Când Gura bate Vocea

Pentru românii de rând, proverbul corect e „Gura bate curul”. Și ei știu ce înseamnă. Înseamnă că, dacă vorbești mai mult decât trebuie, ți-o iei. De unde și celălalt proverb, „Dacă tăceai, înțelept rămâneai.”
Doamna Angela Gheorghiu, care le are cu cântatul la greu, nu le are cu proverbele românești. Că dacă le avea, tăcea și rămânea marea soprană Angela Gheorghiu. O voce fenomenală, un amestec de Maria Callas și Renata Tebaldi – cum zice critica de specialitate.

Aș minți spunând că am citit interviul fluviu „O viață pentru Artă” la modul conștiincios. Mai mult pe frunzăreală, pe diagonală. E greu să înghiți atâtea platitudini, neadevăruri și ode închinate propriei tale persoane pe centimetrul pătrat de pagină.
Totuși, am parcurs cu mare atenție și curiozitate începutul, acolo unde vorbește despre copilărie și anii de școală, fiindcă Angela Gheorghiu a absolvit același liceu ca și mine, prin urmare avem un loc comun de toată frumusețea.
La modul obiectiv, Angela Burlacu, fiica unui ceferist și a unei croitorese din Adjud, județul Vrancea, a ajuns la Liceul de Artă „George Enescu” din București pentru că avea o voce formidabilă. Fiind din alt oraș, a locuit la internatul liceului, cum era și normal. Am avut și eu colegi „căminiști”, pe Mehedințu, pe Schuster, pe Gherghinciu și pe mulți alții, din satele și orașele țării, că nu erau decât trei licee de muzică în toată România și era firesc să stea la cămin. Juma’ de clasă ședea la cămin și nu se plângea de treaba asta.
În viziunea sopranei, povestea e, însă, mai tehnicoloră și mai dramatică: este fiica unui mândru-chipeș ceferist care dădea gata orice fată din târg cu uniforma-i, inclusiv pe maică-sa, o preafrumoasă și talentată croitoreasă care-i cosea Angelei și prietenelor ei rochii după revistele de modă străine.
În școala de muzică a studiat cu Mia Barbu, profesoară de canto popular, care i-a predat, însă, numai și numai canto clasic. Numai și numai, înțelegeți? Dacă nu înțelegeți, băi, cititorilor, vă mai zic o dată: numai și exclusiv canto clasic.
Apoi internatul, o teroare. Orele nesfârșite în care era elevă de serviciu și trebuia să se plimbe pe coridoarele pustii, în loc să facă vocalize. Răutatea și invidia colegelor de cameră (aici mi-a amintit de Carrie, celebrul personaj al lui Stephen King) care i-au pus dulceață amestecată cu pastă de dinți (fetele îl citiseră pe Caragiale) în cizme, pe o iarnă cumplită, când mica Angela a fost obligată să-și spele încălțările cum s-a priceput, fiindcă, pe vremea aceea (anii ’80), nu găseai în magazinele bucureștene ceva măcar decent de pus în picioare.
Și cam atât despre anii de școală. În amintirile Angelei Gheorghiu, liceul de muzică a fost prelungirea pustie – cu excepția persoanei sale și a Miei Barbu, profesoara de canto – a Căminului de elevi muzicieni.
Nimic despre ceilalți profesori, despre colegi, despre întîia cântare pe scena școlii, despre pianista care o acompania în timpul orelor de canto, dacă o ajuta și cum, (fiindcă între modestul acompaniator, de regulă mereu același, și sclipitorul solist se formează o relație vitală, cu efecte dezastruoase când merge prost), dacă era ușor să studiezi într-o cameră de 9 mp, când știi că o acută bine luată poate să spargă geamurile, despre orele de armonie și teorie muzicală (mi-e greu să cred că-l poți uita cu ușurință pe profesorul Avachian!), despre aventura strecuratului în sala Ateneului Român la concertele unde era bătaie la casa de bilete… Ba nu, despre asta povestește undeva, cum a stat ascunsă împreună cu o colegă într-o cămăruță în Ateneu ore întregi, înaintea recitalului unui celebru pianist rus, ca să-l poată asculta, însă nu-i rostește numele nici moartă, pentru că, așa cum se va vedea pe parcursul volumului, marea Angele Gheorghiu nu suportă să amintească nume de celebrități decât dacă economia poveștii o cere imperios și n-are încotro. Și atunci când o face, sunt nume și prenume seci, câteodată prefațate de specialitatea lor, ca în cazul „un dirijor, Toscanini”, ca și cum ar fi vrut să zică, „unu’, Toscanini, nu-l știți voi, dirijor”. Fie pentru că Arturo Toscanini e prea nescunoscut, fie pentru că noi suntem prea proști să fi auzit de el.
Ce povestește una dintre cele mai mari voci contemporane e un fel de „eu, mie, îmi, pe mine, mă”… și undeva, în zare, e și restul lumii, aia care-ți pune dulceață în bocanci, că atât o taie capul.

Despre agitația pe care a stârnit-o printre internauți cu opiniile sale în legătură cu valoarea sau non-valoarea unor nume emblematice pentru muzica românească, n-am a zice decât de bine.
E bine că, în felul ăsta, sute, poate mii de feisbuciști au căutat câte ceva despre Enescu, Porumbescu, Pascal Bentoiu, Paul Constantinescu și Maria Tănase. Poate chiar au ascultat muzica lor. Măcar puțin, fie pentru a-i da dreptate Angelei Gheorghiu, fie pentru a se oripila de părerile ei.
Pe mine, aprecierile ei făcute pe ton de țățică („Cine a fost Ciprian Porumbescu? Un compozitor care a scris puține lucruri…” sau „Eu în 30 de ani nu am descoperit nici o sală importantă în care George Enescu sa fi cântat. Unde a cântat? Va imaginați în perioada în care George Enescu a cântat la vioara ce artiști mari erau atunci pe planeta?”) mă lasă rece. E fix problema domniei sale că nu a studiat arta și viața lui Enescu, măcar atât cât se cerea în școala de muzică. Porumbescu a greșit, ce-i drept, murind ”de tânăr, bietul”, cum se exprima Angela Gheorghiu cu condescendență. Dar insistența cu care a ținut să facă din Maria Tănase o cântăreață de cîrciumă de mahala, invitată să cânte la mesele românilor trăitori pe alte meleaguri, m-a surprins și m-a scârbit, fiindcă Maria Tănase, fenomenala, se află plasată pe cu totul alt palier muzical decât celebra Gheorghiu și n-ar avea cum să-i facă pic de concurență. Și-atunci de unde această înverșunare care o face pe soprană să pară meschină și ridicolă când își dă drumul la gură pe asemenea teme?

Mă bucur că nu există și o Angelă Gheorghiu născută în Franța care să dea pe goarnă cam ce crede despre Edith Piaf, altă „bagaboantă” care cânta la colț de stradă ori despre Lautrec, bietul, o pocitanie de om trăit printre prostituate care mâzgălea pofticios, pe șervețele, siluetele dansatoarelor de șantan.



Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, amintiri, cronici, cu ce ne mândrim, mizeria umană, părerea mea și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Când Gura bate Vocea

  1. Pingback: Pe scurt #1 – O Poziție

  2. klaus zice:

    Gura bate curu’ îl știam de mic, bunica-i de vină. Destul de târziu am înțeles rolul pedagogic al ăstor cuvinte. Impactul a fost asigurat de ton, dac-o auzeai cum îți rostește apăsat proverbu’….Mă lua gura pe dinainte și realizam în timp real c-o fac :))). Și azi mai pățesc! 🙂
    Despre doamna Gheorghiu…
    E sigur că nu fac parte dintre fani. Calitățile vocale sunt fără îndoială de excepție doar că ies dintr-o cutie.

  3. Vero zice:

    În viziunea mea, gura nu bate vocea, pentru că nu le compar.
    Vocea îmi place, deci o ascult cântând oricât de des.
    Ce poate gura am aflat acum vreun an şi ceva, când am descoperit întâmplător pe YouTube un interviu dat de ea prin străinezia, n-am reţinut unde şi când, am reţinut doar că o bârfea/denigra pe Maria Callas. Am tras concluzia că nu merită ascultată, aşa că o ignor,

    • Ar fi fost ciudat să n-o bârfească tocmai pe Callas. Eu n-am prea ascultat-o cântând operă. Am doar câteva fixații cu opera, în rest nu mă omor.
      Angela Gheorghiu – o voce de aur, un caracter de rahat. Mulți artiști s-au luptat cu disonanța asta, dar ea parcă se străduiește să sublinieze ruptura.

      • Vero zice:

        Mie tocmai mi-a căzut opera cu tronc – de vreo 4-5 ani (opera online sau la TV, că-n sala unui teatru de operă n-am mai călcat de mai bine de 45 de ani). Şi puţin îmi pasă ce caracter au cântăreţii – eu nu vin în contact decât cu vocile lor, care au darul să mă încânte.

  4. optimvs zice:

    Foarte multi interpreti uriasi au caractere incredibil de mici. Poate concurenta acerba din momentele alea in care trebuie sa dai din coate ca sa scoti nasul la lumina deformeaza iremediabil cele mai multe caractere. Cam acelasi lucru se vede si in politica, poti sa cauti mult si bine un om integru printre cei care au reusit sa iasa cumva in fata…

  5. Arca lui Goe zice:

    Poate că așa „enervantă” cum apare, Angela Gheorghiu are pur si simplu dreptate. Că n-om fi noi pregătiți să-i luam în considerare dreptatea, nu poate ameliora in niciun fel realitatea, sau realitățile, in infinitele lor varietăți.

    • Da. N-o să fiu niciodată destul de pregătită să admit că Enescu a fost un compozitoraș. Ascultă Suitele pentru pian și mai vorbim.

      Probabil că în capul doamnei Gheorghiu, plin 95% cu ego-ul dumneaei, a rămas prea puțin loc pentru o cultură muzicală solidă.

      • Arca lui Goe zice:

        E posibil ca intuiția ta să fi sesizat corect că ego-ul d-nei a jucat un rol important in enunțarea „revoltătoarelor idei”, dar acest fapt este totalmente irelevant in context. In niciun caz asta nu poate fi, așa cum sugerezi tu (pradă prejudecăților si propriului ego impulsiv), vreo dovadă sau vreun argument că respectivele enunțuri ar fi false. Desi nici asta nu-i vreo dovadă anume, totuși, in linia pe care o propui, as zice ca in mod evident d-na Gheorghiu are si o cultura muzicala si un simt artistic categoric mai articulate decât tine, si deci șanse mai mici de a se înșela. Fără a avea vreo autoritate anume in materie, sunt inclinat să cred lucrurile stau cam cum zice d-ei, si că aprecierea noastră pentru Enescu este mult exagerata ca urmare a efectelor propagandei comunistoide care a acționat asupra noastră din frageda pruncie… Desigur însă că ar trebui să mai auzim si alte păreri autorizate, ale unor cunoscători de talia d-nei Gheorghiu. O simplă privire în universul extra-mioritic, atestă cu claritate ca lucrurile stau chiar așa cum zice d-ei, oricât de tare ne-ar enerva sau întrista chestia asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s