Poștșul nostru cel de toate zilele

Voi aveți Poștaș? Vă aduce facturile, eventuale scrisori (dacă mai scrie azi cineva pe hârtie, împăturește și linge plicul), multă publicitate și pensia, dacă vă calificați.
Poștașul nostru, Marius Mirescu, un veșnic adolescent, deși bate spre 50, cu o șepcuță albastră, decolorată de soare, pe care o poartă cu cozorocul în față de cele mai multe ori, dar umblă și cu el la spate, când prea multe babe și moși din cartier îl exasperează suficient cât să dea cu șapca-n câini și, neavând câini, doar o răsucește pe scăfârlie, în semn de  protest, ne-a adus azi corespondența Prăvăliei. Și facturi, dar și scrisori în care pacienții noștri din alte orașe ne cer sfaturi.

Avea cozorocul dat la spate. Era roșu de căldură, plus tolba aia care-ți scoate discurile dintre vertebre, de grea ce e.
– Ce face Poștașul nostru iubit? – l-am întrebat, ca de fiecare dată.
N-a dat nicio poveste. Prin urmare, avusese norocul ca niciunul dintre pensionarii de top ai cartierului, ăia care încasează între 9000 și 14000, nu s-au apucat să-i calculeze, la o șpagă de 4, 20 lei, numai de la unul, cât se îmbogățește Poștașul în 30 de ani.
A ridicat din umeri, ne-a lăsat plicurile și a cumpărat niște lacrimi artificiale. E drept, ochii lui arătau ca niște felinare care marchează casele alea, cu dame disponibile.

Drept răspuns, a bâiguit așa:
Dă-mi, Doamne, lacrimi să sporesc noroiul….
Scârba aia de casă de marcat clincănea de nu se poate.  Când termină bonul, face ȚING-TING, mă mir că nu vin buciumașii să-l valideze. Am zbierat: Cuuum?
Și el a zis:
–  Pe ulița Tăcerii desfundată…

Casa de marcat tăcuse, în sfârșit. Până și aerul condiționat fâșâia ca un râu de munte ascuns.

Am smuls o foaie A4 din imprimantă și  i-am zis  – mai bine scrie, că așa, nu ne înțelegem. I-am dat și-un pix.

Peste un minut mă aflam în fața poeziei poștașului nostru, Marius Mirescu.
Am citit-o de două-trei ori și-am simțit că mă aflu chiar în fața poeziei:

 

Dă-mi, Doamne, Lacrimi să sporesc Noroiul
Pe ulița Tăcerii desfundată
Să-mpotomolesc căruțele Plecării
Și să înjur birjarii peste poartă!

Și, scăpărând copite de lumină,
O poteră de stele să mă cate,
Iar eu, în crâșma văduvei Rămâneri,
Să stau proscris și să mă-mbăt cu Noapte.

Voi, Garagii , nu simțiți la fel?

Reclame
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, aminriri, citesc şi-mi place, cronici, cu ce ne mândrim, d'ale Prăvăliei, literatură, publicitate, părerea mea, strict autentic, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Poștșul nostru cel de toate zilele

  1. papagigli zice:

    Mie mi se pare superba si ma oftic de mor ca nu-mi apartine. Dar na, cite sa mai fac si eu? 😆
    Ma intreb, totusi, cine-or fi birjarii? Ca daca sunt cine cred eu, nu m-ar surprinde sa fie si postasul tau un pui de ateu, ceea ce i-ar spori considerabil meritele, in ochii mei. 😉

  2. Aldus zice:

    E foarte frumoasă, dar n-ar avea succes la generația asta modernă, a omului nou care vrea să plece cât mai curând undeva, oriunde, numai să nu rămână prea mult timp cu el însuși.

  3. Marian zice:

    Cine a compus aceasta minunatie , un POSTAS ??????????Pai daca este a lui originala si mai are asa ceva in creierii din cap…la ce dracu mai presteaza ca postas caci , al bate la popou pe Cartarescu ?!! Daca are posibilitatea sa-i trimita versurile lui Tudor Gheorghe… sparge ala audientzele !!!

  4. psi zice:

    mi-nu-na-tă! e ditamai sufletul de om în poezia asta. un poștaș? nu, e un suflet cu tolbă.

    • psi, o să-i spun când îl văd, că e suflet cu tolbă.
      Și-o să-i spun și că are fani aici, în gară.
      A publicat cândva, în tinerețe, o plachetă de versuri, pe urmă nu l-a mai publicat nimeni, că genul lui s-a „demodat”. Dar continuă să scrie, și asta mi se pare extraordinar.
      E un om care citește, cât mai are timp. Nici nu trebuie să-l întrebi, îți dai seama după lexicul pe care-l are.

      • psi zice:

        asta cu demodatul e așa, o aflare în treabă (părerea mea). pentru că orice act de creație este o rămânere dincolo de timp. și puțini au puterea de a duce harul mai departe. tot mai puțini.

  5. ifim zice:

    Poștașul care umblă cu cozorocul în față, cu astea, dacă sunt ale lui, ne-a cam dat pe spate.

  6. ifim zice:

    Respect și admirație!

    • Da, Ifim, sunt scrise de el. Cândva, pe blogul lui Nono, cred, l-am mai citat cu un… tristih genial:
      „Sparg deodată ulciorul.
      Păşesc în fântână.
      Şi trag după mine izvorul.”

      Un fel de haiku fabulos, după părerea mea.

  7. sorin zice:

    suntem cam toti imbatati de noapte …fermecator . potera de stele l-a gasit deja

    • Ce frumos i-ai zis!… O să-i spun și asta – că „potera de stele l-a găsit deja”. Va fi fericit. E un om atât de sensibil, de… moale. 🙂 Noi, până ne-am împrietenit cu el și am aflat mai multe despre viața lui, l-am bănuit că e pe invers. :)))

  8. Marian zice:

    Azi se inplinesc sase { 6 } ani de cand ai inaugurat noua gara . Felicitari , la mai mare si…LA MULTI ANI !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s