Nu oricine te scoate din gunoi îți vrea binele

Măi, garagiilor, am aruncat la gunoi, de două ori (până în prezent), comentariul uneia care își zice lena, fiindcă m-a enervat, că scrie sictir cu „k”, are o punctuație năucitoare și un stil nașpa, cu fugă de idei, că nu știi dacă e supărată doar pe mine, pe pisic și pe coabitant (deși pisicul nu bea alcool, deci nu cred că e vorba și despre el) sau pe mine și pe voi.
Așa că am adus din gunoi comentariul leanăi, aici, sus, pe peronul principal, să facem o analiză pe text, să vedem ce vrea să zică, ce-o doare, că poate le zice bine și n-am înțeles eu mesajul.

„Renato ,
hai siktir cu ciorba ti de potroace . ce ai ? poi tu crezi ca vreun garagiu d’al tau , are , ori o fi avut nevoie de asa ceva . haida de ! ba io cred ca pe la 22 trecute fix , erati in pat cu totii . beti muci – dupe un pahar cu vin (cel mai mic ca gramaj desigur ) indoit cu d’aia sfiintita – si cu pleostile de apa calda la cur . A , si la fel de singuri ca anul trecut !!!
jalnic . chiar am plans si m am rugat mult pt sufletrlul vostru .
de ar trai mata sa te vaza ! ori mama matracucelor ce ti tin isonul . bleah
di ce ?
”Sper că la anul n-o mai aveți pe soacră-ta la aperitive!”
eu nu ma prea pricep la limba romana , dar ma-ta ( cu diacritica de data asta !) te ar fi dojenit si indrumat spre un mai binevenit/nimerit whatever : la anul s-o aveți pe soacră-ta la aperitive … macar !
trist
trist cat de urat imbatranesti!”

 

Reclame
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, apucături proaste la români, cu ce ne mândrim, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

129 de răspunsuri la Nu oricine te scoate din gunoi îți vrea binele

  1. Mugur zice:

    Am recitit „Ciorba de potroace” cu tot cu comentarii și nu văd nicio legătură între comentariul de mai sus și cele aparute acolo. Probabil că lena este supărată pe ea însăși din cine știe ce motive, că altfel nu pricep ce anume a deranjat-o. Poate muzica?

    • La mulți ani, Mugur!
      Pe lena o supără că îmbătrânesc urât. Asta mă supără și pe mine. Că îmbătrânesc. Frumos, urât, cui îi mai pasă, din moment ce bătrânețea te apropie de moarte?
      Ce nu știe lena: în astă vreme, și ea îmbătrânește. Probabil frumos. Bând cisterne de ceai de sunătoare, nu vin în pahare mici. Înconjurată de o mulțime de prieteni care-i asigură nesingurătatea pe vecie… Pe o vecie relativă, adică fix până când va muri.

      • Mugur zice:

        De-mbătrânesc urât, cine ce-i pasă?
        Că doar nu o să stea cu min’ la masă,
        Nu îmi va suporta nici urâciunea
        Și nici n-o împărți cu mine pâinea.

        Cu bătrânețea toți suntem datori
        Și o purtăm cum vom putea de sărbători,
        Cu sunătoare sau cu vin, pahare mici,
        Dar ce frumos e când îl bei cu-amici!

        Îmbătrânim, dar nu tre’ să ne pară rău.
        Să nu privești cu pizmă-n jurul tău,
        Ci bătrânețea să primești ca pe un dat,
        Ce-n moarte-o „lecuiești”, c-așa-i lăsat.

  2. Arlech zice:

    În locul tău aş trece-o pe lista neagră, să i se ducă aberaţiile direct la gunoi, cu tot cu ce-o fi supărând-o. Nu merită să i se dea atenţie.

    • Arlech, nu știu cum să trec la gunoi pe cineva care își ia mereu o identitate nouă.

      • Arlech zice:

        În cazul ăsta, poţi măcar să trimiţi la moderare comentariile vizitatorilor noi. De câte ori îşi ia o identitate nouă, comentariul o să aştepte aprobarea ta, în loc să apară pe blog.

      • Mulțumesc, Arlech, am bifat căsuța.

      • Știu că nu e frumos. Am făcut-o în mod deliberat. De ce aș proteja identitatea cuiva de atât de joasă speță?
        N.B.: Nu ignor faptul că și eu am folosit, de câteva ori, un limbaj violent, dar era în miezul unui conflict și fusesem provocată.
        Bolnava asta, lena-stella-coșmar și cum și-a mai zis de-a lungul timpului, se bagă în vorbă fără alt motiv decât să-și lase lăturile aici.
        Mă crezi sau nu, în viața reală nu am avut niciodată un conflict atât de violent cu cineva, încât să se justifice asemenea reacții. În plus, cu câteva excepții (numărate pe degetele de la o mână), prietenii sau cunoștințele mele din real nu interacționează cu mine pe blogul meu, având cu totul alte preocupări decât blogăritul, feisbucitul etc.

        Până nu demult, așa credeam și eu, că a ignora asemenea specimene e cel mai sănătos. Dar intră un vizitator nou pe blog, vede mizeriile astea și ce-și zice? Ce caut eu să comentez/citesc alături de dezechilibrata asta?! Și ocolește Gara.
        Nebuna despre care vorbim, cu intervențiile ei, pune, fie că vrem sau nu să recunoaștem, o anume etichetă blogului și vizitatorilor fideli.

      • delfinasu' zice:

        așa e, Renata și, nu că ar conta părerea mea, aș fi făcut la fel.
        Dacă cineva îți murdărește ușa cu rahat, n-o lași așa, ar fi aberant să ignori mizeria azvârlită pe casa ta.

      • Aldus zice:

        Renata, presupun că comentariul tău de mai sus mi-era adresat mie.

        Eu nu judec un blog după comentariile de pe el. Comentariile lui X îl privesc pe X, nu locul unde le lasă X. Locul unde de lasă X poate fi mai restrictiv sau mai permisiv, în funcție de politica de comentarii a blogerului de acolo. Aia nu înseamnă nimic. Deci, nu sunt de acord cu asocierile dintre lena și tine (pentru simplul fapt că lena comentează la tine, mai ales atunci când tu o ignori) sau dintre lena și mine (pentru simplul fapt că amândoi comentăm la același articol).

        A avut loc un eveniment și toți românii îl comentează. Asta ce înseamnă, că eu trebuie să mă simt cumva asociat cu Guță, pentru că și el e român și comentează același eveniment? Sau că un străin care vine în România trebuie să mă judece după măsura lui Guță, din același motiv? Și că eventual ar trebui să-i interzic lui Guță dreptul de a comenta evenimentele pe care le comentez și eu, cât timp se află pe teritoriul țării mele, ca nu cumva străinii să ne bage în aceeași oală? Dacă ne bagă, e greșeala lor.

  3. Aldus zice:

    Nu cred că e frumos să afișezi public IP-ul unui comentator, fie el prieten sau dușman. Poate duce la identificarea lui (în cazuri extreme) sau la aflarea unor detalii din real life, ca oraș, furnizor de net, adresă. Viii cu viii și virtualii cu virtualii.

    Acum, la subiect: cred că ai o „admiratoare” ce comentează atât la tine cât și pe diverse alte bloguri pe care le frecventezi, sub diverse pseudonime. Cred că e întotdeauna o aceeași unică persoană, indiferent cu ce nick și unde se semnează, dar pentru că nu pot proba, o să mă limitez în continuare la analiza acestui singur comentariu.

    Primo, persoana care a scris acest comentariu este (cu probabilitate de 99%) o femeie, și asta din două motive: a) în general, atunci când vrem să devenim anonimi, suntem tentați să ne schimbăm numele, dar nu și sexul; b) numai o femeie poate fi, cu adevărat, invidioasă pe o altă femeie, sau poate să-i poarte pică unei alte femei un timp îndelungat.

    Secundo, femeia pare să fi dezvoltat o adevărată obsesie pentru tine, de vreme ce te urmărește și pe alte bloguri. „Sper că la anul n-o mai aveți pe soacră-ta la aperitive!” este o urare pe care i-ai adresat-o lui Cudi pe blogul acesteia și care n-are legătură cu ce postezi tu aici. Cum nici comentariul lenei n-are, că nu-i un atac la cutare articol, ci un atac la persoana ta.

    Dacă ar fi să-mi dau cu presupusul, aș opta pentru o ființă singură și trecută de prima tinerețe (trăsături proiectate constant asupra ta), pe care ai călcat-o cândva pe coadă, fie pe un blog, fie în offline, unde n-a avut curajul să te confrunte. Dar de atins, ai atins-i într-un punct sensibil, de vreme ce te urmărește de atâta timp. Sau poate e precupeața de peste drum, gen.

    În loc s-o banez, eu aș ignora-o. Diferența e următoarea: aruncatul la coș este o reacție, în timp ce ignorarea este lipsa oricărei reacții. Iar lipsa oricărei reacții, până la urmă, plictisește. Concret, ar putea scrie câte comentarii dorește, dar n-ar primi niciun răspuns la ele, pentru că nici măcar nu i le-aș lua în seamă. Până când va ajunge să realizeze că vorbește singură. Sau nu va ajunge, și va continua să fie penibilă.

    • Arlech zice:

      După părerea mea, banarea este ignorare. Comentariile respectivei persoane se duc direct la gunoi e simplu să-ţi goleşti coşul fără să-i citeşti conţinutul. În plus, comentariile nu ajung sub ochii nimănui altcuiva. Asta înseamnă, de fapt, să vorbească singur(ă).
      Prin analogie, dacă pe stradă te înjură cineva pe care vrei să-l ignori, îi întorci spatele şi pleci, nu-ţi chemi prietenii să asculte, nici nu le pui la dispoziţie o înregistrare audio (similară cu comentariile apărute pe un blog).

      • Arlech zice:

        Erată: … şi e simplu să-ţi goleşti coşul…

      • Aldus zice:

        În spiritul adevărului, țin să te anunț că părerea ta este neconformă cu realitatea. De ce? Tu spui că îl ignori necitindu-i comentariile, dar pentru asta a trebuit ca inițial să-i scrii numele într-o anumită căsuță din WordPress, lucru care să-l trimită pe viitor la coș. Ori însuși actul de a-i trece numele în acea căsuță este orice altceva, numai ignorare nu.

        Ignorare înseamnă, simplu, ignorare. Ignorare înseamnă că poa’ să scrie 100 de comentarii, nu te interesează, nu-ți pasă de el și de ce scrie. Ignorare nu înseamnă să faci un efort sau un artificiu astfel încât comentariile lui să nu-ți mai ajungă sub ochi. Cazul al doilea este chiar semnul faptului că nu-l poți ignora. Dacă l-ai putea ignora, la ce ți-ar mai păsa de faptul că-i vezi comentariile? Păi i le ignori. Ignorare nu înseamnă să te muți în alt oraș, ca să nu-l mai auzi pe Vasilică. Ignorare înseamnă că chiar atunci când Vasilică este lângă tine, cuvintele lui îți intră pe o ureche și îți ies pe o ureche. E fix ca la ignorarea banilor. Un pustnic care se retrage în munți nu ignoră banii. Dacă i-ar ignora cu adevărat, de ce ar mai fi nevoie să se izoleze de ei? Ca ce chestie? Ar putea trăi în mijlocul lor, fără să-i pese sau să le acorde vreo valoare pe care n-o au. Asta e ignorarea. Ceea ce numiți voi ignorare e un fel de a-ți băga capul în nisip.

        Dar, în spiritul adevărului, aia nu-i decât dovada că nu puteți ignora.

      • Arlech zice:

        Ignor tot ce ai scris după prima frază. Fiindcă sunt de părere că indivizii care se consideră deţinătorii adevărului merită să fie ignoraţi.

      • Aldus, răspunsul corect pentru Arlech, dacă nu-i împărtășești opinia, era exact acesta: „Arlech, nu-ți împărtășesc opinia/sunt de altă părere etc.”
        Al tău, însă… Vrei să-l analizăm? Conține trei formulări care spun, de fapt, că tu te consideri deținătorul adevărului, numai tu judeci corect și oricine gândește alfel greșește. Iată-le: 1. „În spiritul adevărului” (firesc ar fi fost un „după părerea mea/așa cum văd eu lucrurile”) 2. „țin să te anunț”. Aici avem acea sintagmă ideală, consacrată, care exprimă dispreț și superioritate față de interlocutor, când interlocutorul ignoră un fapt evident, cunoscut de restul lumii, pe care ar fi trebuit să-l știe și el. E preludiul unui bobârnac. 3. „părerea ta este neconformă cu realitatea”. Care realitate? Că nu vorbim de o realitate obiectivă, gen afară e beznă sau afară e soare. Vorbim de o situație, de impactul unei situații asupra fiecăruia dintre noi. Or, știm că același stimul poate genera reacții diferite indivizilor dintr-un grup.
        Arlech e îndreptățit, în opinia mea, să nu fi citit tot mesajul tău, după această introducere-sentință.
        Bine a făcut că nu l-a citit, ți-ar fi spus că-i amintești de cineva, care, în loc să privească imaginea de ansamblu, o făcea bucățele de puzzle și încerca s-o reformeze, cu alt înțeles.
        Nu pomenesc numele personajului, că-l cunoști foarte bine. 🙂
        Una e să ignori valori materiale, alta să ignori jigniri, calomnii, minciuni. Sunt din filme diferite. Asta e doar părerea ta, că un pustnic se retrage în pustie ca să nu mai aibă de-a face cu valorile lumești. Pustnicul nu se pune la adăpost de ispitele lumii, fiindcă nu le rezistă, se retrage în pădure ca să nu-l mai bruieze lumea cu futilitățile ei. Și nu, nu poți trăi în interiorul unui sistem ca un subsistem închis. Sistemul care te include te obligă la reacții, ca să continui să exiști în interiorul lui. Cred că dacă aș ști fizică, aș spune mai simplu ce vreau să spun. Cu mișcarea Browniană, cu principiul acțiunii și reacțiunii…
        Nu, un pustnic care ar vrea să practice pustnicia în mijlocul lumii dezlănțuite, ar rata scopul său și ar fi, de fapt, un homeless, un individ asocial care ar primi orpbiul sau sprijinul comunității, după caz, fără voia lui.
        Doamne, m-am întins în explicații ca unul, Lotus!
        Ideea era că, oricât ți-ai dori să ignori un șoarece mort sau un cartof stricat sau un ou stricat care ți s-a aciuat sub pat, până la urmă începe să pută atât de rău că, dacă nu-ți permiți să te muți cu chirie, ești obligat să-i acorzi foarte multă importanță, să te pui în genunchi, cu mască pe nas și mănuși de protecție, să explorezi pe-sub-patul, să-l iei în palmă sau, dacă nu reziști, cu o lopețică și să-l plasezi în vasul WC-ului sau la ghena de gunoi. Deci, da, trebuie să faci o mulțime de activități ca să elimini din viața ta și-a apropiaților tăi o putreziciune de calibrul lena. Altfel, nu-ți mai intreă nimeni în casă, niciodată.
        A, să-ți amintesc că ai salutat împuțiciunea cu mare voioșie pe blogul personal! Deși îi cunoșteai antecedentele. Un risc asumat, Aldus, ca să nu pierzi un vizitator? 🙂 🙂 🙂

      • Aldus zice:

        Păi chiar sunt unul dintre deținătorii adevărului pe acest subiect. Care adevăr e banal de simplu: evitarea nu este ignorare. A mă evita este opusul lui a dialoga cu mine. A mă ignora înseamnă, pur și simplu, să nu-ți pese de mine. Dacă nu-ți pasă de mine, de ce mă eviți? Dacă nu te interesează persoana mea, de ce treci pe trotuarul celălalt când mă vezi? Iată că te interesează și reacționezi la vederea mea, ceea ce înseamnă că nu mă ignori. Gândește-te mai adânc.

        Și n-are importanță ce anume ignori: oameni, obiecte etc, mecanismul este același.

        Sistemul care te include te obligă la reacții, ca să continui să exiști în interiorul lui.

        Nu serios? Ești obligată să-i citești comentariul lenei și să răspunzi la el? Care sistem te obligă, sistemul wordpress? Sistemul conveniențelor sociale? Sau sistemul tău intern, lucru care arată că, în realitate, n-o poți ignora cu adevărat pe lena? 🙂

        Nu, un pustnic care ar vrea să practice pustnicia în mijlocul lumii dezlănțuite, ar rata scopul său și ar fi, de fapt, un homeless, un individ asocial care ar primi orpbiul sau sprijinul comunității, după caz, fără voia lui.

        Sau pur și simplu ar folosi banii și obiectele materiale ca pe niște instrumente, fiind complet detașat de ele. Caz în care ele nu-l mai pot înlănțui sau abate de la țelurile lui spirituale. De ce să se retragă în pustiu?

        Ideea era că, oricât ți-ai dori să ignori un șoarece mort sau un cartof stricat sau un ou stricat care ți s-a aciuat sub pat, până la urmă începe să pută atât de rău că, dacă nu-ți permiți să te muți cu chirie, ești obligat să-i acorzi foarte multă importanță

        În pasajul ăsta recunoști singură, involuntar, că banarea este altceva decât ignorarea. Dacă spuneai de la bun început „o banez pentru că n-o să reușesc s-o ignor”, n-aș fi avut nimic de comentat pe tema asta. Dar, încă o dată: banarea, indiferent din ce motiv, nu este ignorare.

        A, să-ți amintesc că ai salutat împuțiciunea cu mare voioșie pe blogul personal! Deși îi cunoșteai antecedentele. Un risc asumat, Aldus, ca să nu pierzi un vizitator?

        Da’ nu-i un risc. După cum poți constata și singură, noi doi avem perspective diametral opuse cu privire tratamentul aplicat comentariilor lăsate de alții.

      • Păi, la prima frază mă opresc și eu, nu citesc mai departe. Te crezi deținătorul adevărului? La mulți ani!

      • Aldus zice:

        Nu doar că mă cred, ci chiar sunt.

      • Aldus zice:

        Mersi că comentezi punând pe primul plan persoana și meritele mele. Aș zice că-i un exercițiu impractic pentru propria ta persoană și că te plasează involuntar în exact poziția de atotștiutor pe care mi-o atribui (de altfel, ce e mai important pentru tine: câtă dreptate are interlocutorul sau cum se autoevaluează?), dar este orișicum măgulitor.

      • Cudi zice:

        De acord cu Arlech – banarea e ignorare, comentariile ajung în gunoi, gunoiul se „aruncă” singur la nu știu ce interval, e închiderea oricărui canal de comunicare cu cel banat pe un blog, e un dismiss cât se poate de decent, părerea mea.

      • papagigli zice:

        Aldus,
        Am citit si eu disputa voastra si cred ca a pornit de la o neintelegere.
        Cred eu ca Arlech a propus ignorarea comentariilor dupa o evaluare prealabila, nu apriori. Asadar, citind primul comentariu si observind ca e vorba de un neam prost, e absolut firesc sa le ignori pe urmatoarele. Iar Renata sigur a evaluat persoana, bazindu-se pe unele comentarii precedente.

      • Arlech zice:

        Cam aşa ceva.
        Adică, prin analogie, iată cum văd eu lucrurile:
        Dacă cineva vine la tine, la o petrecere, şi scuipă în platoul cu aperitive sau se pişă într-un pahar de pe masă (al tău sau al altcuiva), de atunci înainte eşti îndreptăţit să-i IGNORI bătăile la uşă sau apăsările pe sonerie (după ce te-ai uitat pe vizor şi ai văzut despre cine e vorba). N-ai urechi pentru ele, pentru tine nu mai există.
        Dacă, în schimb, laşi uşa deschisă şi te faci că nu vezi când ăla vine şi repetă figura ori de câte ori vrea muşchii lui, nu se cheamă că-l ignori, ci că ai ceva defect la mansardă, iar ceilalţi foşti oaspeţi sunt îndreptăţi să ignore uşa ta deschisă tuturor nebunilor.

      • Aldus zice:

        @Cudi

        La tine pe blog, unde scrieți două persoane, poate fi parțial adevărat ce spui, în sensul următor: dacă Ketherius banează un comentator nou fără să-ți spună, tu îl vei ignora pe viitor, din simplul motiv că nu-i vei mai vedea comentariile, dar notează te rog că nu vorbeam despre blogul tău.

        Altfel, țin să-ți spun și ție că faci o confuzie de termeni: blocarea oricărui canal de ignorare nu este ignorare, dismiss-ul nu este ignorare. Cum poți spune că-l ignori, dându-i dismiss? Păi însăși actul de a-i da dismiss este o reacție, deci exact opusul ignorării. Că dacă l-ai ignora, n-ai avea nicio reacție, că-l ignori. Tu nu-l ignori, îi dai dismiss.

        @papagigli

        Și eu cred că a pornit de la o neînțelegere. Respectiv neînțelegerea sensului verbului „a ignora” de către preopinentele mele.

        Nu numai după ce i-ai citit primul comentariu, ci oricând ai aceste două opțiuni la dispoziție: să îl ignori pe X pe viitor sau să nu îl ignori. Iar cazul al doilea, în care nu îl ignori, poate fi modulat în două forme: să îi răspunzi la comentarii sau să îl banezi.

      • papagigli zice:

        Aldus,
        Cred ca in raspunsul dat lui Cudi e o inadvertenta. Dupa parerea mea nu poti spune ca ignori ceva despre care nu ai cunostiinta. Ori daca Kath nu-i spune c-a banat pe vreunul, respectivul raminindu-i absolut necunoscut lui Cudi, n-as zice ca-l ignora, ci ca nu-i constientizeaza existenta.

      • Aldus zice:

        @Arlech

        Ba da, dacă lași ușa deschisă și nu reacționezi la faptul că vine și se pișă din nou pe covorul tău, atunci chiar asta înseamnă, că-l ignori. Doar că în această situație e o idee proastă să-l ignori. Mai bine îl iei în vizor și-l ții afară dățile următoare când dorește să intre. Adică, exact opusul ignorării.

        Apropo, faptul că ignori soneria nu înseamnă că-l ignori pe X, cele două sunt unrelated. În plus, tu nici măcar nu ignori soneria, ci te folosești de ea pentru a-i aplica un tratament special lui X. Că n-o ignori la modul general, indiferent cine ar suna. O ignori doar când sună X. Deci nici vorbă să ignori soneria. Practic, ai răstălmăcit cuvintele ca să-ți iasă cumva o ignorare, măcar a soneriei, dacă a celui care sună nu s-a putut! 🙂

        @Papagigli

        Discutabil, de vreme ce ignoranța are și sensul de necunoaștere sau neștiință. În sfârșit: Cudi, iată că nici parțialul adevăr pe care ți l-am dat s-ar putea să nu fie al tău, până la urmă! 😀

      • Aldus zice:

        erată la un comentariu 23610: blocarea oricărui canal de comunicare*, însuși* actul

      • Aldus zice:

        Și haideți să nu ne limităm la teorie. Cudi, cât de bine ți-a ieșit ignorarea persoanelor pe care le-ai banat, uneori repetat, de-a lungul timpului? Dar pe cinstite. Renata, tu o trimiți pe lena la coș, invocând motivul ignorării. Cât de bine îți iese această formă de „ignorare”, în condițiile în care noi comentăm acum la un articol ce-o are ca subiect pe lena? Mm?

      • Cudi zice:

        Aldus, eu am blocat-o pe Nostrastella de săptămâni bune, n-avea rost să îi ofer audiență pentru zicerile ei la adresa Renatei, n-avea legătură cu noi, cu subiectele noastre, cu nimic. Simplu. A ieșit perfect (ban-ul). O întâlnesc, în schimb, pe la alții și aleg să trec peste ce zice ea, fiecare cu treaba lui, nu ne ducem dorul etc.

      • Aldus, au trecut 2 zile și lena-stella n-a mai apărut. Poate asta-și dorea, să devină subiect de discuție. Poate că ignorarea e o soluție în cazul unui comentator sănătos la cap. Aici vorbim de o persoană deranjată la minte care nu va trage concluzia sugerată de tine: nu mă bagă în seamă, să încetez.
        Uite-l pe Iosif: de câte ori l-am ignorat? De zeci de ori. Și totuși asta parcă i-a dat și mai mare avânt la comentariile lui îndumnezeitoare, lipsite de logică și fără legătură cu tema. Lipsa mea de reacție a fost luată drept invitație – mai scrie, mă, că-mi place! Și pe Iosif chiar că nu poți să-l citești, că n-are nicio noimă, bate câmpii cu seninătate. Ignorarea, pentru asemenea exemplare, înseamnă o invitație la scris tâmpenii în continuare. În particular, dezaxata asta despre care vorbim e posibil să-și imagineze că mi-a închis gura, n-am replică la „dureroasele adevăruri” pe care le strig ea.
        Eu însămi, când am intrat pe blogul Castanului să comentez ceva și am găsit-o pe stella cu lăturile ei, am renunțat să-i mai scriu omului, de data aia.

      • Aldus zice:

        Oricât de dezaxat ar fi cineva, de ce ar insista cu astfel de comentarii? Motivul este că cerșește atenție. Deci, acordându-i atenție (într-un fel sau altul, că și respingerea sau ținutul pe tușă este tot o formă de atenție) nu faci decât s-o alimentezi. A primit ce și-a dorit, atenție, așa că va continua.

        Pe Iosif îl ignori de 5 ori și îi răspunzi de alte 3, gen. Adică, și lui îi acorzi atenție, doar că nu la fiecare comentariu. Ești ca fata care mai nu vrea, mai se lasă, și astfel îl întărâtă și mai mult pe cel care-i face curte. Dar ia să ne gândim, dacă nu i-ai mai răspunde niciodată, nici tu nici vreun alt comentator (că, e adevărat, și atenția altor comentatori te poate motiva să revii pe un blog), cât timp ar dura intervențiile lui Iosif? Dacă luni de zile ar comenta fără să primească absolut niciun reply de la nimeni, dacă ar scrie în gol, dacă nimeni n-ar interacționa niciodată cu el, păi până la urmă s-ar plictisi să scrie degeaba și ar pleca spre alte meleaguri, unde este băgat în seamă. Nu-i chiar așa complicat.

        Problema e că dacă nu poți ignora și reacționezi (uneori printr-o replică pe blogul Castanului, alteori consacrându-i un articol pe blogul tău), nu faci decât s-o alimentezi și s-o motivezi pentru a reveni. N-a mai dat pe aici în aceste 3 zile, dar sincer nu cred c-ai scăpat de ea.

        Părerea mea, vorba lui Văcăroiu.

      • Lotus, înainte de a-ți da dreptate sau de-a te contrazice, la început ești în eroare: „oricât de dezaxat ar fi cineva”… Oamenii definiți ca echilibrați, nu-și pot imagina cât de dezaxat poate fi cineva.

      • Aldus zice:

        Lotus posibil să fie în eroare de multe ori, dar Aldus, în comentariul de mai sus, nu cred că este. Dacă oamenii echilibrați nu-și pot da seama cât de dezaxați pot fi nebunii, de ce mai avem psihiatri? Dimpotrivă, numai oamenii echilibrați își pot da seama cât de dezaxați pot fi nebunii. Tocmai pentru că mintea lor este ageră și sănătoasă.

      • papagigli zice:

        Aldus, n-o mai da dupa prun. A ignora este o actiune gindita si se refera la ceva ce cunosti deja, dar consideri ca nu merita sau nu mai merita atentie din motive personale. Sfaturi, sugestii, realitati, evidente, persoane samd. E aberant sa spui ca ignori ceea ce nu stii ca exista.

      • Aldus zice:

        @Cudi

        Bun, dar ți-ai ales un exemplu nepotrivit. Nostratella e subiectul sensibil al Renatei, nu al tău, tu n-ai nicio treabă cu ea. Mă gândeam că o să te întrebi dacă nu există persoane pe care le-ai banat fără ca ulterior să le poți, totuși, ignora. Un singur caz ar fi suficient pentru a demonstra că banarea nu echivalează cu ignorarea.

        Și îmi răspunzi doar la comentariile care îți convin. 🙂

        @Papagigli

        N-am dat-o după prun. Nici n-am zis că n-ai dreptate. Am zis totuși că-i discutabil, dată fiind asemănarea dintre ignorare și ignoranță și sensurile acestor cuvinte. Uite un exemplu: tu primești o mulțime de semnale din exterior, dar pe cele care depășesc anumite praguri le ignori. De exemplu, o imagine care durează prea puțin sau un sunet cu o frecvență prea înaltă/joasă. Ești conștient creierul tău de ele? Într-un fel da, de vreme ce le triază. Dar tu ești conștient de ele? Păi nu, ele se imprimă doar la nivel de subconștient. Și, în ultimă instanță, tu ești cel care, prin intermediul creierului, le ignori. Cum ziceam, lucrurile sunt mai complexe.

      • Aldus zice:

        erată: Este* conștient creierul tău de ele?

      • papagigli zice:

        Aldus, prunul isi avea rostul lui, ca dovada ca acum o bagi cu inconstientul, cind ignorarea e o actiune absolut constienta. A fi neatent sau a pierde din vedere, a fi distrat … sunt cu totul si cu totul alt magiun, asta ca sa nu ne-ndepartam de prun. 😆 Evident ca orice percepem se inregistreaza, indiferent ca ne-o dorim au ba. Dar asta n-are-aface cu ignoratul. Si zic s-o lasam, daca nu cumva doresti sa-mi dai dreptate fara vreun „totusi” sau vreun „dar” 😆

      • Aldus zice:

        @papagigli

        Deci tu în mod absolut conștient ignori lumina infraroșie?

    • papagigli zice:

      Cum s-o ignor daca n-o percep? Mai interesanta mi s-ar fi parut o intrebare referitoare la ignorarea Barosanului, pe care nu-l ignor pentru simplu motiv ca nu exista, in acceptiunea mea 😉
      Oricum, vad eu bine ca si tu vrei sa renuntam la polemica asta impotenta. Zic s-o asteptam pe urmatoarea. 😆

  4. Cudi zice:

    Vezi, de aceea i-am dedicat eu Eminem cu Stan…

  5. psi zice:

    spam and block. e un troll și merită tratat(ă) ca atare.
    acuma nu știu dacă poți să-i dai block pe wp, dar e un plugins care face chestia asta.
    și recunosc că nu am citit comentariul persoanei.

  6. papagigli zice:

    Acum poate intelegi de ce i-am dat peste bot dementului ala de Iosif de care nu poti scapa decit chiuretindu-l.

  7. papagigli zice:

    Mai poet ca tine-nu-i
    Decit puiu’ cucului
    Si-ar fi bine sa te duci
    Intr-un cuib ca pentru cuci
    (vezi „Zbor deasupra unui cuib de cuci” si du-te!)

  8. POȘTA REDACȚIEI:
    Iosif, e limpede, nu orice catren e poezie, dar putem glumi în catrene cu interlocutorii noștri.
    Când suntem ironici în patru versuri și avem și poantă, am făcut o epigramă. Ceea ce nu e cazul tău.
    În primul rînd, ai dat-o-n bară cu frustrarea. Niciunul dintre cei care nu-ți gustă înflăcărările religioase nu sunt frustrați. Doar că nu acceptă din meniul propus de tine. Jignești și iriți și excelezi în jignire și iritat interlocutor cu acel ipocrit „să fii iubit”! Mulți îl înghit și se înduioșează de marea-ți neprihănire dar, noi, ăștia mai vechi, știm că e banal șantaj sentimental.
    Când îi recomanzi lui \gigli, mie, oricui…, control și calm, ne-ai cam trimis la balamuc. Acolo unde eu, în mod special, și mulți, la rugămintea mea sau din proprie inițiativă, nu te-au expediat, deși veșnica, patologica ta raportare la abstractul adevăr absolut, la iubirea absolută și la alte cuvinte cheie citate de biblia aia pe care o citești, o mănânci, o respiri tu, în cadrul cultului căruia îi faci publicitate/prozelitism, pe-aici n-o vei impune niciodată.
    Fii om de rând, Iosif, o clipă, observă că mulți dintre noi te-am acceptat cu ale tale, acum nu e cazul să ți-o iei în cap și să ne cerți în catrene discutabile, Dacă nu ți-am dat cu flit a fost din respect față de ființa umană Iosif, nu de târșeală că ieșeai cu Dumnezeu și Adevărul Absolut pe pancartă.
    Noi, eu, cel puțin, respect individul cu probleme din tine, fiecare fluturare de steag religios te face tot mai puțin respectabil.
    Vrei să experimentăm cu tu nu mai capeți bilet de peron în Gară nici dacă dai copy-paste la poemul If? Vrei să te întorci în arhipelagul de bloguri ale plictisitorilor habotnici?

    C\arenul tău a fost o înjurătură la Gigli , la mine, poate la mulți dintre cei ce poposesc în Gară.
    Aștept să ridici stegulețul alb, de pace, spre Gigli. Și să-l lați acolo, erect, pentru multă vreme. Definitiv.

    • papagigli zice:

      Hai, bai, termina cu libidinoselile astea gretoase, ieftine si de mahala! Incerci tu sa fii cameleonic, dar fara succes. Tot ce reusesti, e sa te afunzi in penibil cu fiecare comentariu pe care-l faci.

  9. Cârcotaşu zice:

    Ignorare sau nu, discuţia e sterilă, banarea e un mijloc practic pentru menţinerea curăţeniei pe blog. Dacă mesajele i-ar fi adresate numai Renatei, acestea ar putea fi ignorate deşi nu poţi ignora o muscă ce te enervează. Blogul însă e un mijloc public, la care participă şi alţii şi te trezeşti că apare unul care n-o ignoră şi generează o serie de comentarii complet nedorite. Aşa se parazitează şi trollează un blog, iar la un moment dat devine o problemă serioasă.
    Pe de altă parte e neproductivă publicarea datelor personale, indiferent de motiv. Asta contravine regulamentului wordpress şi te poţi expune la blocarea accesului la propriul blog. De aceea, cea mai înţeleaptă măsură ar fi să ştergi imediat adresa de e-mail şi IP ul publicate.
    În schimb, cum ziceai că nu ştii cum să banezi pe cineva care-şi schimbă identitatea, rezolvarea e mult mai simplă. la Settings, Discussions există rubrica COMMENT BLACKLIST unde poţi introduce adresa de e-mail, IP-ul, ticuri verbale (siktir etc), iar comentariul în cauză merge la spam, indiferent de persoană. Poţi încerca, dă rezultate sigure.
    Altfel LA MULŢI ANI tuturor, sănătate şi numai bine!

    • Arlech zice:

      Da, ai dreptate. În cazul de faţă, cuvântul cheie e „curăţenie”, nu „ignorare”.

      • Aldus zice:

        În sfârșit.

      • Arlech zice:

        Nu te bucura. I-am dat dreptate Cârcotaşului, care ne-a atras atenţia că ne contrazicem pe lângă subiect, nu ţie. Când laşi pe cineva să-şi bată joc de tine, în casa ta/pe blogul tău nu înseamnă că îl ignori. Eşti doar destul de nebun ca să-i ocoleşti căcatul ţinându-te de nas, fără să-ţi pese că mută din loc nasurile musafirilor tăi.

      • Aldus zice:

        Subiectul ultimelor comentarii a fost introdus de tine:

        După părerea mea, banarea este ignorare.

        Acuma, dacă ai ajuns la concluzia că de fapt erai pe lângă subiectul articolului și că în realitate nu te interesa ignorarea unei persoane, ci menținerea unei anumite atmosfere (curate) pe blog, treaba ta. Eu doar am ținut să-ți atrag atenția că banarea nu este ignorare. Revelație pe care abia mai devreme se pare că ai avut-o și tu.

      • Aldus zice:

        Și ba da, ignorarea unei persoane fix asta înseamnă, s-o lași să-și bată joc de tine, pe blogul tău. Păi dacă o ignori, de unde știi că-și bate joc de tine pe blog? De exemplu, pentru asta trebuie să-i citești comentariile, adică s-o bagi în seamă. Și apoi, după ce i le-ai citit, trebuie să-ți pese de ce scrie, că de aia reacționezi. Ignorare înseamnă fix s-o lași să facă ce vrea la tine acasă.

      • Arlech zice:

        Asta e ignorare degenerată. Degenerată până la metamorfozarea în nesimţire.

      • A ignora vorbele cuiva înseamnă a te face că nu-l auzi. A te face. A simula că.
        Povestea asta cu să lași pe cineva să-și bată joc de tine pe blogul tău e aiuritoare, nebunească. Și, de la un punct incolo, riscantă. Că poate acela formulează așa: Icsulică e pedofil. Dar poate formula și altfel: Am un prieten procuror care mi-a spus că Icsulică are dosar pentru pedofilie.
        Vezi diferența? Măgarul pe care-l ignorai manipulează binișor, aproape jurnalistic. Transferă afirmația sa ca venind dintr-o sursă credibilă sau măcar demnă de crezare. Ce poate fi mai credibil decât un prieten procuror care, probabil, la un pahar de vorbă a „dat din casă”? Să zicem că numai 10% din cititori ridică o sprânceană a luare-aminte și numai 1% ia informația de bună, și tot ești mâncat. Începe să planeze suspiciunea. De la „imposibil, e o calomnie” până la „mai știi, nu iese fum fără foc” oamenii se pozișionează în sinea lor, față de tine, Icsulică.
        Am ales un exemplu exagerat, vezi bine.
        Dar să presupunem că Ignorabilul vine pe blogul meu, despre care toți știți ce meserie am și, în subsolul unui text despre pisicul meu, zice așa: ”Fă, Renato, de ce nu spui că aseară ai dat cu subsemnatul la DNA, în scandalul rețetelor fictive de…(urmează medicamentul)?!” Și presa tocmai ronțăie subiectul, în ziare, pe tv.
        Cum ai proceda, Aldus? L-ai ignora în continuare? Tu, ca cititor al blogului meu, ți-ai zice, imediat, nuuu, stop! Renata NU POATE FI amestecată într-un scandal farmaceutic! Fiindcă Renata nu fură. Haida-de! Mă cunoști? Știi ceva despre mine? Ce, nu pot să fur liniștită și să scriu bine și frumos despre pisici și alte lucrușoare? Firește că pot. Firește că, în cel mai fericit caz, ai rămâne sceptic, dar păstrezi și informația.
        Să fim serioși, Aldus! Tu trăiești într-o bulă teoretică, faci scenarii despre cuvioși care folosesc banii în scârbă, habar n-am u ce te ocupi și ce șuturi în fund ți-a dat viața, dacă ți le-a dat, dar sunt sigură că n-ai observat, pe pielea ta, că viața e dură. Așa că slăbește-mă cu reacții în eprubetă.

      • Aldus zice:

        @Renata, Arlech

        Încerc o sinteză pe puncte:

        Punctul 1.

        A ignora pe cineva înseamnă fix asta, să-l lași să-și bată joc de tine la tine acasă. Sau să facă ce vrea, că tu-l ignori. Păi dacă-l ignori, îl lași să facă ce vrea! Nu-l bagi în seamă, nu reacționezi la ce face el. Asta înseamnă ignorarea. Exact asta.

        Punctul 2.

        Acum, că am reiterat (și – sper eu – stabilit o dată pentru totdeauna) sensul cuvântului ignorare, nu întotdeauna a ignora pe cineva este o atitudine înțeleaptă. De exemplu, dacă acel cineva intră la tine în casă și se pișă pe masă, pe covor și pe mâncare, cum dădea exemplu Arlech mai sus, evident că este o prostie să-l ignori. Dar chiar și atunci, prostie fiind, tot asta înseamnă ignorare, să-l lași să se pișe pe mâncarea ta! Că ăsta e câmpul semantic al cuvântului ignorare, oameni buni! Prostie sau nu, asta înseamnă ignorarea, ăsta e sensul propriu al acestui cuvânt (și nu cel pe care i-l atribuiți voi în sintagme de genul „i-am dat ban, deci l-am ignorat”)!

        Punctul 3.

        Așadar, până acum am stabilit ce înseamnă a ignora și că nu întotdeauna e bine să ignori pe cineva. Totuși, în cazul unui blog, eu consider că cea mai eficientă metodă de a-l face pe cineva să renunțe la comentarii agasante și agresive este să-l ignori și nu să-l banezi. Spre deosebire de situația cu locuința, unde e o prostie să-l ignori. De ce consider asta, am explicat aici.

      • Aldus zice:

        De asemenea, e o prostie să ignori simptomele unei boli. Că boala nu dispare prin simpla ei ignorare. E chiar o tâmpenie crasă s-o ignori. Dar tot ignorare se cheamă faptul că nu iei nicio măsură și că nu mergi la medic. Înțelegeți, oameni buni? Asta înseamnă a ignora, nu ce ziceți voi. A, că s-ar putea să nu fie o idee bună să ignori? Asta-i partea a doua.

        Uneori poate fi o idee bună să ignori. La fel cum uneori poate fi o idee proastă. Dar ignorarea înseamnă fix asta, să nu răspunzi la stimulul respectiv în niciun fel, să nu-ți modifici comportamentul, să alegi să te comporți ca și cum acel stimul nici n-ar fi existat. Asta e ignorarea. Așa că banarea unui comentator nedorit nu poate fi ignorare, la fel cum înghițirea unui algocalmin sau nurofen când te doare capul/măseaua nu înseamnă că ignori durerea. Că dac-ai ignora-o, n-ai luat nimic. Tocmai de aia iei, că n-o ignori. Ci lupți cu ea. O ții la distanță. Dacă nu te-ar fi durut dintele sau capul sau ce te-a durut, ai mai fi luat pastila respectivă? Nu. Deci, durerea te-a făcut să-ți schimbi comportamentul normal. Deci, n-ai ignorat-o. Capisci?

        Poate că ignorarea comentatorului de la care a pornit discuția e soluția optimă. Eu zic că da. Poate că banarea e o alegere mai inspirată. E părerea voastră. Dar indiferent cine are dreptate, cert este că banarea nu echivalează cu ignorarea.

        Dacă nici acum nu-i clar…

    • Aldus zice:

      @Cârcotașu

      deşi nu poţi ignora o muscă ce te enervează

      Deși truism. Dacă te-a enervat, adică ți-a schimbat starea, e clar că n-ai ignorat-o. Că dac-ai fi ignorat-o, nu te-ar fi putut enerva. Așadar, formulare circulară de tipul „nu poți ignora o muscă pe care n-o poți ignora”.

      Blogul însă e un mijloc public, la care participă şi alţii şi te trezeşti că apare unul care n-o ignoră şi generează o serie de comentarii complet nedorite.

      Pe care, de asemenea, le poți ignora. PS: Nedorite de cine?

      Aşa se parazitează şi trollează un blog, iar la un moment dat devine o problemă serioasă.

      Mai ales dacă n-o poți ignora.

      Altfel LA MULŢI ANI tuturor, sănătate şi numai bine!

      La Mulți Ani!

    • Cîrco, ți-am urmat sfatul. La mulți ani sănătos!

  10. iosif zice:

    Renata draga, între inteligenta fireasca si întelepciunea dumnezeiasca este o distanta de „o seara si o dimineata”.
    Una este stralucirea Soarelui, alta a lunii, alta a stelelor si alta a celei creata artificial de om.
    Una este iubirea de Dumnezeu, alta este iubirea de sine, alta iubirea de aproapele nostru, alta iubirea de lucruri materiale, alta de pasari, natura, flori si animale, iar deosebirea dintre toate aceste manifestari o face, modul în care ne raportam la ele, înclinatia, atasamentul, sau dependenta creata de atractia si forta incontrolabila gravitationala,paradoxala *IUBIREA*, manifestata fata de acestea.
    Sa fiti iubiti si fericiti ! 🙂

    • Iosif dragă, între inteligența firească și inteligența de excepție e o distanță de ceva mai multe seri și dimineți. Cred că asta ai vrut să zici. Inteligența/înțelepciunea dumnezeiască n-a fost cuantificată încă (mi se pare scandalos să-l limitezi pe bunul dumnezeu la niscai inteligență/înțelepciune comparabilă cu cea umană).
      Nu știu ce legătură are intervenția ta cu economia discuției noastre. Și, în ultimul rând, faci risipă de urări.

      • Aldus zice:

        Eu nu pricep altceva, și anume de ce forța de atracție gravitațională apare atât de des în ecuația iubirii iosfirești.

      • Iosif zice:

        Pentru ca omul modern inteligent (homo sapiens sapiens) înca nu a reusit sa învinga aceasta forta terestra, si unii mai elevati cu IQ peste medie, încarca sa se lupte contra vântului iubirii cosmice si al furtunilor solare. Nu-i asa „aldus” ca e hillar ! 🙂 )))

  11. castanman zice:

    @Ren- nu reuşesc să intru să-răspund commului tău legat de Stella pe blogul Castanului. O fac aici.
    Cateva precizări ar fi necesare. Stella a avut pe blogul meu o evoluție ciudată. La început m-a futut la cap pentru IQ-ul redus al celor care îmi comentau. Lucru ce era în trend şi cu alți comentatori. Inclusiv tu o făceai, mai mult sau mai puțin, voalat 🙂 Apoi a sărit la gatul celor cu IQ-ul super, cu predilecție la jugulara ta. Inițial am crezut ca e pradă uşoară pentru spiritul tău polemic. Şi chiar era. În momentul în care s-a sărit calul, am şters. N-a fost nimic intenționat în găzduirea Stellei. Oricum, ținand cont de ceea ce am citit acum, îmi ofer scuzele pentru delay-ul involuntar. În alta ordine de idei, nu cred că Stella e şi Coşmarul. Au identități diferite. Şi tiparul commurilor e altul. Şi mai cred că peste mizeriile Stelei pe wordpress exista un personaj care nu poate fi depaşit în abjecție. Abjecția aia dulce, grețos de dulce, insuportabil de dulce. S-ar putea să fie doar un reflex de apărare al organismului meu cu glicemia puțin sărită. Sigur însă, e un apel către toți: STOP IPOCRIZIA! Na, c-am scris cu majuscule… 🙂

    • castanman zice:

      Test propus garagiilor de un castan înflorit înainte de vreme . Vă rog să analizati următorul text:
      „1 IANUARIE 2018 LA 9:51
      Buna dimineata, draga … Un nou rasarit, nascut de curând, un copilas minunat ce lumina ne-a dat ! Un 01/01/2018 plin de optimism, pace si fericire, iar în suflet împlinire !
      LA MULTI ANI, CU MULT DRAG acelasi neânsemnat, umil cititor (în stele) si admirator al cerului noptilor înstelate în care TU esi de o stralucire particulara, unica, deosebit !
      Je t’aime…”
      Mă interesează doar simbolistica mesajului. Ce întelegeți voi din el ?

    • Castane, e posibil ca stela să nu fie coșmarul din motivele amintite de tine, dar sunt înrolați în același batalion.
      Oricine altcineva păstrează pe blogul său dantelăriile stellei e de înțeles. Nu-ți cade o comeată în curte tot la două zile! Eu, pe blogul meu, am acceptat-o luni de zile, uneori i-am răspuns, alteori am ignorat-o, dar acum m-am decis să nu-i mai accept pe vizitatorii care fac caca pe preșul de la intrare și sună la ușa mea să ceară hârtie igienică. 🙂
      Cred că știu cine e personajul abject de dulce, dar, să te dezamăgesc, nu-i nici cât o fărâmioară de scrum luată de vânt, față de adevărații abjecți ai internetului. Poate am deformație profesională, dar abjectul libidinos și dulcegar e, totuși, un om bolnav. Și nu e o figură de stil, ci o constatare la rece. Ca și aia pe care am făcut-o pentru stella.

      • castanman zice:

        Nu e bolnav. Dacă era bolnav rămanea cantonat în ” ADEVĂRUL, IUBIREA ŞI DUMNEZEUL ABSOLUT”. El are si o agendă ascunsă, legată de o prealumească preacurvie, adulmecand ființele sensibile.

  12. clujanu zice:

    Aleluia!

    La multi ani tuturor!

  13. Iosif, acesta e biletul tău de adio cu Gara.
    Spune-mi, renunți tu la noi sau renunț eu la tine?
    Vorbesc foarte serios. Întrabă-ți mentorul zeiesc dacă e ok să fii atât de jegos-impertinent!

  14. zazania zice:

    La multi ani, Principessa!
    „Portetul robot” mi se potriveste dar ma jur ca n-am nici in clin nici in maneca cu persoana care te haituieste. Si, ca sa-ti fac o confidenta la inceput de an, stiu ce nasol e sa te obsedeze un personaj virtual, ce inseamna sa-l iubesti si sa-l detesti in acelasi timp.

  15. klaus zice:

    @ Aldus

    „Tocmai pentru că mintea lor este ageră și sănătoasă.”
    Ce-i asta? Critica rațiunii pure? 🙂 Mintea lor este ageră și sănătoasă, cred eu, dintr-un singur motiv. Doar pentru că nu există dovezi că ar fi altfel. Simpla menționare a existenței psihiatrilor nu schimbă realitatea. Pe care eu doar o bănuiesc, nu știu sigur.

    @Castanman

    Te rugasem, ca și cum ar conta, să nu dezvălui mesajele lui Iosif. Gradul de mocirlire depinde foarte mult de cât se amestecă în ea. Așa cred eu deși dau rateuri la capitolul ăsta. Dar dacă tot ai făcut-o, cum ți-ai permis să-mi dezvălui numele real? Înțeleg că pot fi/sunt un nesimțit. Sau neînțeles din cauza unei exprimări deficitare. Pe care am fost mereu dispus să mi-o asum. Te înțeleg doar dacă dezvăluirea aia ține loc de insulină pentru glicemia ta mărită.

    • castanman zice:

      Ce să dezvălui? E un comentariu public. Iar numele tău nici beat nu l-am pronunțat. Fii mai explicit

      • klaus zice:

        Numele meu real l-ai menționat în clar, termen de transmisioniști, pe blogul tău când părea că te-am supărat cu ceva.

      • castanman zice:

        Tu vorbeşti de chestia aia de acum multe luni? N-a fost făcută pentru a-ți plăti ceva. Ştii cum a continuat dialogul pe blogul meu după ce mi-ai reproşat că tè-am dat în vileag cu prenumele? Îți reamintesc:
        „Castan- Îmi pare rău. Eu sunt Dan.
        klaus- Încantat.”
        Eu am crezut-o închisă de atunci. Îmi pare rău încă o dată.

      • klaus zice:

        E ok, deși „te-am dat în vileag” sună prea haiducește. Sunt acum în faza de simpatic și ignor faptul că numești situația de atunci, „chestia”. Ignor și faptul că, fără să vrei să plătești nimic, n-ai avut scăparea asta față de alte persoane. Fac mici rulouri superbe de tăcere, învelite în aluat de foietaj comercial.

      • castanman zice:

        Nu e ok dacă după atata timp reproşezi. Nu e necesar să fii simpatic, ci rațional. Şi nu cumpăr indulgențe, dacă aşa a parut explicația mea

      • klaus zice:

        Bine, presupun că ai fost beat peste măsură atunci când ai sărit gardul. Pentru că nu pot să cred că l-ai citit pe Wittgenstein înainte de Schopenhauer cu „Arta de a avea mereu dreptate”.
        Indivizii, cu toată educația lor, reacționează emoțional, mediul virtual e un factor agravant. Mocirlirea se oprește aici.

      • castanman zice:

        Lumea este reprezentarea mea. Nu există Soare, doar ochiul meu. La asta se reduce Schopi-ul meu. „Arta de a avea dreptate” e un manual de troling.

        Opinia adversarului trebuie făcută cat mai generală pentru a o ataca cat mai uşor. Adversarul trebuie înfuriat fiind pur şi simplu impertinent. Ceea ce spunem noi e deja demonstrat, pentru cei timizi şi prostanaci. Nu adevarul conteaza, ci cine caştigă.

        Sunt chestii la care am văzut ca mai recurgi. Cat despre mocirlire, o prefer într-un noroi de foraj. Ala care elimina aschiile rezultate din rocile străpunse. Sanătate!

    • Aldus zice:

      klause, Renata a zis că un om normal nu poate înțelege mecanica minții unui dezaxat. Iar eu am contrazis-o. Acuma, tu mă întrebi de unde știu că într-adevăr mintea noastră funcționează ireproșabil? Păi nu știu, dar nu trebuie să ne funcționeze la toți. E de ajuns să ne funcționeze la câțiva dintre noi și deja asta înseamnă că ba da, un om normal îl poate înțelege pe ăla dezaxat. Nu-l vor înțelege toți normalii, dar asta-i altceva.

      Afirmația Renatei a fost categorică și generală: niciun om normal nu va putea înțelege vreodată un dezaxat. Ca să contrazic asta, nu am nevoie să arăt că toți oamenii normali îi vor înțelege pe dezaxați. E de ajuns să găsesc unul. Și cumva e de bun simț că mintea noastră funcționează mai bine ca a lor, iar înțelegerea este tocmai apanajul minții. Nebunii nu pot concepe prea multe, dar ăștia normali au construit calculatoare, avioane, rachete. Dacă putem sonda în tenebrele cosmosului, aș zice că cele ale rațiunii nu ne sunt nici ele inaccesibile.

      • klaus zice:

        Folosești „klause” așa, în general?

      • Aldus zice:

        De ce, nu-i bine?

      • klaus zice:

        Ce înseamnă să-ți funcționeze mintea ireproșabil?

        Am mai fost apelat cu „klause” de unul sau mai mulți botezați.

      • Aldus zice:

        klause e ca Alduse, Florine, Săndele. O apelare care păstrează numele dar cumva e mai familiară sau nu atât de rigidă. Cel puțin eu așa consider.

        Renata a zis că un om normal (cu implicația care are o minte sănătoasă) n-ar putea înțelege psihicul unui dezaxat. Dar tocmai ăsta e apanajul unei minți umane ce funcționează în parametri normali, să înțeleagă cât mai multe. Deci, dacă noi, care suntem normali și avem rațiune, nu putem să-i înțelegem pe dezaxați, cine ar putea s-o facă? Că înțelegerea este tocmai trăsătura noastră de bază și ceea ce ne separă de animale și de nebuni sau dezaxați.

        Cam asta era esența obiecției mele.

      • klaus zice:

        Lotuse, ca să o scurtăm, poți enumera parametri care justifică „apanajul unei minți umane care funcționează în parametri normali”?

      • klaus, e o formă de vocativ mai familială. La nume feminine terminate în „a” se potrivește mai bine. Cristino, Corino, Danielo, Renato… (Totuși, dacă m-ar striga cineva Patricio, m-aș zburli!) La masculin sună mai forțat. Totuși, sună bine la Augustine, Mariane, Sorine, Adriane, Liviule. Imposibil de folosit la Mihai, Horia, Vasile, Gheorghe… Precum și la nume cu rezonanță străină: klaus, Karl, Tom…Aldus folosește adesea vocativul acesta, indiferent dacă sună bine sau nu, doar fiindcă e permisă flexiunea, teoretic. Nu are o conotație disprețuitoare. Cel puțin, nu în acest caz. 🙂

      • klaus zice:

        Renule, nu mă interesează forma apelativului ci cine o face. M-au mușcat câțiva botezați de cur și au început declarația de iubire cu „klause,”. Posibil să mă înșel. Îmi suna familiar :).

      • Aldus zice:

        @Renata

        Ai dreptate, familială, nu familiară, cum am scris eu. Apropo: din exemplele redate de tine, aș putea trage concluzia că numele de bărbați suportă vocativul dacă se termină într-o consoană (Alin, Ion, Fănel) și nu-l suportă dacă se termină într-o vocală (Mihai, Radu, Horia). Dar cred că nici la Robert nu merge. Roberte? Robertule? 🙂 Ciudat vocativul ăsta. Eu nici nu știam că-i vocativ, îl foloseam după cum îmi gâdila urechea.

        O, tu, cel care porți numele de Horia! 😀

        @klaus

        Unde te-am mușcat eu de cur, klause?

      • Nu, nu cred că e o regulă, unele nume masculine se pretează, altele nu. Dar, ca regulă generală, când folosești vocativul acesta, fiindcă poți folosi nominativul plus virgulă în cel mai corect vocativ, ar trebui să te afli în niște relații mai apropiate cu strigatul. Altminteri, acela ar putea considera că vrei să te tragi de șireturi cu el fără permisiune.
        E valabil și cu femininul. Mie îmi face plăcere Renato, de la oameni cu care am conversat mult, dar mă surprinde cu un interlocutor nou. Și mă pune în gardă. 🙂
        E limpede că, în adresarea către o persoană căreia îi vorbești cu dumneavoastră, n-o să folosești flexiunea în vocativ.

      • klaus zice:

        1. Habar n-am! M-ai mușcat, botezat fiind?
        Altfel, ai sărit cel puțin un etaj logic folosind o presupunere.
        2. Ai o întrebare la care nu ai răspuns. E cazul să insist?

      • Aldus zice:

        1. Ce înseamnă „botezat” în contextul ăsta? Habar n-am despre ce vorbești.
        2. Care întrebare?

      • klaus zice:

        Aldus, uite, nu mai vreau nimic. La câte contexte poate imagina o minte odihnită, n-am suficientă răbdare să le descâlcesc.
        Mi-a plăcut mult Logica ca știință. Mi-ai plăcut tu, până la un moment dat. Probabil pentru că aveai răbdarea care-mi lipsea mie. Apoi nu mi-ai mai plăcut. N-am înțeles atunci de ce, ba chiar mi-am făcut procese de conștiință. M-am tot gândit la asta și am tras doar niște concluzii parțiale, incomplete deocamdată. Logica ca știință o poți transforma într-o armă, o provocare, o nebunie, o ce vrei tu. Aveam nevoie de răspunsuri, așa a apărut schițată imaginea de Logică ca artă. Pula mea, suntem oameni, nu calculatoare, de ce nu? Posibil să pară o scuză futilă, din punctul meu de vedere e relevant. Ar fi superb să te abții de la comentarii. Pentru că intuiesc ceva la tine…

      • superrcomentariu, klaus!
        Păcat cp
        ă la Aldus nu ajung decât ecouri distrsionate.

      • Aldus zice:

        Man, ce înțelegi tu prin botezat? Ce înseamnă că te-a mușcat un botezat de cur? Care-i sensul cuvântului botezat, pe care l-ai folosit de mai multe ori? Concret, nu înțeleg la ce te referi când spui că te-au deranjat niște botezați, cu implicația că poate sunt și eu unul dintre ei.

        Și care-i întrebarea pe care mi-ai pus-o? E greu s-o mai scrii o dată? Doh.

        Ți-a plăcut logica, dar ai luat-o pe panta psihologică a melancoliei, autovictimizării și rolului logicii în lume.

  16. Cârcotaşu zice:

    Ca chestie. Puteţi să consultaţi blogul „diacriticii” la ultimul articol intitulat Pete cu capac. Aldus încearcă, ca şi aici, să comenteze şi să împartă firul în 4 cum se zice. Diacritica îi răspunde odată, lămuritor, dar el continuă, cum îi e stilul. Ce face Diacritica? Îl ignoră, dialoghează, ei bine nu. O măsură şi mai drastică:

    Comentariile sunt închise.

    • Vai, Cârco, de când n-am mai trecut pe la Diacritica! Între timp a mai scris. Mulțumesc de informație, s-o citesc.
      Măsura comentariilor închise îi persecută și pe ăia care nu doresc să schimbe gramatica limbii române, doar ca să aibă dreptate.

    • Aldus zice:

      Cârco, nu mi-a răspuns lămuritor, mi-a zis doar că n-am dreptate, fără să spună de ce. În continuare cred că eu am avut dreptate, sau cel puțin că e discutabil, și bănuiesc că ăsta e motivul pentru care nu mi-a mai răspuns.

      Iar comentariile de pe Diacritica se închid automat la scurt timp după publicarea unui articol, că așa e setat blogul.

  17. Aldus, te pui cu Diacritica într-un domeniu pe care ea chiar îl stăpânește. Și în ce condiții? În condițiile în care nici măcar n-ai citit cu atenție ce corecta ea.
    Dacă vrei să mai explici cuiva ce înseamnă trolaj, dă-te exemplu pe tine, în comentariile la Diacritica. 🙂

    • Aldus zice:

      Ba am citit cu atenție ce corecta. După ultima explicație, ea nu mi-a mai răspuns. Iar comentariile de acolo se închid în mod automat, la scurt timp după publicare.

      Discuția în contradictoriu a continuat pe mail, cu un alt cititor de-al Diacriticii. După i-am spus și lui Cârco mai devreme, îmi susțin poziția în continuare.

      Eventual, dacă consideri că n-am avut dreptate, îmi poți argumenta și de ce? Că și tu stăpânești limba română destul de bine, aș zice.

      • Pentru că agitatorul e masculin. Pentru că social media acolo, în text, e adjectivul substantivului agitator. Ce fel de agitator? Social media. Pentru că „agitatorul social media” poate fi înlocuit cu „publicitarul”. Cui i se adresează Diacritica? Unui agent de publicitate al mărcii Ariel. Celui care face reclamă pentru Ariel.

      • Aldus zice:

        Și de ce n-ar putea fi „social media a Ariel” un adjectiv pentru agitator? Desemnând acea parte din social media, controlată de Ariel (blogul Ariel, emisiunea „Spală rapid și ușor” sponsorizată de Ariel, pagina de Facebook a Ariel etc)? La fel cum „presa Intact” poate fi și el un adjectiv pentru agitator?

        agitatorul de presă al Intact => omul plătit de Intact să agite presa
        agitatorul de presă a Intact => omul plătit să agite presa Intact (să posteze pe ziarele trustului Intact)
        agitatorul social media al Ariel => omul plătit de Ariel să agite social media
        agitatorul social media a Ariel => omul plătit să agite canalele de social media care se află în legutură cu brandul Ariel

        Presă, media, social media. Presă a Intact, media a Intact, social media a Ariel.

        Merge așa?

  18. Nu, Aldus, nu merge. Social media e un sistem de comunicare interactivă. De care Ariel, Intact, alte mărci se folosesc. Nu le aparține. Agitatorul, în schimb, îi aparține lui Ariel. Ariel îl plătește ca să facă reclamă în social media. Ariel are mai mulți „agitatori”. Pe acesta care-i face publicitate în online, pe acela care ține conferințe la Casa de cultură despre cât de bine și frumos spală Ariel și chiar și pe agitatorul-comisionar care deranjează oamenii acasă (door-to-door) cu un demo practic de ce bine spală Ariel și o vânzare la superofertă.
    Că e agitatorul social media, că e agitatorul door-to-door, că e agitatorul lătrău la microfon care propovăduiește binefacerile Ariel, el rămâne al Arielului. Și agitatorul acesta, indiferent de fâșia pe care face publicitate, în enunțul Diacriticei e de genul masculin. Deci va fi întotdeauna AL și nu A, indiferent că e al lui Ariel sau al altei firme. Dacă Diacritica ar fi știut că semnatara textului e femeie ar fi zis „Agitatoare social media a Ariel”. Și era iarăși corect.
    Gramatica are reguli și logică și nu poate fi executată după bunul plac.
    Revezi problema subiectului logic vs.subiect gramatical.
    Majoritatea călătorilor se sufocau de căldură și cereau să li se deschidă geamurile vagonului.
    Majoritatea călătorilor se sufoca de căldură și cerea să i se deschidă geamurile.
    Prima variantă e cea corectă. Fiindcă majoritatea e subiect doar până afli din ce e e compus. Din oameni. Ei se sufocă, ei cer. Majoritatea e o abstracțiune. O cantitate.
    Cam așa e și în cazul Agitatorului.
    |Acum cred că ai înțeles.

    • Aldus zice:

      Păi tu îmi spui că nu-i roșie, ci-i lichidă. Cele două însușiri nu sunt mutual exclusive. Poate fi și roșie și lichidă. În formularea mea, Ariel nu se acordă cu agitatorul, ci cu social media. Că agitatorul este al Ariel e cu totul altceva, care-i problema? Eu n-am zis că formularea mea este echivalentă cu cea a Diacritcii. Eu am zis că ambele formulări sunt corecte gramatical.

      Faptul că agitatorul este al Ariel nu neagă afirmația mea că bucata de social media pe care o agită el este a Ariel. În enunțul meu, acel a era pentru social media, nu pentru agitator. Al cui este agitatorul? Al Ariel. A cui este bucățica de social media pe care o agită el? A Ariel. Că nu se apucă să agite toată social media. De exemplu, nu se apucă să agite comentariile de pe blogul tău, că partea de social media definită de blogul tău n-are nici în clin, nici în mânecă cu Ariel. Agită doar acea parte de social media care se află cumva în legătură cu Ariel. Și pe care eu am numit-o social media a Ariel. De ce-i greșit?

      Agitatorul social media a Ariel este, de bună seamă, al Ariel.

      Datorită faptului că Academia Română se preocupă de legarea lui nici cu unul și de î din i sau â din a în loc să creeze un cadru adecvat importării noilor englezisme venite pe filiera digitală (blogăr, website, troll etc), eu n-am găsit încă în dicționarele românești sintagma „social media”. Am găsit doar media și presă. Care ambele pot fi ale cuiva. Poți vorbi de presa Intact sau de media Intact, referindu-te prin ele la publicațiile și canalele video/audio ale trustului Intact, nu? Poți spune presă a Intact, nu? Păi dacă poți, de ce n-ai putea vorbi și de social media a Ariel, înțelegând prin asta publicațiile și canalele media care sunt legate într-un fel sau altul de Ariel? Și atunci, revin:

      Agitatorul social media a Ariel, adică agitatorul acelei porțiuni de social media care este a Ariel. E corect gramatical sau nu? Eu i-am spus Diacriticii că nici dacă ar fi formulat ca mine n-ar fi fost greșit. Nu am spus că cele două formulări sunt identice! Am spus că sunt ambele corecte. Sigur că au sensuri ușor diferite, dar sunt corecte sau nu?

      Evident că majoritatea americanilor sunt obezi, nu este obeză. Majoritatea fiind un concept abstract, nu poate fi obeză. Oamenii pot fi obezi. Aici
      se face acord după înțeles. La fel cu o mulțime de oameni, care sunt, nu este. Dar nu văd cum ar contrazice asta ce-am explicat mai sus. Exceptând cazul în care social media, sintagmă încă inexistentă în limba română, ar fi o noțiune pur abstractă, care deci nu poate să-i aparțină cuiva. Dar presa, spre exemplu, nu este. Și cred că nici media. Și dacă eu pot înțelege ce înseamnă agitator social media, cu toate că social media nu e o expresie românească, cred că și interlocutorul poate înțelege la ce mă refer prin social media a Ariel.

      • Aldus, lupul schimbă blana, dar năravul nu!
        E inutil să încerci să mă convingi că și formularea ta e corectă fără s-o elimine pe-a Diacriticei. Uite de ce: un corector de text (dacă propoziția ta ar trece printr-o corectură în scopul publicării) ți-ar schimba A-ul în AL. Tu te-ai apuca să-l lămurești la ce te-ai gândit, ce-ai vrut să spui. El ți-ar zice – atunci reformulează, că nu se înțelege ce vrei tu, se înțelege doar că nu știi gramatică. Nimeni nu-și pierde timpul, ca cititor, să descopere la ce, de fapt, te gândeai tu când ai ales o asemenea formulare, ca să-ți scuze dezacordul.
        În practică, alegem formularea cea mai simplă și cea mai lipsită de echivoc. Așa funcționează lucrurile în scris. La oral, se mai admit excepții.
        Dacă voiai să-i atribui brandului Ariel fâșia lui de s.m., construiai propoziția altfel.
        Și ca să preîntâmpin o nouă salvă de argumente, nu sunt interesată să-ți schimb opinia. Rămâi la ea. E dreptul tău.

      • Aldus zice:

        Ai prostul obicei să mă botezi uneori. După cum ai prostul obicei să interpretezi o afirmație de-a mea schimonosindu-mi cuvintele. Ce înseamnă „fără s-o elimine pe cea a Diacriticii”?

        Eu nu știu dacă o elimină sau nu pe a Diacriticii. Eu am zis doar atât: că Diacritica putea pune și „a” în loc de „al” fără să comită o greșeală. De ce? Pentru că în cazul acesta, Ariel s-ar fi acordat cu social media, nu cu agitatorul. Ar fi avut ușor alt sens, dar ar fi fost corect și așa. Asta e tot ce am susținut eu. Nu știu la ce te referi prin „fără s-o elimine pe cea a Diacriticii”.

        Și nu mă interesează care e cea mai simplă cale de a ajunge din A în B sau ce ar fi înțeles un editor superficial.

        Ce este presa? O să-mi spui că totalitatea publicațiilor ce comunică știri. În acest sens, ea este o noțiune abstractă. Dar are și o latură cât se poate de concretă, respectiv chiar ziarele în cauză. Poți acorda presa cu Intact? Presă a Intact. Adică ziarele patronate de Intact. Sigur că poți. Social media de ce n-o poți? Ăsta e argumentul meu și la asta ar fi trebuit să-mi răspunzi, dacă voiai să arăți că n-am dreptate, nu la ce ar fi înțeles editorul sau cititorul.

        Diacritica s-a oprit după ce i-am explicat punctul meu de vedere, tu ai mers mai departe. Nu văd de ce acum te deranjează un dialog pe care tu și cu Cârco l-ați început, și ajungi să mă botezi. Te deranjează că îmi susțin poziția? Cât timp consider că e corectă, de ce n-aș face-o? Avem o simplă discuție rațională pe un subiect legat de limbă. Ar trebui să-ți fie ușor să-mi demonstrezi fără putință de tăgadă că mă înșel – limba e o entitate guvernată de niște reguli gramaticale precise.

      • Scuze, botezul a fost un act ratat. Am corectat. Repet, n-a fost din răutate, ci din subconștient.
        În rest, subiectul nu mă mai interesează.

  19. Dr. Vader zice:

    Uite dom’le, ca sa nu mai consumam pixelii pe aici de aiurea, maine de dimineata eu ma duc cu problema si cu toata argumentatia emanata de entitatea Aldus la Institutul de Lingvistica al Academiei Romane „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, la un titan al lingvisticii romanesti pe care il cunosc personal, in sensul ca ii am calculatoarele in intretinere, si o sa-l rog sa puna in discutia intregului colectiv de titani lingvisti competenti aceasta lucrare de uriasa importanta pentru cultura romaneasca. E bine asa, domnu’ Aldus? Ma feresc sa zic ca Aldus ar fi tot unul cu Lotus (sau totuna, pizda ma-sii cum o fi corect, o sa ma interesez si asta), ca sa nu provoc prin imprudenta gandului gresit deraierea tuturor trenurilor de pasageri si de marfa pe distanta Curtici – Sibiu – Fagaras – Brasov. Fiti atenti! maine pe dupa masa va dau verdictul! O sa inregistrez audio toata discutia din colectivul de titani lingvisti. Tineti aproape!

  20. DoarF zice:

    Eu am zis doar atât: că Diacritica putea pune și „a” în loc de „al” fără să comită o greșeală

    nu asta ai zis, ci ai zis ca

    O chestie amuzantă e că la tine mergea și să fi scris „pentru agitatorul social media a Ariel”, în timp ce la el nu merge decât în forma specificată de tine mai sus.

    Asa ca, ti-a fost explicat de ce la ea nu mergea sa.

    • Aldus zice:

      Nu am zis aia literal, dar cele două formulări sunt identice, sau ce nu înțelegi?

      Exact asta am zis, că putea să pună „a” în loc de „al” fără să comită o greșeală.

  21. Aldus, ți-am lăsat un comentariu la ultimul post. Din păcate, nu e acceptat.
    Iată-l:
    Iar complici lucrurile! Nu e decât o altă poveste SF, nu foarte reușită, care servește o pildă sau o temă de gândire. Ăla cu Al Pacino și holograma de femeie a fost mai interesant.
    Din tot filmul nu-mi amintesc decât că era cu Morgan Freeman. Și acesta a fost unicul motiv pentru care l-am văzut până la final.

    • Aldus zice:

      Abia acum am văzut comentariul ăsta. Intrasem aici să revăd ultima dispută cu Cârco, care sper că acum e într-o lume mai bună.

      La recenzia filmului Lucky te referi. Nu cred că am complicat-o, am explicat pur și simplu opinia mea despre film, ceva mai pe larg decât o faci tu acum. Pe scurt, da, drogurile au capacități psihodinamizante și au fost utilizate de-a lungul timpului în diverse practici ezoterice, dar transpunerea acestei idei în scenariu este execrabilă. Iar Scarlett Johansson nu-i bună de roluri metafizice.

      Totuși, Luc Besson a transformat-o într-o zeiță. La fel cum a făcut cu atâtea alte femei, în filme ca The 5th element sau Ioana d’Arc. Eu cred că Luc Besson o să facă în continuare filme cu femei care țin universul în degetul mic, pentru că e prea bătrân ca să-și rezolve problema pe cale naturală.

      Nu știu la ce film cu Al Pacino te referi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s