Iar m-am jucat de-a decoratorul, de-aia n-am mai dat pe blog. Vorba vine m-am jucat, că am muncit de mi-au ieșit ochii. Treaba cu ochii e la propriu, o să vedeți de ce. Aci, la noul loc de muncă, există obiceiul împodobirii de sărbători. Pe 1 Decembrie seara, vitrinele trebuie să beculească, să globulească, să miroasă a Crăciun.
În primul an am folosit recuzita veche din dotarea prăvăliei. N-a ieșit cine știe ce. În al doilea am adăugat niște hand made-uri, am mai personalizat-o nițel. Anul ăsta, cu excepția unui Moș Crăciun și a Renilor (salut, fraților!) de pluș, totul e făcut de mine. Exclusiv din material reciclabil (ambalaje de carton, petice, resturi).
Uitați-vă cum a ieșit:
Și în detaliu, vitrina unu, casa Babei într-o cutie de 40/60 cm:
Soba de cărămidă care mi-a mâncat sufletul:
Colțul celălalt, Baba și tabloul de epocă – o carte poștală din 1929 din cutia cu fotografiile bunică-mii:
Vitrina doi, căsuțele luminate – o cutie de carton desfăcută plus culori acrilice, hârtie de copt și fetru alb:
Astept impresii. 🙂
+(3).jpg "NONO")
Gara pentru noi 
Dupa cum te stiu, poti (si) mai mult de atat:p
Felicitari, arata foarte bine!
🙂 Nu-i exclus! Să vedem la anu’ …
minunat ! poti face o galerie de arta la geamul farmaciei 🙂
Pot, dar n-am voie. Sau am?! De-aseară șefă-mea numără like-urile pe fb ei. E așa de încântată, că zici că ea le-a fabricat.
Tare frumos! Felicitări! Mi-au venit amintiri din copilărie!🤗
Weekend plăcut draga mea 🤗❤️😘
Mulțumesc, Ileana! Tot un fel de odăiță virtuală are și baba mea.
Minunat!!! Mosu poa sa vina linistit – baba il asteapta langa soba…
F fain! Merry X mas!
Uite, nu mă gândisem că Baba poa să fie iubita lu Moșu Crăciun. Iubita din România, firește, că o fi având, bietul câte una în fiecare țară, ca marinarii.
Felicitari, o farmacie cu fata umana (fara ironie cu trimitere la anii 90). Putini mai inteleg ca spiritul Craciunului nu inseamna un brad imens si cateva globuri fara nici un fel de personalitate)
Eu chiar m-am acrit de ornamentele standard, de-a gata, cumpărate din magazin. Există mii de posibilități și variante de-a face „chestii” la care oamenii nici nu se așteaptă. Doar că la noi e nițică reticență la reciclabile… sugerează sărăcie, zgârcenie.
P.S. Sper ca „ultimulunicorn” n-o fi Amarfei… :)))
nu e si nici nu stie cine este sus numitul „Amarfei”. doh!
Superb!
Ai talent şi răbdare!
Fericită să aud asta! Colegele mele și multe alte persoane exclamă doar atât: doaaamne, câtă răbdare!… 🙂
Dacă vorbeam cu Optimvs pe alte canale puteam să-i reproșez că mi-a furat sintagma ce mi-a venit în minte din prima : farmacie cu față umană.
E superb, e de o naturalețe greu de reprodus în zilele noastre. Și îmi aduce aminte de pur, nevinovăția lui Nono.
Foarte frumos!
Da, da, klaus!… Spiritul lui Nono plutește încă în jurul meu, oricât aș îmbătrâni.
Păi, de exemplu, eu una n-aş putea face aşa ceva nici dacă aş avea toată răbdarea din lume! Mi-e foarte clar că numai răbdarea nu e de-ajuns. 🙂
Cea mai mișto definiție a talentului, Vero, am primit-o de la o astroloagă, acum vreo 30 de ani: talentele oamenilor sunt amintiri de experiență din vieți anterioare.
Sună mişto şi mi-ar plăcea să fie adevărată treaba cu reîncarnarea, dar… nu-s convinsă că este.
Nici eu, dar îmi place ideea.
Renata: Pentru că ele nu găsesc nimic valoros în asta, nu sunt sensibile la artă și deci n-o înțeleg și mai ales n-o trăiesc. Sigur că ai talent, și tocmai asta îți permite să migălești cu atâta răbdare la ele și să-ți iasă ceva mișto.
Îngrozitor de splendid! 🤗
Ce-mi plac oximoroanele tale!
Bună seara, Renata! Foarte frumos! Felicitări! Nu ne-am văzut și nici nu ne-am auzit cam de mult… Acum, că am poza farmaciei, e posibil ca să te trezești în prag cu moșul Ifim, cu un sac, din care să dea mai întâi, iar apoi să-l umple cu medicamente. Toate cele bune!
Soseaua Berceni 15, zona Big Berceni. Te aștept cu drag!
Sunt superbe! Și sunt atât de bine făcute, încât la casa bunicii e greu să-ți dai seama de dimensiunea reală a obiectelor de acolo, fără să ai termen de comparație. Mai fă-ne o poză, în care respectiva căsuță să fie încadrată într-un context mai larg, să o vedem la scara reală.
…Ceea ce, cred, e un semn bun, ca atunci când te uiți la un film și te captivează povestea și o trăiești ca și cum ar fi aievea.
Păstrează-le, desigur. Poate pe viitor găsești o modalitate de a le expune public sau de a le valorifica, alături de ce-ai mai făcut în ultimii ani, dacă vei dori. Doar că la muzeu nu cred că or să le primească, pe motiv că nu cadrează cu hidoșeniile găzduite acolo din ce în ce mai mult în ultima vreme.
Bine. Luni o să-ți fac o poză de la distanță, din stradă. Dar până atunci: cănuțele din raft au dimensiunea unui degetar de cusut. Soclul veiozei e o sticluță de esență de rom. Oala de ciorbă e făcută dintr-o cutie de mâncare pentru pisici. Bănuțul găurit aplicat pe ușița sobei are dimensiunea monedei de 50 bani.
Să nu uiți de poză! 🙂
Superb! Cu o asemenea frumusete de vitrina, sigur Mosu’ o sa treaca pe la voi. 🙂
Nu prea cred. Cu excepția acelui Secret Santa, moșu nu prea se îndeamnă să intre la noi. O fi sănătos tun?
sincer mă bucur sa văd așa ceva, in sfârșit,si nu înțeleg de ce oamenii care dețin magazine nu realizează cât de importanta este vitrina, e ca o coperta a unei cărți,te atrage s-o descoperi