Din ce parte bate vântul

E suficient un uragan, ca să descoperi că americanii sunt, și ei, un fel de români (nenorociți de speculanți, corupți, ticăloși fără inimă) și că legea cererii și-a ofertei funcționează implacabil, ca legea gravitației.
Uite ce zice un tânăr regizor, Alex  Ceaușu, care, până mai ieri, era un norocos de român care se duce până-n Florida exact cum ne-am duce noi până-n bucătărie, să ne facem o cafea: „Acum trei zile, am avut șocul să cumpăr o apă, neștiind ce se întâmplă. Am fost surprins când mi s-au cerut patru dolari pe ea, având în vedere că o apă, în mod normal este doar un dolar. Acum două zile ajunsese chiar la șase dolari.” 

Zău? Negustorii americani au scumpit apa, în trepte, cu trei zile înainte de-a fi siguri că vor apuca să se bucure de tunul lor comercial?

Pe ce planetă nasoală ne-a fost dat să locuim!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, cronici, cu ce ne mândrim, epoca de piatră, jurnal, mizeria umană, Uncategorized, ştiri de neştiut. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Din ce parte bate vântul

  1. Vero zice:

    Cred că valabilă e varianta celalaltă: planeta e mişto, nasol e că-i locuită de-alde homo sapiens. 😛

  2. eiii, s-a nimerit taman la un roman in vacanta. Altfel ar fi stiut ca vine *al mare* si potlogari sunt peste tot. Numai ca aici cand ii descopera , ii beleste 😉
    https://windwhisperer.wordpress.com/2017/08/25/ala-mare/

    • Eiii, știi cum sunt artiștii: căscați. N-a dat atenție anunțurilor din media.
      Ăia care vindeau în ultima zi apa de cinci ori mai scump nu sunt potlogari, ci speculanți. 🙂
      Ți-am citit cronica lu ăl mare. Același umor neobosit!

      • Fara humour n-am resista .
        Daca le-am lua in serios pe toate ar fi tare trist si sperietura n-ar trece.
        Stiu ca-s „speculanti” dar, am vrut sa fiu „vesela „,nu mi-a iesit 😉 mmm.
        Data viitoare promit sa fiu serioasa ;);)
        Meaning : „shoot first ,ask questions later ”
        Zi senina ,Ro.Bucurati-va ca n-ati experimentat asa ceva ,unul dupa altul .
        xo.j.

  3. Iosif zice:

    Americanilor le trece câte un uragan doua anual,românii sunt sub un uragan atemporal ! 🙂

  4. Marian zice:

    „Zău? Negustorii americani au scumpit apa, în trepte, cu trei zile înainte de-a fi siguri că vor apuca să se bucure de tunul lor comercial?” Oare doar negustorii americani ? Zi Doamne fereste , sa nu ne ” pricopsim „si noi cu ce s-au „pricopsit ” americanii caci la noi , Apa Nova { adica stia care scot din pamantul Romaniei APA , PE CARE DUMNEZEU A LASAT-O … GRATIS } este sub patronaj francez iar mancatorii de melci francezi sunt la fel { ba chiar mai rai } decat colegii lor ce manaca hamburgeri .

    • Marian, tocmai asta ziceam! De la ai noștri mă aștept să scumpească orice, să pună taxă pe viteza vântului (primarul sectorului 3 se gândise chiar să scoată locurile de parcare la licitație, adică să anuleze contracte deja existente, dar i-a trecut, că prea l-au huiduit oamenii), dar de la bunii și evoluații americani, nu mă așteptam. Nu fi cârcotaș! Apa Nova ne vinde apa de la chiuvetă la un preț rezonabil. Ăia care o îmbuteliază, de la chiuvetă, și-i zic apă plată Izvorul Minunilor (plin de umor numele!), ăia sunt șnapani!

  5. zazania zice:

    Credeam ca doar in Israel vezi asa ceva: apa de 0,5- un dolar dimineata si un dolar seara, cand te arde setea si magazinele au inchis deja, la un sofer de autocar platit sa te duca de colo colo sa-i vizitezi tara.

  6. Ketherius zice:

    Și-o merită, dă-i încolo! În America, toți miliardarii și angajații lor bat peste tot toba împotriva reglementărilor anti-monopol, anti-insider trading, pro etică în afaceri etc. Mantra lor este „the invisible hand of the (free) market will correct any anomaly”. Adică scoate legile ce protejează oamenii de rând și companiile mici, că mâna invizibilă a pieței o să regleze tot. Ei bine, asta e fix mâna aia invizibilă, care îți ia toți banii pe care ești dispus să îi dai pentru a nu muri de sete.

    • Lotus zice:

      Întâmplător sunt de acord cu principiul ăsta. Cred că reglementările nu fac decât să ascundă bubele sistemului economico-financiar actual. Fie capitalismul este bun, așa cum ni s-a spus la început, și atunci să-l lăsăm să funcționeze nestingherit, fără a încerca să-l reglementăm, reglăm și regulăm, fie nu este bun, și atunci trebuie găsită o altă soluție. Reglementările sunt o infuzie a socialismului, care-i în sine un alt puroi.

  7. Lotus zice:

    Să vândă, care-i problema? Scopul comerțului nu e să-ți ajuți aproapele, ci să faci profit. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Cine crede altceva e naiv.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s