În memoria unui pisic

A murit Baghi, pisicul de 20 de ani.

A  murit acest bătrân pisic. De bătrânețe.
Știți cum se simte Ifim? Ca dracu! Viața lui are gust de zgură. Nevastă-sa, cu ochii ei albaștri, frumoși, se uită în gol.  Deocamdată plâng pe furiș unul de altul, fiindcă se protejează reciproc, se gândesc de două ori înainte de-a spune ceva, să nu facă trimitere la pisic.
Ifim mi-a promis că blogul pisicului poate merge înainte, cu poze de-ale lui.
Eu l-aș „lăsa”pe pisic  să vorbească de dincolo. E la îndemâna lui Ifim să facă asta.

Pun și eu, în memoria lui Baghi, o singură „poză”, de când era Baghi prieten cu Nono,  și amândoi se jucau de-a detectivii particulari, pe blogurile lor.

 

 

 

 

I-aș ruga pe toți obișnuiții Gării, precum și pe vizitatorii accidentali, să se abțină, de astă dată, de la comentarii zoofobe.
Știu că există oameni care nu suportă animalele, care le suportă doar pe lângă casă, indiferent câte grade sunt afară, cărora li se pare absurd să-ți împarți existența cu un patru-labe sub același tavan. Pe aceștia îi rog, cu tot dragul, să se abțină de la comentarii, la acest post. Și le mulțumesc anticipat!

Reclame
Acest articol a fost publicat în aminriri, bloguri care merită citite, pisici și alte lucrușoare, prieteni, Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

38 de răspunsuri la În memoria unui pisic

    • Vero, mă uit uneori la filmulețe pe You tube, postate de japonezi (dacă nici ei n-or fi civilizați!…), care-și lasă sugarul la dispoziția câinelui din apartament. Dobitocul își manifestă și el, cum poate, afecțiunea față de noul membru al familiei. De cele mai multe ori cu o repriză de lins căpușorul bebelușului. Presupun că părinții copilului sunt cei care filmează scena și pun filmul pe net. Și de fiecare dată mă întreb, cum dracu o națiune atât de prietenă cu igiena acceptă tovărășia câine-copil mic, și românii, care, în general, sunt destul de puțin împrieteniți cu apa, săpunul și pasta de dinți, sunt capabili să alunge câinele din casă atunci când produc un copil.

      • Aldus zice:

        Renata, deși ai dreptate cu privire la perspectiva greșită a unora asupra animalelor de companie, cred că și tu comiți exact aceeași greșeală când te raportezi la copii. Expresia „produc un copil” este aiurea rău. Omul are nevoie să iubească și să fie iubit. Și dacă n-are pe cine iubi, trebuie să găsească pe cineva, că iubirea-i ca apa, dacă o ții mult timp în tine fără s-o dai mai departe, se împute. Acum, există unii oameni care își iubesc copiii. Și există alții, cum ești tu, cărora – din anumite motive, poate legate de copilăria pe care au avut-o, poate de altceva, n-are importanță – nu le surâde ideea unui copil, dar care găsesc un înlocuitor într-un animal. E ok, atât timp cât iubești pe cineva. Sigur că cel care îți înjură pisicul greșește, dar exact aceeași greșeală o faci și tu în oglindă când spui că respectivul „a produs un copil”. Pentru el, copilul poate avea (și de regulă are) exact rolul pe care-l are pisicul pentru tine. Aceeași afecțiune care la tine se revarsă către pisic la el se revarsă către copil.

        Dacă tu crezi că poți iubi dezinteresat un animal dar nu poți iubi la fel un copil (cu care poți crea legături mult mai complexe și profunde), respectiv al tău, și că toți cei care au copii i-au făcut strict dintr-un calcul matematic sau în virtutea unor conveniențe sociale (și nu din aceeași nevoie de iubire din care ți-au luat tu pisic), atunci comiți exact greșeala de care-i acuzi pe ei.

      • Aldus, de ce n-ai intervenit și când „stelluțele” (Elena inclusă) au comis ceea ce se cheamă atac la persoană, afirmând că eu trăiesc degeaba, fiindcă n-am făcut un copil?
        În compensație, îmi iau și eu libertatea să folosesc expresia producătoare de copii. Mi-o asum și o voi folosi ori de câte ori am chef. Acum, dacă tu ești atât de naiv încât să-ți imaginezi că eu ignor importanța unui copil în viața femeii care l-a născut, că nu pricep noțiunea de maternitate, e strict problema ta.

      • Aldus zice:

        A, deci e „înjură-mă să te-njur”. 🙂 Am priceput. Dar când spui că românii sunt capabili să alunge câinele din casă când produc un copil, nu prea sună că le-ai vizat pe cele două comentatoare ale tale. Sună că așa-s românii în general, producători de copii. Deci e „înjură-mă că-ți înjur toată nația, chiar dacă și eu fac parte din ea”.

      • Nu, nu e așa. Ăsta e marele tău talent, să te faci că nu pricepi.
        Am atacat o categorie, poate la români e forte reprezentată, de oameni care deși nu strălucesc de curățenie, sunt convinși că animalele de companie sunt focare de infecție, că pot reacționa periculos față de copilul din casă etc. Am atacat o categorie, n-am dat nume de persoane, în vreme ce prietenele noastre, mămicologioasele, n-au spus niciodată, în general, că femeile nefăcătoare de prunci trăiesc degeaba. Nu! Au specificat – tu, Renata, ești un gunoi, fiindcă n-ai făcut copii. Pricepi diferența? Sau, mai exact, ești dispus să încetezi să te prefaci că n-o pricepi?
        Geme youtube-ul de clipuri care de care mai duioase, cu căței paznici la sugari, cu căței antrenori la târât, cu pisici care-și zgârie stăpânul adult când se preface că lovește bebelușul. Și tu le-ai ales pe cele mai puțin reprezentative fiindcă ești un outsider, nu știi nimic despre animale.
        Ce e de reținut: animalul domestic percepe vârsta camaradului, indiferent de dimensiuni, nu specia lui. Un motan de trei ani se va comporta patern sau profesoral cu un pui de Saint Bernard de 6 luni, care e de zece ori mai voluminos ca el. Și puiul de câine ca respecta ierarhia.
        În fine, sunt mii de finețuri despre psihologia animalelor pe care nu le știi, dar dai cu oiștea-n gard plin de naturalețe, fiindcă tu crezi că ce știi tu e aproape tot și ce nu știi e lipsit de importanță.

      • Cudi zice:

        Renata, eu mă simt tare aiurea când citesc comentarii de-ale tale despre „fătătoare” și „boraci”, cum a fost cel adresat recent „calinei”, la articolul de dinainte. Asta cu „n-am copii” e mai mult în capul tău decât în acul ălora care te înțeapă, pentru că prea des susții cauza nonfătării. Iar dacă mămicologioasele revin cu înțepături, e pentru că tu le servești pe tavă complexul ăsta. Da, mă simt aiurea, îmi pică prost să-ți citesc comentariile de genul, trăiesc cu senzația că mă bagi și pe mine în oala fătătoarelor, că aia sunt – nu?, doar am fătat. Chiar dacă întorc capul și mă fac că plouă, tot personal o iau. De obicei trec peste, dar acum, citind replicile dintre tine și Aldus, am simțit nevoia să îți spun: când jignești mamele și copiii, mă jignești și pe mine.

      • Cudi zice:

        P.S. Comentariul meu nu așteaptă răspuns, de când te citesc au fost faze cu fătătoarele & company, chiar dacă m-am simțit aiurea, am trecut peste și basta, nu e chestie că aș susține vreo cauză sau altele. Ți-am spus, sincer, cum mă simt când zici de mame și copii. Știu că vor urma și alte situații de genul, aia e, mai cu o jenă, mai fără, voi trece peste.

      • Regret, Cudi! Tu ești o mamă normală, ca prietena mea, doctorița ( o să-i las fiicei ei absolut toate bunurile mele după moarte), ca multe femei prietene care au copii, dar carenu mi-au spus niciodată că trăiesc ilegal, fiindcă n-am făcut un copil.
        Cu aldus trebuie să fiu mai crâncenă, că e genul neînțelegător. Să simplificăm lucrurile: tu ești o femeie normală, care se poate lăuda că a adus pe lume un copil. Un copil reușit, după cum se vede! Indiferent ce divergențe de opinii am avut vreodată, tu nu m-ai acuzat că trăiesc degeaba fiindcă n-am copil.
        Crede-mă, îți faci probleme într-o zonă care nu te include.

      • Cudi zice:

        Mulțumesc.

      • Aldus zice:

        Renata, ai schimbat subiectul. N-am zis niciodată că mă pricep la animale, chit că cele două clipuri pe care le-am postat mai jos (primele găsite pe Google la o căutare după „dog learning kid to crawl”) îmi plac foarte mult. Dar obiecția mea nu le viza pe animale, ci pe tine. Mai precis, modul în care te exprimi deseori când vine vorba de născut mă face să cred că ai (poate subconștient) o anumită aversiune față de bebeluși, pe care o transferi și asupra celor care susțin cauza copiilor. Și prin asta comiți exact greșeala pe care o fac cele care te acuză că nu ești om pentru că ai pisic. Ele desconsideră animalele de companie și posesorii lor, tu desconsideri bebelușii și părinții lor. Sigur, atât timp cât mama nu te înjură, cum e cazul lui Cudi, nu poți să te legi de ea, așa că o să-i spui că e o „mamă normală” cu un „copil reușit” (Jesus!), dar în momentul în care o mamă îți va spune că ești ratată, vei sări imediat să-i spui că a „produs un copil”. Cu sau fără nume și prenume, nu contează. Totuși, de unde știi că dacă te înjură, înseamnă că nu-și iubește copilul? Sau dacă consideră în mod greșit că animalele de companie sunt periculoase pentru bebeluș, nu-și iubește bebelușul? De unde știi că chiar așa, cu perspectiva ei greșită despre animale, nu simte față de bebelușul ei aceeași afecțiune pe care o simți tu față de pisicul tău?

        Tu privești copiii și mamele cu copii exact așa cum te privesc Steluțele pe tine. Numai că te controlezi mai bine ca ele și ai grijă să nu răbufnești cu nume și prenume. De aia ți-am zis că faci și tu exact greșeala lor. Ele greșesc cu privire la animale, tu cu privire la copii. Asta e.

      • Aldus, una și cu una fac două! Cudi e o mamă normală fiindcă nu și-a transformat blogul într-o odă despre copilul ei. E conștientă că pământul își vede de viața lui, ulterior nașterii fetiței ei. Care e un copil reușit (adică normal, inteligent – a citat Cudi niște replici). Dacă o să-i vină lui Cudi, vreodată, să-mi zică nasoale despre faptul că nu am copii, o să văd atunci ce-i răspund.
        Întrebarea ” Totuși, de unde știi că dacă te înjură, înseamnă că nu-și iubește copilul?” mă lasă mască. Orice mamă își iubește copilul. Doar că unele ajung să creadă, din iubire de copil și minte puțină, nu din altceva, că cine n-a făcut copii n-are dreptul să existe.

        Ai făcut un ghiveci total, îmi pui în cârcă gânduri care nu mi-au trecut niciodată prin cap.

        N-am nimic împotriva copiilor, cunosc copii destui care-mi sunt de la simpatici la foarte dragi. Am ceva împotriva acelor mame care cred că țin pământul în cârcă fiindcă au făcut și ele ce-au făcut miliarde de femei: copil.
        Băi, calmează-te! Chiar nu înțeleg ce vrei. Nu, n-o să mă faci să urăsc copiii, așa cum-ai ajutat să înțelegcă Dumnezeu poate fi oricum, dar nu așa cum îl vezi tu. 🙂

      • Aldus zice:

        Păi dacă știi că orice mamă își iubește copilul, Renata, de ce spui că unele l-au produs în loc să spui că și ele l-au născut? Că a produce echivalează cu a scoate pe bandă rulantă sau pentru a-ți face planul cincinal. Ca o fabrică. O fabrică produce diverse piese și componente. Când zici că l-au produs, trădezi faptul că te raportezi (poate inconștient) la acea mamă ca la una care nu-și iubește copilul și care, în loc să-l nască și să fie iubitoare cu el, îl confecționează, ca să dea bine la normă.

        Dacă nu ai deloc aceste gânduri sau tendințe profunde, atunci notează că te manifești ca cineva care le are. Altfel, nu văd rostul acelui „a produs un copil”, la fel cum nu văd rostul „boracilor” și a altor expresii asemenea. Băi, greșește, te înjură aiurea, e proastă, nu știe să se comporte cu copilul, crede că tot universul se învârte în jurul ei, de acord, dar dacă își iubește progenitura, atunci nu-i borac, ci copil, și nu l-a produs, ci l-a născut. Dacă l-a produs, atunci nu mai poți spune că-i o mamă care și ea își iubește copilul, ca orice mamă, pentru că dacă l-a produs, atunci ai transformat-o într-o uzină lipsită de orice sentimente față de produsul finit. Știi cum zic?

        Asta reiese din exprimarea ta, eu doar o observ și îți atrag atenția asupra ei, nu încerc să te fac să urăști nimic. Eventual încerc să te fac conștientă de faptul că expresiile tale trădează un anumit mod de raportare la unele lucruri, mod care tu spui că nu te caracterizează, dar cuvintele sunt acolo, scrise de tine, nu de mine.

      • ifim zice:

        Te rog s-o ierți. Știi că Ren mi-a spus ca să-l numesc Baghi? Îmi place dialogul vostru. Sunteți inteligenți. Dar viața? Dar viața voastră, unde e? Col.(r) Trofimov Ifim

      • Aldus, ajunge, frate cu subiectul ăsta! Dacă mai ai de zis, du-te la Cudi pe blog și înfige-te în Fire. Și ea le zice boraci sugarilor! 🙂

      • Aldus zice:

        @Ifim

        N-am de ce s-o iert, că nu mi-a greșit personal cu nimic. Dar scrie pe blog, așa că i-am atras atenția asupra unui lucru supărător și – din punctul meu de vedere – greșit. Iar viața e acolo unde ne-o trăim. O parte din ea, mai mare sau mai mică, și pe net. Altfel, n-am scrie aici, n-am citi, n-am comenta.

        @Renata

        Eu n-am intervenit ca să mă cert cu tine. Ci pentru că am observat în repetate rânduri felul ăsta al tău de a te exprima. Și ți-am zis-o ca un prieten virtual, ca să-ți atrag atenția asupra unui aspect pe care poate nu-l conștientizezi (sau nu vrei s-o faci). Și ca să te corectezi pe viitor. Dacă vrei. Dacă nu, treaba ta, dar greșești. Iar faptul că și alții se simt vizați (chiar dacă tu nu te gândești la ei) este încă un lucru care ar trebui să-ți dea de gândit. Că nu-i chiar ok să te exprimi așa. Este aiurea, pe bune.

        Știu că și Fire o face. M-am contrat și cu ea în câteva rânduri și nu văd de ce aș insista. Pe de-o parte, e prinsă într-ale ei și n-o scoți de acolo. Pe de alta, n-o consider prietenă virtuală, așa încât să-i atrag atenția când greșește. N-are decât să se dea în stambă ori de câte ori scrie o prostie. În sfârșit, faptul că ea greșește nu scuză greșeala ta. 😛

  1. Vero zice:

    Şi când am venit eu pe lume a plecat din casă o pisică. 😦
    Ai mei stăteau atunci cam îngrămădiţi, împreună cu bunica, cele surori ale mamei şi coabitantul uneia dintre ele. Aveau şi o pisică (Angora, din câte mi s-a povestit), care pisică, şi ea curioasă ca toate mâţele, mi-a inspectat cu minuţiozitate pătuţul, cumpărat şi adus acasă când mama încă mai era cu mine la maternitate. Tatei îi plăceau pisicile şi i-a povestit mamei episodul, ca amuzament. Însă mamei îi era frică de câini şi de pisici şi a fost îngrozită: mâţa o să se urce în pătuţ peste copil şi o muşte & zgârie copilul!!! Şi tot restul clanului n-a putut s-o convingă că n-o să se întâmple nimic rău. Una dintre mătuşile mele avea o prietenă iubitoare de pisici, aşa că pisica familiei şi-a schimbat domiciliul. A dus-o bine la noii stăpâni, dar mie mi-a părut tare rău când am auzit povestea. Mi-ar fi plăcut să cresc lângă o pisică.

  2. Ana G. zice:

    Eu iubesc dintotdeauna pisicile. Am crescut la țară, iar când am împlinit un an tatăl meu mi-a adus o pisicuță. Am mâncat mult timp din aceeaşi farfurie amândouă, a trăit 19 ani. Iar sufletul meu arăta exact ca Baghi. A trăit 15 ani, a murit acum 7, de cancer, dar tot mă doare moartea lui. Ştiu cum e şi îmi pare rău pentru ei că trec prin aşa ceva.

  3. ifim zice:

    Mulțumesc! Sau, așa cum ne alintam pisicește, Miaumulțumesc, nășică Renata! Bună dimineața!

  4. Dr. Vader zice:

    In memoria, dar mai ales pentru Baghi!
    In primul rand, nu stiu daca va dati seama, dar pisicile negre au avut o viata mult mai grea decat oamenii cei negri din Africa, cel putin in aceasta emisfera, in care traim. Nu insist: sunteti prosti, cercetati, nu sunteti prosti, credeti pur si simplu tot ce spun! O viata mult mai grea si mai periculoasa, dusa mai departe peste multe generatii de pisici, inseamna o pisica neagra mult mai adaptata de a supravietui in cele mai aspre conditii. Bineinteles ca nu mai stiti aproape nimic din ceea ce trebuie. Dar va spun, asta inseamna in termeni umani –> “Beretele verzi”!! Stiti ce poate sa faca o “bereta verde”? In general, cei ce nu tineti in brate animale, chiar si pasari, papagali, perusi sau ciocanitori de casa in marime naturala, chiar daca o ciocanesc anapoda, nu stiti nimic! Nu stiti, spre exemplu, ca un om poate sa traiasca la nesfarsit cu o femeie, aiurea in tramvai, doar pentru ca nu e clar ce se poate intampla si mai ales ce vor crede cei trei pisici comuni daca ei doi ca “oameni” 🙂 s-ar desparti. Puteti accepta asta? Nu, nu puteti! Preferati sa ganguriti ca pruncii cei nevinovati doar ca sa primiti afectiune in orice imprejurare, sa vomitati idei luate de-a gata cu tot cu lapte, apoi sa va cacati pe voi… si cam atat.
    Hai sa-l luam numai pe Ozzy, Pisicul Incandescent, care te asteapta la geam, iti stie sunetul de la trei masini, absolut separat de tot zgomotul Universului, te asteapta la geam, sare pe usa inainte sa intri, apoi sare imediat pe tine, chipurile sa-i dai de mancare, doar ca sa nu te simti tu prost ca ai lipsit toata ziua de acasa , respectiv de la masa care ar trebui sa fie comuna, desi el e deja dolofan de la cele 6 (sase) castroane de mancare diferita si sofisticata, permanent la indemana. Pe Zorro si mai ales pe Mitzy nu ii mai pomenesc acum, dar daca vreti, nicio problema!

  5. ifim zice:

    Cu respect, vă adresez rugămintea… Dați-le naibii de comentarii inteligente, dar fără folos, și de replici iscusite, dar care nu ajută la nimic. Admirați frumosul, fiți buni și iubiți. Iubirea, ca și imaginația, nu au limite. Vedeți-vă de fericirea voastră. Baghi m-a învățat.

    • Ifim, Lachi m-a învățat explorarea și încrederea până la moarte.
      Mili m-a învățat iubirea discretă, joaca, somnul îngemănat și „Limba pisicească fără profesor”.
      L-aș fi iubit pe Mili oricum, fiindcă a venit acasă când încăpea într-o palmă și-l căutam cu lanterna prin toate ungherele, iar acum, când îl iau în brațe, mă simt bogată; posesoarea unei blăni scumpe care se face guler, capă, mașon….
      DAr îl iubesc de două ori mai mult, fiindcă sunt convinsă că Lachi mi l-a trimis. Și Mama. Și Mama cu Lachi erau prieteni buni!

  6. ifim zice:

    Știu. Te rog să vii la noi în Târgoviște, ca să-l cunoști pe Nono. Toate cheltuielile, și îndoielile, și neplăcerile (improbabile) mi le asum. Vino cât mai este în viață. Vino cât mai curând.

  7. ifim zice:

    Există și alte posibilități. Dacă nu poți veni, vin eu și te iau. Cu Mili, cu tot.

  8. ifim zice:

    De ce vă învrăjbiți? Și cu asta, închei.

  9. Iosif Strasbourg zice:

    • Iosif, foarte instructiv clipul tău. Chiar nu m-am putut opri să-l urmăresc până la final.
      Nu credeam că pisicile au instinct de bonă! Al nostru are instincte de vechil! 🙂
      Există un moment în care mâțul își plasează lăbuța pe lobul temporal sau frontal al bebelușului și copilul se oprește din plâns. Merită studiat!

      Eu, când fac tahicardii, iau pastila, aștept juma de oră, tahicardia se accentuează și atunci îl iau pe Mili cu otuzbirul și mi-l plasez pe toracele stâng. Toarce vreo cinci minute. Îmi scade pulsul sub 80. E mai bun ca betablocantele!

  10. calina zice:

    Ajuns pe-o margine, tu strigi!
    -Cuprinsă-n ceaţă ori de nori-
    Mai fă un pas… fii liniştit,
    …Poate căzând, înveţi să zbori!

    ADIO

    • Călina, aparent, catrenul sună bine. 🙂
      Cu logica, cu gramatica stă mai prost.
      Deci catrenul e pentru mine care sunt de genul feminin, până una-alta.
      Deci: în primul vers sunt un el, „ajuns pe-o margine”; în versul doi sunt, în sfârșit, femeie – „cuprinsă-n ceață” (era atât de simplu să continui: „și în nori”. Varianta ta, cu „ori DE nori ” sună infect.
      „Mai fă un pas, fii liniștit”. Iar mi-s bărbat?!
      Ultimul vers e mișto. O trimitere copilărească la mitul lui Icar.
      Vezi, tu? Când vrei să dai la gioale cuiva, e contraproductiv să-l compari cu eroi mitologici. Obții efectul invers decât cel scontat.
      Mă sperie acel ADIO cu majuscule. Ai de gând să te sinucizi ca Olivia sau ce?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s