Ce știe spițeru’?! (5)

Cum am ajuns acasă, am dat căutare după bursuc pe Google și am ales să mă documentez de unde, cel mai probabil, se documentase și grăbita.
Revista AS.
O iubesc! E Raiul tipărit. Zic Rai, fiindcă acolo și numai acolo toată lumea e sănătoasă și nemuritoare. Dacă există viață după moarte, aia se trăiește în revista AS. Când zic moarte, nu mă refer la moartea-moarte, ci la „am văzut moartea cu ochii”. Cei care apucă să scrie în AS n-au avut întâlnire cu legistul, erau în camera aia de triaj unde doar li se arată luminița de la capătul tunelului și sunt expediați înapoi, la vii, cu temă pentru acasă – să  scrie pentru AS. Desigur, trunchiul prin care-și trage seva această publicație e alcătuit din tot soiul de specialiști cu patalama și vedete rupte-n coate care, pentru un pumn de arginți, scriu un articol gen „Am înviat din morți”. Și atâta ce-i tulbură măreția titlului, că uită să pună un (P) la sfârșitul lui și cititorii ăștia  naivi dar mulți, care roiesc  prin fițuica vindecărilor miraculoase cu cremă de ghete, habar n-au că e un articol publicitar, și încep să-și facă sandvișurile de ora 10 cu cremă de ghete, și renunță la unt și la șuncă de Praga fiindcă sunt cancerigene.

Bun. Ăsta e materialul  care te poate face să crezi în untura de bursuc mai ceva ca în legea gravitației. Unul din trucurile subțiri, de minimă rezistență, pe care le folosesc stipendiații de la AS e să-și scrie advertorialul sub formă de interviu. Prinde așa, o crustă de sinceritate, cum prinde pielea de pui rotisat crusta aia brun-aurie, plină de colesterol vrășmaș.

Să presupunem că l-ați parcurs, măcar pe diagonală.
Ați remarcat întrebarea asta?
– Ludmila, de unde vine preocuparea ta pentru medicina populară şi ce te-a făcut să aduci în Ro­mâ­nia aceste produse din untură de bursuc?  (sublinierea îmi aparține.)
Păi, din clipa asta, eu zic să nu citiți mai departe, că e pierdere de vreme.
Ludmila din Moldova de dincolo de Prut vine cu o afacere în România: vrea să ne vândă untură de bursuc. Păi, de ce n-o vinde în Moldova? S-au vindecat toți moldovenii și i-a rămas untură pă stoc?

Ce întrebări îmi pun eu:
1. Cine a stabilit cămedicina popu­lară siberiană e cea mai tare din lume”?
2. Ce studii clinice, reale de data asta, afirmă că tuberculoza pulmonară nu se vindecă medicamentos, dacă ești fumător? ( „S-a molipsit de o boală pulmonară gravă: tuberculoză. Fiindcă fusese fumător, tratamentul medicamentos părea că nu dă rezultate.”) Atenție la nuanțe: părea că nu dă rezultate.

Și acum reluați cu atenție ce tratează untura de bursuc:
– toate afecțiunile respiratorii, de la faringită la cancer pulmonar;
– toate afecțiunile gastro-intestinale;
– afecțiuni cardio-vasculare, care interesează atât arterele cât și venele;
– reumatism poliarticular.
Apoi, Ludmila se pornește: ”ecze­me, psoriazis, dermatită atopică, acnee, urticarie etc.); leziuni ale pielii (zgârieturi, tăieturi, răni, ar­suri, piele crăpată, escare, dege­rături, fisuri anale, fistule, vergeturi, furuncule, abcese, muşcături de insecte etc.)”

Io zic să facem pasul înapoi și să ne întrebăm unde nu dai cu untură de bursuc?
Pe călcâie.
Nu zice Ludmila că scapi de supărătoarele crăpături din călcâie cu untură de bursuc!
Cu alte cuvinte, pe amărâții ăia care prepară o cremă cu uree 30%  îi lasă în viață.

Pot să-mi permit și eu umpic de reclamă?
Așa, de-a dracului!
Firma asta a fost înființată de o farmacistă pe nume Raisa Motocescu. Mi-a fost asistentă în facultate. A avut un cancer de sân  pe care l-a înfrânt. A murit după foarte mulți ani, dintr-o metastază care n-ar fi trebuit să apară, statistic vorbind.
Laboratorul înființat de ea face și astăzi produse farmaceutice bune și ieftine. De la Apă oxigenată până la creme cosmetice. Desigur, cremele alea sunt construite după vechile tratate de galenică  și nu vindecă nimic.

Acest articol a fost publicat în d'ale Prăvăliei și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Ce știe spițeru’?! (5)

  1. Cârcotaşu zice:

    ‘Ai, Renată, vezi tu, tot baba aia, sau nu era babă, te-a făcut să cobori de pe culmi şi să dai de-un search lu’ Goagăl! Vezi ce multe ai aflat despre utilitatea bursucului pe lângă casa omului? Da’ n-ai citit tot, că spune undeva că omu’ de la munte are permanent în casă seu de oaie, untură de bursuc şi untură de urs. Acu’ ăsta-i omu’ de la munte, care mai are şi obiceiu’ ăla de cum te prinde… şi-ţi mai dă drumu’ prin curte, iar… Păi de unde-atâta îndemânare şi pricepere dacă n-ar înghiţi grăsime de bursuc? Acuma spune şi tu! 😳

    Apreciază

  2. zazania zice:

    Formula AS, zici? Nici nu era nevoie sa cauti atat de departe. La supermarketul unde-mi fac cumparaturile, fiecare pliant cu asazisele oferte saptamanale au cate o reclama la vreun extract de melci prezentat de cate un mare actor ajuns la ananghie financiara sau pur si simplu mai lacom din fire.Am avut si paciente si nu dintre cele mai proaste care mi-au replicat .”S-ar preta Florin Zamfirescu sa-i faca reclama unui produs daca nu l-ar fi vindecat pe el insusi?”

    Apreciază

    • Zuzu, povestea cu florin Zamfirescu parcă am mai discutat-o. Articolul lui avea la începutul titlului (p) regulamentar, de la publicitate. Problema etică era că omul mințea de două ori. Întâi pentru că nu folosise niciodată produsul și susținea că s-a tratat cu el și zburdă acum, ca un adolescent. Pe urmă că susținea că e făcut din extract de melc, ori manțocăria aia nu văzuse nici urme fine de melc pe asfalt, altminteri ar fi fost scris pe etichetă la compoziție. Cea de-a doua minciună, cu melcul, îți dă certitudinea că actorul n-a văzut ambalajul, necum să-l folosească.
      Treaba asta îl face pe maestru mai jalnic decât în oricare altă ipostază (că n-are bani nici de-o bere), fiindcă a câștigat banii ăia superficial, fără pic de preocupare pentru ceea ce face.

      Apreciază

  3. Renato, da-mi voie sa-ti propun – indecent – o sugestie de articol, cu care precis vei facea furouri:
    De ce (dracu’) moare, TOTUSI, bursucu?? E da doctorat, iti zic io!

    Apreciază

  4. ALM zice:

    Am găsit Bursucu’!

    Apreciază

Lasă un comentariu