Întrebare

Ieri și alaltăieri, m-am întreținut la telefon cu un bătrân magistrat, pacient fidel, atât de fidel, că am devenit, cumva, prieteni.
Omul e pe moarte. Din descrierea suferințelor, pare un cancer chiriaș în abdomen. Cu durerile de rigoare. Vârsta înaintată și o anume luciditate l-au făcut să refuze investigații specifice, pentru diagnostic de certitudine.
Pur și simplu s-a retras acasă, să-și întâmpine moartea.
Până aici subiectul ar fi banal și nepersonalizat, dar m-a sunat să-și ia rămas bun de la mine. Am plâns.
În ziua următoare l-am sunat eu, ca să văd dacă mai trăiește. Încă trăia. Nu i-am perceput durerea – există pumni de pastile care ți-o iau cu mâna, dar i-am perceput luciditatea. Șoptea, în telefon, ca un deshidratat căruia i se usucă gura.  I-am zis să bea nițică apă, să ne putem înțelege.  Mi-a spus că fiecare picătură de apă căzută în stomac e ca o picătură de foc. OK.  Am șopăcăit în continuare. Frânturi de mit, de credințe, de filosofie de viață.

De ce v-am scris asta. Ca să vă întreb: să-l sun mâine?

Reclame
Acest articol a fost publicat în experimente, jurnal, strict autentic și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Întrebare

  1. Vero zice:

    Dacă ai simţit că s-a bucurat sincer când l-ai sunat tu, mai sună-l. E tot ce poţi face pentru el.

  2. Ana G. zice:

    Total de acord cu Vero, sună-l. Probabil are nevoie de cineva cu care poate vorbi. M-am întristat citind textul tău.

  3. Marian zice:

    DA , SIGUR CA DA SI-N PLUS…DACA POTI , VIZITEAZA-L . Nici nu-ti poti inchipui cat de multa bucurie ai vei aduce , poate printre ultimele bucurii deci , DA !!!!

  4. lstefan1 zice:

    Sigur. Eu l-aş suna.

  5. Cristina zice:

    Suna-l si intreaba-l daca poti sa treci sa il vizitezi.

  6. Aldus zice:

    E un subiect sumbru. Dacă eu aș fi imobilizat la pat, mi-ar plăcea să mă sune prietenii apropiați. Nu mi-ar plăcea să mă sune cunoscuții, din conveniență.

    Sună-l o dată la câteva zile. Așa o să aibă și el ce aștepta. 🙂

    • Aldus, apreciez formularea: dacă eu aș fi imobilizat la pat. 🙂 Cam asta e tot ce i se poate întâmpla rău unui om tânăr.
      El e în așteptarea morții.
      p.s.: mi-am luat un perdaf de la psiholoagă de numa-numa! …

      • Vero zice:

        Din păcate, bolile incurabile nu atacă numai bătrânii. 😦 La orice vârstă poţi fi în aşteptarea morţii. 😦

      • Aldus zice:

        Da? Psihologii fac și altceva în afară de a-ți întoarce întrebările și de a-ți spune să cauți răspunsul în tine? 🙂 Oricum, eu cred că ai fost certată strict pentru modul în care s-a gândit psiholoaga că te agăți de această ocazie pentru a încerca cumva să acoperi pierderea mamei, dar fiind că asta nu-i o rezolvare corectă și o să-ți redeschidă răni pe care le credeai cicatrizate. Deci s-a gândit doar la tine. Dar ne putem gândi și din prisma celui care este sunat, nu numai din a noastră, celor care sunăm. Asta dacă celălalt chiar înseamnă ceva pentru noi.

      • Vero zice:

        Habar n-am care e părerea psihologilor, dar eu cred că, în cazul când celălalt înseamnă într-adevăr ceva pentru noi, suntem în stare să privim NUMAI prin prisma lui: mai are foarte puţin timp de petrecut printre noi şi se bucură dacă simte că are alături prieteni sinceri, care vin să-l vadă sau îl sună. E ultima lui bucurie.

  7. DoarF zice:

    De-a lungul timpului am fost si in postura de a primii vizite si in cea de a face. Cred ca cel mai bun mod de a descrie starea respectiva este: satulul nu crede flamandului. Nu stiu ce se intampla la nivel bio-chimic/psihologic in acele momente, dar este incredibil cat inseamna o vizita, chiar de la cineva care nu e tocmai apropiat.
    Deci, da, suna-l de cate ori ai ocazia( si puterea).

    • E mai complicat, DoarF! Încă nu pot scăpa, în vis, de imaginea mamei când a adunat-o smurdul de pe covor. Deci, fără vizite.

      • DoarF zice:

        Din cauza acestui „bate saua sa priceapa iapa”, m-am gandit mult daca sa folosesc cuvantul „vizita” sau nu. Am ales sa il folosesc pentru ca in primul paragraf sunt descrise experientele mele, experiente traite pe vremea cand nu existau telefoane mobile si singura varianta posibila era prezenta fizica. Tocmai de aceea am inchieat cu o concluzie ferma, „suna-l”, caci sunatul intra clar in categoria „vizite”.

  8. Ara zice:

    ai vrea sa fii sunata intr’un astfel de moment? daca da, crezi ca el ar vrea doar pentru ca tu ai vrea? daca nu l-ai suna, crezi ca ar fi mai bine pentru el? daca nu, cum te-ar face pe tine sa te simti ca nu ai sunat un om in suferinta, desi el nu vrea? infinitul regres al justificarii. eu nu l-as suna. dar eu am un suflet uscat in exteriorizari, asa ca prefer sa ii tin pe toti in inima si sa nu ii sun. nu e simplu, sa stii. eu as zice ca am ales calea cea mai grea. ma crezi?

    • Nu știu cum ar fi fost mai bine. Adevărul e că nu l-am mai sunat. Dacă aș fi făcut-o și mi-ar fi răspuns, l-aș fi întrebat ce mai face. Adică dacă mai trăiește, nu? M-aș fi simțit ca un funcționar de la pompe funebre.
      Te cred că tu crezi că e calea cea mai grea. Eu cred că e calea de fugă și nu te condamn, iată, până la urmă am ales-o și eu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s