Din culisele unei înmormântări

Până la urmă, în marea-i generozitate, Dumnezeu (de câte ori nu v-am zis că tipul are umor?!) lasă să-i scape și câteva secvențe comice la înmormântări, oricât ar fi pierderea de dureroasă.

Nu știu când se cade și când nu se cade să-mi fac cruce în timpul unei slujbe religioase, așa că mă iau după cei din jur.
De data asta am ales greșit: femeia de lângă mine își face cruce într-una, și când vorbește popa, și când tace, și când intră corul plătit, cam de strânsură (la Stâlpii lui Babiclonț, un popă de cartier și doi țârcovnici cărora abia le dăduse barba au cântat așa de frumos, pe trei voci, că mi-a venit să aplaud și să strig „bis!”, s-o strig pe bunică-mea, moartă, să bage de seamă că-i cântă Madrigalul la cap, așa de perfect au cântat), și când o dă în bară.
O las în Plata Domnului. Mă iau după InterNeti.  InterNeti se crucește mai cu măsură. Știu că nu e vreo bisericoasă, dar e Taur, și ăștia fac ce trebuie, exact când trebuie și când au ei chef.
Nu, nu mă crucesc corect. Din pricina aglomerației, stilizez crucile până ajung să semene cu un cântat la mandolină.

Veșnica pomenire, da, asta e, știu, când se bâțâie coliva și toți spectatorii se ating pe umăr, ca să participe, măcar prin intermediar, la bâțâirea colivei. Pun mâna stângă pe umărul drept al unei femei din fața mea. Pun? Am zis „pun”? Nu. O înșfac de umăr și mă sprijin de ea. O pirpirie, îmbrăcată într-un mileu negru, mai scundă decât mine. S-a scuturat imediat, ca un câine bătut de grindină. InterNeti îmi ia mâna ailaltă, inertă, obosită de-atâta mandolină și mi-o înfige pe umărul altei femei, mai la dreapta. Umerii femeii ăsteia arată ca un triaj de gară. Enșpe  mâini s-au atârnat de ea, mantie de brațe întinse, doritoare de contact cu Biroul Ogival al Supremului se țin de spinarea ei, ca o coadă de păun, gata să se înfoaie.
Nu știu ce ghiavol mă împinge să mă uit în fața femeii – nod de cale ferată:  își ține palmele împreunate, îmbârligate pe burtă. Adio contact cu ăilalți, mai din față, cu coliva, cu veșnica pomenire!

Popiștenii cântă chestii, strident, tare, nu foarte armonizați. În stânga altarului, cum te uiți spre el, a leșinat o babă. Din fericire, e un doctor acolo. O pălmuie de să-i sară proteza din gură. O ia de picioare, i le ridică în tavan. ”Doamnă, doamnă!.. Și jap, jap. Alte două palme. Veeeșnica pomenii-iiii-re… „Doamnă!”… Baba mai încasează o zmetie în meclă. Tot nu vrea să trăiască, paștele ma-mii ei de babă! Apă! … Dorna, butelcă de doi litri, golită pe fățuca babei. Familia ei se plânge: o să răcească!
Baba e mai moartă ca mortul nostru. Doctorul se enervează. Doamnă!… Picioarele sus!…. Mâinile sus!…   Sunați la 112!…
Altă pereche de palme.  Baba face ”îîhh!”… Doctorul zice: nu mai sunați! Și-a revenit!
Aliluiaaaa!… cântă popii.

Amen!

Reclame
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, aminriri, apucături proaste la români, cronici, glume bune, jurnal, literatură, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Din culisele unei înmormântări

  1. corneliu rosca zice:

    lesiiin! „Baba mai încasează o zmetie în meclă.” derect dă la mine din carter!

  2. castanman zice:

    Şi totuşi, Renule, ție nu ți se pare că „morții cu morții, vii cu vii” e o mare discriminare?

  3. papagigli zice:

    Asta s-ar putea numi, o postare macabro-sadisto-obscena cu accente comice. 😆
    Nu-ti ascund ca „palmuirea” pentru vitalizarea babei, in detrimentul danturii, m-a uns la cord. Il si vad „p-al’ muind” lesinatura si pe voi toti, incurajindu-l, dansind pe acordurile aleluii, in timp ce mortul isi vedea linistit de-ale lui. 😆
    Stiu ca nu-i de ris, dar daca totusi e, n-am ce-i face.

    • Da, Gigli, scena era absolut comică și paralelă cu înmormântarea. Acolo se juca alt film.
      Tragi-comicul situației era că familia babei nu realiza că baba mai are nițel și rivalizează cu decedatul, se tot împiedica de amănunte, că să n-o întindă pe jos, că se murdărește, să n-o ude că răcește… niște idioți care nici n-au observat că doctorul însuși intrase nițel în panică fiindcă baba nu răspundea la stimulii obișnuiți și nimeni n-avea chef să se bârfească că mortul a mai tras o babă după el. 🙂

  4. Vladen zice:

    Referitor la comentariul de mai sus, eu zic ca o si mai mare discriminare e forma „mortii cu mortii, vii cu viile”. Asta e cu adevarat nedrept! 😀
    Altfel, sunt curios, oare daca la o inmormantare ortodoxa nu te achiti corect de cutumele din ritual, observa cineva? Si daca da, cam care-s consecintele? In plus, oare o conta daca ereticul in chestiune e femeie sau barbat?

    • Vladen, „viii cu viile” e o sintagmă destul de normală, fiindcă morții nu mai au ce face cu viile, că acolo unde se duc ei nu e foame, nu e sete, nu e frig, nu e tristețe, dar viii chiar au nevoie să mai bea un pahar de vin, câteodată. 🙂
      Măi, la o înmormântare de 3-400 de persoane cum a fost asta, poate că scapi neobservat. Dar la o înmormântare mică, anonimă, cu 20 de însoțitori pe ultimul drum, te asigur că fiecare îl observă pe fiecare și cei care nu s-au închinat destul, n-au plâns destul, n-au fost destul de îmbrăcați în negru sunt luați la forfecat în timpul pomenii de la aperitive până la desert.
      Da, are importanță dacă ereticul e femeie sau bărbat. Dacă e femeie, n-are scăpare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s