Aspirina săracului

Nu, nu e vorba despre acea aspirină la care vă gândiți voi, ci despre acidul acetilsalicilic, cel mai ieftin medicament de pe piață.
Scriu chestia asta pro bono. Mai rău decât pro bono: nu doar că nu mă plătește nimeni să fac publicitate unei pastile care costă fix 10 bani, dar dacă mă citește vreun confrate spițer, de pildă Zâzania, îmi atrag și niscai înjurături, fiindcă încurajez consumul de ieftineală, în loc să cobzăresc nurofenul, 2 lei hapul, cel mai bun dintre ibuprofenele lumii, că se duce țintit, exact unde-i durerea, la cap -puf, se face lumină-n creier, la genunchi – dă fuga în rotulă și aprinde un led roșu, la coloană – sbrr, se-nfige săgeată între vertebre și beculește portocaliu, la ovare – coboară lin, ca un păianjen pe firu-i sclipitor și țese în jurul ouțului suferind o plăpumioară antialgică… Cel puțin așa arată în reclamă, la televizor. De-aia toate conițele aflate la ciclu stau cu nurofenul în poșetă și toți bărbații care vor să scape de mahmureală își târâie organismul în mers clătinat până la tejgheaua farmaciei, cer un pahar cu apă și-un nurofen și-l dau pe gât loco, apoi scot un oftat sonor, cu gura deschisă, de albăstresc aerul din jur cu damful lor.

Aspirină nu cere nimeni. Că acidul acetilsalicilic e dat dracului, umblă cu o mică bormașină la el și, cum te prinde, cum îți găurește stomacul.
Ibuprofenul e bun! E Războinicul Luminii.
Dar știți voi că, dacă ibuprofenul e, să zicem, Ștefan cel Mare și Sfânt, aspirina e mama lu’ tata lu’ Ștefan cel Mare? Da, e primul medicament de sinteză și cel mai vechi antialgic, antipiretic și antiinflamator cunoscut. Numai că, bătrân fiind și demodat, nu beneficiază de machiajul publicitarilor și zace acolo, în aminire, doar cu bubele la vedere. Aceleași bube pe care le are și ibuprofenul (precum și toate antiinflamatoarele non-steroidiene), dar despre care nu suflă nimeni o vorbuliță, că nu se văd pe micul ecran de sub sclipici.

Nu știu ce mi-a venit azi să demontez câteva mituri în care se învăluie aspirina, dar o s-o fac.

Aspirina produce ulcer pentru că e un acid.
Da, e acid acetilsalicilic sau, mai chimic vorbind, e acid 2-acetoxibenzoic, dar și ibuprofenul, pe numele care l-a făcut celebru – Nurofen, e tot un acid: acid 2-para-izobutilfenil-propionic. Acid propionic e și ketoprofenul. Și exemplele pot continua.
Însă toți acești acizi nu atacă mucoasa gastrică prin contactul direct. În definitiv, pe scara acido-bazică, acizii organici sunt slabi în comparație cu acidul clorhidric secretat de stomac în mod fiziologic.
Agresiunea se produce la nivel mai subtil, în chiar mecanismul chimic de acțiune antiinflamatoare, dorită. Aspirina și celelalte antiinflamatoare nonsteroidiene clasice scad febra, inflamația și durerea blocând sinteza a două enzime responsabile de producerea unor molecule lipidice numite prostaglandine. Acestea sunt de două feluri: unele, proinflamatoare (să le zicem „rele”) și altele, „bune”, cu rol de protecție a mucoasei gastrice față de acidul clorhidric prezent în stomac. Din nefericire, aspirina & co. lucrează nespecific, inhibând ambele enzime.

Aspirina tamponată e mai „blândă” cu stomacul decât aspirina simplă.
Fals, din două motive: cel descris la punctul anterior și încă unul – cantitatea de substanță „pansament gastric” adăugată comprimatului de aspirină tamponată e de 4-5 ori mai mică decât doza minimă eficientă pentru a obține protecție gastrică. Pe de altă parte, administrarea de antiacide reduce capacitatea de absorbție a medicamentelor în general, prin urmare ar trebui crescută doza de antiinflamator, ceea ce ar necersita și o augmentare a concentrației de antiacid etc…

Aspirina de sinteză industrială face rău stomacului, aspirina naturală nu.
Mai întâi, să vedem de unde luăm aspirină naturală, atât de dragă împătimiților de „naturiste”, dușmani declarați ai „chimicalelor”. Din scoarța de salcie (salix alba, lat.), care conține un principiu activ folosit din antichitate și până în secolul 19 cu moderație, întrucât beneficiile sale în combaterea durerii, febrei și inflamației erau surclasate de daunele digestive – greață, arsuri și hemoragii gastrice, provocate prin contactul direct (substanța e corozivă, de-a dreptul) cu mucoasa gastrică. Compusul chimic cristalizat și purificat a primit numele de acid salicilic, dar utilizarea sa în terapia durerii a rămas limitată din pricina efectelor adverse, până când un chimist a acetilat gruparea hidroxil, obținând acidul acetilsalicilic, și efectele adverse au scăzut considerabil.
Prin urmare toate suplimentele alimentare care conțin scoarță de salcie conțin salicină, adică acid salicilic, substanță pe care astăzi terapia modernă nu o mai folosește decât în produsele de uz extern, local, în unguente, geluri și creme antialgice. Firește, se naște întrebarea: cum de nu dau colțul ăia care aleg capsulele cu pudră din scoarță de salcie în locul banalei aspirine? Răspunsul e simplu: un gram de scoarță mărunțită conține atât de puțină salicină/acid salicilic, încât e inofensiv.

Dar despre confuzia dintre un gram de plantă și un gram de substanță activă putem vorbi altă dată, dacă vă interesează povești spițerești.

Acest articol a fost publicat în Ce știe spițerul, Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Aspirina săracului

  1. DoarF zice:

    Prin liceu am avut o contra cu profa de chimie pe tema aspirinei: eu stiam ca e utila si in cazurile de febra musculara, ea nu si nu, ca nu are nici o treaba(a se citi reactie) cu acidul lactic. Evident, nu am ajuns la nici un acord si eu tot continui sa inghit cate o aspirina cand stiu ca exagerez cu efortul. E doar mister Placebo sau profa de chimie stia doar de trinitrotoluenul ei?

    • În efortul fizic susținut organismul nu poate furniza suficient oxigen țesutului muscular și, în absența lui, se formează acidul lactic. Totuși durerea din febra musculară se datorează, cică, mai puțin nivelului crescut de acid lactic și mai mult microleziunilor fibrei musculare supuse solicitării mecanice. Cum orice leziune celulară produce inflamație e normal ca durerea resimțită să se diminueze cu aspirină sau cu orice antiinflamator. Dar aspirina nu intervine în formarea sau degradarea acidului lactic.
      Prin urmare, și profa avea dreptate, dar și tu. 🙂

      • DoarF zice:

        Nu mai stiu exact contextul discutiei, dar stiu ca am fost foarte mirat de incapatanarea profei de a demonstra ineficienta aspirinei in mod pur teoretic(prin nereactionarea celor 2 acizi) in detrimentul experientelor emirice. Nu aveam confirmarea atunci ca nu acidul lactic e sursa durerilor, dar aveam toate confirmarile din lume ca o aspirina ajuta.
        Daca profa doar se limita doar la analiza posibilelor reactii as fi de acord ca si ea a avut dreptate.
        PS. Nu stiam ca teoria acidului lactic a fost invalidata __oficial__ intre timp.

      • Numai în stomac substanțele ingerate pot reacționa în forma lor chimică inițială (bicarbonatul de sodiu cu acidul clorhidric, de exemplu). De îndată ce traversează membrana celulară intră în lanțul reacțiilor metabolice și se transformă. Ca să nu mai zic de transformările majore pe care le suportă în ficat. De asemenea, puține substanțe acționează direct la țintă, majoritatea intervin la distanță, blocând receptori sau sinteze si invers. În general, există o competiție între substanțele proprii organismului și cele medicamentoase venite din afara lui, bazată pe afinitate mai mare sau mai mică pentru o anume grupare chimică funcțională.

        Da, există studii care demonstrează că, în febra musculară, concentrația acidului lactic revine la normal rapid (ore?), în vreme ce durerea persistă zile. Deci are alte cauze.
        Presupun că mai utile decât antialgicele și antiinflamatoarele ar putea fi decontracturantele musculare (clorzoxazonă, mydocalm)

  2. Aldus zice:

    Totuși, de ce ai vrea să elimini febra? Din câte știu, e o reacție normală a organismului, care-l ajută să lupte cu boala. Inhibând febra, tu sabotezi eforturile organismului de a se auto-vindeca. Sigur, nu discutăm de cazurile extreme, când febra devine atât de mare încât să-ți pună în pericol viața. De altfel, presupun că ăsta-i un tipar prezent la multe medicamente – cu care nu tratăm atât boala în sine, cât diverse efecte neplăcute ce apar pe câmpul de bătălie dintre corpul gazdă și invadatori.

    • Febra e doar un semnal de alarmă că în organism există un proces inflamator, infecțios. Nu vindecă nimic. În infecțiile virale cu virusuri care nu rezistă la peste 38 de grade se presupune că 24 – 48 de ore cu febră le vine de hac. Dar nu știi, de regulă, ce fel de virus te-a infectat și nici nu poți menține temperatura constantă la 38. Ca să nu mai zic că starea febrilă produce infinit mai multe daune organismului decât „avantajul” uciderii virusului.
      Există destul de multe medicamente etiologice (tratează cauza). Primul exemplu care-mi vine – antibioticele, antiviralele, antifungicele…
      Bolile, cu excepția celor provocate de microorganisme, n-au legătură cu relația gazdă-invadator.

  3. Cristina zice:

    Foarte interesant. Nici pe aici aspirina nu prea are cautare, Tylenol si Advil sunt in topul recomandarilor.
    Am si eu o intrebare legata de termenul de expirare, mai pot lua aspirina daca este expirata? Mi se intampla sa cumpar si sa imi expire inainte de a o folosi pe toata.
    Multumesc!

    • Tylenolul este primul metabolit al paracetamolului, parcă așa țin minte, deci scade timpul de când îl înghiți și până își face efectul. E un paracetamol mai rapid. Eu sunt fan paracetamol pentru dureri, fiindcă 1) nu are efecte asupra mucoasei gastrice și 2) nu influențează valorile tensiunii arteriale așa cum face, de pildă, advilul, care e ibuprofen.
      În ce privește expirarea medicamentelor:
      – termenul înscris pe ambalaj e cu minimum 3 luni mai mic decât momentul real al „expirării” . Se procedează așa pentru că nu toată lumea păstrează medicamentele în condiții optime (max 25 grade C), uneori sertarul cu medicamente e prea aproape de calorifer, aragaz etc.
      – momentul în care componenta activă terapeutic începe să se degradeze în comprimat/drajeu/capsulă e considerat momentul expirării. Doar că această degradare are loc treptat, concentrația substanței scade cu 0,0001 g %, apoi cu 0,0002 ș.a.m.d. Nu e chiar ca în ultima noapte de dragoste, prima noapte de război! 🙂
      – cantitatea de substanță activă existentă într-un medicament e minimum de concentrație la care medicamentul are efect terapeutic. Cu excepția situației când același medicament se fabrică în două, trei concentrații (paracetamol 500 mg, paracetamol 1000 mg), pentru efect mai puternic. De aceea a lua un medicament care stă să expire sau deja a expirat de… o lună, să zicem, presupune să-ți asumi riscul unei subdozări. Asta îl face mai puțin eficient, dar nu devine toxic.
      Cum consumatorul nu are de unde să știe care medicament se degradează mai repede și care e mai stabil, preferăm să aruncăm ce a depășit termenul înscris pe flacon. Așa e cel mai sigur.

  4. optimvs zice:

    Era de mult cazul sa scrie un farmacist chestiile astea. Le-am descoperit si eu, prin experienta proprie in general 🙂 . Si albastrul de metilen ar merita un pic de publicitate.

    • 🙂 Albastrul de metilen este un excelent dezinfectant al căilor urinare și al celor respiratorii superioare (faringe, laringe). Avantajul lui e că se elimină din organism nemodificat, adică trece, dezinfectează, se elimină nemetabolizat.
      Dezavantajul e că pătează ireversebil fibra textilă. A!… și e îngrozitor de ieftin. De-aia producătorii îl asociază cu propolis, cu vitamina C, cu miere, cu extract de strugurii ursului, ca să nu facă muncă patriotică. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s