Blogărit vs. blogging

Mi-am dășchis blog în 2009, februarie. În 7 ani și ceva n-am învățat nimic despre blogging. Nimic altceva decât că bloggingul e forma evoluată a blogărelii, adică a bodogănelii într-un spațiu public, vizibil. Dacă scrii ce-ți trece prin cap, ești un diletant cu blog. Dacă știi să evaluezi ce-ar vrea alții să-ți treacă prin cap, faci blogging. Dacă ajungi să faci ca, indiferent ce-ți trece prin minte,  să devină, automat, ce-i interesează pe cititorii tăi – faci blogging de succes.  Dacă îți pui în cap să câștigi bani din activitatea asta, îți cumperi domeniu, nu mai stai moca pe wordpress. Dacă ți-ai cumpărat domeniu și vrei să câștigi bani cu blogul, nu mai transcrii doar bodogăneli personale cărora le dai forma de bodogăneli de interes general, concepi teme noi, dai glas unor probleme colective, devii tribun și, inevitabil, faci publicitate. Devii formator de opinie. Crești vadul unor vânzători de produse, de idei, de servicii, de minciuni, de orice. Devii placa turnantă a celor care nu reușesc să devină vizibili, importanți, utili, cumpărați, decât prin intermediul tău. De aici vin banii. Se subînțelege că deja ai audiență/trafic/jde mii  de unici pe zi. (Mie mi-a luat timp până și să fac deosebirea între click-uri și unici.)

Pe vremuri, citeam, haotic, blogurile unor tipi care aveau blog. Le citeam ca un voyeurist nenorocit, care se uită pe gaura cheii, cu voluptatea de-a intra moca în intimitatea unor oameni interesanți, spontani, deștepți (mai deștepți ca mine, firește!), care îmi lăsau plăcerea de-a arunca o privire în grădina minții lor. Acum observ că am eliminat multe din clickuielile astea, fiindcă ăia nu mai au blog, fac blogging.  Scriu rece și la rece despre lucruri care nu-i interesează, scriu funcționărește, bifează, își fac datoria. (N-o să dau exemple, că ar fi nedrept. Dacă omul a reușit să descopere un mod de-a-și câștiga existența diferit de al meu, e bravo lui! Dacă l-aș numi, ar fi ca și cum aș avea ceva cu el.)

Rămân un diletant care-și citește diletanții din lista de bloguitori pe limba lor. Nu vreau să vă minimalizez, prieteni, dar să fim lucizi – dacă nu sunteți Zoso, Arhi, Cabral, sunteți niște blogărași – bulgărași, care dau unii în alții cu vorbe, că, vorba aia –  stai c-am dat cu vorbe, nu cu zăpadă! – are tâlcul ei.

Concluzii. N-am. Poate le găsiți voi.