Nu din Proclamația de la Timișoara , ci din Evaluarea Națională la Limba și literatura română.
Se citează un fragment din volumul „Lampa cu căciulă” (autor: Florin Lăzărescu), în care nepotul școlar are o discuție în contradictoriu cu bunica de la țară pe tema evoluționism vs. creaționism.
Până aici toate bune și frumoase, subiectul e ofertant ca pretext pentru un eseu. Poți scrie despre cunoștințele superficiale ale bunicii credincioase în materie de religie (pe Dumnezeu, Creatorul, nu l-a făcut Maica Domnului), poți scrie despre naivitatea băiețelului care atribuie maimuțelor descoperirea focului și presupune că tare s-au mai bucurat când au văzut prima oară un copac în flăcări. Te poți juca de-a criticul și să arăți câteva stângăcii literare ale textului, pe care autorul le-ar fi putut evita.
Totuși, autorii testului au ales, la punctul 8, cea mai tâmpită întrebare posibilă pentru a verifica abilitățile literare ale copiilor:
„8. Crezi ca credinta in Dumnezeu te ajuta sa depasesti necazurile? Motiveaza-ti raspunsul, in 50 – 100 de cuvinte, valorificand textul 1. ”
Să nu ne împiedicăm de formularea bolovănoasă, ca să nu zic cacofonică – „crezi_că_cre…”, aparținând unor profesori de limba română.
Să ne legăm doar de fondul întrebării, care generează o serie de neliniști:
– cât de obiectiv poate fi un examinator religios în aprecierea răspunsului unui elev ateu?
– cât de obiectiv poate fi un examinator ateu în aprecierea răspunsului unui elev cu credință în Dumnezeu?
– cât de sincer poate fi elevul testat, neștiind care sunt convingerile religioase ale examinatorilor cărora, firește, vrea să le capteze bunăvoința?
Încerc și eu un răspuns, considerând că sunt elevul de 13 -14 ani:
Dacă ești un evlavios, credința în Dumnezeu te ajută să depășești necazurile. Dacă nu, nu. Dar mai depinde și de necazuri, că nu se precizează despre ce fel de necazuri e vorba. Că n-ai bicicletă? Că ai gripă? Că s-a teminat vacanța? Că tu o iubești pe Vasilica și ea îl iubește pe Costel?
Voi cum ați răspunde la punctul 8 de la Bacău?
+(3).jpg "NONO")
Gara pentru noi 
Cred că pct 8 de la Bacău ajută celor hotărâți să lupte pasiv , să aștepte de la alții să le rezolve necazurile sau să se resemneze rapid dacă odihna lor prelungită nu dă roade
ApreciazăApreciat de 2 persoane
🙂 Așa deci! Te gândești doar la necazuri izvorâte din lene.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-a plăcut răspunsul tău… haios și destul de analitic pt 13-14 ani.
Eu aș fi răspuns: „da, ajută”. (n-aș fi știut să argumentez, deci aș fi luat nota 2)
Azi n-aș mai răspunde nimic. Aș pune linie –
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu, n-ai fi luat 2, că rezolvai corect problemele de gramatică.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) la punctul acela, fără oferi argumente, clar aș fi luat 2. Sau 1,50.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uite două variante;
1- Credinţa în Dumnezeu nu te ajută să-ţi depăşeşti necazurile. Eu am început din prima zi de şcoală să mă rog să moară toţi profesorii tâmpiţi, şi văd că tot printre cei vii sunteţi!
2 – Dacă problemele trebuie musai depăşite regulamentar, credinţa în Dumnezeu ajută. Dacă e admisă şi depăşirea neregulamentară, e recomandabil să iei legătura cu Talpa Iadului. Dar în ambeke cazuri trebuie să ştii să calculezi viteza cu care se deplasează necazurile şi încă n-am ajuns cu studiul matematicii atât de departe.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Erată: ambele, nu ambeke 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ambele variante mi-au plăcut teribil. Ai reușit să fentezi, cu umor, problema apartenenței examinatorilor la credință sau la ne.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Uite şi un răspuns de prietena noastră Inteligenţa Artificială, relativ de curând apărută pe net:
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Iată! Bravo AI! Nota 10. Și ‘corect politic’, și liber arbitru… tot ce vrei. Minunat!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Știe și limba română?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da.
ApreciazăApreciază
Credinta, in orice demiurg, ajuta exact cit ajuta si drogurile. Si tot ca drogurile, in caz de overdose, devine nociva. De fapt nu cred ca e credinta in sine, cit mai mult autosugestia, generata de respectiva credinta, care te ajuta sa vezi orice albastru, roz si orice negru, alb. Dar de rezolvat, iti rezolva fix … aia, stiti voi, nu mai insist. 😆
E deplorabil si regretabil faptul ca cei ce cred considera ca toate reusitele si succesele i se datoreaza Barosanului, iar esecurile, omului. A propos, o amica de pe aici a primind in fine pasaportul canadian. Si dupa ce am felicitat-o mi-a spus ca numai ajutorul Barosanului i-a rezolvat problema. Si ma intreb, cam cit trebuie sa fi dus cu capul sa emiti o asemenea enormitate, chiar daca, prin absurd, am admite ca exista un Barosan pe undeva prin Univers?
ApreciazăApreciază
Stai nițel, Gigli, că drogurile nu ajută, creează o iluzie. Da, și pe mine mă enervează să aud că nenorocirile și eșecurile aparțin oamenilor, salvările și întâmplările fericite lui Dumnezeu.
Mă dau peste cap să-i fac uneia rost de un medicament și cum crezi că-mi mulțumește? „Dumnezeu lucrează prin oameni!”
ApreciazăApreciază
Am spus ca drogurile ajuta la disimularea realitatii. Iti creaza o stare euforica intr-un moment de disperare. Iti schimba optica asupra unei realitati. Te inseala. Te face sa crezi ca e roza, o situatie albastra. Asta e si efectul religiei asupra credinciosilor. Credinciosii privesc realitatea cu mai multa incredere decit ateii si asta pentru ca religia ii rupe de acea realitate inducindu-le ideea ca realitatea e dorinta Barosanului carele ne iubeste de se topeste. Deci tot ce ni se intimpla, porneste dintr-o dragoste divina pe care ei o accepta fericiti. Vezi: „faca-se voia ta!” sau „dumezeu a dat, dumnezeu a luat” sau „asa a vrut dumnezeu” si inca multe alte aberatii 😆
Dar, faptic vorbind, omul e singurul care se poate ajuta. Ca daca stai cu curul pe coada, n-o sa se pogoare nicio fericire din ceruri. E doar o iluzie a celor care o accepta.
ApreciazăApreciază
Eu aruncam pisica in curta examinatorului :).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te cred! Pe a altuia! :)))
ApreciazăApreciază
Întrebarea este una de religie (sau de filosofie/psihologie) și nu de limba română. Conform religiei, da, credința în Dumnezeu te ajută să-ți depășești cu bine necazurile, pentru că de fapt Dumnezeu te ajută, mai ales dacă crezi în el și i te rogi. Conform psihologiei moderne, credința în Dumnezeu te-ar putea ajuta indiferent de existența sau inexistența lui, de vreme ce credința îți dă niște repere, un sens sau ceva de care să te agăți. După cum, de altfel, tu singură spui în ultimul articol:
„Știi, primul lucru la care m-am gândit când am auzit ce i se întâmplă a fost: oare credința ei nestrămutată, crâncenă în prezența divină o să-i dea un sprijin? Și răspunsul a fost DA. În ambele situații: și dacă totul se termină cu bine și fără urmări, și dacă se termină rău.”
Aici ar merita amintit și celebrul pariu al lui Pascal, care în esență spune că dacă crezi în Dumnezeu și el nu există nu pierzi nimic, în timp ce dacă Dumnezeu există și nu crezi în el ratezi totul.
Cât despre mine… la vârsta aia am avut perioade în care am crezut și perioade în care am fost ateu. Între timp m-am mai înțelepțit (zic eu), iar acum aș răspunde că da, credința te ajută. Un clasic a spus cu vreo 2000 de ani înaintea mea că o credință cât un bob de muștar poate muta munți din loc. Dar cu mențiunea că poate nu întotdeauna ceea ce îți este necesar este și ceea ce-ți dorești și ceri tu. Un copil poate să bată din picioare și să ceară tot felul de dulciuri, iar mama să-l refuze uneori – nu pentru că nu-i dorește binele, ci pentru că știe mai bine decât el. În mod similar, poate că durerea și suferința au uneori rolul lor. Sigur că toți și-ar dori să nu sufere, dar întrebarea despre cum ar arăta o lume fără durere și suferință seamănă oarecum cu întrebarea cum ar fi dacă am fi nemuritori. Pare simplu până realizezi că de fapt nu-i.
Și dacă tot am pornit de la limba română și am ajuns la filosofie și religie, merită poate să trecem și prin fizica modernă, conform căreia gândurile încep să fie din ce în ce mai puțin niște simple proiecții imaginare și din ce în ce mai mult un factor care influențează și chiar contribuie să zic așa la construirea realității. Dar despre asta poate cu o altă ocazie, că mai am și eu de studiat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aldus, dă-mi exemplu de munte mutat din loc pe bază de credință în supranatural. Și ca să nu pierdem vremea – munte mutat din loc e doar o metaforă. Poți alege orice înfăptuire uluitoare umană care a avut la bază doar credința.
ApreciazăApreciază
Aldusescule, chestia cu Pascal e de dat la ziar 😆 Nu la oricare. Nooo! La „Arici Pogonici” Ca adicatelea credinta porneste dintr-un interes personal. Crezi in mod interesat, ca nu cumva sa „ratezi totul” Asta e o mare narozie, amice. Eu credeam ca acea credinta e sincera si dezinteresata. Oare m-oi fi inselat eu? Asa s-ar parea. Deci e, pur si simplu, o convenienta. Si a propos, uite ca eu nu cred si n-am pierdut nimic, ba as spune, dimpotriva.
Iar faptul ca acum crezi, dar nu datorita harului divin, ci datorita spuselor altora, mi se pare ca nu te-a facut, deloc, mai intelept. Esti la fel ca mai-nainte, doar cu un grad de credulitate ceva mai ridicat. Credinta ajuta pentru ca e vorba de autosugestie, nu pentru ca ar fi un …whatever care te sustine, te indruma si te ajuta. N-am sa intelg niciodata de ce multi accepta ca soarta lor se afla in miinile unei dumnezeiri si nu in miinile lor.
Si poate-mi explici si mie rolul rugaciunilor atita timp cit ceea ce ti se intimpla e din vrerea lui, dupa cum afirma credinciosii? E un nonsens.
Iar daca e sa ne intoarcem la Pascal si pariurile lui, pai daca Barosanul e cel mai cel si unicul, c-o minte care intrece orice imaginatie umana, atunci ar cam trebui sa-si dea seama ca eu, limitatul, n-am cum sa cred in el atita timp cit sta pitit prin Universuri si nu mi se arata. Si n-ar trebui sa ma judece pe mine pentru ca m-a conceput c-o minte limitata. Si daca se ascunde si nu iese la vedere, nu se cheama ca nu vrea sa fie stiut si deranjat cu tot felul de rugaminti si cereri? Ca doar asta-i treaba serioasa, nu ne jucam de-a „v-ati ascunselea”? 😆
ApreciazăApreciază
Ba e și un joc.
ApreciazăApreciază
O fi, nu zic, dar poate doar in mintea lui, ca pe credinciosi ii vad luind jocul asta in serios, ba citeodata beligerant de serios. 😆
ApreciazăApreciază
Romanul „Harry Potter” a fost inițial respins de 12 edituri înainte ca autoarea să reușească să-l publice undeva. Astăzi e celebră. Dacă n-ar fi avut o „încredere oarbă” în ea, ar fi abandonat și s-ar fi apucat de altceva.
Dacă vorbim de încrederea în supranatural, toate miracolele descrise în toate scripturile lumii. Sau, dacă vrei ceva verificabil, consacrarea și răspândirea creștinismului ca religie. Primii creștini, care au început s-o popularizeze, părinții creștinismului, au fost bătuți, închiși, omorâți cu pietre, dați la lei, arși pe rug etc. Romanii de exemplu i-au vânat ca pe animale, până când ulterior romanii s-au convertit la creștinism. Astăzi e una dintre cele mai răspândire religii de pe planetă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu prea vad legatura intre Rowling si credinta in Barosan. Nu prea spre deloc. Si mie mi-au placut scrierile lui Ispirescu, dar nu inseamna ca le tratam ca pe o realitate. N-am crezut niciodata in zmei care aruncau buzdugane cale de 7 poste, cai care mincau jaratec si balauri cu multe capete, doar pentru ca asa scria Petre in „bibliile” lui. Iar referitor la romani, acolo era vorba de o ciocnire intre doua religii. Intre doua fictiuni. Dar e posibil ca asa cum a aparut, monoteismul sa si dispara inlocuit de-o noua religie, oricare ar fi aia. Religia e o necesitate a omului slab, fricos, neputincios. Credinta in Barosan e o expresie a neincrederii in fortele proprii. Pentru ca, limitati fiind, e mai comod sa invoci o dumnezeire cind nu reusesti sa intelegi anumite fenomene si cind te simti neajutorat in fata naturii. Chiar si a naturii umane.
ApreciazăApreciază
Si acum despre „increderea oarba” pe care din neglijenta n-am mentionat-o. Pai una e sa ai incredere ca imaginatia ta va fi apreciata de gloata si alta ca imaginatia ta va fi crezuta de aceeasi gloata. Dar tipa nu a propus fanteziile respective cu intentia de a convinge masele de verigiditatea lor, ci pentru a-si etala talentul scriitoricesc si pentru a cistiga citeva roabe de bani. Evident ca autoarea, ca si autorii cartilor „sfinte”, a mizat pe interesul multimii pentru subiecte fantastice, ireale, spectaculoase. Diferenta e ca cei cu religia o faceau cu intentia declarata de a convinge, nu de a distra asistenta.
ApreciazăApreciază
William Golding („Împăratul muștelor”) a fost respins de 20 de edituri. Frank Herbert („Dune”) a fost respins de 27 de edituri. Brâncuși s-a dus pe jos la Paris. Nu mai zic de câți pictori celebri au fost disprețuiți la debut și azi o pânzișoară de-a lor costă cât un palat.
În exemplul tău și în ale mele e vorba de perseverență combinată în mod fericit cu talent (cine știe câți proști au persistat în a se crede artiști de geniu și au rămas necunoscuți). Perseverența și convingerea că ai creat ceva bun, valoros nu e încredere în supranatural, e încredere în tine.
Orice miracol rămâne mircol până poate fi explicat. Fulgerul a fost un miracol până s-a descoperit că e produs de o diferență de potențial electrostatic și nu de voința zeilor. Toate minunile biblice pot fi explicate azi științific sau măcar prin extrapolarea unor experimente. Poți hrăni 1000 de oameni cu doi pești și cinci pâini dacă stăpânești sugestia colectivă. În fond, nici nu trebuie să le împarți hrana, e suficient să le-o arăți și să le deprimi centrul nervos al foamei stimulând activitatea altor centri nervoși. Eventual pe cel al sațietății.
Credința în supranatural și religiile lumii s-au răspândit prin manipulare, în momentul în care un grup influent a descoperit că instaurarea unei frici colective e o armă mai bună decât un tun.
ApreciazăApreciază