Ministrul Daea: nicio gafă!

Omul ăsta, atât de disprețuit în sferele înalte ale corporatiștilor vorbitori de engleză fluentă, care halesc numai de la take away , în caserole de polistiren acoperite cu folie de a…, alu…, de-a lu’ Alzheimer, este singurul ministru din acest guvern de impostori analfabeți și prăduitori (dac-or fi și excepții  în ce privește analfabetismul, să mă scuze domniile lor, fiindcă la impostură și prăduire pun umărul in corpore) care știe ceva mai mult despre agricultură și zootehnie decât predecesorii lui, care știau doar unde le e Ministerul pe care-l slujesc. Slujesc, da, că se poartă slujirea , slujirea pură , termen consacrat de domnul Liiceanu care, pare-se, a tras pe nas înaintea acelui interviu sau chiar atât de rău îi țâțâie curul de frica DNA-ului.
Deci, țăranul ăsta bătrân, cu față de clovn, chiar știe meserie, ce și cum cu suprafețele arabile, ce și cum cu șeptelul, cu ovinele, cu porcinele, nu fiindcă e f-un geniu, dar a terminat Institutul pe vremea când orice loază de student trăgea la note bune, să nu-l arunce repartiția guvernamentală unde a-nțărcat mutul iapa și unde se atârnă harta țării.

Petre Daea e unul dintre țăranii ăia înverșunați, sătui de călcâiele crăpate, de jegul din gulerul cămășii aproape putrede, de miștocăreala pe care o înghițeau cu noduri la cantina studențească, care cereau la biblioteca facultății mușchietarii ăia,  de DUMAS, pronunțat și accentuat ca în dumă-e, cum le cereau securiștii afiliați pe lângă facultăți, care a vrut să învețe totul despre pământ și animalele lui, cum i-a zis tac-su – că ăsta ar fi saltul calitativ din marxismul-leninist, de la foame la înțelegerea ei.

Ei, în ciuda uraganului stârnit în media de declarația dumisale – că porcii bolnavi de pestă sunt sacrificați „ca la Auschwitz”, eu cred că țăranul bătrân, absolvent de Institut Agronomic, nu s-a gândit nicio secundă la evrei, ca la subiectul incinerării, ci s-a gândit doar la lipsa de discernământ în ceea ce privește predicatul – incinerăm, Fără motiv.

Așa că,  după ce vă terminați de lins lasagna din polistirenul acoperit cu folie de aluminiu, corporatiști minori de Românica, (ăia bengoși mănâncă la cârciumi selecte, unde orice mușchiuleț de vită e semnat cu o dâră subțire de ciocolată – dovadă a bună-stării), luați o gură de fresh de portocale. (Nu, nu-mi doresc să aflu ce război atomic au pornit pastele făinoase împotriva sucului naturel sau invers în mațele voastre!)
Râgâiți, apoi, omenește, și spuneți pardon!
Dacă luați masa cu șeful, dacă nu, nu. Nu SE merită să luați pastile digestive doar fiindcă v-ați reținut, elegant, râgâiala postprandială. Sau bășina, ca să fâsâiți politicăli corectul.

Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, blog, bloguri care merită citite, cronici, cu ce ne mândrim, epoca de piatră, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

59 de răspunsuri la Ministrul Daea: nicio gafă!

  1. ifim zice:

    Ai cam lipsit, soro. Da’ e bine că reveniși. Sau că ai revenit, sau că naiba s-o ia de gramatică, de parcă limba trebuie să ne oblige ca să nu ne înțelegem. Invitația mea este mereu.

    Apreciază

    • Ifim, mulțumesc. Abia am trecut printr-o nouă înmormântare. Dacă eram măritată, mi-ar fi fost cumnat. Tot avc. Plagiat după mama. Doar că tipul avea 50 de ani. Nu-s bună de plimbări. De fapt, nu-s bună de nimic zilele astea.

      Apreciază

  2. papagigli zice:

    Renato, dragostea mea, eu pe asta cu nume latinesc, nu-l stiu, dar te cred ca-i taran original, de pamint. Ce-am inteles din paragrafele expuse, mai putin al doilea care e constrins intr-o singura fraza, de mi-a bramburit creierii citindu-l, e ca Guvernul e pielea si taranul asta e organul. Adica el e tarele, ei nu. Dar multi fiind, il impresoara. 😉
    Pe de alta parte, dar in aceeasi nota, inteleg ca le-ai dori o circumcizie, pentru a mai scapa de ceva „piele”, adica de aia inutila si care sufoca organul.
    Si uite asa, din aproape-n aproape, ajungem la lagarele de concentrare naziste. 😆
    Ca porcii sunt gazati in RO, nu stiam si nici n-o cred, asa ca evocindu-l pe polonezul Auschwitz, mi se pare a fi o absurditate, ca si expresia „cind o zbura porcu” asta ca sa nu ne indepartam de subiect. Ca omul s-o fi pricepind la agricultura, zootehnie si derivatele lor, nu contest ca nu stiu, dar de ce se baga-n istorie? Mie asta mi se pare ciudat. 😉
    Mai departe. Sau mai aproape, ca deja ajunsesem cu comentariul la sfirsitul postului. De ce ai tu boala pe „corporatisti” si pe dieta lor? Sa-nteleg ca erau de apreciat cantinele sindicaliste (autoserviri)? Poate vei contesta intrebarea, dar cam asta reiese din cele expuse mai sus. Sa fac plici! (na ca mi-am dat si cuvintul de onoare 😆 )

    Apreciază

    • Aldus zice:

      Vezi-l aici. Popcorn required.

      Apreciază

      • papagigli zice:

        Renata are perfecta dreptate. E taran 100%, vorba emisiunii si pare a fi un orator ideal al PCR. 😆
        Bai da’ Turcescu asta inca mai televizeaza? Parca era angajat SIA. Si-o fi dat demisia? Oricum, bine ca nu e vreun ventilator care sa-i bata din fata, ca sigur ar lua-o in sus ca zmeul, cu portanta care i-o asigura gulerele alea imense.

        Apreciază

        • Gigli, înregistrarea e veche. După ce s-a recnoscut mercenar al serviciilor, Turcescu s-a băgat într-un partid și cred că-și plătește invitațiile la televiziuni, de la o vreme.

          Apreciază

          • papagigli zice:

            L-am ascultat si eu pe tuciuriul Turcescu de vreo doua ori, pe vremea cind era agent infiltrat, nedeclarat. Dar pentru ca nu mi-a placut, nici prima si nici a doua oara, am renuntat. Omul e compromis total. Ce-o mai cauta sa se afiseze si cine sa-l mai urmareasca pe piriciosul asta? De fapt nu-i inteleg nici p-aia care-i accepta invitatiile, chiar si contra cost. Se compromit pentru citiva arginti. 😉

            Apreciază

      • Aldus zice:

        E de mai demult. Pe atunci încă nu se știa de Turcescu. Dar Daea era tot ministru al agriculturii.

        L-ai văzut până la sfârșit? Sau măcar până unde își pune Turcescu o etichetă pe haină cu numele lui, ca să nu-i mai tot spună Daea Tucă? 😀

        Apreciază

      • Marian zice:

        @ papagigli „Bai da’ Turcescu asta inca mai televizeaza? Parca era angajat SIA. Si-o fi dat demisia? ” Unde ai pomenit dumneata ” angajat SIA ” sa demisioneze ? Nu , este … PARLAMENTAR 😉 si , nu-i singurul !

        Apreciază

      • Marian zice:

        @papagigli Omului care a pomenit dupa multi despre FFN , in conditiile in care minim 90% dintre cei ce se pretind iubitori de muzica , cunoscatori ai fenomenului muzical romanesc habar nu mai aveau c-a exista si-o astfel de formatie in RSR , acestui OM , ai poate fi scuzat ORICE !!!!!!!!!! RESPECT TOTAL !!!!!!

        Apreciază

    • O să-ți răspundd la două întrebări. Porcii sunt arși, nu gazați. Corporatiștii am avut prieteni care au devenit corporatiști și i-am tăiat de pe listă și rude corporatiști și îi evit pe cât pot devin niște roboței care uită pronumele EU, zic doar NOI. Și, ca să mă coată total din fire, zic NOI ȘI-AI NOȘTRI.N-am scris niciodată despre corporatistul român fiindcă e un subiect ultra-exploatat.

      Apreciază

      • papagigli zice:

        Pai daca se referea doar la incinerarea cadavrelor, chestie extrem de comuna, antiseptica si recomandabila, de ce n-a pomenit crematoriul Cenusa, ca era mai la-ndemina si mai usor de pronuntat? 😉
        Asta ma face sa cred ca e ceva mai mult decit „incinerarea” in afirmatia lui, dar nu neaparat legat de evei. Sau poate ca-i acord eu prea mult credit pentru o nevinovata paralela cretina pe care un om inteligent sigur nu s-ar fi gindit s-o faca.

        Apreciază

  3. Aldus zice:

    O altă comparație perfect validă ar fi fost după criteriul numeric. Ca la Auschwitz, adică pe bandă rulantă sau în număr foarte mare. Asta dacă într-adevăr numărul evreilor uciși la Auschwitz îl egalează pe cel al porcilor sacrificați. Că n-am fost acolo să-i văz, nici pe porci, nici pe evrei. Apropo, știați că ADN-ul porcin este extrem de apropiat de cel uman?

    M-am pornit să-i las o replică pe Facebook lui Traian Băsescu, care l-a criticat virulent pe ministrul agriculturii, dar s-a întrerupt curentul taman înainte să apăs enter. La mine plouă în rafale. În sfârșit, cred că e una dintre puținele chestii spuse de Daea la care masele s-au inflamat degeaba. Dar ce să te aștepți de la o masă, această piesă de mobilier confecționată din lemn ignobil? Se inflamează ușor.

    Altfel, Daea rămâne, în aproape toate celelalte cazuri, un izvor nesecat de de umor involuntar, dar și exponentul naivității pure, care-l face să spună ce gândește – lucru pe care cred că ai încercat să-l punctezi și tu, în subsidiar.

    Apreciază

    • Aldus, dacă întrebi orice sibian, orice dăbulean, orice fermier, n-a observat că Daea e un clovn involuntar. A folosit facilitățile pe care le-a primit și e mulțumit. NU-l bănuiesc de cultură sau de sfințenie, dar, cel puțin, nu visează să facă un solar de rapiță pe Marte.

      Apreciază

      • Aldus zice:

        Eu nu-l bănuiesc de nimic. Dacă există lucruri bune în agricultură, nu cred că i se datorează. Cred că a bifat și el, cu conștiinciozitate, ceea ce i s-a pus în vedere. Da, nu i-a venit ideea tâmpită de a face un solar pe Marte, care i-ar fi putut veni unui ministru cu studii în străinătate – aia e o altă formă de prostie -, dar ca ministru ți se cere ceva mai mult decât să nu fii dobitoc de tipul A. El nu-i dobitoc de tipul A, cum sunt alții cu pretenții, dar e agramat de tipul B, cel puțin intelectual. Că nu-i capabil să articuleze o idee. Ori, nu am cum să laud un astfel de om ajuns în funcția de ministru. Dacă ai fi observat un sfert din greșelile lui de exprimare la cineva care nu-ți plăcea, ai fi șters cu el pe jos, corect?

        Apreciază

    • Marian zice:

      @Aldus Bine bine , ” Daea rămâne, în aproape toate celelalte cazuri, un izvor nesecat de de umor involuntar, dar și exponentul naivității pure, care-l face să spună ce gândește” dar madamme Dancila , Viorica si Vasilica { ambele nume se dau de regula vacilor in cam tot Teleormanul } , asta-ti pare la fel de …naiva sau de-a dreptul proasta ??? Iar Traian Basescu…ala crapa de necaz ca nu i-a dat lui prin mintea creierului din cap , ideea lui Liviu Dragnea { din PDL a venit la PSD saracu’ om } , de-a pune un prost sau , niste prosti , la guvernare pe vremea cand , chiar putea cam orice ! Renata Carageani , cred ca n-a uitat iarna lui 2012 ….

      Apreciază

  4. Cudi zice:

    Părerea mea e că un om care vorbește în halul domnului Daea nu prea are ce căuta într-o funcție publică și nici nu face cinste insituției de învățământ superior pe care a absolvit-o (indiferent când). Partidul l-a săltat ministru, probabil e tare docil față de sus puși, genul care spune „aveți perfectă dreptate, șefu’, sigur, se execută!”. Dacă nu poate stăpâni limba, dacă n-are autodisciplina necesară pentru a o învăța și folosi correct (niciodată nu e prea târziu), cum am putea să-l credem capabil de coerență și stabilitate în gândire? Cum am putea crede că face o treabă riguroasă și corectă în funcții de conducere?

    E o rușine națională.

    Apreciază

    • Aldus zice:

      La minutul 3:20 din clipul de mai sus chiar zice: „Am făcut ceea ce mi s-a dictat”. Dar bun, lăsându-l la o parte pe Daea, pe tine te-a deranjat comparația cu Auschwitz?

      Din punctul meu de vedere, subiectul principal al articolului îl constituie ridicolul sacrificării acestor porci. Unde gura lui Daea adevăr grăit-a. Mă rog, eu nu cunosc detaliile, dar asta cred că sugerează Renata.

      Apreciază

      • Marian zice:

        @Aldus Nu fac parte dintre cei ce neaga Holocaustul ba chiar dimpotriva , mai ales ca , in viata mea , am avut parte de multe povestiri ale unor oameni care azi nu mai exista si care , spuneau cui dorea sa-i asculte ce-au vazut in viata lor . Totusi , nici chiar radicalizarea asta nu-i buna dupa parerea mea caci , imi pare o mare porcarie 😉 insasi faptul de-ati cenzura fiecare cuvand , pentru a nu deranja sentimentele „cuiva” chiar si evrei fiind acestia . Am observat o chestie { nu ma-ndoiesc de faptul ca si altii s-au prins de asta } : nu evreii fac mare caz , nu Statul Israel face gat in astfel de situatii , cat al fac…altii .

        Apreciază

    • Marian zice:

      @Cudi Cum se cunoaste ca , traiesti in Canada…si bine faci ! ” domnului Daea nu prea are ce căuta într-o funcție publică și nici nu face cinste insituției de învățământ superior pe care a absolvit-o (indiferent când). ” Oare doar dl. Daia ?

      Apreciază

    • Cudi, ești foarte departe. Daea vorbește straniu, devine comic, dar face ce trebuie. Dacă avea calități de comunicare și imagine se făcea actor. În privința stăpânirii limbii române, a făcut infinit mai puține greșeli decât actuala prim-ministreasă și mult mai puține decât handicapatul Boc.
      În ce mă privește aș dori să trăiesc într-o țară unde ministrul dezvoltării și transporturilor sunt surdo-muți, dar cresc autostrăzi sub bagheta lor.

      Apreciază

      • Aldus zice:

        Renata, nu i-am urmărit activitatea de ministru. Dar din modul în care se exprimă, nu pare capabil să facă și să dreagă. Nimic. Decât, eventual, montarea unui gard în bătătura proprie, lucru la care s-ar putea într-adevăr să fie mai bun decât colegii lui din Guvern, dar ca ministru ți se cere ceva în plus. Trebuie să ai capacitate de sinteză, de analiză, de decizie, perspectivă de ansamblu și de profunzime asupra domeniului pe care-l administrezi și a corelațiilor lui cu celelalte domenii etc etc. Așa că eu sunt sigur că eventualele succese reportate în agricultură, câte or fi, nu i se datorează. Singurul lui posibil merit o fi fost, după cum singur recunoaște, faptul că „a făcut ce i s-a dictat”.

        Altfel, cum ziceam, în cazul de față (comparația cu Auschwitz) nu-i găsesc nicio vină. A spus ce gândește iar boborul s-a oțărât degeaba, pentru că are o grămadă de sensibilități prostești. Dar de aici și până la a-l considera pe Daea un ministru bun e cale lungă. Nu-i cere nimeni să fie bun orator, dar ciclul primar trebuie să-l fi promovat, bacul trebuie să și-l fi luat.

        Boc o fi greșit mai multe cuvinte pentru că cel puțin era capabil să le articuleze și să ducă o idee până la capăt, într-un mod coerent. Explică-mi te rog ce a vrut să zică Daea aici legat de timp și agricultură (clipul are doar 22 de secunde):

        Apreciază

      • Cudi zice:

        N-are rost să comentez despre actualul prim ministru, Renata, Vai, România!
        Boc, în schimb, alături de Cioloș, sunt printre puținii prim miniștrii de după revoluție pe care îi respect.
        Renata, ce tot atât, la capitolul politică suntem foarte departe una de alta. Asta e.

        Apreciază

      • Aldus zice:

        @Cudi

        Și mie îmi place Boc.

        Apreciază

  5. Marian zice:

    Intrebare pentru dumneata si…pentru cine s-o mai pricepe : pesta porcina , gripa aviara , astea au aparut imediat dupa ” revolutia ” romana sau….erau si inainte dar comunistii , in totala lor nepasare pentru sanatatea alimentara a populatiei , tineau la secret aceste date ? Si inca o intrebare … tot asa pentru dumneata si pentru aia mai priceputii : doar in Romania , Bulgaria si probabil Ungaria , a aparut aceasta pesta porcina ? U.S.A. …China sau chiar , maretzul popor rus { nu-i mai pomenesc pe nemti , francezi …englezi } , astia-s feriti de catre insasi bunul Dumnezeu ? Pe diferite site-uri mai mult sau mai putin radicale , ce se refera la o conspiratie globala { chestia aia cu…oculta mondiala } , am citit parerile unor tipi avizati care , acuza marile companii farmaceutice pentru declansarea acestor epidemii la animalele folosite in alimentatia umana . Aici cred ca , dumneata Renata Carageani poti spune da sau ba , in calitatea-ti de specialista in materie de medicamente : au aia dreptate cand acuza companiile farmaceutice sau… Inca o intrebare , de data asta referitoare strict la dumneata personal : ai fost cumva bolnava sau , ti-ai luat pur si simplu o pauza , considerand ca ai si dumneata o viata personala pe care , chiar nu se merita s-o irosesti purtand „discutii ” pe blog ? Si-ntr-un caz si-n celalalt , ai respectul meu .

    Apreciază

    • Gripa aviară se transmite la om, dar nu există dovezi certe că păsările românești erau bolnave. Se transmite dacă mănânci găini aproape crude.Pesta porcină nu se transmite la om.Dar porcii bolnavi trebuie sacrificați, fiindcă îmbolnăvesc și porcii sănătoși.

      Apreciază

  6. papagigli zice:

    Deschid o paranteza patrata ca poate va trebui sa bag si una rotunda si n-as vrea sa incalc ordinea lor in natura. 😆
    Bai, de ce se face referire doar la evrei cind se vorbeste de holocaust? Ca tipa mai tare? Adica numai aia au fost maziliti? Mie, ca sa fiu sincer, asa dupa cum ma stiti, mi se pare o mare nedreptate ( sau „porcarie”, cum ar spune Daea 😆 ) facuta celorlalte natii „participante activ”,in rol de victime ale aceluias genocid.
    Pe de alta parte, daca tovarasul taran ar fi spus „holocaust” nu „Auschwitz”, ar fi fost totul OK, tinind cont ca termenul se refera, in principal, la jertfa animala. Ba le-ar fi dat si putin bot, alora care au deschis botul, jelindu-i doar pe evrei.

    Apreciază

    • Marian zice:

      @papagigli Pai cand eu spun ca vorbesti mai clar decat SF. Scriptura … ” Pe de alta parte, daca tovarasul taran ar fi spus „holocaust” nu „Auschwitz”, ar fi fost totul OK” . AICI ESTE CHEIA D E FAPT insa , intreb si eu ca….Daia : la Auschwitz au fost ” cazati ” doar evrei ?

      Apreciază

      • papagigli zice:

        Mariane, eu cred ca evreii judeca holocaustul nu neaparat numeric ci proportional. Adica daca noi suntem 10 si ne-a ucis 5, se cheama 50%. Iar daca voi sunteri 100 si v-au omorit 30 se cheama doar 30%. Asa ca noi cu 50% avem dreptul sa ne insusim holocaustul. Voi, mucles! 😆

        Apreciază

  7. Vero zice:

    Renata, la capitolul politică, eu una sunt cam aeriană. Adică aflu noutăţi din cârciuma virtuală numită facebook (unde am în lista de „prieteni” indivizi din ambele tabere, anti şi pro PSD) şi mai deschid când şi când câte un articol linkuit de unii sau de alţii, ca să-l citesc în diagonală ca să aflu amânunte nu prea amănunţite (sic!) sau îl întreb de bărbatu-meu care-i treaba cu X-ulescu, Azi l-am întrebat care-i treaba cu Daea şi Auschwitzul, şi răspunsul a părut plagiat după articolul tău: comparaţia nu e o jignire la adresa evreilor, iar tipul ştie cu ce se mănâncă agricultura.
    La clipurile de pe-aici nu m-am uitat şi nici n-am de gând să mă uit. Există un banc vechi, despre asemănarea dintre ingineri şi câini: şi unii şi alţii au o privire inteligentă, dar nu se pot exprima. Morala e, din punctul meu de vedere, că poţi fi un foarte bun specialist într-un anumit domeniu chiar dacă ai carenţe în exprimare. Am ajuns la concluzia asta după ce am lucrat aproape 27 de ani într-o fabrică.

    Apreciază

  8. Aldus zice:

    După mai multe clipuri de pe YouTube, s-ar putea să mă fi înșelat parțial cu privire la el. În sensul că posibil să fie cum zice Renata, adică mai priceput la agricultură decât toată șleahta de miniștri (semi)docți ai guvernelor precedente. Omului chiar îi place tot ce ține de agricultură, face vizite în teren etc. Dar nu poți să nu râzi de el când îl auzi vorbind, e comedie pură! 🙂

    Renata, ești pe aceeași lungime de undă cu Mircea Badea și Mircea Dinescu în ce-l privește pe Daea.

    Apreciază

  9. zazania zice:

    Perfect de acord cu tine: omul chiar stie ce face iar faptul ca nu stie sa comunice nu-i prea intereseaza pe micii fermieri si nici mie nu mi se pare relevant. Avem destui oratori in parlament, in guvern se cer oameni practici. Macar de am avea inca doi -trei ca Daea.

    Apreciază

    • Zuzu, mă bucur că vedem lucrurile la fel.
      Daea e un țăran care se îmbracă de la magazinul „Hăinuța”, nu știe că lumea bună se îmbracă la Milano. Dar sunt sigură că știe cât de important e să speli ugerul vacii înainte de muls, chiar dacă, în media, pare un imbecil.

      Apreciază

  10. DoarF zice:

    La nivelul oamenilor implicati in agricultura este aproape unanim acceptat ca este cel mai bun ministru care a trecut prin acel post. Chiar daca un om normal nu poate sa asculte ce debiteaza prin interviuri.

    Apreciază

  11. papagigli zice:

    Doamnelor admiratoare, e bun ca ce? Ca stie cum se praseste porumbul? Sau e bun ca e bun? Eu nu stiu daca e bun sau nu ca ministru, dar daca faceti o afirmatie, sustineti-o cumva. Ce proiecte de lege a supus parlamentului prin care sa-mbunatateasca viata taranului, sa diminueze sau elimine importurile, sa creasca ponderea agriculturii in economia nationala, asa cum a fost odata, sa stopeze defrisarile si vinatul aberant … etc. ?

    Apreciază

    • Gigli, omul a repus în funcțiune sistemele de irigații. Ăsta e un fapt cert. Alea care au fost distruse și furate acum 28 de ani. A crescut consumul de carne de oaie printr-o publicitate care pentru voi e ridicolă. A bonificat micii producători agricoli pentru anumite cote obținute. O mai fi făcut și altele, bine, că-l iubește tot ministerul agriculturii, care-și cumpără piramidoanele din Prăvălia noastră.

      Ce te supără în rest nu ține de resortul lui. Nu ministrul agriculturii elimină importurile. Pe bune?! Importurile noastre sunt dictate de UE, nu de ministerul agriculturii. Defrișările aberante țin de ministerul mediului, oficial, neoficial de interese suprastatale. De vânat se ocupă Țiriac, nu Daea. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • papagigli zice:

        E daca, a facut multe si bune, chiar daca nu le stii pe toate, atunci brava lui.
        Dar faptul ca-l iubeste ministerul nu-mi suna a buna. Ca stii cum e, te iubeste cit poti sa-l dai afara. Dezvaluirile apar cind ai scapat haturile din mina.
        Intelesesem ca el e responsabil si cu silva, silvae si cu cinegetica. Poate m-am inselat. Am sa mai ascult clipul inca o data.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s