Șpaga

Am citit, pe blogul lui Aldus, un articol echilibrat despre cât de înrădăcinat, pe nedrept, e mitul „doctorii români sunt cei mai mari șpăgari, dacă nu arunci cu teancuri de bani în ei, te lasă să mori cu zile”.
Autorul zice că mitul se bazează pe experiențe individuale generalizate și pe influența mediei, care nu selectează decât întâmplări scandaloase (se moare pe capete de gripă, se moare pe capete de infecții intraspitalicești, un chirurg i-a amputat mâna stângă unui pacient căruia trebuia să i se amputeze piciorul drept…), pentru a stârni interesul publicului.
Eu sunt de acord cu tot ce zice Aldus în articol, mai puțin cu titlul, care s-ar fi potrivit unui alt text, pe aceeași temă.  🙂
În ultimă instanță, să presupunem că Aldus și cu mine am fost niște răsfățați ai sorții, am avut foarte puține ocazii de-a călca într-un spital ca aparținător sau ca pacient și, ce să vezi, în aceste puține ocazii nu ne-a scuturat nimeni de bani la negru, condiționând, astfel, dreptul nostru la serviciile medicale românești.
De-aia sunt dispusă să las în coadă de pește discuția despre cât de ticăloși , inumani, șpăgari și perverși sunt doctorii de spital românesc (aștept opinii, însă) și să mă opresc doar la noțiunea de ȘPAGĂ.

Cât de dispus e românul să lase șpagă și cui, fără să se simtă deranjat?
Chlenărului (că șpaga la consumație te face să te simți boier)? Taximetristului – (idem)? Funcționarului dintr-un ghișeu administrativ (că te-a rezolvat mai repede și  a închis ochii la niște acte lipsă)? Casierului de la magazin (că pari culant, relaxat financiar)? Polițistului care tocmai te-ar fi încălțat cu o amendă (că ștergi o culpă discutabilă și economisești timp și permis)? Controlorului de bilete ( să nu te faci de râs în fața celorlalți călători)? Măcelarului (că ți-a livrat mușchiulețul cel mai curățat de pielițe, tendoane, grăsimici)?
Mmm? Așa-i că suntem generoși la șpăgi de 20 de bani (zilnic), de 2 lei (săptămânal), de 20 de lei (lunar), de 200 de lei (anual)?

Și nu chemăm televiziunile, fiindcă am dat să ne simtem bine, când suntem sănătoși.
Dar vine o zi, o dată în viață sau de două ori, când suntem foarte bolnavi și un bou de doctor ne taie, ne coase, ne sudează oase, și-i aruncăm și lui, în disperare de cauză, conform mercurialui ipotetic al salonului sau propriei intuiții, O MIE de lei.

Ulterior, emitem opinii publice  despre nemernicul sistem de sănătate românesc.  Și omitem să mărturisim că i-am lăsat taximetristului care ne-a dus la spital opt lei, că n-aveam mărunt, că n-a pus frâne d-alea de începător…

 

 

 

 

 

 

Reclame
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, experimente, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană, o ţară frumoasă, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

55 de răspunsuri la Șpaga

  1. Vero zice:

    E foarte adevărat că şpaga deschide toate uşile şi netezeşte toate potecile, nu doar prin policlinici şi spitale, şi că foarte mulţi îşi schimbă atitudinea după ce văd că n-ai venit la ei cu mâna goală.
    Problema e că există acel jurământul lui Hippocrate şi că, dintre toţi şpăgarii, e asociat numai cu medicii. De la ei oamenii au pretenţii. Şi mai toată lumea a păţit câte-o fază „memorabilă” cu câte-un medic şpăgar. Uite cum a fost la mine:
    Când încă lucram amândoi la aceeaşi fabrică, bărbatu-meu a făcut o criză de lumbago care l-a trântit la pat. N-a putut s-ajungă la serviciu. M-am dus eu la cabinetul medical din fabrică (doctoriţa de acolo ne devenise între timp medic de familie) şi am spus ce şi cum. Cucoana s-a uitat la mine ca la un mâţ jegos dar tupeist, ieşit la cerşit, şi m-a întrebat: „Şi ce să-i fac eu?!” M-am blocat. n-am ştiut ce să-i răspund, da’ mi-am adus aminte că am în buzunar plicul cu şpaga, l-am scos şi i l-am pus pe birou. Şi vocea ei s-a îndulcit brusc: „Haideţi să-l vedem, că sunt cu maşina.”
    Ca revers al medaliei, ar fi de spus că persoana în cauză e încă medicul nostru de familie. Şi nu mai aşteaptă ciubuc chiar pentru orice, ba chiar l-a refuzat cu o altă ocazie, când i-am dat telefon şi a venit să-l consulte pe bărbatu-meu acasă. Şi, nimic de zis, e o foarte bună diagnosticiană.
    Dar nu-s numai medicii, mai sunt şi asistentele (în fine, o parte dintre ele). Tot cu bărbatu-meu am fost la proceduri, pentru tot spatele lui (îl însoţeam pe post de şofer, că nu-i pria apăsatul pe pedale), şi, cât n-am scos nimic din buzunare, am aşteptat pe coridor o grămadă între o procedură şi alta. După ce am cotizat pe la toate cabinetele, prima asistentă care ne vedea intrând dădea sfară-n ţară: „A venit dl. Mircea!” Şi se găsea imediat un loc disponibil pentru dl. Mircea, care nu mai aştepta mai mult de un minut sau două între o procedură şi alta.
    Pot să zic că şi că am găsit o dată o asistentă foarte cumsecade. M-am dus la spital cu trimitere, moartă de durere, şi după ce m-a văzut gata să plâng când mi-a explicat că trebuie programare şi că nu-i loc decât peste vreo trei zile, mi-a spus să rămân şi m-a băgat în cabinet imediat ce a ieşit pacientul dinăuntru. Şi nu i-am dat nimic, nici înainte, nici după, că eram tânără şi proastă, nici n-aveam bani de ciubuc la mine.

    • Vero, absolut toate lucrurile sunt cu dus și întors. Până n-ai zis că doctorița, fostă de fabrică e o bună diagnosticiană, mă pregăteam să-ți spun că doctorii care aleg medicina muncii și medicină de familie sunt cel mai slab pregătiți. La examenul de specialitate, ultimele locuri rămase libere sunt pentru specialitățile astea două și ultimii clasați le înhață, nu din vocație, de nevoie.
      Pe de altă parte, cu ce mari provocări de diagnostic se confruntă ei? Lumbago, pneumonie, hipertensiune, aritmie cardiacă, colică renală/biliară… Grosier! La nivel de rezident. Legislația îi obligă ca, la cea mai mică suspiciune de patologie, altceva decât gripă, să trimită bolnavul la specialist. Și e corect, atâta vreme cât ei nu mai sunt nici umbra vechilor „medici de casă”, competenți, cu experiență, cu vocație, cu pasiune.

      Problema personalului mediu este, da, o problemă, cer șpagă pe față sau în tăcere, printr-un comportament nesimțit, plictisit, disprețuitor față de pacient.
      Nu mai departe decât ieri am întrebat o asistentă din spital care ne e pacientă veche și nu-i facem alte favoruri decât că ia pe datorie până la câteva sute de lei, fără termen scadent precizat, dacă poate să mă ajute și pe mine, o dată la două luni, să-mi dozez colesterolul.
      A fost extrem de amabilă: ”Cum să nu?! Le întreb pe colege cât vă costă și vă spun. Stabilim data…”
      Era limpede că nu m-aș fi dus cu mâna în cur, din stradă, să abuzez de laboratorul spitalului care lucrează pentru internați, dar a simțit nevoia să-mi precizeze. De obicei, plătește cu bancnote de 10 lei, împăturite în patru, în trei… Nu trebuie să fii prea deștept ca să deduci de unde are cucoana asta zece-douăzeci de bancnote de 10 lei, foarte discret împăturite, în buzunar.

  2. krantz zice:

    Eu zic să facem mai întîi o diferențiere între șpagă și bacșiș. Că deși ambele remunerează destinatarul, una condiționează o chestie iar celălalt, cică apreciază și-i pune chestiei moț.

    • Marian zice:

      @Krantz MAI MULT DECAT CORECT !!!

    • Bună precizare, krantz. Bacșișul e post-serviciu, șpaga e pre.
      Șpaga se dă pentru o favoare, bacșișul e un fel de „mulțumesc!” Să zicem că bacșișul e ceva facultativ și nu foarte discutabil. Șpaga însă…
      În mediul spitalicesc lucrurile sunt ceva mai complicate. Tindem să considerăm că dăm șpagă pentru un drept, dar, uneori, e vorba de o favoare. Fiindcă te duci la camera de gardă cu o colică renală, dar și cu o tuse care durează de trei săptămâni. Fiindcă vrei să te opereze doctorul X, nu doctorul Y. Fiindcă vrei o internare de 24 de ore, ca să nu plătești investigații neacoperite de asigurări.

  3. psi zice:

    șpaga e oarecum derivată din bacșiș ori mai corect din peșcheș. soră-sa cum ar veni. eu cred că ține de balcanism, de cultura locului ”a da ceva”, moștenite de la otomani.
    eu așa cred.

    • Marian zice:

      @ psi Gresesti !!! Bacsisiul este una , peschesul alta , iar spaga…este mita pur si simplu si , nu-s ” mostenite de la otomani ” , asa cum suntem tentati , eventual cum am fost invatati sa credem .

      • psi zice:

        dar de unde sunt? chiar sunt curioasă. și ok, admit că pot greși, explică-mi, te rog diferența, așa cum o vezi tu.

      • Marian zice:

        @psi Cu mult respect psi , la doua dintre acestea le-a dat Krantz definitia corecta . Peschesul sau tributul…nu te mai plictisesc si eu cu ceva in plus fatza de ceea ce sti deja , ideea este ca…toate , dar absolut toate , insemneaza acelasi lucru : modalitati de-a cumpara ceva : liniste , respect , si etc . Insa , toate aceste practici sant mult mai vechi decat credem noi iar daca Iosif n-ar avea interzis pe teritoriu garii , nu ma-ndoiesc d e faptul ca , ne-ar putea da suficiente exemple de prin scrierile stravechi …chiar si din Biblie sau mai ales din Biblie , pe acesta tema . Respect deosebit psi !

    • Da, și eu cred că e o apucătură balcanică, psi. Otomană, fanariotă… Ambele…

  4. Eu as infiinta o zi ,doar una,cand nimeni ,dar absolut nimeni , sa NU ofere NIMIC ,absolut nimic , celui care e obligat , prin functia sa, s-o faca normal .
    Cred ca S-ar opri planeta la statia Romania caci , ” asa se face”.
    Cine ofera e vinovatul #1.
    (ouale crude si rosiile bine coapte -le astept pe peretii or fereastra mea ; nu murdariti pravalia Renatei )
    Asa s-a impamantenit de la barza ,branza , bacsis, manz,hogeag, hazna si nu in ultimul rand….halva ;);)

    • windy, votez și eu pentru ziua aia. Și în anul următor să se declare, de la Guvern, cinci zile fără șpagă. În următorul să se legifereze ca în absolut toate sărbătorile oficiale (zile libere prin decret) șpaga să fie interzisă.
      Până la urmă, să se declare o zi națională a șpăgii și 364 fără.
      Subscriu!

  5. Oops,de fapt venisem sa va zic : happy martisor day !;)
    Cheers (__)? !

  6. Aldus zice:

    Adică, avem trei tipuri de șpagă (și implicit de vină): șpaga zero, când medicul nu vrea în ruptul capului, șpaga acceptată, când medicul primește, și șpaga pretinsă, când medicul condiționează (direct sau indirect) actul medical de o compensație.

    Eu aș mai introduce o diferență de nuanță, și au zis câțiva comentatori mai sus de șpagă versus bacșiș. Dacă te oprește cineva pe stradă și vrea să-ți dea 100 de lei, refuzi? Poate e un milionar excentric, poate e un habotnic căruia i-a zis preotul să fie mai darnic. Ce contează? Un cadou nu ridică probleme morale, așa că îl poți accepta. O bancnotă găsită pe jos, pierdută sau aruncată de cineva, iarăși nu ridică probleme. Problema șpăgii este că vine cu tot felul de obligații, deoarece persoana care ți-o dă așteaptă ceva în schimbul ei. Așa că data viitoare când o vezi pe coridor trebuie să îi zâmbești, să o bagi în față etc. Din punctul ăsta de vedere, șpaga este urâtă. Dar un gest de recunoștință făcut după operație în ce categorie intră? Nu știu. Poate omul nu-ți cere nimic, e doar recunoscător pentru că l-ai tratat cu atenție și vrea să-ți mulțumească personal. E urât gestul? Iarăși, nu știu. Depinde de om și de ce gândește când îți dă banii ăia. Depinde și de ce gândești tu când îi primești (de ex, ar fi fost ok și dacă nu ți i-ar fi dat?).

    Dacă mă gândesc bine, nu cred că conceptul de șpagă în sine deranjează, ci faptul în care ni se pare că ea ne răpește sau consolidează un drept. Realistic vorbind, cred că șpaga de tipul doi, adică cea acceptată, se întâlnește peste tot (chiar dacă există în toate domeniile oameni perfect integri, care nu vor dori s-o accepte nici în ruptul capului). Iar pacientul care-i dă medicului un plic este adeseori funcționarul care primește un ban în plus de la omul din fața ghișeului, pentru că salariul de abia-i ajunge să supraviețuiască, sau nașul care te lasă fără bilet, după ce i-ai băgat o hârtie în buzunar. Ziceam că nu șpaga în sine deranjează. Argument: care șofer, salvat de la amendă de o mică atenție făcută polițistului care l-a tras pe dreapta, s-ar declara apoi revoltat de comportamentul acestui polițist, numindu-l șpăgar? 🙂

    Teoretic, șpaga pe care o ia medicul (ca să îți acorde o atenție sporită) și șpaga pe care o ia polițistul (ca să nu te amendeze) fac ambele parte din categoria mitei, dar una ne revoltă, iar cealaltă nu. De ce? Pentru că în primul caz ni se pare că trebuie să beneficiem de totala atenție a medicului în mod implicit, prin simplul fapt că plătim un CAS din care medicul își ia banii, în timp ce în cazul secund ni se pare că… de fapt nu merităm să luăm amendă, chiar dacă am încălcat regulile de circulație! Așa că suntem de acord să încălcăm regulile sistemului, atunci când sistemul e împotriva noastră (vrea să ne amendeze!), și atunci nu mai e o problemă că dăm șpagă, ba chiar suntem bucuroși că am dat peste un polițist așa omenos, dar ne revoltăm atunci când șpaga încalcă regulile unui sistem care ni se pare că ne apără (dreptul la tratament medical gratuit!).

    N-am o concluzie. Zic doar că-i interesant.

    • Aldus zice:

      erată:

      nu cred că conceptul de șpagă în sine deranjează, ci faptul că ni se pare că ea ne răpește sau consolidează un drept

    • Marian zice:

      @Aldus Dupa parerea dumitale Alexandru Arsinel sau Mirabela Dauer au dat spaga pentru a fi operati { unul pentru un transpalnt de rinichi iar cealalta pentru…o extirpare a unui rinichi } sau , s-au bazat , doar pe notorietate ? Deci , vezi ca , la spaga , mita , ciubuc , purboire trebuie adaugata si asta : NOTORIETATEA . Aceasta , NOTOIETATEA , iti deschide usi inchise de obicei vulgului si poate face ca instantaneu , caciulile celor la care te duci c-o nevoie , sa sara singure de pe capul alora . Constantin Crisan , omul care-mi facea o deosebita cinste chiar si prin faptul ca , ma baga in seama , a murit in final de Octombrie 1996 in urma unei operatii pe cord deschis , operatie efectuata la o clinica din Targu-Mures . Tipul era ” doar ” un … filosof care , prin conceptele sale , mai mult si-a facut dusmani decat amici astfel incat , ” notorietatea ” sa era egala cu 0 caci…cine dracu-a mai citit dupa ’89 filosofie !? Deci , adauga si NOTORIETATEA pe lista dumitale si , eventual dezvolta subiectul .

    • Aldus, rămân la începutul comentariului tău: pe mine, dacă mă oprește un om pe stradă și vrea să-mi dea 100 – 1000 – 10000 de lei/euro/dolari, refuz. Categoric!
      O să-ți spun și de ce: evit ca, într-o zi, necunoscutul să mă întâlnească din nou, tot din întâmplare, și să-mi ceară o favoare, un compromis pe care eu nu pot să le fac.

      • Aldus zice:

        Da, dar dacă persoana respectivă ar fi Becali, l-ai refuza? Sau dacă ar fi un om cu care știi că nu te mai întâlnești niciodată? Ideea era că îți face cineva un cadou, sau îți dă niște bani pentru că nu mai are nevoie de ei, adică nu te condiționează cu nimic. Exact ca în situația în care îi găsești pe jos.

      • Pe Becali, mai ales, l-aș refuza. 🙂 El e generos din grandomanie și, cred, dacă s-ar lovi de un refuz s-ar simți ca un exhibiționist care nu beneficiază de țipătul spectatoarei.
        Nu e același lucru cu găsitul banilor pe jos. Banii căzuți pe stradă sunt buni de luat. Îi poți păstra sau îi poți dărui mai departe dacă ești superstițios și crezi că banii găsiți aduc ghinion ( născut din bombănelile celui care i-a pierdut).

      • Aldus zice:

        A, deci pe tine te interesează mai mult cum se simte Becali decât cum te simți tu! 😀 Din partea mea, să se simtă cel mai mare și mai tare, cât timp îmi dă bani, îi iau! Că nu-mi conduc viața după cum se simte el, ci după cum mă simt eu! 🙂

        Cu asta mi-am amintit de o iarnă în care unii copii colindători se așezau a doua oară la rând, ca să-l colinde pe Becali, și Becali îi scotea cu „Bă, tu ai mai fost!”. 🙂

  7. DoarF zice:

    Mai este inca un tip de spaga: te cheama in cabinetul particular sa te taxeze pentru aceleasi operatiuni pe care le putea face gratis in spital.

    Renta, Aldus a cerut o statistica sub pretextul ca daca nu avem documentare stintifica, nu ar trebui sa comentam. Dar daca ar da o cautare pe conu’ gogu ar vedea ca sunt destule studii care vorbesc de cifre foarte mari(ex 80% din pacienti dau „spagi”).
    Dupa cum am mai discutat, cunosc destul de bine sistemul medical in calitate de pacient dar si din perspectiva unui insider: exista ingeri si exista demoni. Aldus vorbeste generic, despre niste bani gasiti pe strada sau despre o mita data unui politist pentru ca ai calcat pe bec. Nu stiu cum poate el sa compare aceste cazuri cu cineva dat jos de pe masa de operatie ca nu a cotizat cu suma asteptata in avans(avea plicul in bagaj, dar nu a stiut pentru ce e scoaterea din salon). Mai zice ca „că conceptul de șpagă în sine deranjează, ci faptul în care ni se pare că ea ne răpește sau consolidează un drept”. Eu zic ca filozofarea asta nu are(face sic!) sens atunci cand vorbesti de sanatatea omului. Nu atunci cand omul acela( sau familia) este foarte vulnerabil si ar face orice pentru a iesi din situatia respectiva. Sau, privita altfel, cand omul este pe marginea prapastiei, doctorul il impinge cu piciorul(Leonidas style) in loc sa-i intinda mana.

    Renata, tu ai spus ca ai dat doar peste doctori cumsecade. Altcineva(Aldus?) spune ca nu se face tam-tam cand nu ti se pretinde nimic pe motiv ca asta e normalitatea. Total de acord: in sistemul medical sunt si persoane carora nu ai ce sa le reprosezi. Cel mai recent caz intalnit, o doctorita cu care te luptai sa-i bagi bani in buzunar. Iar daca reuseai, ea ii folosea sa cumpere medicamente nedisponibile in spital pentru cei mai sarmani care nu-si permiteau sa le cumpere. Dar, faptul ca lumea, in general, percepe doctorii ca spagari, se datoreaza experientelor avute. Si trebuie luptat ca sa ramana in sistem doar ingerii, nu sa numaram daca sunt mai multi ingeri sau mai multi demoni
    my2c

    • Aldus zice:

      Da’ nu le compar cu cineva dat jos de pe masa de operație. Le compar cu cineva care, din proprie inițiativă, îi dă un plic medicului.

      Concret: banii pe care-i dai polițistului ca să nu te amendeze constituie sau nu o șpagă? Iar polițistul care-i primește este sau nu șpăgar? Și e bine că-i șpăgar, sau e rău?

      Eu doar am plusat pe ideea diferitelor tipuri sau nuanțe de șpagă, deschizând o linie nouă de discuție.

    • Cudi zice:

      DoarF, subscriu celor doi cenți ai tăi.
      Două precizări la exemplele lui Aldus:
      – mi s-a întâmplat și mie, de mai multe ori, singură fiind sau cu soțul meu, să găsesc, pe stradă, câte o bancnotă. Am ridicat-o, m-am uitat de jur împrejur după cel/cea care ar fi putut s-o piardă și, negăsindu-l pe acesta/aceasta, am intrat în cel mai apropiat magazin sau instituție și am lăsat-o la intrare, la biroul/ghișeul relații cu publicul. Cu explicația că am găsit banii în cutare loc și că, poate, proprietarul se va întoarce după ei. Toate țările dezvoltate au, în magazine și instituții, locuri cu diverse obiecte lost and found. Chestia asta cu ce-am găsit e al meu sau ghinionul altuia, norocul meu, sunt rahaturi. Oamenii civilizați nu-și asumă bunurile altora doar pentru că le-au găsit pe stradă.

      – analogiile cu șpaga dată polițistului de la rutieră sunt prost alese. De ce? Îi dai șpagă polițistului nu ca să-și facă treaba pentru care e plătit, ca în cazul doctorului, ci dimpotrivă, ca să nu-și facă treaba pentru care e plătit, să nu te amendeze pentru că ai încălcat legea.

      • Aldus zice:

        @Cudi

        La prima, eu aș fi luat banii. Pentru că șansele ca cel care i-a pierdut să îi recupereze sunt zero. În plus, neatenția se plătește. Eventual, dacă i-aș fi găsit într-un portofel, m-aș fi gândit să-i duc la poliție, nu într-un magazin oarecare, unde să ajungă în buzunarul vânzătorului datorită prostiei mele. Sau a lipsei mele de civilizație. 🙂

        E valabil și reversul: dacă pierd niște bani pe stradă, n-o să mă aștept să mi-i returneze cineva. Am fost căscat, asta e, mi-am meritat-o! Înseamnă că trebuie să învăț să fiu mai atent, iar asta-i de o mie de ori mai important pentru mine decât să-mi recuperez banii respectivi. Așa că cu cât mă ustură mai tare, cu atât mai bine pentru mine, în perspectivă!

        În concluzie, ba da, banii pierduți sunt ai celui care-i găsește, pe principiul că fostul proprietar n-a fost capabil să și-i păstreze, asta dacă vorbim de bani despre care oricine poate zice că-s ai lui. Dacă însă vezi că-i cade ceva din buzunar unui trecător din fața ta, îl oprești și îi dai ce i-a căzut înapoi.

        La a doua, e adevărat ce zici tu, dar există o situație în care niciunul dintre cei doi nu își face treaba, iar acea situație este legată de primirea sau așteptarea unei șpăgi. Medicul nu își face treaba dacă nu i se dă șpagă. Polițistul nu își face treaba dacă i se dă șpagă. Șpaga îl determină pe polițist (în mod direct) să-și încalce îndatoririle, în timp ce gândul sau speranța la primirea unei șpăgi în determină pe medic să-și încalce îndatoririle. Amândoi și le încalcă, doar că medicul care pretinde șpagă te mai șantajează puțin. De fapt, și polițistul face același lucru, numai că o face „legal”. Că ar putea foarte bine să-ți dea doar avertisment, nu-i musai să-ți dea amendă. Dar nu, el îți dă amendă, așteptând, eventual, să-i bagi ceva în buzunar. Care-i diferența?

        În sfârșit, ideea nu era cum gândesc ei, ci cum gândim noi: pe medic îl blamăm pentru că a luat șpagă, în timp ce de polițist ne bucurăm. Păi dacă criticăm șpaga, de ce nu o criticăm, tot timpul, nu doar acolo unde ne convine? Adică unde ne scapă de o pedeapsă? Acolo e foarte bună șpaga, nu mai e murdară, polițistul e un om super! 🙂

      • Cudi, să duci un portofel la poliție e teribil de rău! 🙂 Dacă portofelul conține cel mai mic indiciu despre identitatea proprietarului, merită să iei cazul pe cont propriu.
        Pierzătorul va reface drumul înapoi, nu se va duce la poliție.
        Dacă, prin absurd, s-ar duce, nu sunt sigură că polițistul din ghișeu (indiferent de patria lui mumă) se va grăbi să i-l înapoieze.

      • Cudi zice:

        Renata, câtă vreme nu-l păstrezi pentru tine, că-l duci tu omului sau i-l dai poliției, e bine. Nasol e când îi mulțumești Domnului că te iubește, scoțându-ți în cale o bancnotă, un telefon, un portofel și-l vâri împăcat în buzunar, că de-acum e al tău.

      • papagigli zice:

        Cudi, poate gresesc, dar mie imi suna cam asa. Spaga o dai pentru un serviciu legal. Iar mita, pentru un serviciu ilegal. Asa ca in acceptiunea mea, tu vorbesti de mita. E adevarat ca dex-ul le da sinonime, dar eu parca le-as diferentia.

      • Cudi zice:

        Papa, o fi cum zici tu. Polițiștilor nu le-am dat bani, așa că am luat amenzi, am avut permisul suspendat etc.
        Dar doctorilor, da. Și asistentelor. Pentru că altfel nu ajutau bolnavul. Și cum atunci când te lovești de situații de genul, tot ce contează e ca bolnavul să fie pus pe picioare, am dat. Efectiv, sunt unii doctori care te șantajează prin atitudinea față de bolnav, care abuzează de situația critică a familiei. E groaznic, e umilitor.

      • papagigli zice:

        Cudi, in valoare absoluta, spaga, mita, bacsisul sunt condamnabile, atit in cazul receptorului cit si a donatorului. Spun si a donatorului pentru ca cel ce ofera nu se gindeste si la cel care nu are de unde sa ofere si care va fi dat la spate pentru a-i face loc lui, cel cu posibilitati. A nu se intelege ca eu n-am dat spaga sau ca n-am mituit, dar cel putin sunt constient de raul pe care probabil l-am facut multora care n-aveau sticle de whisky si cartuse de Kent.
        In fine, nu asta doream sa spun, ci faptul ca in cazul doctorilor, atunci cind e vorba de viata unui om sau, hai sa spunem, de sanatatea unui om, pretinderea spertului constituie agravanta.
        Dar mai e totusi si o alta fata a medaliei. Se spune ca Arsene nu te opera fara plicul cu 10.000 lei pe masa. Bun, pare de condamnat. Dar tot despre el se spune ca a finantat aripa noua a spitalului in care multe vieti au fost salvate. Si ma intreb, p-asta cum draci o mai judeci?

      • Aldus zice:

        Cudi, citez dintr-o replică de mai sus a Renatei, care poate ți-a scăpat: 🙂

        Nu e același lucru cu găsitul banilor pe jos. Banii căzuți pe stradă sunt buni de luat. Îi poți păstra sau îi poți dărui mai departe dacă ești superstițios și crezi că banii găsiți aduc ghinion ( născut din bombănelile celui care i-a pierdut).

        Lucru cu care, de altfel, sunt absolut de acord.

    • Sunt foarte de acord cu tine, DoarF, așa cum prezinți tu lucrurile. Poate că în sistemul medical procentul șpăgarilor e copleșitor. Dar pentru acei puțini „îngeri” nu-mi permit să generalizez. Poate sunt subiectivă, sar 100 de m de cur în sus când aud că TOȚI farmaciștii sunt hoți. Știu că am și colegi profitori, care nici nu mai știu ce e aia deontologie, care se pretează la măgării de nedescris, dar tot eu cunosc cel puțin cinci farmaciști (tata și eu incluși) pentru care pun mâna în foc.
      Reversul medaliei: marele chirurg Irinel și-a operat o colegă, fostă colegă de grupă în studenție, chiar amică în tinerețe, cu un cancer nediagnosticat la timp și i-a spus care e tariful lui, la primul consult. Onest, i-a spus și cu cât de puțin i-ar putea prelungi viața. I-a dat de ales. Problema e că n-a operat-o el, a stat la anestezie și a revenit la trezire s-o mângâie pe obraz și să-și încaseze plicul.(Pe vremea aia cocheta cu politica și avea ceva treabă la Parlament, exact când îi programase intervenția.)

  8. Marian zice:

    Ceea ce nu spui nici dumneata si nici Aldus { pe care-l banuiesc , doar de prea multa tineretze vis a vis de …noi doi cel putin } este faptul ca : chelnerilor si taximetristilor le da lumea ” spaga ” si-n alte tari , nu doar in Romania cu obiceiuri preluate din vechiul Fanar . Celorlalte categorii enumerate de dumneata , in alte tari daca indraznesti sa visezi macar la asa ceva…dracu te ia si asta , INSTANTANEU . La doctor , la medicul care te opereaza , care-ti trateaza o boala…dai spaga , TE SIMTI OBLIGAT sa-i dai aluia bani deoarece…ai acea sperantza absurda ca ala , poate ca-ti va salva viata , ca ala este …Dumnezeu . Fireste ca , doar in Romania cineva s-ar gandi sa-L ” unga ” , sa-L spaguiasca pe Dumnezeu insa , avand in vedere ce fel de ” dumnezei ” ne guverneaza…..

    • Aldus zice:

      Dar și tarifele unui medic din afară…

      Nici în România, dacă un medic își deschide o clinică privată și-și pune ce tarife vrea el, nu va cere șpagă. Că n-are de ce.

      • Marian zice:

        @Aldus Sti care-i treaba onorabile , medicii din afara , mai intai cerceteaza toate analizele pe care le fac unui bolnav si abia dupa aia , ai spun aluia daca-i alba sau neagra : daca are sanse sa traiasca sau , sansele sale sunt egale cu 0 . In Romania , eu am fost diagnosticat c-o boala si mi-au fost date doar putin peste zece luni, maxim un an de viata . Asta la un spital de stat . Am fost { parca ti-am mai relatat intamplarea } la o clinica privata din Malta iar ala , medicul specialist de-acolo , mi-a spus in cea mai curata si corecta limba engleza faptul ca….”- pot sa traiesc pana a doua zi sau pana asi va reaminti Dumnezeu de mine ” . Asta se numeste din punctul meu de vedere sa dai cuiva in afara de profesionalism si SPERANTA si nu speranta desharta ci SPERANTA LA VIATA . „Nici în România, dacă un medic își deschide o clinică privată și-și pune ce tarife vrea el, nu va cere șpagă. Că n-are de ce.” Pe bune , chiar crezi asta ??? Ca nu se va numii SPAGA ci altfel , dar de platit , vei plati intotdeauna pentru orice zi in plus de viata !

    • Marian, ai dreptate, șpaga la doctor e ca un acatist, ca un canon, ca un post care i-ar putea atrage atenția lui Dumnezeu. 🙂

  9. papagigli zice:

    Bey, sa ne intelegem. Spaga e inainte si bacsisul dupa. Spaga pretinde iar bacsisul premiaza

  10. papagigli zice:

    Stati ca n-am terminat, dar mi-a sarit degetul pe ce nu trebuia.
    Spaga e egoism iar bacsisul darnicie. Spaga ii dezavantajeaza pe cei ce n-o au iar bacsisul ii avantajeaza pe cei ce-l primesc.
    Cea pretinsa n-o numesc spaga ci nota de plata. Ca e ilegala, e altceva, dar nu e spaga pentru ca nu-ti garanteaza un serviciu mai bun, ci doar serviciul respectiv.

    • Marian zice:

      @Papagigli ” Spaga e inainte si bacsisul dupa. Spaga pretinde iar bacsisul premiaza. Spaga e egoism iar bacsisul darnicie. Spaga ii dezavantajeaza pe cei ce n-o au iar bacsisul ii avantajeaza pe cei ce-l primesc.” Definitie mai corecta decat asta , nici macar Dumnezeu n-o putea da , chiar daca o dadea sub forma de…spaga !!! Ca de obicei : RESPECT PAPAGIGLI !!!!!

  11. papagigli zice:

    Mai am, ca eu ma termin mai greu 😛
    Atit spaga cit si bacsisul sunt benevole si inventate de cei ce le ofera, asa ca nu va mai plingeti.
    In ceea ce priveste cererea ilegala, e o cerseala lamentabila si condamnabila.
    What else? 😆

    • Gigli, m-ai rupt cu bisturiul concluziilor tale! Sănătos loc ți-ai ales pentru vacanță. Ți-a limpezit mintea și verbul.
      Marian are dreptate, nici Bunul Dumnezeu nu i-ar fi putut explica mai corect și mai nuanțat Sfântului Petru. 🙂

      • papagigli zice:

        Nu stiu daca Barosanul are cunostinte in privinta spagii si nici a bacsisului, el fiind axat mai mult pe traficul de influenta 😆
        Dar desi ploua-n dusmanie, locul ales e de preferat glaciatiunilor toronteze 😉

  12. Vero zice:

    Am găsit pe facebook, aici, o povestioară (reală) din alte vremuri, care mi s-a părut interesantă – nu e despre şpagă, doar despre un onorariu negociat preoperator.

    • Bun text, Vero! Oricând aș citi „ceva” de doctorul ăsta. Să pleci de la crocodil – pensa Bardeleben și să ajungi la Maiorescu nu e de ici de acolo.

      • Vero zice:

        E un scriitor talentat – după părerea mea (deşi încă nu m-am învrednicit să-i citesc ultima carte); şi, cel puţin din câte ştiu eu, ca medic nici nu ia şpagă. 🙂

      • O trăi numai din scris! 🙂

      • Vero zice:

        Am spus „cel puţin din câte ştiu eu”. Cert este că nu ia nimic (nu cere înainte şi nu primeşte după) de la toata gaşca SF care-i vine pe cap, deşi nu e prieten la cataramă cu toţi.
        Şi are cu siguranţă salariu (de şef de secţie spital Universitar – sau cum se cheamă acum ăla de lângă Facultatea de Medicină). 🙂

  13. bunicul zice:

    Turcii ne-au îmbogățit vocabularul cu peste 3000 de cuvinte. Printre acestea figurează și bacșiș, ciubuc, peșcheș. Bacșișul în accepțiunea orientală ar reprezenta, la origine, răsplătirea unui serviciu personal de care ai fost mulțumit. Separat de acesta era peşcheşul, un dar în bani sau obiecte făcut unui funcționar public și sensul este cel de mită ca și nemțescul şperţ derivat din echivalentul nemțesc al cuvântului șperaclu. Cât despre ciubuc se pare că este o invenție a funcționarilor publici turci care proveneau în principal din foști militari deveniți inapți carierei și răsplătiți cu astfel de funcții. Cum codul onoarei ne le prea permitea să fie primească mită (rüşvet) și cum aveau și ei pe vremea aceea un fel de DNA, au găsit o cale de a legaliza peșcheșul sau șpaga printr-un alt obicei oriental care obliga să răspunzi la o favoare cu altă favoare. Astfel te duceai la cadiu cu o jalbă, iar acesta îți putea da, pe timpul cât îți prezentai plângerea, o cafea sau un ceai și astfel erai obligat ca a doua oară să-i răspunzi la fel doar că puteai ridica miza, o oaie, o capră, câteva parale sau mahmudele.
    Cât despre subiectul articolului trebuie făcută o diferențiere între perioada de dinainte de 89 și cea a capitalismului sălbatic și profund imoral de după.
    Am dat șpagă la doctori în ambele perioade, de la faimosul kent, Johnny Walker, pachetul de cafea ori săpunurile Fa sau Lux până la sume destul de consistente. În majoritatea cazurilor am dat șpagă pentru cei dragi, și din fericire au fost doar vre-o 2-3 cazurile în care a fost pretinsă. Acum a venit vremea să fiu eu insumi subiectul medicilor și deși știu că nu am nici o șansă în această luptă, dau sume importante de bani din nevoia de a rezolva unele chestiuni medicale fără așteptări uriașe. Nu vorbesc aici de 1000-1500 de lei dați medicului pentru o operație mai laborioasă, de 2-3 sute de lei dați anestezistului, de 50-100 lei dați asistentelor de la blocul operator, de 10 lei dați asistentei care-ți schimbă pansamentul sau face injecția, 5-10 lei dați infirmierei care-ți schimbă lenjeria pătată de sânge ori betadină ori bracardierului care te aduce înapoi in salon, acești bani fac parte dine ceea ce eu numesc confortul psihologic al pacientului.
    E vorba de o șpagă oarecum legală pe care sistemul medical ne-o percepe privind imagistica medicală. Nici un medic care se respectă nu te consultă pentru o problemă mai serioasă fără un RMN, CT, o scintigrafie, un PET SCAN ori măcar o ecografie. Teoretic mare parte din acestea sunt gratuite sau decontate parțial pentru cei care au asigurări de sănătate dar practica arată altfel. Degeaba ai trimitere pentru un CT dacă programarea se face peste 3-4 luni iar tu trebuie să te operezi in 2-3 săptămâni, Și atunci soluția este să le faci contra cost caz în care nu mai stai pe lista de așteptare nici la stat nici la privat.

    • Bunicule, cealaltă variantă, absolut legală, doar să-i „treacă doctorului prin cap” 🙂 e să te interneze pentru 24 de ore, să-ți facă toate investigațiile imagistice gratuit. Mi-e teamă, însă că nu toți medicii au o memorie așa de bună și e nevoie de un Caragiale ca să-și amintească. Of!

      • bunicul zice:

        Și varianta asta e aplicabilă mai mult în teorie, pentru situații de urgență. In București sunt doar 3-4 spitale de stat care fac scintigrafie osoasă. Dacă medicul oncolog nu e din spital te internează degeaba, și chiar dacă e dar sunt multe solicitări internarea de o zi sare la o săptămână, ori la costul actual al unei zile de spital pentru o săptămână deja se triplează costul investigației.
        Anumite investigații cer aparatură performantă gen IRM de 3 tesla care se găsesc doar în mediul privat.
        Am fost la SANADOR pentru o astfel de investigație care a costat 1900 lei și spre surprinderea mea aglomerația era la fel ca la spitalele de stat. Problema nu e la mine, care-mi permit incă să le fac contra cost ci la cei care nu-si permit si care amânând câteva luni ajung în situația de a fi prea târziu.

      • Ajung în situația de a fi prea târziu.
        Asta mă strivește, mereu.

    • Aldus zice:

      bunicule, multă sănătate!

  14. Pingback: Șpaga (2) | Gara pentru noi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s