Regii Gunoaielor (2)

A doua zi, îl sun pe șeful gagicilor. Ei, nu, nu pe Prigoană, fiindcă sunt ani de când omul nu mai frecventează birourile, și-a băgat piciorul adevărat în consiliul de administrație și i-a făcut loc lui fii-su, Honorică.
Îl sun pe unul, Horvat, la departamentul comercial. Zic cine sunt, ce se mănâncă în Prăvălia noastră și-l întreb cărui fapt datorăm bucuria asta cu tariful dublat.
– Întrebați-o pe doamna Firea, că ea a fixat prețul. Io încă l-am mai redus, că dacă era după ea…
– Stați puțin, domnu Horvat, că nu stabilește primarul politica de prețuri a unui s.r.l. și, dacă prin absurd a făcut asta, cum de-ați reușit să mai umblați la el, totuși?
Ignoră întrebarea și își cântă aria lui:
– Uitați care e treaba, nici mie nu-mi convine mărirea  de preț, că nu mi-am încasat facturile, și mai bine preferam să le iau la prețul vechi, decât la ăsta nou, cu întârziere. După ce vă arde poliția o amendă, o să veniți să mă rugați să vă fac contract.

Ultima frază m-a adus cu picioarele pe pământ. În fond, n-aveam de ales. Dintr-odată, omul mi s-a părut extrem de cumsecade. Dacă deții monopolul unui serviciu, ești chiar prost să te mulțumești cu o dublare de tarif. Putea să rezolve mai simplu, adăugând un zero în coada prețului vechi. Până ieri 80, de mâine 800.
Când am vorbit iar, pe un ton cald și împăciuitor, deja dezvoltam sindromul Stockholm față de bunul domn Horvat:
– Bine, trimiteți-mi contractul să semnez.
– Nu, doamnă, ieri ați avut contractul în mână, puteați să-l semnați. Acum o să veniți la noi la sediu, că io n-am oameni pentru toate mofturile clienților.

Renata de-acum zece ani i-ar fi ars o replică de s-o țină minte și i-ar fi închis telefonul. Apoi s-ar fi urcat în mașină și s-ar fi dus la semnat. Renata de-acum e cu zece ani mai bătrână, mai sictirită, mai obosită, mai sigură că totul e în zadar.
Așa că-l întreb, cu cea mai duioasă voce de victimă-căprioară:
–  Acum ce faceți, domnule Horvat, mă pedepsiți?!
Secundă de tăcere. Unu-zero pentru mine. Călăul își dă voie să fie generos, fiindcă m-am mierluit pe lângă el, i-am cerut îndurare.
– Cine venea, de obicei să vă încaseze? E una din femeile de ieri?
– Nuuu, nu, zic. Ieri au venit două arțăgoase. „Fata noastră” (remarcați rafinamentul? Deja ne înrudim puțin, io cu Hovat, prin duduia blondă, cu părul spiralat, care vine de șaișpe ani, mereu aceeași, să ne taie chitanțe) e…
– Irina?… Nu, bombăne pentru el, Irina e aia mică și urâtă care-a fost ieri cu contractul. Apoi tare: Aia mai tânără de ieri era urâtă, o brunetă urâtă?!
– Nu știu domnule dacă era urâtă sau frumoasă! Era scundă, slăbuță, brunetă, obraznică. N-am observat dacă e frumoasă sau…
– Irina era!… Vă spun sigur! Una afurisită, plată, adică… în fine! Ailaltă, bătrâna, e cu ie cu flori, decoltată, ăăăă… bronzată… cu un bot roșu ca un…
Se oprește fiindcă singura comparație posibilă e „un cur de maimuță”. Îl ajut:
– … Semafor.
– E-csact! Râde. Și aia a fost obraznică?
– Nesimțită.
– Î-hî! Ce să le fac, doamnă?! N-am oameni! Nu sunt toți ca fata noastră… Haideți că v-o trimit mâine și vă rezolv.
Trag aer în piept și zic:
– Mulțumesc domnule Horvath, ați fost deosebit de amabil!
N-am vorbit eu, sindromul a vorbit. Apoi expir un oftat și-mi repet, sindromatic – Ce noroc! Am scăpat ieftin!

Ce să vedeți, în ziua următoare blonda a venit fără contract, să ne comunice că,  din cauza valorii exagerate pentru restaurantele din Centru Istoric, unde o sumă „n” se înmulțește cu numărul de scaune și se ajunge la 5800 de lei, deocamdată nu semnăm nimic, că se mai discută la conducere.

Brusc, m-am însănătoșit de Stockholm și am dat în Tourette, varianta obscenități.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Regii Gunoaielor (2)

  1. Aldus zice:

    Noa. Câteodată îi mai bine să fii leneș. Să lași totul pe ultima sută de metri. Ca să-ți descoperi sindroame de care nu erai conștientă, evident. 🙂

  2. Cudi zice:

    Hehe, l-ai făcut knockout de la „Acum ce faceți, domnule Horvat, mă pedepsiți?!”.

    • Cudi, e genul de moment în care, teoretic, ar trebui să-mi fie rușine de mine.
      Dar… știi cât mă costă benzina până la firma gunoierilor? Enorm!
      De la o vreme, am început să adun și eu mărunțișul din farfurioara de la casă, chit că săracii cartierului lasă aproape un leu.

  3. Vladen zice:

    Heheheheheehehehe, foarte-foarte-foarte educativ! Mereu am fost uimit ce utila e blogosfera pentru invatat tertipurile de manipulare ale doamnelor! :D. Desi cred ca genul asta de replica tine in orice conditii, ca nu prea vad ce gen de raspuns negativ s-ar preta.

    • Vlad, te rog, nu reduce povestea la un fluturat din gene! 🙂

      • Vladen zice:

        Nu, nici vorba, era doar concluzia cu potential aplicativ. Plus un pic de invidie pe motiv ca in mod clar numai o femeie poate rezolva treaba fara deplasare la mothership-ul gunoierilor.
        Ce am admirat nespus e rabdarea infinita de care ai dat dovada. Eu as fi dat in Tourettes mult mai prematur (si apoi m-as fi deplasat sa stau la coada infinita).

      • Vlad, când încep să joc teatru la telefon și-mi place rolul, sunt în stare să-mi fac interlocutorul să-și cumpere cătușe de pe eBay și să se ducă singur, legat, la poliție. 🙂

        Când dau de ticăloși, mă fac mama lor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s