Între două gripe

Exact! De când mi-am rupt mâna, trăiesc între două gripe. Întâia gripă, după cine știe câți ani de când nu mă lovise vreuna, a venit ca-n bancul ăla cu „…ia și cocoașa asta!” Adicătelea nu era destul că umblam ca o handicapată (am voie să zic, e unul dintre criteriile după care se acordă procentul de compensare asiguraților pentru sănătate) cu un braț legat de gât, reușind să fac absolut nimic, cu excepția creșterii gradului de înțelegere pentru amputați, mi s-a vârât pe gât (nu de către Dumnezeu, că El nu face de-astea) și o perie de sârmă, circulară, de spălat sticle, probabil, care înainta pe trahee cu 5 cm pe zi. După o săptămână aveam senzația că respir nisip de pe plaja Mămăii, la o oră de vârf. Noroc că nici restul corpului nu se plictisea: mușchii, oasele și capul se băteau cu disperare – care să doară mai rău. Pierdeau întotdeauna la mustață cu Tusea, care ziua trăgea pe dreapta și dormea, nenorocita, pentru ca noaptea să le dea cu flit durerilor, ca să ne destrăbălăm numai noi două, singure, până se crăpa de ziuă.

Următoarele două-trei gripe au fost la fel, acum mă aflu într-a treia sau a patra, nu știu precis.
Ei, dar nu despre viroze voiam să vorbim, ci despre ce-am făcut eu între fosta și actuala boleșniță.
Am citit cartea lui Mihai Bendeac, pe care am cumpărat-o, n-o să mă credeți, din Carrefour-ul de Berceni. Știu că poa’ să se nască întrebarea – ce, mă, tu cumperi cărți din supermarket?! – și răspunsul e da, uneori. Dacă numai acolo îl mai găsești pe Stephen King, pitit printre Sandre Brown și mizerii motivaționale, de ce să nu?

Uite-așa era și Jurnalul unui Burlac, înghesuit între povești erotice, povești eroice și culegeri de rețete bucătărești.

L-am înhățat fără să mai stau pe gânduri, fiindcă-mi place Bendeac și cred că un actor atât de complex, care-și scrie și regizează singur scheciurile, n-are cum să te plictisească pe hârtie.
Textul nu e un jurnal propriu-zis, e un monolog de 300 de pagini, punctat de dialogurile autorului cu mama sa.
De fapt, nici monolog nu e, mai degrabă o spovedanie curajoasă, făcută cu umor (cum, altfel?!), fără false pudori, fără preconcepții, fără îndulciri, fără ipocrizii tributare Political Correctness-ului.
Un ghid de sinceritate și omenie nefardată pentru oricare cititor.
O invitație la analizat propriile amintiri, senzații, sentimente, crezuri, păreri, filosofii, fără rușine și fără fandoseli, așa cum propune autorul.

Cel mai greu de citit capitol, intitulat exact așa – CEL MAI TRIST CAPITOL, e cel despre începutul adolescenței, ultimii doi ani de gimnaziu, când autorul a trecut prin experiența traumatizantă a etichetării cu „prostul clasei” și, în consecință, a încasat bătăi crunte de la – presupun – autointitulații masculi alfa ai clasei. Azi psihologii o numesc bullying. În România anilor ’80 bullyingul nu purta niciun nume, dar asta nu înseamnă că nu exista. Mihai Bendeac l-a trăit pe pielea lui, dramatic, doar pentru că era acel copil sensibil, nu cu sensul de emotiv, pămpălău, ci cu sensul de mai altfel, diferit de gloată, înclinat spre introspecție, nuanțe, artă.
E greu de parcurs zic, pentru că e scris atât de „viu”, încât mi-e imposibil să cred că ar exista un singur cititor care, fiind în copilărie/adolescență victima cruzimii infantile, să nu-și simtă, proaspete din nou, răni pe care le credea cicatrizate pe vecie.
Chiar și în rememorarea acestei cumplite amintiri, spiritul „nebun” al actorului găsește o breșă în gravitatea subiectului și răbufnește cu un blestem la adresa nemernicilor băieți agresori, care e plin de umor, cred că involuntar de astă dată:
”… îmi doresc ca cel puțin trei dintre ei […] să zacă în chinuri! Să se regăsească azi în căsnicii cu neveste ultra-supraponderale și coafate prost, care put a transpirație și care au renunțat la feminitatea lor după ce s-au măritat. Iar ei, ca bărbați, să fie îndeajuns de dizgrațioși, încât să știe că nu mai au nicio șansă la vreo femeie și să fie nevoiți să-și ducă mai departe existența mizeră […]”

În mod neașteptat pentru cititorul „serios” (dar absolut în spiritul Bendeacului), pe dosul cărții, ăla pe care-l citești înainte de a investi sau arunca banii, ca să vezi niscai opinii autorizate, arată în felul următor:

Mi s-au părut mie cam trase de păr elogiile, dar nu m-am panicat. Niște fani mai exaltați, mi-am zis (fiindcă în penumbra dintre rafturi și cu ochelarii pentru distanță, n-am prea bunghit ce scrie cu roșu la semnatari) și-am luat cartea acasă.
Unde am descoperit, cu dioptriile potrivite, că M.B. și Mihai B. sunt, firește, autorul, iar New York Limes, Le Mond și Amazom sunt cele mai inexistente canale media posibile!

Tot atunci am aflat și că încasările obținute din drepturi de autor vor fi donate secției de oncologie pediatrică din Spitalul Fundeni.
Și nu, n-am avut senzația că mă simt inclusă într-o faptă bună; cititorii plătesc dreptul de-a împărtăși gândurile unui scriitor, plăcerea sau dezastrul de-a intra în lumea acestuia, și nu vreo contribuție adiacentă la Binele Planetar. Afirm treaba asta cu toată sinceritatea personală ori învățată de la autor.

Acest articol a fost publicat în citesc şi-mi place, cronici, publicitate, părerea mea, Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Între două gripe

  1. klaus zice:

    Io n-am îndrăznit să iau cartea lu’ Berbeceanu de la Real.

  2. optimvs zice:

    Renata, care-i treaba cu favipiravir-ul, are vreo noima faptul ca imbecila aia userista care a fost la Sanatate l-a scos de la vanzarea in farmaciile cu regim deschis? Adica inteleg ideea ca exista riscul sa fie luat de gravide samd fara a citi prospectul, dar in afara de asta mai e ceva care ar trebui stiut?

    • Nu, nu cred că l-a scos din farmaciile cu circuit deschis pentru că, după știrea mea, acestea nu l-au avut niciodată.
      Am citit nițel pe net despre el, e toxic hepatic, dar și Tamiflu este, toate antiviralele au toxicitate hepatică mare, administrate pe termen lung.
      Ăsta prezintă și efecte teratogene (produce malformații fătului), adică nu se poate administra gravidelor și, în mod normal, dacă o femeie rămâne însărcinată imediat după un asemenea tratament, ar trebui să întrerupă sarcina. Din prospect rezultă că și bărbații sub tratament au interzis la concepție. Ce nu scrie nicăieri e cât durează efectul teratogen după întreruperea tratamentului.
      Dar ministrul Mihăilă nu cred că s-a gândit la astfel de riscuri. Pur și simplu n-a interesat-o problema. Adică nu i-a păsat. Și nu cred că a fost precaută (să nu fie trasă la răspundere ulterior dacă ceva nu e în regulă cu medicamentul), pur și simplu n-a interesat-o nici sănătatea, nici pandemia, nimic.
      N-ai observat că useriștii mimează implicarea la nivel politic, social, uman, dar de fapt sunt preocupați doar să îndese niște bani/avantaje la buzunar?

      Referitor la „colegii” tăi jurnaliști ai dreptate: fiecare scrie ce vrea. Unii iau bani să scrie despre un subiect, alții iau bani să nu. Unii chiar nu înțeleg problema pe care o dezbat, sunt superficiali, informați de pe google… ar fi prea lungă povestea să-ți spun cum m-am contrat cu Ioana Răduca pe vremuri, când voia să-și filmeze un reportaj în farmacia unde lucram, atacând nu știu ce aspect despre prețul medicamentului, fără să înțeleagă diferența dintre TVA și adaos comercial. N-am acceptat să-și transmită inepțiile din acel spațiu, firește, că se uita lumea la tv, recunoștea locul și credea că și noi suntem la fel de troglodite. 🙂

    • optimvs zice:

      Asta era un aspect foarte important, daca medicamentul a fost SCOS din farmaciile cu circuit deschis sau nu fusese niciodata acolo si nici nu i s-a mai dat aprobarea sa intre. Cu Remdesivir cum stau lucrurile? A fost vreodata disponibil in farmaciile cu circuit deschis pe baza de reteta?

      • Nu, nici p-ăsta nu l-am văzut vreodată. În farmacii se găsește doar Tamiflu (oseltamivir) pe care-l văd, uneori, în prescripțiile infecției cu covid 19, deși studiile zic că e un fel de compresă rece la picior de lemn.
        Cum într-o zi vin cam 30-40 de rețete pentru infectații cu covid tratați la domiciliu, observ că medicii de familie și-au făcut propriul protocol bazat mai mult pe experiența personală și pe feedback-ul pacienților. Majoritatea prescriu azitromicină (dar și levofloxacina merge foarte bine) anticoagulante și paracetamol (la care se cam sare calul – se dau și 3,5 g/zi, când doza toxică e 4 g !)
        Sinceră să fiu, nu cred că favipiravirul și remdesivirul fac minuni, mai degrabă un tratament corect de combatere simptomatică și de prevenție a complicațiilor nu dă greș.

      • optimvs zice:

        A, clar nu e vorba de minuni, scandalul a pornit de la faptul ca userista cu epilarea inghinala numita la Sanatate a permis sa fie vandute doar in farmaciile cu circuit inchis din spitale, ca sa aduca oamenii buluc acolo pentru a putea obtine reteta etc.
        Era foarte relevant daca inainte de treaba cu COVIDu’ se vindeau sau nu pe reteta de la medicul de familie in farmaciile cu circuit deschis etc.

      • „… ca sa aduca oamenii buluc acolo pentru a putea obtine reteta etc.” – zici tu, dar oamenii nu au acces la farmacia de spital, medicul din spital nu eliberează rețete pacienților decât la externare (rețete care se onorează doar în farmaciile de circuit deschis). Farmaciile de spital eliberează medicamente doar pe baza unui document numit „condică” ( o foaie cu necesarul zilnic de medicamentație pe secție/salon/pacient) semnat de medicul de salon/seful de secție. Presupunând că doctorii ar „încărca” în mod artificial costurile per pacient, deși e cam riscant fiindcă e foarte vizibil, și și-ar lua acasă medicamentele respective pentru a le vinde pe piața neagră, specialista în epilări definitive n-ar fi avut niciun avantaj. 🙂
        Înclin să cred că tot ce a făcut (sau ce n-a făcut) are la bază prostia, lipsa de înțelegere a situației în ansamblu și, probabil, dezinteresul. O vezi pe Mihăilă stând nopțile să citească scheme de tratament aplicate în alte țări, studii clinice, comunicări, treburi de-astea cu miros științific? Eu nu.

      • optimvs zice:

        Renata, m-ai inteles gresit din cauza ca am folosit cuvantul reteta (inteleg acum de ce, in spital nu se numeste reteta, asa e). Ideea mea era ca userista cu epilarea inghinala a blocat vanzarea acestor medicamente in farmaciile cu circuit deschis pentru ca oamenij sa vina buluc in spitale, sa se interneze ca sa aiba acces la ele. Si uite-asa creste in statistici numarul de internati, desi un om aflat pe tratament cu favipiravir putea fi bine-mersi acasa.

      • Am priceput ce zici acu, numai că bulucul din spitale e la ATI, nu prin saloane. Ce povestește un șef de secție de terapie intensivă de la un județean… te iei cu mâinile de cap. Se pare că e cu mult mai rău decât relatează televiziunile.
        Care ar fi „câștigul” internărilor masive? Bani mai mulți pentru spitale? Dar cu ce preț?!

      • optimvs zice:

        Eu cred ca scopul a fost panica generalizata. Una e daca sectiile ATI sunt pline si cu totul alta e daca si spitalele dau pe-afara de bolnavi COVID cu forme usoare si medii, care nu se pot trata ambulator pentru ca antivirarele respective se administreaza doar in spitale.

  3. klaus zice:

    „Radiografia unei mârșăvii judiciare” . E de la 25 ron până la 45, nu importă prețul. După ce o citești, dacă o faci, am niște sos extra pe surse 🙂

  4. Pingback: Călătoria lui Pinocchio « (b)Arca lui goE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s