Femeia scundă cu obraji rotunzi, gropițe, gură cărnoasă veșnic surâzătoare, ochi sclipitori, pare întruchiparea fericirii. Dacă ar trebui s-o trec în agenda telefonului, fără nume, ca pe Mama lui Romeo, așa aș trece-o: Mica Femeie Fericită.
Cumpără mereu ser fiziologic perfuzabil la flacoane mari, de juma’ de litru. Habar n-am ce face ea cu zece litri de ser. Pentru cine nu știe, vorbim de soluția sterilă preparată din apă și sare de bucătărie care imită serul sangvin.
În seara aia Prăvălia era goală și mă plictiseam. Asistenta se plictisea și ea, pe feisbuc. Nu se uită după fotografii cu pisici și cafele înspumate în formă de inimioară. Bântuie prin niște grupuri bătăioase care strigă așa-nu-se-mai-poate și să-facem-ceva. După care se face ora închiderii, își numără banii, mi-i predă, se mai coiește nițel printre belicoșii ăia, până scriu eu registrul de casă, și gata.
În seara aia, exact la începutul sfârșitului de tură, apare Mica Femeie Fericită să-și ia cele zece kilograme de ser fiziologic. O și ajut să le încarce în căruciorul ei de cumpărături. Ne dăm cap în cap.
Scuzați-mă! Nu face nimic. Se hlizește toată, gropițele din obraji îi dau un aer ghiduș, de fetiță pusă pe șotii.
Mă întorc în spatele tejghelei și încep să mă enervez un pic, foarte puțin, e deja nouă fără zece, știu că cere factură, factura ne mai ia un minut, până sughiță imprimanta, până capsez bonul în colțul din stânga… Capsatorul e gol. Caut cutiuța cu rezerve. N-o găsesc. Umblu după celălalt capsator. E nouă fără cinci. Trag sertarul, bâjbâi cu mâna până la fund, pipăi tot felul de nimicuri, nici urmă de capsator, dar găsesc, în sfârșit, cutiuța cu capse și mă apuc să-l umplu pe primul.
– Ce faceți cu atâta ser? O-ntreb așa, că prea se făcuse liniște.
Răspunsul nu e scurt, nici n-are cum, nu e un răspuns, e o întreagă poveste. De fapt, nu e o poveste, e o relatare de caz.
Copilul are șase ani și s-a născut cu tetrapareză spastică, tulburare globală de dezvoltare severă, hipotrofie staturo-ponderală, encefalie epileptică cu spasme și cecitate corticală.
Ultimele două rânduri de diagnostice vor să spună că băiețelul nu merge, nu stă în picioare sau în șezut, nu vorbește, nu poate mesteca și înghiți mâncarea (e hrănit prin gastrostomă), respiră printr-un tubuleț implantat în trahee, face crize de epilepsie și e orb. Boala e genetică și cele două tratamente făcute în Germania n-au avut niciun rezultat.
Mica Femeie Fericită îmi explică toate detaliile astea și-mi arată fotografii pe telefon, cu același zâmbet flancat de gropițe. „E atât de drăguuuț!…” Rostește cuvintele cu duioșie și mândrie, ca orice mamă care se laudă cu odorul ei. Am încetat să mă uit la ceas, dar nici la poze nu mă uit, pentru că nu pot. Din când în când scot un fel de mormăit ticălos de ipocrit, care ar trebui să pară admirativ și să-i dea ei senzația că da, exact asta văd și eu în imagini: un copil drăguț, de șase ani, puțin diferit de ceilalți.
Până la urmă tot n-am aflat ce face cu serul perfuzabil. Dar cui îi mai pasă?
Blog de blog
NONO
+(3).jpg "NONO")
Ultimele comentarii
Gara pentru noi 
Încet, încet poate o sa-ntelegi, ca dragostea materna-i diferita, de dragostea barbatilor prea blegi, ce viata-ntreaga dupa sex umbla în limba… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă, da’ nu vrei să pricepi că poți semna Iosif?!
Aici nu-i vorba de dragoste maternă, e vorba de o tragedie fără ieșire.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Când ai credinta si asculti de Dumnezeu, chiar si „Exodul” din infern (Egipt) nu pare greu. Mai greu e drumul necredintei prin „pustiu”, o stii si tu, si-ai tai prieteni, toti o stiu…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, Iosif, și femeia asta e atât de senină și surâzătoare fiindcă așteaptă o minune de la Dumnezeu. Așteaptă ziua în care, într-o dimineață însorită, fiul ei va striga mamă, mi-e foame, vreau un măr, vreau un codru de pâine proaspătă, vreau să alerg, vreau să mă joc…
Tu crezi că e posibil, Iosif?
Ea crede că da. Zîmbește cu fața ei de păpușă și zice, în încheierea poveștii, „numai Dumnezeu!” N-am mai scris asta, fiindcă nu voiam să împing discuția în acea direcție a controverselor fără de sfârșit.
Știi ce se va întâmpla, Iosif? Într-o bună zi acest organism plăpând și tarat va ceda. Și femeia mică și aparent fericită va crede că Dumnezeu l-a iubit prea mult pe fiul ei și l-a luat lângă el. Și ăsta va fi un lucru bun pentru ea, va supraviețui, poate chiar va avea curaj să dea restart vieții, dacă Dumnezeu va fi suficient de milostiv ca să-i mai lase un colț de viață normală, la un colț.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
(999)Noi unA, am vazut, si am trait minuni. La Dumnezeu nimic nu e cu neputinta. Încredere, speranta, dragoste si rugaciuni, produc adeseori mari vindecari si alinari în suferinta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iosif, eu nu te mai aprob la mine cu tot felul de noi identități, că am făcut scurtă la mână de câte ori ți s-a năzărit să-ți pui alt nick. Nu știu dacă știi, dar administratorul unui blog trebuie să te aprobe manual de fiecare dată când comentezi cu un nick nou pe acel blog. Așa că rămâi la un singur nume și comentează cu ăla.
ApreciazăApreciază
Bine macar ca-i optimista. Si sper ca nu mai face altii daca-i genetica.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vladen, optimismul i se trage din necunoaștere și din ce i-am spus mai sus lui Iosif. Doctorii i-au explicat, eufemistic (nu mai căuta pe calculator, că nici calculatorul nu știe), că nu există soluții. Ci-că nemții au și repezit-o, nițel, adică lasă-ne, cucoană, aici salvăm copii, nu creștem legume!
Dacă va mai face copii? Posibil. I se poate întâmpla și nu pare genul care optează pentru întrerupere de sarcină. Fiindcă Dumnezeu.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Dar e genul ala de boala care se termina in moarte prematura si scapa sau e din ala care o duce ca o leguma mult si bine?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Care se termină la 10-12 ani.
Dar există cazuri paradoxale, „norocoase”, în care, dacă supraveghetorul e ultravigilent și-i asistă respirația ori de câte ori e necesar, poate supraviețui mult.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Renata, dar ce-ar putea să facă? Să-l lase să moară? Să plângă zi şi noapte?
Măcar optimismul ăla o ajută să nu înnebunească.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da, Vero, tu ai dreptate. Dar eu nu văd lucrurile așa. Sunt defectă.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Renata, e greu de spus cine e defect în povestea asta,
Până la urmă, poate că optimismul ei e chiar o formă de nebunie. Refuză să accepte realitatea,
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@vero Prima. Il chinuie inutil.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Vladen, da, judecând la rece, ăsta e răspunsul corect.
Dar mă întreb ce-aş fi făcut eu în locul ei. Nu cred că aş fi fost în stare să-l las să moară.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vero, nu mama trebuia să-l lase să moară, ci medicii care l-au resuscitat la naștere, deși au văzut imediat microcefalia și lipsa reactivității sunt responsabili de ținerea lui în viață. Dar au preferat să nu crească procentul mortalității în maternitatea lor și i l-au pus pachet în brațe, oarecum viu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, Renata, aşa e, dar eu mă întreb ce-aş fi făcut în locul mamei căreia i-a fost pus în braţe, oarecum viu.
ApreciazăApreciază
Vero, există centre de îngrijiri paliative care preiau asemenea cazuri.
ApreciazăApreciază
Da, dar dacă pe-acolo lucrurile merg ca mai peste tot în ţara asta, presupun că e tot una cu a-l lăsa să moară.
Oricum, atâta vreme cât nu suntem în pielea acelei femei, e uşor să spunem ce ar fi trebuit/ar trebui să facă. Ştim cu toţii ce e mai bine pentru alţii mai degrabă decât ce e mai bine pentru noi înşine. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Una e „l-am lăsat să moară” și alta „a murit” spus prin telefon.
După primul AVC al mamei, doctorița mi-a spus că 80% din creierul ei e „ars”. După al doilea, care a survenit la 3 zile după primul, mama a intrat în comă. Știu ce am gândit atunci, deși pe mama o cunoșteam de 56 de ani, nu de câteva luni (ca Femeia Fericită pe copilul ei). Cred că poți rămâne lucid. Chiar dacă pare egoism.
ApreciazăApreciază
Una e să-ţi pierzi mama (ştim cu toţii că e firesc să ne moară părinţii înaintea noastră, ne obişnuim cu ideea asta încă de când înţelegem ce e aia moarte) şi alta e să-ţi pierzi copilul.
Iar după telefonul care anunţă moartea copilului poate să apară gândul „dacă nu-l duceam acolo, poate nu murea”, un gând care te poate urmări până la propria moarte.
Nu eşti în pielea ei, Renata, aşa că tot ce crezi tu (sau oricine altcineva), judecând la rece situaţia în care se află o femeie străină ţie, rămâne pură speculaţie, la nivel abstract.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Admirabilă femeia fericită indiferent de vitregii !
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Admirabilă, într-adevăr.
O asemenea întâlnire are efectul unui duș rece pentru cei „devastați” de mizeriile cotidiene.
ApreciazăApreciază
Chiar si astrele în translatia lor universala, ne transmit mesajele dragostei lui Dumnezeu, însa putini mai privesc azi spre cer, si, muuult mai putini înteleg aceasta dragoste Adevarata, Absoluta, naturala, ideala, desavârsita, Atemporala, Eliberatoare si…NEMURITOARE ! (AAAEN)
ApreciazăApreciază
Unele astre, mai ales Mercur când e retrograd 🙂 ne transmite mânia Domnului, pentru prostiile noastre.
Serios, da, astrele transmit niște vibrații pe care le recepționăm în afara conștientului.
ApreciazăApreciază
Primo, îi secondez pe cei care au spus că nu poți decât să-ți scoți pălăria în fața unei femei care are puterea să râdă și să fie fericită într-o astfel de situație.
Secundo, nu poți să judeci situația ei prin prisma ta. Că tu ni ai avut viața ei și nu ai umblat în mocasinii ei. Fiecare casă cu crucea ei, cum se spune.
Renata, eu cred că în situația dată nu poți să fii complet ruptă de realitate. Adică, este imposibil să nu conștientizezi dimensiunea dramei prin care treci, chiar și atunci când speri că se va produce un miracol. Păi mulți oameni încep să se panicheze doar dacă simt un mic disconfort din cine știe ce motive. Se apucă să caute pe Google și își fac cele mai sumbre griji. Sunt ipohondri. Femeia asta a născut deja și are un copil care nu poate merge, nu poate vorbi, nu se poate hrăni. Nu poți să ratezi faptul că treci printr-o dramă imensă, asta deja nu mai ține de naivitate.
Acum, eu văd două posibilități. E posibil ca dânsa să se prefacă fericită tocmai pentru a încerca să-și mute gândul de la durerea din suflet – asta fiind modalitatea ei de a face față situației. Cum cred că era soția lui Patrick Swayze la scurt timp după ce acesta a murit. Cred că a făcut psihoterapie și am văzut-o la unele interviuri, părea foarte veselă, exuberantă, dar se vedea pe ea că e o mască și că prin asta încearcă cumva să-și acopere forțat durerea imensă și profundă pe care o avea. Pe de altă parte, e posibil ca femeia să reușească să-și păstreze optimismul în ciuda situației fiului ei, și atunci, după cum spuneam, jos pălăria.
Pentru că, Renata, dacă doar gândul la Dumnezeu o face să țină capul sus și să fie voioasă și plină de viață, iar dacă după ce fiul ei va muri tot gândul la Dumnezeu îi va da tăria să meargă mai departe, atunci spune-mi, te rog, de ce ai prefera să nu crezi într-un Dumnezeu și să fii sfâșiat de durere? Ce ar avea în plus sau cu ce ar fi superioară perspectiva asta?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Aldus, bai la noi nu e chestie de preferat sa nu credem. Chiar nu credem. De aia am spus ca e
ApreciazăApreciază
@ Mno, s-a postat de la sine putere… Deci de aia am spus acum ceva subiecte ca e o pierdere pentru noi ca n-avem si nici nu o sa avem vreodata confortul mental al doamnei asteia.
Alta chestie e ca eu niciodata n-am zis ca ma deranjeaza credinta altora (in afara cazului cand au capacitatea sa mi-o impuna mie). Eu cred ca este teribil de util sa exista o religie, exact pentru oameni ca amarata asta. Si din alte motive mai cinice pe care nu le discut aici.
ApreciazăApreciază
Vladen, după părerea mea, credinţa are efect placebo. Dacă respectivul crede cu toată sinceritatea, cu toată tăria, că Dumnezeu îl poate vindeca, se vindecă singur. Bine, cu excepţiile de rigoare. (De exemplu, dacă a rămas fără un picior, n-o să-i crească piciorul la loc, oricât de mare i-ar fi credinţa.) Şi cu menţiunea că nu găseşti pe toate drumurile oamenii cu o credinţă oarbă, mai presus de orice îndoială.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Vero, ai intrat pe un tărâm uluitor, mai uluitor decât miracolele divine: placebo. Puterea creierului de-a repara aproape orice. Aproape, adică nu și amputările. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Renata, din câte ştiu, s-a dovedit că, mulţumită creierului, avem o serie de puteri uluitoare. Beleaua e că ăia care pot folosi, după plac, una sau mai multe dintre puterile astea sunt extrem de puţini. Adevărata evoluţie a speciei ar fi, după părerea mea cel puţin, pe calea către folosirea conştientă a tuturor posibilităţilor creierului.
(Credincioşii pot susţine că placebo e un miracol divin – dăruit celor demni de el. Fiindcă totul se întâmplă numai cu voia lui Dumnezeu.)
ApreciazăApreciază
Efectul placebo e legat de sugestie și autosugestie. Nu se manifestă în lipsa informației. De obicei, îmi sfătuiesc pacienții care iau pentru prima dată un medicament prescris să nu citească prospectul înainte de-a lua prima pastilă, ci peste câteva zile sau deloc, dacă nu prezintă simptome ciudate. Pentru cei ușor sugestionabili, panicoșii, ipohondrii, depresivii fac toată gama de reacții secundare enumerate în prospect la nici 5 minute după ce au luat hapul, care nici măcar n-a avut timp sî se dezintegreze în stomac, săracul!
Capacitatea creierului de a simula un efect asupra căruia a fost informat – ăsta e placebo.
Cam toată lumea reacționează la placebo mai ales în cazul durerii. E un miracol divin care ne-a fost împărțit tuturor. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Efectul placebo e doar una dintre puterile creierului necontrolate la nivel conştient.
Eu mă gândeam şi la altele, de exemplu la telepatie.
Şi nu ştiu cum o fi la alte dureri, dar mie aia de măsele nu-mi trece prin efect placebo, Pot să-nghitt toate minunile, până nu scap de măsea sau până nu rămâne fără nerv durerea nu-mi trece. 🙂
ApreciazăApreciază
Pusei o virgulă în plus, înainte de „ar fi”. Renata, te rog şterge-o tu de-acolo până n-o vede Aldus! 😀
Şi printr-un comentariu de mai sus am pus virgulă în loc de punct, în vreo 2 locuri. 🙂
ApreciazăApreciază
Am șters-o, dar cred că Aldus știe că noi stăpânim destul de bine ortografia și n-o să ne certe pentru fiecare scăpare din grabă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă formularea (care era pentru Renata) te deranjează, înlocuiește „de ce ai prefera” cu „de ce ar fi preferabil”.
Da’ chiar așa, că veni vorba: din ce motiv nu crezi în Dumnezeu?
ApreciazăApreciază
Fiindca nu ma poate convinge retorica :). Am spus in paragraful ala de l-ai preluat de ce nu cred intr-un dumnezeu din asta cu religie atasata. Intr-un „dumnezeu” gen „camp informational”, adica oblivient la creatie, nu as crede, l-as cerceta :). Dar pe scurt efectiv nu cred intr-un tatuca pe care-l futa grija de mine, de altii, de noi. Si nu ma pot minti singur ca cred. Poate a ajutat si ca parintii mei (mai ales mama) au fost atei de cand se stiu (parintii lor credeau). Mai ales mama fiindca taica-miu nu s-a ocupat cu educatia mea si, din motive tehnice, e linie in certificat :).
ApreciazăApreciază
Aldus, cred că cel mai mare dușman al credinței în divinitate e religia. Imediat ce l-a inventat/descoperit pe Dumnezeu omul a creat și o disciplină – să-i zicem dumnezeologia – care presupune reguli, principii, cadru adecvat, gestică, fapte, vorbe.
Religia este cel mai sigur mod de-a transforma un nehotărât/șovăitor în ateu convins.
ApreciazăApreciază
Te-am citit cu atenție, ai dreptate. „dacă doar gândul la Dumnezeu o face…” ferice de ea. În egală măsură ar putea să creadă că plătește niște păcate transgeneraționale. Orice mecanism de auto apărare în situația ei e binevenit.
ApreciazăApreciază
ShalOM… „Caut printre ei un OM…”
ApreciazăApreciază
Iosif, Martorii lui Iehova? Sau ce sunt ăștia?
Uite exemplu clar de manipulare: să pui versete biblice pe muzică ușoară.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Deci muzica ușoară este apanajul ateilor?
ApreciazăApreciază
E un pic mai complicat. Muzica religioasă creștină provine din cântul gregorian. Este o muzică modală, fără salturi în sus și în jos (cantus planus), fără tensiuni, neproducătoare de sentimente. A fost concepută special așa pentru ca oamenii să se concentreze exclusiv pe text. E mai mult o incantație.
Muzica laică e muzică tonală, linia melodică poate fi oricât de mobilă, de „săltăreață”, revine întotdeauna la sunetul de bază, tonica, generatoarea acelei tonalități. Se admit intervalele mărite și micșorate care creează tensiuni și cer o rezolvare. Acest joc de tensionare-detensionare, întrebare-răspuns, în mod inevitabil determină stări sufletești.
Sectanții, din dorința lor bolnăvicioasă de-a face prozelitism, au adus tot felul de modernizări serviciului religios, printre care și utilizarea muzicii tonale, laice, în cântul religios. Probabil pentru a atrage și tineretul în sectele respective.
ApreciazăApreciază
Așadar, pe noi (vorbesc acum din perspectiva ta), laicii sau ateii, nu ne privește ce fac credincioșii sau „sectanții”. Sunt liberi să facă ce vor, exceptând faptul că muzica lor, care provine din cântul gregorian, ar face bine să rămână ne-modală și eventual fadă, că altfel, dacă începe să fie săltăreață și atractivă, înseamnă că sunt manipulatori. 🙂
Dar când faci un film nu vrei să fie cât mai prizabil? Când vrei să transmiți un mesaj artistic, nu încerci să îl ambalezi astfel încât să fie cât mai atractiv? Solistul de muzică ușoară nu vrea și el să aibă o muzică cât mai apreciată? De ce la religioși e manipulare în timp ce la toți restul e… artă (eventual reușită, dacă le iese)?
„Disco is a genre of dance music and a subculture that emerged in the 1970s from the United States’ urban nightlife scene.” „Pop music is a genre of popular music that originated in its modern form during the mid-1950s in the United States and the United Kingdom.” La ce să mă mai uit, la rock? Iote că nici muzica ușoară n-are prea mulți ani în spate. Tot clasică ascultau și laicii pe vremuri. Dar chiar dacă n-ar fi așa. De ce ar fi obligat cineva să rămână închistat în anumite șabloane? De ce n-ar avea voie să preia ce-i mai mișto din muzica modernă? Încă o dată: ritmurile muzicii ușoare sunt patentul și proprietatea ateilor?
O analogie. Tu, ca scriitoare, ești liberă să utilizezi în textele și cărțile tale metafore, figuri de stil, rupturi de ritm, simboluri inspirate etc, cu care să stimulezi trezirea unor imagini și emoții puternice în cititori, respectiv cu care să-i seduci. Pe de altă parte, dacă cineva s-ar apuca să scrie o carte pe teme religioase sau ortodoxe, înțeleg că în opinia ta ar fi musai ca respectivul să folosească limbajul arhaic, dogmatic și sulfuros pe care-l întâlnim la alde Iosif & company, probabil pentru că așa erau scrise cărțile de rugăciuni din trecut. Să nu carecumva să aibă și el un limbaj fluid, cursiv, elegant, elevat, captivant, mișto, că atunci nu se mai poate, e manipulare! 🙂
Asta arată că ai anumite prejudecăți legate de religie (chiar dacă afirmi că fiecare e liber să creadă în ce vrea și că religioșii sunt cei cu prejudecăți, nu ateii).
ApreciazăApreciază
Aldus, facă-se voia ta, că altminteri nu mai terminăm discuția asta.
Trebuia să-mi dai exemplu gospelul, și atunci îmi închideai pliscul. 🙂
ApreciazăApreciază
Mai mult decat propaganda mie mi se pare marketing. In stilul cantecelelor de la Colgate si detergenti de vase. Oamenii vand in produs. Si eu le deschid mereu martorilor lui iehova fiindca revista aia a lor are o calitate excelenta pentru origami. Si revista aia tot marketing e, desi zic ca multi n-o iau pentru ca se indoaie bine :). Fiecare face ce poate. Asa cum reclamele de la colgate desi sunt tampitele, tot invata pe aia mai amarati ca e bine sa te speli pe dinti, tot asa or avea si chestiile astea efect sa atraga prozeliti carora probabil le e mai bine in genul asta de comunitate decat le e in afara ei.
Altfel, eu unul iau oricand credinciosii belicosi ca ala de la Aldus decat pe astia care te omoara cu duhul blandetii si pisalogeala gen martorii (dupa ce iau revista ii pun pe orbita 😀 )
ApreciazăApreciază
Nu conteaza din ce cultura religioasa fac parte. Esential este mesajul ce-l transmit pe fond muzical, iar mie-mi place sa citesc Biblia cântata, mai mult decât predicata. Mesajul esential integral este din IsaiA 53, iar cine crede în aceste profetii, le întelege si aplica în viata, nu are nimic de pierdut, ba dimpotriva, v-a cunoaste adevarul absolut, va deveni mai cult, si îsi va îmbogati viata 3D cu valori originale, esentiale, atemporale, vindecatoare, eliberatoare pentru trup, suflet si spirit.
ApreciazăApreciază
Iosif, de curiozitate, am citit Isaia 53. Nu e nicio profeție acolo. E vorba despre Christos. Patimile și înălțarea la cer.
ApreciazăApreciază
P.S. În alta ordine de idei, ma întreb care este diferenta dintre expunerea textelor biblice(asa cum sunt) pe muzica (usoara sau mai putin usoara) ori interpretarea textelor în poeme, proza, teatru sau film? Totul face parte din cultura, obiceiurile si traditiile popoarelor pe parcursul evolutiei lor spatio-temporale planetare.
De ex., „Amintiri despre viitor”, carte scrisă de controversatul Erich von Däniken, am citit-o în adolescenta si, personal, mi-a placut modul în care autorul încerca sa explice viziunea lui Ezechiel despre Slava lui Dumnezeu.
ApreciazăApreciază
Una e să pui pe muzică un text în versuri sau proză (cum faceți voi cu textele biblice) și alta să creezi un text original în oricare din genurile literare pe care le-ai enunțat. Eu nu văd nicio asemănare.
Erich von Däniken nu e chiar așa de controversat. Cel puțin până nu apare o altă supoziție/explicație mai plauzibilă pentru rezolvarea enigmelor pe care le-a studiat el.
ApreciazăApreciază
Să notăm probabil primul comentariu coerent și original al lui Iosif, de aici din gară. Adică, prima dată când spune ceva aici cu cuvintele lui.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Iosif ar putea fi pe calea cea bună, a oamenilor aproximativ liberi. 🙂
Eu îl aștept să înflorească!
ApreciazăApreciază