Fără titlu

Știți zilele alea când ai senzația că-ți lipsește un chielcășoz, când devii introspectiv, despicător de fir în patru, mizantrop, acrit, cusurgiu, angoasat, melancolic și nehotărât?
Alea sunt cele mai bune perioade din viață și, cu siguranță, ești sănătos tun.
E suficient să te lovească o gripă sezonieră și sensul vieții se simplifică dramatic.
Ce-ți dorești? Hapciu!… Să nu fi…, să fi…, să fi fost, să nu fi renunțat la…, să…
Muci. Sârmă ghimpată în piept. Durere de cap și pumnul de pastile în care abia mai știi să scurmi. Tuse. Junghiuri.
Aiurea!
Îmi doresc să mă simt iar ca acum două zile, când îmi puțea totul și nu mă durea nimic.  Și toamna era un clișeu tăbăcit. Și…

***

Ieri s-a împlinit anul de când Margo a plecat. Și nici măcar nu mi-am dat seama. Ocupată cu gripa, cu frisoanele, cu starea de curbatură ( ce distins științific sună asta – curbatură!) n-am dat măcar un covrig de pomană. Abia pe seară, când mi-a trecut prin cap s-o sun și să-i ascund cât mi-e de rău, să-mi dreg vocea ca să nu se îngrijoreze, abia atunci am realizat că nu mai e. De 365 de zile.
Și am plâns îndelung, cu pisicul în brațe, care nici măcar n-a avut curajul să toarcă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în aminriri, jurnal, pisici și alte lucrușoare, strict autentic, Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

35 de răspunsuri la Fără titlu

  1. Iosif zice:

    Condoleante sincere si însanatosire grabnica ! În acele împrejurari de trista amintire, am facut cunostinta cu pasagerii „Garii”, si cu proprietara ei virtuala, care neântelegând bâlbâielile mele agramate, si sugrumate, m-a tinut multa vreme afara-n frig, însa Tatal meu ma ocrotit si n-am racit ! 🙂

  2. Cudi zice:

    Ieri, alaltăieri stăteam și îmi aminteam cum plângeam neștiută de nimeni citindu-ți rândurile pe când mama ta era în spital, apoi a urmat sfârșitul. Renata, greșesc eu? Nu s-a împlinit anul, ci doi ani! 365 de zile ori doi.
    Știu asta pentru că la trei luni după mama ta, în ianuarie 2016, a murit tata. Ezit și eu, nu știu cum naiba a trecut tot timpul ăsta.
    Să te faci bine, Renata!

      • Cudi zice:

        Renata, sunt rău bătută în cap, iartă-mă! Măi, sigur nu a fost în toamna lui 2015?

      • Cudi zice:

        Nu contează, iartă-mă, sigur greșesc eu. Mie mi-a rămas în minte că imediat după mama ta a urmat tatăl meu. Nu știu de ce.

      • Cudi, în clipa asta m-am ridicat și m-am uitat la certificatul de deces. Nu, nu trebuie să regreți că ai insistat.
        E unul din marile progrese pe care le-am obținut la psihoterapie: pot să mă uit la documentul acesta aproape oricând, fără să mi se facă rău. Ba chiar reușesc să-l citesc pe-ndelete și să înțeleg că e vorba despre mama. Până nu demult, îmi jucau literele și cifrele în față, intram în panică și-l ascundeam. Îmi pare rău că te fac părtașă la toată această nebunie care se numește faza de negație. Iată, m-am mai desensibilizat, pot vorbi despre asta, pot citi revista de umor pe care o citea mama, pot vedea filme vorbite în franceză (limba ei preferată), în fine.
        M-am uitat și scrie negru pe alb 2016 octombrie 16.
        Memoria și percepția temporală ne joacă feste când suntem tulburați. Amândoi au murit în același an, 2016.
        Ar trebui să zic ceva ce se cade, pentru amândoi: să-i lăsăm să trăiască în amintirile noastre cât vom exista.

      • Vero zice:

        Cred că vorbind/scriind despre cei dragi nouă care nu mai sunt, le picurăm de fiecare dată stropi de viaţă şi în amintirile celor care ne ascultă/citesc.

      • Cudi zice:

        Dacă tata ar trăi și ar putea comenta aici, ți-ar povesti de-a firu-n păr viața lui, de cel puțin două ori.
        Cu mândrie și cu drag.

  3. Cudi zice:

    Renata, îți comentez offtopic, poate vei râde pentru o secundă și uiți puțin de alea-alea. Îmi povestea Mihai aseară de maică-sa, pe când era ea directoare la școală. Avea niște învățătoare mai tinerele, mai… varză. Și era sfârșit de an, urma festivitatea de premiere, așa că ele au cumpărat pentru copii niște cărți, la ofertă. Ghici ce luaseră? „Povestea poveștilor”, de Ion Creangă. Noroc că a văzut mama lui Mihai, le-a luat deoparte și le-a întrebat: „Ce-ați luat, măi? Voi știți cu ce e cartea asta?!”. Ele, habar n-având de conținut – „păi povești, de Ion Creangă…”

  4. lstefan1 zice:

    Plânsul domniei-tale reprezintă mai mult decât orice pomană. Așa-i lumea asta, cei dragi pleacă, dar rămân mereu alături de noi, în noi. Gânduri bune, sănatate multă!

    • Nu, plânsul nu e destul. Și eu chiar nu cred că faci pomană ca să mănânce mortul tău pe lumea aialaltă. Pomana are scopul să-i faci o bucurie unui om viu, așa cum i-aș fi făcut ei, dacă trăia.

      • Vero zice:

        Dar, cu gândul la ea, poţi să-i faci o bucurie unui om viu în orice zi. Dacă n-ai făcut-o ieri, o faci azi.
        Şi eu cred că ieri lacrimile au fost de ajuns – gândeşte-te câtă putere au avut, dacă Mili a simţit că nu e momentul să toarcă… Au fost dovada că, în amintirile tale, mama ta trăieşte din plin. Cred că au fost mai frumoasă comemorare. Poate că ea nici nu şi-ar fi dorit mai mult.

  5. castanman zice:

    Moartea are solemnitate, maretie , mister, conotatii metafizice si multe altele incat ar fi normal sa nu fie la indemana oricui, spunea cineva ca raspuns la un citat din Eliade: ” moartea va fi blanda cu mine pentru ca ii voi spune o poveste” . Crezi ca se poate modifica in matrice in afara unor postulate de genul celor de mai sus, Renule?

    • castanman zice:

      * se poate modifica ceva in matrice

    • klaus zice:

      Moartea are solemnitate pentru că nu ai nici măcar senzația că poți face ceva împotriva ei. Mister? Poate n-ai înțeles că nici măcar Eliade nu putea să o abordeze altfel decât printr-o abordare colocvială. Colocvială, spun astfel pentru că vreau să-l creditez pe Eliade. Eu aș spune că moartea e la îndemâna oricui. Prea puțini , însă, știu cu ce fel flori s-o întâmpine la poartă.

    • Nu știu. Nu înțeleg.
      Moartea e momentul de maximă vulnerabilitate și umilință prin care treci, la un moment dat. Gândește-te numai la ritualul, pregătirile corpului… nu, chiar nu pot să vorbesc despre asta.

  6. Iosif zice:

    Moartea este cel mai frumos si sublim eveniment al existentei, pentru cei nascuti din Dumnezeu. Ei mor cu placere zi de zi stiind ca doar murind traiesc cu adevarat fericiti, sacrificând tot ce au primit pe parcursul calatoriei pri aceasta perioada relativa, scurta, efemera si imprevizibila, în care doar conjugarea la prezent al verbului A Fi este esenta existentei autentice, trecutul fiind mort,iar viitorul imprevizibil, caci mâine nu ne apartine…

  7. Cristina zice:

    Condoleante Renata! Mama zicea dintotdeauna ca vrea sa moara. I se spunea ca sufera de depresie, dar ea era doar o neadaptata la lumea asta. Abia mai tarziu am inteles lucrul asta.
    Sanatate!

  8. psi zice:

    hapciu! te îmbrățișează mâțul tare, tare, da?

  9. Ioana Maria zice:

    Insanatosire grabnica. Ai grija de tine, de colocatar si de Milli. Mama ta nu mai are griji de nici un fel iar tu, cu pregatirea ta medicala si cu ceea ce vezi si auzi zilnic poti sa apreciezi acest lucru. Stiu ca durerea si dorul nu trec, dar nu mai sunt atat de acute, sunt puseuri de amintiri iar in zilele respective iti vine sa stai departe de toata lumea..

  10. Condoleante !
    Ps : praznicul parastasului nu-I pentru cel plecat .E in cinstea si aminitirea lui cu cei fosti dragi lui ,cu ce-I placea lui/ ei .
    Daca ai uitat ,nu se supara la alegerea unui moment de remembers . Peace !
    Xo,j.

  11. Cudi zice:

    Cum te simți azi, Renata?

  12. Marian zice:

    RIP si RESPECT !

  13. Marian zice:

    Mi-a cazut net-ul si…abia acum am reusit sa intru din nou . Explicatie : RIP pentru mama dumitale , RESPECT pentru dumneata caci , din nefericire …stiu ce-nseamna sa-ngrijesti un adult ajuns la stadiul de copil .

  14. Cudi zice:

    Însănătoșire grabnică, Renata! (așteptăm cuminți un semn de viață)

  15. Iosif zice:

    Renata draga, daca ai probleme cu „sistemul” imunitar deficitar, îti recomand un „vaccin” de Suflet,atemporal…

  16. Ileana zice:

    Ganduri bune, o cafea tarzie si un buna seara! Sa aveti parte de clipe cat mai placute, dragilor!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s