Șpaga (2)

Că tot am vorbit despre șpagă  (să-i zicem bacșiș, în continuare, că la asta o să mă refer), să vă zic cum e cu „lăsatul” la Prăvălie.
La Prăvălie, clientul/pacientul nu dă, ci lasă. Chestia asta mă scoate din fire. Nu vorbesc de 5 bani. Am strâns vreo juma’ de kil de metal arămiu într-o pungă și am tot amânat să-l duc la BNR, unde ți-l schimbă la greutate, nu la valoare (între timp am auzit că nu ți-l mai schimbă). E pe minus, cum s-ar zice.

Mă gândesc la cei DOI LEI lăsați în farfurie, la o cumpărătură de 100 de lei.
Ia să vedem de ce mă scoate din fire.
La coafor, un tuns de damă e măcar 50 de lei, îi dai 10 lei coafezei și 5 lei lu’ fata care te-a spălat. Indiferent cum te-a spălat – dacă ți-a venit apă în ochi, în urechi, dacă ți-a curs pe sub guler – ,tot îi lași măcar 5 lei spălătoresei de cap, fiindcă, și la Stat, și la Privat, fata aia are minimum pe economie, și din salariul ăla nu se poate trăi.  Clar!
La taximetrist, indiferent cât pute mașina lui, cât tremură că merge pe gaz (și ea e fabricată să meargă pe benzină), indiferent câte manele asculți, câte convorbiri telefonice cu iubi, cu colegu’, cu pretenaru’, tot îi lași 5-6 lei, acolo, să-ți răspundă la salut, să nu te blesteme/înjure după ce-ai coborât.
La doctor dai măcar 50. La cel mai amărât doctor posibil, ăla de familie, dai 50, în speranța că, dacă vreodată aude ceva ce nu înțelege când îți pune stetoscopul pe piept, o să-ți dea trimitere la cardiolog/pneumolog… Și în speranța că, din când în când, măcar o dată la trei luni, folosește stetoscopul pe tine.

La prăvălia numită Farmacie, indiferent cât a fost sfătuiala de-naltă și cumpărătura de grea, omul lasă orice metal, cu excepția monedei de 50 de bani, pe care o ia, că-i trebuie la supermarket, la coș. Mă gândeam, odată, că dacă aș da restul 90 de bani în monede de 10 bani, toată ziua, seara ar fi un plus de câțiva lei. Poate zece. Poate 15. Asta, în condițiile în care nu i-aș ierta pe cumpărători de „…și 15 bani”, „…și 35 de bani”. Pe bune, mi se pare meschin să-i schimbi omului 10 lei și să-i dai restul 9 lei și 65 de bani. Nu doar meschin, dar și neindicat: în felul acesta rămâi fără mărunt la jumatea zilei. În general, poți socoti cu capul, pe o tură, câți firfirei nu s-au luat ca rest și pe câți i-ai iertat de firfirei, și bilanțul e mereu pozitiv, între câțiva bani și câțiva lei.
Și-acum să vă spun ce mă scote din fire: când omul lasă DOUĂ BANCNOTE de UN LEU și face gestul acela generos, de sponsor principal, de om cu posibilități la care nu contează DOI LEI. Îi zic, întotdeauna, „Luați-vă restul!”. Asta înrăutățește lucrurile. Repetă gestul de renunțare fără probleme la doi lei și, eventual, precizează ce să fac cu ei: să-mi iau o cafea.
Să-mi iau o cafea?!
Păi dumnealui sau dumneaei a intrat în Prăvălie mulțumindu-mi că „l-am salvat/ am salvat-o” data trecută (habar nu mai am cu ce și din ce), că nici nu s-a mai dus la doctor, că i-a trecut durerea aia (care?) și zice ”Bine că vă găsesc pe dumneavoastră, că iar am o problemă!” și la sfârșit îmi lasă de-o cafea?!
Coafezei îi lasă de cinci cafele, taximetristului între două și trei.
Mie, de una!
Și i se pare normal, firesc, plăcut, plăcut uscat.

Până nu demult, obișnuiam să-i alerg pe indivizii de teapa asta până la ieșire, să le înfig bancnotele alea de monocafea  în mână, cu tot atâta furie cu care li le-aș fi înfipt în cur. Abținându-mă să le zic – Bre, când te-ai dus la tuns nu te durea părul, așa-i?
Între timp am înțeles că utilitatea mea pe piață e la o cincime din cea a coafezei. În fond, amândouă purtăm o tunică albă și, de multe ori, a ei e mai nouă decât a mea.

În final, încerc să evit întrebarea „Da’ ce voiai, să-ți lase și ție 10 lei?!”,  pe care ar pune-o orice prost, cu o precizare: nu refuzăm niciodată flori, bomboane, sucuri. Că e un fel de „mulțumesc!” dulce sau parfumat.  Sau ambele.

Reclame
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, amintiri, apucături proaste la români, d'ale Prăvăliei, dinozauri, epoca de piatră, jurnal, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană, părerea mea, strict autentic, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

41 de răspunsuri la Șpaga (2)

  1. Marian zice:

    Ce draci de pravalie ai matale acolo de-ti lasa omu’ si spaga ??? Si…pentru ce-ti lasa spaga , sa le pastrezi chipul in memorie iar data viitoare , sa le dai Algocalmin sau Diazepam fara retzeta ca…banuesc ca , extazy sau marijuana ….pentr-un joint amarat , nu se vinde la liber nici macar in pravalia matale ?! Apropo de…spaga , dumneata ca farmacista , te incadrezi in acele mariri de salarii cu care se lauda madamme Vasilescu ca va gratula tot sistemul medical romanesc incepand cu 1 Martie ? La 41 de ani de la Marele Cutremur , iti doresc sa ai o saptamana viitoare cat mai profitabila macar la capitolul spaga si cu multa sanatate Renata Carageani !!! 😉

    • Marian, există o categorie clienți care lasă ceva mărunțiș în farfurie ca să le crească stima de sine, fără să realizeze că te umilesc cu gestul respectiv.
      Nu, lucrez la privat, deci nu mă încadrez în nicio optimizare salarială prevăzută de madam Vasilescu.
      Da, mulțumesc de urări, apreciez umorul negru. Dacă tot ce-mi dorești bun e la capitolul șpagă, când tocmai am zis că nu luăm șpagă…

  2. castanman zice:

    Hmmm! Ce meserie ți-ai ales şi tu, Renule- alchimistă trashy…Dacă i se mai scoala odată clitul madamei Vasilesco, nu o să ne ajungă salariul din privat să achitam contribuțiile pentru a salariza bugetarii. Nesimțitii nemulțumiți. Cum poola mea să facă greve că nu-ş ce spor le-au tăiat, dar le-au dublat salariul? Cum să devină elevii parte a şantajului? De ce n-au lansat la mărirea nesimțita de n ori a salariului medicilor şi pachetul de legi antişpagă. Cu două chestii clare: cine ia/cere şpagă nu mai profeseaza la stat, iar cine oferă sau este conditionat sa dea şpaga si nu anunță autoritătile îşi pierde calitatea de asigurat. O țară de tampiți. Şi noi. Şi ei. Nu mai vorbesc de lăutăria aia a meditațiilor neimpozitate. Mi-e silă. I-a pus mana pe cur unei femei, si-am fost oripilați. Ăstia ne violează şi vrem şi perversiuni.

    • Castane, în fond, nouă, care ne-au rămas salariile pe loc, percepem o micșorare. Fiindcă prețurile s-au îngrășat de îndată ce-a făcut Vasileasca anunțurile, acum câteva luni.
      Sporurile, așa cum și le aranjaseră bugetarii din pix, erau incomparabil mai mari decât orice mărire de salariu. Pe vremea lui Boc se publicase o listă de sporuri pentru funcționarul din ghișeu. Erau câteva zeci. Printre ele, sporul pentru zâmbet. Am filosofat vreun sfert de oră la aliniatul ăla : deci eu, ori de câte ori găsisem, printr-o minune, o ghișeistă care zâmbea, nu era fiindcă interacționam normal uman, ci fiindcă ea muncea pentru sporul de zâmbet. M-am simțit ca la camera ascunsă,
      Totuși, acum câteva zile, când cu zăpezile, am auzit un miner de salină strigând că el nu mai intră în mină pentru minimum pe economie. M-am cutremurat. Imbecilii de legiuitori nu fac diferența între dat cu mopul sau stat momâie/mumie lângă casiera de megaimaș (badigardul) și omul care coboară în mină.taie la sare.

      • castanman zice:

        „Haideti sa bem, totu-i degeaba,
        prea multi cretini ne strica treaba,
        prea multi afoni compun, azi, corul
        la care-un surd e dirijorul.

        Haideti sa bem, degeaba-i plinsul!
        Vinul adinc ne soarba-ntrinsul.
        Ca dintr-un put se vede cerul,
        Tot mai departe, efemerul.”

      • Nu știam cui aparțin versurile. Noroc cu Taica Google.
        Versul șapte. Acela vers! Aia observație!

  3. Aldus zice:

    Renata, nu toată lumea trăiește ca tine. Știu că viața în București e scumpă și nu te poți ajunge cu un minim pe economie, dar unii oameni au venituri mici și joburi unde nu primesc bacșiș. Pensionarii, de exemplu. Ca atare, unii oameni nu dau bacșiș coafezei. Pentru că se tund la frizerie. Și nici taximetristului. Pentru că nici nu se coboară la nivelul unui amărât de taxi în care se aud manele. Circulă la nivel înalt, cu troleul. 🙂 Pentru un astfel de om, doi lei pot fi mult.

    Eu de regulă nu dau/las bacșiș. Am încercat de câteva ori, dar de fiecare dată m-am simțit prost, nenatural, ciudat, mai ales când era vorba de cineva cu care trebuia să dau ochii ulterior, pentru că mi se părea că o condiționez pe persoana respectivă. Poate totul era doar în capul meu, dar mă simțeam nefiresc. În sfârșit, am ocupat o vreme (și) funcția de casier. Dar nu funcționar public, ci casier pentru oameni cu bani. Încasări de mii de lei zilnic, uneori mai mult. Plusul? Poate câțiva bani. Poate. Că de multe ori erau minus câțiva bani. Acum, eu nu mă uit la 50 de bani, dar era amuzant să-l vezi pe ditamai patronul, ditamai directorul, marele ștab, cum coboară dintr-un Mercedes ultimul tip și îți dă suma exactă și pregătită în avans, inclusiv cu monede de 10 sau 5 bani, ca să nu te pună în situația proastă de a-i spune că n-ai să-i dai rest. 🙂 Mă refer aici la patronii de magazine. Sigur, nu toți, dar mulți dintre ei.

    Pe de altă parte, eu locuiesc într-un colț amărât de provincie. Un colț de provincie unde, trecând într-o zi pe lângă o femeie care vindea verdețuri și constatând că n-am bani în buzunar cu care să-mi plătesc ce-mi alesesem de la ea, femeia mi-a zis că lasă maică, îi dau eu a doua zi sau data viitoare când trec pe acolo. Evident, nu ne cunoșteam. Deci nu că nu i-am lăsat bacșiș, dar mi-a dat pe așteptare, fără să mă cunoască.

    Nu îl ultimul rând, pentru un om simplu angajatul se poate confunda cu instituția. Ce-i pasă omului respectiv că profitul merge la patron și nu la angajat? Din punctul lui de vedere, angajatul care-l servește e reprezentantul firmei pe care el o alege în detrimentul alteia, făcându-i deci un serviciu prin simplul fapt că de acolo a ales să-și facă cumpărăturile. Ce bacșiș mai vor? 😀

    • Aldus, eu trăiesc în lumea mea, doar că nu fac economii (că n-am pentru cine), deci mi se pare mai logic să merg cu taxiul când sunt nămeți, decât să fac un credit de nevoi personale ca să-mi cumpăr un inel. Nu mă tund la frizer pentru că nu sunt bărbat. Un tuns de damă costă 50 de lei în cea mai amărâtă dugheană. Poate costă 35 unde iei păduchi, dar prefer să nu încerc.

      Faptul că tu ai memorat că unii clienți coborând din Mercedes, te plăteau la a doua zecimală, cu bani pregătiți, mă face să cred că ți-ai fi dorit un mic bacșiș. Și că ai remarcat mașina lor.

      • Aldus zice:

        Da, Renata, nu zice nimeni să nu dai bani pe taxi sau ciubuc la coafeză, discuția era despre cei care-ți calcă pragul! Poate ei nu trăiesc viața ta. Poate ei nu dau ciubuc. Poate ei nu merg cu taxiul. Asta nu înseamnă că e rău să mergi cu taxiul. Dar înseamnă că nu-i poți judeca pe toți după măsura ta. Că poate pentru un pensionar care cumpără niște medicamente și care nu merge niciodată cu taxiul, ca să economisească bani, acei 2 lei sunt mult! Știi cum zic? Tu lași ciubuc în stânga și în dreapta, pentru tine e o normalitate, dar poate ei nu lasă ciubuc aproape nimănui. Și tu îi judeci pe ceilalți după modul în care te comporți tu!

        Iar pe client cum pana mea să nu-l observ că-mi plătește cu bani ficși? Și nici mașina nu puteai să i-o ratezi, când știai că are de exemplu magazin într-un colț de sat unde nici nu există drum asfaltat și se plânge mereu că n-are cumpărători, dar vedeai că se dă jos dintr-o mașină de îți picau fălcile. Dacă în fața prăvăliei tale s-ar opri un Maybach iar din el s-ar da jos Becali, ar intra și ți-ar cere produsul X, tu i l-ai da, te-ar întreba cât costă, i-ai spune că 20 de lei și 65 de bani, moment în care el ar scoate din buzunar o punguliță sau o bucată de hârtie în care sunt înfășurați niște bani de acasă, ți i-ar pune pe masă, tu i-ai număra și ai constata că sunt exact 20 de lei și 65 de bani pregătiți în avans, nu ți s-ar părea deloc amuzant? Bre, dacă mi-aș fi dorit ciubuc, probabil aș fi fost întristat, nu amuzat de ei.

        Ăștia erau clienți regulați. La modul că luau marfă de la o dată pe săptămână până la o dată la două luni, chiar dacă nu-mi plăteau tot timpul direct mie. Dar când îmi plăteau, mulți dintre ei îmi plăteau în modul pe care ți l-am descris mai sus.

  4. psi zice:

    poți duce monedele la orice bancă. ți le schimbă. eu am schimbat la transilvania așa, doar că – din ce mi-au spus mie când am fost, la sucursală nu e cu limită, pe la agenții au un număr de monede schimbabile per operațiune. parcă 99… 🙂

  5. papagigli zice:

    Cum spuneam, n-am nimic, ba sunt chiar pentru spaga, bacsis, mita si ce-o mai aparea nou in domeniu. Mai mult, nici nu-mi fac procese de constiinta intrucit nu sunt si nici nu pretind a fi vreun etalon de moralitate si virtute. Dar ce mi se pare discriminatoriu, e faptul ca numai cei ce lucreaza direct cu publicul pot beneficia de acel ceva. Noi astia care nu intram in contact cu publicul, suntem condamnati doar sa dam. Adica de ce nu sar spagile si pe mine, ca doar am grija sa nu li se defecteze avioanele in zbor? Altfel spus, am grija de viata a milioane. Cum de nu m-a oprit niciunul sa-mi dea, drept recunostinta, un $10 sau un spritz?
    Si aici mi separe mie ca intervine dezacordul pe care nu mi-l pot acorda. 😉
    Dar as vrea sa stiu ce cred beneficiarii de spaga despre aceasta nedreptate. Pun pariu ca nici nu le-a trecut prin cap, iar daca le-a trecut au spus si ei ca multi altii „I don’t give a fuck” 😉

    • Gigli, io zic să te muți cu cățel, cu purcel, unde îți petreci vacanța, că tare îți priește aerul!
      La asta nu m-am gândit, că șpaga e la ultima verigă, unde se interacționează cu clientul.
      Șpăgarul e interfața!
      În restaurante treaba asta se rezolvă printr-un regulament nescris; toată șpaga se pune la comn și se împarte procentual. Altminteri, nici un restaurant n-ar mai avea un bucătar ca lumea!

      • Aldus zice:

        Și tot din bacșișul primit de barmani/ospătari se plătesc și oalele sparte – la propriu. Sau paharele sparte.

        Da’n rest, nu le plânge de milă bucătarilor, că cel puțin bucătarii șefi o duc destul de bine. Am auzit de salarii mari și muncă de șef și „connoisseur”. 🙂

      • Da. Mi se pare normal ca făcătorul mâncării să fie zece clase mai bine plătit peste „servitorii” ei. Inconștient, când „lași” ceva la notă, lași pentru ce bunătăți ai halit, nu pentru că a venit chelnerul în pas de vals, recitând din Baudelaire.

      • Aldus zice:

        Și mie, cu condiția ca el să facă mâncarea, nu să fie un chef din ăsta cu fumuri la figurat: https://cetin.ro/amintirile-antreprenorilor-romani-faci-restaurant/

      • |În introducerea articolului, autorul zice că scrie fiindcă l-a rugat Arhi.
        Din clipa aia am citit cu reticență. Dacă ești printre favoriții lui Arhi, ești un spălat pe creier cu fițe de corporatist sau de prost sadea care nu e prost destul dacă nu e și fudul.
        Până la sfârșit nu mi-a sărit nimic interesant și credibil în ochi, decât că tipul scrie Australia cu literă mică.

      • Aldus zice:

        Bre, primul are un business, al doilea are trafic. Sau poate se cunosc din real life. În sfârșit, poate e și cum zici tu, dar prea te grăbești să pui etichete oamenilor. Părerea mea.

      • Probabil se cunosc din real life.
        Pe Arhi l-am citit suficient (într-o vreme, la început, îi trăgeam și comentarii) ca să-mi permit luxul de-a pune repede etichete celor care fac obiectul admirației sale. Arhi e atât de obositor de previzibil.
        După ce a zis Cudi că articolul e mișto, l-am citit și eu pe îndelete, mărturisesc. Dar tot n-am găsit vreo idee interesantă, care să motiveze apariția textului respectiv, cu excepția, poate, a unei scârbe cronice față de angajați, o atitudine de vechil, de Dinu Păturică.

      • Aldus zice:

        Lol. După ce am comentat eu, l-ai citit superficial, după ce a comentat Cudi, l-ai citit pe îndelete! 😀

        Mie nu mi s-a părut amuzant, ci interesant. L-am postat nu pentru calitățile scriitoricești ale autorului sau locul unde a ales să și le etaleze (de altfel chiar el începe prin a spune că nu le are cu scrisul), ci pentru că textul reflectă o realitate a tinerilor care se angajează în ziua de azi. O realitate a angajatului sictirit, care vrea ditamai salariul fără să se implice, care are impresia că i se cuvine totul dar nu-și asumă nicio responsabilitate. Practic, astăzi există o criză de angajați din două motive: primul e cel al salarizării proaste dar al doilea, la fel de important, e al „stofei proaste” din care sunt făcuți acești tineri angajați, care nu știu pe ce lume trăiesc. Gândește-te la generațiile de elevi care sunt îndopați cu manele, care nu-și scot capul din tabletă și care cred că teatrul e pentru looseri. Elevii ăștia deja au început să devină adulți și să-și caute joburi.

        Așa că da, un chef ar trebui plătit mai bine ca un chelner, că de la asta pornisem. Cu condiția să fie un bucătar pe bune, nu unul ca în exemplul de pe blogul lui Cetin.

      • Gândește-te și tu la toți acei împușcă-francul, ajunși, din greșeală, patroni. Brusc, nu-și mai văd lugul nasului, uită că se spălau la lighean și, în ciuda faptului că n-au ieșit peste hotare decât până la Ruse, vorbesc despre „angajatul român” în comparație cu alți angajați de pe planetă, ca și cum ar fi trăit comparația.
        Eu zic că spărturile de pahare și farfurii intră pe procentul de pierderi/perisabilități, care are un cont anume în contabilitate și nu trebuie imputat personalului, nici din ciubucuri, nici din salariu.

      • Aldus zice:

        Renata, tu ai o viziune greșită asupra patronilor. Este mult mai greu să ajungi din greșeală patron decât să ajungi din greșeală angajat.

        Ce-ți trebuie ca să te angajezi? Nimic. Oricine se poate angaja, pentru a demonstra ulterior că e complet picat de pe Lună. Dar poate oricine să-și deschidă un business nefalimentar? Nu. Îi trebuie în mod minimal un anumit spirit de inițiativă, o doză de maturitate și pragmatism (care să-l facă să nu-și piardă banii investiți sau primiți de la tata), abilități de conducere și gestiune etc. Calități care îl califică pentru postul de conducere pe care-l ocupă. Așadar, patronul spărgător de semințe și ascultător de manele este cu câteva clase peste angajatul spărgător de semințe și ascultător de manele și are căderea de a-l critica. Invers, nu.

        Și, apropo, n-ai nevoie să vezi lumea pentru a putea emite opinii despre români. Este suficient să ai o experiență bogată cu românii. 😉

        Tipul zicea că plata vaselor sparte de personal se face din ciubucul personalului și că asta e cutuma în domeniu, nu doar în localurile lui.

      • Aldus, unu din 100 de patroni are o afacere curată și nefalimentară fiindcă l-a dus capul și se și pricepe în domeniul activității respective. Șeful meu e unul dintre ăia și mai cunosc câțiva. În rest, toate afacerile (nu mă refer la companii multinaționale) au la bază un tun. Vorbesc de România. Poate că în Brazilia sau Norvegia o fi altfel.
        Îmi pare că tu nu ești angajat, din moment ce crezi că nu-ți trebuie nimic ca să te angajezi.
        Plata spărturilor făcută din ciubucul personalului e un abuz, chiar dacă se practică peste tot în lume. Cel mult să-l pui pe angajatul care a spart o farfurie s-o plătească din banii lui, dar nu ce sparg clienții, ce se deteriorează prin îndelungată folosire etc.
        Cum calculezi costul unui pahar spart? Tu, patron, când ai cumpărat vesela, ai luat cu mia de pahare, direct de la fabrica de sticlă și te-a costat 1 leu bucata. Să zicem că spălătorul de vase sparge un pahar. Cât îi ceri pe el? 6 lei, cât e în magazin, dacă-l cumperi la bucată? sau cât te-a costat pe tine?

      • Aldus zice:

        Sunt câteva firme mari, bazate pe tunuri, nu zic nu. Siveco pare un bun exemplu. Sau firmele lui Mazăre. Firme care trăiesc din contracte cu statul sau obținute prin trafic de influență, firme care au pornit cu sprijinul unui politician etc și care deseori fac o treabă de mântuială. Dar să spui că toate sunt bazate pe tunuri este o absurditate. Uită-te în jurul tău: numai în capitală sunt aproape 200.000 de firme. Toate buticurile pe lângă care treci sunt tunuri? Toate magazinele alimentare? Toate restaurantele? Toate atelierele meșteșugărești? Toate fabricile de textile? Toate brutăriile? Toate firmele auto și de transport? Toate hotelurile și pensiunile din țară? Hai să fim serioși! În plus, chiar și pentru a da un tun îți trebuie niște calități, în lipsa cărora banii pe care i-ai câștigat o să-i pierzi în maxim câțiva ani. Eu am auzit de oameni care au dat tunuri, la televizor. Dar toate cunoștințele mele din zona de business îmi indică oameni care au pornit de la zero, oameni care au riscat, oameni temerari, oameni care au investit efort și energie și care au reușit. Am și câțiva prieteni prieteni. De tunuri, am auzit mai mult prin mass-media. Așa că zic că exagerezi.

        La partea a doua, eu nu activez în domeniu, dar sunt legi scrise și legi nescrise. Teoretic ai dreptate, este un abuz. Practic, tu când îl angajezi negociezi un salariu ținând cont de toate aceste elemente. Așa că ok, dacă tu vii la mine să te angajezi ca barmaniță și nu dorești să plătești spărturile, atunci îți dau un salariu mai mic cu X lei decât îi dau colegei tale. Pentru că ea e dispusă să le plătească, iar eu am ținut cont de asta când i-am făcut salariul. După cum zicea tipul respectiv, angajații lui câștigau binișor, nu erau plătiți cu minimul pe economia, iar la asta se adăugau bacșișurile. Dacă jobul îți dă X, Y, Z avantaje dar tu nu vrei să dai nimic înapoi, atunci patronul te poate angaja doar cu X avantaje și nu mai e niciun abuz pe hârtie.

        Așa erau paznicii de la fostul meu job: cum adică să muncească, cum adică să-i ajute pe șoferi, cum adică să dea cu mătura sau să curețe terenul, în fișa postului de paznic nu scrie așa ceva! Dar dacă veneai la 2 noaptea, puteai să tragi focuri de artificii, că nu te auzeau. Ba unul dintre ei se bloca pe dinăuntru, să nu-l deranjeze nimeni. Puteai să furi depozitul cu tot cu ei. Sigur că în fișa postului nu scria că trebuie să facă curat sau să depună efort fizic, dar nici că pot să doarmă în voie nu scria. Ei, nici în fișa postului de chelner nu scrie că are voie să accepte ciubuc. Dacă niciunul dintre chelnerii mei nu acceptă ciubuc, atunci clienții o să mă frecventeze mai des și în număr mai mare, pentru că plătesc mai puțin per total. A, că toți chelnerii din toată lumea iau ciubuc? Cum ziceai tu: chiar dacă se practică peste tot în lume, e neetic. Vezi ce frumos se compensează?

      • Aldus, micile prăvălii de la colțul străzii, brutăriile, „mâncătoriile” take away nu au pornit cu tunuri, dar se țin cu capul la suprafață prin comerț la negru. Ah, chiar nu trebuia să zici brutării! Niciodată n-am văzut un bon fiscal pentru o pâine pe vatră și nici n-am auzit clănțănind casa de marcat. Buticul de colț de stradă primește bonuri de masă, deși nu are contract cu firma care le produce și nu le decontează acolo. Le acceptă, însă, fiindcă face cumpărături pe persoană fizică cu ele, din magazinele de la poarta fabricilor de mezeluri (Fox, Meda). Cumpără un pachet de crenvurști pe firmă și nouă pachete pe bonuri de masă, pe persoană fizică. Am văzut faza asta cu ochii mei.

        Din păcate, legislațiacomercială românească nu-ți permite să reziști pe piață fără ciupeli la negru, decât dacă ești MARE, atașat politic, colaborator al serviciilor de informații.
        Tot din păcate, patronul român nu visează o afacere autentică, prosperă, de durată. El vrea să-și amortizeze cheltuiala, pe care n-o numește investiție, ci pagubă, în cel mult un an. Fiindcă, patronul român, cu unele excepții notabile, e băiatul unui tip cu bască și „teneși”, un țucalar de partid comunist, un parvenitor, unul cu foamea-n mațe atât de mare, că i-a colonizat și creierul.
        Există o linie fină și tăioasă ca un bisturiu între băieții foștilor patroni care s-au apucat de afaceri după revoluție și băieții foștilor băieți de prăvălie care s-au apucat de afaceri după revoluție. Îi zicem revoluție, ca să simplificăm lucururile, dar știm foarte bine că n-a fost decât o schimbare de blană.

      • Aldus zice:

        Și invers: dacă tu ai un teren la țară și mă angajezi să-l lucrez o zi, și îmi dai o sumă bunicică, ținând cont că-i mult de lucru și probabil nu voi termina decât seara, iar eu la ora 16 pun pușca jos și te las în plata Domnului, că pe hârtie ziua de muncă e de 8 ore și să mă ții mai mult constituie un abuz, cum ți se pare? Păi bre, tu mi-ai dat niște bani știind că așa se angajează peste tot zilieri, iar eu te iau cu abuzul și hârtiile! Dacă știai că fac așa, îmi dădeai jumătate suma, sau – și mai bine – îți căutai alt om, care să nu te încurce.

        Ei, angajații acelui tip erau și ei aterizați într-un domeniu pe care nu-l cunoșteau și probabil aveau impresia că pentru banii pe care-i câștigă nu trebuie să facă decât ce scrie în fișa postului. Că ei erau plătiți bunicel pe cartea de muncă și câștigau încă un salariu din bacșișuri, care nu erau prevăzute în fișa postului, asta era bine. Aici nu mai făceau nazuri că nu se respectă la milimetru fișa postului. Ăsta era avantajul lor.

        Cum ziceam, tinerii de azi nu prea știu pe ce lume trăiesc.

      • Cudi zice:

        Foarte mișto articolul, am râs.

      • papagigli zice:

        Renata, dragostea mea, ma stiu destept dintotdeauna, doar ca valoarea-mi va fi apreciata cu justete, postmortem. C-asta-i soarta noastra, a geniilor 😆
        Dar facind abstractie de genialitati, as vrea si eu sa fiu mituit si nu stiu cum sa fuck 😆
        A propos. Sotia a facut un mare catering si nu avea pe nimeni sa aibe grija de bar, ca ala pe care-l trimetea in mod obisnuit era cobza. Si uite asa m-am dus eu. Catering-ul fusese comandat de niste fosti rock-eri, care s-au facut manga si cum eu le turnam pe git, m-am ales cu fo 200 spaga pina la final, ceea ce mi-a placut nespus, basca faptul ca una din rock-arite, manga si ea, mai avea putin si mi-o tragea in vazul lumii, spre deliciul celorlalti care o incurajau. Si daca n-ar fi fost alea doua fete angajate de nevasta-mea sa serveasca, spaga ar fi fost si-n natura. Ca vorba poetului, omu-i frate cu natura. Frate vitreg, ca nu m-as fi dedat la incesturi 😆
        Si ca veni vorba, eu n-as avea nimic impotriva spagii”in natura” 😉
        Cum ar fi sa-i spui doctoritei, „ti-as da 100, dar mai bine te fut” 😆 Eu as incerca, dar doctorita mea e mai doctor si nu ma atrage 😆

      • Arlech zice:

        Şi dacă-l atragi tu pe el şi-ţi spune: „Decât să-mi dai 100, mai bine mă fuţi/ te fut (după caz)? 😆

      • Gigli, ori îngirjești avioane, să ajungă pasagerii cu binișorul pe pământ, ori ești ditai bomba sexy, numai bună de dezamorsat?!
        🙂

      • papagigli zice:

        Arlech, tu cam tii cu ursu, dar iti pot spune ca depinde de calitatea serviciului pe care-l presteaza. Ca daca merita doar un blow job, atunci n-o fut nici rugat, ca n-am ajuns prostul lor, sa le dau mai mult decit li se cuvine 😆

      • Arlech zice:

        Exact, Gigli, e vorba de urs, nu de ursoaică 😛 , c-ai zis că doctoriţa ta e doctor. Deci nu e vorba s-o fuţi, ci să să-l fuţi (dacă e pasiv), dau să te fută el (dacă e activ).

      • papagigli zice:

        Arlech, p-aia o lamurisem deja. Tipul nu e genul meu. Adica, nu e genul feminin. 😛 Si oricum, nu eu sunt cel care primeam spaga, ci el/ea. Asa ca te rog sa te axezi pe varianta acceptabila si compatibila cu preferintele si orientarile mele. 😆 😛

      • Arlech zice:

        Păi tocmai asta-i beleaua, Gigli. Că el/ea primeşte spaga. Şi, ca să fie treaba bună, trebuie să-i oferi ce dă de înţeles că-i place, nu ce-ţi convine ţie, că puţin îi pasă de preferinţele şi orientările tale. 😛
        De exemplu (legat de preferinţele cui trebuie satisfăcute), în vremurile de demult, când mai tot românul împingea Kentu’ drept şpagă, doctoriţa mea le-a spus unora, pe şleau: „Maşina mea nu fumează.” Şi oamenii s-au simţit şi-au venit cu plicu’ cu sute, ca să-şi ia ea ce vrea pentru maşină.

      • papagigli zice:

        Pai da, dar in acel caz, intervine blow job-ul, ca nu l-am amintit doar pentru a-mi satisface o placere 😆

      • papagigli zice:

        Bomba _ulii 😆 Uliuuu!

      • Cudi zice:

        La faza cu plata spărturilor, e subiect de controversă în toată lumea și, deși nu e legal să li se impută angajaților, unii patroni forțează nota. E plin netul de discuții în „n” limbi pe tema asta.
        http://www.waitersrights.com/restaurant-faqs-broken-plates/

      • Cudi, cum ziceam, e o falsă controversă. De-aia le zice perisabilități, fiindcă se sparg. Firma le suportă. Firește, nu și dacă un chelner nervos dă cu farfuriile de pământ, ca să se detensioneze. 🙂

  6. zazania zice:

    Daca mai traia Carcotasu’ , ti-ar fi dat el una peste bot! Acu, daca a trecut in lumea dreptilor, o s-o fac eu: in adaosul comercial negociat de mai marii tai intr’ale profesiei, recte Colegiul Farmacistilor cu ANM, cu MSF si cu pizda ma-sii este inclusa consilierea profesionala. Daca farmaciile ar fi fost considerate de la bun inceput unitati sanitare, alta era discutia dar s-a socotit mai profitabil sa fie considerate societati comerciale. Asa ca , taca-ti fleanca!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s