie, care puiește (face pui). Și mai mult decât o fabrică, a cărei „producție 2022” a fost plină de „eficiență”. Cu atât mai mult cu cât femeia respectivă este chiar soția ta. Dar, cum ziceam mai sus: dacă tu așa o privești, ce treabă aș putea eu să am? Îmi pare rău că am deschis discuția.

              Ca tot te-ai luat de Renata ca n-are copii (cam marlan din partea sa spui asta unei femei, mai ales ca n-ai de unde sa stii de ce n-are)

              Păi din câte rețin, a zis chiar ea public cu mai multe ocazii că nu prea e genul care să-și dorească copii. Că că coabitantul ar fi vrut la început, dar că apoi și-a dat seama și el că nu e cazul. Deci, nu am zis nimic ce mi-ar fi destăinuit mie în privat, am adus în discuție doar subiecte pe care din câte rețin s-a pronunțat public, iar dacă nu îmi cer scuze de la ea. Și nu cred că e șifonată de chestia asta. Voi n-ați discutat mai sus dacă mă vedeți sau nu pe mine însurat sau cu copii?

              nu poti sa ceri altora cum sa vorbeasca despre ai lor

              Dar eu nu-i cer nimănui. Eu doar îți semnalasem că folosirea cuvântului „plozi” e ușor depreciativă. Cum ziceam, dacă aș fi știut că folosești „puit”, „producție” etc, nu ți-aș mai fi zis. Mi-am și cerut scuze pentru asta.

              Pai unde a fost Renata vulgara

              La modul general, ca idee, nu neapărat că folosește cuvinte cu organe. De exemplu, inclusiv perspectiva asta cu „puitul” și „plozii” e cam grosieră. În sensul ăsta.

              Apreciază

            • Vladen zice:

              Pai asa interpretezi tu pe motiv ca n-avem acelasi tip de umor si esti si pudibond :). Pana la urma conteaza sa nu fie jignita ea, ca te jignesti tu in numele ei nu-i problema nimanui 🙂

              Apreciază

    7. Aldus zice:

      E vechi articolul de pe Trilema. Ulterior l-a exonerat (pe Lotus) și i-a ridicat disclaimerul din comentarii. Pentru ca mai târziu, pe fain, acel agregator care „nu va muri niciodată”, să afirme că pe contul lui par să activeze două entități diametral opuse. Din păcate, nu știu dacă se mai găsește discuția aia, dat fiind că fainul a fost primul care a tras pe dreapta.

      Pe Trilema există mai multe articole dedicate integral sau parțial lui Lotus, majoritatea critice (chestie de reciprocitate). După cum există articole dedicate și altora. Aldus apare (prin comentarii) mult mai târziu, spre sfârșit, când Mircea era deja sictirit de blogării români, pe care până atunci își dorise să-i coopteze în cooperativa lui faină, doar că între timp descoperise bitcoinii, care erau mult mai profitabili – o dată pentru că bitcoinii erau foarte profitabili și a doua oară pentru că fainul nu a reușit să convertească nimic. A se nota că era o perioadă în care aproape nimeni din România nu auzise de bitcoini, afară de cei care citeau Trilema și activau pe fain. Mă rog, alte vremuri.

      Rândurile de mai sus sumarizează relația mea cu MP/Trilema/fain. Dacă aveți inteligență, discernământ și bun simț (în formula completă), consider că Trilema poate fi o mină de aur (astăzi doar la figurat; dar chiar și așa). Altfel, poate fi toxică. Iar dacă aveți numai inteligență, chiar foarte toxică.

      PS: N-am fost niciodată căsătorit, deși nu exclud deloc posibilitatea. În schimb, perspectiva de a preda istorie nici măcar nu intră în bucket list.

      Apreciază

      • Arca lui Goe zice:

        @Aldus – Descrierea care îți este facută acolo denotă o extraordinară acuratețe (până la nivel de detaliu), si o remarcabilă capacitate de analiză si sinteză din partea autrorului. Plus o mare răbdare. Faptul că si-a găsit motivația pentru a se monta întru redactarea unei asemenea dări de seamă este un indiciu despre cât de insistent ai fost tu în manifestari, exagerand ca de obicei cu poluarea în spațiul respectiv. Adică un alt „amănunt” care se potriveste mânuasă cu profilul personajul Aldus. Sugestia ta cum că textul respectiv ar trebui citit cu prudență din cauza une toxicitați prezumate, este cât se poate de puerilă. Altă potrivire în profilul personajului. Datele personale (corecte sau incorecte) strecurate mai mult sau mai puțin accidental/abuziv, ca punct culminant, în acurata descriere, sunt lipsite de orice relevanță… dar rămân un punct de interes capital care animează curiozitatea morbidă a cucoanelor si predispoziția la bârfă… ceea ce însă ar putea fi în avantajul tău, căci ar distrage atenția de la continutul disertației în care esti erou, precum broasca de la ora de biologie, folosită pentru disecție.

        Apreciat de 2 persoane

        • Aldus zice:

          Evident că denotă o extraordinară acuratețe și o remarcabilă capacitate de analiză, dat fiind că ție îți lipsesc amândouă. Unde am afirmat că textul respectiv trebuie citit cu prudență? Textul e inofensiv pentru cititori și relativ mișto pentru Lotus. Îl poți citi în cheie mirceapopesciană. Blogul e bine să fie citit cu prudență, dar la tine nu-i cazul, că modul tău superficial de lectură îți conferă practic imunitate.

          Apreciază

          • Arca lui Goe zice:

            Eschive a la Aldus… totalmente inutile… acelasi bun prilej de a te lua in seama si de ati da pretext de vorba… chipurile pentru a-ti dovedi detasarea… dar mai ales prostia si boala. Textul respectiv era pe blogul respectiv care… apud Aldus trebuie citit cu prudenta fiindca maca-maca-aldusime… goale de continut, pe care ar fi firesc sa nu le citesc cu cine stie ce mare atentie, ne avand de ce. Tu insa, care le-ai scris, ar trebui sa ai idee ce-ai vrut sa spui, in caz ca nu te-ai depasit pe tine si-ai fost mai subtil decat ti-ai propus. Poti sa adaugi cata gargara vrei, elocventa literara a acelui text ramane si nu poate fi estompata. Textul nu spune nimic nou, doar lucruri pe care le stia oricum toata lumea despre Aldus, doar ca sunt sistematizate si organizate compact. Lasa tu cheile de citire, ca te-ai încuiat de tot, mai mut decat erai din nastere.

            Apreciază

            • Aldus zice:

              Ești total. „Același bun prilej de a mă lua în seamă și de a-mi da pretext la vorbă”… când chiar eu sunt subiectul, cel puțin în secțiunea asta de comentarii. Că cine-i Aldus.

              Și mă refer la faptul că nu citești cu atenție în general. În cazul de față, Trilema. Pe mine oricum nu mă citești cu atenție de mult, dar în general dai dovadă de superficialitate.

              Apreciază

            • Arca lui Goe zice:

              Aldus faptul ca produci divagari, fara sa ai vreun scrupul, iti da cumva orgasme? Mi-ar placea sa stiu mai exact cu ce fel de țăcănit joc ping-pong.

              Apreciază

      • vax-albina zice:

        De­ ce­ vorbești­ despre­ Lotus­ și­ Aldus­ ca­ și­ când­ ar­ fi­ alte­ persoane?

        Apreciat de 1 persoană

        • Arca lui Goe zice:

          N-am intentionat să fac această distinctie. Actualmente personajul se auto-identifică prin pseudonimul Aldus si mi s-a părut firesc să-l refer în acest fel pentru a nu alimenta cunfuzii si ambiguitati. In zilele noastre aveam de-a face cu Aldus. Asta e personajul, cu ăsta defilăm. Si eu am convingerea ca „fostul Lotus” e tot Aldus, dar asta mi se pare totalmente irelevant, la fel cum irelevantă mi se pare si identiatatea lui din realitatea nevirtuală. Pentru mine imporant este că avem un personaj (emblematic – Aldus) si o descriere riguroasa si exhusitvă a acestuia (realizată de către cineva care a avut abilitatea, rabdarea si motivatia de a face într-un mare fel descrierea unui troll). Restul e cancan.

          Mie mi se pare bizar interesul pe care-l manifesti pentru cine ar fi fiind Aldus in mica lui viata si ponderea pe care pare a o avea acest amanunt in felul in care te raportezi la personaj… si la ideea de anonimitate. Te intrebi undeva cu un aer mirat „De ce se ascunde?” Cine se ascunde? Aici nu-i vorba despre nicio ascundere, ci de simpla separarea a… puterilor in… stat… si a personajului de persoana.

          Apreciază

        • Arca lui Goe zice:

          @Vax-albina – Am impresia că am facut o greseală de evaluare, imaginandu-mi că întrebare ta mi-e adresată. La a doua vedere am remarcat că de fapt l-ai vizat pe Aldus. Dacă-i asa te rog să ignori comentariul meu. 🙂

          Apreciat de 1 persoană

        • Aldus zice:

          Probabil m-am molipsit de la impersonalul lui Nichita Stănescu.

          Apreciat de 1 persoană

          • Aldus, de ce ești pezevenchi?! Nu te-ai molipsit de la Nichita (știiiu, a fost o glumă, ai fost ironic), dar adevărul e că, în mod misterios, refuzi să accepți că anteriorul tău nick a fost Lotus, deși filosofia, logica și profilul celor doi – Lotus și Aldus – sunt identice. Dacă vrei să fii altcineva, la un moment dat, e dreptul tău. Dar schimbă și pălăria! 🙂

            Apreciat de 1 persoană

            • Arca lui Goe zice:

              Aia nu e pălarie! Asa e capul lui. 🙂 Aldus nici nu poartă pălarie, fiind mai tot timpul cu capul gol.

              Apreciază

            • Arca lui Goe zice:

              P.S. Râdem noi, râdem si glumim, dar nu e râsul nostru. Că purceaua e moartă-n cocină. La noapte, când toti or dormi, o să vie aia vie din păpusoi, si o să dea frumos si sistematic replici stufoase si pufoase la toate comentariile astea bascalioase, inclusiv la oferta de nichitizare cubică a surioarei Olga, exact asa cum a fost premeditat. Suntem doar niste biete anexe inepte in scenariile lui Aldus, care-si simte încoltirea ca pe un bun prilej de afirmare a sinelui, si ca minumat pretext de a genera cu voluptate pseudo-vorbiri. Daca vi se pare că Aldus este încoltit, să stiti că chiar asa este: încoltit ca un fir de ghiocel… rămas perpetuu în faza încoltirilor. Nimic altceva. Omul nu-i încercuit, ci doar promovat în mijlocul horei, învartind de zor băsmăluta… Asa se joacă perinita. 🙂

              Apreciat de 2 persoane

            • Vladen zice:

              @Dl.Goe am inca spasme de la chestia cu purceaua, comentariul e epocal!

              Apreciază

            • Aldus zice:

              Renata, ce scrie în dreptul numelui meu din comentarii?

              După cum fără îndoială ai observat (și intuit undeva mai sus), nu-mi dau CNP-ul și numărul de la pantof pe net (să nu sară fetele pe mine). Iar fără aceste date personale, fără adică persoana vie din spatele monitorului, sunt un simplu Aldus. Care Aldus nu este, nu a fost și nici nu poate fi vreodată identic cu Lotus, dat fiind că Lotus se scrie cu alte litere, prezintă un alt avatar și deține alte bloguri, deci cei doi sunt net diferiți.

              În paranteză fie spus, Dl. Goe e singurul care a surprins foarte bine (și cu bun simț, aș putea spune) diferența dintre om și personaj și a spus că nu-l interesează cum îl cheamă pe omul din spatele personajului, ci doar personajul cu care interacționează; ba chiar a catalogat interesul pentru om la rubrica bârfe. Deși evident avea ocazia perfectă, a dat dovadă de bun simț aici și nu s-a legat de aceste date personale, identități și alte cele. De ce zic că a dat dovadă de bun simț? Pentru că, dragă Renata, dacă un om vrea să îți spună ceva personal sau confidențial despre el, ți-o va spune și singur. Iar dacă n-o face, înseamnă că poate nu dorește s-o facă. Caz în care insistența ta (sau a altora) de a-și face publice aceste date este cumva de cacao.

              Apreciază

            • Nu dau din casă, fiindcă nu dețin informații. Aldus=Lotus e secretul lui Polichinelle. Toată lumea știe că sunt una și aceeași persoană dar, din simpatie și respect pentru tine, ne prefacem că îl credem pe Aldus că nu știe cine e Lotus.

              Apreciază

            • Aldus zice:

              I hate being bipolar, it’s awesome.

              Apreciază

    8. Arca lui Goe zice:

      Aldus e în mare formă. Se destrăbălează într-un simultan de șah apoteotic câstigând linie după linie si marți după marți. Face marți pe oricine-l provoacă la o pardidă de șah. Bravo Aldus. Olga ar trebui să fie mândră de tine. Poate chiar e! 🙂

      Apreciază

    9. Aldus zice:

      Renata, îți răspund aici, că-i prea subțire cârnațul ăla și nu pot da citate ca lumea acolo.

      În primul rând, rețin că am discutat (pe bloguri, public) chestiunea copiilor de mai multe ori și tu singură ai zis că nu îți plac și nu vrei să-i ai. Ai zis că-ți plac dar dacă sunt ai altora. Nu să-i ai și crești tu, de mici. Și că, la început, coabitantul ar fi vrut copii, dar apoi l-ai convins tu sau și-a dat singur seama că de fapt era un moft și nu voia. 🙂 Așa rețin că ai zis. Acum, spune-mi tu dacă mă înșel. Ai sau ai avut copii? Îți dorești? Firește, dacă este un subiect care nu te deranjează. Dar, din memorie, deja ai spus ce ai zis mai sus, public, semn că nu te deranja.

      La celălalt comentariu: bine, atunci zi-mi ce-i iubirea, din perspectiva ta. Dacă zici că iubire fără sex nu se poate, înseamnă că totuși sunt două și faci o diferență între ele. Care-i diferența?

      Spun oamenii că au căutat viața întreagă „femeia ideală”, și n-au găsit-o. Absurd. O puteau găsi în orice femeie, dar pentru aceasta le trebuia iubirea aceea adevarată, care să rupă cercul insului lor, să înfrangă instinctul de conservare care îi zidea în fața dragostei, să anuleze acel abstract dor de „femeia ideală”, creat numai pentru confortul lor, pentru odihna lor melancolică și amuzantă; căci e foarte confortabil să „cauți” veșnic, mai greu e să găsești și să nutrești ca un perfect amant ghimpele acela de iubire.

      Mircea Eliade

      Eu cred că androginul este despre perechea ideală, dar nu cred că ea este pe viață (sau că se poate măsura în timp) și nici că ține de o singură persoană (pe care dacă n-o găsești, ghinion, trebuie să te mulțumești cu soluții mai puțin ideale). Deci da, androginul este despre găsirea consoartei ideale, dar în definiția lui Eliade.

      Apreciat de 1 persoană

      • Da, posibil să fi zis că n-am vrut copii. La vârsta acelor declarații, cred că nu mințeam decât 50%. Acum e absurd să mă întrebi dacă îmi doresc. 🙂
        Ce e iubirea…
        Uite un articol al lui Vasi Rădulescu cu care sunt 100% de acord.
        https://drvasiradulescu.ro/ce-este-iubirea/
        Eu când vorbesc de iubire, mă refer fix la relația dintre doi parteneri, nu la dragostea de părinți, prieteni, țară, flori, câini, pisici.
        Văd că Eliade zice că poți găsi femeia ideală în orice femeie, cu condiția să fii disponibil și statornic. Eu credeam că mitul androginului se referă la întâlniri predestinate, care se pot sau nu întâmpla în timpul unei vieți.

        Apreciat de 1 persoană

      • Vladen zice:

        In opinia mea ce zice Eliade e ca „respectivii n-au avut prilejul sa se indragosteasca si in consecinta au tratat intalnirile cu femeile alea „non-perfecte” prin prisma listei de parametrii creata intru gasirea femeii ideale. Ca daca se indragosteau sa vezi ce brusc deveneau alea ideale. Acum insa „iubirea aceea adevarata aia care sa rupa cerecul insului lor” presupune obligatoriu dorinta si pasiunea implicand sexul ala de care te jenezi tu atat. Nu poti fi indragostit de o femeie fara sa vrei sa o ai (in sensul de tavalit prin asternut, pe masa, sub masa, pe scaun, in masina sau in piata publica). Nici un indragostit nu-si doreste DOAR sa stea de vorba/priveasca obiectul pasiunii (afar de cazul in care are vreun dezechilibru hormonal). Dap, uneori trebuie sa treci prin stadiile astea, dar de vrut tot o vrei. Fizic.

        Iubirea cu dorinta sunt interconectate si iubirea are nevoie de dorința. Ba, eu merg si mai departe sa spun ca daca nu esti pe la vreo extrema de varsta sau incapacitat, nu-ti prea mai iubesti femeia daca nu o mai doresti. Poate sa-ti mai fie draga, poate te simti responsabil, poate ti-e prietena, poate nu poti trai fara ea, dar n-o mai iubesti, e altceva.

        Evident, inversul nu e valabil, poti dori extrem pe una fara s-o iubesti. De unde infidelitatea, care n-are nici o legatura si nici nu atinge dragostea/iubirea fata de femeia ideala de care esti indragostit. Si femeile destepte pricep asta rapid.

        Deci, ca m-am intins (tentatia e mare ca am ceva extrem de plicticos de facut), in opinia mea iubire fara pasiune nu se poate, pasiune fara iubire oricand. Si cand zic pasiune, ma refer la sex cu tot ce implica el. Iar sexul nu e vulgar cum zici tu, e misto. Si e probabil cel mai grozav mod non-verbal de ai arata unei femei ca o iubesti (sau ca o placi daca nu e vorba de dragoste). Si pentru femeie e probabil cel mai sigur mod sa se asigure de asta, ca e greu s-o minti cu sexul, imediat simte.

        Apreciat de 1 persoană

        • Ce-mi place de tine, Vladen!… Tai în carne vie, fără scrupule. În carnea lui Aldus, vreau să zic.
          Exact așa e, doar că la baza dorinței stă biochimia noastră (întreabă-ți nevasta), iubirea e chimie organică, atâta vreme cât relația e la început.
          Norocoșii, cei care se pot iubi și după ce s-au cunoscut suficient ca să devină prieteni (respectiv să-și respecte/suporte unul altuia tabieturile, ciudățeniile, pasiunile, vulnerabilitățile, conflictele din familia extinsă, copiii și, mai la bătrânețe, ȘI RIDURILE), norocoșii ăia, zic, formează perechea ideală, exemplifică mitul lui Aldus cu androginul vieții. Dar pentru ca asta să fie posibil, e nevoie, de la început și până la sfârșit de atracție sexuală la început. Pe urmă, dacă nu ești chiar tâmpit, mai gândești și cu capul de sus. 🙂

          Apreciat de 1 persoană

          • Arca lui Goe zice:

            Carne, Aldus? Păi aldus e vegetarian. Mai precis vegan. Nu-i genul carnal. Când îsi scoate iubitele la restaurant nu le oferă carne. Doar salate. Si flori. In niciun caz însă nu le ofera garoafe pentru ca-n engleza suna rau: carnations. Mai degrabă nuferi.

            P.S. Pare incredibil unde a ajuns discutia iscată de Aldus, la iubire, dragoste si sex. De… zbateri. Sper ca Aldus, care este mare pasionat de filozofia si meta-fizica orientală, să prindă din zbor ideea si sa ducă discutia în directia Kama Sutra. Dupa ce rezolva problea alegerilor din Romania si conflictul Israel-Iran sare sigur in Kama Sutra, mie-n sută.

            Apreciat de 1 persoană

          • Vladen zice:

            @Renata pai sunt e acord, nici eu nu ma refer la o pasiune imuabila si cu intensitate constanta. Mai variaza :). Rad ca boul ca mi-am si imaginat reactia uneia fugarita constant si pasional de sot prin coridoare, restaurante muzee timp de decade de casatorie :)). Cred ca iadu-i loc mai bland :)).
            Ce voiam zice si nu-mi prea iese (daca folosesc intens alte limbi de le stiu mal bine mi-e greu sa scriu romana bine si de marti au fost doar zile de astea) e ca dorinta si atractia fizica, chiar si intermitenta, sunt necesare pentru dragoste. Macar ca nah, e mult mai usor sa treci cu vederea metehnele uneia de-ti place fizic. Si esti mult mai dispus sa faci lucruri pentru ea. Deci stabilitatea in cuplu e major mentiunta de, citez din Aldus, facut dragoste.
            Perfect de acord cu capul de sus, dar e greu de mentinut echilibrul mai ales daca iti place poarta raiului :). Ca nici o femeie de stiu eu nu accepta sa fie asa usor detronata de ratiune :).
            Altfel dl.Goe are dreptate. Nu m-am gandit pana acum ca si cum iubim are varsta. Si ca dragostea e altfel la 30 decat la 16.

            Apreciază

        • Arca lui Goe zice:

          Vladen în rusă există cumva proverbul ăla cu „a strica orzul pe gâște”? 🙂 Cam asta faci tu cu Aldus. Păi cineva care-i prins exclusiv pe partea orală a lumii si care-si consumă fanteziile exclusiv în imaginatie, n-o să-ti înteleagă în veci explicatia ta, nici dacă i-ai pune desene.

          Si totusi exista iubire !? Mi se pare că si cu Renata, desi vorbiti aceeasi limbă, nu utilizati chiar acelasi dialect. Deh, diferenta de vârstă si de avere… In mod categorii cei care au copii (a avea avere) inteleg iubirea si chiar si sexul usor diferit fata de cei care n-au. Iubirea si sexul au cu totul alte semnificatii si continut dupa ce ai copii prin comparatie cu perioada anterioara. Si totusi exista iubire.

          „Acum te declar dumnezee, eu însumi mă simt Dumnezeu, continuă lumea femeie, cu plozi scrisi pe numele meu.” (asta e de Mayakovsky) 🙂

          … ca să revenim un pic si la plozi, si la faptul ca oricat de inaltatoare si pură ar fi fiind iubirea si de fierbinte si nestavilită dorinta erotică (explicată biochimic de către unele persoane aici de fată), până la urmă toată vraja si toată vrăjeala are un scop care ne excedează, dincolo de noi, care ar fi fiind transcendental dacă n-ar fi pură biologie, nuanțată cultural. Dacă Aldus ar fi avut stiinta despre existenta unei poezii ar fi postat-o aici degraba. Ii ofer un fragment pentru a viitoare interpretare hermeneutică (e de Puskin):

          Azi n-ai chip in toata voia in privirea-i sa te pierzi,
          Cum iti vine, cum iti place pe copila s-o desmierzi,
          Dupa gat sa-i asezi bratul, gura-n gura, piept la piept,
          S-o intrebi numai cu ochii: Ma iubesti tu? Spune drept!

          As! abia ti-a intins mana, sare ivarul la usa,
          E-un congres de rubedenii, vreun unchi, vreo matusa
          Iute capul intr-o parte si te uiti in jos smerit
          Oare nu-i in lumea asta vrun ungher pentru iubit?
          Si ca mumii egiptene stau cu totii-n scaun tepeni,
          Tu cu manile-nclestate, mai cu degetele depeni,
          Mai sucesti vreo tigara, numeri fire de musteti
          Si-n probleme culinare te incerci a fi istet.

          Sunt satul de asa viata nu sorbind a ei pahara,
          Dar mizeria aceasta, proza asta e amara.
          Sa sfintesti cu mii de lacrimi un instinct atat de van
          Ce le-abate si la pasari de vreo doua ori pe an?
          Nu traiti voi, ci un altul va inspira – el traieste,
          El cu gura voastra rade, el se-ncanta, el sopteste,
          Caci a voastre vieti cu toate sunt ca undele ce curg,
          Vecinic este numai raul: raul este Demiurg.
          Nu simtiti c-amorul vostru e-un amor strain? Nebuni!
          Nu vedeti ca-n proaste lucruri voi vedeti numai minuni?
          Nu vedeti c-acea iubire serv-o cauza din natura?
          Ca e legea unor viete ce seminte sunt de ura?
          Nu vedeti ca rasul vostru e in fiii vostri plans,
          Ca-i de vina cum ca neamul Cain inca nu s-a stins?
          O, teatru de papuse zvon de vorbe omenesti,
          Povestesc ca papagalii mii de glume si povesti
          Fara ca sa le priceapa Dupa ele un actor
          Sta de vorba cu el insusi, spune zeci de mii de ori
          Ce-a spus veacuri dup-olalta, ce va spune veacuri inca,
          Pan ce soarele s-o stinge in genunea cea adanca.
          Ce? Cand luna se strecoara printre nouri, prin pustii,
          Tu cu lumea ta de ganduri dupa ea sa te atii?
          Sa aluneci pe poleiul de pe ulitele ninse,
          Sa privesti prin lucii geamuri la luminile aprinse
          Si s-o vezi incunjurata de un roi de pierde-vara,
          Cum zambeste tuturora cu gandirea ei usoara?
          S-auzi zornetul de pinteni si fosnirile de rochii,
          Pe cand ei sucesc musteata, iara ele fac cu ochii?
          Cand incheie cu-o privire amoroasele-ntelegeri,
          Cu ridicula-ti simtire tu la poarta ei sa degeri?
          Patimas si indaratnic s-o iubesti ca un copil
          Cand ea-i rece si cu toane ca si luna lui April?
          Inclestand a tale brate toata mintea sa ti-o pierzi?
          De la crestet la picioare s-o admiri si s-o dezmierzi
          Ca pe-o marmura de Paros sau o panza de Correggio,
          Cand ea-i rece si cocheta? Esti ridicul, intelege-o
          Da visam odinioara pe acea ce m-ar iubi,
          Cand as sta pierdut pe ganduri, peste umar m-ar privi,
          As simti-o ca-i aproape si ar sti c-o inteleg
          Din sarmana noastra viata, am dura roman intreg
          N-o mai caut Ce sa caut? E acelasi cantec vechi,
          Setea linistei eterne care-mi suna in urechi;
          Dar organele-s sfarmate si-n strigari iregulare
          Vechiul cantec mai strabate cum in nopti isvorul sare.
          P-ici, pe colo mai strabate cate-o raza mai curata
          Dintr-un Carmen Saeculare ce-l visa-i si eu odata.
          Altfel suiera si striga, scapara si rupt rasuna,
          Se imping tumultuoase si salbatece pe struna,
          Si in gandu-mi trece vantul, capul arde pustiit,
          Aspru, rece suna cantul cel etern neispravit
          Unde-s sirurile clare din viata-mi sa le spun?
          Ah! organele-s sfarmate si maestrul e nebun!

          Apreciat de 1 persoană

        • Aldus zice:

          @Vladen

          Da, asta zice Eliade: că poți găsi femeia ideală în orice femeie.

          Nu mă jenez de eros, indiferent de forma lui. Dar atunci când iubești, eu aș zice că faci dragoste, nu sex. Sex faci cu o prostituată sau cu o femeie față de care nu simți nimic. Că poți să faci și așa, sex, fără să fii implicat afectiv, doar ca pe o chestie pur fizică. Cred că poți constata niște diferențe când o faci cu femeia iubită sau când o faci cu cineva față de care nu simți nimic (și care-i ca un fel de substitut pentru o femeie gonflabilă); ultimul caz e mai frustrant. Și atunci, propun ca pentru cazul al doilea să zicem că faci dragoste sau faci amor sau în sfârșit, ceva mai mult decât „sex”.

          Nu mă jenez de actul erotic în sine și nu-l consider deloc vulgar. Vulgari pot fi cei care fac asta. Dacă sunt ei vulgari. Altfel, nu. De exemplu, eu nu simt nevoia să vorbesc porcos în timp ce fax amor. Iar dacă fata ar simți nevoia să foloseacă cuvinte vulgare, mi-ar tăia tot elanul. Da, erosul este foarte mișto, unde am zis eu că nu-i? Ai o părere eronată despre tot ce-am zis, pentru că mă citești superficial și înțelegi puțin. Am întâlnit fete vulgare și am întâlnit fete minunate. Diferența dintre ele e ca de la cer la pământ. Erotismul nu e vulgar, depinde însă cum te raportezi la el. Poți să te raportezi la el într-un mod frumos sau poți să te raportezi la el într-un mod vulgar. Problema e la tine, nu la organele genitale, care n-au nimic vulgar, la fel cum nici nasul sau urechile nu-s vulgare.

          Dacă tot suntem la comparații și diferențe, aș zice să facem o diferență și între îndrăgostire (care într-adevăr nu ține mult) și iubire (care poate ține toată viața).

          Care e legătura între prezența sau absența erotismului și a pasiunii într-o relație de iubire și mitul androginului? Unde am zis eu că iubirea perfectă trebuie să fie platonică? Am criticat doar vulgaritatea, de unde tu ai tras concluzia că mă jenez de pasiunea trupească, pentru că nu știi ce înseamnă de fapt vulgaritate.

          Apreciază

          • Arca lui Goe zice:

            Aldus teoria ca teoria. Dar practica ne omoară. In mod evident tu vorbesti din cărti si din emotii derivate din imaginatie. Rezultatul este o tristă însiruire de clisee… „în timp ce fax amor” – super-tare asta cu fax-ul. Ai vrut să zici fuck si nu ti-a iesit?

            Sex faci cu o prostituată sau cu o femeie față de care nu simți nimic.” – Aoleu. Cum adică să nu simti nimic? Chiar asa de nesimit să fii?

            Ce-o fi mai Aldus in mintea ta? Asa in general dar si in particular când te avanti la gargare despre orice. Doar ca să dai din gură. Te-am mai întrebat dar ai evitat să răspunzi: iti aduce vorbirea asta incontinentă vreun orgasm, ceva? Care e taina?  

            Apreciază

            • Aldus zice:

              Așa am scris? Pe tastatura mea, C-ul e lângă X.

              N-am înțeles întrebarea. Diferența dintre mine și tine (uite cât ai scris numa’ la articolul ăsta care de fapt îmi era consacrat) este că eu scriu cu rost, în timp ce tu produci texte care, atunci când nu sunt lipsite de semnificație, sunt pline de invective și atacuri la persoană. Minunat, ține-o tot așa, dacă asta e plăcerea ta perversă.

              Apreciază

            • Arca lui Goe zice:

              Aldus – Minunat de minunat. Articolul îti era consacrat??? Wow! Adica vai, n-am stiut. Mii de scuze. Si eu care am avut impresia ca era consacrat unui poem al unui consacrat… In fine, asadar referindu-mă la tine (personaj) in texte care nu sunt lipsite de semnificatie (fiind pline de invective (??!) si atacuri la… persoana (???)) inseamna ca sunt on topic nu? Stai calm Aldus, mai exista si alte diferente intre noi in afara de diferenta de rost pe de rost. Deci n-ai? Ok. Mai cercetez.

              Apreciază

          • Vladen zice:

            Mai cum alegi sa o numesti sexul e doar o problema de terminologie, nu de substanta. IAm intalnit o cucoana care-l numea „fofo”. Cu asta n-ai cum concura, dar te asigur ca era o adevarata doamna! 😀

            Apreciază

    10. Nu cred că Aldus e vegetarian/vegan. Cred că e doar un timid împușcat în ambele aripi: aia sub care ține Sfânta Scriptură și ailaltă, sub care ascunde o revistuță pentru adulți. Ca să-și ia zborul, e necesar să ridice aripile, amândouă. Și de-aia pregetă să zboare, fiindcă vor cădea pe pământ, în aceeași țărână, Biblia și Playboy-ul, una lângă alta. Și el va fi nevoit să zboare foarte departe, unde nimeni nu știe ce cărți încălzea el la subțiori, în același timp. 
      Atunci va deveni Aldus un om ca noi toți, cînd își va dezlipi coatele de trup.
      P.S.: Asta n-am zis-o pentru tine, ci pentru Aldus. 🙂

      Apreciază

    11. @Aldus
      Dizertația ta despre a face dragoste/amor și a face sex îmi sună foarte cunoscut. Cred că am mai citit-o undeva, pe blogul lui Cudi, semnată, firește, tot de tine, când făceai apologia poliamorului. Și tot așa, ziceai că organele sexuale n-au nimic vulgar, sunt ca nasul și urechile (fix asta era comparația), observație gratuită și atunci, dar și acum, fiindcă nimeni nu zisese ceva „de rău” despre ele, doar că tu ai simțit nevoia să precizezi în scris, fiindcă, probabil, nu ești convins, în sinea ta, că vulva și penisul pot fi tratate cu aceeași indiferență ca nasul și urechile. 🙂
      Am o nedumerire personală în legătură cu clasificarea fetelor în vulgare și minunate. Alea vulgare, e simplu, zic „Trage-mi-o!” sau mai rău. Cum se exprimă minunatele? „Penetrează-mă!”?!
      Cum comunici verbal cu partenera în „ședința de erotism”? Hai, că unei profesioniste pre-plătite poți să-i zici „Fă-mi o felație!”, că de-aia ai plătit-o. Dar unei minunate de-asta pentru care simți ceva, cum îi transmiți ce dorești?
      Tu nu vezi că scenariile tale despre erotism (Cine dracu îi zice așa?!) și sex sunt ireale? Tu crezi că în pat dialogurile seamănă cu niște comunicări științifice în aula vreunei academii?
      Eu nu te văd bine! Când o să fii pus în situația de-a te afla în pat cu o femeie în carne și oase, chiar dacă ai umplut tu camera de lumânărele parfumate și ai presărat petale de trandafiri pe așternuturi, când i-oi zice ăleia „hai să ne erotizăm!”, fuge mâncând nori, de așa un ciudat!

      Cât privește actul ratat cu fax-ul, e cum zice Goe. Tu, care faci extrem de rar greșeli de dactilo, acum ai călcat „X”-ul, nu „C”-ul, fiindcă ți s-a speriat subconștientul de cât de bine seamănă „fac” în română cu pronunția lui „fuck”. Și dacă în clipa asta se aud niște hohote de râs misterioase, e domnul Freud, de la el din mormânt. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • Vladen zice:

        @Renata Nu numai Freud! Mi-am dat ceai pe birou citind comentariul asta. Inca mai am spasme. Aia cu hai sa ne erotizam m-a facut sa zgudui casa. Ma duc sa i-o spun doamnei sa vad cum ii iese cafeaua pe nas!

        Apreciază

      • Arca lui Goe zice:

        Intrebat odată de o parteneră după o partidă de sex: „Eee, cum a fost?” umoristul Woody Allen a răspuns: „De multă vreme nu m-am mai distrat asa de bine fără să râd”. Parafrazându-l pe Woody as zice că de multă vreme n-am mai râs asa de copios pe un text despre sex. Renata textul e al tău, meritul e a tău, dar are si Aldus un rol de bază in felul in care a explodat comicul in situatia dată. Colosal!

        Apreciat de 1 persoană

      • Aldus zice:

        Ba da, ați făcut și tu și Vladen aluzii cum c-aș avea ceva împotriva iubirii fizice, pe când eu n-am nimic împotriva ei (și aici intervine argumentul cu organele genitale), ci împotriva tratării ei cu vulgaritate. Adică, dacă eu mă declar dezgustat de un limbaj pornografic, voi trageți de aici concluzia c-aș avea ceva cu sexualitatea și c-aș trăi într-un glob de cristal.

        De ce trebuie ca femeia să ceară explicit s-o penetrezi? E vorba de atitudine și de limbaj, nu de cuvântul X versus cuvântul Y. Unele femei sunt vulgare. Altele nu. Ca și bărbații, de altfel. Iar femeile care nu sunt vulgare se vor comporta non-vulgar într-un mod firesc, fără să facă niciun efort conștient de a înlocui diverse cuvinte cheie. Dar, dacă vrei neapărat un exemplu, „îmi place să te simt în mine” sună mult mai frumos decât „f…mă”. Ultima e vulgaritate.

        Tu nu-ți dai seama (și nu te zgârie pe timpan) când cineva de lângă tine dă dovadă de vulgaritate? Că-i plină câmpia, nu trebuie să mergem în dormitor, îi vezi pe stradă sau în magazin, din modul în care se exprimă. De fapt, marea majoritate a oamenilor sunt cel puțin într-o anumită măsură vulgari. De exemplu, orice înjurătură e o mostră de vulgaritate.

        De ce trebuie să-i zici „fă-mi o felație?” De ce limbajul erotic trebuie să treacă prin gură? Cu atât mai mult cu cât în timpul amorului oral gura e ocupată cu altceva. 🙂 Chiar că modul ăsta de exprimare:

        unei profesioniste pre-plătite poți să-i zici „Fă-mi o felație!”, că de-aia ai plătit-o

        ar merge cu o prostituată. Cu iubita comunici mai profund. Vă înțelegeți dincolo de limbaj. Vă simțiți, vă sincronizați, comunicați trupește. Îți face ea, fără să-i ceri. Sau îți sugerează ce i-ar plăcea. Și îți dai seama dacă-i place sau nu din cum reacționează. Experimentați. „Fă-mi o felație” sună de parcă te-ai afla în fața notarului sau ai semna un contract. De parcă ar fi ceva oficial. Așa cum le formulezi, chiar și aceste alternative „benigne” sunt oarecum vulgare și degradante. Unde-i intimitatea, unde-i afecțiunea din „Fă-mi o felație”? Sună de parcă ar fi slujitoarea ta.

        Tu crezi că în pat dialogurile seamănă cu niște comunicări științifice în aula vreunei academii?

        Chiar că nu seamănă. Unde-am zis eu că seamănă? Sunt doar speculațiile tale din acest comentariu.

        Apreciază

        • Aldus zice:

          Erată: „vă înțelegeți dincolo de cuvinte” exprimă mai bine ce voiam să zic. Că și limbajul trupului, de exemplu, e tot un limbaj.

          Dar și cuvintele pot fi dulci, spontane, atractive și lipsite de tușe vulgare. Nu există o rețetă aici. Te comporți cum simți. Iar dacă nu ești vulgar, nu va ieși ceva vulgar. Dacă ești, cel mult te vei chinui să te cenzurezi.

          Apreciază

        • Olga Rajala zice:

          Aldus, fii atent! Există oameni între oameni. Nu putem generaliza. Unii fac dragoste se iubesc și comunica ușor alții doar si-o trag și au nevoie de indicații. Cei care si-o trag simt nevoia să vorbească adică domne ceva de gen bag-o aici, dă-mi-o, fa-mi-o simt ei nevoia de a da directive din teama de a nu se trezi nesatisfacuti. Nu, nu sunt vulgari. Așa sunt ei.

          Apreciat de 1 persoană

          • Aldus zice:

            Da, unii oameni comunică verbal. Unii chiar se simt incitați erotic (sau excitați) de chestia asta. Și sigur că nu toți sunt vulgari. Concret, dacă folosesc cuvinte vulgare, atunci sunt vulgari. Iar dacă folosesc cuvinte care nu sunt vulgare, atunci nu sunt vulgari.

            Apreciază

          • Arca lui Goe zice:

            Olga ca să fi mai convingatoare ar trebui să-i soptesti lucrurile astea lui Aldus la ureche…. în intimitate, nu in public… stricând tot efectul. :)

            Mi se pare cumva „interesant” (!? 🙂 ) că absolut toată lumea profită de ocazie simtind în egală masură nevoia si îndreptătirea de a-i tine lui Aldus predici despre sex… V-ati pus pe el!

            Problemele lui Aldus excedează cu mult sexualitatea si amorul. Acceptand aparent docil predicile si străduindu-se cuminte să raspundă cât mai bine, punctual, în dulcele stil aldusian tuturor interpelarilor d-lui ascunde cu gratie adevaratele probleme cu care se confruntă.

            Apreciat de 1 persoană

          • Olga, n-aș vrea să zic exact ce-mi trece prin cap, dar și experiența sexuală a matale e cu lasă de dorit.

            Apreciază

            • Olga Rajala zice:

              Mai Renata, crezi oare ca e nevoie de experiente sexuale in gasirea partenerului potrivit. Il poti gasi din prima daca exista compatibilitate si sa ai o viata implinita pe toate planurile. La un alt partener te poti gandi doar dupa un divort sau un deces.

              Apreciat de 1 persoană

            • Arca lui Goe zice:

              @Olga – Divort, deces??? Aoleu Olga , vrei să-l omori pă Marcelo? La pagina 42 a nuvelei… Ttt… Asasino!

              Apreciază

            • Olga Rajala zice:

              Matale, ce crezi, Dl Goe, oare e bine sa ai mai multe experinte sexuale daca ai langa tine omul potrivit?

              Apreciază

            • Arca lui Goe zice:

              @Olga – Cam câti ani ai? Cam câti ani crezi că o să mai fi în business? După câte încercări ai dedus tu că omul de lângă tine e cel potrivit? Cât e de potrivit pe o scală de la 1 la 10? N-as putea să-ti ofer un răspuns corespunzător personalizat, dacă nu mă documentez. Nu există un răspuns unic, bun pentru oricine, în orice împrejurare… Sau să înteleg că de fapt tu-mi testezi disponibilitatea? 🙂

              Apreciază

            • Olga Rajala zice:

              Despre ce disponibilitate este vorba în propoziție Dl Goe? Ai anunțat pe undeva că ai fi în căutare de relație? Oricum ești un mos, o băbăciune, asa că stai cuminte în familia ta. Hai ușcheala la nevastă și copil! Arzi gazul degeaba.

              Apreciază

            • Arca lui Goe zice:

              @Olga – Ah! Incepem sa ne intelegem. Asadar singurele impedimente ar fi fiind vârsta mea si starea mea civila. Nu ale tale. 🙂 Nice!

              Si vai ce te-ai aprins. Eu ard gazul si tu te-ai aprins. Să nu te arzi!

              Olga pe o scara de la 1 la 10 ce nota iti dai tu ca gagică? Serios. Stii să folosesti furculita?

              Apreciază

            • Aldus zice:

              Olga, să urmărești totuși să cultivi relația pe care o ai, aducând mereu ceva nou în ea, venind cu propuneri diverse, fiind spontană, având spirit de aventură și inițiativă, făcându-i surprize etc, nu doar să o „consumi” la modul pasiv, pentru că și relațiile fericite și compatibile tind să se erodeze în timp, mai ales dacă sunteți unul lângă altul mereu, 24/7. Eventual dormiți în camere/paturi separate și păstrați o anumită distanță între voi uneori, că dacă sunteți non-stop lipiți unul de altul și nu vă mai îngrijiți ca femeie/bărbat, după un timp ajungeți la o stare de saturație și la rutină. Privește-l ca pe iubitul tău, nu ca pe soțul tău, și câteodată sedu-l ca la început, ca și cum abia l-ai fi cunoscut.

              Și lasă-i pe restul, că nu știu ce vorbesc. 😉

              Apreciază

            • Arca lui Goe zice:

              Olga sa stii ca si eu tot asa cred, că numai de Aldus ar trebui să asculti. Serios. Sfaturile lui Aldus ti se potrivesc cel mai bine. Mânusă! Eu ti-am spus de la bun inceput ca tu cu Aldus pareti a fi facuti unul pentru altul. Mare pacat ca te-ai cuplat aiurea cu Marcelino… Uite Aldus e disponibil. Sa vezi ce trista o sa fii cand o sa ti-l sufle alta. O stii si tu. Colega de like. 🙂

              Apreciază

            • Olga Rajala zice:

              Alduse, vezi de treaba. Casca ochii ca ramai burlac. Cum adica sa dormi in camere separate? Ce distanta Alduse sa fie intre doi oameni care se iubesc? Ma speri? Alduse tu nu ai avut o relatie de lunga durata, poate ca esti genul de om care nici nu poate avea o relatie de 24/7 raportandu-ma la ce scri tu aici ca nu te cunosc.

              Apreciază

      • Aldus zice:

        Dar faptul că nu concepi lipsa de vulgaritatea în afara unui „dialog științifico-academic” (de care mă bănuiești pentru că zic că nu sunt vulgar) arată că și tu ești victima unei doze de vulgaritate. Aspect pe care l-am simțit undeva mai sus și ți l-am zis de fo’ două-trei ori.

        Vulgaritatea nu este sinonimă cu naturalețea. Lipsa de vulgaritate nu este echivalentă cu artificialul. Dacă pentru voi a fi vulgar înseamnă a fi natural, înseamnă că, evident, vulgaritatea este natura voastră.

        Apreciază

        • Arca lui Goe zice:

          Aldus sinonim cu naturaletea! 🙂

          Apreciază

        • Da. Nu sunt victima vulgarității, dar sunt călăul artificialității. 🙂
          Să ne lămurim și cu vulgaritatea asta, cum e. Poți fi vulgar în comportament, atitudine, gesturi, limbaj, fără să folosești un singur cuvânt licențios. Poți fi un adevărat boier/domn cu ștaif, vorbind în limbajul căruțașilor.
          Vulg, vulgus în latină, e clasa de jos, poporul, oamenii de rând. Cuvintele vulgare sunt cele populare, deci. Femeia de la țară nu știe că atunci când zice „pizdă” e vulgar, fiindcă nu știe vreun sinonim mai elegant. În afară de „jos”. Doctorului și farmacistei le zice că o ustură „jos”. În dialectul macedoromân e „chizdă”.
          Medicina care a preluat terminologie latină, din motive pe care n-o să le înșir aici, numește organul pe latinește – vulvă.
          Pentru toate celelalte cuvinte care denumesc acțiuni legate de sex sau organe sexuale, găsești explicații în DEX. Că dacă n-ar exista (cuvintele respective) în limba română, DEX nu le-ar explica. Deci nu poți tu să restrângi lexicul limbii române, pe motiv de pudibonderie.
          Celălalt punct forte al discursului tău, și anume că în relația erotică te înțelegi din priviri și nu e nevoie de vorbe obsecene sau academice, mă face să cred și mai abitir că teoriile tale privind relația sexuală cu o persoană reală, vie, cu puls și temperatură în jur de 37 de grade e pur teoretică. Ești în faza „așa ar trebui să fie, când va fi.”
          Ah, mi-am amintit de o întâmplare anecdotică și farmaceutică pe deasupra: îi dau unui foarte tânăr pacient o cremă pentru balanită candidozică și-i explic (fișa postului!) cum se folosește. Îi zic, ca la manual – decalotezi penisul și aplici crema pe gland, seara, după duș. Și se uită la mine ca un vițel la poarta nouă. Și mă întreabă cum adică?! Și-i zic „Adică belești pula și aplici crema pe capul ei.”
          Crezi că am fost vulgară?
          Eu zic că am fost doar eficientă.

          Apreciat de 1 persoană

          • Aldus zice:

            Poți fi vulgar în comportament, atitudine, gesturi, limbaj, fără să folosești un singur cuvânt licențios.

            Cum ați fost tu și cu Domnul Goe mai sus, de câteva ori. Chestie pe care deja v-am semnalat-o. Vulgaritatea ține în primul rând de atitudine. Cuvintele sunt doar o formă e expresie a acestei atitudini.

            Poți fi un adevărat boier/domn cu ștaif, vorbind în limbajul căruțașilor.

            Asta mai rar, pentru că anumite cuvinte sunt prin natura lor vulgare și este foarte greu să le convertești în ceva frumos. Poate în anumite contexte literare, dar altfel, în viața de zi cu zi, a-ți băga și a-ți scoate și a înjura de diverse organe și sfinți sunt tot atâtea mostre de spirit grosier și vulgar. Dar fiecare simte nevoia să se auto-justifice, astfel încât să aibă o imagine bună despre el însuși/ea însăși (cum ar fi că anumite scăpări pe ici pe colo nu sunt vulgare sau chiar pot da o notă de distincție).

            Vulg, vulgus în latină, e clasa de jos, poporul, oamenii de rând.

            Corect. Să luăm totuți sensul peiorativ al cuvântului. Parțial sinonim cu licențios, grosolan, trivial, josnic etc. Adică, da, ai dreptate, dar dincolo de etimologia cuvântului, cred că îți este clar la ce mă refer în acest context prin vulgaritate.

            Cuvintele vulgare sunt cele populare, deci.

            Iarăși corect. De exemplu, formele vulgare ale organelor genitale sau ale actului sexual sunt, evident, aproape pe buzele tuturor. Ba chiar și-au făcut loc în textele unor scriitori celebri (cum ar fi unele povești de-ale lui Creangă sau celebrul distih eminescian „Orișice ființă-i nulă / Fără pizdă, fără pulă”). În același timp, aceste forme vulgare (și deci de o largă popularitate) sunt extrem de urâte și dizgrațioase. Dacă ție îți plac și le folosești, este evident un semn că și tu ești vulgară.

            Ține cont că mulțimea (majoritatea) este prin definiție mediocră și că în general calitatea se bucură de atributul rarității sau al excepționalității. Așa că simpla răspândire pe scară largă a unor cuvinte nu este un argument în favoarea utilizării lor (decât în imaginația proștilor). E drept, Creangă și Eminescu erau excepționali, dar erau excepționali prin talentul lor literar și artistic. Aparent, din perspectiva limbajului utilizat în vorbirea comună, erau la fel de triviali ca tot omul de rând.

            Femeia de la țară nu știe că atunci când zice „pizdă” e vulgar, fiindcă nu știe vreun sinonim mai elegant.

            Chestie care n-o face să fie mai puțin vulgară. Lipsa de informații și de opțiuni nu te exonerează de vina sau păcatul trivialității. If anything, te afundă și mai tare în el. 😉

            Medicina care a preluat terminologie latină, din motive pe care n-o să le înșir aici, numește organul pe latinește – vulvă.

            Penisul, vulva, vaginul și clitorisul sunt denumiri științifice lipsite de conotații vulgare. La rigoare, se pot înlocui cu formule naturale care totuși să nu sune vulgar. De exemplu, la un moment dat Piersic senior povestea cum s-a întâlnit în nu-știu-ce toaletă din America cu un român care l-a recunoscut, așa că, fiind ei acolo amândoi la pișoar, și-au luat mâna de pe instalație și au dat noroc. O formulare care, spună de el în acel context, nici nu a sunat deloc forțat, artificial sau academic și nici nu a avut conotațiile vulgare ale cuvintelor de largă circulație la care ne-am referit amândoi mai sus. Deci, iată că se poate și natural, și lipsit de vulgaritate. Iar dacă nu se poate (în sensul că primele cuvinte care-ți vin la gură sunt taman cele vulgare), înseamnă că și tu ești vulgar(ă). E atât de simplu. Sunt cuvinte urâte. La propriu urâte, nu pentru fandosiți.

            Dar da, aș prefera să folosesc penis în locul variantei lui mai populare. Iar dacă partenerul sau partenera nu este vulgară, poate fi educată foarte ușor. Tu folosești varianta vulgară a clitorisului, de exemplu? Îți sună mai bine, mai frumos? Că mie nu și n-am folosit-o niciodată.

            Că dacă n-ar exista (cuvintele respective) în limba română, DEX nu le-ar explica.

            Renata, există coperte și coperți, niveluri și nivele, cireșe și cireși (pentru fructe!) chibrituri și chibrite etc. Faptul că există (în virtutea utilizării lor pe scară largă) nu le face nici frumoase, nici recomandabile, nici literare. De altfel, cu sau fără dex suntem tot acolo, pentru că dexul nu face decât să confirme o realitate: aceste cuvinte există și sunt folosite. Deci, apar și în dex, care trebuie să oglindească limba. Dar sunt vulgare și urâte, chiar dacă apar în dex.

            Deci nu poți tu să restrângi lexicul limbii române, pe motiv de pudibonderie.

            Nu îl restrâng. Iar dacă folosești astfel de vulgarități, înțeleg perfect la ce te referi. În același timp, îmi repugnă formulările tale. Tu când zici că nu-ți place cuvântul „musai” încerci să restrângi lexicul limbii române?

            Și nu pe motiv de pudibonderie, cum greșit înțelegeți atât tu cât și Vladen. Încă o dată, pentru a mia oară: pudibonderia se manifestă (în sensul util contextului nostru, că în dex are un sens mai larg) în raport cu actul erotic, cu manifestările de natură sexuală, cu tot ce ține de sex, eros, iubire trupească etc. Ori eu n-am o problemă cu astea, ci cu abordarea lor într-o manieră trivială. Atât. Faptul că tu nu faci diferența între cele două arată cât de adânc înrădăcinată îți este această trivialitate (pentru că nici nu poți concepe un comportament erotic liber și lipsit de inhibiții sau pudibonderii în afara acestei trivialități, caz în care îți pare artificial și pudibond). E o problema a ta (a voastră, și de fapt a foarte multora în ziua de azi).

            De exemplu, cineva spunea că se jenează când la un film pe care îl vizionează alături de alte persoane apar scene erotice explicite, și atunci se preface preocupată de altceva sau inițiază tot felul de discuții mărunte, până trece momentul sensibil. Asta e o mostră de pudibonderie. Eu nu am astfel de probleme sau timidități, după cum aș putea foarte bine să folosesc și cuvinte precum cele menționate de tine, doar că astfel de cuvinte nu-mi plac defel. Și nu îmi plac <em>nu pentru că fac trimitere la sex</em>, ci pentru că sunt vulgare. Chestie pe care, aparent, îți vine foarte greu s-o înțelegi. De aia ți-am și dat comparația dintre organele genitale și nas sau urechi, dar văz că a căzut ca piatra în apă.

            Celălalt punct forte al discursului tău, și anume că în relația erotică te înțelegi din priviri și nu e nevoie de vorbe obsecene sau academice, mă face să cred și mai abitir că teoriile tale privind relația sexuală cu o persoană reală, vie, cu puls și temperatură în jur de 37 de grade e pur teoretică.

            În cazul ăsta, nu pot decât să simt compasiune față de tine. Înseamnă că pentru tine actul erotic se desfășoară într-o maniferă de genul „trage-mi-o” sau „fă-mi o felație” și de fapt este foarte superficial, aproape lipsit de intimitate și profunzime. Poate și de asta nu înțelegi mitul androginului.

            Îi zic, ca la manual – decalotezi penisul și aplici crema pe gland, seara, după duș. Și se uită la mine ca un vițel la poarta nouă. Și mă întreabă cum adică?! Și-i zic „Adică belești pula și aplici crema pe capul ei.”

            Prima ta formulare este foarte frumoasă și decentă. A doua este foarte vulgară. Aș fi preferat-o pe prima, pe care aș fi înțeles-o perfect. Faptul că el n-a înțeles-o confirmă ce ziceam amândoi mai devreme: cuvintele vulgare sunt extrem de răspândite. Singura diferență dintre mine și tine e că eu le consider urâte.

            Tu ai avea o relație cu un bărbat care nu înțelege termeni precum „penis”, „gland” sau „decalotare”? Te vezi într-o relație cu un astfel de Dorel? Că eu nu te-aș fi văzut.

            Crezi că am fost vulgară?
            Eu zic că am fost doar eficientă.

            Ai fost simultan eficientă și vulgară. Și da, poate că în contextul respectiv vulgaritatea se justifica (că era de datoria ta să-l faci să înțeleagă), dar asta nu transformă ca prin farmec izul cuvintelor respective în parfum de trandafir. 😉

            Apreciază

            • Arca lui Goe zice:

              A citit cineva foiletonul propus de Aldus? Despre ce este vorba?

              Apreciază

            • Aldus, mă întristează că nu purtăm un dialog. Monologăm.
              Încercam să-ți explic că stăpânesc foarte bine și limbajul științific, și pe cel licențios. Și le folosesc pe amândouă atunci când sunt potrivite, în funcție de interlocutori.
              Tu zici că sunt vulgară. Ok. E treaba ta.
              Cunoști limba nativă dar n-o guști. N-o pipăi. N-o simți. Asta, îmi pare rău să-ți spun, vine din lecturile tale precare. Limba nu se învață din tratatul de limbă, gramaică și ortografie, ci din citit. E diferența dintre a mușca din măr în livadă și a bea suc de mere cumpărat din supermarket. Dacă adăugăm la această lacună niște vulnerabilități care ți se trag din complexul de inferioritate care vine din incapacitatea de a-ți gestiona ființa sexuală și raportarea la sexul opus, ajungem la mica nevroză de care suferi.
              Problema ta e că nu pe vulgaritate n-o suporți, nu-ți suporți pulsiunile libidinale pe care nu știi să le stăpânești. Și atunci fugi de ele și te refugiezi în spatele unor imagini blurate, te agăți de frunza de viță care-i ocroteștește pe Adam și Eva de eternul uman. Tu trăiești, permanent, momentul de dinaintea cunoașterii. Hai, că te-am luat biblic, poate înțelegi.

              Apreciază

            • Aldus zice:

              Deci, după ce îți explic pe larg că nu îmi place vulgaritatea, tu îmi spui că n-am o problemă cu vulgaritatea, ci cu altceva. Mbine.

              Ba da, gust limba nativă, dar nu cea cu vulgaritățile. Vulgaritatea este o otravă lingvistică.

              Și nu ești vulgară pentru că stăpânești ambele limbaje (cine nu le-ar stăpâni? crezi că eu nu înțeleg ce înseamnă acele cuvinte?), ci ești vulgară pentru că folosești cuvinte vulgare și mai ales ai o perspectivă oarecum vulgară în anumite situații care nu cer vulgarități. Acolo unde interlocutorul te-ar înțelege și fără să recurgi la acele vulgarități.

              PS: N-ai întâlnit până la mine niciun bărbat care să nu înjure și căruia să nu-i placă vulgaritățile? Ca să nu mai zic de vulgaritatea feminină. Sexul slab și frumos, care se presupune că ar fi mai gingaș, mai suav, mai delicat, mai rafinat, până când cască gura și o auzi cum își bagă și își scoate chiar și în organe pe care fizic nu le are. Deci ăsta-i farmecul limbii native (în opinia ta). Iar dacă nu-ți place, înseamnă că te rușinezi de sex și nu-ți poți controla libidoul. Nu mai am cuvinte.

              Apreciază

          • Aldus zice:

            Uite un alt exemplu, care poate e mai grăitor și poate mă va face să fiu, în sfârșit, mai bine înțeles de către tine. Personal nu mă jenez de loc să discut despre spermă sau lichid seminal, dar n-aș folosi în ruptul capului pentru ele termenul acela care începe cu „m” și pe care l-au alăturat tefeliștii #rezist ieșiți în stradă cu PSD-ul și cu Dragnea. Pentru că acel termen este foarte vulgar, urât, grosolan. Cum să vorbești așa? Cum?

            Apreciat de 1 persoană

            • Aldus zice:

              Erată: nu mă jenez de loc și nici de timp. Evident, deloc* era corect.

              Apreciază

            • Arca lui Goe zice:

              termenul acela care începe cu „m” ??? Nu l-ai folosi? Bă esti prost? Tocmai ce l-ai folosit… Ti-a sunat în cap. Ti-a răsunat. Ti-a stat pe limbă. L-ai adus de bună voie si nesilit de nimeni in discutie, ca un obscen penibil ce esti. Până si Olga a înteles ce cuvânt ai în cap. Esti de fapt singura creatură obscenă din areal, cu toată petinsa ta ne vulgaritate. Esti obscen de prost ce esti. Esti permanent cu capul gol în pielea goală… dar tii ochii închisi. Bravo!

              Apreciat de 1 persoană

    12. Pingback: Rom & Jul (continuare) « (b)Arca lui goE

    13. Vladen zice:

      @Din ce zici tu acolo eu ma indoiesc ca ai sau ai avut in trecutul cat de cat paropiat, ca adult, relatii sexuale cu o femeie vie :). Tu ai fantzii erotice, atat. E sigur, e safe si ea, ea nu te refuza niciodata. Iubirea perfecta si perfect impartasita. Iaca cum ai atins idealul! Desi am vazut un episod din doctor House cu unul care-si pierduse controlul asupra propriei maini si aia avea vointa proprie. Deci nu stiu ce sa zic, profita cat se poate.

      Apreciat de 2 persoane

      • Aldus zice:

        Cred că ai probleme de focalizare. Deci, eu vorbesc de lipa vulgarității, iar tu îmi spui că nu există iubire perfectă?!?

        N-am înțeles de unde până unde lipsa vulgarității ar fi o utopie. Sau de unde până unde iubirea reală (și nu închipuit-perfectă) ar trebui să conțină obligatoriu și niscaiva vulgarități. Poate în lumea ta. Și neîntâmplător, pentru că de regulă oamenii își găsesc „perechi” care le seamănă. Cei care nu sunt vulgari întâlnesc și iubesc ființe de sex opus care nu sunt vulgare, iare cei care sunt vulgari se iubesc cu ființe vulgare și consideră că asta e normalitatea. Iată, mitul androginului și al perechii perfecte se potrivește și aici.

        Apreciază

        • Măi, Aldus, acum nu doar Vladen e vulgar, ci și nevastă-sa!

          Apreciază

          • Aldus zice:

            Dacă zici tu… Eu vorbeam la modul general.

            Apreciază

            • Arca lui Goe zice:

              Iată, mitul androginului și al perechii perfecte se potrivește și aici.” – Asta numesti tu în general, papa-gale?

              Aldus în genere tu esti un personaj demn de toată mila…dar reusesti cumva să-i zăpăcesti pe martori, să le abati atentia în asa hal încat să nu-si constientizeze sentimentul de milă… Cred că o faci dinadins, de teamă că să nu se apuce vreunul să te ia drept cerseror si să-ti dea câte ceva de pomană, mai concret decat atentie, o babană, doi lei, un colt de pâine… Dar oricat te-ai chinui măi Alduse tot aia rămâi… un milog, un cersetor… o loază care profită de latghetea si naivitatea altora… care-ti ofera gratis drogul care te intretine si te consumă: atentie, băgare în seamă. Si cum capeti ceva, cum dai fuga la birt si-ti iei băutură de toti banii.

              Apreciază

            • Aldus zice:

              Da, evident că tot la modul general mă refer și acolo.

              Dacă ai da dovadă de mai multă decență, politețe și bun simț, poate s-ar putea înfiripa un dialog care să fie constructiv și pentru tine. Așa, n-am de gând să stric orzul pe gâște. Dar da, tot la modul general discutam.

              Apreciază

            • Arca lui Goe zice:

              @Aldus – Dialog, orz, gâste? Miercuri, mangafaua, Ploiesti? Tttt

              Aldus fii putin atent că-ti fac o propunere pe care n-o poti refuza. 😉 Am pe arcă o rubrică zilnica intitulată „Z-CINCI” – Cinci minutele zilei… unde postez in fiecare zi câte un clip… Din calculele mele, cam cu o frecventă de unu din trei, continuturile acelor clipuri ar fi minunat prilej de vorba pentru tine-Aldus, din care ai putea scoate topicuri la tine pe „blog”. Serios. Incerci? Pot fi simple impresii on topic, ori lucruri diferite la care te arunca pe tine cu gandul continutul, ori psihanalize si/sau misto-uri la adresa d-lui Goe (despre cum si de ce o fi ales clipul) …

              Apreciază

    14. Aldus zice:

      Peste 200 de comentarii deja.

      Apreciat de 1 persoană

    Lasă un comentariu