Într-o joi, după ploi…

…apare tipul ăsta. Ferestre larg deschise. Pentru o clipă, își vâră ciocul prin simulacrul de gratii care-i taie cheful motanului de-a sări fără parașută. Se retrage imediat, dar rămâne acolo, în pervaz, extrem de curios.
Noi, înțepeniți, pe dinăuntru. Nu știm exact ce viețuitoare e, dar sigur e prima oară când vedem așa ceva. Mili, mai cu inițiativă, se prelinge cumva, în sus, că nu se poate numi salt ce-a făcut el, să-l privească mai îndeaproape. Alte secunde. Poate chiar zeci. Pe urmă îi arde un croșeu, cu stânga. Arătarea se eschivează, dar nu cine știe ce. Mili, jignit, se așează în poziția pândă relaxată. Trece un minut, poate două. Ăla micu’ face un pas în față. Tupeu, nu glumă! Se așează și el pe ciuci, cam ca Mili. Pisicul se uită la noi, să vadă dacă mai trăim.
Stăm așa toți patru, înțepeniți, o eternitate.
Ca să fiu sigură că zburătorul e ce cred eu, mă retrag ușor cu spatele, până la frigider, iau cartonul cu ficăței cruzi, îi găuresc țipla și mă întorc să-mi încerc norocul. Mă mișc cu încetinitorul, să nu stric spectacolul, pun un ficățel pe pervaz și mă îndepărtez un pas. Musafirul îl înhață și-l înghite în doi timpi și trei mișcări. Fix așa! Urmează ficățelul doi, care dispare ca și primul. Mili se holbează la intrus și scoate un geamăt de compasiune pentru hălcuța roșie, tremurătoare. Al treilea lob hepatic se nimerește a fi unul barosan. Eu l-aș mânca din câteva  înghițituri. Ăla îl rezolvă din două. Îi dau unul și lui Mili, ca să nu-i iasă ochii din orbite cu totul. Săracul de el, își ia porția și se ascunde s-o mănânce sub pat, ca să nu i-o fure hămesitul.
În fine, nu trebuie să consum o casoletă de ficați ca să fiu sigură că avem de-a face cu un pui de bufniță.

Pe urmă, ploaia reîncepe. Bufnițilă se mută în colțul pervazului și se lipește de perete, ca să fie la adăpost. Și, deodată, când ne așteptam mai puțin, face zvrrrr – și p-aci ți-e drumul.

Acest articol a fost publicat în aminriri, blog, jurnal, pisici și alte lucrușoare, strict autentic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Într-o joi, după ploi…

  1. Dr. Vader zice:

    Marți, oamenii sunt sparți, miercuri, oamenii sunt cercuri, joi, oamenii-s vioi, vineri, bufnițele-s șoimi. Era vineri, nu joi.

  2. optimvs zice:

    Renata, cred ca este un erete. Bufnita ar trebui sa aiba ochii in fata si capul mai plat.

  3. smaranda zice:

    Dacă ai putea să pui în siguranță pe pervaz un recipient cu apă ar fi poate mai bine decât o bucățică de ficat. Se pare că după primele încercări de zbor, puii sunt foarte obosiți
    De aceea nu cred că a mai putut reacționa ci frică la prezența voastră, șoimul.

  4. bunicul zice:

    Cred că este fie un pui de uliu șorecar fie un pui de șoim vânturel roșu.

  5. LuLu zice:

    Nu mă pricep la păsări – un aspect la care mi-am tot zis că voi lucra, din aceeași oală cu florile de câmp și copacii de prin țara noastră, dar când îți apare câte-un exemplar de genul pe balcon sau la fereastră, te lovește câte o înțepeneală, așa cum ați pățit voi. Sunt maiestuoase, (încă) sălbatice și-ți transmit așa… o senzație. 🙂 Am avut și noi doi musafiri de când stăm mai mult prin casă. De-asta am decorat balconul cu bucăți de carne pentru o vreme :))

  6. Aldus zice:

    Și eu zic că e șoim. Mișto faptul că nu s-a speriat de motanul agresiv – pasăre de pradă. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s