Mai vin niște zile libere

Poate n-a mai rămas nimic de dereticat prin casă. Poate nici nu v-ați propus să faceți vreo curățenie gen renovare. Poate au rămas multe sarmale de la Crăciun, multă salată de buf, multă friptură la cuptor, mult cozonac, și doar n-o să le aruncați, ca să faceți loc în frigider pentru aceeași listă de bucate.
Poate nu v-ați rezervat o microvacanță în Bali, Baltimore sau Băile Felix și-o să stați pe cozile voastre, la televizor, cu sarmalele vechi sau cu o salată nouă de andive, Rockford și nuci.

Mă, decât să vă uitați la ce dau ăștia la televizor, mai bine alegeți filmul ăsta.

Știu, e tras de păr. Știu, nu te poți rehidrata, intravenos, cu zăpadă topită și sare de bucătărie, fără să faci septicemie.
Știu, e foarte puțin probabil să rămâi în viață după ce ai căzut cu avionul pe un vârf de munte, în plină iarnă, după cum e de domeniul SF-ului absolut ca celălalt supraviețuitor să fie un neurochirurg (în fond, puteau să-i aleagă orice specialitate medicală, important era să știe cum se pune o atelă și-o perfuzie hiper-improvizată, ceva mai târziu) de vreo patruzeci de ani, într-o excelentă condiție fizică și văduv, fără copii.
Dar povestea e gătită la foc mic, cu toate condimentele romance-drama-thriller-ului și actorii potriviți (Idris Elba și Kate Winslet). Merge ca fel principal într-o zi ploioasă de sfârșit de an.

Acest articol a fost publicat în cronici, filme, părerea mea, Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la Mai vin niște zile libere

  1. psi zice:

    la mulți ani! să îți fie liniște, bucurie, împliniri, să îți fie așa cum vrei tu.
    eu am să petrec zilele astea… citind. și scriind, că mă apucă câte un chef de scris după maratoanele de citit!

    Apreciază

  2. Cudi zice:

    Iar dacă vreți să râdeți și să uitați că există mame de soți afurisite, o comedie la care am râs săptămâna asta deși am mai văzut-o de vreo trei ori – Rat Race – http://www.imdb.com/title/tt0250687/.

    Apreciat de 1 persoană

  3. papagigli zice:

    In cazul asta, POATE La multi ani! 😆

    Apreciază

  4. Vero zice:

    La mulţi ani, Renata! Să-ţi fie zilele libere şi anul 2018 aşa cum îţi doreşti!
    Eu am nişte personaje (născocite de alţii) pe care e musai să le învăţ româneşte – în stilul meu; şi am descoperit pe HBO GO câteva seriale care-mi plac. Mai am şi o pisicuţă ţicnită – de fotografiat şi de filmat.

    Apreciază

  5. hai , ca mai avem timp de un … Happy New Year ! 🙂
    cele bune sa se aduna, cele rele sa…dispara ( rima e sub apa 😉
    xo,j

    Paris-Brest

    Apreciază

  6. ps. ce ai tu cu Baltimore ??? in afara de riots…. mai are un Port fabulos cu submarine unde te poti fataii ca un sailer si un aqvariu ca-n lumea lui Nemo in 2000 leghe sub mari. Si sa nu uit Museul de arta ( a awe ).tz tz tz , Ti-ara eu tie 🙂

    Apreciază

  7. Mugur zice:

    L-am văzut într-o noapte (nu aceasta) în care nu ploua, nu ningea, nu… nimic. Doar voiam altceva. Și mi-a plăcut.

    La mulți ani, Renata!

    Apreciază

  8. Aldus zice:

    Din seria supraviețuitorii, îți recomand și eu un film, Renata. E mai vechi, sper să-l găsești.

    http://www.imdb.com/title/tt0119051/

    Apreciază

  9. Ana G. zice:

    La mulți ani, Renata! La mulți ani și tuturor garagiilor. Să vină un an cu tot ce vă doriți.

    Apreciază

Lasă un răspuns către Aldus Anulează răspunsul