Suvenir de amintire

Cică un producător de suvenire cu nunta regală Harry-Meghan l-a confundat pe prinț cu Ed Sheeran și a ieșit farfuria din imagine.

Inventiv sau disperat, omul a pretins că eroarea a fost intenționată, bazându-se pe niște argumente tot atât de credibile ca alea pe care le-a folosit prim-ministreasa noastră, Dăncilă, ca să explice de ce a citit anul 2020 în format douăzeci-douăzeci.

Habar n-am dacă producătorul respectiv a reușit să-și vândă greșeala sau a dat faliment.

Ce mă preocupă: presupunând că în locul lui Ed Sheeran ar fi fost, pe bune, cel de-al șaselea ipotetic moștenitor al coroanei  britanice, că farfuria cu pricina ar fi fost, în mod normal, un suvenir valabil pentru evenimentul respectiv, cine, cine și-ar dori să păstreze în vitrina din sufragerie un obiect atât de cumplit de urât, care te duce cu gândul la fotografii pe faianță, pentru monumente funerare?

Păi, nu era mai simpatic, mai inofensiv, mai etern valabil peștele nostru de sticlă, cu mileul aferent, pus pe televizor?!
Mai ales că peștele, prin natura lui sticlosă, nu s-ar fi plictisit niciodată, peste ani, de mileu, iar mileul, prin natura lui cârpoasă, nu și-ar fi dorit niciodată, peste ani, să fie mileu sub un pescar chinez.

Reclame
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, cronici, mizeria umană, părerea mea, Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Suvenir de amintire

  1. Aldus zice:

    Mai lipsea să facă covoare cu ei, să-i calci în picioare. Sau poate au făcut?

    În opinia mea, însăși ideea de a face chestii cu chipul lor este kitsch, indiferent cât de frumoase ies acele chestii. Pentru că, pe bune, de ce să-ți exprimi admirația pentru un personaj punându-i chipul pe vasele tale sau pe tricoul tău? Dacă asta e ideea, să-ți exprimi admirația pentru ei. Sau poate ideea e să te elevezi și pe tine întrucâtva, având acum o tangență cu familia regală. Cine mi-s eu că-l am pe prinț în bucătărie! 🙂

    • Aldus, asta e o idee genială! Să faci un suvenir sub formă de covor sau, dacă nu-ți permite situația financiară a firmei, doar niște preșulețe de șters pe picioare la intrare. 🙂
      Imaginează-ți faza: vii acasă într-o zi ploioasă, plin de noroi pe ghete și te ștergi conștiincios, cu talpa stângă pe boticul prognat al ducesei și cu dreapta pe barba roșcată a prințului.

      • Aldus zice:

        Gluma a fost făcută de un bun prieten, cu mult timp în urmă, la vederea unor covoare ce aveau imprimat pe ele chipul lui Florin Călinescu: uite și la ăsta, îl calcă toți în picioare! 🙂

  2. Vladen zice:

    Eu zic ca genul asta de suvenir e produs pentru supusii din colonii.

  3. Cristina zice:

    Hei, nu radeti… eu am mostenit la birou un bol/savoniera(?) sau ce-o fi cu chipul Dianei si al lui Charles. Acolo imi tin acum agrafele de birou, dar nu stiu la ce servea inainte.

  4. Cudi zice:

    Dacă a fost o glumă intenționată, a fost una bună, eu am râs cu poftă când am văzut farfuria.
    Altfel, posibil să urmeze o aplicație de fb, ceva, care să înlocuiască, în funcție de gen, pe unul din cei doi miri cu poza noastră de profil. Eu nu mă pot hotărî, cred că vreau două, una cu prințul și o alta cu Ed Sheeran.

  5. papagigli zice:

    Mult mai penibili decit farfuriile respective, mi se par a fi milioanele care au sorbit din ochi ceremonia asta de prost gust care nu mai e ceremonie, ci spectacol de papusi. Unul sfidator si de prost gust. Nu inteleg si poate nici cei ce se hlizesc nu stiu, de ce anume o fac. Care-i ratiunea sau motivatia? Cum poti admira niste descreierati, alcoolici, drogati, poponari, curve si, in general, redusi mintali si degenerati? Ca daca nu i-ar admira, sigur nu i-ar fi urmarit. Sau poate ca-i atrag toaletele pe care ei nu-si vor permite niciodata sa le cumpere si chiar daca ar face un imprumut la banca, nu vor avea unde sa le poarte. Ca ce altceva ar fi de admirat? Toate ofiliturile subnutrite si tatuatii lor?
    Parerea mea e ca prostul gust al maselor, il intrece cu mult pe al veselei de bucatarie sau a celei ornamentale. Poate asta e si motivul pentru care se fabrica o astfel de vesela. Nu?

    • Gigli, de ce ești așa pornit?
      Masele vor circ.
      Să ne uităm doar la români. Cică 2000000 au urmărit evenimentul. Probabil că 1990000 de femei și restul bărbații ălora care, neavând decât un televizor în casă, au urmărit ce-au decis consoartele, ca să nu iasă scandal.
      Milioanele alea de femei care s-au uitat la nuntă n-au depășit vârsta copilăriei/adolescenței, vor povești cu prinți și prințese și final fericit. Vor să atingă, măcar privind prin gaura cheii (tv) un mod de viață la care nu vor avea niciodată acces, nici dacă s-ar naște de 10 ori. Nu știu cum să-i zic: mirajul strălucitoreniei? Mitul cenușăresei? P-acolo.
      Eu m-am uitat cu colega mea, a mai bătrână, câteva zile mai târziu, la pozele de pe net și-am rămas tâmpită ce toalete kitschoase au purtat cucoane care-și permiteau să cumpere o insulă pe lună, poate pe zi, fără să se dezechilibreze financiar. Ce denotă asta? Că banii nu te rafinează. Cel mult, te ajută să te faci se râs mai spectaculos.

      Pe mine m-a uimit și că prostimea (multă!) și-a sacrificat confortul și viața personală măcar o zi, a dormit pe stradă, în corturi, a făcut pipi/caca la wc-uri ecologice, ca să prindă un loc bun, să vadă CÂTEVA SECUNDE caleașca mirilor trecând la o aruncătură de băț de ei. Asta mi s-a părut uluitor de grav. De trist. De înspăimântător. Că există oameni care-și sacrifică confortul personal pentru NIMIC.

      • papagigli zice:

        Ca sa zic asa, te vad la fel de pornita 😆
        Cam asta am spus si eu ca mi se pare de neinteles. Si ma intreb, daca toata lumea le-ar acorda interesul pe care li-l acord eu, oare s-or mai sparge capusele alea in figuri de vaudeville? Sau s-ar rezuma la o oarecare decenta?
        Fastul astora ma oripileaza mai mult decit fastul unui Becali. Ala are si merite in ce-a adunat, astia au doar un certificat de nastere. Merite, lula! 😉

  6. Liana zice:

    Omu’ si-o fi zis ca fix acu se pricopseste ! Cred ca de-aia n-a mai dat atentie detaliilor. Ca pana la urma, la cum arata farfuria aia, nici nu prea se vede bine cine-i in poza, mai ales dac-o agati suficient de sus incat sa nu se distinga prea bine imaginile. Si nu jigni mileul, te rog 😀 😀 Sii cate generatii au stat cu macrame ul in poala, la scara blocului, comentand tot ce se poate comenta ? 😀 😀 😀 😀

    • Liana, dac-ai ști ce rău îmi pare că într-o zi, cu ani buni în urmă, și mama a considerat că nu se mai poartă și le-a aruncat la gunoi. Știi ce lucruri mișto se pot face integrând bătrânele mileuri?
      Dar de, vine o zicând, până și-n sufletul unor babe, se umflă pânzele modernismului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s