Știri de neștiut

Vinerea trecută, o învățătoare de 38 de ani s-a dus pe picioare până la spital, fiindcă avea o gripă nasoală. A intrat pe la camera de gardă și a ieșit duminică, pe la morga aceluiași spital din capitală.
Ipohondră cum sunt, am tras de limbă aducătorul știrii cât am putut. Am sperat, cu fiecare întrebare, să mi se confirme bănuiala-speranță că avea ea, în antecedente, o boală netratată, un călcâiaș al lui Achile cât de fin, care s-o fi expediat, pe nepusă masă, în șoc septic și, după un ceas, în frigider.
Concluzia a fost că: ”Țî!”
Adică era o persoană perfect sănătoasă, perfect nevicioasă, care a murit de gripă. Absurd.

N-am scris asta ca să vă sugerez că circulă o gripă misterioasă care rade orice-i iese în cale. (Oh!… Încă încerc să mă autoconving, fiindcă la noi pe tejghea tușesc atât de mulți cu mâinile în buzunare, că nici n-ai ști de la cine ți-ai luat-o.)
Nici ca să vă dau de înțeles că în spitalele românești intri în pardesiu de lână și ieși în pardesiu de scânduri. (Chiar nu cred asta! Ori de câte ori am avut de-a face cu Spitalul, personal sau pentru apropiați, totul a fost de  „jos pălăria!”)

Am scris-o fiindcă s-a întâmplat și e bine de știut că, dacă e să mori ilogic, nici nu contează dacă e pe bază de atentat cu bombă la metrou, pe bază de gripă ori pe bază de ghiveci căzut în moalele capului de la vreun balcon.
Mori, pur și simplu, dintr-o cauză mai mult sau mai puțin prevăzută de statistici.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în d'ale Prăvăliei, ştiri de neştiut și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la Știri de neștiut

  1. Cârcotaşu zice:

    Păi dacă avea o gripă nasoală, ce căuta la camera de gardă „pe picioare”? Stătea acasă cu o vitamina C 1000 + aspirină şi chema „salvarea”. N-am auzit de vreo specializare care să se numească „gripologie” în spitale, asta se tratează la nivel de medic de familie. E adevărat că pare stupid să mori de gripă. Da’ dacă n-o fi fost o simplă gripă? Dac-a fost „aviara gripa”? Oricum, eu cred că personalul de pe ambulanţe este cel mai în cunoştinţă de cauză cu bolile ce umblă la un moment dat prin târg şi nu medicii de la camera de gardă a unui spital, oricât de bine dotat şi cu cele mai înalte competenţe în materie de asistenţă de urgenţă. Şi să nu uităm că tot mai mulţi români au ajuns să dispreţuiască şi să fugă de vaccinări. Mai e puţin şi-o să auzim că s-au „pocăit” cu toţii şi nu mai acceptă nici transfuzii, că vor numai buruieni, eventual „grăsime de bursuc”.

    • Adevăr grăiești, Cârco, doar că informația, la rece, e că poți muri de gripă la 38.
      Cum digerăm asta?

      • Cârcotaşu zice:

        Nihil sub sole novum… 1918 gripa spaniolă, a făcut ravagii mai ales în rândul tinerilor, aşa că ce-are vârsta de 38 de nu poţi digera? Şi dacă-i vorba de informaţie „la rece”, o iei cum e, n-ai ce digera. Şi gurile rele spun că aia care-a fost numită „gripa spaniolă” a fost de fapt actuala gripă aviară! 😯

      • Cine sunt gurile astea rele? Tare aș vrea să știu.
        Până la urmă, azi am aflat că, de fapt, femeia de 38 căra cu sine 2 infecții cronice cu stafilococ și streptococ de care nu știa sau nu le dădea importanță. Peste care s-a adăugat gripa asta. Așa că tragicu-i sfârșit nu mai e chiar o lovitură în moalele capetelor noastre, începe să aibă logică.

  2. alma nahe zice:

    Eu am gripă de vreo două săptămâni, de la mine a luat-o mama și eu nu știu de unde am luat-o. Dar a debutat cu o durere în piept. Noroc că și cu o durere-n cur față de ce-ar fi zis doctorii și am hotărât să mă duc numai până la farmacie, unde m-a interogat d-na farmacist vreo juma de oră și m-a pus să și tușesc, mai ceva ca la doctor, ce să mai! Acum sunt ceva mai bine în ce privește răceala și, ceva mai rău în ce privește 100 de lei aruncată pe chimicale, contrar părerii mele despre ele, dar mi s-a părut destul de groasă treaba tura asta de „muci”.

    S-a creat, și pe bună dreptate, un soi de fobie față de internarea în spital. Suntem în România lui „mai bine mor acasă”.

    Eu am 42.

  3. Vero zice:

    Judecând la rece, concluzia e că poţi muri oricând, logic sau ilogic, de o grămadă de chestii, fie ele pe bază de viruşi au ba. Aşa că eu una am trecut problema pe linia moartă 😛 Bine, sigur că mă feresc cât pot şi de ceea ce pot; dar în rest… mă uit în altă parte, în ideea că, după cum zicea tata, „la barza chioară îi face Dumnezeu cuib”. 🙂

    • mie la sută de acord!
      Știi barza aia căreia, acum doi ani, un sătean obsedat i-a demolat cuibul de pe stâlpul de telegraf din fața curții lui, cu acordul Primăriei? Primăria i-a construit berzei un cuib sintetic pe alt stâlp. Barza expulzată imobiliar în mod abuziv, a construit un nou cuib, autentic, prin sute de zboruri cu o crenguță în plisc, pe casa unei babe.
      Doi ani nu s-a mai știut nimic de barza expropriată de primărie.
      Și uite că, în primăvara asta, s-a întors, cu soțul bărzoi – el, primul, la cuibul lor, de pe casa babei. Și tot satul – baba proprietăreasă mai ales -, așteaptă puii, cu recunoștință și respect. Și mare speranță că fidelitatea berzei e un semn bun pentru satul lor.
      Oamenii au nevoie de berze ca să învețe fidelitatea,
      Chestia asta e fix în afara discuției, dar am vrut s-o știi.

  4. krantz zice:

    E totuşi de văzut ce scrie pe certificatul de deces. Mi-e greu să cred că la cauza morţii e trecută: gripă.Cît despre complicaţii şi antecedente, ştim cum se spune la noi: vii la spital cu o boală şi pleci (dacă ai noroc, nu ca subiecul de faţă) cu o sută.

    • Pe certificatul de deces scrie întotdeauna stop cardio-respirator. 🙂
      Dar am înțeles că a intrat în șoc septic cu o oră înainte și nu i-au mai putut susține funcțiile vitale.

      • Acu si daca o fi fost altfel de soc, de exemplu unul anafilactic, nu era mai simplu sa scrie „septic”? ca de ce sa ne mai complicam existenta daca mortu’ tot mort ramane!…

      • Cum zici tu, Adelino, că eu nu am fost la spital decât în calitate de vizitator. 🙂

      • Nu știu ce-am înțeles io din ce-ai zis tu, o ptostie, probabil, fiindcă am răspuns aiurea.Se înțelege că am fost la defunctă în vizită. Nu.
        Privitor la șocul anafilactic… nu știu ce să zic. E posibil, i-au făcut ăia o mie de combinații de antibiotice și unul nu i-a căzut bine. Nu știu cum e în alte spitale, dar la noi, la Colțea, nici dacă te tăvălești pe jos nu mai zic de alte moduri în care ai putea să ceri puțină înțelegere, nu ți se injectează niciun AB dacă nu treci pe la testare, la alergologie.
        Dracu știe…

  5. psi zice:

    nasoală sau frumoasă, tot gripă a fost. și da, se mai moare și de boala asta, ce nu pricep eu cum e cu tulpinile și vaccinurile gripale, că parcă mereu e altă tulpină și alt vaccin.
    și stai așa, că amu să te-ntreb: de ce după vaccinul antigripal se virusează pacentu? întreb pentru că ai mei sunt pe lista de pacenți musai de vaccinat și mereu îi apucă tusea și strănuturile după marea misiune vaccinoasă de la medicul de familie la care se duc ca la nuntă, fercheși și voioși.

    • Virusul, PISHICHI, e un organism rudimentar al cărui material genetic poate suferi foarte ușor transformări, sub influența radiațiilor slabe. a combinării cu alt virus sau dacă a scăpat „viu” după atacul medicamentului antiviral. Discuție similară pentru bacterii.
      Ăsta e, după părerea mea, motivul pentru care e inutil să te vaccinezi contra gripei, virozelor. Mereu apar tipuri noi (tulpini noi). Vaccinul se obține dintr-un amestec de viruși atenuați care, statistic, au fost mai frecvent întâlniți „pe piață”. Nimic nu-i împiedică însă ca, în toamna următoare, să apară măcar unul modificat.
      Vaccinul se obține dintr-o formă atenuată (cu patogenitate redusă) a virusului. E ca și cum te-ai juca de-a războiul și ai trimite un rezervist bătrân, cu muniție de manevră, să simuleze un atac armat. Uneori, apărarea (Sistemul Imunitar) se sperie de-a binelea, intră în panică și răspunde ca la un atac pe bune, cu febră, tuse etc… (Lasă că poate și rezervistul o fi băgat în butoiaș măcar un glonț adevărat, ca să se distreze! – Adică cultura de virus nu era suficient de atenuată.)
      Imunologia e o chestie mișto, seamănă cu un film american în care e vorba despre cum fac antrenament spionii-elevi. Vaccinul e antrenorul care le aruncă pisica-n ogradă (scuze! 🙂 ) și-i stimulează să aleagă rapid armele de apărare. Acest exercițiu îl învață pe Sistemul Imunitar (ucenic la școala de agenți) să recunoască oricând, din orice poziție, un intrus.
      Bila neagră a vaccinărlor exagerate (la gripă mă refer, nu la antipolio-) e că stresează permanent Sistemul Imunitar și-l învață să rămână în stare de alertă tot timpul. Imaginează-ți că, de 3 ori, în 15 minute, sună la ușă, consecutiv, un vânzător de biblii, unul de covoare de Cisnădie și unul de tigăi minune. Ești tot mai enervată. A patra oară sună cea mai bună prietenă și-ți iei o față de-aia acră, și-o întrebi, încă înainte de-a deschide ușa total: tu ce pizda mă-tii vrei să-mi vinzi?

      • psi zice:

        :)))))))))))))))))))))))))))))) mulțămim dumitale, renată! acuși m-am dumirit și eu de ce fug de vaccinul gripos. bine, eu o făceam ca o pisică învățată cu traiul dulce, lenevos și conserva de ren în sos tomat căreia îi fluturi pe dinainte leșul unui șoarec: bre, șoarecu ierea de plastic, parcă?! 😀

      • Cârcotaşu zice:

        Păi Renată, sistemul ăsta imunitar, parcă astă treabă o are, să fie moţ tot timpu’ şi să mă apere de lighioane. Acu’ aflu de la tine că ar trebui să stea mai relaxat, eventual să-şi ia şi conţed acolo, nu să-l streseze viruşii atenuaţi cu alarme false! 😯 Io gândeam că ăsta n-ar fi stres ci ajutor, că deh, puşca şi cureaua lată, ce flăcău eram odată… ş-aşa şi el, sistemu’ ăsta imunitar, mai le vede, mai nu, da’ dacă-i dai ş-o pereche de pălmi să caşte ochii e de bine, pe principiu’ „orice şut în cur e-un pas înainte”! 😳
        Acu’, pe bune, io sunt un „beneficiar” al programului conform căruia de prin 1985, anumite categorii de salariaţi erau obligaţi să-şi facă anual vaccinul antigripal, ocazie cu care am aflat că cele trei tulpini sunt stabilite de OMS, pe anumite zone geografice ca fiind cel mai probabil a apărea în sezonul următor. Deci nu-s alese aşa, la ‘tui-i mama măsii! Iar ca experienţă, din 1985 până azi, 2016 le-am tot făcut la tot familionu’, chiar dacă-n ultimii 15 ani a rămas să le cumpăr eu. Am constatat că atunci când l-am făcut la timp, cam prin octombrie, n-am mai fost în stare, în iarna respectivă, să mă bucur nici măcar de-un guturai ca lumea, ce să mai vorbesc de f’o gripă, ceva mai acătării acolo-şa. Curios, că sunt curios, ce mai, am întrebat şi io: dom-le da’ ăştia chiar aşa le nimeresc alea trei tulpini? Răspunsul a fost că: nici vorbă, da’ unul din criteriile dupe care sunt alese cele trei tulpini ar fi acela ca ele să fie complet diferite. Or, cică dacă-i aşa, că nu s-o potrivi la fix cu vaccinu’, dacă parţial se potriveşte, sistemu’ lucrează, aşa că „vigilentu'” se stresează şi ia gripa la trântă şi-i dă de cheltuială, de chiar dac-o faci, o faci într-o formă uşoară, de nici n-o bagi în seamă, în orice caz nu te ia a’ cu coasa la 38!
        Acu’, sigur, mai e şi părerea că cică e mai sănătos să faci gripa ţapăn, să-ţi formezi anticorpi „pe cale naturală”, chiar dacă nu mai au niciun rost, că dacă-i după… e degeaba, decât să-ţi stresezi sistemu’ imunitar cu anticorpi din „e-uri” pe care să-i ai cam când îţi trebuie, nu după…! Acilea intervine ăla, cum îi spune, liberu’ arbitru (?), că fieş’care alege ce i se potriveşte! Că se mai lasă şi cu datu’ colţului, deh, d’aia se zice că-i liber fieş’care să aleagă Ptiu! Ce carte-am tras! 😳 🙂

      • Sistemul imunitar fie obosește dacă-l supui la atâta erzecciț cu antigeni și-l obligi să producă anticorpi, fiindcă are nevoie de timp de refacere între un „atac” și altul, fie devine nevrozat și ia ca dușman, apriori, orice structură nouă care pătrunde în sistem.
        Că tu, din 86 până în 2016 n-ai făcut nicio gripă e de bravo ție. Eu n-am făcut în viața mea un vaccin antigripal, și mă alint cu o viroză o dată la cinci ani, de regulă o duc pe picioare, adică o scot în lume s-o ia și alții.
        Reversul medaliei tale ar fi că am pacienți care face cele mai urâte și rebele viroze în anii în care s-au vaccinat.
        Necunoscute sunt căile Domnului Sistem Imunitar.
        Eu, spre deosebire de voi, în sezonul virozelor, mă vaccinez în doze homeopatice de la fiecare tușitor și strănutător de dincolo de tejghea. Mi-e târșală să recunosc, dar mi-am format un reflex, când tușește unul fără să pună mâna la gură (majoritatea, că tușesc demonstrativ, să arate cât de grav e și că le trebuie antibiotic fără rețetă), îmi țin respirația, mă dau cât de mulți pași în lateral, ca să nu iau în piept norul de ploaie cu scuipat infectat și, imediat ce-am terminat cu omul ăla, mă spăl pe mâini.
        Sau poate asta e o prostie, se alertează conștientul, îi zice vărului subconștient – pericol de contaminare! -și sistemul imunitar se pune pe treabă.
        Sau toate astea nu fac doi bani, fiindcă înghit, PROFILACTIC, și zic cu litere mari ca să subliniez faptul că tratamentele cu produse naturale funcționează profilactic cel mai bine, nu vindecă nimic după ce te-ai îmbolnăvit, înghit, repet, capsule cu ulei de semințe de chimen negru, pentru că ridică imunitatea și oricum sunt indicate fumătorilor, ca protecție, și dacă par sănătoși tun.

  6. klaus zice:

    Tot „organismele” abilitate au interzis vaccinarea contra pestei porcine clasice, că cică numai câțiva viruși ar fi atenuați, restul hoardei zburdând la propriu :). Prin urmare, vaccinul însuși ar fi rezervorul principal al bolii.
    Au mai cârâit ceva și de hidroxidul de aluminiu, da’ habar n-am dacă mai contează.

    • klaus, pentru afirmația asta, oricine te etichetează la mic conspiraționist. Dar eu știu exact ce zici și ai dreptate. 🙂
      Scârba asta de Al, de care nu mai scăpăm odată, că e hidroxid, că e sare, că e chelat sau paștele mămișoarei lui sub ce formă se folosește, e bănuit de factor favorizant în boala neamțului. Toate studiile clinice date publicității fac statistica mâncătorilor din vase de aluminiu, în perioada războiului. Nimeni n-a făcut (sau nu știu eu) o statistică a incidenței Alzheimerului la bolnavii de ulcer care se tratează cu săruri de aluminiu și la spălații pe dinți cu un compus al aceluiași metal.
      Vezi tu? Io cred că diferența dintre oameni de știință și politicieni e că primii absorb fonduri cu mult mai mari.

      • klaus zice:

        Sincer, nu știu dacă am dreptate ori ba. Nu mă văd îmbrăcând pielea unui conspiraționist. Probabil că par unul, deși am învățat să am rezerve. Orice studiu, teorie va suferi modificări, uneori dintre cele mai radicale :).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s