Sunt bine. Îi răspund cu întârziere lui Aldus, care s-a îngrijorat de tăcerea mea prelungită.
Ați observat că tăcerea virtuală e întotdeauna asociată cu probleme serioase în real? De sănătate, pecuniare, administrative… Când nu te dai pe net, înseamnă că ai pățit ceva. Ceva rău, de bună seamă.
Tot așa credeam și eu. Când a înțepenit pentru prima oară blogul Adelinei, exact la asta m-am gândit, că e bolnavă, că se confruntă cu o nenorocire… Când colo, femeia era ocupată cu trăitul pe pământ.
Așa și eu în săptămânile din urmă, doar că am aterizat pe moale, în cufărul cu cârpe și ațe pe care l-am transformat într-un fel de barzodrom – vorba aceleiași Adeline.
Încă nu știu dacă e chiar un proiect (acum orice trebușoară se numește proiect!), dar am moșit ceva zilele astea și v-o prezint pe prima vândută, care s-a născut de lungime standard, 55 de centimetri și mare iubitoare de carte, tot ca aia mică.
+(3).jpg "NONO")
Gara pentru noi 
Răbdare și talent se numește ceea ce faci tu. Frumoasă și această cititoare de cărți.
ApreciazăApreciază
Mica minune…
ApreciazăApreciază
Ai simț estetic: ambele păpuși sunt nu doar reușite, ci fiecare în felul ei o minunăție! De unde rezultă că și eu am simț estetic. 😀
Temeri nefondate nu am; mă întrebase Cudi în privat ce-o fi cu tine. Eu eram aproape sigur că ești ok, dar dacă ea a insistat, am zis hai să te întreb și pe blog, să dai un răspuns public, să nu-și mai facă lumea griji degeaba. Adică, cum s-ar zice, am întrebat mai mult pentru sală. 🙂
ApreciazăApreciază
Mă surprinde că-ți plac păpușile 🙂 🙂 🙂
În contextul dezbaterii despre sexul tău, e chiar dramatic!!!
ApreciazăApreciază
Din contră, e chiar de apreciat că, bărbat fiind, sunt sensibil la frumos. 🙂
În plus, faci o confuzie voită când spui „păpuși”. Nu cred că m-ai văzut lăudând vreo păpușă din magazin. Ceea ce ai făcut tu nu se înscrie la capitolul jucării pentru băieței sau fetițe, ci la capitolul artă. Normal că-mi place.
ApreciazăApreciază
Ei, nu, nu e chiar artă, dar mă bucur că-ți place. În curând e gata următoarea… 🙂
ApreciazăApreciază
Tocilara e parcă mai rebelă, cu părul ăla în răspăr și mozaicul cromatic vestimentar. Cea de mai sus e armonia întruchipată. Ambele au o carte în mâini, deși niciuna nu-i cu nasul în carte în momentul în care a fost surprinsă de „camera de luat vederi”. Ceea ce-i mișto: cartea nu-i un univers în care să te îngropi cu totul, ci locul de unde-ți extragi seva ce va colora apoi întreaga ta viață. Bine, poate nu te-ai gândit tu la asta când le-ai confecționat, dar eu așa le citesc.
ApreciazăApreciază
Nu rezonez defel cu produsul finit, dar inteleg perfect si din interior ideea de proiect si placerea drumului pana la produsul finit. Si eu montez si pictez figurine de Warhammer 40k si, in general, imi place sa construiesc chestii. Cum zicea si maica-mea, nu-i mare diferenta intre asta si crosetatul/DIY femeilor, la nivel de activitate.
Tot la fel pot intelege perfect de ce genul asta de activitate e mai placuta si mai satisfacatoare decat scrisul pe blog.
ApreciazăApreciază
M-am uitat pe google să văd figurinele Warhammer. Ce dimensiuni au?
Scrisul pe blog e o activitate altfel. Nu pot fi așezate în același top al plăcerilor.
ApreciazăApreciază
mititele. Depinde de unitatea militara. Dar cam de la 5cm (un soldatel) la vreo 15-20cm (un tank standard). Constructiile din peisaje pot fi foarte mari (mai ales alea de se intind pe mai multe niveluri). Anumite unitati speciale pot si ele fi mari. Dar standardul e undeva la 3-7 cm. Iti cam trebuie lupa.
Aici in unele poze vezi si maini (pentru scara): https://bloodymir.com/2012/10/31/warhammer-en-bleu-gamesday-2012-paris/
Sunt de acord ca nu-s activitati similare. Eu unul prefer sa fac chestiile astea de „lucru manual” si apoi, eventual, sa scriu despre ele. Dar pentru mine scrisul pe blog e ceva practic (sa nu uit ce romana am invatat) cu rol de jurnal. Scriu mai mult despre ce fac, nu despre treburi de interes de general (gen politica). Deci trebuie sa fac ca sa pot scrie :). Dar asta cred ca tine de fiecare. Mie imi place facutul mai mult ca scrisul.
ApreciazăApreciază
E foarte frumoasă, eu n-aș putea crea așa ceva, ai toată admirația mea!
Altfel, o sugestie în glumă: următoarea n-ar putea ține în mâini o tabletă, un iPad, ceva?
ApreciazăApreciază
Ba da, ar putea ține o tabletă, dar mie nu-mi plac tabletele. 🙂
ApreciazăApreciază
Cum nu? Doar ești farmacistă! 😆
Am și eu una în dulap. Practic nu-i a mea, e a sorei mele, dar mi-a trimis-o să fac ce vreau cu ea, până s-o întoarce în țară. Am pus-o pe un raft într-un dulap, acolo e și acum.
ApreciazăApreciază
Tare simpatica papusica, ca si cealalta, de altfel. Te-ai gandit si la un nume pentru ea?
ApreciazăApreciază
Eu aș numi-o Năsturel.
ApreciazăApreciază
Adică Năsturica !
ApreciazăApreciază
Năsturel îmi sună mai frumos, chiar și pentru o „fată”. 🙂
ApreciazăApreciază
Bun Năsturel, deși ăsta e nume de câine. 🙂
ApreciazăApreciază
eu mi-am dezvoltat un obicei care multora a parut o bucata buna de vreme o nebunie: inchid cu anul si deschid cu jumatatea de an sau mai putin, indiferent despre ce fel de pagina virtuala e vorba, blog, fb etc. mai mult, incerc sa nu dezvolt atasamante si, noh, oricat ar fi unii de dulci, ii sutui. e mai bine pentru toata lumea,
numai ca, acum, cand ma uit pe wordpress, de pilda, vad aceeasi oameni care erau si acum 10 ani, intre timp, noh, eu am mai trait putin, nu regret absolut nici macar o singura ciozvarta de textulet sau comentariu, totul e plin de valoare pe cat e de lipsit de valoare. stiu insa ca viata e amar de scurta si uneori trebuie sa te mai opresti. sa faci amor, sa te imbeti, sa dansezi pe mese. la sfarsit, jur, nu pot ramane doar cu amintirea unor pagini virtuale obscure. ce i-as spune fiului meu?
ApreciazăApreciază
aceiasi oameni*
ApreciazăApreciază
Vin si eu sa bag de vina ! Daca nu ii faci degete papusii, sau macar un simulacru de degete, ma jur ca arata ca papusile alea ciunge de Haloween, alea sinistre ! In maini ce are, ca eu la prima vedere am zis ca e o bancnota de 1 dolar …. ?
ApreciazăApreciază