Evadare ratată

Vedeți privirea asta? Privirea gen „mă uit în gol, îndoind ace – melancolie”.  Nu se uită în gol. Fixează fereastra strict închisă.
Aia de la bucătărie, fără gratii, unde stătea cuminte, destul de temător dar și curios, privind frunzișul, iarba, creștetul chel al vreunui vecin, asculta conversațiile femeilor venind din piață care își permit un ultim popas, cu traistele doldora la picior, înainte de-a se izola în turnul de fildeș al bucătăritului sau doar țipătul pescărușilor din Delta Văicărești.
Până azi.
Când, lăsat două minute singur, a pornit de-a lungul pervazului, comun între două încăperi.
A venit coabitantul să mă anunțe, cumva, obnubilat, că pisicul e pe pervaz. pe dinafară.
Am rânjit. Nu era prima oară când făcea glume proaste. Apoi am văzut coada stufoasă, fluturând prin dreptul ferestrei sufrageriei.
M-am năpustit, am deschis-o rapid, dar foarte silențios, ca să nu-l sperii  și l-am înhățat de terminație, cu riscul că i-o rup.

L-am recuperat. Întreg.
Îmi tremurau genunchii și inima.
L-am pizduit minute în șir, strângându-l în brațe.
Ne-a miorlăit un ceas de morți, de vii, de sărbători religioase…
În cele din urmă s-a așezat pe o poliță, cu ochii în fereastra ferecată.
Stă așa de câteva ore.

Acest articol a fost publicat în pisici și alte lucrușoare și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la Evadare ratată

  1. Vero zice:

    Pune plase (de sârmă) la geamuri, Renata.

    Sau există cel puţin o firmă care-ţi face, pe pervazul din exterior, aşa ceva:

    Dacă vrei, pot încerca să cer adresa firmei de la persoana căreia îi aparţine fotografia (e din Bucureşti).

    • Vero, mulțumesc, dar e inutil. Am pus o plasă de genul ăsta la o fereastră dublă. Nu se omoară să stea la gratii. O folosește mai mult ca să se cațăre pe cantul de sus al ferestrei.

      • Vero zice:

        Cum crezi, Renata.
        (Ţinând cont de experienţa mea şi de ce-am auzit de la alţii, eu nu sfătuiesc pe nimeni să ţină o pisică neobişnuită să iasă din casă într-un apartament fără plase la geamuri. Mai devreme sau mai târziu, pisica sare – după o vrabie, după o muscă… Grişka al meu s-a avântat de mai multe ori cu capul în geamul balconului, din dorinţa de a vâna o zburătoare. Iar în poza de mai sus se agăţase de plasă fiindcă voia să prindă lăstuni.)

      • psi zice:

        și noi avem plase la tăte jamurile. decât lăbuțe rupte mai bine plăși. volens, nolens, maya șade îndărăt de plasă.

  2. Vladen zice:

    Cat de sus stati?
    Odele alea jalnice aduse libertatii proaspat gustate nu vor mai inceta vreodata (din dureroasa experienta vorbesc 😀 ).

      • Vladen zice:

        Deci ar fi fost evadare fara lovituri. Desi nu mi se pare neaparat mai bine in Bucuresti. Are zgardita cu numar de telefon si cip? Desi nu prea ajuta, ca lumea crede ca daca are zgardita e al cuiva, se plimba pisica…

      • Vero zice:

        Motanul unor prieteni de-ai mei a căzut de la etajul unu şi şi-a fracturat maxilarul. Veterinarul care l-a tratat a zis că s-a întâmplat fiindcă a căzut de la o înălţime prea mică – cu cât cade mai de sus, cu atât are mult timp să se redreseze în aer şi să aterizeze în picioare.
        În copilărie am avut o pisicuţă care a căzut de la etajul 4. S-a ales doar cu un colţ rupt şi a găsit-o tata încercând să se facă una cu pământul la rădăcina unui pom. (Pe vremea aia, prin spatele blocului nu treceau maşini, era verdeaţă, erau case nedemolate…)
        Motanul nepoată-mii a căzut de 2 ori de la acelaşi etaj 4. N-a păţit absolut nimic. A doua oară l-a cules o vecină şi l-a luat la ea în apartament (motanul e prost de blând) fără să ştie al cui e, iar întâmplarea a făcut s-o vadă pe nepoată-mea umblând pe lângă bloc şi strigând pis-pis, fapt din care a dedus că blănosul îi aparţine şi i l-a returnat.

      • Vladen zice:

        Si Meowrice si-a rupt un canin cazand de la 1. Ce-i drept n-as vrea sa testez cum e sa cada de mai sus, ca-i flet si gras.

  3. Cudi zice:

    Ultima dată n-a mers faza cu prinsul de coadă, a fost prea rapid, a trebuit efectiv să plonjez peste el, cu boltă, de aproape m-au adunat cu lopata de pe jos. Dar măcar am fost victorioasă și fericită, l-am „salvat”!

    • Adică voi nu-l lăsați pe Simon în curte?!

      • Cudi zice:

        Glumești, nu? Îl scoatem noi, cu lesa. Penibil, știu!

      • L-așscoate și eu, cu lesa, dar refuză să meargă dacă-i pun hamul. Se întinde ca o omletă pe jos și așteaptă să i se scoată chestia aia. 🙂
        De fapt, acum îmi dau seama: în curte, liber, înseamnă ca și direct în stradă. Moarte sigură!

      • Cudi zice:

        Renata, mai încearcă cu lesa. Așa era și Simon la început, omletă. Acum toarce când vede că pun mâna pe lesă, știe ce urmează: mirosit omieșiuna de chestii, molfăit iarbă, stropit tufișuri, explorat și stropit noi teritorii. Știu că unii vor zice că suntem dilii și că nu vor înțelege că astfel îl protejăm.

      • L-a scos odată coabitantul, cu lesa… Aproape că s-a căcat pe el de frică! S-a făcut omletă pe asfalt și tremura ca piftia.
        Nu-ți zic cum se ascunde dacă intră cineva necunoscut lui în casă!… Două zile după aia nu ne mai întâmpină la ușă, de groază că am putea veni însoțiți de Străinul.

      • Doamne, și când mă gândesc că avem un vecin-amic la etajul OPT, n-are gratii, n-are nicio opreliște la ferestre deschise, motanul lor nici nu se gândește să pășească pervazul fiindcă i s-a spus că N-ARE VOIE!!! Iar băiatul ăla are menajerie în casă: motanul, un Yorkshire, două broaște țestoase, un hamster, pești… plus nevastă-sa!

      • Cudi zice:

        Renata, nu pe asfalt. Luați-l cu voi în mașină și mergeți undeva la iarbă verde (evident, cu lesa). Unde nu e zgomot de trafic și nici alți oameni. Și nici câini. Bun, știu, o să fie traumatizant pentru Mili drumul cu mașina, dar seara se va linge cu spor pe blăniță după atâtea aventuri. E o idee.

      • Cred că o să încercăm așa, Cudi. Din brațe direct în iarbă. Dar nu îndrăznesc să-mi închipui cel mai scurt drum cu mașina.

    • Vladen zice:

      Mi se pare foarte buna ideea lui Cudi. Noi asa am facut cu ala micu’, Skatt (cel mai apropiat vecin are un papagal care prezinta maxim interes asa ca iese doar insotit 😛 ). La inceput, exact cum spui, era omleta, il trageam si statea amoeba (am incercat intai prin casa). Apoi l-am scos in lesa pe terasa si l-am prins cu o carabiniera de scaun. I-a placut ca era afara, dar era teritoriu cunoscut, a inceput sa se invarta in jurul scaunului. Apoi l-am scos in curte pe iarba. Tot prins de scaunul de terasa ca sa poata misuna cat lungimea zgarzii. Dupa vreo luna, e ca un caine. Vine si se roaga sa-i pun hamul sa iesim la plimbare. Merge ca un caine (mai nou e si demn, paseste ca o potaie). Suntem senzatia cartierului. Ieri am mers vreo 2 kilometri cred.

      • ketherius zice:

        Între timp și-a luat și Simon postură demnă, cu capul și coada ridicate. Burta, în schimb, tot mai aproape de pământ este, că-l „apasă” cineva de spate 🙂

  4. papagigli zice:

    Geaba mi-am batut eu gura, incercind sa va conving ca animalul nu e om si ca-si doreste libertatea mai mult decit o grija si-o iubirea parinteasca de apartament. Paradoxal as spune, desi omului nu-i plac gratiile, care-l priveaza de libertate, le aplica, din grija si dragoste, animalelor.
    Renato, desi esti in continuare dragostea mea, as face o mica paralela. 😉 Chestia cu ingradirea libertatilor de deplasare, mie unul, imi suna a ceausism. O spun pentru ca inca-mi mai aduc aminte de vremurile in care un pasaport albastru sau chiar maro era un vis intangibil, desi visat de zeci de mii de romani. Ceasca, din grija si dragostea lui netarmurita fata de noi toti, ne ferea de influentele nefaste ale capitalismului. Vai cit de bine ne era! Oare si animalele de companie au aceleasi sentimente de recunostinta pe care i le purtam noi, tovarasului? 😛

    • Gigli, deși pare a fi o paralelă nostimă, cele două povești n-au legătură.
      Dacă i-aș fi îngrădit libertatea să se urce în pat, poate. Afară-le lui e cu mult mai primejdios decât era, pentru noi, afară, pe când ne ținea nea Nicu între gratiile socialismului.

      • papagigli zice:

        Renata, deschide-i usa, nu patul. E exact ceausism si n-am glumit. Si noi ne puteam urca in „pat”, dar numai in ala urss-ist, bulgar-ist si cu interventii, rdg-ist. Atit. Usa spre „afara” ne era ferecata.
        Si inca ceva. Libertatea este caracteristica fundamentala a oricarui animal, pasare, peste, reptila. Si-o doresc in permanenta. Ele nu constientizeaza pericolul libertatii. Primordiala e libertatea, nu teama de-a mierli, desi pentru noi e clar ca dupa ce-a trait o viata-n apartament ii va fi greu sa supravietuiasca o zi in libertate. Cu toate astea, asta-si doresc, dupa asta tinjesc.
        Dar daca tu crezi ca n-am dreptate, deschide usa si vezi ce se intimpla. Multe animale se intorc din cauza de foame sau din cauza instinctelor atrofiate.

      • Ca să ne lămurim, Gigli: i-am deschis ușa. Ușa e ușa spre Iad. Ferestrele sunt Raiul. Poate s-a născut greșit, pisic, trebuia să se nască pasăre.

      • papagigli zice:

        In privinta animalelor de companie (pe astea l-as considera o specie separata si de sine statatoare) sunt lamurit de mult, dupa cum stii. 😉

    • Vladen zice:

      As fi de acord cu tine daca astea ar mai fi speciile alea salbatice de la inceputuri. Dar sunt rezultatul a mii, sute, zeci de an de incrucisari artificiale care le-au facut pe multe incapabile sa supravietuiasca in libertate. Sunt specii de pisici sau caini care pot naste doar cu vet si cezariana. Cu incrucisarile astea le-au disparut si din instincte. Sigur ca vor sa zburde pe afara, dar daca face ceva poc vin in casa (am vazut la ceilalti doi de-i am si care n-au pofta de papagal, asa ca au libertati) si asisderea daca-s pierduti plang la picioarele fiecarui uman din drum sa-i ajute. Nu mai sunt salbaticiuni, sunt rezultatul unei selectii active.

      • papagigli zice:

        Vladimirescule, asta spuneam si eu, daca m-ai citit integral. Instinctele le-au fost mutilate. Cu toate astea, lesa ar trebui sa aibe doar rolul de-ati apara semenii de rezidurile instinctive ale patrupedului, nu de a te asigura ca nu te parasesc.
        Si daca sa presupunem ca toti, posesorii de animale de companie nu si-ar mai procura pets, nu crezi ca in 20 de ani s-ar reveni la o normalitate, dupa ce actualii mutanti ar disparea?
        Dar daca vei citi „Va iubesc … de fapt pe mine”, vei vedea ca nu ma refer doar la patrupezi.
        Asa ca, bine-ar fi sa-mi dai dreptate 😆

      • Vladen zice:

        Pai pardon, eu nu-l tin in lesa sa stea jivima cu mine :P. Ca stiu ca se intoarce din juma in juma de ora ca sa verifice daca mai e casa. Nuuuuu, eu il tin ca sa salvez viata unui biet papagal (probabil foarte gustos, nu neg) tinut in captivitate :)). Si, ca sa fiu sincer, si banii. Papagalul ala e si urat si scump. Vreo 2k a zis vecinu’ 😀

  5. Pingback: Am brad!!! – Ziţa/Chiţa/Chiţurina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s