„VIN RUȘII!”

La rond, la Nițu Vasile, semaforul durează o veșnicie și ceva. Veșniciile mele sunt minutele alea în care caut (și găsesc!) ceva în geantă, fără s-o răstorn în mijlocul patului. Telefonul. Țigările. Bricheta. Un pix.
La Nițu Vasile nu doar că am timp să-mi aprind prima țigară de drum, dar apuc să trag și câteva fumuri, să mă holbez la gardurile din panouri metalice personalizate cu Sector 4. Întotdeauna, primarii noștri au avut un ascuțit simț al proprietății – orice ghizd de fântână, orice zăplaz, până și atenționările cu nu-călcați-pe-iarbă, poartă inscripția asta. Să știi al cui ești, pe ce lume te afli.
Singura plăcuță pe care nu se pomenește sectorul e aia cu Nițu Vasile, sergent căzut  în al doilea război mondial. Nu știe nimeni unde s-a jertfit sergentul și de ce tocmai el, și nu alt soldat mort la datorie, dă numele unei străzi importante din Berceni dar, până una-alta, aproape toți taximetriștii au idee încotro s-o apuce când aud de Nițu. Și asta e bine.

De câteva zile, lângă numele sergentului, au apărut niște afișe albe, oarecum pătrate, cam cât tăvile alea cu care lucrează plăcintăriile din cartier, pe care nu se distinge decât primul rând, roșu-comunist, scris cu litere mari de tipar: „VIN RUȘII!”.
Bănuiesc eu că e vorba de-un balet, de-un circ, de-un ansamblu coral, fiindcă nimeni nu dă doi bani pe gluma destul de răsuflată a creativului care a conceput reclama.

Ce nu știe băiatul ăsta, advertiserul: că rușii au venit deja, și continuă să sosească în fiecare dimineață, câte două duzini pe microbuz, în câte nouă-zece mijloace de transport.
Îi văd cu ochii mei pe străduțele din jurul Prăvăliei,  cum stau ca puii în jurul cloștilor albe, de fier. Beau apă, fumează mult, vorbesc puțin (pe rusește) și așteaptă până după apusul soarelui, când ultimul întârziat din cârd se alătură grupului și pornesc, în sfârșit către casă.
Interacționăm zilnic, mai mult prin semne ori prin pozele din telefoanele lor. Își cumpără câte-o pastilă de durere di cap, di burtî, de ciolan… Sunt grași,slabi, tineri, bătrâni, femei și bărbați, majoritatea blonzi, cu ochi verzi sau albaștri, cu brațele și obrajii învăpăiați de soare. Sunt transpirați și veseli, transpirați și țâfnoși sau doar transpirați.
Sunt frații noștri de peste Prut.
Ajung aici  la răsăritul soarelui, ucrainieni și moldoveni, și pleacă înapoi, după orele prânzului, după ce au depus jurământul – români.

Asta nu ne împiedică să le zicem în continuare ruși. Și ei nu se supără. Ba chiar deloc!

Reclame
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, blog, cu ce ne mândrim, d'ale Prăvăliei, o ţară frumoasă, strict autentic, Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la „VIN RUȘII!”

  1. Cristina zice:

    Moldovenii cica isi fac „boletin” de Bucuresti. Am auzit ca vin adusi cu microbuzele pe care ii lasa chiar la sectia de politie, si cica e o intreaga mafie cu luatul in spatiu si toate cele…Asa se vorbea pe la circa de politie unde am avut treaba, nu stiu cat adevar e in asta, dar banuiesc ca nu iese fum fara foc.
    Mai mult, venind spre Buc pe E85 am vazut si masini cu nr de MD, care nu circulau chiar regulamentar.

    • Cristina, am citit pe undeva, pe net, că nu mai e obligatoriu pentru ei domiciliul în România. Cineva mi-a zis că, cu cât avem mai mulți cetățeni români, cu atât mai mulți bani europeni se pot accesa. Are logică ideea asta.
      Tristețea e că, dacă toți amărâții ăștia pleacă în Europa și se dau drept români, imaginea și așa distrusă a României se va face praf și pulbere, definitiv și iremediabil.

  2. Marian zice:

    Da o fuga pana la Oana Pantazi { pe blog evident } caci , in sfarsit , si-a gasit si ea fericirea : CUCOANA va scrie pe ea de-acum inainte ! 🙂 😎

  3. Aldus zice:

    Ahaha, tare! Vin, dar nu ca să ne cotropească. Vin și se milogesc ca să-i facem și pe ei români! 😀

    Asta-mi aduce aminte de un banc vechi. Cică URSS declară război Japoniei. Prin Siberia, toți rușii cu radioul la urechi, că pe vremea aia nu exista televizor. În prima zi aud: „Războiul decurge bine, am înaintat pe teritoriul asiatic, armată rusă luptă formidabil” etc. În a doua la fel. În a treia zi: „Aici Tokio, transmitem din Moscova.” Cam pe-acolo se tranșează afișele astea. Cam prin zona de propagandă media. 🙂

  4. Cudi zice:

    Renata, așteptăm să mai dai un semn, să mai scrii ceva…

  5. Acesti „rusi” vor mai mult sa fie romani decat unii dintre romani…

  6. Ara zice:

    Asta e viitorul. Trebuie si tara umpluta, ca se tot goleste. So yoy see, it is a good thing 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s