Lui Vader. Cu toată dragostea și prietenia mea.

Una dintre primele chestii pe care mi le-am impus când m-am trezit cu pisic-cadou a fost să nu vorbesc despre el la Prăvălie. Din două motive elementare.
Primul: una dintre farmacistele mele e foarte rezervată în privința animalelor de companie, adică ar ține un dulău în curtea vilișoarei, într-un padog foarte confortabil, dar l-ar hrăni cu resturi de la cina lor, l-ar mângâia cu degetul arătător între urechi și s-ar spăla imediat pe mâini, iar dacă zeii meteorologiei ar da cu minus 22 de grade, noaptea, nu l-ar accepta în casă, nici măcar în sas-ul de la intrarea de serviciu, fiindcă e câine de curte.  Cât despre pisici… le disprețuiește, fiindcă sunt perfide. Și lasă păr. Și a citit ea că există pisici care și-au asasinat stăpânele punându-se pernă pe fața lor când dormeau. Și pe urmă s-au cărat într-un colț, complicând crima la nivel de roman polițist. Și fac asta cu premeditare. Pisicile fac crimă cu premeditare și iau AN-uri și devin criminali în serie.
Al doilea e că Mariana, îngrijitoarea, e iubitoare de pisici. Are trei deodată, în cel mai bun caz. Și dacă m-ar fi știut drept „șefa cu pisic”, ar fi început să se învoiască non-stop pentru diverse urgențe medicale și sociale pe care i le-ar fi servit  pisicile pe tavă. Că au rămas pe dinăuntru. Că au rămas pe dinafară. Că au oră la veterinar. Mariana deja practică genul acesta de învoire pentru morcovii și roșiile din grădina părințească, când vine sorocul plivirii, când e culesul, când e săpatul…

Colac peste pupăză, Mariana, care e o împătimită a fesbucului cu pisici, mi-ar fi arătat tot timpul o pisică neagră foarte urâtă, pretinzând că seamănă cu motanul meu, astfel încât eu să mă simt excepțional de bine – nicio pisică neagră, perfectă, dumnezeiască nu seamănă cu Mili, dară mite pocităniile ei de pe fesbuc?!

După un an am încălcat consemnul. Acum toată Prăvălia știe că am pisic. Și pacienții noștri vechi și fideli o știu. Când n-au rețetă pentru ceva ce se dă numai cu rețetă, mă întreabă de Mili. Ce face Mili? Cât a crescut? Cât e de deștept? Cât e de frumos? Două cutii de algocalmin fiole.
Aveți rețetă?
L-ați castrat? Să nu-l castrați, că se îmbolnăvește de  rinichi.
Nu l-am castrat. Ce faceți cu zece fiole de algocalmin?
Să fie-n casă. Pentru măsea. Dacă-l castrați, vă dau eu o  adresă de cabinet, foarte bun.

Colega mea a mai tânără, aia care știe cât de periculoase sunt pisicile, și-a amintit, brusc, de copilărie, de pisicile bunică-sii.  Adorabile!… „Gândăcel”, numită așa fiindcă mânca gândaci. Vâna și mânca gândaci. Practic, un fel de „Raid” – spray, mai eficient, că te scăpa și de cadavre.
Mariana spală repejor pe jos și se avântă pe fesbuc, după poze cu pisici. Stă ca un cățel în preajma mea, degetând cu arătătoarele pe telefon și chicotește  în sinea ei, dar cu voce tare, ca de ceva irezistibil. Doar-doar îi zic: ce-ați găsit de râs?  Când îi zic, ca să fac introducerea spre să spălăm geamurile azi, vine, fericită, să-mi arate niște mostre de îmblăniți (și căței!) care ar face-o și pe farmacista noastră ( aia care știe exact unde e locul câinelui de curte!) să-l bage în casă pe viscol.

În toată degringolada asta pe care eu, și numai eu, am generat-o, azi, Mariana mi-a arătat o poză:

Pe care i-o dăruiesc garagiului Dr. Vader. Cu toată dragostea. 🙂

Reclame
Acest articol a fost publicat în copilărie, cronici, d'ale Prăvăliei, pisici și alte lucrușoare și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

49 de răspunsuri la Lui Vader. Cu toată dragostea și prietenia mea.

  1. asteptand un tren zice:

    O pisica trece strada
    Si e neagra, vai de noi,
    Chiar si veacul se opreste
    Si privind-o, se gandeste
    Cum s-o stearga inapoi!

    Ca un om fara de minte,
    Numai eu merg inainte.
    Toti imi striga, esti nebun!?
    Dar de ce imi este draga
    Si iubesc pisica neagra,
    Asta n-am cum sa le-o spun.

  2. Aldus zice:

    Unde a citit că pisicile-s criminale, într-o carte scrisă de oameni sau într-o carte scrisă de pisici? Că eu am auzit că pe lângă că-s criminale în serie, au și un talent literar și o imaginație foarte bogată, scriind beletristică de calitate.

    PS: Tu ai văzut filmele din seria Star Wars?

    • Da, în spatele fiecărei pisici scriitoare se află un biped cu talent de editor.
      Da, am văzut Star Wars. La vremea aia mi s-a părut excepțional.
      Dar personajul Darth Vader îmi place în mod deosebit, nu datorită filmului, ci datorită clipului publicitar, cu ăla negru de respiră greu.

      • Aldus zice:

        Trilogia aia veche a avut o continuare. Practic, Lucas și-a imaginat o poveste din 6 episoade și a ecranizat prima dată ultimele 3 – acelea mai vechi, pe care le știm de mult. Prin 2002 a făcut a doua trilogie, cu primele 3 episoade – care ne arată povestea de dinaintea trilogiei vechi, până exact în punctul de plecare de acolo. Aici afli cum ajunge, de fapt, Darth Vader, din copilul dotat care era, pui de Jedi și apoi cum trece de partea cealaltă și cum ajunge, în final, să poarte mască. Plus distrugerea cavalerilor Jedi, care la început formau un ordin foarte puternic, cu impact în sfera politică și militară a galaxiei. Și cum republica liberă de odinioară se transformă în maleficul „imperiu” al împăratului acela cu pelerină neagră.

        Ulterior, adică în ultimii ani, Lucas și-a vândut compania și au început să apară alte filme din seria Star Wars, pe care încă nu le-am văzut și la care, drept să-ți zic, mi-e cam teamă să mă uit. Adică mă rog, am înțeles că efectele speciale sunt mai mișto…

      • Am văzut doar trilogia aia veche. Fiindcă nu-mi place să-(mi) strivesc corola de minuni a lumii amintirilor mele.
        N-am văzut decât o ecranizare după Cei trei muschetari, și nici aia pe toată. Doar zece minute din Numele trandafirului film, după ce citisem romanul.
        Și m-am ferit să revăd Cei 7 magnifici la 40 de ani, ca să nu-i distrug mirajul de la 14 qni, când mergem sâmbăta seara cu bunică-mea la cinematrograful de cartier, după ce ea se punea la coadă la bilete când se lumina de ziuă. Înțelegi ce vreau să zic?

      • Aldus zice:

        Înțeleg, dar la partea cu revizionarea nu subscriu. De ce? Pentru că – din punctul meu de vedere – mirajul trebuie separat de puerilism. Dacă un film are cu adevărat putere magică, și-o va păstra și peste ani și ani, când eu voi fi devenit între timp mare. Dacă nu, adică dacă la revizionare filmul devine banal, înseamnă că fie ceva a murit în mine (și nu mai pot vibra la frumusețea filmului), fie mirajul din copilărie era un simplu produs al imaturității mele. Concret, când eram mic am văzut o mulțime de filme cu Jean Claude Van-Damme, pe care astăzi nu le mai numesc filme, ci manele ale cinematografiei. Și nu mi-e teamă să privesc înapoi și să spun lucrul ăsta, fără să pierd nimic din magia zilelor când alergam întins de acasă până la cinematograf și mă furișam în primele 3 rânduri, uneori fără bilet, pentru a vedea luptele cât mai de aproape. 🙂

        Seria a doua din Star Wars (episoadele 1-3, din perioada 1999-2005) e făcută din același aluat ca cea clasică (episoadele 4-6, din 1977-1983), fiind vorba de fapt de aceeași poveste, căreia îi afli acum începutul. Merită văzută. Despre filmele mai noi, făcute în ultimii 2-3 ani, nu știu nimic.

      • De fapt, am revăzut cei 7 magnifici. Tot mare film era, dar la rece. De ce ai ucide emoția?
        Doar Mozart poate fi ascultat câteva secole mai târziu, fără ca anii să-i fi știrbit ceva din strălucire. Există două feluri de artă bună: tributară și netributară timpului. Apoi vin nișele – sensibilități personale. Dar subiectul e prea larg să-l tocăm pe un blog.

      • Aldus zice:

        Eu aș relua unele lucruri care mi-au plăcut în copilărie pentru că, de exemplu, recitind Luceafărul la vârsta maturității, poți descoperi sensuri noi și profunde, pe care nu le bănuiai sau intuiai când erai elev. Alte lucruri însă, într-adevăr, nu le-aș relua. De exemplu, aventurile imaginate de Jules Verne s-ar putea să nu mă mai impresioneze la fel de mult acum. Dar nici aici nu sunt sigur.

        De asta „dragostea ține trei ani”, că ne obișnuim noi cu ea și nu vrem s-o reluăm, preferând ceva nou, nu că și-ar pierde ea magia. Noi murim, nu dragostea moare. Noi nu suntem capabili să recitim o carte, cu aceeași emoție, a doua și a treia oară.

      • Ei, nu!
        La cărți e altfel. Pot fi recitite a doua, a treia, a opta oară, fără să-și piardă farmecul, ba chiar găsești pliuri noi în care te poți cuibări.

  3. psi zice:

    insuficiența renală la feline nu apare pe motiv de sterilizare, ci din lipsa de hidratare. care la felinele de apartament este mare (și nu intru în explicații acum). dar e amuzant sfatul. 🙂

    • trebuie să mă simt liniștită că Mili bea cam 50 ml de apă pe zi? Poate 100?
      E drept că facem tot felul de jocuri și joculețe, facem apa să vibreze, ne prefacem că bem din ea, ca să-i vină setea.
      Cel mai sigur mod ca să-l fac să bea apă e să las un pahar din care m-a văzut că beau, pe măsuță, peste noapte, lângă apa lui care e într-un cristalizor mai mărișor. Am observat că preferă să bea din recipient de sticlă, mai degrabă decât din castronul lui de inox.

      • psi zice:

        🙂 noi avem fântâniță pentru sorbilă-maya. practic e un recipient cu recirculare și filtrare, o găselniță datorită căreia am scăpat de grija de a schimba des apa din castronel. mi-aș fi dorit să fi avut așa ceva și pe când trăia naomi… 😦

      • Vero zice:

        Noi avem ziţă – pentru jumătate de recirculare, că ea doar răstoarnă castronelul; de jumătatea a doua, care ţine de reumplere, mă ocup eu. 🙂

      • psi zice:

        bună ziță la casa omului, tușă! 😀 😀 😀

      • Vero zice:

        Mie-mi spui! 😆

      • Azi-dimineață eu am jucat rolul ziței. (am dat cu mopul, după.) Se pune?

      • Vero zice:

        😀
        Dacă ai dat cu mopul, după, ai jucat rolul meu. 😆

      • 🙂
        Dar invers, nu?

      • Vero zice:

        Cred că n-am înţeles bine.
        Întâi ai răsturnat şi apoi ai dat cu mopul? În cazul ăsta se pune. 😀

      • Da. EU am răsturnat, Eu am dat cu mopul. Fiindcă Mili nu părea nerăbdător să dea cu mopul, dar se izmenea în fața bălții, ca și cum Oceanul Atlantic năvălise peste noi!

      • Vero zice:

        😆
        Ziţa nu dă cu mopul, dă cu botul. Îi place să bea ce-a răsturnat. 😀

        Dar asta a fost. Bipedul casei a dat de curând ordonanţă de urgenţă pentru înlocuirea castronelelor de plastic cu unele de yena, pe care biata pisică nu poate să le răstoarne şi să le dea de-a dura pe sub pat – noaptea pe la trei.

      • Bipedul nu știe cu cine se pune. Orice Ziță va reuși, la un moment dat, să răstoarne orice. Chestie de antrenament.
        Am văzut pe net o pisică înțeleaptă care știe să ridice capacul de sticlă termorezistentă (greeu!) de pe cratița de inox și să halească, pe îndelete, bucățelele mici de carne – de nici nu de cunoaște că a umblat cineva pe-acolo. Stăpâna poate considera că a alunecat capacul. Și pune în farfurii perfect liniștită.

      • Vero zice:

        Ziţa noastră s-a lăsat păgubaşă după vreo 2 încercări nereuşite.
        Dar, fireşte, nu se ştie ce idei îi mai pot veni.
        Aşteptăm cu interes următoarele ei găselniţe. 🙂

      • O să caut fântâniță pe net. Mili e mai țăran. Bea apă nouă la 2 zile și între timp completată. Dar o fântâniță ar merita!

      • psi zice:

        zooplus. 😉

      • Mersi, psi! O să mă ocup.

  4. Acesta nu e Vader. Este Miauder, din Cat Wars

    • Nobilă casă! M-am uitat pe net, să văd care-i ăla. Nu mă pricep decât la rase de câini, sunt începătoare în pisici.
      Mili al meu e un maidanez cu tată mai rasat. Maidanez și el, dar mai de rasă. Urmare – părul lung și coada mai groasă, mai veverițoasă, cu palmier la vârf.
      Știu ce înseamnă să ai un ciobănesc german cu acte în regulă și să fii mândră de el. Constat că sunt la fel de mândră (citește fericită) să am un pisic maidanez fără acte în regulă. Băi, când pironește ochii ăia misterioși, hipnotizanți, pe tine, nici nu mai știi cum te cheamă, ce să mai vorbim de rasă!

      • Stau la curte…am si maidaneze. Doua. Oscar si Oliver.

      • Doo maidaneze – Oscar și Oliver?! În fine, nu mă mir, și Mili a fost „prințesa”, „zâna”, „fetița”, până l-au dat coaiele în vileag! 🙂 🙂 🙂

      • Oscari si Oliver sunt amandoua matze. Mai e un motan care mai trece pe la mine si implicit pe la ele, dar nu ramane cu zilele prin curte. Acela este Cookitza.
        Am avut si caini, dupa ultimul (un Akita) pe care l-am eutanasiat in toamma am zis ca nu imi mai iau altul. Ma atasez mult prea tare

      • Lasă timpul să decidă. Într-o zi, un câine te va alege pe tine. După ce a murit Lachi, și eu am jurat că nu mai vreau să văd picior (sau păr) de animal în casă, fiindcă nu mai rezist la atâta plâns. Dar a murit mama, au trecut două luni în care n-am plâns, dar n-am zis mai mult decât da, nu, și coabitantul s-a gândit să mă tragă afară din puțul tristeții și mi-a adus o grămăjoară de blană neagră cu ochi. Era mai mic decât o veveriță și mai zvârlugă. A funcționat!

  5. Sigur ca am vazut 9 Lives. De cand nu imi mai consum neuronii cu ce dau astia la tv consum filme la greu. Mai mult de 1000 /an. Da, nu e greseala o mie am zis

  6. papagigli zice:

    Nefiind motan, mi se rupe de pisici.
    Renato, dragostea mea, am revenit la Canada ca sa ma imbolnavesc, dar-ar blenoragia-n iarna lor, sa dea dumnezeu! 😆 Ieri, cel putin, imi venea sa ma fut in cur singur, atit mi-era de rau. Vraciu mi-a dat antibiotice ca cica a auzit el, in mine, o oarece congestie. O fi, s-o fut si p-aia, ca acum ma simt mai bine si mai generos. 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s