D’ale Prăvăliei. Coada.

Azi, vine mama lu’ Romeo să-și mai ia niște hapuri de armonie sufletească. Nu-mi dau seama la ce-i trebuiau, că triluia ca o privighetoare, fericită că alunița de sub ochi, pe care tocmai și-a extirpat-o, nu era canceroasă. Baba nu folosea, deocamdată, decât un ochi – celălalt e sub pansament -, dar ăsta valabil era așa de zburdalnic și fericit, că a flituit vreo sută cin’zeci de lei pe mofturi farmaceutice, fără să clipească din el.
Nu i-am cântat deloc în strună! Dimpotrivă, am încercat să-i temperez nesăbuința cu care arunca banii pe nimicuri, dar n-am avut succes.
La un moment dat, îmi dau seama că e pusă pe achiziții mai ceva ca o șopingăreasă de mall care a împrumutat nițel cardul lui Iubi și-i sugerez că a venit momentul să-și ia un pisic nou.
– A, păi de azi dimineață mă tot gândesc !…
Zbang! Am dat lovitura, îmi zic. Și-i povestesc,  pe repede înainte,  despre  cele Unsprezece Pisici În Căutare De Mămici.
– Vine ea (adică Vero) în București, s-o aducă, o asigur. Nu trebuie decât să alegeți. Uite pozele… Stați un pic!…
Virez cu monitorul vreo șaizeci de grade, să vadă și ea fotografiile, să-și aleagă. Intru pe blogul lui Vero și rulez imaginile, nici prea repede, nici prea static, adică profesional, cât să apuce ea să se lege afectiv de una, dar fără să se plictisească.
Baba se uită la pisici cu tot dragul și cu toată răbdarea. La sfârșit, mă întreabă:
– N-are niciuna de rasă?
M-a enervat! Dăduse banii, validasem bonul, așa că-mi permiteam să mă enervez.
– La ce vă trebuie rasă?! Vă trebuie un companion, un suflet, un copilaș…
Mă întrerupe:
– Romeo era persan.
– Da? Strig. Și covorul din sufrageria maică-mii e persan, și nu-l vrea nimeni.
– Mecanic?
– Nu, manual.
Fentă:
– Mai dați-mi o cutie de algocalmin!
I-o dau. Câțiva lei. Mă țin bățoasă:
– De ce nu vreți un pisic, pur și simplu?  Un pisic drăguț, care are nevoie de o casă, puțină atenție, apă și mâncare?…
Mama lu Romeo își ia cutiuța și zice:
– Până și dumneavoastră v-ați luat un pisic de rasă!…
Văd negru și roșu înaintea ochilor. Zbier:
– MILI?! Mili e un pisoi cules dintr-o curte…
Surâde, sincer distrată. Face mici riduri la colțul ochiului bun. Ochiul operat plisează, abia perceptibil, pansamentul ocluziv.
– Mili e un motan de rasă. Coada îl dă de gol!

Cel puțin am încercat, Vero!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în d'ale Prăvăliei, pisici și alte lucrușoare și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

30 de răspunsuri la D’ale Prăvăliei. Coada.

  1. Vero zice:

    Mulţumesc, Renata.
    Ştiu că mulţi vor doar pisici de rasă… Deh.

    • Băbuța asta e un roman în sine. A cântat la Hotel Nord, în București, zeci de ani, pe vremea lui nea-Nicu. A cântat în America, ani buni, românilor, post-ceaușism. S-a întors acasă, pentru că mămică-sa era bătrână și singură. Cu o mică avere bancară, pe care o cheltuiește iresponsabil. Merită s-o iertăm! Romeo, persanul, avea o afecțiune neurologică și punea o lăbuță din față, de două ori într-un loc. N-a alergat niciodată. N-a făcut niciodată mnio-mnio-mnio, pe bibliotecă. A fost un trist motan, handicapat, persan, care a căzut o singură dată, de pe terasă, dar a rămas integru. Acesta a fost unicul lui eroism.

  2. Iosif zice:

    Tot românul stie ca,unde este „coada” mare,e si ceva de valoare. 🙂

  3. Cârcotaşu zice:

    Nu postez la articole cu Mili. Mă simt solidar cu săracul Max, Dumnezeu să-l odihnească!

  4. zazania zice:

    Poate babatia are dreptate. Cine stie cu cine si-a tras-o curva de ma-sa. Despre Miluca ziceam…

  5. Marian zice:

    RENATOOOOO , la dumneata in pravalie , ALGOCALMINUL se da FARA RETZETA ???? Luni la prima ora , vin sa cumpar sase cutii !!!! Sper ca , dumneata sau inlocuitoarea dumitale la comanda pravaliei , sa nu ma refuzati….

    • Vino! Te aștept cu nerăbdare. Nici la noi nu e fără rețetă, dar garagiii au alt tratament. Luni dimineață sunt eu. Dacă, prin absurd, schimbă aia mică tura, îi spui că ești prietenul meu. Nu-i spui de „Gară”, că nu e genul care să citească un blog.

  6. Vero zice:

    Şi Albăstriţa are în arborele genealogic o curviştină care s-a dat la un motan de rasă, De la tipul ăla au ajuns până la ea ochii albaştri. 🙂 Dar coada îi e de neam prost. 😦

  7. Vero zice:

    Cu nr. 11, cea mai mică dintre pisici, s-a rezolvat. O vrea Grişka, pe post de colegă de apartament. A fost mulţumit de partida lor de joacă de aseară. L-a stresat numai când a intrat sub singurul pat sub care n-are el loc.

    • Partida de joacă? Așa-i zice acum? 🙂

    • Cudi zice:

      Nr. 11 va fi geloasă când va afla că Grișka are blog, că Grișka are pagină de facebook, că Grișka comentează pe la Renata, că Grișka e faimos.
      Anticipez sesiuni intense de selfie-uri în fața farfuriei cu mâncare, în chiuvetă, la fereastră, în cutii.

      • Vero zice:

        O s-o aduc şi pe nr. 11 în rândul lumii cu access la internet. 🙂
        Deocamdată nici nu se ştie cum o cheamă. Îmi vine să-i zic Ziţa – de la Zgămâiţa, care derivă din Zgămâie, fireşte. Dar ea seamănă a vulpiţă. Sau a maimuţică. 🙂
        Poate se căpătuieşte şi Samson. Vecina îngrijitoare cică ar vrea să-l ia mâine. Om vedea.

  8. Pingback: Şi-au rămas doar nouă… | VERONICISME

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s