Opoziție la O Poziție

(Comentariu pentru Aldus, care are un blog foarte „respingător” de comentatori, dar nu din vina lui, ci a WP)

Aldus crede că un pseudonim pe net te face mai liber, mai sincer, mai puternic. Aldus crede că, sub pseudonim poți fi „cinstit”, pe când sub numele real ești obligat să fii ipocrit. În sprijinul ideii aduce un comentariu de-al meu pe un blog de jurnalist, unde ziceam că băiatul de 15 ani al unei colege a fost pentru prima oară la teatru și când l-am întrebat cum i s-a părut, a zis că „pentru retarzi”.
Aldus trage concluzia că, dacă aș fi avut un blog sub pseudonim, făceam articol din comentariul acesta, dar, fiindcă semnez blogul ca în buletin,  am lăsat subiectul jos, într-un comentariu. Adică mă mișc sub acoperire, nu bag pe blog  ceea ce ar putea fi subiect, de teamă că mama lu copilu ăla, o colegă, ar citi și s-ar ofili.

Adevărul e că exemplul era unul dintr-o mie și era irelevant.  Nu merita articol. Mai nasol e că puștiul intră în Prăvălie și salută cu ochii în gol. Mai nasol e că, oricât ai încerca o conversație amicală  cu el,  (chiar dacă am îmbătrânit, tot știu cum e să ai cinșpe ani, fiindcă, neavând copii, unicul copil la care mă raportez sunt eu) , e retractil, scârbos, la prima vedere timid, dar, în fond, super-superior, el e el, plus telefonul deștept pe care joacă jocuri și când urinează, și când se masturbează, și mi-e teamă că dacă ar suna sirenele unui cataclism, n-ar ridica ochii  din ecran  înainte de-a consuma viața virtuală pe care a câștigat-o prin luptă grea, de butonare.

Și, ca să mai cugete Aldus la cât de discretă trebuie să fiu pe blog, unde semnez cu nume și prenume, vs. cât de liberă aș fi în opinii dacă mi-aș trage o burka sau o mască de spărgător de bănci pe față, îi furnizez doar două argumente:

1. Articolul pe care tocmai l-am scris.

și

2. Articolul acesta, vechi.

Colega mea le poate citi pe oricare, în orice moment. Dacă e deșteaptă, tace din gură și încearcă să repare. Dacă e proastă, pune mâini în șolduri și mă întreabă cum mi-am permis. La care eu am, deja, un răspuns pregătit. I-l dau, cu toată franchețea de pe lume. Problema e: care va fi următoarea ei mutare?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, blog, bloguri care merită citite, cu ce ne mândrim, epoca de piatră, mizeria umană, părerea mea, strict autentic și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

80 de răspunsuri la Opoziție la O Poziție

  1. Arlech Ina zice:

    Aici tind să fiu de acord cu Aldus. Mă tem că tu, Renata, eşti excepţia care confirmă regula; sau floarea cu care nu se face primăvară.
    Şi mai e ceva. Uite, aici, pe blogul tău, câţi comentatori care semnează cu numele real (nume şi prenume) ai? Blogăritul sub numele real e similar cu participarea fără mască la un bal mascat. Sau cel puţin mie aşa mi se pare.

    • Aldus zice:

      Renunță la acest „sau cel puțin mie așa mi se pare” penibil. Spune „așa este”, frate! 🙂 Afirmă-ți opiniile cu mai multă încredere și forță, că-i clar că tot ce apare sub numele tău reflectă opiniile tale și nu altceva. Chiar dacă astfel vei risca să fii acuzată de alții că te erijezi în deținătoarea adevărului absolut! 😆

    • Marian zice:

      @Arlech Ina dupa umila mea parere , balul mascat este una iar blogaritul sub numele real , plus câţi comentatori care semnează cu numele real (nume şi prenume) este altceva , iar Renata Carageani…chiar nu-i exceptia caci de prin 2010 de cand bantui eu blogurile am vazut destui blogari dar si comentatori ce-si semnau cu numele lor reale si postarile si comentariile la postarile respective . Asta insemneaza curajul de-a avea opinii , pareri iar asta spuse direct fara menajamente . Ma rog , asta-i parerea mea deci nu-i cazul sa-ti stea in cale . Respect .

      • Marian, în 2010 și eu semnam blogul doar cu prenumele. Apoi cineva m-a sfătuit să semnez cu numele întreg. Nu mi-am schimbat stilul sau subiectele după asta. N-am simțit nevoia. Nu mai scriu pe teme politice fiindcă nu mă mai preocupă problema (adică nu mai am nicio speranță în vreo schimbare), nu că mi se pare riscant.

    • Gândești ca un scriitor, Arlech Ina! 🙂 Tu pornești de la premisa că în clipa în care îți faci un blog devii un personaj. Tu vezi blogosfera ca pe un spectacol/bal mascat. Eu ca pe o agora. Sigur, cândva, m-am dedublat și eu într-un personaj (cât i-am ținut blogul lui Nono) și știu cât poate fi de fermecător „să joci”, nu „să fii”, dar asta implică și niște restricții. Nu poți fi un ursuleț/pisic/cățel, adică cineva al cărui câmp vizual nu se ridică mai sus de genunchii omenești și să descrii cum toarnă unii smoală pe terasa blocului (e un exemplu tâmpit, dar înțelegi tu ce vreau să zic). Nu poți face un blog intitulat Jurnalul unui Polonic și să scrii despre căderea guvernului. Semnezi domnul Polonic, vorbești despre ciorbe-supe.
      Și, în definitiv, de ce nu m-aș duce fără mască la un carnaval? Consider că sunt costumat în Omul-fără-mască. 🙂

      • Aldus zice:

        Dar te poți dedubla într-un personaj care nu-i ursuleț, ci blogăr anonim. Și care scrie inclusiv despre cum toarnă unii smoală pe terasa blocului. Bașca îți poți face două bloguri, unul pe numele real și celălalt pe un pseudonim. Sau mai multe. Că-i gratis. Și astfel beneficiezi de avantajele ambelor universuri. 🙂

      • Nu-mi face nicio plăcere să spun lucruri de care mi-ar fi rușine/teamă sub numele real. Mai contează și cum spui lucrurile, cum le îmbraci…
        Știi cum cred eu că s-a născut literatura SF? Așa, ca o formă de-a spune adevăruri, de-a pune probleme, de a deschide uși sigilate… Mă refer la sf-ul clasic, nu la acela hard, modern, cu păsări de foc. Mă opresc aici, că dau în alt subiect. 🙂

      • Mai e ceva: consider că numele moștenit de la părinți și pe cel primit la botez (prenumele, că poate nu treci prin botez) te caracterizează, te definesc, își pun amprenta asupra destinului tău, nu atât numerologic, cât psihologic. Dacă m-ar fi chemat Maria aș fi fost cu totul altfel. Aș fi făcut alte alegeri în viață. Poate că e o superstiție stupidă, dar e motivul pentru care nu mi-am schimbat numele nici prin căsătorie. Și nu mi l-aș fi schimbat nici dacă era Popescu.

      • Aldus zice:

        La partea cu numele de botez aș putea aduce alte argumente în favoarea pseudonimelor. Notează că în articol m-am limitat la a discuta din perspectiva anonimității. Dar pentru că ai deschis subiectul: da, și eu cred că numele de botez te influențează. Definește e cam mult spus, dar de influențat, sunt convins că o face. Dar cine-ți garantează că te influențează într-un mod fericit? Sau în cel mai fericit mod posibil? Și că părinții au fost inspirați când ți l-au pus? Poate un alt nume te-ar fi influențat într-un sens mai favorabil.

      • E complicată întrebarea. Nu-ți garantează nimeni. Dar, la un moment dat, simți. Și începi să te porți ca și cum te-ar chema altfel. 🙂

      • Aldus zice:

        Păi bun, și dacă simți că pseudonimul cutare te definește mai bine decât numele și îți reflectă mai fidel personalitatea în sfera articolelor pe care vrei să le abordezi pe un anumit blog? Poate ți-a plăcut mult pokerul, vrei să îți deschizi un blog de jocuri de noroc, strategii, probabilități, informații interesante din acest domeniu etc și simți că numele Contele de Treflă sau, poftim, Crai de Ghindă, ți se potrivește mai bine pentru acest blog decât Ion Amăriei. Și câți Crai de Ghindă există, față de Ioni? Primul fiind chiar o referință cultă.

        Gândește-te și la ritualul botezării noilor călugări. La naștere primești un nume. La nașterea spirituală (călugărie), un altul. De ce viața de blogăr ar fi mai prejos?

      • Aldus zice:

        Și de ce numele din real life ar fi cel mai potrivit și pentru activitatea de pe blog? Că pe blog nu faci tot ce faci în real life. Nu dormi, nu faci sex (decât dacă ai un blog erotic) etc. Sunt o mulțime de lucruri pe care le faci în viața de zi cu zi și nu le pui pe blog. Pe blog distilezi doar o parte din viața ta. Rezultă că trebuie să existe un alt nume, diferit de cel din viața de zi cu zi, care să fie, psihologic și/sau astrologic, mai potrivit pentru tine ca blogăr. La asta te-ai gândit? 🙂

      • Aldus zice:

        Asta ca să nu mai zic că poate părinții altora n-au fost la fel de inspirați ca ai tăi când și-au botezat copiii. Și poate respectivii, spre deosebire de tine, simt că numele nu li se potrivește, dar e mai complicat să și-l schimbe în acte. Cel puțin o pot face pe blog. Unde, ca să vezi chestie, își pot alege ce nume vor ei, nu sunt limitați la numele lipit de părinți pe frunte, fără știrea sau aprobarea lor.

      • Aldus zice:

        Sau mai benefic*.

      • Arlech Ina zice:

        Ba da, Renata, poţi face un blog intitulat Jurnalul unui Polonic în care să scrii despre orice. Inclusiv despre căderea guvernului. Numai că e greu şi nu la îndemâna oricui s-o facă la modul pertinent. Iar când îi reuşeşte cuiva… Jos pălăria în faţa acelui domn Polonic!
        Ursuleţul/pisicul/căţelul nu vede cum toarnă unii smoală pe terasa blocului, dar văd cei din jurul lui şi asta-i afectează într-un fel sau altul, sesizabil pentru ursuleţ/pisic/căţel.
        Ca să nu mai zic că, de exemplu, semnând aici Arlech Ina, eu nu mi-am asumat nici identitatea unui ursuleţ/pisic/căţel, nici pe a unui polonic. 😀 Şi numele pe care mi l-au ales părinţii mă poate influenţa sau nu, dar pseudonimul sub care scriu nu-mi modifică ăn niciun caz personalitatea. 🙂 Dar spune ceva despre mine, fiindcă mi l-am ales chiar eu.

      • Arlech Ina, iar gândești ca un scriitor! Câți inși care își iau ca nick „domnul Polonic” sunt capabili să… ? Câți domni Polonick-i sunt capabili să-și ia avânt, noaptea, prin casă, să vadă cum dorm oamenii (ca lingurițele, în sertarul cu tacâmuri)? 🙂 🙂 🙂

      • Arlech Ina zice:

        Da, Renata, dar tu ai spus la modul general că nu se poate, iar eu am zis că sunt unii care pot, şi am recunoscut că nu e la-ndemâna oricui. (Ţie zic eu că ţi-ar reuşi. 🙂 )

  2. papagigli zice:

    As zice, totusi, ca Aldus are dreptatea lui, in proportie de 30%. Poate nu in ceea ce te priveste sau ma priveste, dar daca stau s-o regurgitez, cred ca multi ar fi mai deschisi, mai miserupisti si nonsalanti in aprecieri, dezvaluiri, apostrofari daca ar fi doar o entitate virtuala. Si reciproca, multi sunt doar o entitate virtuala pentru ca prefera sa nu fie recunoscuti si pentru a-si permite libertati pe care, in alte conditii, si le-ar ingradi singuri. Cred ca i se mai spune, auto-cenzura. Nu toti, pentru ca cealalta multime e asa cum e ea de fel in ambele ipostaze.
    Eu ma consider a fi in tabara ta, intr-un fel, pentru ca dupa cum se stie, doar contul bancar nu l-am divulgat pina acum, ca-n rest sunt ca Buletinul Oficial 😆 Si nici nu se poate spune ca-mi strunesc pornirile pe aceste considerente 😉
    Dar in cazul meu exista o motivatie determinanta, care nu cred ca se aplica multora. Pentru ca, vezi tu

    • Aldus zice:

      Numele nu ți-l știu, dar am văzut c-ai scris, la un moment dat, ceva de jobul pe care-l ai și cum pierzi vremea la el. Nu mai rețin detaliile, dar articolul denota că într-adevăr nu te cenzurezi.

      PS: Da’ auzi, șefii tăi vorbesc româna? 😆

    • Gigli, în real, oamenii care mă cunosc puțin mă etichetează drept „nebuna în gura căreia nu e bine să intri”. 🙂 Nu mi-o spun în față, dar mai aud bârfe. Oamenii care mă cunosc bine, însă, prietenii adică, îmi cer părerea și țin cont de ea.

      • papagigli zice:

        Iar eu sunt din cei ce-ti cer parerea. Crezi ca mi-ar fi bine sa intru-n gura ta? 😆 Metaforic vorbind.
        In ce ma priveste, zic ca e mai bine sa nu-mi intri-n gura, daca nu esti dentist. 😆 Iar sfaturi n-as da pentru a nu le purta raspunderea. Cred ca cel mai bine ar fi ca fiecare sa-si urmeze propriile sfaturi. Problema e ca multi, sau toti, stim sa dam, nu sa le si urmam. 😉

  3. Aldus zice:

    Vezi că am meșterit ceva pe la blog, iar acum sper să-mi poți lăsa și comentarii cu mai multe paragrafe. Sau ai încercat și n-ai reușit?

    La subiect: am zis chiar și eu în articol că s-ar putea să mă înșel:

    Nu știu dacă ăsta a fost motivul în cazul ei, dar este un motiv general valabil: atunci când scrii pe blog folosindu-ți numele real, vei avea tendința să te cenzurezi.

    Articolul meu tratează opțiunea anonimității în general. Dar a avut ca punct de plecare acel comentariu lăsat de tine. Văzându-l, m-am gândit că poate nu dorești ca mama acelui băiat să afle opinia ta despre fiul ei. Era posibil, nu? Adică, nu-i o concluzie deplasată. Dar n-am zis că sigur așa stau lucrurile. Am dat-o ca ipoteză. În orice caz, comentariul tău mi-a dat ideea de a scrie pe tema anonimității, de aceea l-am și menționat.

    Altfel, ce zici tu nu contrazice argumentele mele. Faptul că tu nu te cenzurezi nu înseamnă că toți care ar alege să scrie sub numele lor real ar fi la fel de liberi. Unii poate sunt tributari diverselor conveniențe sociale, alții poate s-ar expune la job dacă i-ar denigra pe șefi etc. Per ansamblu, anonimitatea te scutește de o serie de potențiale bătăi de cap. Așadar, poate fi o alegere bună.

    • Aldus, am sacrificat niște oportunități în viață fiindcă nu pot să mă prefac.

      • Aldus zice:

        N-am înțeles răspunsul tău, cum n-am înțeles nici replica de acum două minute, cu SF-ul. În ce mod a scrie sub pseudonim echivalează cu a te preface? Toată lumea știe că ăla nu-i numele tău din buletin, deci n-ai mințit cu nimic. Și dai curs liber pe blog gândurilor tale, fără să te cenzurezi la gândul că te-ar vedea șeful. Deci, unde-i prefăcătoria? Eventual în relația cu șeful, căruia nu-i spui ce gândești cu adevărat despre el. Dar din perspectiva de blogăr, singura relație care mă interesează este cea cu cititorii. Iar aici nu există prefăcătorie. Dimpotrivă, să vreau să le spun despre o tâmpenie făcută de șeful meu, dar să n-o pot face pentru că scriu sub numele real iar șeful mă va da afară de la job, reprezintă adevărata prefăcătorie. Din nou, față de cititorii mei.

      • Hei, n-am de gând să mă lungesc pe subiect fiindcă mi-e limpede că nu suntem pe aceeași lungime de undă.
        Dacă vreau să scriu despre șeful meu, de rău, să-l calc în picioare, să-l fac de râs, e simplu: născocesc o poveste în care el, EL, nu eu, sub alt nume, devine personaj.
        Adevărul e că n-am stat niciodată, mai mult de un an, angajata unui șef despre care ar fi trebuit să-mi schimb numele ca să-l descriu sau ar fi trebuit să-i dau un nume fictiv în textul meu, ca să pot să mă răcoresc făcându-l de căcat.
        Ai un fix cu șeful! Așa de rău e locul unde lucrezi?

      • Eu chiar nu pot funcționa într-un loc în care nu cred, în condiții pe care nu le accept. Acesta e motivul pentru care am dat cu piciorul unor salarii mari, unor posturi de viitor.

      • Aldus zice:

        Exemplul cu șeful e mai ușor de înțeles, de aceea îl reiau.

        Faptul că dacă tu ai avea probleme cu șeful l-ai transforma într-un personaj de fabulă e opțiunea ta. O opțiune validă. Am zis eu că a scrie sub numele real e ceva rău? Unde?

        O altă opțiune este cea de a scrie despre șef sub pseudonim. De asemenea, o opțiune validă.

        Eu am prezentat niște argumente în favoarea anonimității, n-am zis că anonimitatea e singura cale. Adică, am prezentat câteva avantaje ale mersului cu trenul. N-am zis că nu poți folosi vaporul sau avionul. Am zis doar că trenul este o opțiune validă.

      • Aldus zice:

        Tu ești cea care zice: numai cu avionul, numai cu avionul!

      • Păi, cu SF-ul nu poți înțelege așa, din prima. Trebuie să citești. Cărți care n-au fost ecranizate.

      • Aldus zice:

        Păi am citit câte ceva, pe când eram mai mic.

      • Ceva. Definește „ceva”-ul. Asimov? Jules Verne? Ursula K.Le Guin? Horia Aramă? Lino Aldani? Serge Brussolo?

      • Aldus zice:

        Mă enervezi! 😀

  4. zazania zice:

    Renata, nu toti au curajul tau. Pentru o urbe ca a mea, un profil simplu pe FB sub numele real e sinucidere curata.

  5. zazania zice:

    Crezi ca daca mi-as scrie sub nume real opiniile despre jaful din sanatate, de exemplu, mi-ar mai intra vreun pacient in farmacie , de frica doctorului prescriptor? Daca as scrie despre tergiversarea sine die a unor procese de oameni politici importanti din oras, mi-ar fi bine? Sau despre retrocedarile dubioase pe care le vade tot muritorul dar nici macar presa locala nu ingaima nimic fiind ori fricoasa, ori cumparata. Sa nu fim ipocriti. Sub nume real poti scrie pe o retea de socializare si cred ca si pe un blog despre pisici, cafeaua de dimineata sau ultimul film pe care l-ai vazut.

    • Zuzu, mai ales pe o rețea de socializare mi se pare aiurea să fii un pseudonim. Dar eu nu prea am experiență cu FB. Așa-mi pare, că e un loc unde să te hlizești și să te înduioșezi la poze cu pisici. Am senzația că, dacă faci o „dezvăluire”, organele sunt capabile să te identifice cu sau fără falsă identitate.
      Pe de altă parte dacă tu, coana farmacistă/doctoriță, dai la iveală un abuz, o felie de jaf din sănătate, faptul că ți-ai dat numele și profesia (ești din interiorul sistemului) dă greutate spuselor tale. Așa, dacă semnezi Vasilica Ghiocel, dactilografă (n-am nimic cu meseria asta!), ai toate șansele să nu te bage nimeni în seamă.
      Am citit, la scandalurile provocate de Tolo la el pe blog, niște informații care m-au dat pe spate, venite de la comentatori. Ba, pot spune că se pupau cu ce mai știam/intuiam și eu. Dar cine le semna? Un „motanu-dănilă”, un „gazpefoc”, adică niște inventați. (nickurile astea nu există, le-am inventat spre exemplificare).
      Ai scris despre tergiversarea unor procese de oameni politici din urbea ta? 🙂 Și ce as-a întâmplat? S-au apucat magistrații de treabă, rușinați că se știe și pe FB că țin dosare la congelator? Eu nu cred. Jocul politico-mafiot e așa de controlat, încât nicio dezvăluire nu scapă din greșeală. O jurnalistă bătrână îmi zicea că în presă se câștigă mai bine cu articolele pe care nu le scrii, decât cu cele pe care da.

      • Aldus zice:

        Facebook este un loc de întâlnire. Ca atare, calitatea conversației depinde de oamenii care se întâlnesc pe el. Așa că dacă ai în listă toți cunoscuții din real life, discuțiile vor fi, da, despre pisici. Dar Facebook poate fi un loc mai tare decât blogosfera, dacă îți selectezi prietenii din listă pe alte criterii.

        Asta strict ca paranteză și fără legătură cu dialogul dintre voi două.

      • Aldus, când omenirea, respectiv om cu om, cu cont de FB, va porni al III-lea război mondial, o să-ți dau dreptate. Deocamdată lasă-mă să cred că FB e doar o „lumișoară”, bine controlată, manipulată și cenzurată și o pepinieră de date personale cu adevărat utilizabile.

      • Aldus zice:

        Păi e și ce zici tu, și ce zic eu. 🙂 Evident că e controlată și evident că-ți colectează datele personale. Dar dacă tu, Renata Carageani, le trimiți cerere de prietenie pe Facebook doar blogărilor pe care-i admiri, scriitorilor pe care-i citești, oamenilor inteligenți pe care-i cunoști, postările ce-ți vor apărea pe peretele de Facebook, ca și dialogurile (publice și private) ce se vor înfiripa acolo vor fi pe măsura anturajului nou creat. Adică, poți vedea pisici pe Facebook sau poți citi lucruri foarte interesante, fix ca pe bloguri, în funcție de prietenii din lista ta. Că Facebook îți arată postări doar de la prietenii din listă (plus reclame, pe care le poți scoate).

        Iar faptul că te monitorizează e un alt motiv pentru a-ți face cont pe un nume fictiv (sau de scenă).

  6. zazania zice:

    Pentru mine reteaua de socializare e un mijloc de defulare. Si cei care cunosc, stiu ca ma refer la comentariile la texte si nu la pagina propriu zisa. Cum dracu’ sa simti altminteri „pulsul” natiunii daca nu socializezi? Blogosfera nu-i universul ci doar o mica parte din el.

  7. papagigli zice:

    Am citit si eu comentariile voastre referitoare la influenta numelui de botez asupra individului. Fascinante! N-am inteles nimic. Mi-au amintit de influenta cailor ferate asupra ciclului menstrual al gainii de apa dulce. 😆
    Cum poti fi convins (nici macar banuiala), ca ai fi fost altul daca in loc de X te numeai Y? Numele e un conventionalism introdus din necesitate si dat omului de catre om. Ce draci e mai mult de atit, pentru a-ti influenta comportamentul, felul de-a fi si gindirea?

    • Arlech Ina zice:

      Unora numele cu care i-au blagoslovit părinţii nu le place şi-şi aleg de mici altul, insistă să li se spună aşa (deşi în acte nu se schimbă nimic). Ştiu câteva cazuri. Prin urmare, un nume naşpa e stimulator: trezeşte spiritul de frondă!
      Alt mod în care te poate influenţa nu-mi vine în minte.

      • papagigli zice:

        Si cum adica-l poate influenta noul nume sau alt nume?
        Asadar, pe mine ma cheama Ion si nu-mi place. Bun, il schimb si ma va chema Nae. Cum pot spune ca m-a schimbat in vreun fel noul nume, cind nu stiu cum as fi fost cu Ion?

      • Arlech Ina zice:

        N-am zis că te schimbă. Am zis că te influenţează trezindu-ţi de timpuriu spiritul de frondă. Nu-ţi place Ion, te revolţi şi zici că te cheamă Nae. Şi faci urât la ăia care continuă să-ţi spună Ion. Ai învăţat să te răzvrăteşti mai devreme decât dacă numele ales de părinţi ţi-ar fi plăcut. Şi cu asta basta.

      • papagigli zice:

        😆 😆 Hai ca devine pe cit de palpitant, pe atit de hilar. Inteleg ca in categoria asta intra toate coperatiile estetice, tatuajele si piercing-ul. Ma intreb cum o fi cu vopsitul parului si incretirea lui, cu epilatul, machiatul, pensatul? 😆 Ca daca esti nemultumit ca ai sprincenele impreunate si te pensezi tot restul vietii cam tot sentimentul ala-l ai. Dar daca porti tocuri ca te-ai nascut mai mic decit ti-ai fi dorit?

      • Arlech Ina zice:

        Omule, ai uitat despre ce vorbim? E vorba despre influenţa numelui, nu despre influenţa schimbării lui!
        Am spus că numele tău, dacă nu-ţi place, îţi trezeşte de timpuriu spiritul de frondă. Te revolţi împotriva părinţilor, care te-au botezat în halul ăla. Asta am spus eu că poate fi influenţa numelui asupra ta. Schimbarea lui (neoficială) e o consecinţă a spiritului de frondă. Nu te influenţează, te satisface, îţi dă senzaţia că ai obţinut o mică victorie.
        Şi da, şi o înfăţişare naşpa îţi poate trezi spiritul de frondă. Te revolţi împotriva naturii (a propriului cod genetic, a lui Dumnezeu – sau cum îi zice fiecare) şi-ţi faci operaţie estetică etc. Şi aceste schimbări ale înfăţişării sunt tot consecinţe ale trezirii spiritului de frondă. Şi te ajută să scapi de oarece complexe de inferioritate.
        Dacă nici acum n-ai înţeles ce-am vrut să spun, asta e. Ştiu că n-am aptitudini pedagogice. Şi nici răbdare.

      • papagigli zice:

        Arlech, eu am inteles ce spui tu, dar nu se pupa cu ce-au spus ei. 😉
        A, sa nu uit! Si daca nici acum n-ai înţeles ce-am vrut să spun, asta e. Ştiu că n-am aptitudini pedagogice. Şi nici răbdare. 😛

      • Arlech Ina zice:

        Dar n-ai înţeles că n-am vrut să susţin ce-au zis ei, aşa că nu e cazul să se pupe. :mrgreen:
        Dacă te uiţi ceva mai sus, o să vezi că mi-am încheiat primul comentariu din şirul ăsta de replici cu fraza: „Alt mod în care te poate influenţa nu-mi vine în minte.”

        Dacă nici tu n-ai aptitudini pedagogice, nu mai rămâne decât să pice din cer un binevoitor care să ne explice amândurora „ce-a vrut să zică autorul”. Şi pe care să-l contrazicem imediat ce ne pierdem răbdarea. 😛

        Răspunde

      • papagigli zice:

        Arlech, tin la tine ca la o sora mai mica 😉 dar cind vine vorba de pupaturi, stiu ce vorbesc. :lol:Tu te referi la impactul numelui, ei se refereau la impactul schimbarii lui. Ti se pare acelasi lucru? Ca daca inca ti se pare, atunci eu m-am timpit definitiv. 😆

      • papagigli zice:

        Sau tu mi-ai dat mie dreptate, raspunzind comment-ului meu initial. Ca si asta-i posibil. Ca daca recitesc, observ ca eu ii combat pe ei si tu parca mi-ai da dreptate, desi n-o spui si nici nu-i contrazici. Refera-te la schimbare, ca sa vorbim pe acelasi subiect. Altfel iese un talmes-balmes care-mi reactiveaza vertigo-ul de care-am suferit in trecut 😆

      • Arlech Ina zice:

        Păi, frate Gigli (că, apropo de nume, frate Papa nu-mi place cum sună), eu am înţeles că ei vorbeau despre nume, nu despre schimbarea lui. 😛
        Dar, dacă vrei ceva despre schimbare, nu ştiu pe nimeni care să-şi fi schimbat oficial numele de botez (în afară de ăla din banc, care-a schimbat Căcat Ion cu Căcat Vasile), scăpând de cel vechi odată pentru totdeauna. Dar pe ăla de familie mi l-am schimbat eu (ca mai toate femeile de prin împrejurimi), fără să se schimbe ceva în felul meu de-a fi. Am rămas la fel, cu bune şi cu rele – crazy me. 😆

      • papagigli zice:

        Da soro Arlech (a propos, nu eu ti-am sugestionat nick name-ul asta? parca asa tin minte), de nume vorbeau, adica, mai exact, de prenume si spuneau ca daca ar fi fost botezati cu alt nume decit cel actual, ar fi luat alte decizii in viata sau cam asa ceva. Si eu spuneam ca asta ar insemna ca daca te rebotezi se cheama ca te-ai metamorfoza intr-o alta persoana, ceea ce mi se pare aberant. Dar recunosc, ai dreptate in ceea ce ai afirmat. My bad, sis!

      • Arlech Ina zice:

        Da,bro, [H]Alech[ina] de la tine mi se trage. Adopt ce-mi place. 🙂
        Şi, după cum presupun că se-nţelege din tot ce-am îndrugat pe-aici, nici eu nu cred că numele îţi schimbă viaţa, Devine doar o etichetă cu care te obişnuieşti să fii asociat, aşa cum te obişnuieşti să fii asociat cu mutra pe care ţi-o vezi în oglindă. O eventuală schimbare de nume, ca şi o eventuală operaţie estetică, ţine doar de faţadă. Ca şi cum ţi-ai schimba rochia, pantalonii, pantofii, paltonul.

      • papagigli zice:

        Cu alte cuvinte, ti-ai gasit nasul 😆

    • Aldus zice:

      Și nici n-o să înțelegi, câtă vreme te cheamă papagigli! Dacă ți-ai fi ales și tu un nume ceva mai puțin complicat, ai fi avut o șansă să înțelegi.

      • papagigli zice:

        Aha, una si mai inteleapta! Puterea de intelegere depinde de cit de complicat ti-e nick-ul. Hai ca pas cu pas, faci tu ce faci sau ce numai tu stii sa faci, si-o reduci la absurd.

      • Aldus zice:

        Păi gândește-te că dintr-o anumită perspectivă, tot ce ți se petrece în viață contribuie la formarea ta. De aia se zice că dacă ai lua două clone, sau dacă iei doi gemeni cu aproape același material genetic, ei evoluează diferit, pentru că trec prin experiențe de viață diferite. Evident că numele e un factor important, de vreme ce te identifici oarecum cu el. Asta înseamnă că are un efect psihologic asupra ta. Cât de mare sau cât de mic e altă discuție (Renata a zis că-i definitoriu, eu că te influențează) dar pentru mine este evident că undeva în subconștient îți imprimă anumite tendințe. Nu-i așa mare filosofie.

      • papagigli zice:

        Aldusescule, era vorba de schimbare. De schimbarea numelui. Orice schimbare te afecteaza emotional, da. Dar ce schimba in afara schimbarii in sine? Tu ramii acelasi, cu toate caracteristicile tale initiale. Ca unele schimbari iti pot influenta viitorul, si asta e posibil, dar pe tine personal nu te influenteaza sau schimba cu nimic. Cel putin asa vad eu lucrurile, fie ca-mi spun papagigli sau … zoro. 😆

      • Aldus zice:

        Parcă era vorba despre:

        Am citit si eu comentariile voastre referitoare la influenta numelui de botez asupra individului.

  8. Pingback: Alte avantaje ale unui pseudonim – O Poziție

  9. Cu scuzele de rigoare că n-am răspuns tuturor comentariilor, precizez pentru Aldus că în comentariul meu am zis că numele te definește și am mai zis că e o superstiție de-a mea, poate stupidă. De asemenea, „te definește”, în accepția mea semantică, e mai lejer decât „definitoriu” cum schimbă Aldus, crezând că pentru mine e tot aia.
    Te definește adică te pune într-o anume lumină sau umbră în fața celorlalți. Consider că „definitoriu” are o nuanță de strictă condiționare, de ori-ori. Subliniez și repet că am precizat că e o superstiție personală, adică funcționează în cazul meu.
    De-aici încolo discuția a deviat spre concluzia că dacă te cheamă Marin te faci fierar-betonist și dacă te cheamă Aurel ajungi mecanic auto.
    Posibil ca exprimarea mea să fi fost de vină.

    • Aldus zice:

      Da, ai dreptate, am citit selectiv. Că ai mai zis acolo și „își pune amprenta”, ceea ce-i mai aproape de „te influențează” decât de „e definitoriu”. Altfel, stai liniștită, că din ce înțeleg, Papa nu crede nici măcar într-o orișicât de mică influență, că doar pe tema asta m-am contrazis cu el mai sus. Deci cu sau fără precizarea ta de acum, Papa tot ne-ar fi contrazis.

      • papagigli zice:

        „Pentru ca Papa e un Gica Contra”, asta vrei sa spui, dar nu stiai cum 😆
        Bey, cum spuneam, daca v-ati referit la crearea unor emotii de moment, si n-am inteles eu, ma vad nevoit sa bat in retragere rusinat si sa-mi pun cenusa-n cap. Altfel, la razboiu cu voi! 😆

      • Aldus zice:

        Nu aia voiam să spun. Și nu doar emoții de moment. Că identificarea cu numele nu o ai doar un moment, ci tot timpul.

      • papagigli zice:

        E hai ca doar n-oi sta emotionat o viata-ntreaga de schimbarea respectiva. Schimbarea tine exact un moment, nu o viata. Dupa acel moment, nu mai e schimbare decit daca o schimbi din nou. 😛

  10. DoarF zice:

    […]Am senzația că, dacă faci o „dezvăluire”, organele sunt capabile să te identifice cu sau fără falsă identitate.[…]

    Nu exista anonimitate fata de organe.

  11. Cârcotaşu zice:

    Prin folosirea unui nick-name nu te ascunzi faţă de „organe”. Sigur, faţă de ei nu există posibilitatea asta. Opţiunea de a folosi o identitate fictivă provine de mulţi ani înainte, ăsta era tipicul prin anii 2000, cu ascunderea identităţii. Dacă aş fi deschis blogul după 2010 aş fi folosit identitatea reală, dar până atunci era o vânătoare de identităţi teribilă, cine avea o protecţie solidă era scutit de multe necazur, sau cel puţin aceasta era ideea care se inducea, fiind şi noi mai puţin familiarizaţi cu internetul. Altfel, identitatea mea e foarte accesibilă acolo unde comentez şi-mi dau e-mailul. După 2010 a devenit trecerea pe ID real ar fi însemnat 10 ani pierduţi în tot ce-am scris, motiv pentru care am optat pentru continuarea folosirii nick-nameului. Totdeauna mi-am exprimat părerea cinstit, fără excese, la fel cum aş fi făcut-o şi sub identitatea reală. N-am fost niciodată sincer pentru că am scris sub pseudonim, mereu am scris ce-am avut de spus. Cine crede şi afifrmă altceva se înşeală amarnic.

  12. Pingback: Ca să mă aflu-n treabă | ARLECHINA – INA = ARLECH ÎN A DOUA DIMENSIUNE A DEMENŢEI

  13. Cârcotaşu zice:

    pinback-ul Arlechinei nu spune nimic. E vorba de un blog sexi-porno, or noi vorbim despre cu totul altceva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s