Maimuța cu bisturiu

Ce s-ar mai putea adăuga în cazul impostorului Politi, despre care sporovăiesc acum toate ziarele italiene și românești? Aproape nimic, referitor la bietul doctor închipuit.
Personajul, savuros în logica lui bolnavă (dacă diplomele mi-au fost recunoscute în România, înseamnă că sunt medic), dar periculos ca un criminal în serie, a fost întors pe toate fețele de jurnaliști și, de dragul audienței, a fost lăsat chiar să intre în direct pe un post de televiziune. Faptele și judecățile lui dovedesc evident că omul are o defecțiune mintală. Fiindcă nu  vorbim despre unul care s-a dat drept zugrav și nu știa să stoarcă trafaletul, ci despre cineva care pune mâna pe bisturiu și taie în carne vie. Curajul de-a falsifica documente și de-a le folosi poate că ține de sociopatie, dar curajul de-a manevra instrumentar chirurgical pe o ființă umană, nu pe un cadavru sau manechin, doar fiindcă ai urmărit niște operații filmate, e nebunie curată.
După mine, Matteo Politi ar trebui băgat într-un balamuc și-atât.

Dar cei care l-au ajutat nemijlocit să-și pună în practică nebunia ar trebui să se afle deja, de când a izbucnit scandalul, în spatele gratiilor.
Iată ce cere  legea, fie și numai pentru  a practica temporar/ocazional medicină în România:
a) o declarație prealabilă scrisă, în care se precizează domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecție personală ori colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în statul membru de stabilire;
b) copia documentului de cetățenie;
c) o declarație privind cunoașterea limbii române, necesară pentru practicarea profesiei în România;
d) o dovadă prin care autoritățile competente ale statului membru de stabilire atestă că titularul nu a suferit suspendări temporare sau definitive de la exercitarea profesiei ori condamnări penale;
e) diplomele, certificatele sau alte titluri de medic prevăzute de lege ori de normele UE pentru prestarea activităților în cauză;
f) traducerea legalizată în limba română a documentelor prevăzute la lit. c), d) și e).

Observați cât e de greu să fentezi Legea 95/2006 (actualizată)? Aproape imposibil. La fel de imposibil e să obții de la Direcția Sanitară un cod de parafă, al cărui număr este, dacă nu mă înșel, numărul dosarului cu documente de studii (certificate în prealabil de Ministerul Educației) verificat de M.S. și însoțit de Avizul de Liberă Practică al Colegiului Medicilor.
Prin urmare, la ora la care scriu, câțiva funcționari din Ministerul Educației, din cel al Sănătății și din Direcția Sănătății Publice ar trebui să se fi acomodat cu meniul zilei din arestul preventiv, și nu doar cu un alt loc de muncă, în aceeași instituție, pe motiv de indisciplină, așa cum a pățit doar funcționara D.S.P., care i-a dat parafa pe ochi frumoși sau pe bani frumoși sau, în fine, de milă (?!), așa cum a declarat.

Și tot la ora asta, echipa intransigentului și documentatului Tolontan, ăla care a găsit soluții diluate de 4000 de ori în cazul Hexipharma, ar trebui să-și caute de lucru în alt domeniu, cu excepția jurnalismului de investigație, pentru că  s-a dus să ia un interviu șefei Direcției Sanitare, fără să fi dat măcar un click pe lege.
„ – Italianul a adus vreo diplomă la DSP?”
Așa sună întrebarea unui ziarist care cică știe despre ce întreabă : „vreo diplomă”.  Adică o hârtie, ceva acolo… Măcar o hârtie, deși era obligatoriu un opis bine precizat de documente.
De-aia și răspunsul intervievatei frizează nesimțirea și prostia – „da, a adus o diplomă care nu este tradusă, n-am înțeles nimic din ea.”

Nimic însă nu egalează declarația Sorinei Pintea, actualul Ministru al Sănătății. Sigur, domnia sa e relaxată, că nu s-a întâmplat pe vremea ei acreditarea escrocului italian, dar observați ce puțintică la minte e și femeia asta ajunsă ministru.  După ce mimează stupefacția și iritarea față  de o anume conțopistă din subordinea ei, face o remarcă așa-zis glumeață la final, care dovedește cât a înțeles ea din acest caz:
„Ştiţi care a fost replica funcţionarei de la DSP când a fost întrebată de ce a făcut acest lucru? Din milă – aşa a răspuns! N-am înţeles de cine i-a fost milă şi cine i-a indus această milă. Cu siguranţă este vorba şi de corupţie aici. Vreau mai întâi să văd documentele, să văd dacă efectiv a intrat în sala de operaţie, dar există mărturii că a făcut-o. Poate era un talent nativ”.

În presa italiană a apărut zilele trecute un titlu: Romania, grossi guai per il finto chirurgo già pizzicato a Verona (România, mari necazuri pentru falsul chirurg deja săltat la Verona).
Eu cred că nu italianul e în găleată, ci noi, românii. Toți. Pentru că Statul, prin funcționarii lui bine plătiți, a lăsat maimuța să se joace cu bisturiul și e foarte probabil ca aceștia  să scape de necazuri, în urma unei luuungi și minuțioase anchete care va demonstra exact ce-a spus șefa D.S.P-ului: „Noi eliberăm foarte multe coduri de parafă. Și este o muncă… Să iei fiecare dosar, să te uiți dacă există toate documentele și-așa, sigur că e o muncă minuțioasă și care necesită timp.” Și se vor găsi numai doi vinovați: Volumul-MARE-de- Muncă și Lipsa-de-Personal.

Reclame
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, mizeria umană, strict autentic, Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Maimuța cu bisturiu

  1. Arlech zice:

    „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

    Se pare că-n găleată de-asta au fost românii mereu; sigur, cu scurte pauze, gen domnia lui Vlad Ţepeş. Deşi… cine ne garantează că, pe vremea aia, nu se putea totuşi pune o pilă în calea ţepei către propriul fund? (Sau barem vreo cute, ceva, dacă pile n-or fi avut? 😆 )

    • Arlech, aici nu vorbim de o pilă, ci de o rețea formată din multe persoane, totalmente corupte, un fel de mafie a inconștienței și iresponsabilității totale, care funcționează peste tot, nu doar în Ro., fiindcă impostorul a practicat în Italia, în mai multe orașe, chiar după condamnarea cu suspendare, apoi în Anglia – la fel… Măcar la noi l-au prins după un an!

      • Arlech zice:

        Evident că nu vorbim de o singură pilă, ci de câte una pentru fiecare fund din reţea şi din tentaculele ei.
        Nu contest că mafia funcţionează peste tot, dar, fiindcă ai scris „Eu cred că nu italianul e în găleată, ci noi, românii”, mi-am permis să mă refer numai la „găleata” noastră istorică/naţională/tradiţională.

  2. psi zice:

    cam mai încolo de găleată aș zice eu. de-am fi fost doar în găleată, cred că mai aveam o șansă, ceva…

  3. Aldus zice:

    Nu știu cum să-ți zic, dar eu nu mă simt vinovat pentru ce-a făcut un X compatriot de-al meu. Cine vrea să mă bage în aceeași oală pe principiul că amândoi suntem români nu face decât să-și etaleze prostia. Poate X avea grupa de sânge B1 și deci toți cei cu B1 ar trebui puși la zid. La fel, pentru ce-a făcut funcționarul Y răspunde fix funcționarul Y. Părea mea.

    • Aldus, lăsând la o parte faptul că asemenea „grozăvii” nu se pot face cu un singur funcționar, ci cu un întreg lanț de birocrați corupți, suntem în găleată sau în aceeași oală toți ca „beneficiari” ipotetici ai unor asemenea servicii prestate de impostori.

  4. optimvs zice:

    Eu inteleg ca asta sustine in continuare ca ar avea o diploma de la nusce universitate balcanica dubioasa. Lucru care nici macar nu-i imposibil, lumea nu intelege ca pana acum vreo 10 ani Pristina era un fel de no man’s land, un italian cu cativa firfirei de cheltuit putea lesne obtine vreo diploma (falsa prin prisma neparticiparii la studii, dar autentica dpdv tehnic -adica emisa la secretariatul institutiei cu pricina, cu semnaturi timbru sec si tot ce trebuie).
    Caz in care speta devine mult mai complicata decat pare la prima vedere iar principalii vinovati ar deveni sefii clinicilor private care s-au grabit sa bage „vedeta” in sala de operatie, fara sa aiba nici un fel de standarde de evaluare etc etc.

    • Diploma e o compilație ordinară de fotocopii. Kosovo nu și-a declarat independența în 2008? Cum de în antetul „actului” scrie Republica Serbia, deși e emis în 2013?!
      Unde sunt actele care atestă specializarea în chirurgie (pe diploma de facultate scrie medicină generală, cum e și normal)?
      Mersul lucrurilor pentru obținerea dreptului de practică presupune mai multe etape: dosarul complet cu actele originale și traducerile lor legalizate trec pe la Min. Educației, al Sănătății, Colegiul Medicilor și DSP, unde obții parafa de România.
      Clinica privată te angajează pe bază de parafă, probabil și un CV, referințe de pe unde ai mai lucrat… Nu zic că angajatorii n-au nicio vină, dar dacă vii cu parafă, se presupune că ai trecut prin furcile caudine ale recunoașterii în România, că altfel de unde parafă?

      În cazul Politi n-a funcționat doar corupția, a funcționat și complexul de inferioritate al românului imbecil care dă pe spate când aude de „medic străin”. Cel mai greu mi-e să pricep cu de i-a prostit pe englezoi.

      • optimvs zice:

        Nu stiu daca e o compilatie ordinara de fotocopii. Treaba cu antetul se poate explica simplu in scenariul la care m-am gandit eu: aia de la Pristina pastrasera prin vreun sertar diplomele necompletate vechi, de pe vremea cand Kosovo era parte din Serbia, iar cand asta a dat spaga i-au facut o diploma folosind un asemenea blank vechi.
        Asa s-ar explica faptul ca diploma putea pacali niste contopisti plictisiti: tehnic vorbind sa fie autentica, adica facuta cu blank autentic, cu stampila autentica, folosind presa aia pentru timbru sec pe care o are orice universitate etc etc etc. Vorba ceea, stim amandoi cum arata o diploma, oricine a tinut vreodata in mana asa ceva nu o poate confunda cu o hartie facuta in Photoshop si printata.

      • Da, cred că asta e varianta cea mai probabilă: tipizat vechi, necompletat.
        La clinicile private se închiriază săli de operație pentru x ore. Vine chirurgul cu pacientul lui, pacientul achită cheltuielile către clinică (sală, anestezist, personal auxiliar etc.) și separat către doctorul care l-a operat. Practic, la Monza și oriunde în privat, asemenea colaborări sunt frecvente.

  5. optimvs zice:

    Eu cred ca i l-au completat aia de la Pristina, daca se dovedeste ca diploma are toate elementele de siguranta autentice. La noi timbrul sec se preseaza inainte sa semneze absolventul de primire, tocmai ca sa nu apara situatii gen „a plecat cu cateva diplome necompletate in servieta”.
    Cred ca termenul corect pentru ce are individul este „diploma dobandita ilegal”. Adica ea e autentica doar ca i-a fost eliberata pe spaga, fara sa fi absolvit cursurile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s