Ciorba rădăuțeană

Azi, dis-de-dimineață, contrar răcnetului democratic al miliardului de celule care mă compun – nu vrem să ne dăm jos din pat! – m-am dat jos din pat. Am făcut cafeaua. Am băut-o, cu trei țigări foarte ușoare. Cafeaua și fumul țigărilor mi-au traversat gâtul tăbăcit de tuse, ca un pâlc de fluturi nebuni, scăpați din stomac. Am  întâmpinat oarece dificultăți la scos tricoul jilav, fiindcă toți mușchii mei intercostali se împotriveau realității – s-a terminat concediul medical – și se agățau, cu disperare, de durere.
Dușul a fost nenorocire. Radetul nu se trezise la șapte fără un sfert, venea pe țeavă o amintire de apă caldă.
În cele din urmă, m-am amplasat la volan.  Am spălat parbrizul, ocazie cu care am observat că ștergătorul stâng se futuse. Cumva, în cinci-șase zile de repaus, se futuse stând pe loc. Nu mai ștergea parbrizul, doar simula activitate, ca un funcționar de stat care se preface că muncește, dar nu muncește.
Am parcat undeva, la două străzi distanță de Prăvălie și am zăbovit două minute să privesc lumea fără dungi pe parbriz. M-am târât în interiorul locului de muncă fără să mă gândesc la ceva anume, cu excepția durerii.

Am interacționat cu câteva babe cu douăzeci de ani mai bătrâne ca mine și de zece mii de ori mai sănătoase, care și-au cumpărat creme de față, de genunchi, de gât, de călcâie.

Pe urmă  a venit ora mesei.  N-aș fi mâncat nimic. Totuși, am ales o ciorbă rădăuțeană.  E ca o ciorbă de burtă, unde burta e înlocuită cu bucățele de pui. Alb-gălbie, bătută cu ou și usturoi. O umbră de usturoi!
Am leorpăit-o ca un homeless la cantina milei. Cu gâfâieli necivilizate. Am lins ultima picătură de zeamă din fundul căușului toxic – un expandat mizerabil, care cedează miliarde de otrăvuri pe secundă, într-un lichid cald.
Apoi mi-am masat ceafa, cum am făcut-o de mii de ori, în ultimele cinci zile. Ce să vezi? Nu mă mai durea nici un mușchi. Eram nițel ostenită, dar mă simțeam ca mine, înainte de gripă.
Eram eu.

Nu, nu urmează rețeta ciorbei rădăuțene. O  găsiți pe net, înscrisă de cei care au preparat-o.
Eu sunt doar un biet și fericit consumator.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, aminriri, cronici, cu ce ne mândrim, strict autentic și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Ciorba rădăuțeană

  1. Aldus zice:

    Eu zic că de la activitatea din timpul jobului te-ai simțit mai bine, nu de la ciorbă. Cred că și mașina ta îmi susține teoria. 🙂

  2. papagigli zice:

    Io p-asta cu Radautiul cred c-am mai auzit-o pe undeva, dar de-ncercat n-am incercat-o, desi as avea citeva cocoane care dau ochii peste cap cind dau de burta. Nu cu fruntea, cu privirea 😆

  3. psi zice:

    mno, acuma dacă rădăuțeana ți-o pus motorul în bună funcție pot să-ți zic o glumă?
    – care este cel mai bun program de contabilitate pentru instituțiile bugetare?
    – solitaire! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s