Răsfoind presa

Până acum două zile, habar n-aveam cine e președintele C.N.A.S.
(Cu puțin noroc, în viitorul apropiat, s-ar putea să aflu și cine conduce casa de sănătate a bucureștenilor, aia care s-a mutat și s-a tot mutat, dintr-o fostă grădiniță din cartierul Militari mai în Centru, apoi mai elegant, spre nord, în Floreasca, până a ajuns pe Șoseaua București-Ploiești, în nordul total al capitalei, într-un bloc de birouri care pute a scumpete ca metroul a transpirație, la orele prânzului.)

E, acum am citit pe HotNews   că l-a săltat DNA-ul pe domnul doctor Marian Burcea, șeful sănătății asiguraților civili din România, fost șef peste asigurații militari (O.P.S.N.A.J.), fost director al Spitalului de Oftalmologie.
Știrea „nu m-a dat pe spate”, vorba lui Lotus, fiindcă o Instituție de-a Statului fără matrapazlâcuri e mai imposibilă ca nunta fără lăutari.
Mi-a atras atenția, însă, un cap de paragraf, boldit: „In multe situatii, dosarele medicale cu pacienti fictivi au avut prioritate la decontare si aprobare…”

Poftim? Pacienți fictivi?!
Păi de ce s-a introdus, fraților, cardul de sănătate? Nu ca să nu mai avem pacienți fictivi, prescripții fictive, consum fictiv de medicamente și servicii medicale?

În loc de răspuns, mă văd nevoită să le dau dreptate, măcar punctual, adepților teoriei micilor și marilor conspirații, care susțin că, și cu CARD, și fără CARD – tot un DRAC!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, mizeria umană, strict autentic, ştiri de neştiut și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Răsfoind presa

  1. Lotus zice:

    Poate s-a introdus ca să dea un avânt economiei. Adică pentru a plăti o firmă de informatică să creeze programe, carduri etc.

    Hai să-ți zic ceva: în provincie, mă rog, n-am făcut un studiu dar am și eu câteva informații concrete pe care acum le generalizez, în zonele rurale sau cu orașe mici, medicul de familie îi mai reomandă lui nea Vasile, pacient fidel și rar, să-și lase cardul de sănătate la cabinet, sau al copilului, dacă nu vrea să-l uite, ori să-l piardă.

    • Nu „poate”, sigur s-a introdus ca să-și mai umfle unii buzunarele cu comisioane.
      Mă scot din sărite aceste maimuțăreli de corectitudine ale politicienilor. Pare-mi-se că pe vremea lui Boc s-a tăiat panglica la cardurile de sănătate. Toată lumea știa că n-o să se schimbe nimic, numai el se făcea că nu știe.
      Da, nu mă mir că sunt locuri pe unde asigurații își lasă cardul la doctor ca pe palton, la garderobă.
      Nu știu cum se livrează servicii medicale, dar la medicamente softul permite două modalități de introducere a rețetei, ambele perfect legale: cu cardul și buletinul pacientului (când se prezintă personal) sau cu actul de identitate și atât al aparținătorului (când altcineva vine cu rețeta bolnavului). Mai e nevoie să detaliez?

  2. Tot un drac, da’ de-a-ndoaselea! Ma, cum le potriveste soarta, cite-o data! Pai cum sa nu crezi in bolovani care sboara singurei? Aud?

  3. Iosif zice:

    BNR, BOR,C.N.A.S., SRI, DNA si alte societati secrete din Ro. sunt de la înfiintarea lor organizate si colaboreaza între ele,în scopul controlarii si asupririi maselor de catre „omul faradelegii” marele dictator mondial „Antichrist.” 🙂

    • clujanu zice:

      Nene Iosif, eu cred că este vorba doare de bani nemunciți. Ce treaba are Anticristul aici?Prostimea trebuie doar condusă,atât!

      • Arlech zice:

        Nenea Iosif ştie un singur refren şi îşi dă silinţa să-l strecoare în toate cântecele.

      • Iosif zice:

        Dumnezeului acestui sistem,cei ce-l conduc dintotdeauna (evreii),i-au dat numele „Mamona”,echivalent cu iubirea relativa,subiectiva de obiecte si bani,(materialism-umanismul) aceasta putere paradoxala,ce corupe fiinta rational-sentimentala în profunzimea sufleteasca si spirituala,transformând-o în arma letala…

    • Iosif, încearcă să nuanțezi puțin lucrurile! Toate instituțiile Statului sunt necesare, până și BOR are rolul ei. Astea nu sunt societăți secrete, sunt instituții. Poate că rețelele mafiote care le controlează sunt formate din mici batalioane de antichriști, dar instituțiile, în sine, n-au nicio vină.
      Cum ar fi un stat, fără Bancă Națională?

      • Iosif zice:

        Nu Renata,n-am de gând sa deschid un subiect interminabil în acest context,cred ca ai intuit bine ce am vrut sa evidentiez,iar daca vrei o mai succinta si logica explicatie,pentru a cunoaste adevarul despre viitorul omenirii,îti recomand sa citesti Biblia scrisa de evrei,iar daca nu ai „cheia” întreaba-ma si în masura limitata a cunostintelor îti voi spune cum percep eu acest sistem al raului universal.
        Sau daca ai ocazia si timpul disponibil,citeste viata lui Iosif,fiul lui Iacov,nepotul lui Isaac si stranepot al lui Avraam descrisa de Thomas Mann în romanul „Iosif si fratii sai”poate te va illumina spre o mai obiectiva întelegere al acestei existente relative,efemere,trecatoare,imprevizibile în care omul se lupta cu morile de vânt,asemeni lui Don Quichotte.
        Sistemul piramidal universal al raului a început cu mii de ani în urma,iar aceasta PIRAMIDA nu poate fi distrusa decât de IUBIREA ABSOLUTA NECONDITIONATA si unitatea ABSOLUTA dintre cei multi care sustin baza acestei PIRAMIDE OCULTE,în care se afla secretul dimensiunilor atemporale ale UNIVERSULUI.
        Hristos a fost primul care i-a dat lovitura de moarte „sarpelui” politico-religios,însa EL si cei ce L-au urmat a fost rapid vândut si înlaturat iar rana „sarpelui”s-a vindecat relativ repede iar biserica s-a aliat cu statul,preluând conducerea planetei,prin asuprire ,razboaie si multa varsare de sânge. D’aia în tarile vestice vin acum toti fugarii cautând libertate si bunastarea,însa aceasta este si aici o imitatie înselatoare,doar Adevarul confera aceasta libertate absoluta,iar Adevarul trebue descoperit si urmat cu sfintenie,iar cei ce-L gasesc si-L urmeaza,vor trai fericiti,dincolo de spatiu si/sau timpindiferent de conjunctura si împrejurarile vietii… destul ! 🙂

      • Lotus zice:

        daca vrei o mai succinta si logica explicatie,pentru a cunoaste adevarul despre viitorul omenirii,îti recomand sa citesti Biblia scrisa de evrei

        Deci tu i-ai explicat într-un paragraf, iar dacă vrea o explicație mai succintă, să citească biblia evreilor? 😀

      • Iosif zice:

        Lotus,cred ca ti se potrivea mai bine pseudonimul Narcis 🙂

    • clujanu zice:

      Nene Iosif, acu ataci Masoneria?

  4. zazania zice:

    Eu am o prietena , biolog. Si doctorita de familie, dintr-un exces de zel mi-a dat trimitere pentru analizele anuale decontate de CAS. Am apelat la serviciile laboratorului la care lucreaza prietena cu pricina dar fara a o avertiza in prealabil. Cand a auzit ca-mi recoltasera deja sangele s-a catranit rau:”De ce nu mi-ai spus MIE?”. Sa-i fi raspuns ca pur si simplu am vrut s-o scutesc de o grija suplimentara la cate are pe cap? Cert este ca absolut toate rezultatele s-au incadrat in parametri normali. Sa va mai zic ca niciodata n-am avut colesterolul sub doua sute? Ca magneziul e la limita inferioara ? Concluzia : ca e laborator, ca e farmacie , ca e spital de stat sau policlinica, ca e dispensar rural, sau un stupid punct de urgenta pe care nu-l stie nimeni, toata lumea sifoneaza la greu din banii de sanatate.

    • Zuzu, în viața mea n-am citit ceva mai adevărat decât ai spus tu, acum.
      Meriți arest preventiv de două ori mai lung decât pârnaia obținută prin sentință judecătorească.
      Îmi vine să vomit de cum se fură în sănătate. Bine că nu știu, din interior, cum se fură în celelalte domenii! Aș leșina non-stop și aș vedea negru în fața ochilor, la capătul tunelului.

  5. castanman zice:

    Cea mai tare institutie de pradat fraierii de bani e ” femeia” . Am verificat daca indeplineste si conditia impusa de articol in final ( card- drac) si am gasit ca ” aiemef”, in dictionarul urban, e acronimul pentru ” adios mother fucker”. Recunoasteti ca e mult mai tare decat un banal „drac” pe care, in legitima aparare, il poate invoca oricine ca pe un inger.

  6. Cudi zice:

    Nu mă pronunț cu privire la cardurile de sănătate din România, că nu știu cum îi treaba cu învârtelile astea.
    Aici am un card Alberta Health, pe care trebuie să îl prezint la cabinetul medical, dacă mă poartă nevoia pe-acolo. Practic, e o bucată de hârtie pe care am plasticat-o, să nu se deterioreze. Inclusiv copiii au carduri dintr-astea (impropriu spus carduri). Pe respectiva bucată de hârtie sunt trecute numele și prenumele, genul, data nașterii și numărul de identificare – Personal Health Number (pe spate bifezi și semnezi dacă vrei să fii donator de organe). Fără PIN, o bucată de hârtie, cu rol de identificare și legitimare. Îți bagă numărul de identificare în programul din calculator și acolo le apare istricul tău medical.
    Nu tu card magnetic, nu tu PIN, nu tu erori în sistem, că nu merge nu știu ce cititor de carduri. O bucată de hârtie – așa se procedează aici.
    Bag de seamă că guvernul român a vrut să fie mai cu moț, de a complicat într-atât sistemul.

    • Cudi, eu nici nu știu dacă la noi, când bagă doctorul cardul în cititor, îi apar boli, tratamente… Mie, la farmacie, nu-mi apare decât că omul e asigurat și cardul e valabil (adică și-a plătit asigurările) sau nu.

  7. Cristina zice:

    Se fura si pe aici in sistemul de sanatate. A fost un caz in care un chirurg declarase operatii false ca sa stoarca bani de la guvern. A mai fost un scandal cu morfina sau nu stiu ce substanta pentru persoanele bolnave de cancer, care era diluata si nu avea concentratia corespunzatoare. Dar, astfel de cazuri nu prea sunt facute public imediat. Cica e stabilit prin lege sa le tina secrete pentru o perioada de timp.
    Se fac si verificari, eu am fost sunata sa confirm daca am fost la medicul de familie in anumite zile.

    • Cristina, în orice sistem se fură. Și în orice țară. Uneori nici nu se introduce un nou sistem, până nu e „gândit” și mecanismul prin care se va fura cu el. E aproape înduioșătoare grija celor care îl concep pentru perfecționarea modalităților de furt. Cu cât sistemul are o aparență mai clară de inviolabil, cu atât mai lejeră e tehnica furatului prin intermediul lui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s