Până la urmă, Spitzerul n-a murit.
Bila albă cu care termin anul ăsta extrem de zbuciumat, șovăitor, crispat, depresiv… nasol, într-un cuvânt e asta, că am urcat iar muntele de lanolină și am pus la treabă micul mojar din porțelan de Rosenthal.
Nu, nu e adevărat că au dispărut medicii prescriptori. Nici bolnavii care cred în formule concepute anume pentru ei.
Trebuie doar să existe un laborator și-un spițer care-și acceptă condiția de mestecător monoton la mojar.
Eu mi-am redescoperit-o cu plăcere.
Spitzerul poate fi mulțumit.
+(3).jpg "NONO")
Gara pentru noi 
De fapt, spitzerul nu e un om, spitzerul e un rol. Nici nu știai că-l vei prelua, urmărindu-l pe vechiul spitzer. 🙂
Motivul muntelui de lanolină. Motivele astea sunt triste, așa am fost educați la orele de română. N-am înțeles niciodată de ce se ascund oamenii după motive. Să te înțeleagă o castă redusă e un boost injectat în orgoliul suferinței. E cam nașpa, zic. Asta dacă te-ai întâlni cu mine la colțul străzii. Io jegos și tu suferind.