Magia Răului (3)

În subsolul unui articol destul de recent, Aldus și Vladen au următorul dialog:
V – Majoritatea oamenilor au nevoie sa apartina unui sistem si sa militeze pentru un curent. Las’ ca e bine, sunt mai usor de manipulat. […]
A – […] nu-s de acord că-i bine să fie mulți oameni manipulabili. Că manipularea n-o să se facă în interesul tău sau al unor progrese sau idealuri științifice […], ci tot în interesul celor care manipulează și în detrimentul tuturor celorlalți. […]
V – Ba ai fi de acord daca i-ai manipula tu! […]
A – Păi eu n-aș vrea să-i manipulez în scopurile machiavelice în care îi manipulează elitele. Știi că, statistic vorbind, profesia care naște cei mai mulți psihopați este cea de CEO? […]

Prin urmare, Aldus crede, după ce a citit niște articole care conțin și date statistice (21% din CEO sunt psihopați) că anumite profesii pot transforma oamenii normali în psihopați.
Adevărul e că lucrurile stau exact pe dos: în anumite ocupații, indivizi care pot fi încadrați în categoria psihopaților ating cota maximă de succes, ajung să strălucească. De ce? Pentru că au o inteligență peste medie, sunt lipsiți de emoții (empatie, frică, rușine etc.), sunt egocentrici, lipsiți de scrupule, capabili să se concentreze exclusiv asupra scopului lor și, pe deasupra, au șarm suficient cât să fie buni manipulatori. Cam asta îi trebuie unui tip ca să fie un director executiv/om de afaceri/politician de succes, finanțist, avocat celebru. Dar și chirurg renumit, spion, soldat de elită.

Nu eu susțin această teorie, ci Kevin Dutton, profesor de psihologie, în cartea sa „Înțelepciunea psihopaților”, pe care o citesc cu acceași înfrigurare cu care citesc un roman polițist bun.
Carte pe care v-o recomand!
Și, poate, după ce măcar o răsfoiți (deși. după ce ai deschis-o e greu să n-o devorezi, pentru că îți schimbă mult percepția asupra semenilor tăi) discutăm, în sfârșit, mai aplicat despre fascinația răului.

Acest articol a fost publicat în citesc şi-mi place, Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

63 de răspunsuri la Magia Răului (3)

  1. Chiar despre „înțelepciunea psihopaților” aș fi vrut să pomenesc dacă nu ai fi pomenit tu deja. Sunt cariere în care nu răzbești dacă nu ești puțin psihopat: avocat, chirurg, pompier, director executiv. Sunt meserii în care empatia e împovărătoare și nu ai nevoie de ea. Ori psihopații nu au empatie, nu le tremură mâinile și nu fac tahicardie sau atacuri de panică. Sunt foarte eficienți și pot fi foarte carismatici. Au stofă de lideri. Cartea e bestială și o poate citi oricine.

    Apreciat de 2 persoane

    • Aldus zice:

      Chirurg? Pompier? Avocat?!? 😀

      Pot exista personalități puternice sau oameni cu sânge rece care nu sunt lipsiți de empatie. O mare sensibilitate lipsită de stăpânire de sine și de forță e o extremă și te va transforma în mama răniților. În lipsa empatiei și a afecțiunii, tăria de caracter te duce în cealaltă extremă și devine tangentă cu psihopatia. Dar există și oameni de succes care sunt armonioși.

      PS: Ai văzut Avocatul Diavolului? 🙂

      Apreciază

      • Păi, exact despre lipsa empatiei e vorba. Cred că asta e trăsătura definitorie, granița dintre normal și psihopat.
        Am văzut Avocatul Diavolului. Îl amintește și Dutton în cartea lui 🙂

        Apreciază

        • Aldus zice:

          Da, dar nu este obligatoriu ca toți chirurgii, avocații etc să fie lipsiți de empatie. Există și modele de lideri puternici care totuși sunt empatici, altruiști, sufletiști, dar au și sânge rece în instalație, ca să zic așa. Voi discutați doar despre extreme. La o extremă se află cei foarte sensibili și empatici, dar cumva slabi, incapabili să se detașeze și obiectiveze, care trăiesc emoțional drama tuturor. La celălalt pol se află cei cu sânge rece dar zero empatie (inclusiv psihopații, că aici e ușor să devii psihopat). Ideal e să ai din amândouă ce-i mai bun: atât empatia, cât și tăria de caracter. Ele pot coexista foarte bine.

          Apreciat de 1 persoană

          • Uite cum văd eu treaba:
            Un chirurg lipsit de empatie e un chirurg care taie și coase cu precizie matematică (vezi geniștii), de robot, nu-i fuge gândul la câți copii are ăsta? dacă moare? ce-o să-i zic lu nevastă-sa? dacă ratez, cad în dizgrația colegilor…
            Un avocat e obligat prin natura meseriei să apere criminali, escroci, șefi de cartel de droguri. Crezi că are vreo șansă, vreodată, dacă trișează față de client și se gândește – în definitiv, și dacă pierd procesul și ăsta ajunge pe scaunul electric, e vinovat. Dă-l dracului! Un criminal mai puțin! Societatea îmi va fi recunoscătoare. Binele învinge răul.
            Nu merge așa! Psihopatul e, într-o oarecare măsură, asemănător unui autist: vede până la vârful nasului – scopul lui. Să operez perfect. Să-mi construiesc o apărare beton.

            Apreciază

          • Aldus zice:

            Chirurgul poate să aibă empatie față de pacient, dar să și-o controleze. Adică, să fie capabil să opereze impecabil, chiar având empatie. Empatia nu înseamnă slăbiciune.

            Iar avocatul poate să refuze cazurile care i se par suspecte. Plus că avocații de drept penal sunt, cred, relativ, majoritatea ocupându-se de cazuri civile: amenzi, partaje, chestii inofensive. Să-i beștelești pentru că unii, câțiva din tagma lor aleg să aprere infractori…

            Apreciază

          • Să lăsăm nițel deoparte povestea cu psihopatia, pentru că ai deschis o cutiuță interesantă: avocații care „aleg să apere infractori”.
            După părerea ta, infractorul (care până la sentința definitivă e suspect, nu infractor) n-ar trebui să aibă dreptul la un apărător onest.
            Tot după părerea ta, orice om adus în fața judecătorului e sigur cel vinovat. Anchetatorul nu greșește niciodată. Orice infracțiune are un singur vinovat, toți vinovații sunt egal de vinovați etc…
            Încă ceva: spețele civile îți par chestii inofensive. Partaj, moștenire, amenzi – fleacuri. Hm!
            Zic să reflectezi la treburile astea și mai vorbim. 🙂

            Apreciază

          • Aldus zice:

            Eu cred că orice om (nu infractor) are dreptul la un avocat, pe considerentul că în acest mod își va putea dovedi nevinovăția. Adică, plecăm de la prezumția de nevinovăție. Și nu cred că-l poți taxa pe avocat cu lipsă de scrupule dacă nu știe apriori cât de (ne)vinovat e clientul lui. Dar dacă știe că e vinovat și e clar pentru toată lumea, cum e când îți vine câte un Năstase să-l scapi de DNA, îl poate refuza. E ca la ziar sau la televizor: trăiești din reclamă, dar nu ești obligat să accepți orice reclamă.

            Sau ca la tine pe blog. Dacă te-ar plăti cineva să faci reclamă unei chestii mișto pentru Mili, ai refuza? Din câte-mi amintesc, n-ai refuzat. Dar dacă ar veni un life coach și ți-ar propune să-i faci reclamă pentru un așa-zis medicament minune, care chipurile vindecă cancerul? Tu, prin natura profesiei, știind că este o mizerie? Și fiind conștientă că unii cititori, știind cu ce te ocupi, vor lua sfatul tău de bun și îl vor urma, renunțând la un tratament adecvat care le-ar fi dat niște șanse reale? Hai să te văd, că de atâtea comentarii predici degradarea umană și lipsa noastră de moralitate: ai face așa ceva? 🙂 Sigur, asta nu e o situație limită, că nu mori de foame fără acea reclamă, dar orișicum.

            Revenind la sistemul judiciar, aș zice că mai degrabă procurorii, în zilele noastre, seamănă deseori cu niște psihopați. Să scapi un delapidator de închisoare nu-i nici pe departe atât de cinic pe cât e să bagi după gratii un nevinovat (doar pentru că nu-ți convine de moaca lui, pentru că soția lui n-a cedat avansurilor tale sau pentru că așa ai primit ordin). De procurori nu se vorbește în cartea respectivă? Probabil la americani justiția-i independentă… Și îmi zici că eu vin cu exemple pur fictive și utopice. 🙂

            De curiozitate, ai avut vreodată de lucru cu avocații (afară de momentul divorțului)? Dar prieteni sau cunoscuți avocați ai?

            Apreciază

          • Cum adică orice om, dar nu infractor? Infractorul nu e om?
            Sigur, un avocat are dreptul să refuze un client/caz, pe orice considerente. Dar bilele lui albe, cv-ul, e făcut din numărul de procese câștigate. Și treaba lui nu e să pedepsească, ci să găsească probe în favoarea nevinovăției sau a unei vini cât mai mici.
            De unde știe un avocat, când se repede să apere un suspect pe care-l crede nevinovat, că ăla nu l-a mințit și apără, de fapt, un vinovat? Invers: de unde știe că, atunci când toate probele sunt împotriva clientului și ăsta doar l-a luat pe nu în brațe, nu nedreptățește un om, refuzându-i apărarea, doar fiindcă el, ca avocat, are senzația că omul îl minte?
            Dacă știe că e vinovat, și eventual, vinovatul își recunoaște în instanță vina, avocatul lui trebuie să-i obțină o pedeapsă cât mai mică. Asta e treaba lui de avocat.

            Blogul nu e meseria mea și nu trăiesc din el, știi bine. Chiar dacă aș trăi din el, n-aș face niciodată promo pentru un produs nociv. Zic asta cu certitudine, despre blog.
            Dar am lucrat 18 ani pentru o firmă producătoare de suplimente, i-am promovat produsele în fiecare moment al zilei de muncă, deși în unele credeam sincer, în altele mai puțin. Pentru că am dreptul la opinie personală, la experiență personală etc… Linia generală, însă, e că am promovat TOATE produsele firmei care mă plătea.
            Întorcându-ne la blog, dacă un producător mi-ar oferi o sumă care să-mi schimbe viața ca să promovez un cosmetic conținând mercur, de pildă, nu aș face-o. Dar dacă e doar un produs mediocru, anodin, și mi se oferă a zecea parte din suma care să-mi schimbe viața, probabil că aș face-o, dar, repet, numai dacă blogul ar fi sursa mea de venit.

            Da, am avut de-a face cu avocați în procese care n-aveau treabă cu divorțul meu, în calitate de martor. N-am prieteni/cunoscuți avocați, pentru că nu s-a nimerit să am. Dar nici prieteni ingineri constructori n-am.

            p.s.: Tu, în discursul tău, amesteci corupția cu meseria. Complici lucrurile astfel și nu ajungem la niciun rezultat.
            Avocații care consideră, în străfundul sufletului lor, că au apărat destui ticăloși, se fac procurori. Așa am văzut prin filme. 🙂

            Apreciază

          • Aldus zice:

            > Cum adică orice om, dar nu infractor? Infractorul nu e om?

            E o nuanță aici. Tu ai spus că orice infractor are dreptul la apărare. Da, dar indirect. De fapt, orice om are dreptul la apărare. Adică, dreptul ăsta nu-i este specific infractorului, ci omului în general. Infractorul beneficiază de acest drept doar pentru că incidental face parte din clasa generică numită om. Căreia i s-a dat dreptul la apărare în baza prezumției de nevinovăție. Că dacă se știa în avans că X este vinovat, n-ar mai fi beneficiat de aceleași drepturi. Ca dovadă, după ce în urma procesului (la care X a beneficiat de un avocat, în baza prezumției de nevinovăție) se stabilește că X este vinovat, el nu mai beneficiază de aceleași drepturi. Dimpotrivă, este închis, silit să plătească daune etc. Așadar, orice om (nu orice infractor) are dreptul la un avocat. Cât timp se presupune că n-ar fi vinovat. Când se constată că de fapt era vinovat, deci infractor, drepturile lui (inclusiv cel de a fi reprezentat în instanță) suferă niște limitări dramatice.

            > De unde știe un avocat, când se repede să apere un suspect pe care-l crede nevinovat, că ăla nu l-a mințit și apără, de fapt, un vinovat?

            Dacă-l crede nevinovat e în regulă, nu cred că-l vei încadra la psihopați. Ci eventual la naivi. La psihopați îl vei încadrea pe avocatul care știe foarte bine încă de la început că clientul lui e un criminal get-beget și totuși se bagă să-l apere. Dar dacă știe de la început, am zis eu, îl poate refuza. Iar dacă nu știe, cum mai poți spune despre el că este un fel de psihopat? Un om care se bazează pe buna ta credință și alege să te apere împotriva unor potențiale abuzuri se califică la psihopați?!?

            > Dacă știe că e vinovat, și eventual, vinovatul își recunoaște în instanță vina, avocatul lui trebuie să-i obțină o pedeapsă cât mai mică. Asta e treaba lui de avocat.

            Și atunci, de ce-l consideri psihopat? Că ce zici aici sună a ceva uman, decent, nu a mentalitate de psihopat. Dacă avocații sunt așa, atunci e în regulă.

            > Blogul nu e meseria mea și nu trăiesc din el, știi bine. Chiar dacă aș trăi din el, n-aș face niciodată promo pentru un produs nociv. Zic asta cu certitudine, despre blog.

            Deci, iată că nu-i atât de imposibil de imaginat că poți să refuzi chestii strigătoare la cer. La fel cum tu poți refuza să promovezi o mizerie, și un avocat poate refuza să apere o mizerie. La fel cum tu poți să fii morală și decentă, nici avocatul nu e obligatoriu un psihopat (cel puțin nu prin natura jobului).

            > Linia generală, însă, e că am promovat TOATE produsele firmei care mă plătea.

            Tu aveai în fișa postului obligația de a promova toate produsele firmei. Avocatul nu are în fișa postului obligația de a accepta orice client.

            E interesant că deși eu susțin că unele joburi predispun la psihopatie (puterea corupe) în timp ce tu susții că nu jobul îl schimbă pe om ci omul alege jobul care i se potrivește, în speța avocaților ne contrazicem taman invers: tu susții că jobul de avocat e incompatibil cu omenia și că prin natura lui îi va forța pe majoritatea avocaților să fie psihopați, în timp ce eu susțin că doar cei au deja tendințe psihopate vor alege să devină avocați ai diavolului, în timp ce restul, mulți alții, poate majoritatea, vor fi niște avocați decenți și normali, refuzând să se bage în mizerii.

            > Dar dacă e doar un produs mediocru, anodin, și mi se oferă a zecea parte din suma care să-mi schimbe viața, probabil că aș face-o, dar, repet, numai dacă blogul ar fi sursa mea de venit.

            Ceea ce, totuși, nu te transformă într-o psihopată. 😉

            Apreciază

          • Știi bine că așa nu ajungem la niciun rezultat.
            Ne-am îndepărtat de subiect atât de mult, încît a devenit incoerent tot ce vorbim.
            De la psihopați am ajuns la etica avocățească și la drepturile omului.
            Zic să-i punem punct.

            p.s.: nu, fișa postului meu nu preciza sub nicio formă plasare de produse. Dar aveam nevoie de un loc de muncă, îmi plăcea angajatorul meu, mi se părea mișto să lucrezi pentru un producător român aflat în primii trei – poate primul – în branșa lui, salariul era ok, postul de șef era și ăla interesant, îmi propuneam niște obiective, le atingeam sau nu, toată povestea era o provocare pentru inteligența mea și cultura profesională…

            Apreciază

          • Vladen zice:

            Cum am zis si la tine, tu esti teribil de naiv si gandesti ca un copil chestiile astea cu principiile morale, adica foarte simplist. Imi inchipui ca e normal si ca chiar ramai copil pana nu incep sa depinda altii de tine, gen nevasta si copii. Tu te gandesti doar la tine si situatia ta cand zici cu maxima dezinvoltura ca un avocat, poate tanar si flamand ar trebui sa renunte la poate sansa carierei lui sau o suma mare de bani fiindca stie ca „infractorul” e vinovat. Esti de-a dreptul rupt de realitate cand zici ca un soldat ar trebui sa renunte sa urmeze ordine amorale si sa-si aleaga moartea. S-o crezi tu ca e ass usor cand ai familie. Cine crezi tu, ce uman crezi ca alege sa moara cand are sotie cu, de cele mai multe, ori copii mici? Tu crezi ca se termina la amaratul ala impuscat sumar la marginea drumului? Da’ amarata lui si plozii de acasa cui ii lasa? Ca sa nu mai zic ca daca esti mai sus, gen ofiter, dupa ce ti-o iei tu, sar si la familie. Si, ca sa lasam situatiile extreme de care clar nu ai habar ca nu esti nici soldat, nici sot, nici ta, si avocatul ala: de ce sa nu-si lanseze cariera si sa aiba copiii lui mai multe sanse in viitor? Nu toata lumea are doar responsabilitatea propriei persoane, ca tine.

            Apreciază

          • Aldus zice:

            Te duci în extreme. Afară de războaie, unde într-adevăr îți trebuie ceva sânge în instalație ca să sfidezi sistemul, ce avocat crezi tu că moare de foame refuzând un interlop despre care se știe foarte bine că-i certat cu legea, când are alți 10 clienți care-i bat la ușă? Uită-te la ce venituri și case au dumnealor și apoi zi-mi cine e naiv. Poate își va ridica mai târziu ultimul etaj al vilei, dar să moară de foame?

            Apreciază

          • Uiți un lucru, Aldus. Ca să ai 10 clienți la ușă, trebuie să-ți faci un nume (renume). Asta se obține câștigând procese. Și nu ca apărător al unui hoț de găini te știe lumea de avocat bun.
            Ia să-ți dau eu un caz real, să vedem pe cine ai apăra tu, ca să rămâi cu conștiința curată.
            Un tip pe nume A cu job plătit excepțional, specialist în marketing își deschide o afacere extrem de profitabilă care merge strună, astfel că, pe lângă banii din contul firmei mai achiziționează o casă și o mașină, pe firma respectivă. Doa că firma, din motive care nu interesează cazul nostru, a fost înființată pe numele celui mai bun prieten din copilărie al lui A, să-l numim B. Totul, toată activitatea firmei, conturile din bancă, operațiunile, contractele se derulează oficial sub semnătura lui B, care nu are niciun aport financiar, firește, la mersul afacerii, doar că îl însoțește pe A la bancă și la contractări, ca să semneze actele. B este recompensat pentru bunăvoință cu bani, renovarea casei, i se lasă în utilizare și mașina cumpărată pe firmă (care, în acte, e a lui!).
            Între cei doi prieteni nu există nicio înțelegere scrisă din care să rezulte că afacerea, bunurile și banii îi aparțin, de fapt, lui A.
            După 5 ani, în care n-a existat nicio neînțelegere între cei doi prieteni, B moare de un AVC. B nu are copii, nevasta lui moștenește tot. Respectiv afacearea lui A. Îi flutură actele firmei, actele bancare etc lui A pe sub nas și îi întoarce spatele, în calitatea ei de moștenitoare cu drepturi depline. Am uitat să precizez că B era de meserie tinichigiu auto și avea o școală profesională ca studii.
            A o dă în judecată pe nevasta lui B, neavând alte dovezi că totul îi aparține de fapt, decât niște amici colaboratori la firma lui.
            Aldus, rezolvă cazul. Fii judecător sau avocat sau ce vrei tu, dar nu uita că toate actele de proprietate, inclusiv cele bancare sunt semnate de prietenul defunct și legea, normal, e de partea lui. Oficial, prietenul A nu există în relație cu afacerea asta.

            Apreciază

          • Vladen zice:

            Dap, ca-s teribil de multi. Un avocat tanar are nevoie de un caz care sa-l lanseze. Nici eu nu discutam de apararea unor gainari si hoti marunti, ca aia nu vin cu dileme prea mari morale, ci de cazuri care fac cariera, de criminali in serie si echivalentul. Ideea ta era de dilema si responsabilitate morala, adica ba da, vorbim exact de extreme. Ca alea care nu-s extreme nu ataca prea tare principiile alea pe care le declari tu imuabile.

            Apreciază

          • Aldus zice:

            erată: avocații de drept penal sunt relativ puțini*

            Apreciază

          • Aldus zice:

            Nu prea înțeleg ultimele voastre comentarii. Am pornit de la faptul că Renata și Rebella au băgat avocații la psihopați, ceea ce eu nu cred că se justifică. Pentru ca să ajungem la sfâșit… la ce?

            Renata, în cazul prezentat de tine eu i-aș luat partea lui A, care din punctul meu de vedere are dreptate. Nu are dreptate legal, dar ține cont că legea are o formă și un spirit, iar eu aș încerca să demonstrez că acțiunile soției lui B, deși în aparență respectă litera legii, privite mai adânc constituie un abuz (nu sunt în spiritul ei). Dar ăsta nu este un caz care să ateste că dacă aș alege s-o apăr pe soție de exemplu, aș fi automat un psihopat.

            Vladen, chiar dacă la extreme ar fi cum zici tu, faptul că unii avocați (cei de la extreme, adică puțini!) sunt psihopați nu îți dă dreptul să spui că avocații în gneral sunt psihopați, blamând astfel toată tagma lor. Reamintesc că asta a fost obiecția mea de la care s-a pornit firul ăsta de discuție.

            Apreciază

          • Nu noi am băgat avocații la psihopați, autorul enumeră meseria printre cele în care psihopații ar străluci. 🙂

            Apreciază

          • Aldus zice:

            Asta-i altceva. Dar uite cum a formulat Adore: „Sunt cariere în care nu răzbești dacă nu ești puțin psihopat: avocat, chirurg, pompier, director executiv.” Ca și cum dacă nu ești psihopat, nu prea ai șanse ca avocat. Și deci majoritatea avcaților care nu trăiesc de azi pe mâine sunt psihopați. Asta e o exagerare.

            Apreciază

          • Vladen zice:

            Aici suntem absolut de acord. Evident ca nu toti avocatii sunt psihopati, macar fiindca exista si avocati prosti 🙂

            Apreciază

  2. Da, iar băieți care dezamorsează bombe, nu doar că nu devin tahicardici, dar le scade ritmul cardiac în timpul operațiunilor. Asta mi s-a părut uluitor. Dar, în același timp, m-am gândit că ar fi trebuit să ne închipuim că sunt oameni făcuți pentru anumite meserii. Ei, ce e aia „făcuți”? Uite explicația.
    Dutton e extraordinar, fiindcă reușește să capteze și atenția profanilor.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Vladen zice:

    Si iaca cum pe baza psihopatilor avanseaza umanitatea :). Ar fi tare nasol daca brusc meseriile astea ar trebui prestate de mamitzele din articolul cu mucii :D.

    Apreciat de 1 persoană

  4. condeiblog zice:

    Hm! Să vă relatez un episod… Mă întâlneam cu un prieten psiholog. Tocmai își petrecea clientul și s-a oprit să aprindă o țigară în fața cabinetului, pentru că aceluia nu-i ajunsese o oră întreagă și tot nu se lăsa dus. Continua să mai vorbească despre păsurile sale, ignorând prezența mea. Eram cu toții afară, eu de-abia venisem și ședința în fond se terminase deja, dar m-am tras mai într-o parte, încercând o discreție de care omul oricum nu se sinchisea. Prin gestul meu, mai mult formal, nu m-am putut împiedica să aud totuși cuvintele lui de la urmă, spuse cu voce necontrolată. Iar când am rămas între noi, așezați la o terasă, i-am descris prietenului părerea mea despre caz, numai după acele circa cinci minute, la care fusesem martor. Diagnostic, cauzalitate, ba chiar încercam să-i sugerez și niște soluții. El doar zâmbea. Eu insistam. „Hai, spune-mi dacă am dreptate!” „Mda, în mare parte, mai puțin treaba cu tratamentul.” „Bun. Înțeleg asta, am continuat eu. Se poate învăța. Totuși, nu-i așa că am și eu stofă de psiholog? Fiindcă sunt empatic și simt omul foarte bine.” „Ba nu. Că tu te-ai încărca foarte mult și n-ai rezista nici măcar o zi în care să asculți durerile altora. Astfel că nu le-ai fi de folos nici lor, iar ție nicidecum.”
    Și cam avea dreptate. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Acum, dacă stau să mă gândesc bine, empatia e bună doar teoretic, la o bere și-o poveste. Când te apuci de-o treabă, trebuie să uiți de ea.
      Îmi amintesc că odată am primit de la un amic pescar doi pești mărișori. Mi i-a aruncat în chiuvetă și-a plecat. Eu, care nu curățasem în viața mea un pește (mănânc numai pe la alții sau pe la restaurant), m-am gândit hai, că mă descurc. Citesc pe net, o fi și ceva simplu, pentru începători, mă descurc… Am și găsit o lecție de-asta potrivită mie, am luat notițe pe-un caiet, am luat caietul cu mine la bucătărie, am ales cuțitul potrivit… Când să înșfac primul pește, ăla se uita la mine. Și ăla de dedesubt, din chiuvetă, se chiombea și el tot așa, uimit. Ori cum îi suceam, se uitau în ochii mei. I-am luat într-o bucată de șervet, să-i duc la gunoi. Cel care mi-i adusese n-avea să știe niciodată că i-am aruncat cadoul. Mi-a fost milă și să-i arunc pe tobogan, deși îmi repetam: sunt morți deja, nu-i cunosc, nu mă cunosc. Până la urmă i-am dat unei vecine, să-și încarce ea conștiința cu doi pești!

      Apreciat de 2 persoane

    • klaus zice:

      De aia nu m-am făcut nici popă, nici psiholog 🙂

      Apreciază

  5. Vero zice:

    Am ajuns de ceva vreme la concluzia că lipsa scupulelor e neapărat necesară dacă vrei să urci în ierarhia socială (şi să nu pici de-acolo). Şi zicala „sărac dar curat” spune, indirect, acelaşi lucru.
    O să caut cartea lui Dutton. Cred c-o să-mi placă.

    Apreciază

  6. Pingback: Citate interesante | VERONICISME

  7. Aldus zice:

    În stările de criză nebunii au o forță fizică ieșită din comun, bețivii au un Dumnezeu al lor care-i apără de accidente, psihopații sunt carismatici… iată câte mituri interesante pot explora psihologii de azi.

    Cât despre articol, n-aș zice că cele două afirmații (meseria naște psihopați versus psihopații își aleg meseria) se contrazic reciproc. La români există zicala că oricine umblă cu miere se va murdări pe mâini iar japonezii (parcă) spun că dacă vrei să vezi adevărata natură a unui om, dă-i pe mână puterea. Psihopații pot ajunge în vârful puterii (prin natura lor) și puterea te poate transforma într-un psihopat (prin natura ei). Și sunt cazuri de oameni care după ce au ajuns în poziții de putere au devenit, la scurt timp, de nerecunoscut.

    Apreciază

    • Vero zice:

      „Dacă vrei să vezi adevărata natură a unui om, dă-i pe mână puterea.”
      Adevărata natură – aia de psihopat. Omul „îşi dă arama pe faţă”. Fiindcă a ajuns la putere. Nu mai are nevoie să se prefacă.

      Apreciat de 1 persoană

      • Aldus zice:

        Păi da, dar poate fi în germene. Fără poziția respectivă de putere, poate nu încolțea niciodată. Puterea e ca un test. Nu degeaba se spune că puterea te corupe.

        Apreciază

        • Cînd specialiștii etichetează un psihopat, n-o fac dint-o privire, ci în urma testelor, inclusiv encefalografice.
          Granița dintre cei care bifează toate „calitățile” psihopatului clasic și cei care doar miros a psihopat nu e bine definită.
          „Gândiți-vă la aceste trăsături psihopatice – zice Dutton – ca la butoanele și canalele unei console audio dintr-un studio de înregistrări. Dacă le fixezi pe toate la maxim, rezultă o muzică inutilizabilă[n.m.: un criminal în serie]. Dar dacă le dozezi, unele canale mai jos, altele mai sus – cum ar fi curajul, concentrarea, lipsa empatiei, ascuțimea minții – atunci poți obține un chirurg cu o treaptă deasupra tuturor celorlalți.”

          Nu cred că un psihopat (te naști psihopat, nu devii) poate trăi o viață întreagă disimulând „germenele” lui de psihopatie, doar fiindcă viața nu i-a scos în față condiții potrivite de „încolțire”. Cumva, instinctiv, va găsi o cale să se manifeste.
          În legătură cu afirmația „puterea te corupe”, nici aici nu-s foarte sigură că e un postulat. Cred că există oameni care nu pot fi corupți cu niciun preț. Dar aceștia nu vor ajunge niciodată în sfera puterii, nu sunt eligibili de către sistem ca să acceadă la ea. Și poate că nici nu-și doresc.
          Ca să ajungi nu neapărat în vârful, dar măcar în sfera puterii, nu e suficient un pas miraculos (te culci cerșetor și te trezești prinț), e nevoie de mulți pași mici, ești supus la teste, presiuni, treceri prin site diverse. Dacă n-ai „stofă” de puternic, undeva ești respins sau clachezi.

          Apreciat de 1 persoană

          • Aldus zice:

            În Vechiul Testament, Dumnezeu a ales regi dintre cei mai umili și buni israelieni, pentru ca apoi să-i pară rău și să vrea să-i schimbe. Până și figuri tradiționale, ca Solomon, au fost în cele din urmă pervertite.

            Iisus Hristos, citat din memorie: „Mai ușor va trece cămila prin urechile acului decât să intre un bogat în Împărăția Cerurilor”.

            Ion Cristoiu: „E în natura serviciilor secrete și a ofițerilor să comită abuzuri. […] Poți să-i faci unui ofițer… încă o dată: că-i KGB, că-i CIA, că este serviciul secret chinez, că e american, e în natura funcției, locului, jobului pe care-l au să facă abuzuri. Că sunt tentați.”

            Omul are în el tendințe mai mult sau mai puțin latente. Până și un om sufletist are în gena psihopatului. Și chiar și o ființă care detestă tutunul poate sfârși, într-un mediu și anturaj de fumători, drept fumător înrăit.

            Puterea corupe. Faptul că astăzi nu poți accede la o funcție politică de vârf fără să ai măcar un schelet în dulap este un efect al pervertirii întregului aparat politic modern. Dar puterea în sine, orice fel de putere, nu doar politică, te supune unui test. Îți dă un examen. Și nu toți reușesc să-l treacă cu bine.

            Apreciază

          • Nu mă lua pe mine cu ce-a făcut Dumnezeu în Vechiul Testament! Băi, cum vă place vouă, îndumnezeiților, să-l transformați pe Zeul Suprem în birou electoral!

            Apreciază

          • Aldus zice:

            Argumentul meu e bun; nu e vina mea că tu nu vrei să-l accepți. 🙂

            Acum avem, iată, cea mai laică și modernă orânduire politică. Cu alegeri libere, cu democrație, cu o regalitate (tradițional regii erau reprezentanții divinității) dispărută, alături de aristocrație și de castele sociale. Ți se pare că lucrurile merg bine? 🙂

            Apreciază

          • Nu merg bine lucrurile, dar nu pot să cred că tu, adult, poți să crezi că Dumnezeu „ungea” regi. Eu nu pricep cum voi, credincioșii declarați, afirmați că Dumnezeu e TOTUL și cu aceeași gură spuneți că se ocupă de treburi administrative, lumești, chiar meschine de-a dreptul.

            Ieri a luat foc palatul episcopiei lui Teodosie, care a stat liniștit să-și termine slujba, convins că Dumnezeu are grijă să nu fie victime omenești (n-au fost!) și i-a mulțumit lui Dumnezeu la tv pentru asta, ulterior.
            Ei bine, admițând că Dumnezeu a salvat oamenii surprinși de incendiu și nu pompierii, de ce n-a avut grijă și de lumânarea aia nesupravegheată, care a generat focul?
            Când oamenii greșesc, Dumnezeu doarme. Când se îngroașă gluma, pune și el umărul și face ca urmările greșelii omenești să nu fie chiar catastrofale.
            Cum explicați voi asta?

            Apreciază

          • Vladen zice:

            Cum de ce, ca sa-i testeze imbecilului de Teodosie credinta :)). Daca mnezeu se ocupa cu chestii administrative, o vrea sa vada si cat de prost e angajatul :))))

            Apreciază

          • Uite o idee interesantă! Și cum te dă mnezeu afară din seriviciu? Te ia la el sau cum? 🙂

            Apreciat de 1 persoană

          • Vladen zice:

            Te trimite la subsol, la fostul angajat obraznic! 😀

            Apreciază

          • Aldus zice:

            > Eu nu pricep cum voi, credincioșii declarați, afirmați că Dumnezeu e TOTUL și cu aceeași gură spuneți că se ocupă de treburi administrative, lumești, chiar meschine de-a dreptul.

            Păi dacă noi putem spune cu aceeași gură ambele chestii, de ce Dumnezeu, care-i mult mai puternic decât gura noastră, n-ar putea să facă simultan ambele chestii? 🙂 Plus că nu văd contradicția între cele două și nici meschinăria ultimei. De ce meschine?

            > Ei bine, admițând că Dumnezeu a salvat oamenii surprinși de incendiu și nu pompierii, de ce n-a avut grijă și de lumânarea aia nesupravegheată, care a generat focul?

            Un proverb arab spune că Dumnezeu va avea grijă de cămila ta, dar mai întâi leagă-ți-o de un copac. Un proverb românesc zice că Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă. Primo, trebuie să ceri. Secundo, ce lume ar fi aia în care Dumnezeu are grijă și face totul în locul tău? Cum ai mai putea să înveți și ce libertate ai mai avea atunci? Ai fi ca un personaj dintr-un desen animat sau dintr-un joc de calculator, cu zero liber arbitru și zero conștiință, programat să-și respecte scenariul la milimetru și integrat în peisajul mort și prestabilit din jur.

            Apreciază

          • O să-ți răspund doar la ultima întrebare.
            Ce lume ar fi aia…
            O lume fără războaie, fără politică, fără boli, fără moarte, fără tristețe, fără cutremure, fără inundații, fără accidente atomice, fără ură, fără invidie, fără minciună…

            Apreciază

          • Vladen zice:

            Eu ma indoiesc profund ca un eventual creator capabil sa creeze un nivel complexitate eleganta ca aia subatomica sau moleculara da doi bani sau consuma energie pe mizerii si nimicuri gen caracterul uneia dintre creatiile deosebit de efemere. Dumnezeul asta ca un tatuca, caruia ii pasa/place/cere sa fie adulat/rugat, e inventie umana venita din frica de necunoscut (mai ales de moarte) si mai ales din fuga de responsabilitate. Nu neg, daca chiar poti sa te minti singur si sa crezi in asa ceva, e grozav de confortabil, mai ales in situatii limita. Unii nu putem, oricat ne-ar placea.

            Apreciază

          • Vero zice:

            Renata, ne-am cam plicitisi în lumea aia. Nici poveşti n-am putea spune. Ce să povesteşti despre o lume unde nu se întâmplă nimic? Am fi nişte creaturi apatice, care-şi petrec ziua tolănite când la umbră, când la soare. 🙂
            Că, dacă nu există moarte, nici măcar de împerechere nu mai e nevoie. Lumea e mereu populată de aceiaşi indivizi.

            Apreciat de 2 persoane

          • Poate că ai dreptate, Vero. Prea mult huzur strică!

            Apreciază

          • Aldus zice:

            @Renata

            …și fără libertate.

            Apreciază

          • Vero zice:

            Da, Renata, huzurul dăunează grav ingeniozităţii şi progresului. 🙂 De-aia triburile din ţările calde au rămas în colibe în timp ce în zonele unde iarna întrerupe huzurul s-au construit palate.

            Apreciază

    • Am explicat în alt comentariu de ce puterea nu te transformă, te acceptă, te preia așa cum deja ești și-ți permite să-ți dai arama pe față, cum zice Vero.

      Apreciază

  8. Pingback: Miracolul atomilor – O Poziție

  9. papagigli zice:

    Iar eu spun ca atit regula, cit si reciproca ei sunt perfect adevarate, indiferent pe care din ele o alegi sa fie regula. Puterea te poate schimba radical sau iti poate oferi mediul in care sa-ti poti etala trasaturile abominabile care au zacut pina atunci in letargie. Asta nu inseamna ca reciproca n-ar fi la fel de adevarata. Si ar fi de ajuns sa privesti clasa politica si medicala euro-americana ca sa-ti dai seama ca si numai jigodismul te poate propulsa pe culmile puterii, indiferent de cit ai fi tu de incompetent.

    Apreciat de 1 persoană

    • Aldus zice:

      Exact asta spun și eu. Pe de o parte, este adevărat că un psihopat va fi atras de un job care să-i dea „mână liberă” și că trăsăturile lui îl vor ajuta să acceadă la poziții de putere. Pe de altă parte, este la fel de adevărat că puterea corupe, supunând peroana în cauză unui test (pe care puțini îl trec și mulți îl pică – chiar dintre cei care nu aveau trăsături psihopate înainte, dar și le dezvoltă pe parcurs, având acces la putere).

      Apreciază

  10. klaus zice:

    „Nu mai ştiu cine spusese (Heidegger?) că „nu noi vorbim limba, ci limba ne vorbeşte pe noi.” Aş spune, la fel, că nu atât noi folosim tehnologia, cât ea ne foloseşte (şi ne formează) pe noi. Am tot scris despre asta periodic şi nu voi relua ce am tot scris.

    Ce vreau să adaug, însă, e că tragedia este că, din momentul în care o lume, o putere, o ţară, o civilizaţie asumă progresul tehnologic ca mod de a fi, din raţiuni de eficienţă, putere şi dezvoltare materială, restul lumii e silit să urmeze acelaşi drum. Nu are de ales, chiar dacă şi-ar dori o altă cale.

    Sudul american a intrat în război cu Nordul şi a pierdut nu din motive legate de sclavagism şamd – acestea au fost doar ipostazieri şi triggeri ai unei cauze mai profunde – Sudul era o (ultimă prin occident) civilizaţie tradiţională şi agrariană, care refuza drumul expansiunii tehno pe care se afla Nordul. A încercat să se rupă şi să rămână pe calea sa, dar nu s-a putut, civilizaţia tehnologică e una care nu admite alternativă, e imperială şi totalitară prin definiţie, era inerent ca Nordul tehnologic să intre în război, indiferent sub ce motiv (vorbesc despre ce consider eu a fi cauzele profunde, de rădăcină, ale conflictului, nu despre ipostazierile lor istorice).

    Ce vreau să spun: dacă astăzi o societate şi-ar propune ipotetic să rămână una tradiţională sau să revină în acel punct, să refuze tehnologia sau avansul tehnologic – acela care va genera în cele din urmă forma finală de sclavie generalizată – acea societate fie va sfârşi prin a fi supusă de una din marile puteri tehnologice şi să devină simplă colonie a acesteia, fie va trebui să se adapteze la lumea tehnologică pentru a supravieţui în această luptă; cu alte cuvinte, acea societate – şi oricare alta – va sucomba tot în sclavia tehnologică.

    De asta e inevitabil să ajungem la finalul lumii, la apocalipsă, la cel care va încerca să împărăţească asupra tuturor printr-un sistem – culme a tehnologiei – căruia nu i te poţi sustrage. Nu va exista un punct în care lumea să spună; hai să oprim progresul tehnologic aici, pentru că am intrat în Zona Interzisă, pe pământul lui Jumătate de Om Călare pe Jumătate de Iepure Şchiop. Pentru că cineva tot va încerca ceea ce nu trebuie încercat asta e ispita – şi toţi se tem că dacă nu încearcă ei neîncercatul, o va face altul.”

    Spune multe textul ăsta.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s