Foi de ceapă, ouă, apă, sare, oțet – Paște fericit, Garagiilor!

Până acum doi ani, habar n-aveam cum să vopsesc ouă. Se ocupa mama. Cu o oală veche, niște tinichele de la conserve și Gallus.
Îi ieșeau niște ouă groaznice. Ea zicea că sunt superbe. După ce le ciocneam și le decojeam, nu se mai deosebeau de ouăle vopsite perfect, de gospodine perfecte: cu nițel muștar cu hrean, sare și foamea acumulată o lungă și stupidă sfântă dimineață în care posteam negru, ca să încapă și ciorba de miel, și drobul, și stufatul, și friptura, aperitivul cu ouă colorate de mama era divin! Haleam două. Cristos învia de două ori și adevărat învia, eram gata să cred că toate lucrurile alea se întâmplaseră, numai să înting cu creștetul albușului în muștar!

Anul trecut am făcut un experiment nefericit, cu niște vopseluri nemțești (lucru nemțesc!) care nu se curățau cu nimic de pe buricele degetelor și penetrau coaja oului în mod criminal.

Anul acesta am urmat rețeta străbună. Coji de ceapă roșie și albă, apă, sare, oțet, șosete de damă Adesgo, minutarul ceasului de pe monitor. Și au ieșit așa. De bucurie că „natura nu minte” (cojile de ceapă chiar și-au făcut efectul!) am desenat niște frunzulițe, niște continente cu tuș negru, dar vă asigur că  arătau cu mult mai bine înainte.

Breaking news-ul ar fi că, la zece ouă vopsite corect, constituțional, pui coji de la două cepe, decât.
Alea mai intens colorate au primit mai multă coajă la ciorap.

Cică, dacă le fierbi cu sfeclă, ies bestiale. Încerc la anul…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, cu ce ne mândrim, experimente, strict autentic, sărbători și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Foi de ceapă, ouă, apă, sare, oțet – Paște fericit, Garagiilor!

  1. Ana G. zice:

    Paște fericit, Renata. Chiar sunt faine ouăle tale.

  2. papagigli zice:

    Nu mai stiu cine spunea ca cel mai bine se coloreaza cu ruj de buze. Se poate, dar in mod sigur trebuie executata operatiunea inaintea demacherii. Cel putin asa vad eu lucrurile.

  3. Aldus zice:

    Sfecla este un excelent colorant. Cred că e folosit și în industria alimentară pentru asta.

    Sărbători fericite și ție!

    • Da, sfecla e excelentă. Toate fructele cu antociani sunt excelente. De pe textile nu mai ies decât cu foarfeca. 🙂
      Numai bine, Aldus!

      • Vero zice:

        Jumătatea mea conjugală a dedus că petele de pe textile ies prin ştergere cu o bucăţică de vată înmuiată în detartrant pentru WC. Şi au ieşit. A urmat o clătire abundentă şi, în cele cca. 3 săptămâni scurse de atunci, textilele nu s-au găurit. N-aş putea spune la câte repetări ale tratamentului rezistă. 😀

  4. Ileana zice:

    Sa ai parte de toata dragostea de la cel de langa tine, sa o dai in mod altruist inapoi, asta inseamna LUMINA. Pretuieste lumina din viata ta! Sarbatori Luminate!

  5. Cudi zice:

    Sărbători fericite, Renata!

  6. israel zice:

    Dumnezeule mare !
    Cele mai urite oua de Pasti pe care le-am vazut in viata mea .
    Ai o scuza ca e pt prima data . Totusi , pe viitor nu mai incerca . esti varza . sau ceapă , cum deoresti

    • Israelo, te-am scos de la moderare. Azi sunt generoază, vezi?
      Ai dreptate, ouăle sunt urâte, dar nu fiindcă e prima oară când experimentez foia de ceapă, ci – știi tu! – fiindcă sunt bătrână, urâtă, proastă, n-am copii și, în loc să înfiez unul, am luat de suflet un pisic. Da’ cel puțin io nu las spațiu înaintea semnelor de punctuație. Hai, paște fericită și rumegă atent, să nu mi te umfli, tocmai acum, de sfintele sărbători!

      • israel zice:

        Renato , esti generoaza fă !
        (Cu uritenia din tine ; nimic mai mult .)
        Si nu te f …uta grija : pascutul mi-e linistit din nascare , fata !
        Ca ce-ai pascut mata (cu liniuta sau cratima cum doresti ) , cam stim . 😆

        Asa ca mi s si io generoaza : iti daruiesc tie spatiul dinainte si dupa semne .
        Pascutul , no offence , apai lasa -mi-l mie .

        IO MAI POCI FA !!!

  7. Vero zice:

    Ouăle noastre sunt încondeiate – nu de mine. N-au ieşit la fel de bine ca alea din manual, dar… orişicât. 😀

    Sărbători cu bucurie în suflet, Renata!

  8. Sărbători frumoase, Renata!
    Am încercat și eu să le colorez cu sfeclă, dar nu s-a întâmplat nimic. Cele cu ceapă mi-au ieșit ok, iar la unele le-am desenat și eu, dar cu acuarelă și când erau fierbinți, . M-am inspirat din poza de la postarea mea. Au ieșit haioase, așa pierdute printre celelalte.
    Cele cu sfeclă… nu știu. Am pus prea multă sare, ori prea mult oțet, dar au rămas la fel cum le-am pus inițial. 🙂

    • Nu am terminat o propoziție și-am rămas cu virgula descoperită și flămândă înainte de punct. 😀 Ooops!
      Deci să reluăm: și când erau fierbinți le-am desenat expresii umane (am încercat adică). Le-aș pune aici să te amuzi, dar nu știu cum să pun poze. 🙂

  9. asteptand un tren zice:

    Sarbatori luminate cu liniste si pace sufleteasca tuturor.

    Sunt frumoase ouale tale, Renata Carageani. Eu, neavand rabdarea ta, le-am aruncat!! pe ale mele in niste vopsele metalice si s-au colorat in roz si verde si albastru de zici ca-s invelite in staniol. Chiar ca-ti vine sa le mananci! :)) Asta e daca matusa mea nu vrea sa-mi spuna secretul ei! Are o metoda speciala de vopsit oua cu ceara si nu vrea sa o spuna nici picata cu …ceara! Parca ouale ei s-au rostogolit prin culorile curcubeului, asa frumoase sunt.

  10. Astea-s oua gen „fondul plastic”, chestii scumpe si sofisticate! Basca „eco”! Bravo, nota 10 pentru rabdare. Eu, anul asta, am gasit cea mai simpla metoda de vopsit oua; le-am cumparat vopsite gata, zici ca-s bibelouri, asa-s de frumoase si lucioase. Mai ca-mi vine sa le fac margele! 🙂
    Sarbatori cu pace si lumina!

  11. Samanu zice:

    Paste fericit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s