Barbie la 80 de ani

În mod normal, ar trebui să zic: intră azi o babă în Prăvălie și…
Dar nu era decât o băbuță. Pirpirie. Într-un palton de culoarea cenușii, până-n pământ, ca o rasă de călugăriță. Sau într-o rasă de călugăriță din stofă de palton, încheiată cu nasturi de palton, cu o bentiță de astrahan pe post de guler căzăcesc.
Încerc să fiu mai clară: pentru un veșmânt călugăresc, era prea îndrăzneț. Pentru un palton, era nebunie curată – cine-și face o haină care să semene atât de bine a strai călugăresc?
Mi-am pus înaintașii de distanță, ca să înțeleg mai bine cu cine am de-a face. Atunci am observat că ceea ce mi se păruse o basma gri peste un cap bandajat cu mult tifon alb e mai degrabă o broboadă-glugă-cască-eșarfă din lână, tot gri, aplicată peste un alt batic din mătase albă, care-i ascundea fruntea până în dreptul ochelarilor cu rame groase și  mari, din plastic galben-pai. Ochelarii, cu dioptrii serioase, care-i făceau ochii albaștri-lăptoși nefiresc de mari, nu se potriveau  câtuși de puțin cu fața ei uimit-smerită. Părea o păpușă Barbie trecută de 80 de ani, care îmbătrânise într-un depozit de jucării, fără să știe. Zâmbea frumos, ca la vârsta legală a păpușilor Barbie, dar buzele-i erau aproape transparente, înconjurate de crăpături fine, care se pierdeau în materialul friabil al obrajilor și se regăseau iar, ca  labirint de cărărui, spre tâmple.
În fine, aste sunt simple fițe de meșteșugar al cuvintelor – important e că baba era o băbuță cu tentă de fetiță, ciudat îmbrăcată și belind la mine, pe baza legilor opticii, niște ochi de porumbel dobitoc care, într-o viață anterioară, fusese căprioară. Sau păpușă Barbie, că azi te uiți la om prin cele mai bune lentile, și tot te înșeli un pic.

Mi-a cerut un supliment cu coada șoricelului. I-a rostit numele. L-am dat jos din raft și i-am explicat că are coada șoricelului în ultimă instanță, în principal e extract uscat din cuticulă de pipotă de pui.  (Fac o paranteză, pe parte digestivă, produsul ăsta chiar e „dumnezeu” – enzime compatibil umane cât cuprinde).

Bătrâna Barbie s-a tras vreo juma de metru înapoi. I s-au mărit ochii, de groază, peste diametrul admis. Practic, i s-au făcut de bufniță. M-am tras și eu mai înapoi. Oricât n-aș fi de superstițioasă, nu-mi convine să mă blesteme o băbuță îmbrăcată  călugărește.
– Deci, zice ea, încercați să otrăviți adevărații vegetarieni cu carne!
– Doamnă, zic, deși Măicuță ar fi fost mai corect, e tot atâta carne în produsul acesta cât e carne de șoarece în planta numită „codița șoricelului”!

Iar a zâmbit. Toate ridurile alea fine s-au recalibrat. Într-o Barbie rea.
– Așa să vă ajute Dumnezeu, cum ați vrut să mă mințiți!
A zis vorbele astea, s-a întors și-a plecat târând trena paltonului-rasă peste vechea noastră gresie, plină de riduri.

Reclame
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, aminriri, cronici, d'ale Prăvăliei, epoca de piatră, experimente, jurnal, literatură, strict autentic și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Barbie la 80 de ani

  1. Arlech zice:

    Păi vezi ce păţeşti dacă dai explicaţii? 😀

  2. zazania zice:

    Mi-am primit cartile; editura a supralicitat si mi-a trimis cinci „Chagall”, nu-I bai. De ce 100 de lei(deschid o paranteza: cartile erau la pret redus asa ca au intrat 7 bucati la una suta lei, inchid paranteza)? Pentru ca asta este suma cu care se multumesc asazisii scriitori care ma invadeaza aproape zilnic. Am in farmacie zeci de carti de autori autohtoni sau nu prea , semianonimi , care-si vand cartile la colt de bloc.
    Eram pe lista scurta alaturi de Lelia Munteanu, Andu si Ursu de la Gandul?
    Fabulezi rau, madam.
    Daca ti-ar fi intrat macar odata Lelia Munteanu pe blog ,n-ai fi indraznit s-o numesti cu nesimtire „o ziarista batrana”.
    Si un post scriptum pentru prietenii care se hazardeaza sa-ti scrie pe mail sau sa te sune: tot ce spuneti va fi difuzat mai devreme sau mai tarziu in spatial public pentru ca renata n-are notiunea termenelor „discretie” si „confidenta” desi aceste trasaturi ar trebui sa defineasca profesia de pe urma careia mananca o paine.

    • DoarF zice:

      Zuzu, mersi de avertisment. Presupun ca am fost un norocos ca in astia 1x ani nu a rasuflat nimic despre mine…

      • zazania zice:

        Probabil ca n-ai ‘deranjat-o” cu nimic (inca).
        Si inca un lucru: renata e snoaba pana in maduva oaselor; daca va banuieste ca aveti cat de cat notorietate veti fi tratati cu respect.
        Scrieti-va pe blog ca sunteti artisti plastici si va va respecta chiar daca de fapt va doriti o simpla muie.
        I-as spune ca a scrie o carte publicabila sau nu e la fel de usor sau greu cu a purta un prunc in pantece 9 luni, a-I naste si a-l creste spre a-l trimite in lume.
        Daca lumea nu cade pe spate cand iti vede progenitura nu vad de ce te-ai ofusca ca-ti mucezesc cartile prin librarii.

      • DoarF zice:

        Sper ca asta nu e ultimul lucru pe care l-am mai putea afla. Daca tot te-ai apucat, mergi pana la capat

    • Gata, Zâzanie, te-ai răcorit?
      Cum să-i zic Leliei, cu peste 60 de ani în cârcă dintre care mai bine de jumătate în jurnalism? Tânără speranță?! Adjectivul bătrân nu e întotdeauna „de rău”.
      Ți-am suportat invidia, disprețul și răutatea în toți acei ani cât am stat pe forumul Leliei. Când ea a ales un comentariu de-al meu ca să-l pună în ediția online, în locul editorialului său, toate sentimentele astea creștinești ți s-au transformat în ură. În sfârșit, când ai citit Nono, ai descoperit povestea care contrapunctează istoria ursulețului – o femeie divorțată, singură etc. și brusc ți-a înflorit mila generoasă față de mine. Ce poate fi mai plăcut decât să urăști pe cineva? Să-l compătimești, nu? Din înălțimea vieții tale fericite, împlinite, de femeie măritată cu afacerist de succes – ea însăși ditai patroana de farmacie – ți s-a părut cool să compătimești o amărâtă divorțată care ce căcat a făcut în viață? – a fătat o cărticică. Mii de proaste/proști scriu maculatură pe lumea asta și se cred scriitori, cum bine zici.
      Cît te-au costat, Coană Mare, anii ăștia în care te-ai prefăcut că mă apreciezi, de răbufnești cu atâta violență?
      Ce date personale am dat eu în vileag despre tine? E posibil ca, o dată, să fi pomenit numele urbei matale, dar mi-a scăpat. N-am realizat că e așa mare secret. Că ești spițereasă, ca și mine, că ai câini, pisici, servitoare, un bărbat căruia îi zici Împăratul – toate astea le-ai spus tu, despre tine, în mediul virtual, nu eu.
      Și ce dracu crezi că știu eu despre tine, așa de important pentru oamenii din virtual? Nimic. Șezi blândă, că nu interesează pe nimeni numele tău real sau adresa prăvăliei tale, pe care e limpede că le știu, că altfel n-aveam cum să-ți expediez cărțile alea două – cadou, cu ani în urmă.

      Apreciez faptul că tot cumperi cărțile unor amărâți de autori care și le vând din ușă în ușă. E un gest frumos. Zici că sunt autori autohtoni sau nu prea? Adică vin la tine autori străini să-și vândă cărțile?! Adică prăvălia ta e un adevărat centru cultural ? Ți s-a dus buhul și peste hotare, că ești colecționară de cărți? 🙂 Ei, pentru asta chiar te invidiez! Auzi, dacă trece p-acolo Stephen King, nu fi egoistă – trimite-l și la prăvălia mea, că știi că-s moartă după el! 🙂

      • zazania zice:

        Draguto, din cate stiu eu ‘autohton” se refera la o zona geografica restransa, in cazul meu Botosanii ( ca doar n-o sa-mi reneg urbea in care traiesc) si nu la o tara intreaga. Si, da, vin zilnic in farmacie „tineri scriitori” (sa le pun ghilimele oare?)sa le cumpar cate o carte si mi-e plina farmacia de carti pe care n-am reusit sa le citesc daramite sa le daruiesc, mea culpa.
        Ai spus despre mine vrute si nevrute ca si cum m-ai cunoaste de-a fir a par doar pentru ca ti-am scris cateva mailuri. Stii ceva? Habar n-ai despre mine, despre fericirile sau nefericirile mele decat ceea ce am vrut eu sa-ti scriu.
        Nu te-am compatimit niciodata, gasca proasta, stai linistita: poate tu crezi inca , la cei 60 de ani ca implinirea unei femei vine de la un sot, niste copii si o menajera, eu n-am crezut niciodata asta.
        Iar LELIEI MUNTEANU, n-as fi indraznit nici daca ar fi implinit 100 de ani sa-i zic o „ziarista batrana”. Expresia asta mi-a dezvaluit de fapt ce crezi tu despre prietenie , loialitate si respect.
        Ai minte destula si ceva talent; ceea ce iti lipseste e caracterul.

      • Antonimul lui autohton, primul care-ți trece prin minte e „străin”. Autohton, în cel mai larg sens, e cu referire la o țară, apoi la o regiune, dar… în fine, chiar am crezut că te vizitează scriitorii de peste Prut, ăia care vând niște cărți pirat, fără ISBN.
        Vezi că suferi cu logica și furnizezi informații contradictorii: dacă nu mi-ai scris decât câteva mailuri în care nu mi-ai spus nimic confidențial, de unde știi că am obiceiul să fac publice detalii confidențiale?
        Cred că sunt prima „gâscă proastă” cu „minte destulă și ceva talent”. Ar trebui să mă-mpăiez și să mă retrag la Antipa.
        De curiozitate: ți-ai luat ban pe fesbuc? 🙂

  3. Aldus zice:

    Totuși, e bine că i-ai spus ce conținea produsul respectiv. Așa e corect. Mai departe, că a tras concluzii aiuritoare, e problema ei. Să fie sănătoasă.

    • Da, Aldus, e preferabil să-i spui omului, de la bun început, că un anume supliment conține, de pildă, L-carnitină, aminoacid produs în ficat (pentru cei care țin posturile religioase „la sânge” și pentru vegetarieni asta echivalează cu mănânci ficat) ca să eviți un scandal ulterior, protecția consumatorului și alte mizerii de-astea.

  4. zazania zice:

    Astept referendumul pentru excluderea zazaniei de pe blog. Totul trebuie sa aiba aparenta de democratie. Astept la vot pe Radescu, pe raposatu’ si,de ce nu? pe Iosif care macar cu aceasta ocazie ar trebui resuscitat.

    • Marian zice:

      @ zazania Nu reusesc sa ma prind care-i treaba ! Adica , pana mai ieri alaltaieri Renata Carageani era …. PRINCIPESSA iar azi , brusc , este un jeg uman ?!? Ce motiv atat de serios poate exista ca explicatie , pentru brusca dumitale schimbare de atitudine ? Este cumva o chestie de genul , cresterii traficului pe blogul Renatei desii , sincer sa fiu chiar n-asi crede c -ar fi avut nevoie de asa ceva ? ” zazania zice:
      Februarie 16, 2018 la 11:02 pm

      Astept referendumul pentru excluderea zazaniei de pe blog. Totul trebuie sa aiba aparenta de democratie. Astept la vot pe Radescu, pe raposatu’ si,de ce nu? pe Iosif care macar cu aceasta ocazie ar trebui resuscitat.” Oare chiar atat de mult timp a trecut din 17 Ianuarie 2018 si pana azi incat , dumneata care , declarai ” ALELUIA ” la hotararea Renatei Carageani { PRINCIPESSA 😉 } de-ai da BAN lui Iosif , de-ai interzice acestuia accesul in GARA EI PROPRIE SI PERSONALA astfel incat acum , arunci cu bolovani in aceea ce , pana in urma cu cateva zile era cea mai buna amica ? ” tot ce spuneti va fi difuzat mai devreme sau mai tarziu in spatial public pentru ca renata n-are notiunea termenelor „discretie” si „confidenta” desi aceste trasaturi ar trebui sa defineasca profesia de pe urma careia mananca o paine.” Dar dumneata esti absolut convinsa ca ai aceasta ” notiune ” ? Oricum ar fi …este pacat , mare pacat ca v-ati aruncat amandoua , una celeilalte , vorbe grele . Mai bine aruncai c-o piatra …Zuzu , deoarece o piatra raneste doar trupul omului in vreme ce vorbele ai ranesc acestuia sufletul . Pacat ….

      • Ana G. zice:

        Dacă, într-adevăr, au fost prietene, se adeverește o dată în plus, vorba aceea cu „ferește-mă Doamne de prieteni…”!

    • Așteaptă referendumul, dacă n-ai ceva mai bun de făcut, că nu va fi nici un referendum. Că mă iubești, că mă detești, ești unul dintre cei mai vechi (să nu zic bătrâni) cititori ai mei. Norocul tău e că scrii corect ortografic 🙂 și coerent, deci te pot citi, indiferent dacă verși miere sau venin pe-aici.
      Vei fi întotdeauna liberă să comentezi în Gară și-ți voi respecta opiniile. Nu fă pe proasta și nu te preface că n-ai înțeles de ce l-am banat pe Iosif: fiindcă făcea prozelitism pentru secta lui și, la rugămințile mele repetate de-a renunța, că ăsta nu e blog religios, nu doar că nu s-a oprit, dar parcă a devenit mai înverșunat în predicile lui. Acesta e motivul principal. Cel secundar e că, așa sfânt cum era, își luase obiceiul să-mi jignească cititorii.

  5. asteptand un tren zice:

    spunea cineva ca „oamenii sunt opere de arta vii”! mie imi pare fascinant sa lucrezi cu ei! vin si pleaca din viata noastra in cateva clipe sau ore sau zile sau ani si toti lasa in urma lor o amintire, sub o forma sau alta, lasa cuvinte, gesturi, zambete, flori si ..culori! si iti aduci aminte de ei, un nene ce cotrobaie in tomberoane dupa peturi, mereu cu capul plecat ca-i e rusine de ce face desi nu-i nimic rusinos in zbaterea lui pentru supravietuire, o tanti de la tara, frumoasa, timida si politicoasa, asteptandu-si randul la coada la care oraseni obraznici i se baga mereu in fata, un copil cu ochi albastri si aer ingeresc asteptand, in poarta scolii, o mamica mereu intarzaiata ..toti trecatori prin garile vietii si o parte trecatori si prin Gara Renatei..

    • Da, sunt opere de artă, dar nu sunt toate reușite. Depinde cum le vezi – poți face și din urât frumos, uneori. Sau măcar interesant.

      • asteptand un tren zice:

        e putin riscant sa faci din urat frumos. ma gandesc la situatiile in care atribuim celor pe care-i indragim calitati inexistente. dupa o vreme ne putem trezi cu niste surprize urate rau! e rau si invers. sa atribui defecte unei persoane plina de calitati. e nedrept. pierderea e a noastra si intr-un caz si-n celalalt.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s