PROFI, cu P de la nesimțire

Așa arată intrarea într-un magazin PROFI.
Curățică, nu? Te-ai gândi că PROFI vine de la profedownload (1)sionalism.
Nu am înțeles, din Wikipedia, cine patronează rețeaua de magazine PROFI. Niște polonezi?! Care au cumpărat brandul ALBINUȚA? Altă catenă de magazine care ținea, pe raft, detergenții lângă biscuiți, fiindcă nici biscuiții și nici dero-urile nu trebuie să stea la frigider.
În fine… Oricine ar fi la butoanele companiei PROFI, nu trageți de ușa aia termopanată în roșu, ca femeia din imagine! Duceți-vă la buticul din colțul străzii. Punga de cafea e cu un leu mai scumpă ca la PROFI, dar merită, credeți-mă! Merită să dai un leu în plus ca să eviți:
a) putoarea de carne stricată;
b) așteptarea  de 10 minute la raionul cu servire prin vânzător, care nu stă degeaba, că în vremea asta e și casier, și pune pe raft, și vorbește la telefon și;
c) obligația de-a cumpăra ultima caserolă cu mici care expiră azi – ăia care expiră mâine sunt pentru clienții de mâine.
Eu am călcat în PROFI de trei ori:
– prima dată am vrut mici și am renunțat, că expirau în ziua cumpărării. Vânzătoarea  mi-a explicat că, ba mai pardon, cumpărăm în ordinea expirării. Vreau sau nu vreau mici? Vreau mici pentru astă-seară sau pentru orice eventualitate?
– a doua oară m-am strecurat oarecum neobsevată, am cumpărat numai în regim de autoservire, apă minerală, cafea și o cutie de brânză kiri. N-a râs nimeni, în afară de mine, acasă, când am descoperit că lipsesc două dreptunghiulețe de brânză din cutia aparent sigilată.
– a treia oară am intrat la PROFI să iau patru beri mici, dăcât.  Fără nicio legătură cu micii expiranți. Patru sticluțe de bere, nicio primejdie.
Puștiul de la casă mi-a bătut bonul și m-a întrebat ”Ce mai vreți?” , fiindcă nu dădeam semne că vreau să mă car.
Asta e varianta nefericită pentru ” Mai doriți ceva?”
„O pungă”, am zis.
„Și nu puteați să spuneți de la-nceput?!… Șaijde bani.”
A smuls-o din teanc , mi-a aruncat-o pe sticluțele de bere și s-a uitat la TUTAnkamonul care eram. I-am dat bănuții și n-am mișcat un deget, cu riscul că urma să bag un captopril sub limbă.
A dat ochii peste cap și m-a întrebat, iar: „Ce mai vreți?”
„Nimic. Să-mi pui sticlele în pungă.”
Atunci a urlat: „ EU?!”

Nu, nu am transferat toată carnea din frigiderul meu în gâtul lui, cum s-ar fi cuvenit. Mi-am pus berile în pungă și am ieșit, fără o vorbă. Ceva mai bătrână decât sunt în buletin. Când am răsucit cheia în contact îmi bubuia capul, dar mi-am promis că n-o să bag nicio pastilă anti-puseu de tensiune, doar fiindcă am fost atât de idioată să trec pragul lui PROFI și a treia oară.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, strict autentic, Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

36 de răspunsuri la PROFI, cu P de la nesimțire

  1. zazania zice:

    Nu pricep, in ruptul capului,de ce astepti servicii sau zambete sau amabilitati de la niste amarati platiti vai de mama lor? Eu evaluez intotdeauna magazinul dupa mecla salariatilor.

    • Eu nu evaluez niciodată serviciul după cât e de prost plătit servitorul. Nu empatizez cu starea lui de salariat prost plătit. Dacă a acceptat postul, trebuie să facă tot ce poate el mai bine acolo, ca și cum ar fi supra-plătit. Eu fac asta pentru 60% din salariul unei asistente de farmacie, angajată la cea mai profitabilă farmacie din București. Fac asta din principiu, de temă că tata mi-ar putea comenta prestația din lumea de dincolo. Dar aș face la fel și dacă aș avea tată necunoscut. Poți înțelege asta?

    • Cred ca nu trebuie sa conteze cat sunt platiti . Pravalia trebuie sa -i *educe* cum sa se poarte.
      Nu poate , nu stie or nu vrea , n-are ce cauta sa lucreze cu oameni. Sunt multe meserii unde nu interactionezi .
      Aici la mine in sat , casierul sta in picioare , incarca pungile, bate la register si zambeste pe bani foarte putini. Multi sunt tineri ce VOR o slujba pe vara sa stranga bani….

      • Din păcate, românii au rămas cu balastul ăsta comunist: zâmbetul nu e în fișa postului. E foarte greu de înțeles că, decât să stai mofluz și încruntat la tejghea, mai bine stai zâmbind și disponibil, chiar dacă pe aceeași bani. Cel puțin îl relaxezi pe client, zâmbește și el, se simte o secundă mai bine, poate mai cumpără ceva, poate vine și mâine… Oricât le-ar părea unora de curios, fidelizarea nu se face cu prețuri foarte mici, chit că marfa e îndoielnică și poate ar trebui să coste și mai puțin. Fidelizarea se face dându-i senzația omului că acolo e bine-primit, că îi pasă cuiva de el, că merge într-un loc prietenos.

  2. Daca nu-ti face placere ce faci , mai bine nu faci de loc .

  3. Ce absurd. Eu totuși cred că ai nimerit tu aiurea. La Cluj sunt foarte amabili.

    • Salty draghe, mi-ai amintit un banc bun; cu scuze pentru cei ce-l stiu, o sa-l zic:
      Intr-o zi ploioasa, un clujean se plimba pe o strada din Craiova. Trece o masina, intr-o goana nebuna, da intr-o baltoaca murdara si-l improasca pe un oltean de-l face numai noroi, din cap pina in picioare. In timp ce masina isi vede linistita de ale ei, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat, oltenasul se pune pe pizduit, pe bagat, pe dumnezeit, pe dracuit, pe toate alea.
      Clujeanul, amabil, se apropie si-l ajuta pe oltean sa se scuture, sa se stearga, sa ceva.
      -Dom’le draghe, la noi la Cluj, nu vedeai asa ceva, cit ii lumea!
      Olteanul se uita la intrus ca la felul 7.
      – Da’ cum vedeai, daca nu sint indiscret?
      – Apai la noi la Cluj nici nu prea se intimpla. Dar daca, totusi, se intimpla, stii cum mere?
      -?
      – Apai soferul vinovat se da jos si isi cere milioane de scuze! Apoi te sterge cu batista lui; daca nu ajunge scoate pansamentul din trusa de prim ajutor; daca nu-i suficient, isi scoate camasa de pe (DUPA) el si te sterge cu ea; Daca TOT NU AJUNJE te suie in masina lui, te duce la el acasa, iti da sa maninci, te baga in baie sa te spele, iti da un sprit doua, iti face o frectie sa nu cumva sa racesti, iti face patul sa te culci si pune o muzica lenta sa adormi usor. A doua zi, o ia de la capat: mincare, bautura, frectii, muzica, baie, alea-alea. Si uite asa, ajungi acasa peste citeva zile! Ase merje la noi la Cluj.
      Olteanu’ se uita la ardelean si simte ca-l maninca palmele.
      – Ba neamule, am io fata de prost? Ia zi, ai patit dumneata asa ceva?
      – Apai, eu nu, c-am avut noroc. Da’ nevasta-mea mereu o pateste, saraca!

    • La Cluj toți oamenii sunt mai amabili și mai răbdători. Dar noi vorbim de magazinele profi, în comparație cu alte magazine.

      • Și eu mă refeream la același magazin. E drept că am fost o dată sau de două ori, dar vânzătoarele au fost la fel de amabile ca și în alte magazine. E drept că nu mă bat la fel de des ca și voi de aceste realități cotidiene și poate că ar trebui să mă abțin în a comenta… E frustrantă nepolitețea crasă a celui care trebuie să te servească fiind jobul lui. Nu mi se pare o scuză că e prost plătit, că nu e vina ta, a cumpărătorului. Și nici nu-i stă nimeni cu pistolul la tâmplă. Nu se poate răzbuna pe cel pe care trebuie să îl servească. Depinde, cred și de om: omul acru, nepotrivit ajuns într-un loc nepotrivit.

      • Nu știu dacă e o ironie, aliniată bancului cu clujenii, dar nici la Cluj nu e totul roz. Și acolo sunt oameni de toate felurile, că asta-i lumea peste tot, însă eu am spus doar din experiența mea personală. Îmi pare rău de întâmplarea repetată pe care ai trăit-o am pățit și eu, (ca fiecare dintre noi) și cunosc gustul acesta amar, chiar dacă cu alte ocazii.

      • Nu e nicio ironie. Ori de câte ori ajung în Cluj (destul de des, în ultimii ani) mă minunez de cât sunt oamenii de binevoitori și binecrescuți. Firește, mă mir, la fel, cum de asemenea oameni aleg mereu un asemenea primar, dar, firește nu prea e treaba mea, în fond și bucureștenii au ales-o pe Firea… 🙂

  4. Vero zice:

    Presupun că depinde mai puţin de firmă şi mai mult de angajaţii firmei. În apropiere de bârlogul meu s-a deschis un PROFI de vreo juma’ de an şi, cel puţin deocamdată, n-am avut probleme.

    • Posibil, Vero, Eu sunt fan Mega Image. Acolo altfel e etalată marfa, nu miroase a mortăciune, nu sunt șterse datele de expirare, nu aștepți o mie de ani să fii servit, se salută, se răspunde, se zâmbește.

      • Vero zice:

        La Mega Image îmi plăcea şi mie să merg, când veneam la mătuşa mea, în Bucureşti. E unul foarte aproape de locuinţa ei.
        Dar nu mai e mătuşa – şi în Focşani nu e Mega Image (sau, dacă e, nu ştiu eu).
        Eu mi-s pieton în cea mai mare parte a timpului (cu maşina se duce bărbatu-meu la serviciu), aşa că bântui prin magazinele din apropierea casei. 🙂

  5. Cârcotaşu zice:

    Io o ştiu pe aia: Dacă m-ai păcălit odată te-njur. Dacă mi-ai tras-o şi a doua oară, îmi trag palme. A treia oară n-am avut ocazia! 🙂 Ce ţi-e şi cu consecvenţa asta!

  6. sorin zice:

    io cu paznicii ,mai numerosi decat casierii, am o treaba. de cand unu’ mi-a spus ca el e platit sa supravegheze doar sa nu se fure din magazin,de pe rafturi , nu sa pazeasca papornitele lasate de cumparatori ,la intrare, in locurile special amenajate….

    • Ooo, sorin, paznicii sunt o spiță aparte în lume. Cred că-i testează la angajare să fie grași și nesimțiți. L-am rugat și eu odată pe unul să-mi deschidă ușa, că aveam ambele mîini ocupate, a făcut-o, cu lehamite și mi-a subliniat că nu e treaba lui.

      • Drugwash zice:

        Hai să-ţi explic pe scurt care-i treaba: în hamerica, paznicul ăla care ţi-a deschis uşa ar fi fost sancţionat, dacă nu chiar destituit. De ce? Exact: fiindcă a executat o operaţiune care nu se afla în fişa postului său. Acolo chestiile astea se respectă cu stricteţe, fiindcă omenia e moartă – primează numai legile, oricît de cretine ar fi (şi sînt!).

        La noi, americanizarea asta blestemată încă nu a fost încheiată, dar nu va mai dura mult. Omul acela ţi-a făcut un favor, ştiind probabil că-şi riscă o parte din salariu sau chiar locul de muncă, de-aia n-a fost atît de încîntat.

        Ca să nu mai spun că la cretinii ăia de peste baltă, dacă te oferi să fii gentleman şi să deschizi uşa unei femei te-ai putea trezi cu un proces, doar aşa, fiindcă „feministele” sînt vigilente. Stai pînă să se propage toate tîmpeniile astea la noi en-gros!

        Dacă bunicii noştri „aşteptau americanii” (ca nişte fraieri needucaţi ce erau), nepoţii noştri or să ne blesteme pe noi că i-am primit – de fapt, că le-am dat toată ţara pe gratis.

  7. Dragoș, am înțeles perfect ce-ai zis, paznicul are în fișa postului doar belitul ochilor ca să nu fure careva marfă. Belitul pe un monitor împărțit în 16 ferestruici. Dacă s-ar uita acolo, cu atenție distributivă, 8 ore pe zi, cineva ar trebui să-l mâne către casă la încheierea programului, ca pe un orb.
    Badeagardul românesc se uită 8 ore în gol. Dacă cineva cumpără o sticlă de vodcă, gin, Jack Daniels, casiera strigă ”sticlă!” Atunci se urnește din starea lui de obnubilat și scrie ceva într-un caiet. Codul sticlei și numărul bonului. Fac eforturi deosebite să nu-mi imaginez că păzitorul în gol nu e contra-angajat la o firmă care monitorizează alcoolici.
    Hamericanii, în marele lor progres, au inoculat ideea că dacă faci pană pe dreapta față trebuie să ajungi la o vulcanizare specializată pe roata din dreapta față.
    Am, față de americani, un sentiment de admirație totală dar și o senzație de deja-văzut totul, cândva, în filme artistice, în documentare, în general. Fosta mea soacră, odată ajunsă în America prin fugire din România, mi-a comunicat o primă impresie: americanii sunt niște copii mari. Deși o detestam ca soacră, n-o puteam ignora ca om de știință – citogenetică, doctorat în. Așa că am păstrat această primă impresie a ei, ca pe un cod bazic de-a înțelege America.
    Tot din scrisorile ei am înțeles că democrația perfectă, americană, e un totalitarism cu mănuși de catifea. Cel puțin noi realizăm că suntem monitorizați. Acolo e mândrie națională și dovadă de patriotism.

    • Drugwash zice:

      În „marele lor progres”, un hamerican care din cauza poziţiei incomode nu poate strînge un şurub cu mîna dreaptă o să se sucească şi o să zică „dă-mi o şurubelniţă pentru mîna stîngă”. Sau de fapt nu – o să-şi decline competenţa şi o să cheme un stîngaci, fiindcă el nu e calificat să lucreze cu mîna stîngă. Ăia nu sînt copii mari, sînt tembeli cu patalama! Cît despre dictatura lor, ştiam de mult asta. Problema e că noi ne lăsăm tembelizaţi cu o exuberanţă demnă de o cauză mult mai bună, dovadă că propaganda lor funcţionează (aproape) ireproşabil. Vai de oamenii inteligenţi dacă nu sînt şi deştepţi (că tot vorbisem de curînd despre asta)!

      • Problema strictei specializări vs. cunoștințe generale, asta e, Dragoș. Specialist vs. Părerist. Singurul exemplu cu care sunt familiarizată e în medicină. Pe vremuri, doctorul casei îngrijea toată familia, de la sugar până la străbunic. Știa să deosebească un pojar de o intoxicație alimentară, un junghi intercostal de o criză de angină pectorală… Azi, același doctor, căruia i se zice „de familie” s-a transformat într-un punct de triaj. Nu se mai obosește să te consulte, te trimite la specialist sau, mai rău, direct la spital. Știu că există o limită a competenței pe care trebuie s-o respecți – mecanicul auto nu se bagă peste electronist -, dar de-aici și până la ochelarii de cal pe care-i poartă specialiștii strict specializați… Parcă e un regres, nu un progres științific.

      • Drugwash zice:

        Problema e – cel puţin aparent – socială şi derivă din numărul prea mare de oameni pe Pămînt. Cum (teoretic) fiecare are dreptul la viaţă şi cum viaţa nu poate fi asigurată decît exclusiv şi neapărat prin muncă (pentru noi, ăştia, de „jos” doar, care sîntem „prea mulţi”), „deştepţii lumii” s-au gîndit să facă această demarcare strictă pe specializări, chipurile pentru a oferi fiecăruia o şansă.

        Numai că de aici lucrurile au luat-o razna. Şi asta din simplul motiv că un singur individ (clientul) care are o problemă ce înainte putea fi rezolvată de un alt singur individ (muncitorul) pe care-l plătea o singură dată cu o anume sumă de bani, acum va trebui să cheme doi-trei-cinci-şapte indivizi „specialişti” pentru a rezolva aceeaşi problemă şi pentru care va trebui să plătească de două-trei-cinci-şapte ori mai mult, fiindcă fiecare „specialist” are tariful propriu aproximativ egal cu suma iniţială (calcul făcut foarte pe larg, ca principiu). De aici se vede clar că mulţi nefericiţi vor rămîne cu problemele nerezolvate – sau în cel mai bun caz rezolvate parţial – fiindcă efectiv nu au de unde plăti atît cît li se cere. Unii vor face, probabil, apel la instituţiile care cu atîta amabilitate îşi pun la dispoziţie serviciile de cămătărie legală – recte Băncile – pentru a putea achita lucrările „specialiştilor” şi iată cum economia şi societatea funcţionează „înfloritor”. Un sistem perfect. Sau…?

      • Asta îmi amintește de un mecanic auto de pe vremea când nu plăteai atâția specialiști. Tipul a gâdilat două ceasuri mașina care nu pornea. La sfârșit mi-a zis că vine cu cineva, s-o tracteze la atelier, că nu se poate face în fața blocului. L-am întrebat cât îi datorez, deocamdată. A zis că nimic, ce, a reușit s-o pornească?!
        Azi plătești diagnoza, 50 de euro, chiar dacă diagnosticul e „boală necunoscută”. Diagnosticianul pare chiar mândru că e atât de competent, încât recunoaște că problema îl depășește.
        S-a spart conducta cu specialiști și teoriticieni. Acum e la modă să plătești gras un curs de „tehnica vânzărilor” ținut de cineva care n-a vîndut în viața lui o ceapă degerată. Tu din asta trăiești, de zeci de ani, dar dai bani unui șmecheraș în costum care te alfabetizează în secretele comerțului și se oprește cu școlirea la cele câteva principii de bun simț pe care le știai înainte de-a ieși din facultate. Nu poți să-i zici, băi, de sutele astea de euroi, învață-mă, dracului, ceva ce nu știu, fiindcă acel curs e specializare, se traduce în credite de perfecționare profesională cu care colegiul farmaciștilor te acreditează și-n anul următor că încă mai ești spițer. Chiar dacă se supără Gigli iar, până la urmă nu mă pot abține să nu devin adepta micii/marii conspirații care face ca banii tuturor să se afle în buzunarele a doar câțiva.

      • Drugwash zice:

        Adevărul e unic, indiferent dacă e sau nu recunoscut de unii sau alţii.
        Ai pus punctele pe ü.

  8. papagigli zice:

    Citind p-aici, nu spun pe unde, ajungi la concluzia ca americanii o duc bine pentru ca sunt prosti si romanii o duc rau pentru ca sunt destepti. Asta cred ca e paradoxul trans-oceanic 😆
    In fapt, e foarte greu sa razbati mintea romanului. Pe multi ii aud spunind ca s-au saturat de zimbetul ala fals si studiat al vinzatorilor. Pe altii ii auzi jelindu-se dupa zimbete false. Stiti vorba cu curul si luntrele? 😆

    • Umbla și pe vremea lui Ceaușescu un banc, Gigli, care se termina cam așa:
      „Dacă la ei e atât de rău și la noi atât de bine, cum se face, totuși, că la ei e atât de bine și la noi atțt de rău?”
      Deși există sintagma zâmbet fals , după mine e un non-sens. Zâmbetul fals e o grimasă, nu un zâmbet. Io zic că zâmbetul se formează în creier, ca stare și vreo 30 de mușchi lucrează să producă acea expresie a feței. Dacă n-ai starea de zâmbet, tot ce obții trăgând nițel de colțurile gurii în sus e o strâmbătură.

      • papagigli zice:

        Spre rusinea si necazul meu, nu-l stiam, desi ar fi trebuit, dar cum mentalitatea ceausista vad ca e inca in stare de functionare, pe la unii, prin „pod”, uite ca mi-am improspatat si eu cunostintele cu ceva propaganda retardata 😆
        In privinta zimbetului, pot spune ca face parte din job description-ul fiecarui nord-american, fie ca vinde sau nu. Cred ca a ajuns sa faca parte din gena lor. Cert e ca romanii de pe aici si poate nu doar romanii, se pling de acest zimbet nesincer, actoricesc. Parerea mea personala e ca te binedispune, atit pe cel ce-l afiseaza, cit si cel caruia-i e destinat.
        In ce priveste teoria conspiratiei ar fi mai multe de spus. In primul rind eu cred in aceasta teorie, dar o consider a fi a conspiratiilor, pentru ca mi-e greu sa cred ca-i doar una. Dar unde nu ne pupam noi, metaforic vorbind, ca altfel ne ustura buzele de cit ne lingem 😉
        e in privinta scopului. Eu cred ca aceste conspiratii apartin structurilor de putere si influenta vechi, cu scopul de-a le elimina sau subordona pe cele noi. Nu cred ca au nimic de-a face cu mujicul. Omul de rind e cel care produce valoare, asa ca e imposibil de presupus ca beneficiarii plusvalorii ar dori sa-i dea in cap. Ba dimpotriva. Aia doresc sa le mentina sau sporeasca bunastarea pentru ca numai asa isi pot mentine pozitia privilegiata din care pot decide soarta umanitatii.

  9. Antoaneta zice:

    Nu avem magazin Profi in apropierea casei si nici pe traseul zilnic de acasa spre diverse activitati asa ca nu stiu cum e.
    Pot sa iti spun cum e la Penny market , la Carrefour ori la Cora unde, la unele produse, gasesti un pret la raft si se inregistreaza unul ceva mai mare la casa: testat de mine!
    Am calculat suma pe calculatorul de la telefon pe masura ce puneam produse in cos: mi-au iesit 82 ron. La casa de la Penny mi s-au cerut 98.6 ron

    • Am intrat la Penny când s-a deschis lanțul, cu mulți ani în urmă. Nu m-a deranjat aspectul de depozit (produsele stau pe rafturi în ambalajul de carton), în fond și la Selgros e la fel, ci sărăcia de sortimente. Două feluri de salam, două de vin, două de cașcaval… Ar fi trebuit să se numească magazinul „Alternativa”. Nu mi-aș fi închipuit că la așa puținătate de mărci te ard la preț cu 20%

  10. Lady zice:

    Am patit-o si eu cu Profi. Dupa ce am platit la casa de marcat, casierita a luat produsele si le-a aruncat de pe banda in aer ca sa le prind si sa le bag in sacosa. Mi-am facut o mie de nervi, mai ales ca aveam si niste borcane pe acolo…Si am luat decizia inteleapta de a nu mai merge la Profi vreodata. M-am lecuit pentru toata viata!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s