Doar minunile țin trei zile; gripele se lălăie vreo cinci.

Azi, după… marți, mier…, trei zile de hibernare sub pilota turcoaz, m-am târât până la fereastră. Am avut impresia, în primul moment,  că cineva îmi făcuse o farsă, lipind un autocolant cu acvariu, pe partea cealaltă a geamului. Un acvariu suprapopulat, cu pești verzi și galbeni care nici nu se puteau mișca de atâta înghesuială.

Pe urmă mi-am pus ochelarii de distanță și nu, nu erau bancuri de pești, era vechiul frunziș al teilor noștri.

 

 

 

 

 

 

 

Mi-a venit inima la loc. O doare-n cur pe doamna toamnă de gripa mea! Merge înainte, vioaie, fâșneață chiar…

Am mâncat. Prima oară după trei zile de apă, ceai cu lămâie, ceai cu tinctură de echinacee, roșii cu ghimbir și lămâie,  felii de pâine uscată,unsă cu unt și cu sare, am mâncat omenește.  Că, dacă mai stăteam o zi la regim de pâine, sare, apă, și cu tot gardul de sârmă ghimpată care-mi trecea prin gât și trahee, aș fi ajuns, ca vrabia, să cred că io l-am omorât p-ăla  cu beemveu’… Ceea ce nu e cazu’. Deși, în toate zilele astea numai atât m-am întrebat: pe cine oi fi omorât, de pătimesc așa?!

Deci, azi, am mâncat. Ceva ușor, sănătos, cu aport de vitamine…
Pe dracu! Mi-am tăiat niște cubulețe de porc bine împănat, le-am sărat, cimbrat, origanat, piperat, ghimbirizat, de ziceai că le-am tăvălit prin cenușa imperiului și le-am pră-jit. Da. Le-am prăjit nițel în ulei, două minute pe-o parte, două pe alta, le-am agitat, să le responsabilizez, pe urmă le-am stropit cu vin și le-am lăsat să moară în chinuri groaznice, la foc mic. Le-am halit așa, imposibil de fierbinți, cu pâine de-aia ardelenească, dulce, mai mult cartofi. Partea sănătoasă e că n-am întins cu miezul în sos.
La desert, aveam de ales între savarine cu frișcă normală (nesănătoasă, bătută comunist, din smântână nedegresată) și un păhăruț de Jack Daniel’s, pe care mi l-a adus coabitantul ieri, în speranța că nu mai beau tincturi (alcool de 50 de grade), sub pretextul că sunt bolnavă rău.
L-am ales pe Jack. Am făcut un duș și mi-am pus pijamaua aia pe care o scosesem de la sertar  ca s-o iau cu mine la spital, alaltăieri, în caz că devin un caz. Da, aia cu panseluțe. Pentru connaisseuri, cu viola tricolor – trei frați pătați.

Și abia după toate astea m-am așternut la un film, Figuranții, ales pentru un motiv pe care doar Cudi  și Keth pot să-l înțeleagă.

V-aș sugera să nu pierdeți vremea cu ultimele patru minute ale filmului, propagandistice (Malvina Urșianu l-a făcut în 1987), dar fără ele nu veți afla cine a omorât-o pe Zinca, boieroaica. Asta dacă vreți să-l vedeți.