Spiciuiri (20)

Sâmbătă, fiindcă ne-am dat și noi dracului, nu mai rupem mașina pe Transfăgărășan ca neamurile proaste, ne-am dus, ca ăle bune, la mall-ul de cartier. Pentru o cumpărătură măruntă, una singură, cât degetul meu mic când eram mică, un dreptunghiuleț cochet, blisterat, de vreo sută de lei, de la Altex. Fiindcă tot eram la electronice, eu mi-am cumpărat o cratiță-tigaie căreia îi zice wok. Am citit despre wok o grămadă, pe bloguri de găteală, și am înțeles că fără wok, în bucătărie n-ai noroc. Așa că mi-am luat unul mic, modest, de începător în wokerie – altă sută. Când să plătim, vedem oferta-ofertelor, două leduri cu telecomandă la preț de unu’. Mai era doar un produs pe cuieraș. Coabitantul a înnebunit! Ar fi luat cel puțin trei – în total șase. La ce ne trebuie? La lampadar, că e departe de pat, și stai cu telecomanda în buzunar, când te culci, nu te mai duci să-l stingi… Bun. O să dorm în ceva cu buzunare. Le-am luat și pe-alea.
În treacăt fie spus, acasă am constatat cât sunt de excepționale becurile astea: le aprinzi din telecomandă de oriunde, cred că și din fața blocului, dar de stins, se sting de la cel mult 15 cm de bec. Adică tot mai simplu e să le stingi din întrerupător. Te ridici din pat, faci doi pași la dreapta, apeși butonul, lumina se stinge, îți faci pașii înapoi și te culci la loc. Ca să le stingi cu tele-(tele?!)-comanda, mergi dublu și te și urci pe un scăunel, ca să ajungi cu mâna deasupra abajurului, că nu e 15 cm chiar de unde te taie pe tine capul. Așa.
Coabitantul caută soluții: renunțăm la abajur, scurtăm piciorul lămpii, schimbăm bateria telecomenzii la fiecare 10 minute, mutăm lămpoiul ăla în altă parte… Mie mi-e indiferent ce decizie tehnică se ia, câtă vreme nu trebuie să stau îmbrăcată tot timpul în ceva cu buzunare, ca să am unde ține telecomanda becului telecomandabil.

Dar să mă întorc de unde-am plecat – magazinul vieții, Altex. Ieșim fericiți, io cu cratița, el cu chestia aia mică, atât de mică încât sunt sigură că o va pierde la fel de repede ca și pe cea de dinaintea ei. Becurile deștepte tot la el, nu-mi place să car lucruri care s-ar putea deteriora la transport și transportatorul să fiu eu.
Mergem ce mergem, ghidându-ne după câteva firme pe care le luasem ca puncte de reper, să nu ieșim în parcare pe altă parte și să ne petrecem restul zilei căutând mașina, cum am pățit în noaptea aia la cabană, nu mai știu ce cabană era, dar sala de mese avea patru ieșiri, se făcuse aproape miezul nopții, cabanierul ne-a zis că nu putem rămâne, că n-are camere libere, am ieșit pe altă ușă decât intraserăm, afară beznă, am mers un sfert de oră, marcajul nu apărea, cabana dispăruse, și ia uite cum ne pretrecem noi noaptea rezemați de-un bolovan, pe un platou, dârdâind de frig și încălzindu-ne pe rând cu câinele. Bine, exagerez puțin pentru efectul dramatic, la un moment dat, când a ieșit luna din nori, am zărit o dihanie cenușie, cu gheare lungi, la vreo treizeci de metri, în vale, m-am dus până acolo, era o bucată de copac trăznit, uscat perfect, l-am cărat, l-am tranșat, l-am pus pe foc sacrificând bricheta și niște hârtie igienică din buzunarul de la spate al blugilor mei și l-am păzit toată noaptea, să nu se stingă, dormind cu rândul – noi, câinele n-a avut nicio treabă, lui nu-i era frig, a dormit ne-ntors.
Frigul și fumatul raționalizat m-au terminat în noaptea aia, nu că nu mai aveam cu ce aprinde, că foc era, slavă Domnului, dar nu prea mai aveam ce aprinde, și-am făcut un calcul – zece țigări, pe din două, până răsare soarele – când răsare soarele în septembrie, la munte? – nu știam și nici nu aveam telefoane cu net, n-aveam telefoane mobile deloc, totul se întâmpla în vremurile alea ciudate când telefonul era câine pe sârmă, plăteai cinci lei în plus la abonament ca să poți să-l iei cu tine din sufragerie până în hol. Deci o țigară pe oră, de căciulă.
Știți care e cea mai frumoasă imagine pe care am văzut-o în viața mea? Aia. Când deasupra crestei, la două mii de metri altitudine, se diluează treptat cerneala nopții, mai întâi pare doar o iluzie optică, dar în scurtă vreme devine certitudine. Se sfâșie întunericul pe orizontală, pătrunde o lumină bolnăvicioasă prin ruptură și dintr-o dată ia foc cerul. În spatele muntelui e soarele. Ba nu! E Soarele. Am fumat ultimele două țigări în cinstea lui, atât de fericiți, că nici n-am băgat de seamă absența cafelei…

Dar, înapoi la Altex, via TriumphColin’s, spre ieșirea cea bună.
Ne intersectăm cu un tip mișto, sub 30 de ani, ras în cap, barbă colier, tricou Tommy Hilfiger (nu că mă pricep, dar scria pe el), cățel în brațe. Din cauza cățelului din cale afară de drăguț, n-am observat încălțările omului.
Coabitantul taie linia continuă (imaginară) și se proptește în fața ăluia cu cățel în brațe. Zice ceva, cățel drăguț, stai așa, să-l văd și eu… Tipul se oprește, încântat. Coabitantul ciufulește cățelul, vorbește cu el, purtătorul de cățel se bagă și el în seamă – „miii, iukreinieăn”. Zâmbim toți trei foarte bucuroși de cunoștință. Întind și eu o mână, încet, regulamentar, prin fața lui cuțulache, să știe că vin cu gânduri de prietenie, și el – haț! – în arătătorul meu și „clanț, clanț” în gol, că-l și smulsese stăpânul din linia frontului. Durerea a întârziat două secunde, cât să-mi aduc eu aminte cum se zice la pisic pe englezește și să mă scuz că nu e vinovat câinele, ci eu, că miros a pisic. Coabitantul încuviința hotărât, de parcă numai eu miroseam a pisic! Ucrainianul nu mai prididea și el cu scuzele, era un trio de scuze extraordinar de corect politic, numai cățelul mârâia și clănțănea din dinți ca un apucat.
Am ieșit pe unde ne trebuia nouă, în parcare. Am găsit mașina imediat. Degetul meu arătător se îmbujorase. Pe mine mă treceau toate nădușelile de durere, dar mi-am găsit puteri suficiente să glumesc în stilul lui Nicolaescu: eh! – un fleac: m-a ciuruit!”
Coabitantul mi-a cercetat falanga mușcată ca un expert, mi-a dat o cârpă cu care șterge praful pe bord, să mă bandajez și pe urmă a zis:
Câinele era rus!

Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, strict autentic, Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Spiciuiri (20)

  1. Vero zice:

    „Voinic tânăr, cal bătrân, greu se-ngăduie la drum.”
    În traducere liberă: Ucrainean cu câine rus în Bucureşti crezi c-a ajuns? 😀
    Ori voinicul era şi el rus sub acoperire, ori şi câinele era ucrainean şi tu i-ai mirosit a rus! Sau când ai întins mâna gestul n-a fost destul de umil şi i-ai părut putinist de acaparatoare! 😀

    Apreciază

  2. Vladen zice:

    Hehehe, am citti articolul de dimineata si inca mai rad :). Si am si multe de comentat, ia sa le iau in ordine:
    (1) Cel mai important: ce e”dreptunghiuleț cochet, blisterat”? Ce e? Ce e? 😀 Mor de curiozitate ca din descriere e mai mic decat tot ce-mi inchipui eu sau mai ieftin decat chestii care corespund micimii (si care-mi dau mie prin cap) :)). In afara de cheie USB (sau cum drac s-o zice in romana) versiunea uber mica sau card de memorie pentru aparatele (stil sony) nu-mi da nimic prin cap… Si credeam ca pot trece peste misterul asta, da’ nu pot. Trebuie sa stiu, e necesitate organica.
    (2) Wokul! Si doamna a avut, dar a constatat ca-i ia cam mult spatiu norocu’ ala. Si ca si-a folosit norocul intens vreo 2-3 luni dupa ce l-a luat, dupa aia s-a obisnuit cu binele si ala doar lua loc. A murit la prima mutare din Geneva spre Bergen. Dus a fost. Mie mi-a placut perioada wokistica, dar doamna mi-a zis scurt „tie iti place soia, bai, nu conteaza pe ce si in ce-i facuta” si alt wok n-a mai fost.
    (3) Luminitele. Beleaua e stiuta. Eu recomand doar doua tipuri: seria de la philips hue si cea de la Nanoleaf. In ordinea asta. Amandoua sunt grozave fiindca le reglezi direct din app pe telefon. Le pot aprinde si stinge de oriunde (si din alta tara). Ai si lampi/placi/benzi separate dar si becuri standard. Am ambele sisteme (le poti integra sub egida aceleiasi aplicatii), ca-s mania mea (doamna a renuntat de mult sa se opuna, ba ii si plac mai nou), dar prefer philips hue.
    (4) Pierdutul in salbaticie. Inca rad, revin cand imi trece :D.
    (5) Catelul. As zice ca Coabitantul a suprins la un nivel foarte fin si rar relatiile geopolitice :)). A trecut sau se infecteaza apocaliptic la contact cu praf romanesc? 😀

    Apreciază

    • 1) un stick de memorie pt. laptop.
      2) am probat wokul. E minunat! Face exact ce face orice tigaie mai adâncă. Nu mi s-a părut că legumele își păstrează/valorifică altfel aromele și culorile în el, dar poate că nu sunt eu destul de rafinată.
      3) Becul e osram, cred.
      4) Pierdutul în sălbăticie a fost mult mai lung, povestea nu s-a terminat la ziuă. Poate altădată. Pentru noi n-a fost de râs decât după multă vreme.
      5) Cățelul, o corcitură de terrier. Coabitantul are niște păreri atât de alambicate dar fixe despre politică, încât nu pot face aprecieri, că ne certăm.

      Apreciază

      • Aldus zice:

        (1) După cum se vede, bărbații sunt cei mai curioși. 😀

        Eu am o grămadă de stick-uri usb acasă. Literalmente le-am pus într-o cutiuță de plastic cu capac, care-i plină. Pe de altă parte, io fac stoc de tot felul de produse care uneori nu-mi trebuie, alteori nu-mi sunt necesare… 🙂 Nu neapărat stick-uri, că din astea aș mai cumpăra (de exemplu îi duc maică-mii seriale pe stick, că n-are Netflix), dar așa, în general.

        Apreciază

      • Vladen zice:

        Ha! Deci asa ii zice la cheie USB :)).
        Vad ca ai ajuns cu wok-ul la aceeasi concluzie ca doamna :).
        Noi nu ne certam pe politica ca nu discutam. Ea nu e interesata defel in afara lucrurilor care au legatura cu noi iar eu nu discut din principiu (principiul lui bunica-miu, probabil singura chestie pe care chiar am adoptat-o de la imbecil).

        Apreciază

  3. Aldus zice:

    Eu nu întind mâna cu palma deschisă spre câini necunoscuți. Oricât de mici ar fi sau de prietenoși ar părea, dacă le întind mâna, la început palma e strânsă în pumn. E mai greu să te muște de pumn decât de un deget. 😉

    PS: Ce era până la urmă chestia mică și pătrată pe care ați cumpărat-o? 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s