Iar a nins

Iar a nins, a doua oară,
într-o iarnă fără tine,
îmi sunt foile veline
și mă-mbăt cu scorțișoară.

Iar a nins, cuvinte-n „Word”,
ca atunci când existai
și când beam, tăcuți, un ceai,
eu în Sud și tu în Nord.

Iar s-a așternut, smerită,
o zăpadă. Mi se pare?
Asta nu e o ninsoare?
Doar o ploaie-ncărunțită?!

Reclame
Acest articol a fost publicat în aminriri, autoturisme și alte chestii personale, prieteni, părerea mea, strict autentic, ştiri de neştiut și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Iar a nins

  1. papagigli zice:

    Lirica ceferista! 😉 Mi-a placut mult „ploaia-ncaruntita”. Zic sa mai bagi, ca merita.

  2. em zice:

    „Îmi sunt foile veline/ și mă-mbăt cu scorțișoară… ” în asentimentul lui Papa.
    îți curge bine arcușul. 🙂

  3. castanman zice:

    Îmi amintesc că m-am trezit într-o dimineață şi am găsit totul murdărit în culoarea iubirii uitate.
    Cam aşa ar fi scris Bukovski poezia ta. Tu l-ai depăsit cu scorțişoara

    • Nu-s decât un poet de tindă. Tind să zbor spre soare cu aripi de ceară. Mă și mir că mă mai scol de jos!

      • castanman zice:

        Poeții şi profeții nu se justifică, scria prin caietele lui Cioran. Nu e de întristare, e de dat în pizda mă-sii viața.
        Ps. Am rămas perplex, uitandu-mă pe laicuri, de cată lume intelege poezia pe wordpress. Bineînteles ca nu poți să obligi pe nimeni să înghită poezia altuia :).

  4. clujanu zice:

    Eu fiind cu Fizica nu prea am vocabular pentru analiză. Doar atât, imi place!

  5. Mugur zice:

    Se curg încet cuvintele uitate, înmănunchind trăirile, înmiresmate arome ce cu iarna-mbrățișază, trecute vremi, ce încă se visează.

  6. Mulțumesc, garagiilor, pentru laicuri și comentariil!
    Era o datorie de onoare față de unul dintre voi – să scriu nițele gânduri, cu rimă, când o ninge, iarna asta. Prima oară când a nins, m-a luat mai pe nepregătite decât pe primăriile de sector. Dar a nins a doua oară! Riscam că nu mai fiu om de onoare.:)

  7. smaranda64 zice:

    Când a murit” bunicul” ultimul soţ al mamei soacre, ” jos” adunarea de farisei asculta predica leşinată a preotului catolic iar” sus” bunicul se legăna pe un leagăn prins de tariile cerului, cu privirea lui melancolică pierdută în imensitatea albastră, în braţe ţinea cu drag un ursuleţ de pluş.
    Sau bunica unei prietene cum se zbenguia veselă printre participantii la slujba de înmormântare, râzând uşoară şi zglobie, dansând în plutirea i fără dureri, fără pãreri de rău. Un nepot a început la amvon un discurs în amintirea ei. A ascultat atentă cinci minute, gândind ” mă, ăştia chiar m au iubit”, apoi s a plictisit începând să facă mutre şi să dea ochii peste cap: mai bine ar deschide sticla de şampanie, apoi a început să zburde din nou. Eu încercam să fiu serioasă. Eram la înmormântare, ce naiba!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s