Tot despre manipulare, că veni vorba

Iată contextul: în Prăvălia asta „nouă” (pentru mine), în care lucrez deja de trei ani, există și serviciul „receptură”. Adică se prepară rețete magistrale, activitate pe cale de dispariție în țara noastră. Oamenii nu știu că-i zice receptură, prin asimilare cu cofetăriile cu laborator propriu, îi zic „laborator”.
– Bună ziua! Aveți laborator propriu?
Răspund afirmativ și salivez în gând, fiindcă-mi apar în fața ochilor minții cataifuri, savarine și alte blestemății cu frișcă adevărată. Omul răsuflă ușurat și-mi întinde o receptă, cu acid lactic, acid salicilic și uree, în vaselină. Savarinele își iau zborul. Rămâne alifia de bătături.
Mă pot lăuda (fiindcă ador să mă laud, dar mă abțin cât pot!) cu faptul că în ăștia trei ani n-am refuzat nicio prescripție, oricât de ciudată ar fi fost. Pentru adulți, pentru copii, pentru sugari, pentru câini, pentru pisici. Am preparat orice se poate prepara.

Femeia despre care vreau să vă povestesc, avea ochii roșii de plâns și se uita în gol. Arăta mai rău decât văduvele care cumpără un scutec pentru soțul decedat în spital, fiindcă așa le-a zis omul de la morga spitalului, să vină cu hainele de înmormântare și cu un scutec.
Mi-a pus în față o rețetă de „vet”, cu un comprimat de 25 de miligrame, care trebuia divizat în 20 de doze și a murmurat, umilă, „e pentru un cățel”.
Ca să divizezi la 20 un comprimat de 25 mg, e crimă. Până și balanța analitică strâmbă din nas, fiindcă oricât ai dilua substanța cu o pulbere amorfă și ai omogeniza-o, tot există riscul să nu o împarți corect în capsule. Mă pregăteam s-o trimit la plimbare pe cucoană, la vreun laborator de criminalistică, eu nefiind capabilă de asemenea performanță.

Înainte de-a clătina eu din cap cu părere de rău, femeia a scos telefonul din buzunar. Știam ce-o să-mi arate: poza unui cățel drăguț, pufos, de maximum 3 kilograme (altminteri nu se justifica divizarea celor 25 de miligrame), alergând o mingiucă roz pe parchet.
Nu era o poză, era un filmuleț: cu un Shih Tzu de vreo patru kile jumate, cu pampers de nou-născut, care stătea culcat pe-o parte, tremurând, pe un covor persan.
– A făcut un AVC. Sunt disperată, a zis femeia, și n-a izbucnit în plâns.

Am găsit o rezolvare sigură pentru preparatul de nefăcut: o soluție fără reziduu, încărcată la seringă de 20 de mililitri. Un mililitru pe zi.

Publicitate