Vitrina cu bibelouri (6) Recidivistul Bernini

Zeci de ani am crezut că Extazul Sfintei Tereza, interpretat duplicitar de istoricii artei, e un act de marketing involuntar pe care-l comit criticii de artă din toate timpurile, din dorința de-a se băga în seamă.
Este Extazul Sfintei Tereza reprezentarea împietrită în marmură albă a unui orgasm feminin sau nu? Simbolizează Îngerul adolescent (nu bebeluș – putto), înarmat cu săgeata gata de atac asupra corpului Terezei o penetrare sau nu?
Mereu am stat în dubiu, semi-convinsă că băgătorii în seamă acreditați, care-și zic critici/analiști de artă, conștienți de faptul că nu pot sălta la nivelul următor, cel de creator, găsesc tot felul de găselnițe interpretative, cât să-i țină minte lumea și pe ei, cu ceva-urile lor.

Dar Gian Lorenzo Bernini recidivează, la bătrânețe, furnizându-le iar, explicatorilor de artă, material de rumegat, cu Extazul Sfintei Ludovica Albertoni. Care așteaptă atingerea finală și definitivă a Duhului Sfânt.

Dacă nici ăsta nu e un orgasm în toată regula (priviți poziția coapselor și pe unde-i stau mâinile sfintei), atunci sculptura lui Bernini nici n-a existat! Era numai visul moale/al vreunui tris băiat.

Acest articol a fost publicat în cronici, părerea mea, Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

90 de răspunsuri la Vitrina cu bibelouri (6) Recidivistul Bernini

  1. Amurg zice:

    Vorbind de reprezentarea artistica a celor doua sfinte si nicidecum de persoanele care au fost ele cu adevarat, e clar ca Bernini le-a asigurat intrarea in Rai intr-un mod, hmm, sa zicem, mai delicat, si sacru si profan. Avem noi o vorba despre asta dar nu vreau sa fiu chiar intr-atat de vulgara si ireverentioasa! Oops! 😅

    Erotismul nu este ceva neobisnuit in societatea romana. In antichitate a fost dominata de sex si violenta si asta s-a reflectat si transmis si in arta. Trendul a trait mult si bine, nu a disparut nici in perioada in care a trait si desfasurat Bernini si nici in perioada in care traim si ne desfasuram noi. 🙂 Inteleg ca stilul lui Bernini e baroc si eu il ador, e halucinant de frumoasa bogatia de detalii, ornamente cu figuri fantastice si dramatice si fara suprafete netede.
    Pentru mine more is more. Adica din mult vreau si mai mult daca e frumos, desigur.

    Doua Bibelouri superbe frumoasele sfinte. Ca sfinte sunt dar si frumoase. As vrea si eu macar un Bibelou din asta prin casa.

    Apreciază

    • Da’ cam ce suprafață are casa ta, Amurgule? 🙂 Că io, dacă m-aș procopsi cu vreo orgasmatică de-asta, ar trebui să chem un băiat cu mașinărie de tăiat faința, să mi-o porționeze, ca să intre pe ușă.

      Apreciază

      • Amurg zice:

        Renata, pana sa nu zici tu, nu mi-am dat seama ce dimensiuni are fata asta, Ludovica. Cred ca si pe mine m-ar cam da afara din casa. Sa ramana numai ea cu sotul, nesimtita! De-aia, in cele din urma, cu toata dragostea mea pentru frumosul baroc, as marita-o cu Dr. Vader ca tot ii plac lui orgasmaticele. M-as alege cu o suma consistenta si as gasi alte piese de arta, mai mititele, sa incapa in vitrina. Piese din alea de care s-a descotorosit Babiclont a ta. 😅

        Apreciază

          • Păi n-avea soț! N-auzi că era o sfântă, călugăriță?!
            De-aia se și masturba, mititica! 🙂

            Apreciază

          • Amurg zice:

            Eu, totusi cred ca senzualitatea maicutelor sculptate era doar in mintea lui Bernini.
            Asa sunt unii, adica dispusi sa pangareasca inocenta oricat ar fi ei de artisti geniali..

            Apreciază

          • Greșit, Amurgule!
            Senzualitatea, adică instinctul sexual (care pune bazele existenței unei specii) nu cunoaște noțiunea de inocență. Ce e aia inocență? Înainte de a fi „măicuțe”, măicuțele erau femei, cu secreții hormonale biciclice, cu menstră, cu libidou dictat hormonal, cu teren biologic propice înmulțirii.
            Cenzura spirituală a tuturor acestora făcea ca ele să pară niște inocente. Dar instinctul sexual nu e prea dus la biserică, așa că își cere drepturile: în autosatisfacere, în relații homosexuale… Ba chiar heterosexuale, cu preasfinții părinți, ori cu grădinarul/porcarul/bucătarul abației.

            Apreciază

          • Amurg zice:

            Renata, eu cred ca sexualitatea la oameni nu mai este demult doar instinct pur (asta daca a fost vreodata), gandirea, spiritul si emotiile (nu doar religia) au facut cunoscuta notiunea de inocenta si de alti termeni asemeni si ne-au facut sa intelegem si sa ne dorim sexualitatea si altfel decat ca dorinta primara. Am invatat sa o controlam, sa o rafinam, sa obtinem mai mult decat o satisfactie fizica. Pur si simplu am trecut sexualitatea la un alt nivel. 😅

            Dar iti dau dreptate ca sexualitatea ca orice altceva, a avut, in timpuri diferite, roluri diferite.

            Apreciază

          • Amurg, înțeleg ce zici tu și cred că tu așa vezi lucrurile, numai că eu le văd altfel. 🙂
            În materie de sexualitate, noi nu controlăm nimic. Ne cenzurăm niște comportamente sociale, dar nu controlăm pulsiunile sexuale.
            Mie nu mi se pare că am rafinat nimic, presupun chiar că lumea antică era mai rafinată ca noi și mai plină de imaginație în materie de sex.
            Care e satisfacția aia, diferită de cea fizică, pe care o obținem în timpul unei partide de sex?
            Sexul e bun sau prost (nereușit/nesatisfăcător).
            Cel bun e când te simți bine de-a lungul celor 4 faze ale actului sexual. Cel rău e când sari/ratezi vreuna dintre ele. Mai ales orgasmul.
            Restul e ipocrizie sau obligație socială. Adică mă prefac că sexul e ok pentru că… și aici urmează motivații: îl iubesc pe tipul ăsta, am un interes la el, trebuie să-mi/să-i dovedesc ceva.
            Crezi că asta o fi rafinare?

            Apreciază

          • Amurg zice:

            Renata, „Nu controlam sexul, il cenzuram”. M-ai incuiat cu asta, pur si simplu nu stiu ce sa mai zic. Voi medita asupra celor zise de tine. Ma faci sa ma intreb daca nu cumva am ceva tabuu-ri despre respectiva activitate. 😅
            Dar zic despre societatea antica! Era clar perversa, simturile le erau pervertite. Adica doar satisfactie fizica fara implicari emotionale.
            Iar despre sexul bun sau prost… ar trebui sa tac dar totusi zic ca e important cu cine-l faci! Dupa cum vezi, tin cu ghearele de ideea pe care mi-ai demontat-o mai devreme! S-ar putea, ca zilele astea, sa nu fiu in forma cea mai buna pentru o astfel de tema. Ar fi o scuza. 😅

            Apreciază

          • Am zis altceva: Ne cenzurăm niște comportamente sociale, dar nu controlăm pulsiunile sexuale.
            Asta înseamnă că dacă tu vezi un tip care ți se pare atrăgător, sexy, bărbat bine sau cum vrei tu să-i zici, impresiile astea, aprecierile astea sunt deja pulsiune sexuală. Dacă mergi un pic mai departe cu fantezia și îi observi mâinile, vocea, gura, te întrebi așa, într-o doară cam cum s-o descurca în pat, tot pulsiune sexuală e. Ceva mai clară ca prima. Dar, indiferent cât de atrasă te-ai simți de el, n-o să te duci să-l tragi de mânecă (poate o să flirtezi puțin, dacă te remarcă), n-o să-l împingi în vreun cotlon, fiindcă statutul tău de femeie (care nu face ea primul pas!), sau de femeie aflată deja într-o relație, care își iubește partenerul și ține la onoarea și fidelitatea ei, te împiedică să faci orice gest de apropiere. Da? Te împiedică să treci la fapte.
            Prin urmare, cum ziceam: nu controlăm pulsiunile sexuale, dar controlăm, conform cutumelor sociale, manifestarea lor fățișă. Nu lăsăm să se observe din afară ce gândim despre o persoană care ne atrage.
            Sunt vulpe bătrână și, în general, urăsc ipocrizia. Ca atare miros imediat comportamentele de mironosițe și de așa-zise ingenue fidele lu soțu.
            Uite un exemplu, când o cucoană îmi vorbește despre un anume Icsulică, tip capabil, serios, care face și drege, și specifică aproape imediat că e „un prieten de familie”, deja m-am prins că doamna l-ar babardi nițel, dacă n-ar fi măritată.

            Firește că sexul bun e important cu cine-l faci. 90% din „bun”, la femei depinde de cu cine-l fac.

            Ce e aia „pervers” în amor? Care din activitățile sexuale consimțite de ambii parteneri reprezintă perversiune?
            Satisfacția fizică fără implicare emoțională e perversă? Adică dacă o partidă de sex merge strună și nu se discută la final despre căsătorie/să ne mutăm împreună/să facem un copil/te iubesc pe viață, e perversiune?
            Amurg, cu toată dragostea, viața e scurtă, dură, plină de neprevăzut. Nu merită s-o irosim încercând să trăim ca la carte. Fiindcă e posibil să nu fi ales cartea care ni se potrivește nouă.

            Apreciază

          • Aldus zice:

            @Amurg

            > S-ar putea, ca zilele astea, sa nu fiu in forma cea mai buna pentru o astfel de tema.

            Pentru o astfel de temă sau pentru o astfel de activitate? 😆

            Totuși, ceva zici tu acolo, cu faptul că omenirea a evoluat de la ceea ce mai demult era un primitivism sexual. Chiar dacă Renata are dreptate când zice că nu controlăm impulsul erotic ci îl cenzurăm (și prin asta de fapt reprimăm și refulăm, iar ceea ce este refulat va ieși mai devreme sau mai târziu la suprafață cu o forță mult mai mare), realitatea este că putem să manifestăm acest impuls într-o multitudine de forme. Îi putem da diverse coloraturi. Actul erotic poate fi un act pur instinctiv, brutal, vulgar, grobian, în care ne interesează doar propria plăcere (în cazuri extreme, aici avem violurile; în cazuri de mijloc, avem sexul fără implicații afective, în care de multe ori femeia n-a trăit niciodată orgasmul pentru că bărbatul nu-i face preludiu, nu e atent la ea și ejaculează în două minute) sau poate fi un act încărcat de iubire, atenție, empatie, frumusețe, transfigurare, duioșie etc. În felul ăsta alegem să manifestăm un instinct de bază (instinctul erotic) fie ca o activitate brută, animalică, menită strict pentru reproducere și împlinirea propriei satisfacții, fie ca o activitate umană, înălțătoare, frumoasă, minunată chiar, în care ambii iubiți urmăresc să se facă unul pe celălalt cât mai fericiți. În sensul ăsta ai perfectă dreptate că ne putem ridica deasupra animalelor (sau brutelor care am fost cândva), dând actului erotic valențe chiar spirituale. Nu reprimându-l sau cenzurându-l, ci exprimându-l într-un mod mult mai elevat și frumos.

            Apreciază

          • Amurg zice:

            Aldus, posibil sa fie si una si alta. Adica si tema si activitatea sa nu fie abordate zilele astea pentru ca sunt lucruri mai importante de rezolvat. 😅
            Altfel, tu ai exprimat foarte bine si frumos cam ce as fi vrut eu sa spun.

            In rest, raman totusi la ideea pe care mi-a demontat-o Renata, demontare pe care am aprobat-o insa fara sa pot renunta la ideea ca sexualitatea noastra nu trebuie sa ne controleze asa cum nu trebuie sa ne controleze nici restul nevoilor biologice.. Consider dorinta sexuala in egala masura o foame, o sete, atat a trupului cat si a mintii. Niciodata mai mult, niciodata mai putin. Consider ca aceasta foame sau sete, se poate stinge in perioade sau pentru totdeauna. Din varii motive. Instinctul nostru sexual nu mai este atat de puternic incat sa ne domine si sa ne influenteze viata, alegerile. Abstinenta sexuala a maicutelor si calugarilor nu e legenda, e adevar. Exista oameni care se multumesc cu foarte putin asezand deasupra a tot si toate pe Dumnezeu, respectand astfel, in totalitate, legile Lui. Si oamenii astia par foarte fericiti si impacati cu ei insisi si cu lumea exterioara. 🙂

            Apreciază

          • Aldus zice:

            Amurg, tu zici că dorința sexuală este ca o foame sau o sete și că nu trebuie să ne controleze. Dar ce este foamea și setea? Expresia unei necesități. Ai nevoie de apă și de hrană, fără de care mori. Dacă sexul e la fel, atunci și el este o necesitate.

            Sunt oameni care au un impuls sexual mai puternic iar alții care nu. Dar în general impulsul erotic este foarte puternic – nu doar în om, ci în toate viețuitoarele. Asta fiind o necesitate a perpetuării speciei. Deci, am putea spune că organele genitale au fost dorite și concepute de către Creator, pentru asigurarea continuității vieții. Problema e când sexualitatea – și riscul ăsta există la multe plăceri, dacă nu la toate – îți devine viciu și te trage în jos. Așa că a-i acorda lui Dumnezeu primul loc nu înseamnă obligatoriu să renunți la sexualitate. 🙂

            De fapt, spre deosebire de multe specii de animale care se împerechează doar în anumite perioade din an, omul își poate exercita funcția erotică pe tot parcursul anului. Sigur că și la el există momente în care dorința erotică se stinge sau se estompează. La andropauză și menopauză.

            Apreciază

          • Amurg zice:

            Aldus „Consider dorinta sexuala in egala masura o foame, o sete, atat a trupului cat si a mintii. Niciodata mai mult, niciodata mai putin.”

            Vezi cum faci harcea parcea lucrurile culegand din context ce vrei tu, ignorand figuri de stil, ca sa-ti sustii convingerile? Pai e frumos ce faci?
            In continuare, nu pot fi de acord cu tine. Cred ca nu mai vorbim de sex ci de obsesii despre sex. 😅

            Apreciază

          • Amurg zice:

            Renata, chiar ca imi spui lucruri pe care nici nu le stiam, nici nu le intelegeam. Inconstientul ne face sa trecem prin si peste lucruri fara sa le intelegem.
            Scuza-mi topaielile pe subiect, pe care le mai execut uneori, nu as vrea sa-ti para ireverentioase. Asa sunt eu, daca nu pot desface nodul, il tai, ca Alexandru cel Mare. Tu esti o tipa faina si te plac. Imi place artistul Renata ce cunoaste expresia artistica si o stapaneste ca un profesionist si esti pur si simplu o clasa peste multi care au pregatirea ta in medicina.
            Acestea fiins zise, te rog sa nu te simti obligata sa ma menajezi cand o iau razna. 🙂 Consider ca trebuie sa auzi complimente ce nu vin de nicaieri ci vin bazat pe ceea ce tu ne oferi.

            Apreciază

          • N-ai luat-o razna, cred că ești prea tânără, asta-i tot. 🙂
            Și încă nu analizezi comportamentele celor din jur cu destulă răbdare.

            Apreciază

  2. Amurg zice:

    De curiozitate am cautat extazul mistic reprezentat artistic la barbati si la ei chiar pare mistic. Dar sunt sigura ca erotismul apare si la operele de arta masculine.
    Cred ca reprezentarile mai mult sau mai putin profane depind de orientarea sexuala a artistului. Daca este hetero, femeia apare ca mai sus, adica intr-un fel in care se pare ca artistul face dragoste cu opera lui. Acelasi lucru si cu masculinii daca artistul este gay. 😅

    Apreciază

    • Dr. Vader zice:

      Interesant. Citesc și plâng. Apropo de artistul care face dragoste cu opera lui. Citeam deunăzi într-un articol despre necrofilie că Regele Irod a făcut sex cu
      soția sa Marianne timp de șapte ani după ce a ucis-o.

      Apreciază

      • Amurg zice:

        Iar eu te citesc si rad, Dr Vader, chiar daca esti macabru. O fi fost sotia lui Irod o preafrumoasa, si prin urmare, dupa moarte, a ramas tot asa, adica un cadavru frumos si atragator. Sau pur si simplu o iubea omu’ ca la carte, adica pana la moarte si dincolo de ea. Sau i s-o fi parut lui Irod ca Marianne nu-l iubeste destul, vie, asa ca trecut-o in lumea cealalta ca sa fie moarta dupa el. Ce o fi in mintea barbatilor care fac asa ceva numai tu poti sti, Dr. Vader. Poate binevoiesti sa ne explici..

        Apreciază

        • Dr. Vader zice:

          Da, a fost ultima variantă, moartă după el. După operație a ținut-o într-o cadă plină cu miere de salcâm și din când în când îi mai dădea atenție.

          Apreciază

          • Amurg zice:

            Cu alte cuvinte, anilor de fiere de care Irod a avut parte atata timp cat Marianne era in viata, le-au urmat anii de miere dupa ce ea a sucombat in mainile lui. Oare numai asa ne putem face fericiti unii pe altii? Dupa ce unul din noi raposeaza?
            Si nu cumva de la istoria asta vine ideea cu luna de miere? 😅

            Apreciază

          • Dr. Vader zice:

            „Unul din noi”, care?
            Să o luăm de la început.
            N-a sucombat în mâinile lui, a pus pe unii să o elimine, orbit de gelozie. Limitându-i drastic posibilitățile de mișcare, Irod și-a recăpătat încrederea în ea. Având din nou încredere în ea, Marianne a redevenit dezirabilă și frecventabilă. Așa că Irod a pus pe unii să o scufunde într-o cadă mare plină cu miere de albine. Când i se făcea dor sau avea poftă, Irod mai trecea pe la cada cu miere ca să o întrebe pe Marianne de sănătate. Treaba asta a durat cam 7 ani. Cumva, niciunul dintre ei nu era fericit, dacă mă întrebi pe mine.
            În concluzie, răspunsul este Nu la toate cele trei întrebări ale tale.

            Apreciat de 1 persoană

          • Amurg zice:

            Te citez: „Unul din noi”, care?” Niciunul dintre noi, Dr. Vader, nu o sa sucombam. Nici tu, nici eu. Noi o sa traim fericiti, pana la adanci batraneti. Totusi, iti place mierea? Am o cada! 😋
            Intreb asta chiar daca stiu ca raspunsul tau e Nu, de trei ori Nu! 🙂

            Irod si Marianne! O poveste noir de iubire. Se spune ca ne indragostim de cei in care ne recunoastem, si mai ales de cei in care recunoastem intunericul din noi. Se spune ca iubirea devine in cazul asta lumina din intuneric. Si cand lumina se stinge, ramanem singuri in intuneric.

            Apreciază

          • Aldus zice:

            Amurg: nu mai crede tot ce se spune. 😀

            Vader, nu știam că mierea conservă trupul. Presupun că nevasta lui era frumoasă.

            Apreciază

          • Mierea conservă și se autoconservă. Nu există miere expirată. 🙂

            Apreciază

          • Amurg zice:

            Aldus, cum sa nu-l cred pe Dr. Vader? Crezi ca ar putea sa ma minta? Si el? Vai mieeee.. 😭
            Vorbim totusi de acel Irod ce a dat ordin sa fie ucisi toti bebelusii din Betlehem cu speranta ca printre ei sa fie si Isus.

            Apreciază

  3. Vladen zice:

    Hehe, zic ca era un tip interesant, macar fiindca ii placea sa toarne gaz pe foc :).

    Apreciat de 1 persoană

    • Io cred că băiatul ăsta, Bernini, și-a bătut un joc nebun de înaltele fețe bisericești care-l plăteau să le sculpteze sfinte pentru catedrale.
      Presupun că trecea un Papă pe lângă sculptura în lucru și-l întreba:
      – Dar de ce se strâmbă așa Beata Ludovica Albertoni, Lorenzo?
      Și el cioplea și zicea:
      – De extaz, Șefu! E topită după Duhul Sfânt…

      Apreciat de 1 persoană

  4. Aldus zice:

    Când vine vorba de extazul mistic, mai toată lumea se întreabă dacă acesta nu-i o formă (ocultată) de orgasm. Dar se întreabă oare cineva dacă nu cumva orgasmul e o formă grosieră de extaz mistic? În fond, cică lumea a luat naștere în urma unui big bang… 😀

    Apropo, Odă în metru antic e erotică sau ce-i cu ea? Se masturba Eminul când a scris-o? 🙂

    Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
    Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
    Ochii mei nălţam visători la steaua
    Singurătăţii.

    Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
    Suferinţă tu, dureros de dulce…
    Pân-în fund băui voluptatea morţii
    Ne’ndurătoare.

    Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
    Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
    Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
    Apele mării.

    De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
    Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
    Pot să mai re’nviu luminos din el ca
    Pasărea Phoenix?

    Piară-mi ochii turburători din cale,
    Vino iar în sân, nepăsare tristă;
    Ca să pot muri liniştit, pe mine
    Mie redă-mă!

    Apreciază

    • Aldus, nu știu ce făcea Eminescu în timp ce scria versuri, dar mie Odă în metru antic mi se pare departe de orice aluzie senzuală.

      În ce privește extazul mistic, te-ai și găsit pe cine să întrebi: pe mine! 🙂
      La întrebarea dacă orgasmul n-o fi fiind…etc., îți răspund tot cu o întrebare:
      De ce „grosieră”? În sensul de „superficială”? Păi participă o grămadă de receptori, inclusiv neuromediatori chimici din creier, inclusiv sistemul nervos simpatic și parasimpatic.

      Apreciază

      • Aldus zice:

        No, la noi la școală Oda s-a predat la capitolul poezie erotică. Deci, iată cum putem să vedem orgasme acolo unde alții nu văd decât artă, misticism etc. Poate inclusiv cei care trăiesc stările respective.

        Acum, cică orgasm vine de la ceva care însemna încântare, emoție, dilatare etc. Așa că am putea spune că orice trăire exuberantă e o formă de orgasm, sau că există multe forme de orgasm.

        Grosier pentru că pornește de la trup și implică prezența altcuiva (de regulă). Nu-i ca și când te uiți la o pictură sau audiezi o muzică faină și ai o stare mișto. Implică o activitate fizică. E ca la diferența dintre un job în care dai cu sapa și unul în care lucrezi doar cu creierul. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        • Amurg zice:

          Eminul dincolo de genial este si un tip pasional si scrie cu toate simturile dar asta nu inseamna ca face si gesturi.. obscene in timp ce scrie! Urat din partea ta sa gandesti astfel, Aldus! 😅
          Acum ca mi-ai bagat in cap ca Oda e erotica, am citit-o si rascitit-o si parca si mie imi suna a voluptate unele versuri. Si pentru ca orgasmului i se mai spune „mica moarte” banuiesc ca asta a sugerat Poetul cand a scris „Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;” 😅

          Apreciază

          • Amurg, citește nițică sexologie, bărbații percep altfel orgasmul decât noi, fiindcă ei nu secretă oxitocină.

            Apreciază

          • Amurg zice:

            Renata, vrei sa zici ca barbatii nu experimenteaza si ei „mica moarte”? Lasa ca experimenteaza ei destule, cu destule!
            😅

            Apreciază

          • Aldus zice:

            Amurg, nu știu ce înseamnă să scrii cu toate simțurile. Apropo, sexul este un simț? Organele genitale le trecem la organe de simț? 🙂 Că este unul care i-a pictat moaca lui Bendeac cu penisul (la iUmor).

            Revenind la subiect: eu nu cred că Odă este o poezie erotică. La fel cum nici pe sfinții care vorbeau de stări extatice nu-i bănuiesc de masturbare. Dar Renata pare să creadă că ultimii nu pot scăpa de impulsul sexual. Și atunci am dat exemplul lui Eminescu. Pentru că dacă acceptăm că un poet poate scrie despre fericire fără să se gândească la eros, atunci poate că ne e mai ușor să concepem și că misticul poate descrie stări extatice care n-au nicio legătură cu plăcerea fizică la care el a renunțat îmbrănd haina ascezei. Dacă acceptăm asta la Eminescu, ne vine mai ușor s-o vedem posibilă și în cazul Terezei.

            Apreciază

        • Adică trupul e gros(sier) și spiritul e subțire? Io credeam că spiritul e mai gros ca trupul, adică e mai adânc, mai multidimensional.
          Și mai cred că, în dinamica evoluției noastre sexuale de la sugar la adult, primele experiențe (și probabil cele mai durabile ca amintire și ca model de regăsit cîndva, în viață) sunt cele cu tine însuți/însăți.
          Toți copiii mici descoperă instinctiv orgasmul în singurătate, nu cu partener. Orgasmul ăla, cel puțin așa bănuiesc, rămâne modelul ideal către care tinzi ca adult. De-aia o viață sexuală armonioasă presupune comunicare, adică intuiție, inteligență, sensibilitate și un soi de compasiune, plus sinceritate, adică zero ipocrizie, deci sublimatul e cnd doi se simt ca unul, nu când ești conștient că ai nevoie de un partener.

          Apreciază

          • Aldus zice:

            Trupul e grosier – adică mai dens, mai greoi, mai necizelat, mai mundan, mai concret. Spiritul e subtil. Adică mai elevat, mai rafinat, mai greu de apucat cu mâinile, mai abstract. Nu-l poți pune în eprubetă sau studia la microscop. Totuși, nu-i o chestiune de volum. Apa înghețată e mai grosieră decât cea în stare lichidă, care-ți fuge printre degete. Ultima devine și mai subtilă prin fierbere, când se transformă în vapori. Dar vaporii de apă ocupă un spațiu mult mai mare decât gheața sau apa lichidă. Sunt mai subtili, dar mai rarefiați. În mod similar, o mașină e mai grosieră decât o idee. Cum ai putea să studiezi la microscop o idee? Cu ce s-o peticești, dacă are găuri? Cu ce ulei s-o ungi, dacă e leneșă? Dar asta nu are treabă cu spațiul sau volumul ocupat de fiecare: căci mașina poate merge cu câteva sute de kilometri pe oră, în timp ce un gând poate străbate tot universul într-o clipită. 🙂

            Ce vreau să zic e că poate există forme de fericire și împlinire lăuntrică care exclud orgasmul. Și care nu mai cer prezența lui. Orgasmul fiind, totuși, o plăcere inferioară. Exemplu: toată lumea poate trăi un orgasm, dar nu toți pot savura o sonată de Chopin.

            PS: Ultimul link e o recomandare; mie mi-a plăcut foarte mult. E și o invitație sau provocare de a compune și noi texte despre „tigăi criminale”, așa cum le numește autoarea în comentarii:

            Ideea cu tigaia in cap îmi apartine, evident. Issa e prea doamnă pentru astfel de manifestări. 🙂 Am aruncat ideea într-un comentariu aiurea, fără să mă aștept la urmări, apoi Issa a înfăptuit (în scris) crima perfectă cu tigaia drept armă. Apoi a mai scris una, ceea ce m-a instigat la comiterea unui text criminal, după care a urmat un altul. Între timp Issa a scris niște poezii pe aceeași temă. (dacă vrei să le citești, caută cuvântul ”tigaie” și pe blogul Film.Serial și aici, la Issa). Așa s-au strâns paginile din antologia de care spunea. Ideea e super-simplă: cineva trebuie să moară, iar arma crimei este tigaia…

            Apreciază

          • Vladen zice:

            @Aldus „grosier” si „subtil” trebuie sa le treci la licenta poetica :)))). La exemplul cu apa am ras cu sughituri, da’ sper ca asta era intentia. Totusi, de ce n-ar folosi cineva termenii consacrati de „gheata care e solida”, si „vaporii de apa care-s gazosi”, in loc de grosier si subtil? Si de ce e starea gazoasa mai subtila ca aia solida, doar ca n-o poti apuca cu mainile? Si plasma unde intra in intervalul subtil->grosier?
            Apropo, explicatia cu sufletul care e mai greu de apucat cu mainile (greu, greu da’ da-i senzatia ca se poate) mi-a mers la inima :D.
            Zic ca ar fi sunat mai poetic sa zici ca „trupu'” e materie si „sufletu'” energie :).

            Apreciază

        • Vladen zice:

          Ce tot zici bai acolo? :)) Zau ca de aia crede lumea ca esti fata tot despicand sexul in patru cu trairea simtirea, trupul, emotia si artileria de coasta…. Una care se atinge pe tzatze cu ochii dati peste cap e de bine si inspira :D. Sa te uiti la ea, mai ales ca e sculptata maiestru si sa gandesti in termeni de grosier si subtire e macar nitel ciudat, zau asa.

          Apreciază

          • Vladen, tu, cu româna ta de vorbitor gradul unu, față de mine, cu româna mea de nativ, ai zis lucrurilor pe nume.
            Unde viața vine ca un tăvălug, Aldus vede roți zimțate, intricându-se.

            Apreciază

          • Aldus zice:

            Una care se atinge în sculptură. Întrebarea era (și pe linia asta s-a tot comentat și am comentat și eu) dacă s-a atins și în realitate. 😛

            Se zice că în timp ce Constantinopolul era cucerit de către turci, teologii Bizanțului tranșau problema sexului îngerilor (dacă îngerii au sex sau nu). 🙂

            Apreciază

          • Vladen zice:

            Pai si tu cand discuti daca o femeie s-a atins sau nu in felul ala in realitate, la emotii si simtire si te gandesti?! Ca eu nu. Esti o fiinta net superioara! 🙂
            Eu stiam ca Thomas Aquinas avea genul asta de nelinisti, nu stiam ca si bizantinii. Dar daca vrei sa propui calugarii ca simbol de masculinitate, zic ca mai ai de muncit :D.

            Apreciază

          • Aldus zice:

            În toate religiile sunt consemnate trăiri de extaz mistic, fericire, beatitudine etc ale sfinților. De aici vine și expresia că Biserica l-a beatificat pe cutare. Tot de aici vine și titlul de Preafericit. Așadar, dacă aceste stări (trăite de pustnici abstinenți, care și-au consacrat viața căutării lui Dumnezeu) nu au legătură cu orgasmul și nu sunt simple manifestări ale unor pulsiuni sexuale refulate, cum le văd unii artiști ca Bernini sau cum presupune Renata, atunci ce sunt ele? Există posibilitatea unor astfel de extazuri mistice complet separate de orice aspect sexual? Poți să zici că-i o întrebare de femei, dar asta pentru că unii bărbați mai bine fug în delegație două săptămâni decât să aibă o discuție pe teme intime cu iubita. 😀

            Apreciază

          • Vladen zice:

            Pai schizofrenicii nu-s inventii recente. Cica ar fi probleme cu mediatorii chimici si fanta sinaptica.
            Si nu, decat sa am discutii pe teme intime cu iubita, prefer sa am relatii intime cu iubita :D. Eu-s total adeptul chestiei aleia de am mai zis-o: sexul si politica se practica, nu se discuta :).

            Apreciază

          • Aldus, încă nu ne-am lămurit cât de profundă e fericirea, beatitudinea sfinților. Poate că e cât beatitudinea mea când mănânc înghețată. Închid ochii, mă îmbăt cu gustul și textura ei și mă simt ca-n Rai. În ultima lună de viață bunică-mea n-a mai acceptat să mănânce nimic altceva decât înghețată. Două linguri pe zi. În câteva reprize. Și o întrebam: îți place? Zâmbea: Cum să nu-mi placă?! Doar e mâncarea Îngerilor!
            Nu, eu NU cred că extazul mistic e pulsiune sexuală refulată. Cred că e altceva.
            E ca atunci când te afunzi singur într-o pădure, îi simți mirosul, îi asculți liniștea, ai senzația că în afara locului aceluia nimic nu există, nimic nu contează, copacii te dețin, te ocrotesc, sunt conștienți de existența ta și tu parcă îți armonizezi cursul sângelui tău prin vase, cu seva care le curge lor prin țesutul liberian, e o împărtășire reciprocă de mister, de respect, de origini comune.
            Probabil ceva asemănător simt și sfinții când îl caută pe Dumnezeu. De ce zici că îl caută? Nu-l simt? Nu e Deja Găsitul lor? Adică sfinții, în extazul lor sunt doar într-o căutare?!

            Apreciază

        • Aldus, nu știu de câte ori în viață ai trăit tu stări de încântare asemănătoare ca intensitate, cu orgasmul. Poate ești tu așa, mai fericit ca restul lumii. 🙂

          Apreciat de 1 persoană

          • Vladen zice:

            Sunt de aceeasi parere.
            @Aldus Pai Aldus, mi se pare ciudat ca tb sa zic unui barbat asta dar nah, uite: nu stiu cum e la tine, dar la mine placerea produsa de un stimul intelectual gen muzica buna nu se poate compara cu placerea produsa de sex. Imi place de mor muzica, mai ales aia clasica cu care am crescut. Imi schimba starea si cred ca imi petrec fiecare moment in care pot, ascultand-o. E placere reala. Dar n-am cuvinte sa-ti spun in ce viteza si fara regrete renunt la ea pentru o partida de sex! 😀 Fiindca e indescripribil de mult mai bine si complet alta placere in sex (in fapt placere nu e un cuvant bun in contextul asta fiindca nu face onoare momentului). La fel comparativ cu placerile vizuale, olfactive, gustative. E ca si cum ai compara o pisica cu galaxia andromeda, amandoua sunt in universul asta si-s formate din particule, dar cam atat.
            Ca o paranteza, ideea ca cineva ar putea pune in aceeasi fraza ascultatul muzicii lui…Chopin si sexul bun ma lasa cu gura cascata. Daca ar fi sa gasesc un echivalent sexual la ce-mi produce mie Chopin, e ca atunci cand mergi la bordel si il gasesti pe taica-tu cu amanta preferata, te irita de mori, dar nici nu poti sa-l omori ca au nevoie altii de el (n.b asta nu e un sentiment placut nici la nivel grosier si nici subtil, da?).
            In concluzie, parerea mea e ca poti considera comparabila placerea sexuala cu restul doar daca n-ai avut parte de ea (ca barbat cel putin, ca nu stiu ce simt si cum categorisesc femeile placerea). Altfel orice comparatie piere. Acum iti dau dreptate ca poate unii dintre amaratii aia de calugari nu o experimentasera (eu cred ca aia sunt procentul care nu putea s-o faca fizic) si ca atare puteau poate crede ca placerea unui cor gregorian se poate compara cu tavalitul calugaritelor in cuibar. Dar de aia pana si unui potential creator i-ar fi mila si i-ar primi in imparatia cerului :D.
            Uite asta numesc eu inocenta, ce credeau calugarii aia :).

            Apreciat de 1 persoană

          • Vladen, nu știu dacă nu-l folosim pe Aldus ca pretext, pentru a ne explica nouă înșine care e diferența dintre fericirea unei audiții sau a contemplării unui tablou și orgasm! 🙂
            Dar fie!
            În primul rând că fericirea, ca stare, nu există. Există un mic moment, ca o explozie de artificii interioară, în care creierul tău gândește – mamă, ce fericit sunt! – și până zici cuvintele astea deja nu mai e o trăire, e o constatare, un răsfăț, o plăcere pe care o controlezi.
            Și eu sunt fericită când ascult muzică clasică – nu orice clasică, sunt piese după care mă topesc și le pot asculta pe repeat ore în șir, o să fac o listă înbtr-o zi și-o pun pe blog, sunt bucăți de muzică necultă care-mi dau o stare de efervescență ca atunci când dizolvi o vitamina C eff. în pahar 🙂 , dar nu le pot asculta mai mult de 2-3 ori la rând, sunt momente/scene din piese de teatru sau filme(mai rar) care mă fac să mă simt ca plecată din propriul corp, în adorație față de momentul respectiv, dar toate astea, chiar și momentul în care bei apă după ce ai răbdat o zi de sete (mi s-a întâmplat) nu echivalează cu iureșul de reacții și senzații profund fizice și profund mintale pe care le dă un orgasm.
            Iar despre călugării și călugărițele alea care sunt inocenți… nu știu ce să zic, poate doar dacă în preadolescență au fost castrați (ei) și femeilor li s-a extirpat clitorisul și glandele lui Bartholin, poate doar atunci îi putem trece la categoria inocenți care trăiesc extazul în fața unei icoane sau ceva de genul ăsta. 🙂

            Apreciază

          • Vladen zice:

            Pai uite asa promoveaza Aldus progresul (macar pe planul dezvoltarii noastre personale :D).
            Nu m-am gandit niciodata daca-s fericit si cred sincer ca e un sentiment prea complex pentru mine. In foarte vasta majoritate a timpului sunt vesel si incantat, ceea ce inseamna ca nu prea am chef sau timp de introspectie ca-s prea multe lucruri misto de facut (au existat/exista suspiciuni de ADHD dar psihiatrul de maica-mea zice ca n-am scuza asta 😀 ). Adica foarte rar analizez la cum mi-e mie ceva, in afara cazului in care o intrebare ca a lui Aldus ma forteaza sa ma gandesc la asa ceva. Deci cum nu prea inteleg cum sa definesc fericirea, nu stiu daca am fost vreodata. Placere insa n-am dubii ca am simtit si simt si categoric sunt foarte dispus sa fac eforturi pentru ea.
            Muzica imi da o stare de bine, dar i-as zice tot placere. Maica-mea a ascultat mereu foarte multa muzica (ea doar clasica) si cred ca s-a luat virusul. Dupa ce am cunoscut-o pe doamna am inceput sa ascult si alt gen de muzica (ca asculta ea), dar nu-s preferatele mele.
            Nici mie nu-mi plac toti. La romantici sunt teribil de selectiv (cam doar scolile nationale slave, in frunte cu aia rusa imi plac si, evident, nici acolo toti), clar prefer mai tare clasicii si preclasicii (mama mea ar zice ca arata lipsa de cultura muzicala, ceea ce, desigur, e perfect real 🙂 ). Dar niciodata n-as echivala o placere muzicala cu aia de la o partida buna de sex, in capul meu nu incape nici urma de comparatie.
            Ziceam de inocenti (la calugarii aia) in sensul ca ce nu stii, nu te supara. Aveti vorba aia voi cu viermele din hrean care crede ca alt loc mai dulce nu exista. In felul asta ma refeream. Daca n-au simtit niciodata placere facand sex (ca nu pot, ca nu i-a vrut nimeni sau nah ca au ceva defect la creier) unii pot cinstit crede ca o placere mai mare decat ascultat coruri gregoriene nici ca exista, nu? Aici inocenta vine din lipsa de experienta. Desi probabil ar trebui sa citesc sa vad cu se defineste pe bune „inocenta” ca probabil ma insel.

            Apreciază

          • Aldus zice:

            Renata, de notat că stările respective erau atinse de asceți sau mistici în urma unor eforturi spirituale considerabile și de lungă durată. 🙂 Omul obișnuit nu le are. Erau, dacă vrei, ca un fel de recompensă pentru faptul că sfântul respectiv renunțase la lume și își consacrase întreaga viață căutării lui Dumnezeu. De aia titlul de Preafericit îi aparține Patriarhului și nu ție. Acuma, pe Daniel nu-l bănuiesc de prea multă fericire, dar termenul ăsta vine de undeva. Uneori astfel de stări de extaz mistic erau însoțite de diverse revelații, profeții, comunicări telepatice cu îngerii sau cu Dumnezeu etc.

            Apreciază

          • Aldus zice:

            Renata și Vladen (după ce v-am citit restul comentariilor): încă o dată, voi comparați stările noastre obișnuite între ele. Dar extazul ăsta mistic se numește mistic dintr-un motiv întemeiat, și anume acela că nu-i accesibil oricui. 🙂 E ca și cum ai avea mai multe robinete în ființa ta, iar unul dintre ele este sigilat din naștere, astfel încât nu poate curge prin el decât maxim o picătură pe săptămână. Cât timp nu-l deblochezi, nu vei știi ce-i acolo. Vei putea trăi toată viața cu impresia că nu există decât stările de fericire pe care le cunoști tu.

            Altfel, exemplul cu muzica era dat ca o „rampă de lansare”, în speranța că vă va sugera că există mai multe tipuri de plăcere, inclusiv unele care nu sunt trupești. Că pot fi și alte forme de fericire în afara sexului. Sigur că trăirea unui orgasm este mult mai puternică decât audiția unei piese muzicale sau vizionarea unui film (cel puțin pe moment; că dupa aia urmează fază refractară), dar poate că noi nu avem deschis robinetul „fericirii subtile” decât pentru o picătură pe lună. Uite, în unele legende (nu doar religioase sau mitologice) apare motivul orbului care, deși nu (mai) vede cu ochii fizici, are o formă de clarviziune sau poate profeți viitorul. Legea compensației. Noi avem ochi fizici și punem tot accentul pe aceștia și poate nici nu ne trece prin cap că există și alte forme de vedere, care însă la noi sunt în stare latentă. În timp ce ființa care și-a consacrat viața deschiderii „celui de-al treilea ochi” poate chiar să piardă vederea fizică, dar găsește ceva mai profund. Asta ca un fel de analogie. Poate că fericirea aia este incomparabil mai mare sau mai profundă decât orgasmul nostru.

            Unii sfinți au avut o viață sexuală activă în tinerețe, când erau oameni obișnuiți. Unii au fost chiar căsătoriți. Și deci în cazul lor nu se pune problema să confunde o altă formă de plăcere cu orgasmul, sau s-o prefere în necunoștință de cauză. Dacă nu ar fi fost ceva care să-i convingă, ar fi putut spune: „Îmi bag picioarele, m-am chinuit toată viață pentru o chestie care nu se compară nici cu 10% dintr-un orgasm al unui om obișnuit care nu a renunțat niciodată la nimic pentru Dumnezeu, de ce să fiu eu prostul satului? Mai bine mă întorc la viața obișnuită.”

            Apreciat de 1 persoană

          • Da. aici te înțeleg ce zici. E ca o formă de imponderabilitate de lungă durată.
            Ca o stare de hipnoză?
            Pentru că orgasmul e scurt și răvășitor, pe când o stare de hipnoză poate dura minute, ore…

            Apreciază

  5. papagigli zice:

    Opera trebuie analizata in contextul epocii respective. Cum in acele timpuri nu exista Play Boy si nici filme porno, e clar ca Papi isi comandau cite o extaziata pentru trupul lor neprihanit. Si uite asa se rugau zilnic cu mina dreapta sub sutana si cu stinga pe vreo tita de piatra, ca pe d-alea naturale era pacat de moarte si puteau fi trazniti de Barosan. Ce executau ei cu dreapta iar nu poate fi considerat pacat, intrucit ce pacat sa fie cind te joci cu un mat mort, bun „seulement pour pipi”?

    Apreciat de 1 persoană

  6. Mâţa zice:

    DEX online zice că extazul (ăla religios) este o „stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin suspendarea aparentă a contactului cu lumea înconjurătoare, imobilitate, scăderea controlului asupra propriei persoane, euforie, halucinații etc., care apare sub influența unor ritualuri și practici religioase.”
    A intrat vreunul dintre voi vreodată în starea asta? Fac pariu că nu.
    Nici eu n-am intrat. 😛
    Deci nu ştim, din proprie experienţă (şi probabil că nici din experienţa vreunui cunoscut) cum este.
    Probabil nu ştia nici Bernini. Poate nu i se întâmplase nici Papei. Dar ştiau amândoi că sfintele şi călugăriţele devin „miresele lui Hristos”. Prin urmare, sfânta în cauză intră în ceva considerat extaz masturbându-se; îşi ţine pe sâni propriile mâini şi probabil îşi… agită (ca să zic aşa) muşchii vaginului. Se poate face uşor din poziţia aia şi sunt femei care, pentru a ajunge la orgasm, nu mai au nevoie, pe lângă asta, decât de oarece gânduri adecvate. Femeile sfinte se gândesc, fără îndoială, la comuniunea cu Duhul Sfânt. Aşadar, cea sculptată de Bernini e surprinsă dăruindu-se mirelui ei – cu trup şi suflet. De ce să fi văzut Papa vreo blasfemie în asta?

    Apreciat de 1 persoană

    • Vladen zice:

      Da, adevarul e ca nu poti sa judeci ce nu poti stii sau trai. Eu categoric nu ma pot lauda ca stiu cum isi traieste comuniunea cu duhul sfant o calugarita :). Singura problema pe care o vad e una de natura tehnica. Adica un barbat medieval necunoscator in ale trairilor femeilor sfiinte avea sanse mari sa judece gresit ipostaza si sa ajunga fie el cu capul spart, fie (mult mai probabil) pasionala sa-si piarda cat se poate de lumeste sfiintenia dupa ce termina papa/colegul calugar cu ea. Totul din spirit caritabil si grija fata de aproape, evident.

      Apreciat de 1 persoană

      • Mâţa zice:

        Presupun că, dacă unui credincios medieval îi spunea Papa sau orice alt popă că aşa arată o sfântă în extaz, ăla credea fără rezerve. Nu se zice „crede şi nu cerceta”? 😛
        Presupun şi că respectiva sfântă pasională era trecută la cele veşnice când a fost sculptată, că, din câte ştiu, popii te declară sfânt abia după moarte. Deci n-avea cum să-şi piardă sfinţenia. Cât despre modelul sculptorului – asta e altă poveste. Presupun că n-avea nicio sfinţenie de pierdut, că, tot din câte ştiu, nicio femeie „cumsecade” n-ar fi acceptat să pozeze într-o asemenea postură.

        Apreciat de 1 persoană

        • Vladen zice:

          Stiu, dar inainte sa treaca la cele vesnice trebuie sa fii avut vreun „extaz mistic” ca sa (1) fie sanctificata si (2) sa stie astia saracii ce sa sculpteze 😀

          Apreciază

          • Mâţa zice:

            (1) Nu cred că, pentru a fi sanctificată, trebuia să te dai în bărci cu Papa sau măcar cu vreun cardinal sau să fii făcută poştă de membrii unui sinod sau ai unui conclav.
            (2) Arta este o transpunere a realităţii, nu? Viziunea artistului are ultimul cuvânt în privinţa rezultatului final. Statuia reprezintă extazul mistic în viziunea lui Bernini („recidivismul” său e grăitor 🙂 ). Nu e cazul să tragem concluzia că porneşte de la una sau mai multe istorisiri picante despre o femeie moartă cu 65 de ani înainte de naşterea lui.

            Apreciat de 1 persoană

          • Vladen zice:

            (1) Nu, da’ trebuia sa demonstrezi crize de extaz mistic 🙂
            (2) pai nu, dar e de presupus ca s-a inspirat din alte cazuti de extaz mistic. Ca si extazurile astea mistice tb sa aiba un format ca sa le recunosti si distingi de alte extazuri, gen posedarea satanica, nu? :)) Deci daca a ales sa o reprezinte asa, e fiindca se astepta sa fie recunoscut fenomenul de catre client :).

            Apreciază

          • Mâţa zice:

            (1) Din câte ştiu eu, nu. Pentru sanctificare nu se depune candidatura şi nu trebuie să te prezinţi la interviu cu referinţe, nu dai examen.
            (2) Păi am zis mai înainte – extaz religios sub forma dăruirii cu trup şi suflet mirelui divin. Asta la Bernini. Dar recunosc că habar n-am dacă şi cum mai este reprezentat extazul religios în operele altor artişti din epocă. Şi, sincer, nici n-am chef să mă documentez. 😀

            Apreciază

          • Vladen zice:

            Pai parca era ceva de genul proces de beatificare pentru sanctificare. Adica, din cate stiu (din auzite) chiar cu candidatura e si asta e dezbatuta de ceva cardinali si papa. Si trebuie sa bifezi niste criterii, gen cel putin o minune dovedita. Ia sa caut 🙂

            Apreciază

          • Vladen zice:

            Yap, asa se pare: https://en.m.wikipedia.org/wiki/Beatification Si pe scurt: Local bishops had the power of beatifying until 1634, when Pope Urban VIII, in the apostolic constitution Cœlestis Jerusalem of 6 July, reserved the power of beatifying to the Holy See.[2][3]

            Since the reforms of 1983, as a rule, one miracle must be confirmed to have taken place through the intercession of the person to be beatified. Miracles are almost always unexplainable medical healings, and are scientifically investigated by commissions comprising physicians and theologians.[4][5][6]

            The requirement of a miracle for beatification is waived in the case of someone whose martyrdom is formally declared by the Church.[7]
            Deci e nitel cu examen, afar de cazul in care dovedeste sfantul ca a facut buba 🙂

            Apreciază

          • Mâţa zice:

            Da’ nu cred că-ţi depui personal candidatura. Te propun alţii, post mortem.
            Şi extazul nu e menţionat. 🙂

            Apreciază

    • Aldus zice:

      Tocmai asta ziceam și eu mai sus: că extazul mistic nu-i este accesibil omului obișnuit. Renata și Vlanden tot compară orgasmul cu stările de fericire care ne sunt nouă accesibile, ca emoția artistică, dar pe care eu le-am dat ca exemple doar ca să vedem că există și altceva și nu ca să le luăm ad-litteram.

      Presupun, pentru că n-am consumat niciodată, că o analogie și mai bună ar fi cu starea de plăcere indusă de un drog puternic. Cred că asta poate depăși în eufoerie și intensitate senzațiile produse de orgasm și o putem considera, într-un fel, analogică extazului mistic. Că este tot o stare modificată de conștiință. Numai că vine la pachet dezavantajele pe care le cunoaștem, fiind extrem de nocivă. Dar ideea că iată, există și altceva diferit de orgasm, ne poate face mai puțin categorici în a respinge din start orice formă de extaz mistic, confundând-o cu o banală experiență erotică.

      Apreciat de 1 persoană

    • Știam eu că Mâțele sunt deștepte!… 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  7. Aldus zice:

    Pe de altă parte:

    Fiind audiat în calitate de suspect, Alexa Visarion a recunoscut că, ulterior spovedaniei, a îmbrățișat-o pe persoana vătămată. (…) Tricoul persoanei vătămate s-a ridicat, moment în care i-a atins pielea în zona lombară, a mângâiat-o pe spate, pe sub tricou, a arătat că i-a palpat sânul, apăsând-o și că nu-și mai amintește dacă a sărutat-o pe ureche întrucât eram prea concentrat pe sânul ei“ (…) Ulterior, și-a introdus mâna pe sub bluză și i-a atins sânii, i-a forțat bata blugilor, a reușit să ajungă cu mâna în zona vaginului, sub lenjeria intimă.

    […]

    Suspectul a arătat că și-a retras mâna din pantalonii persoanei vătămate, timp în care mâinile persoanei vătămate erau tot pe umerii săi și a direcționat-o în zona sa intimă pe deasupra hainei preoțești, moment în care persoana vătămată și-a retras mâna (…) Suspectul a arătat că la final persoana vătămată era tulburată și că și-a dat seama că aceasta este tulburată în momentul în care și-a retras mâna. Totodată, suspectul a arătat că s-a lăsat ispitit.

    https://www.romaniatv.net/stenograme-incendiare-dialog-fulminant-intre-parintele-visarion-alexa-si-enoriasa-care-il-acuza-de-agresiune-exclusiv-romania-tv_6827716.html

    Apreciază

    • Ha, ha, ha! Nu râd de procesul verbal, că ăla e redactat la rece, într-un limbaj cât mai scorțos-științific, ci de dialogul popă-enoriașă din biserică:
      Preot: Te deranjează că te-am atins? (…)
      Victima: Ca și preot m-ați atins sau ca prieten?
      Preot: Ca prieten…
      Victima: Dar că s-a întâmplat într-un loc sfânt?
      Preot: Nu te stresa, sfânt e tot universul, e făcut de Dumnezeu.

      Vasăzică există pipăieli și pipăieli! Când popa te pipăie ca prieten, mai merge. Doamna spovedantă a vrut să se asigure că popa i-a băgat mâna în chiloți în calitate de prieten. Uite, io nu știam că o prietenie adevărată se lasă cu examen ginecologic!
      Pe partea ailaltă – ce mizerabili sunt scârbele astea de popi, cum le îmbrobodesc ei pe proaste: „Nu te stresa, sfânt e tot universul, e făcut de Dumnezeu.”
      Că pe proastă n-o deranja atât pipăiala, cât faptul că se întâmplase în biserică. În scara blocului, hai, mai treacă-meargă! Dar în Casa Domnului?! Pfuai!!! Păcat-păcat-păcat!
      Și ultima „rugăminte” a jigodiei Visarion: „Să nu cazi în ispita dorinței de a te răzbuna. Răzbunarea rănește și pe alții, dar mai ales pe tine.”

      Vezi, Aldus, la ce e bun limbajul arhaic?
      Păi, cum sună asta – ispita dorinței de-a te răzbuna, față de „să nu dea Dracu să te duci să mă torni!”

      Apreciază

      • Aldus zice:

        Nu-s sigur dacă tipa l-a reclamat pentru că i-a făcut avansuri sau pentru că nu și le-a dus până la capăt. Pare că nici ea nu știe sigur ce vrea (și poate are nevoie de un bărbat mai hotărât care s-o lumineze).

        Partea cu mizerabilii de scârbe de popi 🙂 e o generalizare. Primo, că nu toți sunt așa. Secundo, îmbrobodirea nu-i apanajul popilor. Crezi că un profesor care seduce o elevă nu folosește artificii logice? Din sfera lui, dar tot artificii. Sau un bărbat de 40 de ani, indiferent de profesie, nu o îmbrobodește și el pe minora cu care vrea să se culce?Limbajul diferă de la caz la caz, dar îmbrobodirea (și auto-justificarea propriilor fapte) e comună tuturor.

        Apreciază

        • Am mai frunzărit și eu azi știrea respectivă: înclin să cred că dacă popa era mai insistent, nu-l mai reclama. Posibil, nu bag mâna în foc. Ideea e că, dacă s-a dus pregătită să-l înregistreze, întâmplarea n-a luat-o chiar pe nepregătite și nu era nici prima oară.

          Da, e o generalizare, fiindcă auzi prea frecvent de comportamente nepotrivite cu patrafirul/sutana la „preasfinții” părinți. Dacă nu calcă strâmb cu domnișoare, doamne, vădane, calcă cu băieței, ucenici, chestii-socoteli…
          Dacă știrile sau can-can-urile astea ar fi evenimente rare, atunci da, nu poți să generalizezi.
          În situația profesor-elevă/studentă, lucrurile se complică: acolo e și șantaj, probabil, nu dai chiloții jos, nu te trec. După cum se întâmplă și invers, duduilor li se face brusc prea cald prin birourile profesorilor la care au probleme cu învățatul.
          Nasol e că, din pricina cazurilor cu dus și întors, când și femeile au ceva de câștigat de pe urma hărțuirii, există mii de femei care n-au nici cea mai mică intenție/necesitate/interes să se lase abuzate de masculi aflați într-o poziție de superioritate față de ele, pășesc asta, totuși, iar societatea se coalizează tâmpește ajungând la concluzia acelui imbecil proverb, că până cățeaua nu ridică coada…
          O mizerie!

          Apreciază

    • Vero zice:

      Nu vreau să iau apărarea popii, dar „persoana vătămată” de ce a mai rămas cu el după spovedanie, de ce s-a lăsat îmbrăţişată, de ce, în loc să-l întrebe de ce a atins-o, nu i-a dat o palmă peste ochi, sau măcar de ce nu a părăsit locul, fie el sfânt sau nu? Eu una aşa aş fi făcut – dacă purtarea popii mi-ar fi displăcut cu adevărat.
      Cred că, dintr-un motiv sau altul, a vrut să se răzbune pe popă, de-aia l-a reclamat.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s