Cu ce ne mândrim (1)

Azi, tot ce s-a mârmâit important pe la televizor, a fost despre un copil paranormal, dintr-un sat care ține de județul Giurgiu, numit Naipu.
Bine, numele satului e la fel de amuzant ca cel al localității Băicoi, dar, cel puțin, la Băicoi nu plouă cu pietre pe acoperiș, nu se sinucide fructiera, sărind pe gresia din bucătărie, de capul ei și, mai ales, nu zice nimeni că totul a-nceput într-o bună zi, în lanul de porumb, unde apăreau câte zece-doișpe ștuileți făcuți grămadă, când ici, când acolo…
Toate astea se întâmplă în Naipu, de Giurgiu, într-o casă în care locuiește un copil de unșpe ani.  Care el ar fi vinovatul. Posedatul. Paranormalul. Verificat, timp de patru ore, la ditai spitalul  de nebuni  psihiatrie din București și trimis acasă, pe motiv de sănătate mintală.

Fraților, s-a înaripat  Protecția Copilului și cel puțin un doctor a stat din treaba lui, ca să-l verifice pe paranormalul de unșpe ani, să vadă dacă mintea sa, în gândul ei,  e capabilă să arunce cu pietre pe acoperiș și să facă țăndări vesela din bucătărie!

Cred că ăsta e cel mai bun semn că Sfârșitul Lumii e pe-aproape.
În sensul că ne termină PROSTIA. Cu majuscule.

Duminică plăcută, Garagiilor!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, copilărie, cu ce ne mândrim, glume bune, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană, o ţară frumoasă, strict autentic, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

212 răspunsuri la Cu ce ne mândrim (1)

  1. Mugur zice:

    Dacă arunc și eu cu pietre și adun știuleții din lan, mă ia și pe mine în atenție „Protecția copilului”? 😀 Poate apar si eu la TV.
    În rest n-aș comenta, că doar este vorba de o știre importantă la nivel național, din moment ce a fost difuzată pe acel post de televiziune. Ridicăm prostia la nivel de virtute națională, se pare.

    • De fapt, am ascultat știrea pe B1, semn că, indiferent de orientare, când dă careva cu pietre și cu farfurii, televiziunile fac corp comun și halesc subiectul, pe nedespachetate.

      • Mugur zice:

        Eu mai am de așteptat, căci pe AXN încă nu s-a dat știrea asta. 😀

        Toți aleargă după acele „știri” prin care să se poată manipula ceva din mintea omenească. Tu nu te vei lăsa manipulată, dar poate că eu… Despre asta e vorba când se realizează convoiul știriștilor către un singur subiect, deși avem multe alte lucruri de spus, dar care nu lasă prea mult loc de manevră, sau care „trebuie ocolite” din rațiuni „de stat”.

  2. Și eu Aicsenesc noaptea, la seriale. 🙂
    Știu ce zici cu ocolit știri, din rațiuni de stat. Pe mine, uneori, știrile de ocolit din rațiuni… mă lovesc pe neașteptate, până dau două aspirine. Și mă întreb de ce dracu nu s-au făcut și jurnaliștii – spițeri, că uite câte sunt de aflat!

    • Marian zice:

      Multa lume crede ca , a fi ” spitzer ” , este doar o chestie ce tzine de-o alegere de moment facuta atunci cand , in loc sa aplici pentru jurnalism , ai ales farmaceutica insa , nu-i chiar asa . Un jurnalist { cu sau fara ghilimele } poate oricand sa se apuce sa vanda pepeni de Dabuleni in vreme ce pentru un ” spitzer ” , odata ce-i intra asta in sange nu mai poate face altceva . Face DOAR ” spitzerie ” , iar asta insemneaza ca-i si medic generalist si psiholog in acelasi timp . Oare este necesar sa-ti reamintesc cator nebuni esti nevoita sa le faci fatza in ” spitzeria ” unde-ti desfasori activitatea sub directa indrumare a …Turbatului ? Pe undeva insa , iti dau dreptate caci , afli mai multe din ” gara ” dumitale decat de la ” jurnalisti ” .

      • Eu, Marian, nu-s spițer prin vocație, ci ca să le dau satisfacție părinților, că fata lor are facultate. Adică obligat.
        Întâmplarea fericită a făcut să fi studiat cu niște profesori excepționali, care-l făceau și pe un dezinteresat total să prindă șpilul materiei lor. Apoi farmecul. Apoi importanța. Certe abilități de comunicare și o configurație stelară care mă recomandă pentru meseria de vraci au făcut restul. A, și groaza că s-ar prinde careva că mă doare-n blacheuri de meseria asta, m-a făcut să învăț și să mă comport ca și cum aș fi fost îndrăgostită de ea.
        Știi care e maximum de ghinion: să faci pe prostul și să rămâi așa. Exact asta s-a întâmplat și cu mine, doar că eu am făcut pe priceputa.

      • Elena zice:

        Arlech, de unde știi cã am suspectat că ai fi DoarF? Lotus? Mã bucur cã aveți o bunã colaborare. Se simțea demult. 🙂
        Hai că m-am luat cu vorba și aproape cã am uitat sã-mi iau rãmas bun de la voi. Vã doresc numai bine și atrageți persoane cu care sã rezonați, sã construiți relații armonioase, oameni pe care să-i admirați mult și să-i criticați puțin spre deloc!

      • Arlech zice:

        Măi fetiţă, am băgat să-ţi răspund la o replică pe care i-ai dat-o lui DoarF. Deci mesajul meu era: Deşi nu sunt DoarF, căruia i te adresezi aici, ţin să mă bag în vorbă şi să-ţi spun că… … …
        Recunosc că am greşit exprimându-mă oarecum eliptic. Ţi-am subestimat puterea de înţelegere.
        Şi eu îţi doresc numai bine. Pa.

      • Arlech zice:

        Erată: m-am băgat să-ţi răspund

      • Arlech zice:

        Tot erată:
        Ţi-am supraestimat, nu subestimat.

      • Elena zice:

        Câte erate, Arlech. Eu rar scriu erate sub un text, altfel aș fi corectat si eu textul de la Lorus, dar îl las așa, I don’t care that much. Tu, însã, trebuie să-ți menții standardele sus cu orice preț, pentru cã cei care caută greșelile celorlați trebuie sã dea un exemplu bun. Aveți ochiul format, de critici, depistați ușor greșelile și le încercuiți cu roșu. Aveți și verde pentru a marca lucrurile pozitive, care vă plac?
        Ați auzit despre școala finlandezã? 🙂

      • Arlech zice:

        La tine n-am ce să marchez cu verde, Elena.
        Textul tău de la „Lorus” nu e de corectat, e de aruncat.
        Corectarea greşelilor pe care ţi le observi e o chestie de bun simţ şi de respect faţă de cei cărora li te adresezi. Când „don’t care that much”, eşti aşa cum ţi-a spus ţie Lotus că eşti, pe lângă „bătută în cap”.

  3. Iosif zice:

    „Sfârsitul lumii” a început odata cu aparitia canalelor TELE,care în majoritatea lor,alimenteaza abundent sufletele si constiintele adormite,cu zoaie si dejectii produse de irationalismul si ignoranta crasa a creierelor elitelor politico-religioase si culturale,ce paraziteaza societatea româneasca de peste un sfert de secol,iar masele de aplaudaci inconstienti,se multumesc sa subziste,cu sperante într-un viitor mileniu mai bun si drept,acceptând si îngurgitând aceste otravuri care i-au transformat într-o masa de entitati irationale,lipsite de sentimente nobile si valori autentice,sclavi dirijati de o elita de profitori cu sediul în Bruxelles,acestia sub comanda unei femei lipsita de viziune de ansamblu,executa ordine si dispozitii venite de la vârful piramidei,unde dumnezeul acestui sistem rau,”Mamona”,dirijaza cu bagheta magica a finantelor,’corul robilor români,europeni,mondiali…

    • Marian zice:

      @Iosif Dar de ce te opresti doar la…TELE ? De ce nu mergi mai departe in timp , macar pana la fratii Lumieré ?

      • Iosif zice:

        Pt. ca nu-mi plac drumurile lungi si o anumita specie de entitati,numite pe nedrept „homo sapiens sapiens”. 🙂

      • Marian zice:

        @Iosif Bine ca nu-ti place specia de entitati numita pe drept ” homo erectus….erectum ” 😉 ! Am vrut sa spun doar ca , inclusiv cei ce-au inventat proiectia filmelor , in spetza fratii susnumiti , si numele acelora se pot regasii cu brio in lista dumitale plina cu nume ale ” vinovatilor ” pentru declinul spiritual al omenirii .

      • Marian zice:

        @ Iosif Respect pentru chestia cu ” drumurile lungi „{ incercasi sa mi-o tragi stimabile } insa , ai grije mare deoarece , dumneata esti acela ce se afla mereu pe drum lung : ba pe la Cavnic ba pe la Paris sau Strasbourg 😎 eu , prefer biserica de langa casa .

    • Iosif zice:

      Marian dragule.faptul ca-mi urmaresti evolutia mea virtuala,nu ma afecteaza în nici un fel,iar faptul ca-mi percepi comentariile distorsionat,te priveste personal,cât despre „preferinte”…. „de gustibus et coloribus non diputandum.” 🙂
      Sa fii iubit si fericit !

    • Iosif, nu fi așa pornit pe televizor, că de-aia ți=l vinde cu telecomandă. Schimbi canalul sau îl oprești.

  4. Cudi zice:

    S-a terminat videoul cu ştirea tocmai când era mai interesant!
    Stranger Things de România. (http://www.imdb.com/title/tt4574334/)
    Cred că sfârşitul lumii mele e mai aproape decât al lumilor voastre, pentru că, exceptând partea cu porumbul, pentru mine nu e evident că n-ar fi paranormal copilul.

    • Cudi, eu în reportaj n-am văzut nimic care să lege copilul de „fenomene”. Practic, n-am văzut nimic. Dacă bucătăria aia e la Naipu, mă mut și eu la Naipu. Dacă au căzut pietre, nu le-a văzut nimeni. Practic, nu erau decât niște bâiguieli de-ale familiei și bunăvoință reporterilor.
      Când ai timp, revezi Călăuza. 🙂

  5. Esti sigura ca satul se numeste Naipu? Sau o fi „n-ai pu…”?
    Ei bine, da, m-am intors! Totusi! Si pentru a devansa – dinainte! – intrebarea fireasca, da, v-am adus ceva: un cinticel regasit al tineretii mele, in interpretarea autorului (J.J.Goldman) https://www.youtube.com/watch?v=ySZBnMukO8g sau intr-un „bavarde” tipic, alaturi de F. Cabrel https://www.youtube.com/watch?v=WtKs-LMVizE

    • Augustine, te îmbrățișez de bun venit! Mulțumesc de cadouri! Am bocit nițel, că evit muzica franțuzească și Dilema veche de când mama…

      p.s.: Păi, dacă la Băicoi lipsește o virgulă, o fi lipsind și-aici o cratimă, nu?

      • Cit despre titlul postarii tale, care suna cumva a intrebare, tu stii cu ce ma mindresc eu: cu baiatul meu, care nu face sa zboare cratite sau bolovani, dar e totusi tot ce am facut mai bun in ultimii 64 de ani. Ba, cum trece timpul!

      • Of, Augustine, dar știi să dai la gioale mai bine ca un golan: băiatul tău e atât de paranormal de excepțional, că până și eu mă mândresc, în sinea mea, aia secretă, în care sunt aproape sigură că nimic nu se termină cu bine, cu el. Sunt fericită că am schimbat câteva cuvinte amândoi, pe Dilema… Băiatul tău valorează mai mult decât cel mai scump cotat diamant, vreodată.
        Motivul pentru care m-am ferit să fac copii a fost exact acesta: că n-o să fie ca băiatul tău.
        Tu ești de două ori mai important pentru mine, fiindcă ai un băiat ca el.
        Cred că am zis destul, înainte să încep să te înjur! 🙂

  6. ketherius zice:

    E ceva pozitiv că autoritățile s-au sesizat și au făcut ce aveau de făcut.

    În altă ordine de idei, „sănătos la cap” nu exclude „paranormal”. Și, da, poate să fie doar o făcătură pentru bani/celebritate etc. Așteptăm deznodământul.

  7. Marian zice:

    ” Stirea ” in sine dupa parerea mea , chiar n-are nimic neobisnuit in ea . Ce imi pare neobisnuit , ce imi pare d e tot rasul este , reactia parintilor dupa ce si-au luat copilul de la spital . Adica , tu esti ala ce vine la specialist si tot tu preferi fix in chiar secunda urmatoare, ca-i mai bine sa-ti vada de sanatatea copilului , doftoroaiele….popii ? Asta , chiar n-o pot pricepe in ruptul capului si…mai este o chestie ce nu-mi da pace . In alte tari { c-am vazut ” ca tot romanul impartial ” fel d e fel de filme pe tema paranormalului } bunaoara in USA , la o trebusoara dintr-astea vine si mama alora de la NSA , d e la NASA , de la…NCIS 😉 { ca tot adusesi aminte de AXN } de la fel d e fel de „servicii ” si trateaza problema aluia drept o treaba d e interes national iar acel copil s-ar fi ales cu ceea ce nici in vis n-ar fi putut spera : PROTECTIE DIN PARTEA STATULUI . Aici la noi , este doar o chestie de can-can , de stire duminicala . ” Cred că ăsta e cel mai bun semn că Sfârșitul Lumii e pe-aproape.
    În sensul că ne termină PROSTIA .” ” Sfarsitul Lumii ” pentru noi romanii caci , doar la noi am mai vazut atat prostie !

    • Marian, cred că familia aia vrea să facă și ea niște valuri, că poate pică niște bani, dar s-au grăbit cu spectacolul, înaintea de-a lucra nițel la scenariu și regie.

      La noi, singura persoană cu puteri paranormale e soția actorului Adrian Pintea. Punea palma pe dex și-l ridică de pe masă. E o admiratoare de-a șefului meu și am văzut ce poate să facă. Altminteri…

      • Marian zice:

        „La noi, singura persoană cu puteri paranormale e soția actorului Adrian Pintea.” Adrian Pinea…n-a murit cumva in urma cu vreo zece unsprezece ani ? Parca pe sotie o acuza tatal actorului de moartea fiului sau spunand ca : „Adrian s-a îmbolnăvit de ciroză, nora a doua era, vezi Doamne, specialistă în ciribim-ciribam, l-a capacitat pe Adrian să nu mai ţină niciun regim pentru că nu are niciun rost. Între timp, ciroza şi-a făcut de cap şi Adrian a murit”, a declarat George Pintea, ” Adrian putea să facă operaţie de schimbarea ficatului…, l-a dus cu vorba că ea prin palpare…. până l-a băgat în mormânt” .

      • Marian, nu știu dacă Pintea ar fi putut să scape sau nu. Femeia are un „magnetism”, un „lipici”, ridică obiecte destul de grele punând palma pe ele. Ceea ce nu e normal, e paranormal. Cam asta e tot ce am văzut-o făcând. Dar ai, dreptate, toți energeticienii ăștia bagă oameni în mormânt, pretinzând că-i vindecă ei cu bioenergie. Exact ce le trebuie celulelor canceroase!

      • castanman zice:

        Nu e sotia lui Pintea singura paranormala. Mai e si Arlech. Am intrat pe blog la el dand „salut” si am iesit cu „sarut mana”. Sunt confuz.

      • Ești corect confuz, Castane! 🙂

      • Arlech zice:

        În spaţiul virtual botezat blogosferă nu există nimic paranormal. Doar fantasmagorii/aberaţii/elucubraţii. Şi confuzii. 🙂

      • Arlech, e o precizare bine-venită. Care sporește misterul. 🙂

      • Lotus zice:

        Dar ai, dreptate, toți energeticienii ăștia bagă oameni în mormânt, pretinzând că-i vindecă ei cu bioenergie.

        De unde știi asta, Renato?

      • De la numărul impresionant de oameni bolnavi care ajung la medic într-o fază în care nu se mai poate face nimic sau aproape nimic, fiindcă au pierdut vremea cu terapii „alternative”.
        Dacă o să mă întrebi ce numesc impresionant – e de ordinul zecilor; vorbim despre cei cu care am discutat personal și s-au plâns că, după ce au făcut aia, și aia, și ailaltă, acum se caută la doctor. Urmează să-mi spui că nu putem generaliza. Și că restul, grosul, miile de oameni bolnavi de cancer care s-au vindecat prin terapii alternative îmi sunt necunoscuți mie.
        Dă-mi exemplu de unul, UNUL singur, cu nume, prenume, diagnostic de certitudine – neoplasm, căruia i s-a recomandat tratament de specialitate, l-a refuzat și s-a vindecat cu bioenergie, spânz, mărul lupului, dietă, gândire pozitivă, eventual lăptișor de matcă.
        Diagnostic de certitudine înseamnă că-mi pui pe mail dosarul lui medical, cu toate investigațiile, nu că i-a zis medicul de familie – mă, ai grijă, îți fac o trimitere la specialist, că mie nodulii ăștia nu-mi miros a bine! 🙂

      • Lotus zice:

        Am un prieten, dar nu despre asta voiam să vorbesc. Fără îndoială că există o grămadă de șarlatani, dar eu sunt sigur că există și vindecători autentici și plec de la premiza că și tu, sau cel puțin accepți această posibilitate.

        Așadar, să zicem că ne aflăm în prezența unui vindecător cu har. Din ce am înțeles (atât din comentariul tău anterior – „exact ce le trebuie celulelor canceroase” – cât și din alte intervenții), tu susții că bioenergia cu care operează el ar ajuta sau hrăni celulele maligne, fiind astfel contraindicată. De unde știi asta?

        Eu cred că nu-i o idee foarte bună să judeci inefabilul cu aceeași riglă pe care o folosești la măsurarea concretului. E adevărat că apa fizică hrănește atât zarzavaturile cât și buruienile, dar energia subtilă nu-i neapărat similară celei fizice. Poate că boala din corpul fizic este cauzată tocmai de un dezechilibru energetic de la nivelul unor corpuri subtile, pe care un vindecător l-ar putea elimina. Poate că procesul vindecării de acest tip ar putea fi descris de un clarvăzător ce asistă la tratament prin înlocuirea acelor energii întunecate, dizarmonioase (care au cauzat boala) cu unele luminoase, pure, benefice (trimise de vindecător).

      • Lotus, nu mai scrie eseuri pe lângă temă!… Te-am întrebat: poți să-mi pui pe mail un caz, diagnosticat prin toate metodele posibile de diagnostic, drept canceros? Și apoi să-mi povestești ce bioenergetician a folosit, ca alternativă și azi trăiește, vindecat?
        Vorbim pe fapte, acum, nu scriem poeme.
        Inefabilul, la granița dintre viață și moarte e fix compresă rece la picior de lemn.
        Repet, cu riscul de-a fi pisăloagă: ai ceva, concret (cu hârtii medicale capsate la dosar)?
        Da? Pune-le la vederere.
        Nu? Apucă-te de literatură S.F. Deși e complicat, dacă nu citești decât publicații motivaționale.

      • Lotus zice:

        Care este tema pe lângă care scriu eseuri, Renata? Tema articolului? Nu discut despre el, nu am văzut știrea, nu mă interesează. Tema șarlatanilor? Nici asta nu mă interesează acum. Tema întrebării mele este cea pe care am explicat-o mai sus și pe care tu ai numit-o foarte frumos poem. 🙂 Așadar, tu ești cea care îmi bagi altă temă în față, respectiv cea cu șarlatanii, când de fapt eu te-am întrebat altceva.

        Reiau întrebarea, pentru clarificare. Din câte am înțeles, tu susții că bioenergia (cea veritabilă, dacă există) ar fi contraindicată tumorilor. Am înțeles eu greșit? Dacă am înțeles greșit, atunci aici se închide discuția, ți-am pus o întrebare plecând de la o premiză falsă. Dar dacă nu am înțeles greșit și chiar susții asta, de unde știi? Asta voiam eu să te întreb mai sus și nu despre șarlatani, vindecări prin metode alternative sau paranormali din localități cu nume originale.

        Tu ești cea care, ignorând întrebarea mea, îmi tot bagă în față o altă temă, cea cu cazurile medicale. Nu mă interesează cazurile medicale, nu despre ele te-am întrebat.

      • NU, tema pe LÂNGĂ care scrii e că bioenergeticienii ar vindeca ceva. Ai fugit din tema articolului, cu voia ta. M-am pliat pe noul subiect.
        Da, eu susțin că bioenergia, dacă există ca metodă de abordare a unui dezechilibru de orice fel, pe organismul viu, e o cale scurtă și sigură de-a încuraja cancerul.
        Pe mine mă interesează cazuistica medicală. Tu m-ai întrebat de unde știu că bioenergeticienii nu sunt buni. Tu de unde știi că sunt?
        Eu nu sunt Elena, care-și scarpină clitorisul, în loc să-și scarpine creierul, ca să scrie – fie și ca doar comentariu pe un blog – o producție pseudoliterară copiată din câteva telenovele, în care nu poate păstra – la dracu! – nici măcar timpul gramatical la care povestește.
        Deci: să vorbim pe fapte probate cu documente, nu pe datul pe după piersic.
        Dacă, în irmătorul comentariu nu vii cu identitatea omului VINDECAT de un bio-energoterapeut, acceptă-mi scuzele anticipate că nu-ți voi răspunde.

      • Lotus zice:

        Ai dreptate, am „fugit” de tema articolului, dar, Renata, eu n-am nimic de zis la articolul ăsta. Adică n-am nimic de comentat despre ce-ai scris în el. Și nu știam că nu-i voie ca la un articol despre X, eu să te întreb ceva despre Y. Nu suntem la sala de clasă, unde profesorul așteaptă întrebări de la elevi strict legate de ce le-a predat. Sau suntem?

        Acum mi-e și mai clar de ce zici că scot din context când îți citez uneori anumite comentarii. Pentru că tu ai impresia că pe mine mă interesează întotdeauna subiectul principal al articolului de unde îți extrag comentariul, ori asta nu-i adevărat.

        Revenind la discuția noastră, notează te rog că eu am fost cel care te-am întrebat primul, iar întrebarea mea (rămasă fără răspuns) n-are nimic de-a face cu numărul de vindecări miraculoase de pe glob. Că eu cred în ele este cu totul altceva, dar acum nu vreau să discutăm dacă sunt sau nu reale. Oprește-te o secundă din a mă privi ca pe susținătorul vindecătorilor și urmărește cu atenția întrebarea mea:

        De unde știi că „bioenergia, dacă există ca metodă de abordare a unui dezechilibru de orice fel, pe organismul viu, e o cale scurtă și sigură de-a încuraja cancerul”?

        Repet: nu mă interesează acum dacă medicina alternativă este sau nu reală, nu doresc acum să o susțin și îți accept propunerea de a discuta ipotetic, adică îl acept pe acel „dacă” din formularea ta. Așadar, dacă este reală, atenție, nu susțin acum că este, dar dacă este, de unde știi că e o cale sigură de a accelera evoluția tumorilor? Pe ce te bazezi sau cum gândești când afirmi asta? Atât te-am întrebat și nimic mai mult.

        Solicitându-mi exemple de persoane vindecate prin medicină alternativă tu practic deschizi un alt subiect. Ok, este un subiect valabil și putem discuta și despre asta dacă dorești, dar n-are nimic de-a face cu ce te-am întrebat eu de la bun început. Ai citit greșit întrebarea mea. Nu voiam să susțin că medicina alternativă e atât de bună, voiam doar să văd cum ai dedus că, dacă bioenergia există, ea poate accelera tumorile. Atât.

      • Lotus, m-ai întrebat pe ce mă bazez, de unde știu că bioenergeticienii… Și-am răspuns. Din experiență profesional-personală. Ți-am cerut un răspuns concret, care să contracareze răspunsul meu.
        Nu-l deții.
        Cum am dedus că bioenergia „poate accelera tumorile”(o formulare barbară, în altă ordine de idei)?… N-am dedus, am observat. Am un studiu observațional de caz/cazuripe domeniul acesta. Tu ce ai?
        Propoziții care încep cu să sperăm că?
        Cere-mi lista pacienților MORȚI care au apelat la alt tratament decât cel medical. Ți-o comunic imediat ce-mi comunici identitatea unui bolnav de cancer care s-a vindecat în alternativ.

      • Lotus zice:

        Fără legătură cu discuția de față: nu cumva folosești cuvântul „cazuistică” în mod greșit?

      • Elena zice:

        Renata, n-ai decât să nu-mi cumperi cartea pe care oricum n-am să o scriu. E a doua oarã când faci referiri la organul meu genital, nu înțeleg de ce?
        Nu caut scuze dar eram amețită duminicã că băusem un pahar de vin când am compus telenovelistul text dupã ce inițial i-am scris primul comment la tema datã în dodii, în grabă și am văzut cã nu e mulțumit și mi-am zis cã dacă tot mi-am propus să ies din grup, întrucât nu rezonez cu nimeni de pe aici, să nu am obligații neonorate, deși ne certasem și puteam să mã fac că nici nu-l mai citesc. Dupã ce am stat cu nasul în telefon vreo juma’ de oră cred, atât mi-a ieșit – telenovelistica aia cum zici tu, cu greșeli în loc de ă- â că așa am reușit sã tastez pe telefon. Bine că nu mi-am fãcut blog să-l umplu de netalent literar, o temã ratatã nu e un capãt de lume. E greu cu un singur Vasilicã de serviciu. Nu mã așteptam să primesc vreun premiu ci să mã absolv de tema datã. Când mã gândeam cã „uite, Renata nu a participat la bãtãița la funduleț a celei mai proaste comentatoare de blog pe 2017”, citesc minunatul tãu comment, în care, deși corect gramatical scris, exprimarea ta m-a dezamãgit. Te rog, sã nu mă mai menționezi în commenturi. Numai bine și spor în continuare!

      • Elena, vezi bine că n-am făcut referire la organul matale în integralitatea sa, ci doar la o piesă a acestuia, cum ar zice Lotus! 🙂
        Nu cred că ai pierdut numai juma’ de oră ca să tastezi chestia aia pe telefon! Și nu de greșeli ortografice mă legam eu. Ia vezi, cum e cu timpul aici: ” Cu ochii în lacrimi, cuprinsă de un dor nebun care îi chinuia sufletul, se oprise sã-și caute copiii cu privirea…”
        Seara era, stelele luceau, foarte bine, chestiile astea se petrec la imperfect și, deodată, zbang! – acțiunea se mută la prezent: copiii se desprind, pe ea o fură gândurile, își amintește, dar nu se oprește (să-și caute copiii cu privirea), ci se oprise. Adică o acțiune ulterioară altei acțiuni în prezent are loc, totuși, înaintea celei care a generat-o.
        Io zic că nu paharul acela de vin e de vină pentru bălmăjeala timpurilor.
        Ca să nu mai vorbesc de construcții imbecile ca: „făcându-i pielea de gãinã pe sub rochița subțire care-i acoperea trupul.” Aproape orice fraier știe că pielea e SUB (sau PE SUB, cum zici tu) rochiță, ca atare, nu trebuie să mai explici că rochița e PESTE trup.
        Sau: „își alinâ durerea și disperarea în aburii eliberați de alcool” 🙂
        Altă mostră de incoerență, și nu mă leg de dezacord:
        „ Căzu în genunchi lângã el și mâinile îi alunecase pe fața lui adormitâ de bãuturã”…
        Aici cred că erai deja mai beată decât bietul homeless adormit. Va să zică, ea căzu și mîinile îi alunecase ?! Și cum e aia „față adormită de băutură” ?!

        Elena, am râs cu spume, zău! Dar cel mai mult mi-au plăcut „își alinâ durerea și disperarea în aburii eliberați de alcool” și numele personajelor – Ben, Medana și ADIN. Hai, Ben, pentru un băiețel mai merge, deși e mai potrivit pentru un animal de companie, eventual urs. Dar MEDANA?! Și ADIN?! Nu putea să-i cheme ca pe pământeni – Dana și Alin? Sau Mădălina și Vasile? Sau Mary și John, că văd că acțiunea se petrece în Hamerica, la ocean.

        Spre deliciul Garagiilor, voi încheia citând un fragmențel din povestirea scrisă la un pahar de vin:

        „Se îmbrãcã în cãmașa ei de noapte din satin subțire, scurtă, cu mici inserții de dantelã și se strecură în pat lângã noul Adin, substitutul soțului ei de aproape o săptămânã, cel care îi schimbase complet viața, îi aduse în dar zâmbetul înapoi, emoția – acel sentiment care te face să te simți vie. El o privea cum încerca sã-și găseascã locul, cum mototolea plapuma și se cuibãrea ca un pui de vrabie când se scaldã-n nisip. Era atât de frumoasã în bãtaia lunii care lumina atât de puternic în acea noapte, ochii ei mari, bunãtatea cu care l-a îngrijit, l-a primit, încât o privea ca vrãjit. Ea închisese ochii când el nu se putu abține să nu-i atingã fața cu o atingere abia perceptibilã, dându-i la o parte o șuvițã rebelã de pãr. Ea, simțind, a deschis ochii zâmbindu-i timid. I-a luat degetul rãmas în suspensie parcã deasupra ei și i l-a sãrutat.”

        Și cu un sfat: nu mai scrie băută! E adevărat că muza unor scriitori e prietenă cu alcoolul, dar tu încă nu te-ai întâlnit cu cartea de gramatică, de muză încă nu poate fi vorba.

      • Elena zice:

        Da, Renata, e posibil să încurci timpurile când scrii un text și mai ridici un ochi să te mai uiți în jur, mai lași scrisul ca să răspunzi la ce te întrebă unul-altul și nu stai foarte bine cu atenția distributivă. Parcă simțeam că Lotus avea de gând să mă facă albie de porci și mi-am zis că hai că pot să prind trei iepuri cu o singură împușcãturã. Dacă așteptam să-l revizuiesc, să-l pigulesc, o altã zi, a doua zi, poate era mai bine. Sau să nu-i fi rãspuns deloc. E vina mea că m-am precipitat ca de obicei. Acele nume mi-au plãcut mie. Gusturile nu se discutã. Ok, e genul tău să-l prinzi pe om pe picior greșit și să te iei de o parte a organului ei genital. E genul tău să scoți în lumina reflectoarelor greșelile altora să le arãți tuturor, ca prin comparație cu nenorocita căzutã în ghearele tale spre analizã, tu să luminezi ca un luceafãr într-o noapte seninã. Cred cã de aceea oamenilor le place să-și înjoseascã semenii: ca sã se simtã ei superiori, mult deasupra, chiar dacă-l bicie-n cuvinte pe cel care a greșit precum era biciut pe trup, nu psihic, un negru pe plantație altãdatã. Mulțumesc pentru lecție, Renata! Simte-te bine. Ești o scriitoare bunã, eu nu mã ridic la nivelul tãu. Lasã-mã sã fiu așa cum sunt, imperfectă. Chiar trebuie sã fim cu toții buni scriitori, sau talentați la desen? Eu am scris pentru cã mi-a cerut Lotus, nu pentru public, faimã, bani. E ok, nu rezonãm, nu avem afinitãți, plec, nu te voi mai zgâria pe retină cu textele mele, și tu nu mã vei mai menționa în commenturi. Să lãsăm trecutul trecutului.
        Amândouã am avut mãcar un lucru bun de învãțat din aceastã interacțiune: vom aprecia mai mult oamenii cu care rezonãm, pentru cã un anturaj bun e mai presus confortului fizic. Anturajul îți da un confort psihic, zâmbet, culoare.Numai bine!

      • Elena, ți-a explicat Arlech că nu e posibil să încurci timpurile. Mecanismul e simplu: dacă povestești la perfectul simplu, cel mai indicat pentru a lăsa cititorului impresia că lucrurile tocmai se întâmplaseră, acțiuni anterioare se pun la timpuri mai trecute decât cel în care povestești. De pildă: Aprinse lumina, se trânti în fotoliu și încercă să-și amintească ce-i spusese ea la ultima întâlnire. Fiindcă întâlnirea lor e anterioară (m.m. ca perfectul) momentului în care el stă pe fotoliu. Poate fi și un perfect compus – ce i-a spus ea la ultima întâlnire. În nici un caz „ce-i spuse” sau „ce-i spune”.
        Chiar dacă ai fi pigulit textul, o zi sau două, tot nu te-ai fi prins că nu e bine, fiindcă e nevoie de un fel de ureche muzicală ca să vezi unde sună nefiresc. În mod normal, ca să exersezi povestirea în scris, trebuie să scrii la persoana întâia, fiindcă există un reflex al percepției timpului mult mai bun când ești direct implicat în acțiune. Un blog sau un jurnal pe caiet te-ar ajuta să faci exercițiul acesta.
        Nu, nu sunt genul care abia așteaptă să prindă omul pe picior greșit. Am citit lucruri sub-mediocre cărora le-am dat „like” fiindcă ideea era bună sau ceva originalitate se întrezărea, iar autorul nu se rupea în figuri scriitoricești. Tu, însă, ești genul naiv-superficial plin de dezinvoltură și lipsit de simțul ridicolului. Ție, dacă nu ți-o retează omul la timp, ți se urcă la cap, cum ți s-a urcat și cursul de contab. pe care l-ai parcurs cu toată osârdia, sunt convinsă, dar a rămas la bagaj teoretic, nu te-a interesat niciodată să-l „pupi” cu practica.

        Mi se pare normal să nu-i povestești lui Lotus pe blog o treabă atât de intimă, cum ar fi fantezia ta erotică. Totuși, ai făcut-o. La persoana a treia, încărcând scheletul mărturisirii cu multă ficțiune (o văduvă, doi copii, Ben și Medana, în treacăt fie spus fetița văduvei are nume de unealtă agricolă, așa că eu mi-o imaginez obeză și tălâmbă), dar ai făcut-o! Uite care e fantezia ta: ai vrea să faci sex/dragoste și cu altcineva, care arată fizic exact ca iubitul tău actual, dar are altă personalitate. E o fantezie timidă, cenzurată de principiile tale morale (un tip atât de asemănător, că ai putea fi iertată că l-ai confundat cu stăpânul oficial al organului tău genital), dar, altminteri, fantezia domniei tale, Elena, presupune sex (și) cu altcineva. Un tip misterios, controversat, fără c.v. (homeless, nu?), care să depindă, la un moment dat de tine, cu cele lumești. 🙂 Te asigur că ai cea mai banală și normală fantezie erotică.

        Nu, nu mă simt bine că te-am făcut să te simți prost. Îmi pare rău! Și-mi pare rău că nu vrei să ieși din bula ta.

      • Lotus zice:

        Renata, îmi cer scuze pentru faptul că nu am reușit să mă fac înțeles până acum. În momentul de față noi vorbim despre lucruri diferite.

        Pe mine mă interesează cazuistica medicală. Tu m-ai întrebat de unde știu că bioenergeticienii nu sunt buni. Tu de unde știi că sunt?

        Din păcate sau din fericire, nu asta te-am întrebat, sau cel puțin nu l-a asta m-am gândit când am scris primul comentariu. Nu te-am întrebat de unde știi că bioenergeticienii nu sunt buni, și nici nu doresc să le iau apărarea. Te-am întrebat de unde știi că, în cazul celor pe care îi presupunem că sunt buni, pasele lor magnetice ar accelera dezvoltarea tumorilor maligne în loc s-o încetinească?

        Dacă nu există bioenergie sau dacă terapeutul din fața noastră este un farsor, atunci e clar, pasele lui magnetice nu vor influența cu nimic boala, oricare ar fi ea, nici în bine, nici în rău. Dar de unde știi că, dacă terapeutul din fața noastră este bun, i-ar face mai mult rău decât bine unui bolnav de cancer?

        Nu voiam să te contrazic pe tema medicinei alternative. E o întrebare simplă, eram curios de ce zici asta, că dacă există bioenergie, atunci ea ar fi contraindicată anumitor afecțiuni.

        Cât privește cuvântul cazuistică, și eu îl foloseam ca tine, dar m-am uitat mai devreme în dex și nu i-am găsit decât sensul următor:

        CAZUÍSTICĂ s. f. Parte a teologiei scolastice din evul mediu, care are drept obiect rezolvarea cazurilor de conștiință, folosind metoda disputelor subtile și (de obicei) de rea-credință, pentru a salva situații false sau dubioase; p. ext. ingeniozitate, dibăcie (în cele mai multe cazuri necinstită) în argumentarea unor teze false sau îndoielnice.

      • Caută în dicționarul medical, CAZUISTICĂ MEDICALĂ.
        Nu pricep cum, în timp ce amândoi dădeam același sens cuvântului CAZUISTICĂ, tu te-ai gândit să verifici cu DEX-ul ce înseamnă, de fapt, CAZUISTICĂ. DEX-ul nu e dicționar tehnic.

        Discuția despre bioenergie vs. boli poate continua la nesfârșit. Mereu tu vei sugera că bio-terapeutul care a tratat rău subiectul pe care îl cunosc eu este un șarlatan, dar un bio-terapueet autentic ar obține rezultate.
        Pe scurt: tumorilor canceroase nu le dai ”păpică”. Nici lăptișor de matcă, nici propolis, nici vitamine, nici pase energetice.
        Bio-energeticienii, dacă există, habar n-au cum să conducă fluxul energetic. Dau energie la tot cartierul de celule. Doar încerci să le omori. Deocamdată, validat științific, le omori chimic sau radio. Restul e poveste.

      • Lotus zice:

        Renata, până la urmă mi-ai răspuns. Și nu, nu voiam să sugerez nimic despre nici un terapeut, voiam doar să aflu explicația cu păpica.

      • Asta e explicația cu păpica. Păpica e bună numai dacă ți-e foame. În rest, e otravă. Organismul nostru e mai deștept decât noi. E capabil să-și creeze un echilibru funcțional în orice condiții de dezechilibru. Dacă nu ești capabil să-l înțelegi, măcar lasă-l în pace. N-lbombarda cu polivitamine și vrăji bioenergetice. S-ar putea să se supere și să se care de pe lumea asta, în căutarea unui suflet mai bun.

      • DoarF zice:

        Elena, cand o dai in bara, o dai. Nu te dai dupa cires, ca greseli de ortografie, ca pahar de vin, caci daca faci asta, o sa vina si raspunsul ala care te desfiinteaza. Nu mai arunca vina pe altii, asuma-ti textul scris, cu bune si cu rele.

      • Elena zice:

        Știi ce e ciudat? Cã nu ne știm sensibilitãțile, pentru că nu ne-a interesat sã le cunoaștem și sã le pãzim, așa cã îi atingem pe oameni pe rãnile lor sufletești încercând să-i facem conștienți de defectele lor, pentru cã pe noi ne intereseazã PERFECȚIUNEA ALTORA, în loc sã ne intereseze PERFECȚIUNEA NOASTRÃ, crezând cã ceea ce este prioritar pentru noi (scrisul corect, exprimarea ideilor sub o formã literarã) este prioritar și pentru ceilalți. Dar nu, din pãcate – fiecare are prioritãțile lui, unii își îngrijesc scrisul, alții fizicul, alții familiile numeroase, prieteniile, alții casa, alții sufletul, gastronomia, mintea citind, etc. Și lovim în ceea ce alții au neglijat, vine vecina cu o tartã impecabilã pe care a fãcut-o în timp ce tu ai fãcut temele cu copiii tãi, și se mirã cã tu nu faci tarte. Vine Renata- autoarea lui Nono -și se mirã de textul tău telenovelistic, dar nu știe câ pe tine nu te animã scrisul, cã altfel ai fi avut un blog pe care scriai, ci schimbul de idei- impresii- pãreri și cã ai alte prioritãți în viață, cã nu putem atinge perfecțiunea în toate. Nici mãcar în câteva fãrã sã neglijãm altceva, pentru cã mereu va exista cineva mai bun decât noi care pe lângã talent alocã mai mult timp pentru acel lucru. De aceea marii oameni de afaceri, cei cu o carierã strãlucitã, majoritatea lor și-au neglijat familia și nu au o viațã socialã sau personalã bunã, și invers.
        Și lovim în slãbiciunile celorlalți fãcându-i sã se simtã aiurea, nu ratãm nici o ocazie de a-i jigni, de a le fura zâmbetul, făcându-i sã ridice câte un zid invizibil la fiecare conflict pânã ce nu îi vom mai auzi, simți și înțelege de dupã ziduri, fãcându-i sã plece. Ne mirãm apoi de ce xuleasca a ales un om mai incult decât noi, mai sãrac, mai jos social sau intelectual, fãrã carierã, SUB NOI. Și încercãm să le gãskm explicații – cã ne-au abandonat cã noi nu avem sâni, nu mai avem suficienți bani, nu nu știu ce explicații puerile care prind viațã și sens în mintea noastrã. Nu.E pentru cã în prezența lor se simt mai bine, se acceptã și rezoneazã, pentru cã probabil acei oameni nu țin la perfecțiune, nu sunt cicãlitori, nu au așteptãri mari, știu sã construiascã zâmbete- au mai multe momente fericite decât certuri și șicanãri, împãrtãșesc idei, pãreri, impresii – nu creazã dispute, își fac unul altuia pe plac, cautã calea de mijloc și nu vor nici unul „să câștige” în fața celuilalt, se încurajeazã sã devinã mai buni având o strategie mai bunã, mai pacifistã, etc.

      • Elena zice:

        DoarF, mi-am asumat textul, nu’s scriitoare, atât am putut.

      • Arlech zice:

        Elena, nu-s DoarF, dar ţin să-ţi spun că, fiind conştinentă că nu eşti scriitoare, tot ce trebuie să faci e să nu mai încerci să scrii texte cu pretenţii literare (nici în proză, nici în ceea ce crezi tu că-s versuri).
        Lotus ţi-a cerut să descrii o fantezie erotică, NU să scrii un text literar. Puteai s-o descrii simplu, ca şi cum ai fi stat de vorbă cu o prietenă, povestindu-i o scenă erotică pe care ţi-o imaginezi tu sau o cunoştinţă de-a ta. Şi nu te-ar fi luat nimeni în râs. Înţelegi? Nu ne pricepem toţi la de toate, nici nu suntem toţi plini de talente. Dar e OK dacă ne recunoaştem limitele şi nu ne băgăm nasul acolo unde nu-i de noi.
        Pe de altă parte, ca să ştii cum e treaba cu concordanţa timpurilor verbelor dintr-un text, nu trebuie să fii scriitoare. Asta ţine de gramatică. Şi nu uiţi gramatica dacă te-ntrerupe cineva când scrii.

      • Elena zice:

        P.S. Pentru că noi nu ne-am gândit niciodatã la CE PIERDEM ATUNCI CÂND CÂȘTIGÃM.
        Nu toate’s perceptibile, ușor de identificat, dar TOTUL are un preț pe care îl știm și unul pe care uneori nu-l știm, nu-l înțelegem, costuri ascunse cum s-ar zice. Timp, sãnãtate, zâmbete furate, stãri de angoasã, stres, etc. Ce pierdem când câștigăm o disputã? Ce pierdem când celãlalt se declarã învins? Ce pierdem când celãlalt preferã sã tacã și sã plece capul? Ce câștigãm când jignim? Ce câștigãm când înjosim? […]

      • DoarF zice:

        Elena, cu tot respectul, raspunsul tau nu este de asumare al lui. Pentru ca asumare inseamna sa iesi cu pieptul gol la inaintare ca sa primesti inclusiv critica lui. Iar ce spui mai departe este atitudine de strut, pe motiv de sensibilitati mai mult sau mai putin pre-fabricate.

      • Elena zice:

        Arlech, și dacă nu am vrut să mã complac în a redacta o fantezie erotică ci a plusa pe alte lucruri pe care eu le consider mai importante? Eu am încercat, cã nu mi-a ieșit e altceva. Și tu poți primi o provocare ca sã pictezi un tablou, dar dacă nu îți iese o operã de artã nu e vina ta. Tu ai încercat sá pictezi cât de bjne ai putut, la fel cum eu am încercat sã-mi pun ideea în scris cum am putut. Nu sunt bunã la asta, îmi pare rãu cã v-am dezamãgit.

      • Elena zice:

        Mi s-a dus un comment mai sus, în altă discuție, din greșeală.
        De ce nu am ales sã descriu o fantezie simplã de a mea sau a unei prietene? Pentru cã n-am vrut. E alegerea mea fie că vă place sau nu. Consider fanteziile intime, nu ceva de expus pe blogul unui anonim, Lotus. Chiar dacã vreo prietenã mi-ar fi povestit vreo fantezie nu aș fi expus-o nici chiar sub anonimat. Nu mi se pare ok. Prefer sã mã criticați că nu am talent la scris, la fabulații, că pe sub rochițã e logic că e pielea si bla bla. Dar poate am vrut sã menționez totodatã si cum era îmbrãcată…
        Te duci la om în casã și nimerești la masã când el mãnâncã ciorbã. Nu e um talentat în ale gastronomiei dar totuși te invitã la masã. Beax, ce ciorbã nasoală gãtești și mănânci. Dacă nu știi sã faci ciorbă bunã de ce nu ți-ai făcut cartofi prãjiți? Ei, poate că nu avea chef de cartofi prãjiți. Ce treabã ai tu. Nu îți place – nu mãnânci. Nu îți place – nu citești. Ciorba nu era pentru voi. Textul nu era pentru voi – ci pentru Lotus.

      • Arlech zice:

        Elena, foarte rău că n-ai respectat provocarea. Trebuia să faci ce ţi s-a cerut. Ai încălcat regula jocului în care ai intrat. Sau ai intrat în horă ca să joci sârba. E la fel de aiurea.
        Dar, chiar dacă a vrut să scrii ceva mai important pentru tine, puteai s-o faci fără să te-apuci de literatură – că doar zici că nu eşti scriitoare.
        Nici când faci ciorbă naşpa nu serveşti musafirii cu ea – decât dacă eşti nesimţită.
        Iar când vrei să scrii doar pentru Lotus, trimite-i operele tale pe mail sau pe messenger. Ce scrii în comentarii e pentru toată lumea, fiindcă e în văzul tuturor.

      • Arlech zice:

        Erată:
        chiar dacă ai vrut

      • Lotus zice:

        Elena, când am publicat comentariul cu o linie formată din steluțe, încă nu-ți citisem a doua șansă. Povestea aia merge. Respectă tema. Ba chiar te-ai lungit, eu aș fi scris doar sfârșitul, adică partea de la duș încolo, și apropo de asta, acțiunea ar fi început încă de sub duș – cred că dușul în doi e unul dintre cele mai mișto intimități. Tu ai ținut să-i faci și un context, să explici singurătatea femeii etc. Cred că pentru femei contextul este afrodisiac. 🙂

      • Elena zice:

        Lotus, ai precizat le undeva cã trebuia sã fie lung. Sub forma unui articol. De aici ideea mea de-al umple cu ceva.

      • Elena zice:

        Arlech, bine cã ești tu perfect.
        Se spune cã celui care gãtește îi place mâncarea gãtitã de el, la fel cum și eu am considerat cã ceea ce i-am scris lui Lotus a fost ok. Dar dupã cum știi pãrerile sunt împãrțite, câte capuri atâtea idei. Fiecare zice cã el în locul lui x s-ar fi descurcat muuult mai bine. Dovedește cã ești mai bun rãspunzând în locul meu la provocarea lui Lotus. Același lucru î-l sugerez śi Renatei. E ușor sã judeci un altul. Eu atât am putut, voi poate sunteți capabili de mai mult. Vã rog, un exemplu de „așa trebuia”.

      • Arlech zice:

        Elena,
        1- imperfecţiunile altora nu sunt o scuză pentru ale tale; adică opera ta nu devine mai bună dacă scrie altcineva una cel puţin la fel de proastă.
        2 – părerile sunt împărţite, dar există nişte criterii. Un text prost rămâne un text prost – doar că unora li se pare mai prost decât altora;
        3 – da, sigur, tu ai considerat că i-ai scris lui Lotus ceva OK, aşa cum şi cioara zice că puiul ei e frumos (cioara proastă şi fudulă, incapabilă de opinii obiective);
        4 – fiindcă tot am dat-o pe proverbe şi zicători, când doi îţi spun că eşti beat, te duci să te culci. Ţie ţi-au spus mai mult de două persoane că ai scris aiurea;
        5 – când o să am chef să intru în jocul lui Lotus, o să-i trimit o provocare. Pentru tine aş putea scrie acum şi o capodoperă, şi tot ai zice că e naşpa. Aşa cum continui să-ţi cauţi scuze trase de păr.
        Şi hai, parcă ziceai că pleci.
        Pa.

      • Elena zice:

        Renata, fizic prietenul meu nu m-a atras de la început, nu era deloc genul meu. De altfel ne cunoaștem de mult timp și el a încercat de mai multe ori sã începem o relație, prima data i-am oferit doar amiciția mea pe care a refuzat-o, și de abia în urmã cu doi ani a acceptat sã fim amici, inițial, apoi impresionatã fiind de modul în care el trateazã femeile, cum vorbește, cum se comportã mi-am zis sã încerc o relație cu el. E o piesã rarã, deși cu băieții și el mai vorbește urât, pe mine nu m-a jignit niciodatã și are un stil pacifist aparte. Când nu e de accord cu ceva îmi zice „vedem”. Deja știu cã mai am de lucrat pe partea de argumentație. El nu aratã aiurea, din contra, are destule admiratoare dar nu era genul meu, fizic, și nu mi-a plãcut de el de la început. Prima data ieșeam amical. Deci nu m-ai nimerit. La fizic mai fac rabat, la caracter nu.
        Povestea a pornit de la o tachinare cu Lotus, la articolul anterior celui cu patimile. În jurul acelei idei am construit totul. Și nici bãrbații întreținuți de femei nu îmi plac, în schimb îmi place sã-mi gãteascã prietenul meu sau sã mă ajute la bucãtãrit. Îmi place sã-i pregãtesc o baie cu uleiuri parfumate și ceaiuri din plante. De tuns nu tund, ultima datã mi-am ciunțit un nepoțel acum mult timp încercându-mi netalentul pe el cu acordul lui. Apoi l-am dus la frizer. Frizerul l-a întrebat: „cine te-a ciunțit în halul acesta?” în vreme ce eu mă înroșisem toatã, nepotul meu a și rãspuns rapid ” eu am încercat sã mã tund”, nu am ținut morțis sã dezvãlui adevãrul, doar mi-am iubit și mai mult nepoțelul. În rest nu m-aș bãga sã tund niciodatã de la acea experiențã neplăcutã. 🙂
        Medana – e numele pe care i l-aș pune eu fetiței mele, dacã aș avea una. Ben e ce mi-a cãzut la îndemânã și Adin înseamnă 1 în limba rusã. Nu am acordat o importanțã majorã nici numelor. Am ținut morțis ca un tip să se trezeascã însurat si cum altfel? Asta a fost tot.

      • Elena, mă bucur că ai revenit la ton de dialog și ai renunțat la AnnaKareninisme ridicole.
        Nu mă interesează nici cât negru sub unghie ce, la nivel declarativ și conștient, spui tu despre iubitul tău. M-a interesat ce bodogănește subconștientul tău. 🙂
        Dacă vei avea o fetiță, gândește-te la un nume uman. MEDANA e nume de obiect dur, brut, imbecil.
        Mișto această mărturisire: „ Am ținut morțis ca un tip să se trezeascã însurat”. De o sinceritate dezarmantă.
        Toate bune! Lăsăm loc de bună ziua, da?

      • Lotus zice:

        @Arlech

        Dar e OK dacă ne recunoaştem limitele şi nu ne băgăm nasul acolo unde nu-i de noi.

        Nu sunt de acord. Dimpotrivă, cred că cea mai bună idee pentru o persoană căreia i-a venit cheful să încropească un text cu pretenții literare este să încropească zece texte cu pretenții literare. Asta indiferent de nivelul la care se plasează în acel moment pe scara valorilor. Nivel pe care, însă, da, trebuie să și-l cunoască.

        @Elena

        Tu te-ai supărat pentru că Renata ți-a criticat povestirea. Eu m-aș bucura să am parte de așa un recenzor.

      • Arlech zice:

        Da, Lotus, oricine are chef să încropească un text cu pretenţii literare are dreptul s-o facă. E chiar recomandat să o facă. Asta nu înseamnă că-şi bagă nasu unde nu-i de el, ci că îşi pune la încercare talentul. Textele alea trebuie lăsate pe urmă un pic la dospit – cu cât mai mult cu atât mai bine – , apoi recitite şi apreciate când mai obiectiv cu putinţă (cu cât le laşi mai mult deoparte cu atât mai obiectivă e aprecierea). Aşa ajungi să-ţi cunoşti nivelul. Şi abia pe urmă, dacă eşti sincer mulţumit de propria operă, ieşi cu un text în lume şi aştepţi aplauze.
        Sigur, poţi ieşi şi aşa cum a făcut-o Elena, dar nu e cazul să te aştepţi la aplauze.

      • Arlech zice:

        Când faci ce-a făcut Elena, şi-ţi mai cauţi şi scuze puerile ca răspuns la critici, îţi bagi nasul unde nu-i de tine.
        În plus, înainte de a te apuca de literatură, e cazul să te pui la punct cu gramatica – care se învaţă de obicei la şcoală (sau cumpărând nişte manuale, dacă la vremea respectivă nu te-ai ţinut de carte).
        Iar dacă deteşti eratele şi zici, ca Elena, „don’t care that much”, literatura nu-i de tine. Scriitorii adevăraţi sunt meticuloşi şi chiţibuşari, nu se grăbesc să iasă sub lumina reflectoarelor cu prima elucubraţie care le-a trecut prin cap, aşternută pe hârtie/ecran la repezeală sau printre picături.

      • Elena zice:

        @Renata
        Da, lãsãm. Ai putea să-mi dai, te rog, numele psihologului tãu din București? Cel care face regresie, hipnozã, am nevoie pentru o prietenă.

      • Elena, nu cunosc niciun psiholog care face regresie hipnotică, dar pot să mă interesez.

      • Elena zice:

        Renata, nu e nimic de interpretat, nici un subconștient, dacă Lotus mi-ar fi dat o altã temã, probabil că mi-aș fi dat mai mult interesul, aș fi scris ceva cu simț de rãspundere, dar drept să-ți spun m-a scos din sărite cu tema lui, m-am simțit ofensatã, așa că am țesut o poveste rapid, să mã absolv de temã și atât, care să-l facă mai mult să lăcrimeze, tristă, cu homeleși, să-i taie cheful și zâmbetul malițios, nicidecum sã fie pe placul și așteptãrilor lui. Povestea a fost construitã în jurul discuției:
        Eu: „Dacã într-o zi te vei trezi cu o strãinã în pat, care îți va aratã un certificat de cãsãtorie, tu te vei simți soțul ei instant? Orice tip de relație se construiește, pas cu pas”
        Lotus: „…Mai ales dacă tipa ar arăta mișto. E chiar o fantezie interesantă, tratată într-o carte polițistă pe care am citit-o mai demult.”

        Dar dacă tu vrei să interpretezi acel text e alegerea ta, faci cum consideri, numai sã nu te comporți ca și când ar fi adevãrat ce interpretezi. Asemănarea cu fostul ei soț- motivul pentru care ar lua acasă un homeless de care să se (re)îndrăgosteascã ușor, bazat pe o dragoste existentă, mai veche și profundă. Adicã clar e cusută cu ață albã dar nah, așa a curs firul epic.
        Mai ales cã pe Lotus l-am trecut pe blacklist și mi-am schimbat total pãrerea despre el, oricum nici el nu s-a „muncit” cu tema dată de mine, mi-a mai dat și o temă aiurea, cred că pentru a mã ofensa, a mã lua la mișto- în derâdere, fiind răutãcios, răzbunãtor poate, pentru că nu am înțeles deloc interesul lui de a afla ce fantezii erotice am eu sau ce îmi poate crea mintea în aceastã direcție, în mod public, știind cã nu e deloc onorant și nici confortant pentru o fatã să scrie pe un așa subiect, așa cã, pe acest fond, am comis aceastã „crimã literarã” pentru care am fost atât de criticatã și atacată din toate pãrțile.

      • Elena, uitasem dialogul dintre tine și L. cu soția necunoscută în pat. 🙂 Lotus e viclean, ți-a întins o capcană, dorind să-ți demonstreze că până și tu, prototipul iubitei fidele (în contrast cu el, fanul declarat al sportului cu mai multe amoruri deodată) ești capabilă de o fantezie „vinovată”. Nu cred că a ales tema ca să te ofenseze.
        Dacă mi-ar fi cerut mie să-i povestesc o fantezie, i-aș fi râs în nas. E genul de spovedanie pe care oamenii n-o fac nici celei mai apropiate persoane, nici popii, nici doctorului, cum ai pretinde cuiva s-o facă în public?!
        Nu doar pentru femei e greu să atace acest subiect, ci și pentru bărbați.

      • Lotus zice:

        Dar Renata, poți descrie o fantezie erotică în multe moduri. De exemplu, dacă nu vrei să scrii pentru elevarea nivelului cultural al celui mai important creier al bărbatului, poți să o sugerezi doar, trăgând cortina când lucrurile devin explicite. Nu ai descris actul amoros propriu-zis, dar ai dat de înțeles în ce constă fantezia ta. Sau o poți prezenta într-o manieră umoristică, nu erotică.

        În orice caz, eu nu i-am dat temă Elenei să descrie neapărat o fantezie de-a ei. I-am zis că accept și o fantezie pe care o știe de la altcineva sau pe care și-o imaginează ea că ar putea s-o aibă o altă femeie. Practic, eu nu i-am cerut atât un exercițiu de onestitate, cât unul de scriere a unei proze erotice. Și am făcut-o sigur că nu pentru a o ofensa, ci pentru că am observat că e foarte rigidă și principială când vine vorba de amor, și mi-am imaginat că exersarea unui mic text erotic o va ajuta să devină mai liberă puțin în această direcție, să se auto-depășească.

      • Lotus, prin anii 90, apăruseră niște revistuțe mizere pe tarabe, cu micropovestiri erotico-pornografice. O reacție firească, după atâta castrare socialistă. Ei bine, atunci am remarcat, citindu-le, că e un gen literar dat dracului de greu de stăpânit. E foarte complicat să te menții pe fâșia unui anume stil în pornografie. În sensul că, dacă în primul paragraf îi zici penis și în al șaptelea „mătărângă”, deja te-ai ratat ca scriitor. Cu alte cuvinte, să-i dai temă pentru acasă Elenei scrierea unui text erotic, e de domeniul nebuniei. Dacă doreai să-i testezi capacitățile scriitoricești, îi dădeai o compunere cu titlul „Drumul meu de acasă până la serviciu”. Deși nu văd de ce ai fi vrut să vezi ce capabilități are Elena pe câmpia literară.
        Dacă ai vrut să te erijezi în Tata Freud și s-o eliberezi din ghearele vreunei nevroze sexuale, foloseai o cale de comunicare privată, gen mail.
        Cert e că intervenția ta a expus, inutil, o persoană în fața unui pluton de execuție pe care, trebuie să recunosc, l-am condus.

      • Lotus zice:

        Păi tocmai că nu talentul literar voiam să i-l testez, ci abilitatea de a-și depăși limitele într-o direcție în care pare blocată. Uite o analogie: vine la tine un habotnic care îi dă înainte cu cele zece porunci, printre care să nu furi. Și e fixat așa, tare de tot, în respectarea preceptelor biblice, dar la modul complet dogmatic. N-ar fi o idee cel puțin interesantă și jucăușă ca, dacă îți cade pe mână, să-i dai să scrie un text în care să legitimeze furtul? De exemplu, să explice motivele ce l-ar putea determina pe protagonist să spargă o bancă. Adică să-i dai să scrie un text care vine în opoziție cu tot ce predică el. Eu am vrut să văd dacă Elena are curajul să abordeze un astfel de gen ce pare în opoziție cu tot ce simte ea (genul erotic) și cum se descurcă. Din punctul meu de vedere, s-a achitat de sarcină, adică a scris o poveste. Că literar nu este o capodoperă, asta-i altceva.

        Aceleași critici le-ați fi avut la adresa ei și dacă i-aș fi dat să scrie o povestire polițistă. Evident, și acolo ar fi făcut aceleași dezacorduri.

      • Eu, dacă eram tu, nu-i puneam comentariul pe blog. HALUL în care a scris Elena e mai rău decât dacă ar fi descris o fantezie erotică fără perdea, în limbajul licențios pe care tu îl detești.

      • Lotus zice:

        Dezacordurile nu mă deranjează. Nu am un blog elitist, am cerut doar să nu folosiți vulgarități pentru simplul motiv că mie îmi displac; deci o chestie legată de gusturile mele. În rest, puteți scrie cum vreți.

        În plus, nu pot să cer altora să respecte regulile jocului și tocmai eu să le încalc. Am precizat că cel care îmi dă o temă va avea și el de scris un articol pe o temă dictată de mine, iar acel articol, în caz că n-are blog, poate să-l trimită sub forma unui comentariu. În situația asta, cred că aș fi obligat să las și un eventual text cu limbaj licențios, oricât de neplăcut mi-ar fi.

  8. Iosif zice:

    Iata un videoclip care mi se pare mai interesant decât orice miracol românesc…

  9. klaus zice:

    renule, ce dracu-s alea blacheuri? 🙂

    • Pe vremea bunicilor noștri, pantofilor li se aplicau niște plăcuțe de metal pe toc și pe vârf, ca să nu se tocească talpa.

      • klaus zice:

        Mulțam! 🙂

      • Marian zice:

        Renata , acele placutze de metal se aplicau , nu pentru a nu se toci talpa care, oricum se tocea si facea niste gauri …{ cam cum avea Jeffrey Franks in 2011 😉 } ci , pentru a proteja de tocire varful { spitzul } si tocul pantofului . Blacheurile se aplicau la cerere in cazul pantofilor facuti ” pe comanda ” si in mod obligatoriu daca-ti cumparai pantofi din comertul socialist : aia se duceau dracului chiar inainte de-ai duce la cizmar .

      • Da, m-am exprimat pe scurt. Blacheurile protejau acele părți ale tălpii care se uzează primele (tocul și vârful care împinge botul pantofului în sus). În realitate, talpa se subțiază acolo unde apasă cel mai mult greutatea corpului și frecarea e maximă. Totuși, gaura din talpă nu se vede decât când stai cu picioarele pe birou sau picior peste picior, în stil bărbătesc. Tocul tocit și vârful curbat în sus, ca la „ciocate”, se vede din orice poziție. Mai târziu, blacheurile au fost înlocuite de flecuire și pingeluire. Am dreptate? 🙂

      • Marian zice:

        „Mai târziu, blacheurile au fost înlocuite de flecuire și pingeluire. Am dreptate? ” Nu , n-ai dreptate : „mai tarziu ” au fost inlocuite de… talpile din cauciuc 😉 . Respect !

      • Ha,ha! Așa e. Tălpile de cauciuc. După care a apărut expresia „pantofi cu talpă de talpă”, ca să-i deosebim de cei cu talpă de cauciuc. 🙂

      • Marian zice:

        Ti-l reamintesti pe Raducanu Cretu cu pantofii aia de-aveau talpa de 3 cm. din crep ? Trebuie sa-ti aduci aminte de el caci , locuia la doar doua case de „Enescu ” adica , langa cimitirul vietii tale si , daca nu ma-nseala memoria , a si predat pianul la voi pana prin ’67 . Inclusiv eu i-am fost elev insa , prin … ’57 😉 .

      • Marian, nu, nu l-am cunoscut pe Crețu. Eu în 67 eram în anul pregătitor pentru clasa întâia. La școala de muzică exista un fel de clasa 0 din ziua de azi.

  10. Iosif zice:

    ‘Neata garagiilor ! 🙂
    O dedicatie de Suflet pentru toti ‘calatorii’ !

    • klaus zice:

      ‘neața, Iosif!

    • Marian zice:

      ‘neatza , Iosif ! 😉

    • Mulțumesc, Iosif, în numele călătorilor Gării!
      Dacă e ora dedicațiilor, le dedic și eu un menestrel al străzii. Căruia îi place muzica, cititul și să piardă vremea. Habar n-am dacă s-a ales ceva de capul lui, dacă acum se muncește vreo casă de discuri pentru el. Dar e atât de viu, emoționant și talentat, încât sper că nu a ajuns un „produs”. (Am ales o producție de stradă care mă tulbură peste poate. Am și eu dreptul să-mi fac o mică plăcere, până scriu răspunsul, ascultând muzică.)

      Și pentru mai întârziații călători care nu vor găsi clipul, fiindcă e proprietate You tube: Rob Falsini – Chasing Cars

      • Iosif zice:

        Ai gusturi rafinate. Tipul are o voce superba.

      • Mă bucur că, măcar cineva, tu, Iosif, de pildă, admiți că tipul are o voce superbă. Și nu doar voce, dar și coerența interpretării, și capacitatea de-a „cita” cu propria personalitate.
        Vezi? Cât timp în lume există astfel de semeni, parcă dormim mai liniștiți, în disperarea noastră de-a avea măcar ziua de mâine asigurată.

      • Iosif zice:

        Muzica si Cuvântul sunt aperitiv si desert din meniul zilnic ! 🙂

  11. Iosif zice:

    …si una pentru cei mai exigenti…

  12. Pingback: Între salut şi sărut mâna | ARLECH ÎN A DOUA DIMENSIUNE A DEMENŢEI

  13. Pingback: Nu știu gramatică – Quodixit

  14. klaus zice:

    renule, ce dracu, parcă ești cea de acum zece ani.

    Elenei

    Am ajuns și io ca babele. Uit ce-i esențial da’ mă ia cu emoții, ba mai nou și cu milă când realizez câte tangente poți trasa la o bârfă. Te citez și promit să fiu cu mai mare băgare de seamă:

    „Klaus, ai grijă ce spui, căci tot ce zici poate fi folosit împotriva ta. „

    • Elena zice:

      Ai dreptate, Klaus. Uite, chestia asta mi te-a scos de pe blacklist. 🙂

    • Elena zice:

      Și faza că ai dansat cu fetița ta m-a impresionat plãcut, cred că ești un tãtic minunat, pe care orice fetiță și l-ar dori. 🙂

      • Dr. Vader zice:

        Elena, cred ca pot sa-ti fiu de ajutor cu un psiholog fin si bun. Rezultate garantate, rabdare, intelegere, implicare, regresie, tot ce vrei. Pentru mai multe detalii scrie tu sau prietena, sau amandoua, la ozzymototol@gmail.com

      • Elena zice:

        Dr Vaider, mulțumesc! Pe mine mă impresionase când povestise Renata într-un comment se un psiholog care prin hipnozã trata o pacientă care în urma unui șoc a rămas fărã glas, și în timpul ședințelor de hipnozã vorbea normal. La acel psiholog m-am referit pentru cã mi s-a pãrut bun, altfel gãsești în orice zonã psihologi fel de fel.
        M-a impresionat și un caz dat la tv în care un psiholog și-a violat 150 de paciente, și chiar le și filma. Patima (așa cum apare explicat în dex) lui a învins moralitatea.

      • Elena, psihologul ăla avea vreo 50 de ani când eu aveam paișpe.
        În paragraful doi o iei pe arătură. Vrei un psiholog violator de paciente, care face hipnoză regresivă sau ce?!

      • Dr. Vader zice:

        Cu toata prietenia iti spun, nu gasesti la niciun alt doctor mai multa intelegere ca la mine. Am la cabinet bufnita polara impaiata atat de bine incat juri ca e vie. Lucrez impreuna cu motanul meu psihanaliza la canapea dupa metodele lui Jung iar hipnoza, bineinteles, este prima optiune atunci cand pornim cu totii in cautarea Sinelui. Un singur lucru trebuie sa va previn, hipnoza nu trece prin grasime, deci daca aveti peste 70 kg nu va calificati pentru hipnoza. Am inteles ca citesti din Filocalii, este foarte bine, nimic nu ajuta mai mult. Putem incepe calatoria noastra chiar de aici. Deci, cu toata increderea, poti sa te programezi singura sau cum vrei tu, veniti la inceput amandoua si sa stii ca la mine la cabinet problemele de moralitate nu se pun! Oricum, exista violuri banale, de marginea santului si violuri creative terapeutice dupa care orice urma de anxietate fuge. Dar vorbim!

      • Elena zice:

        Mi-a plãcut de tine, aș veni cu dragã inimă dar am peste 70 de kg. 🙂 Așa că mai caut un doctor care preferã femelele mamut. :)))

      • Elena zice:

        Nu, am zis doar că m-a impresionat acel csz când l-am văzut la tv. Într-un mod negativ, evident.
        http://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php?article_id=3749992

      • Păi, Elena, nu mai amesteca lucrurile!… Nu, nu-și pot recomanda nici un psiholog de-ăsta de regresie. Îmi pare rău! Dar orice psihoterapeut acreditat o poate ajuta pe amica ta să-și sondeze și înțeleagă trecutul, dacă despre asta o fi vorba.

    • klaus, chiar sunt cea de acum 10 ani, plus încă zece. 🙂

  15. Pingback: Fantezie erotică | ARLECH ÎN A DOUA DIMENSIUNE A DEMENŢEI

  16. Elena zice:

    Arlech, nu e îl ci i-l, numai că de când scriu cu diacritice în funcție de cât țin apãsat se face âãăà… diverse.
    La capete/capuri, ai dreptate, se folosește capuri numai într-un sens. Dar eu nu mã refeream la frumosul tău cap de pe umeri pentru că știu că arareori gândești cu el.
    Oricum, îți mulțumesc pentru artcol și pentru că mà faci vereu atentã când greșesc. Foarte frumos din partea ta că te-ai gândit la mine.

    • Arlech zice:

      Vai, de când nu mi-a mai spus nimeni că am cap frumos!!! Mulţumesc, autotştiutoare Elena!
      Apropo, mi-ai văzut capul într-una dintre fanteziile tale erotice? În timp ce-ţi ţineai degeţelul apăsat pe… un butonaş sensibil?

      (Renata, îmi cer scuze fiindcă bat câmpii pe-aici. Nu m-am putut abţine.)

      • Arlech zice:

        Şi nelipsita erată (pen’ că unii au năravul să corecteze după ce apasă şi se face… diverse):
        atotştiutoare Elena
        Deşi „Au! Tot ştiutoare, Elena?” îmi place cum sună.

      • Elena zice:

        Noi doi nu vom fi în relații bune niciodatã. Tu manifești un soi de aversiune fațã de mine de parcã ți-aș fi siluit cei mai buni prieteni, sau de parcã ți-aș fi stricat anturajul și mai mult aș fi încercat sã te păcãlesc ȘI pe tine la fel, cu cea mai proastã strategie din lume, insultându-ți și ultimul gram de inteligențã cu care e dotat orice om pentru a reuși sã supraviețuiascã, cu jigniri și înjurãturi, și multe alte faze extrem de aiurea. Și totuși nu ți-am făcut nimic din toate acestea, ți-am dat numai de înțeles sã mã lași în pace, am încercat sã fiu cât de politicoasã am putut deși tu mereu te-ai strãduit să muți limita suportabilitãții cât mai departe. Te rog, mi-ai promis cã mã vei ignora. Te rog sã-ți respecți promisiunea.

      • Arlech zice:

        Tu ai spus, cu lacrimi de crocodil: „Joaca de’a anonima s-a încheiat, mi-a lãsat un gust amar dar e destul de motivant ca sã ies din blogosferã.” Şi nu ţi-ai respectat promisiunea.
        Eu ţi-am promis doar că voi ÎNCERCA să te ingor. Şi sunt departe de perfecţiune, nu-mi reuşeşte tot ce încerc. Dar o să-mi dau în continuare silinţa.
        Cât despre politeţe, primul tău comentariu plasat azi aici musteşte de aşa ceva – pentru simplu fapt că am marcat două ocazii în care ai SILUIT limba română – că văd că-ţi place cuvântul ăsta.
        Dacă nu poţi scrie omeneşte de pe telefonul ăla, nu mai scrie. Sau, decât să pui diacritice aiurea, renunţă la ele.
        Şi încă ceva: „noi doi”? Eşti bărbat? Că despre mine ţi s-a tot spus că nu sunt.

      • Elena zice:

        Ai dreptate, Arlech, imediat ce mă voi ține eu de promisiune, vei putea și tu sã te ții de a ta.
        Am intrat să vãd dacă mi-a scris Renata ce o rugasem, apoi am văzut că mi-ai mai dedicat un articol emoționant și nu am putut sã nu zic ceva, pe Iosif iarãși nu m-a lâsat injma sã-l ignor, Castaman a scris atât de frumos, și am mai zãbovit puțin. 🙂
        Bine cã ai apãrat limba românã sã nu sufere care cumva o dezamãgire, sunt atâția care o siluiesc, iar tu poți marca oricâte ocazii vrei, eu nu vreau sã mai știu de ele pentru cã nu mã intereseazã ce alegeri fac ceilalți, cum aleg să-și consume timpul și energia și cum îi calcã pe alții pe suflet (m-am inspirat din melodia lui Randi 😛 ), dacã pot sau nu sã construiascã ceva bun, frumos și armonios sau doar îi pun la platã grea pe cei neatenți și visãtori. Într-o zi și tu vei fi poate neatent și visãtor și cineva te va marca pe viațã. Karma.

      • Elena zice:

        Ce încredere poate avea un om în cineva care nu ratează nici o ocazie de a marca (marcatori?), cum te prinde pe picior greșit, cum te faulteazã. 🙂

  17. Iosif zice:

    Elena draga,iata câteva îndemnuri:
    „Nu te lasa biruit de rau ci biruieste raul prin bine.”
    „Iubiti pe vrasmasii vostri,faceti bine celor ce va urasc.”
    „Ce vreti sa va faca voua oamenii,faceti-le si voi la fel”
    „Oare poate un orb sa calauzeasca un alt orb? Nu vor cadea amândoi în groapa?”
    „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria inimii lui,iar omul rau scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui,caci din prisosul inimii vorbeste gura.”
    „De ce-Mi ziceti:’Doamne,Doamne’,si nu faceti ce va spun Eu? Va voi arata cu cine se aseamana orice om care vine la Mine,aude cuvintele Mele si le face.Se aseamana cu un om care,când a zidit o casa,a sapat adânc înainte si a zidit temelia pe stânca. A venit o varsare de ape si s-a napustit suvoiul peste casa aceea,dar n-a putut s-o clatine,pentru ca era zidita pe stânca. Dar cine aude si nu face se aseamana cu un om care a zidit o casa pe pamânt,fara temelie.Si s-a napustit suvoiul asupra ei,ea s-a prabusit îndata,si prabusirea acestei case a fost mare. – Hristos Isus –

  18. Elena zice:

    Mulțumesc, Iosif! Ai dreptate.

  19. Iosif zice:

    Eu nu,…*EL* ! 🙂

  20. castanman zice:

    @ Elena – Fii tare! L’infern c’ est les autres. Sigur te vei cali in bataliile cu acesti grammar nazi, pe mine m-a terminat Renata cu o virgula in plus sau minus, cu un cuvant sau o propozitie nelalocul lor, cu dezacorduri etc. Ii spuneam ” multumesc” ca sa par binecrescut, dar cautam raketi, la Chisinau, pentru razbunare. Am ajuns la 3 rudotele ( rudeteluri?) pe zi. Cu alcool. Asta disperare, nu harjoana de la tine.Va veni si vremea noastra. Vremea in care vom arde pe rug Inchizitia. Si voi avea grija sa fie vreascuri ude. Tare ma tem, insa, ca Renata va rosti teatral, ca Giordano Bruno, ” o, sancta naivitas!” si nu – mi voi da seama daca e tonul unei penitente sau cea mai a dracu’ aroganta.

    • Elena zice:

      Mulțumesc, Castanman! 🙂
      Ai scris un discurs pe cinste.
      Ce pot sã zic, îmi cunosc limitele, nu sunt eu bunã nici când pigulesc cu atenție, tot îmi mai scapă câte ceva, darãmite când arunc un text în grabã cu un ochi în telefon și unul pe masã, prin casã sau la o persoanã. Eu când citesc, arareori când sunt atentã la virgule, nici când mã captează o carte foarte bunã nu mã uit după detalii de genul – ci mã focusez pe idee. În plus, nu sunt nici fiica lui Bãse’ sau vreo altă persoanã publicã sau vreun crainic tv care a comis o „gogoloațã” difuzatã intens la Cronica Cârcotașilor. Sunt și eu un simplu muritor de rând, nici scriitoare/jurnalistã(nici măcar blog n’am), citesc destul de rar 5-10 cãrți pe an maxim. Am o carte începută acum 5-6 luni și încã o mai prind la rând printre altele începute mai devreme sau mai târziu. Da, pe an, din care o parte cu un limbaj arhaic bisericesc – cuvinte scoase din uz sau scrise dupã cum era atunci dar nu mai e acum. Mã pasioneazã mai nou acest segment. 🙂

      • Arlech zice:

        UIte, vezi, asta detest la tine: „sunt un simplu muritor de rând şi am dreptul să greşesc”.
        Nu, nu-l ai. Fiindcă nu trăieşti singură, trăieşti printre alţi simpli muritori de rând, şi greşelile tale îi pot afecta şi influenţa. De-aia merge aşa bine totul în lumea asta, în general, şi-n în ţara asta în special, fiindcă e plin de oameni ca tine, care se bat cu pumnul în piept şi-o fac pe sfinţii, dar, când e vorba de propriile lor greşeli, zic, cu nonşalanţă (ca să nu spun cu NESIMŢIRE) „I don’ care that much” (că dacă nu bagă barem un cuvânt englezesc le cade limba-n gât). Iar dacă le atragi atenţia când greşesc, dacă le spui cum e corect şi cum nu, eşti cel mai mare duşman al lor. Toate greşelile lor sunt scuzabile, îşi plâng de milă că ei atâta pot, sărmanii. Unde nu poţi face faţă, nu te băga, mimoză sensibilă!
        Apropo, nu te mai „focusa” atâta, că ţi se transformă Vasilică în focos. În româneşte se zice „a se concentra”.
        Dar hai că m-ai convins, o să-ţi ignor idioţeniile, că-mi dau greţuri prea mari.

      • Elena zice:

        Vai, dragă Arlech, de ce te ambalezi așa? Vrei să-ți tremure mâna stângă din nou, sã te ia cu inima? E acesta un motiv destul de întemeiat ca să te enervezi așa? Sunt eu o persoană atât de importantã pentru tine ca sã pui la suflet tot ce debitează singurul meu neuron Vasilicã? E extenuat și el, departe de perfecțiune, și ca mulți alții înafarã de tine și Lotus, mai greșește și el. Să-i fie cu iertare. 🙂

      • Lotus zice:

        Arlech, tu pari să confunzi planul moral cu regulile de circulație. Cudi se înșeală când zice că binele și răul sunt invenții ale minților noastre. În realitate, binele și răul, așa cum sunt definite de noi în diversele cărți de căpătâi ale statului (constituție, cod penal etc), sunt încercări de a aproxima și transpune în cuvinte/legi niște principii universale, care au existat și vor exista mult după ce omul o să dispară de pe acest Pământ. În timp ce regulile de circulație sunt niște convenții arbitrare. Țara o duce mai rău când oamenii se decid să încalce legile firii, dar nu-i afectată de faptul că niște unii decid să circule pe partea dreaptă. Decât ocazional, în cazul accidentelor rutiere.

        Gramatica este tot o convenție, doar că fără accidentați la propriu. Așa că ba da, Elena are voie să greșească, mai ales dacă nu aspiră la statutul de scriitoare. Caz în care capital rămâne la ea doar fondul, adică mesajul transmis, forma luând un loc secundar.

    • Castane, poate că eu am dat cu satârul și Arlech cu toporișca (sau invers), dar tu ai folosit bisturiul electric ca să dobori copacul din rădăcină. Umorul nu se învață – te naști cu el. Și răspunsul Elenei dovedește că ești pe locul trei în alegerea instumentului.
      Azi am auzit un banc, se cam potrivește:
      În pădure, se strânge consiliul animalelor să-l judece pe Șarpe, care făcuse o răutate nasoală. Leul, regele animalelor, întreabă:
      – Ce pedeapsă propuneți?
      Și Iepurașul strigă primul:
      – Propun să-i tăiem coada!
      – De unde? – întreabă Leul.
      Iepurașul se utită la Șarpe cu atenție și zice:
      – De la cap!

    • Cudi zice:

      @ Castanman
      Ce Cațavencii, ce umoriști de profesie – this is how it’s done! Ăsta-i comentariul anului!
      Semnează Cudi și Mihai

      • castanman zice:

        Doi insi pe un comentariu? Ca sa nu tociti tastatura? Stiam ca exista doar Canada engleza si franceza. Habar n-am avut de partea aia scotiana. Si nu m am referit la uischi. 🙂

      • Cudi zice:

        @Castanman – Spre deosebire de SUA, Canada engleză a fost colonizată de scoțieni, just sayin’.

  21. clujanu zice:

    Elena, oare ai implinit 16 ani?

    • Uite, Clujene, la asta nu mă gândisem, că poate e minoră! 🙂
      Genială întrebare.

      • Elena zice:

        Ce răutăcioasã ești Renata. Incredibil! Te simți bine când faci asta? Te simți mai bună (decât cei pe care-i pocnești)?
        Parcã sunteți în junglă mai multe maimuțe care se miră cât e de ciudată o nurcã, sau un alt tip de animăluț.
        Având în vedere că plec, mi-am permis sã scriu acest comment. Adio!

      • Elena, adio dar rămân cu tine, însă te-ai supărat ca văcarul pe sat.
        Și eu te-am bănuit, adesea, de o vârstă foarte fragedă, fără să-mi pun problema dacă ești sau nu majoră, fiindcă, mereu, când faci referire la tine, mai personal, zici ”o fată”. Tu te consideri ”o fată”. Și ai un grad de naivitate care, dacă nu-l pun pe seama vârstei…

  22. Iosif zice:

    Elena,când mai intri în ‘jungla virtuala’,verifica-ti starea echipamentului „armatura” si sabia cuvântului,pregatita sa înfrunti cele mai imprevizibile atacuri,a speciilor – majoritatea necunoscute -de fiare,serpi veninosi si/sau consrictori,scorpioni,paianjeni,furnici si multe alte specii devoratoare de Suflete inocente,nevaccinate contra otravii si a muscaturilor salbaticiunilor turbate si înfometate,care stau la pânda si asteapta în întunericul ‘hatisurilor’ pentru a ataca prin surprinere pe aventurosii inocenti,inconstienti si nepregatiti pentru confruntarea cu acest labirint virtual periculos… 🙂

    • Arlech zice:

      Domnu’ propovăduitor, protejata matale o să refuze vaccinul antilighioane, fiindcă a remarcat ea că „majoritatea copiilor cu un destin tragic care zac în scaun cu rotile sau au diverse atrofii, handicapuri, explicã că ei s-au nãscut sãnãtoși și că totul a pornit de la un vaccin”. Nu riscă să-l aducă pe Vasilică în scaun cu rotile vaccinându-l. Şi ai mare grijă când o mângâi pe cap, că are patru colţuri.
      Pe moment sătule, sălbăticiunile turbate te salută cu IUBIRE NECONDIŢIONATĂ.

    • klaus zice:

      Ce tare! O chestie devine periculoasă când e băgată în seamă prea tare.
      În altă ordine de idei, v-am lăsat înhăitați, înțepați, ofuscați..dracu’ să le ia de adjective! Am găsit un substantiv necoagulat: sânge.

  23. clujanu zice:

    Nene Iosif, ești cam dur. Nu prea sunt asemenea execuții prin gara aceasta.

    • Iosif zice:

      P.S. Si nu uita,draga mea „protejata”,chiar si regnul vegetal este plin de „flori” si plante carnivore,ce atrag prin nectarul si parfumul lor,vietati inocente,capturându-le si devorându-le ! 🙂 🙂

      • Arlech zice:

        Crezi că împotriva „florilor” o să se vaccineze?

        Presupun că-n episoadele 3 & 4 o să-i atragi atenţia că există faună & floră intestinală.

    • Iosif zice:

      Depinde de capacitatea si nivelul perceptiei,de „unghiul” din care ptivesti prin „gara aceasta”.Eu cred ca am asistat chiar,la o executie în direct,asemanatoare cu cea a inchizitorilor iezuiti ai evului mediu,mai dureroasa decât cea fizica,profund sufleteasca în care ghilotina taioasa si focul rugului,sunt cuvintele ucigatoare si arzatoare a fiintei supreme create dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.Nu cred ca a apara pe cel neajutorat,necalit,neantrenat în lupta,înseamna „duritate”! 🙂
      Sa fiti iubiti si fericiti.

  24. Elena zice:

    Dedicație de rămas bun! Sunt ok, nu vã port picã, fiecare e liber să fie așa cum vrea. 🙂

    • joker zice:

      Şi ce ne facem dacă vrea să fie pedofil? Sau canibal? Sau terorist? Sau criminal în serie? 😮

      • Iosif zice:

        Pedofilii,canibalii,teroristii si criminalii în serie,fizic,sunt mici copilasi în comparatie cu cei ce atenteaza la profunzimea sufleteasca si/sau spirituala,care sunt în masura sa distruga nu doar materia relativa,ci valorile profunde,autentice,eterne ale iubirii absolute !

        „Va spun voua,prietenii Mei: Sa nu va temeti de cei ce ucid trupul,si dupa aceea nu mai pot face nimic. Am sa va arat de cine sa va temeti. Temeti-va de Acela care,dupa ce a ucis,are puterea sa arunce în gheena;da,va spun,de EL sa va temeti. Nu se vând oare cinci vrabii cu doi bani ? Totusi,nici una din ele nu este uitata înaintea lui Dumnezeu. Si chiar perii din cap,toti va sunt numarati. Deci sa nu va temeti; voi sunteti mult mai de pret decât multe vrabii.” – Isus Hristos –

      • joker zice:

        Domnule dragă, pentru cazul că, după cum mi se pare mie, n-ai înţeles întrebarea, o repet:
        Dedicaţia Elenei e însoţită de cuvintele: „fiecare e liber să fie așa cum vrea”. Iar eu am întrebat ce facem cu ăia care vor să fie pedofili, terorişti, canibali, criminali în serie etc? Îl batem pe umăr şi le spunem „bravo, băieţi, daţi-i înainte, sunteţi liberi să fiţi cum vreţi”?

        Referitor la răspunsul tău paralel cu întrebarea mea:
        Orice om matur şi inteligent, cu capul pe umeri, ştie să se apere de ce-i care atentează la „profuzimea lui sufletească şi/sau spirituală”, dar, dacă are ghinionul să se afle în calea unui terorist sau a unui criminal în serie, ajunge urgent Dincolo, poate înainte de a-şi încheia evoluţia spirituală. 😛

      • Lotus zice:

        jokerule, e drept că iosif n-a înțeles comentariul tău, dar nici despre tine n-aș zice c-ai înțeles citatul biblic pe care l-a dat el 😛

    • Iosif zice:

      A gresi e omeneste a ierta Divin! Superba piesa ! Merci draga Elena;pacea lui Hristos sa te însoteasca în toate aspectele viatii…

    • Lotus zice:

      Elena, ești tu om, dar gândește-te că poate, pe câtă dreptate ai tu, pe atâta au și ceilalți, care ceva-ceva tot or fi văzut la tine de au reacționat așa. Pe principiul că nu iese fum de unde nu-i foc, atâtea reacții negative ar trebui, totuși, dincolo de răutățile, exagerările și erorile lor, să te pună pe gânduri. Ceva i-a determinat să reacționeze așa. Și nu, nu-i vorba de faptul că scrii greșit, asta e secundar, ci de faptul că trebuie să te maturizezi, fiind foarte naivă. Câteva sugestii: nu te mai scoate cu faptul că n-ai blog – apucă-te de unul! Nu renunța la net din cauza Renatei – intră mai des pe la ea!

      • Elena zice:

        Lotus, voi aveți pretenția că mă cunoașteți atât de bine încât vă luați dreptul de a-mi pune etichete de proastã, de etc. E alegerea voastrã, faceți ce vreți dar eu nu am de gând să rãmân pe aici ca să fiu ciuca bătãilor, calul de bătaie aici. „Decât codaș în satul vecin mai bine fruntaș în satul tău.” Prefer compania oamenilor simpli, pașnici, care nu emit atâtea pretenții și nu se agațã de orice greșealã când și ei fac atâtea altele. Sã nu uitãm că însuși scriitoarea Renata a scris de 2-3 ori la rând „pasta” în comenturi când nu era vorba de paste ci de p’asta sau p-asta – cã nu am urmărit greșelile altora și numai atât îmi amintesc.
        Dacă unul face un alt tip de greșealã dar e profi în alt domeniu asta nu îi permite sã uite cã și el greșește în alte domenii și pe motiv cã-i vrea binele și maturizarea să-l cotonogeascã pe cel care greșește în domeniul în care el exceleazã.
        Vã mulțumesc mult cã vreți să mã schimbați dar sunt persoane care mã iubesc așa. Mă voi schimba când voi considera eu de cuviințã, nu când alții mă vor tortura psihic ca sã mã schimb dupã cum cred ei.
        Cu cât e mai puternică acţiunea, cu atât e mai puternică şi reacţiunea, după cum ştiți din fizică. Bineînţeles, poţi să forţezi pe cineva să facă ceva, dar numai pentru scurt timp, pânã ce va evada, va scãpa din ‘camera torturii” psihice, fizice rupând pãmântul – dacã nu e sadic sã rãmânã.
        Presiunile, jignirile, cicăleala duc la un singur lucru: dorinţa de a ieşi de sub tutela sâcâitoare.
        Nu consider necesar sã mã schimb ca sã mã potrivesc grupului vostru, e ca și când ți-ai cumpãra haine mici și ai tãia din corp ca sã-ți vinã, hainele se cumpãrã după mãrimea corpului, nicidecum nu ajustezi corpul după haine, așadar, consider cã nu mã potrivesc grupului, voi schimba grupul. Voi sunteți ok, eu sunt ok, dar împreunã nu suntem ok. Nu e necesar să mã schimb dupã șablonul „persoanei umile și perfecte” pe care voi o agreați sau considerați cã e bunã. Sunteți subiectivi, dacã Renata vine și îi dã unuia o bâtã jignitoare fix în cap e wow, dacã eu ripostez sau reacționez conform efectului bumerang și zic ceva e „vai, proasta, cum de și-a permis? Trebuia sã tacã și sã înghitã criticile și jignirile, sã se maturizeze!”. Nu. Mã simt ok în pielea mea de proastã așa cum mă vedeți voi, încât prefer sã rãmân așa cum sunt, cred cã am fost sadicã cã în loc sã aloc timpul meu persoanelor cu care rezonez și care mã apreciazã – am devenit dependentã de bloguri, telefon și discuții virtuale. Voi trebuie să hãituiți un fraier dar veți gãsi altul, sau vã veți hăitui între voi ca pânã acum. Vã certați, vă împãcați, fiecãruia venindu-i rândul. Puteți sã purtați mãști și sã-l lãudați pe fațã pe unul cã „vai ce frumos scrii și ce bine, ai idei, ar trebui sã-ți faci blog”, sau „eu îți citesc toate comentariile” și apoi pe un blog ferit sã vã dați masca jos și sã-l ponegriți, e ok, fiecare poate alege sã fie cum vrea, face ce poate și ce îl duce mintea suportând deasemea consecințele.
        M-am complicat sã mã explic, habar nu am de ce, poate pentru cã am vãzut cã nu m-ați înțeles deși mã îndoiesc cã veți înțelege ceva dupã acest text, pentru că fiecare din voi are un mod unic și subiectiv de a interpreta ceea ce spune celãlalt. Fiecare citește ce vrea la fel cum se zice despre cineva cã „aude numai ce-i convine”.

      • Elena zice:

        P.S. Timpul e ireversibil, nu îmi permit sã îl petrec acolo unde nu merg de plãcere mai ales când nu primesc nici bani, nici alte foloase. Nervii, stresul, cicãleala, pot fi acceptate atunci când primești ceva de trebuință la schimb, dar pânã și atunci trebuie analizat bine dacă chiar se meritã. 🙂

      • Elena zice:

        ”Dragii mei frați, de ce vă chinuiți pe voi și de ce-i chinuiți și pe alții, de ce vă străduiți să refaceţi, să îndreptaţi viaţa oamenilor, să-i remodelaţi, să-i îndreptaţi pe oameni? Nici voi, nici altcineva nu poate face asta. Încercând să remodelați și să îndreptaţi viaţa oamenilor, nu faceţi decât să vă chinuiţi pe voi şi să-i chinuiţi și pe alții, distrugeţi viaţa voastră şi viaţa altora. Nici un om pe lume nu e
        chemat să-i corecteze pe alţii, nimeni nu poate face asta. Fiecare om are o singură chemare, să se corecteze, să se îndrepte pe sine, iar fiecare poate şi e dator să facă acest lucru. Numai de-ar simţi omul asta, de şi-ar aduna toate forţele nu ca să trăiască pentru trupul său, ci pentru Dumnezeu, de şi-ar aduna toate forţele pentru a spori iubirea, atunci ar simţi cât de plină de bucurie şi cât de uşoară ar deveni viaţa lui.” – Lev Tolstoi

      • Lotus zice:

        Lotus, voi aveți pretenția că mă cunoașteți atât de bine încât vă luați dreptul de a-mi pune etichete de proastã, de etc.

        Nu trebuie să cunoști numărul de pantof al cuiva pentru a putea emite opinii despre cum gândește. De exemplu, e de ajuns să citești un singur comentariu elaborat ca să-ți faci o impresie despre cel care l-a scris. Ori noi ne citim unii pe alții de ceva vreme bună.

        De ce crezi că ar trebui să te cunoască cineva îndeaproape pentru a-ți aprecia intelectul? Poate pentru că cei din offline, care te cunosc îndeaproape, au o părere bună despre tine. E și firesc, în offline ne înconjurăm de oameni pe măsura noastră. Netul însă face posibilă întâlnirea dintre Vanghelie și Shakespeare – o întâlnire imposibilă în alt context. Și, cum netul este o platformă liberă, neînregimentată politic, lui Vanghelie n-o să-i fie prea moale. Dar prin asta, netul îl poate ajuta cel mai mult pe Vanghelie! Dacă tot ce cauți pe net este o comunitate de oameni care să se mângâie reciproc pe creștet, asemănătoare cercului de prieteni din offline, atunci ratezi mare parte din ce poate el să-ți ofere.

        Eu nu cred că ești proastă, ci prostuță/naivă. Asta se poate corecta. Și prostia se poate corecta, dar infinit mai greu.

        E alegerea voastrã, faceți ce vreți dar eu nu am de gând să rãmân pe aici ca să fiu ciuca bătãilor, calul de bătaie aici.

        Păi rămâi aici ca să nu mai fii ciuca de bătaie – demonstrează că poți mai bine! Însușește-ți criticile primite, reflectează la ele și evoluează! De revenit oricum vei reveni, după ce-ți va trece supărarea, așa că plecarea n-are sens.

        Prefer compania oamenilor simpli, pașnici, care nu emit atâtea pretenții și nu se agațã de orice greșealã când și ei fac atâtea altele.

        Cine nu preferă asta? Pe de altă parte, din laude nu înveți nimic. Iar naivitatea nu este o chichiță, ci o problemă de fond la tine.

        Sã nu uitãm că însuși scriitoarea Renata a scris de 2-3 ori la rând „pasta” în comenturi când nu era vorba de paste ci de p’asta sau p-asta – cã nu am urmărit greșelile altora și numai atât îmi amintesc.

        Da, și eu am prins-o cu una sau două greșeli pe care nu i le-am menționat, dar dacă îți îndrepți atenția asupra ei, ratezi criticile pe care le primești. Și fiindcă Renata-i femeie, spui „însăși ea”, nu „însuși ea”. Însuși fi-va după ce o va lovi damblaua și-și va face operație de schimbare de sex. Cu toții așteptăm ziua aia, nu-i așa? 🙂

        Dacă unul face un alt tip de greșealã dar e profi în alt domeniu asta nu îi permite sã uite cã și el greșește în alte domenii și pe motiv cã-i vrea binele și maturizarea să-l cotonogeascã pe cel care greșește în domeniul în care el exceleazã.

        Am înțeles ideea, așa alambicată cum ai exprimat-o. Totuși, se face că locurile unde interacționăm noi, blogurile, sunt definite de opinii, adică de cunoaștere plus inteligență plus afinități spirituale plus bun simț, și de scris, adică de forma în care exprimăm aceste opinii. Ori nimeni din sală nu te critică pentru că ai face mâncare proastă sau pentru că ai fi o iubită lamentabilă, de tipul scândură în pat. Toate criticile-ți vin exact pe felia pe care interacționezi cu noi – opinii plus scris. Modul în care gândești și modul în care te exprimi. N-are nimeni treabă cu alte domenii, în care poate excelezi.

        Poate că noi îți suntem inferiori din alte puncte de vedere. Dar pe acelea nu le cunoaștem. Aici, pe bloguri, e vorba de gânduri și litere. Iar la capitolul ăsta de ce să nu putem critica pe cineva, dacă alege să facă schimb de gânduri și litere cu noi? Când ne vom bate cu tine în arta gătitului, ne vei putea critica tu pe noi, dacă vom face mâncare proastă.

        Vã mulțumesc mult cã vreți să mã schimbați dar sunt persoane care mã iubesc așa.

        Dacă ai deveni înțeleaptă, nu te-ar iubi și mai mult acele persoane? Bașca te-am iubi și noi.

        Mă voi schimba când voi considera eu de cuviințã, nu când alții mă vor tortura psihic ca sã mã schimb dupã cum cred ei.

        Problema cu această abordare este că bolnavul nu va ști de unul singur când și cum să se trateze. Așa că, dacă el refuză diagnosticul și tratamentul medicului spunând că se va trata când și cum va dori el, riscă să rămână veșnic bolnav.

        Faptul că experimentezi aceste critici ca pe o tortură psihică este o chestie pur subiectivă – ai putea să le folosești pe post de trambulină. Eu, de exemplu, te-am torturat psihic în acest comentariu? E alegerea ta cum îl iei.

        Nu consider necesar sã mã schimb ca sã mã potrivesc grupului vostru

        Stai liniștită, suntem un grup pestriț, de oameni care nu se potrivesc între ei. 🙂 Cumva ne-am descurcat să ne citim unii pe alții, împotriva criticilor pe care ni le-am adresat unii altora de-a lungul timpului. Tu pari să fii excepția, dorind să ieși din „grup”. De ce? Și eu am fost criticat, dar n-am ieșit. În loc să ieși, îți propun asta: apucă-te de scris pe blog! Numai de ambiție, să ne arăți tu nouă! Ce ai putea să scrii pe un blog? Multe lucruri. Opiniile tale pe diverse subiecte de etică și morală. Evidențierea unor greșeli de logică pe care le-am făcut eu sau Arlech. Ori ai putea să ne dai un exemplu despre cum se discută cu cei care-ți vizitează blogul – poate noi suntem mai grei de cap și avem nevoie de exemple pentru a ne cizela. De ce nu?

        Puteți sã purtați mãști și sã-l lãudați pe fațã pe unul cã „vai ce frumos scrii și ce bine, ai idei, ar trebui sã-ți faci blog”, sau „eu îți citesc toate comentariile” și apoi pe un blog ferit sã vã dați masca jos și sã-l ponegriți

        Cine și când, mai exact, a făcut asta?

        Fiecare citește ce vrea la fel cum se zice despre cineva cã „aude numai ce-i convine”.

        Cu excepția ta? 🙂 Dacă nu, atunci înseamnă că e posibil ca nici tu să nu ne fi înțeles pe noi, adică să fi auzit aumai ce și cum îți convine. Asta mai ales că a fost vorba de critici, care generează în mod natural o platoșă în receptor – acesta va avea tendința să devină refractar la ele.

        … – Lev Tolstoi

        Elena, nimeni nu se bagă în viața ta personală să-ți dea lecții. Noi te criticăm în contextul în care schimbăm împreună idei de ceva timp. În condițiile în care tu continui să îmi repeți aceleași opinii iar eu apreciez că o parte dintre ele denotă naivitate, la un moment dat o să te opresc și o să-ți spun că greșești. E ca și cum ai fi parte dintr-un grup de 10 gospodine care fac împreună mâncare. Și una dintre ele ba pune sare prea puțină, ba scapă prea mult piper, ba lasă oala prea mult pe foc, ba dă gazul la mic. La un moment dat îi vei face observația că este loc să-și îmbunătățească calitățile bucătărești – doar pentru a afla că, bineînțeles, ea se supără și o ia ca pe un afront personal.

        Nu are nimeni treabă cu tine, dar dacă nu suntem de acord cu o parte din lucrurile pe care ni le spui pe blogurile proprii și dacă o faci într-o formă care lasă de dorit, suntem îndreptățiți să-ți spunem asta. La fel cum și tu ai fi îndreptățită să ne spui asta pe blogul tău. Dacă l-ai avea.

      • Elena zice:

        Lotus, apreciez timpul petrecut pentru a-mi scrie. Era o reclamă de genul: tata vrea să fiu așa (aratã o cãlugãrițã), iubitul vrea sã fiu așa (aratã o tipã super hot), șeful vrea sã fiu așa (arata un muncitor silitor care stãtea peste program), etc. E greu sã le îndeplinești pe toate, unde mai pui cã pãrerile sunt împãrțite, unii considerã cã e bine sã fii într-un fel, alții în alt fel, așa cã nu putem fi copilul perfect, iubita perfectã, enoriașul perfect, prietena perfectã, angajatul perfect, mama perfectã, vecina perfectã, bloggerul perfect, comentatoarea perfectã, etc, toate deodatã și în același timp sã ne mulțumim și pe noi, sã ne alocãm timp și pentru sufletul nostru, nevoile noastre.
        Cudi mi-a zis mai demult când comentam în acele articole cu multe commenturi cã de ce nu îmi fac blog cã scriu fain cã nu știu ce, apoi de curând chiar cã îmi citește toate comenturile, cã a vizionat videoul recomandat, lugu-lugu, niciodatã nu mi-a lãsat impresia cã ar avea așa o pãrere despre mine. Sunt și eu diplomatã de multe ori în offline, dar evit sã zic ceva ce ar intra în contradicție cu ceea ce cred, prefer să tac decât sã lugu-lugu forțat, când eu am o pãrere chiar contrarã.
        Dupã ce standarde mă consideri proastã, prostuțã, naivã? Comparativ cu cine? Cu tine, probabil. Ideile mele nu se potrivesc deci cu ale tale, ideile tale fiind cele adevãrate și corecte, nu?
        Dacã pãrerea voastrã e cã sunt proastã, și v-o respect, nu vin sã o demontez cu teste de inteligențã sau alte prostii, e strict pãrerea voastrã, atunci de ce sã rãmân? Ce aveți de învãțat de la o proastã? De ce sã nu discutați și sã împãrtășiti idei cu o deșteaptã? Cu cineva de la care aveți ceva bun de învãțat?
        Vã mulțumesc pentru critici, am sã reflectez la ele, va las ca sã mai citesc, sã mai meditez, îmi acord timp mai mult mie și persoanelor dragi cu care pot avea o conexiune armonioasã, și voi aici între deștepți continuați ce ați început. Eu nu am nevoie sã-mi expun prostia pe blog, o pãstrez pentru mine. Numai bine! 🙂

      • Lotus zice:

        Elena, dar dacă tatăl, iubitul și șeful ar vrea toți să te schimbi în exact același mod, n-ar fi ăsta un semn că poate au dreptate și merită să le iei în considerare sfaturile? Că noi, cei de aici, ți-am spus aproximativ același lucruri. Nu ți-am cerut fiecare câte o altă ipostază. Nu ți-am dat fiecare câte un alt costum pe care să-l îmbraci. Ți-am recomandat să fii mai matură, mai receptivă la critci, să ieși din schema de monolit care monologhează monologuri, să fii mai atentă la cum scrii (pe cât poți și ai timp), să-ți faci un blog etc. Cam toți am fost de acord cu privire la aceste lucruri. Cu ce ți-ar afecta cultivarea sufletului faptul că, atunci când dai peste un subiect pe care crezi că l-ai asimilat, în loc să începi să repeți teoria știută ca o morișcă băgată în priză, ai fi atentă la opiniile noastre, având astfel un dialog cu noi? Dimpotrivă, te-ar face să crești spiritual. Nu știu dacă ai observat, dar pe anumite subiecte nu se poate dialoga cu tine.

        Cu Cudi, dacă te referi la comentariul de pe cârcotesc, acolo ți-a luat apărarea.

        Am spus deja: nu te consider proastă. Dar te consider prostuță/naivă. Nu după vreun standard anume – termenul ăsta e foarte artificial. Nu am luat un test, nu ți-am dat întrebări din el, nu ți-am pus note și n-am totalizat un punctaj din care să reiasă că ești prostuță. Nici nu te-am comparat cu X sau cu Y. Pur și simplu modul în care gândești și te exprimi denotă multă naivitate. Pun pariu pe ce vrei tu că nu e doar observația mea.

        Nu e vorba de idei care vin în opoziție cu ale mele. Nici Cudi nu e de acord cu mine din ce în ce mai mult în ultimul timp, nici cu Renata nu am tocmai discuții productive, dar modul în care își susțin sau argumentează opiniile mă face să spun că ele nu sunt naive. Tu, pe de altă parte, ești. Îmi pare rău că lucrurile astea sună dur pentru tine – nimănui nu i-ar plăcea să audă ceva de rău despre propria persoană, dar este o realitate și, până când nu devii conștientă de ea, nu vei avea nici o șansă să o depășești. Cum ar putea un bolnav să să se vindece, cât timp el se consideră perfect sănătos? Nici măcar nu ar încerca.

        Dacă nu vrei să rămâi, nu rămâne. Eu ți-am dat niște sfaturi ca unei prietene virtuale. Dacă tu crezi că eu te dușmănesc pentru că m-ai scos din sărite acum câteva zile, atunci, iată, nu faci decât să confirmi faptul că ești prostuță. Dar, până la urmă, faci ce vrei – nici n-o să mă apuc să vărs lacrimi că ai ieșit din spațiul virtual. Eu ți-am zis părerea mea.

      • Elena zice:

        P.S. Sunt persoane care vor sã educe persoane străine pe net, care au pãrinți, iubit, frați, surori, rude, etc, când mai bine ar sfãtui un copil orfan de pãrinți/mamã/tatã care nu are sprijin și e sãrac, ducându-i câte ceva, sunt copii care sunt lãsați în voia sorții, care ajung fãrã viitor, în anturaje proaste, care au lipsuri poate mult mai mari decât mine și chiar nu se pot descurca. De ce sã ne consumãm energia jignind aici și dându-ne cu pãrerile unora altora în cap când putem face ceva cu adevãrat folositor?
        Mã mir cã pe unii versurile manelelor nu îi zgârie în urechi deși „haoleo câte greșeli hau mo și dezacoarde” – „alea e bune mo” – dar textul meu i-a ucis pur și simplu pentru că era scris de o proastã. Sincer, uneori când citesc unele răutãți de pe aici mi se par cã aud manele pe fundal cu tot cu scandalurile și bătãile din șatrã.

      • Lotus zice:

        Elena, îți place să te victimizezi? 🙂 Să mă scuzi, dar partea cu „de ce nu ajuți cu sfaturi un copil orfan în locul meu” este o prostie. Eu ce să fac, dacă destinul mi te-a scos pe tine în cale și nu pe copilul orfan?

        De găsit, l-aș putea găsi. Sau aș putea găsi un cerșetor. Dar oare cum ar arăta dialogul dintre mine și el? Oare ce sfaturi i-aș putea da? La capitolul dialog cu necunoscuți, până acum mi-am imaginat unul cu un factor poștal, pe baza instrucțiunilor din 50 Shades of Gray. Și am reportat un real succes:

        http://simplu.mixnet.ro/2015/02/scena-coletului-sau-ce-vor-femeile/

        Dar cu cerșetorul nu știu cum ar fi. Mă mai gândesc.

        A… am găsit: i-aș putea spune să nu mai cerșească? Să se facă și el, vorba aia, om cinstit și muncitor? 🙂

        M-ai întrebat de criteriile pe baza cărora te-am etichetat drept prostuță. Unul din semnele prostiei este refractarismul la critici.

      • Elena zice:

        Lotus, eu iert dar nu pot să uit și unde mai pui cã am și o memorie bunicicã, așa cã din punctul meu de vedere, dupã asaltul jignirilor, nu va mai fi niciodată la fel. Adicã nu le putem șterge cu buretele chiar dacă le-ați argumentat, am discutat, așa că de ce să ne uităm la noduri cu noduri în gât când putem cãuta o sforicicã nouã care sã ne placã? Pe mine nu m-au deranjat criticile – CI MODUL ÎN CARE M-AȚI CRITICAT. Voi nu știți sã comunicați o nemulțumire, o greșealã sesizatã într-un mod pozitiv, constructiv, și eu sunt sensibilã la acest lucru. De aceea am zis cã voi sunteți ok, dar nu pentru mine, pentru alții mai puțin sensibili și poate care sunt și deștepți. Înafarã că m-ați fãcut de „cacao” în fața celorlați participanți la discuții, cu ce ne-au ajutat jignirile directe? Cã și eu știu sã jignesc și sã zic cã nu ești manierat, că ești grosolan, etc etc. Dar de ce sã ne jignim așa când avem pretenții cã suntem culți, cã suntem educați, etc? Am zis cã plec, plec, pentru că nu mã mai simt bine aici, pentru că nu mă mai atrage – e vina mea cã simt acest lucru? Ar trebui sã fac ceva împotriva a ceea ce eu simt? Bãnuiesc că nu v-a pãsat cã mã voi simți aiurea și voi dori sã plec, de aceea probabil și lipsa voastrã de gentilețe, de politețe, de grija cu care transmiți o nemulțumire, o greșealã depistatã.
        Am vorbit cu tine ca sã-ți demonstrez cã eu nu port picã oamenilor care m-au dezamãgit.

      • Elena zice:

        P.S. Unde am zis eu de cerșetori, Lotus? De ce îmi rãstãlmăcești cuvintele?

      • castanman zice:

        @Elena/ Stai linistita, nu detine nimeni adevarul, a treia Academie, prin Carneades, a sustinut clar o forma de probabilism dialectic, in lipsa vreunui criteriu general al adevarului. Si cand a cincea Academie a vrut sa impuna caracterul cognoscibil, sigur, nu probabil, al adevarului, i-a dat foc cu cea mai mare placere Sulla. Cat despre bine, pune-te la adapost cu eroarea naturalista a lui Moore. Asa a definit tipul asta destept pretentia de a da o definitie a ceea ce e bun folosindu te de alte calitati. Deci, Elena, nu fugi, sunt alaturi de tine in lupta cu gashca asta care linseaza suflete nevinovate pe altarul unor zeitati inchipuite, Adevarul si Binele. ” Toti oamenii sunt buni” o pot spune numai canibalii, ragaind, la o bere. Si e o chestie legata de gastronomie. Ca sa fiu bineinteles. 🙂

      • joker zice:

        Rămâi, Elena! Luptă-avan! Fă-ţi scut din ramuri de castan! Din trunchi fă-ţi retevei baban!

      • Elena zice:

        Castanman, din respect pentru tine, mai amân o clipă plecarea, ca să-ți rãspund:
        Eu nu mă bag în războaie false și gratuit, nu are rost sã mã avânt în luptă când e mai frumos și benefic sufletului meu sã caut liniștea, pacea, locurile armonioase.
        Eu nu am obligat pe nimeni sã-mi adopte ideile, pãrerile mele, impresiile mele, doar le-am expus, lãsând la latitudinea fiecãruia dacă le acceptã, ignorã sau contrazice cu argumente – nu cu jigniri, sau pur și simplu sã se declare împotriva lor. Fiecare e liber sã preia ce i se potrivește din diversitatea de pãreri, eu ador varietatea de idei pe care sã le analizezi, sã vezi dacã au un raționament bun, un fundament legal, logic, etc. Te poți îmbogăți și crește astfel, dar dacã atunci când spui ceva ești pus la colț și biciut cu jigniri și diverse alte forme de maltratare psihicã, sã îți scadã stima de sine, încrederea, te dărâmă moral, nu ești respectat absolut deloc, mai bine pleci. Ți se pare ok ca Renata să afirme cã-mi scarpin clitorisul în loc sã-mi scarpin creierul? E acesta un mod corect de a-ți exprima dezaccordul, nemulțumirea asupra unui text?
        Poate nu e acesta locul potrivit pentru mine.
        Oare cei care jignesc și arată cu degetul spre imperfecțiunile altora, ignorând sã le observe pe ale lor, au un minim de decențã?
        @Joker
        Da, fiecare are liberul arbitru, face alegeri pentru el, chiar dacă uneori constrâns din lunct de vedere legal, moral, religios, el poate decide pentru el cum vrea sã fie, sã aleagã, sã simtã. Un pedofil de exemplu simte atracție pentru un copil, dar poate alege cu toate cã e constrâns din de vedere legal, moral și religios, de aceea s-au inventat justiția și închisorile, pentru cã unii au ales, greșit sau corect, bine sau rău dar e alegerea lor. Și Dumnezeu ne-a lãsat decalogul dar totodatã ne-a dat și liberul arbitru, libertatea de a cunoaște binele și răul și de a alege între bine și rãu. Deci noi avem libertatea de a fi cum ne dorim, de a alege, dar asta nu înseamnă cã nu vom suporta consecințele alegerilor noastre. Cauzã-efect.

      • joker zice:

        Păi tu, Elena, ai ales (corect după părerea ta şi greşit după a majorităţii celor care s-au amestecat în discuţie), să te porţi aici ca un copil prost, sau, treacă de la mine, doar prostuţ; şi răzgâiat pe deasupra. După care ai suportat consecinţele.
        Cauză-efect.
        Şi pentru asta te-ai supărat, cum a mai zis cineva, ca văcarul pe sat.
        Eşti ca un pedofil supărat pe justiţie şi pe comunitatea care l-a condamnat la închisoare – prin analogie cu exemplul dat de tine.
        Sper că poţi să pricepi asta şi să-ţi schimbi purtarea (adică stilul în care comentezi) în consecinţă. Dacă nu poţi… Ei, atunci înseamnă că pentru tine nu mai sunt speranţe, că eşti irecuperabilă.
        Sfatul meu e să gândeşti mai mult înainte de a-ţi lansa comentariile. Dacă poţi.
        Iar băieţii ultratoleranţi, ca domnul Iosif, care răspunde pe lângă întrebări, ar trebui să-şi dea seama că nu te ajută absolut de loc cântându-ţi în strună, adică răzgâindu-te.
        Cu asta, vă doresc tuturor o după-amiază faină.

      • Elena, nu mai amâna plecarea! Pur și simplu renunță la ea. Eu te vreau în Gară. E spre binele tău! S-ar putea să te maturizezi mai repede printre Garagii cei Răi.
        Dacă vrei, eu urc pe blog povestirea ta și o analizez rece și politicos, fără urmă de răutăcism și ironie. Facem un articol, cum ar veni. Mi-e teană că, exceptând prepozițiile și conjuncțiile, e ceva de comentat la fiecare frază, propoziție, la fiecare figură de stil aleasă, la topică, la tot.
        Să presupunem că ai fi expediat textul unei publicații literare, cu speranța de a fi publicată. La poșta redacției ți s-ar fi răspuns, fie ”deocamdată nu”, fie ți-ar fi fost argumentat de ce deocamdată nu și primeai o recenzie. Lungă. Plină de argumente la de ce deocamdată nu. Țe-ai fi simțit mai confortabil cu laconicul dar politicosul deocamdată nu? N-ai fi vrut să afli de ce e nu, deocamdată? Cât de departe ești de un da?
        Elena, eu nu ți-am atacat opiniile, poate nici calitatea infectă a scriiturii, ci faptul că ești nedotată, la modul dramatic, cu spirit autocritic. Că nu realizezi care e limita de greutate a rucsacului cu lacune ca să te apuci să creezi ceva ce va fi, oricum, în văzul lumii.
        Ești ca șoricelul din bancul – un șoricel și-un elefant merg pe un pod și elefantul zice ceva, de genul: vai, dar ce mic ești (nu-mi amintesc bancul exact) și șoarecele protestează: dar eu am fost și bolnav!…
        Elena, îți recomand, cu toată insistența, cartea „Despre scris” a lui Stephen King. O carte roșie, frumoasă, cu titlu auriu. E 40% biografică și e 60% lecții despre scris pentru învățăceii în ale literaturii. Nu trebuie decât să o citești cap-coadă, și îl vei ruga pe Lotus să-ți șteargă povestirea, deși King, în sfaturile lui, ne sugerează că toți începătorii fac aceleași greșeli, n-ai fi singura. Explicitează inutil, se simt obligați să folosească multe comparații, dar le aleg pe cele mai banale (ca o vrabie care se scaldă-n țărână, ca un mielușel care zburdă pe câmpii), au un apetit baroc de-a îngrămădi figuri de stil acolo unde o relatare laconică a faptelor ar impresiona cu mult mai mult cititorul. Din cartea lui King vei înțelege că dorința de-a fi riguros și didacticist în scris, așa cum nu ești în oral, e buba începătorilor. Oricât de bun povestitor ai fi la o bere, când te așterni pe scris, îți omori spontaneitatea, simplitatea, firescul și vrei să fii BUN. Bun scriitor. Motiv pentru care poșta redacției îți răspunde „deocamdată, nu”, ca să nu-ți zică „hai, sictir”.
        Înca ceva, Elena, și te las. Pe la douăzeci și ceva de ani, un coleg de navetă spre locul de muncă din Ploiești, economist, mi-a atras atenția că pronunț greșit cuvântul REPERCUSIUNI. Ziceam repercuRsiuni. Așa pronunță și azi un procent semnificativ din masa vorbitoare la tv.
        Mi-a explicat că vine de la repercutare, n-ar treabă cu cursul. (Îi doresc numai de bine!) Trei-patru camarazi de drum ziceau ghiuvetă și pe ei nu i-a corectat niciodată.
        Mult mai târziu și inutil am înțeles că tipul acela mă iubea! 🙂

      • Elena zice:

        Joker, ești atât de ușor de recunoscut…
        V-am ascultat părerile, vă mulțumesc pentru ele, pentru tot, dar totuși în alegerea mea- pãrerea mea e cea care conteazã cu adevărat.
        Numai bine și la cât la multe discuții inteligente cu comentatori deștepți (nu proști ca mine)!

      • Elena zice:

        Renata, eu nu înțeleg de ce te obsedeazã atât de mult acel text, scris dupã cum am mai zis, în grabã, printre picături, ca sã mã absolv de o temã pe care o detestam și o detest, pe care nici nu l-am recitit ca să-l ajustez sau corectez? Ai gãsit o bubițã și îi tot rupi coaja, nelãsând sã se treacs rana.
        Din punctul meu de vedere poți să faci ce vrei, dacã acest lucru te-ar bucura, voi dura și aceastã umilințã. Numai sã îți fie ție bine.

        Toate pãrerile sunt subiective, toate sunt trecute printr-un filtru, dupã niște șabloane create ca fiind limite normale, analizate dupã niște rigori și mentalitãți dobândite sau memorate, iar acele pãreri sunt numite obiective nu sunt decât pãreri care sunt la fel deoarece analiza s-a fãcut după un șablon dat sau șabloane mentale care au coincis.
        Un articol bun, pentru a înțelege mai bine ce a vrut sã zic este acesta:
        https://v2valmont.wordpress.com/2017/03/05/utilitatea-inutilului/

      • Elena, iartă-mă, chiar nu meriți să fii inoportunată cu atâta seriozitate!
        Textul tău nu mă obsedează, mă sperie…
        E scris de un om fără minima rușine de ridicol. E scris de un om care ar putea să niveleze lumea pe fundul marianelor, ca pe o foaie de plăcintă, doar fiindcă Iubi a dat un telefon din stația de metrou , de control.
        Ai scris un text sub-mediocru, care nu face rău nimănui, dar faptul că tu continui să-l arunci în luptă, cu scuze, ca pe Paloșul Fermecat – asta mă sperie, fiindcă, prin aruncări repetate cu scuze, ar putea deveni demn de luat în seamă. Pe principiul – nu ai tu acuze, câte scuze am eu….

      • Elena zice:

        Renata, nu mă înțelege greșit, nu m-am gândit că acel text va primi atâta atenție și va crea atâta vâlvã.
        Cei care dau cu pietre și îmi analizeazã mie paiele din ochi, mã acuzã că mã scuz și mă victimizez. Dar ce ar trebui sã fac? Există un cod al bunelor maniere în care se spune că atunci când ești atacat să faci altceva decât sã întrebi de ce ești atacat și să încerci să te explici, sã cumunici cu cei care depun efort și pledeazã contra ta, sã ajungeți la a vă înțelege comportamentul, raționamentul și MIZA care a condus la acel conflict?
        Dacã mi-aș fi ascuns starea și vânãtãile provocate de pietrele cu care ați aruncat în mine v-ar fi mulțumit?

      • Elena, îm textul tău, în discuție, tu nu ai paie în ochi. Pentru că îți lipsesc ochii, în care s-ar fi cuibărit niște eventuale paie.
        Acum e mai clar?

      • joker zice:

        Elena, tu ai înţeles greşit. Nu textul a creat vâlvă, ci reacţia ta la critică. Ba că ai scris de pe telefon, ba că te-ai grăbit, ba că te-a întrerupt nu ştiu cine, ba că nu ţi-a plăcut tema, ba că e numai pentru Lotus, ba că nu eşti scriitoare, ba că nici nu l-ai recitit, ba că scrieţi voi unul mai bun etc.
        Era mai corect să-ţi asumi boacăna, spunând ceva de genul: „Da, am scris un text mizerabil. S-a întâmplat, şi cu asta basta.”
        Şi, dacă discuţia continua totuşi – cu aruncări de pietre – puteai s-o ignori. Te-ai fi ales cu mult mai puţine vânătăi.

      • Elena zice:

        De ce zici asta Renata? Pentru cã vreți voi să mã corectați si sã mã faceți scriitoare, ss învãt din critici sã scriu corect când pe mine nu asta mã pasioneazã? Pentru că considerați voi că e bine pentru mine să învãt niște lucruri cam cum a vrut mama ta ca tu să înveți facultatea de farmacie pentru cã așa a crezut ea că e bine? Pentru că considerați voi cã eu ar trebui sã îmi fac blog și sã mã dezvolt într-o anume direcție ca să vã plac vouã? Gusturile nu se discutã și nici chiar Iisus nu a avut numai adepți ci și hulitori care-l gãseau ne-bun, nedrept, etc. Nimeni nu are numai fani ci și oameni care-l displac. Nici eu nu plac pe toatã lumea, așadar nici eu nu mã aștept ca sã plac tuturor.

      • Elena zice:

        Joker, am scris zis asta, că nu e bun, că mi-l asum și chiar mi-am cerut scuze că am dezamăgit scriind acel text. Dar eu am considerat de cuviință să dau și detalii suplimentare și sã explic în ce condiții am scris acel text.

      • Lotus zice:

        Elena, te-am lăsat plecând, te găsesc într-o stare ambiguă, dar tot aici. Nu știu alții, dar ceea ce eu critic la tine este naivitatea. Și faptul că ești ca o piatră, refractară la criticile și opiniile altora. Refractară te-am lăsat, refractară te găsesc.

        Spui așa:

        Eu nu am obligat pe nimeni sã-mi adopte ideile, pãrerile mele, impresiile mele, doar le-am expus, lãsând la latitudinea fiecãruia dacă le acceptã, ignorã sau contrazice cu argumente – nu cu jigniri, sau pur și simplu sã se declare împotriva lor. Fiecare e liber sã preia ce i se potrivește din diversitatea de pãreri, eu ador varietatea de idei pe care sã le analizezi, sã vezi dacã au un raționament bun, un fundament legal, logic, etc.

        În realitate, există momente când acest mod de a fi nu te caracterizează mai deloc. Tu spui că accepți diversitatea de idei, dar în comentarii te comporți deseori ca un monolit surd, pe care nu-l poți clinti din loc. Recitește te rog discuția cu economia. Acolo erai băgată pe program automat și repetai banda știută de tine la nesfârșit, insensibilă la argumentele și opiniile noastre. Acolo nu aveai un dialog cu noi, ci un monolog cu tine însăți. Cum adică adori varietatea de idei? Dacă îți spun că există oameni care au iubit sau iubesc simultan două ființe de sex opus, vei intra din nou pe program automat, începând să turui cu patimile, cu dorința sexuală, cu superficialitatea, și nimeni nu te va putea scoate din modul respectiv, pentru că așa știi tu că stau lucrurile și ești impermeabilă la opinii diferite de ale tale.

        Tocmai că nu ești așa cum te descrii, adoratoare a diversității de idei și păreri. Eși ca un robot care repetă placa știută de el, indiferent la argumentele celorlalți. Iar faptul că te-am – zici tu – jignit este fix un efect al acestui mod al tău de a fi, cu care reușești deseori să-l scoți din sărite pe interlocutor. Adică pe mine, pe Arlech, pe Renata etc.

        Oprește-te puțin din a-ți căuta scuze și încearcă să înțelegi ce-ți transmit acum.

      • Elena zice:

        Lotus, eu v-am citit părerile la subiectul de economie, v-am dat parțial dreptate și am zis că ce spuneți voi se aplicã în cazul societãților mici, mi-am expus pãrerea mea pe care voi ați respins-o, eu am argumentat-o, faptul că nu am adoptat pãrerea/viziunea voastră si nici voi pe a mea, nu înseamnă cã sunt monolit, ci că nu m-ați convins, nu ați reușit sã mã faceți să renunț la ce știam deja cã e ok pentru varianta voastrã pe care am citit-o, la fel și cu poliamorul – am aflat cã existã de la voi dar nu rezonez cu acest concept.
        Le citesc, îmi place varietatea de idei pentru cã am de unde alege ceea ce mi se potrivește, dar nu toate mi se potrivesc, nu pot sã fiu de accord cu tot ce mi se expune, la fel cum eu mã aștept ca nici voi sã nu fiți de accord cu tot ce spun eu, deși câteodatã încerc sã re-explic, re-formulez, re-argumentez încercând sã vã fac sã îmi înțelegeți punctul de vedere. Tocmai, cã nu mai sunt un copil maleabil, în formare, sunt deja formatã, astfel încât nu sunt ușor re-educabilã, în plus eu nu am venit aici sã mã educ, că nu sunteți voi profesori cum nici eu nu mai sunt elevã, suntem adulți care deși au stiluri diferite, o viațã diferitã, provin din medii sociale diferite, reușesc să gãseascã un limbaj comun, o cale de a-și împãrtãși într-un mod decent convingerile, ideile, pãrerile, reușesc sã poarte conversații fiecare din ce știe și cum știe. Când întâlnesti un om îl respecți așa cum e el, poate viața nu i-a permis sã învețe și sã se dezvolte mai mult, îl tratezi cu bunãtate dacã chiar îți pasã de el și vrei sã-l schimbi în bine. Nu știi tu istoricul lui, poate el a scos din el ce e mai bun din ce a avut, cã nu toți au aceleași posibilitãți, financiare, intelectuale, etc. Nu vii la el cu pretenții de genul sã se schimbe dupã cum consideri tu cã ar fi bine chiar dacã considerați mai mulți același lucru. Nu vii sã-i impui nimic, îl lași sã plece dacã persoana lui așa cum e neschimbatã îți displace. Ce motivație are un om sã se schimbe când e asaltat cu jigniri cã e naiv, prost, etc?
        Ce ai spune dacã eu îi spun Renatei că deși scrie frumos eu consider (și încã o gloatã de stiliști) cã ea trebuie să-și schimbe look-ul cã nu e în nu stiu ce standarde. Eu mã apuc să studiez scrisul, cãrți de scris, și ea sã-și își facã o schimbare: sã se tundã scurt, asimetric, și sã se vopseascã blondã, sã-și schimbe ramele la ochelari cu una ochi de pisicã, sã apeleze la un make-ul stilist ca să o învețe cu sã se macheze, nu conteazã dacă ea considerã cã nu are nevoie de make-up, că nu o pasionează, sau cã considerã că noul look nu o va ajuta în direcția în care ea vrea sã se dezvolte. Amândouă vom face o schimbare astfel în direcția care nu ne pasioneazã dar vom face un compromis una pentru cealaltã cã sã fim fiecare cât mai aproape de ceea ce celuilalt îi place și considerã prioritar.
        Eu voi scrie articole bune pe teme care-mi displac și nu mã inspirã, ea va aratã cam cum cred eu cã e ok.
        Eu în mod obișnuit nu scriu articole cu fantezii și nu mã pricep, nu știu și nu sunt bună la asta și nici nu vreau sã fiu bunã la scris, ea nu se machiază. Ați înțeles ideea?

      • Elena zice:

        Deci, Lotus, crezi cã e absolut necesar sã învãt sã-mi cosmeticisez scrisul? Sã pun puțin fard peste ideile mele?

      • Lotus zice:

        Lotus, eu v-am citit părerile la subiectul de economie, v-am dat parțial dreptate și am zis că ce spuneți voi se aplicã în cazul societãților mici, mi-am expus pãrerea mea

        Elena, pentru Dumnezeu, e vorba de MODUL în care ne-ai spus ce ne-ai spus. De FELIL în care ai turuit acele lucruri. Ne-ai spus undeva, printre rânduri, că poate avem dreptate, dar în rest, părea că citești dintr-o carte, absentă la prezența și comentariile noastre.

        Recitește-ți comentariile de acolo și, dacă nu te zgârie pe urechi, atunci eu mă dau bătut – înseamnă că deocamdată ești prea departe ca să pricepi la ce ne referim.

        Tu nu înțelegi nici măcar ce îți reproșăm acum – te justifici comentariu după comentariu, eu îți explic din nou și tu iar te justifici, neînțelegând ce am spus. Cum o să pot purta un dialog cu tine, când tu nu ai înțeles comentariile mele de aici, la care continui totuși să-mi răspunzi? După aceea, o să intri pe blogul meu și o să intri iarăși în modul tău automat din care nu te scoate nimeni.

        la fel și cu poliamorul – am aflat cã existã de la voi dar nu rezonez cu acest concept

        Băi, dacă spuneai fix așa, că nu rezonezi cu el, n-ar fi avut nimeni nimic cu tine. Dar tu nu spui așa. Tu faci o serie de greșeli când îți expui convingerile. În primul rând, bagi toate lucrurile la grămadă, în aceeași oală. Unde am vorbit eu de poliamor mai sus? Am zis că sunt oameni care iubesc simultan două ființe de sex opus. Buey, care iubesc, nu care fac sex cu ele! Dar tu imediat ai sărit cu gândul la poliamor. Omule bun, poate le iubesc platonic pe amândouă. Poate nici una dintre iubiri nu le este împărtășită. Sau poate aleg una dintre ele, cu care se căsătoresc, și rămân cu o mică tristețe sau cu o nostalgie: cum ar fi fost dacă m-aș fi căsătorit cu celălalt? Și da, există și varianta că fac sex cu amândouă, dar ăsta e doar al pătrulea caz. Tu imediat ai sărit la el. Deci, prima ta greșeală, faptul că nu poți separa lucrurile, că faci corelații în plus. A doua greșeală: tu nu spui „opinia mea este că”, tu începi să ții o predică din amvon. Tu începi să turui niște lucruri pe care le expui nu ca și cum ar fi opinii ale tale, ci ca și cum tu ai fi profesorul, care știe el exact cum stă treaba, iar noi, cei cu care vorbești, am fi niște păcătoși sau neștiutori. Fată dragă, ăsta nu e dialog. Tu zici că noi suntem violenți cu tine verbal, dar de aceeași violență dai și tu dovadă când dialoghezi cu noi, numai că este o violență mai subtilă. Tu, scriindu-ne, ne înjuri. Pana mea, de ce crezi că îi enervezi pe restul? Așa, din senin? Uită-te întâi la tine înainte să spui că noi te bruscăm, ia-ți comentariile la puricat, analizează-ți modul în care interacționezi cu ceilalți.

        Le citesc, îmi place varietatea de idei pentru cã am de unde alege ceea ce mi se potrivește

        Nu este adevărat! Faptul că tu crezi asta despre tine arată că nu te cunoști! Îți place varietatea de idei doar dacă găsești idei cu care DEJA ești de acord. Aia nu e VARIETATE, aia e RECONFIRMARE. Lucru total opus.

        Te rog să mă scuzi că nu ți-am citit restul comentariului. O viață frumoasă și înțeleaptă îți doresc!

      • Dr. Vader zice:

        Lotuse, este clar ca tu nu realizezi pentru sinele tau intim, care este cu mult mai intunecat decat un cap sec clasic, dar tu esti cu absoluta certitudine un papagal flambat care nu stie absolut nimic despre femei, iubire, sex si alte subiecte conexe. Ia mai scuteste-ne! Cu cat incerci sa dai lectii si sa trasezi tangente pe aceste subiecte, cu atat esti mai penibil. Desenele animate din care te inspiri tu nu au corespondent in Realitate, inca. Sper sa nu apuc acele zile in care tampiti pe baterie ieftina ca tine o sa faca legea pe aceasta planeta. Retine un singur lucru de la unul care a vazut o varietate foarte mare de prosti la viata lui: Elena este 7 (sapte) clase peste tine in aproape toate aspectele vietii, in orice caz in toate cele care conteaza! Daca insisti sa ma mai enervezi, iti mai zic, nicio problema.

      • Lotus zice:

        @Dr. Vader

        Mai zi dacă vrei. Sigur, n-ar strica să zici și ceva ontopic, dar până la urmă rămâne la latitudinea ta.

  25. Iosif zice:

    Chapeau castanman…

  26. klaus zice:

    Habar n-am dacă forma articulată a lui revenire ar influența titlul filmului ” Revenire la viață”. La gramatică e foarte posibil să fi rămas la nivelul notei șapte, masa de manevră. Robin și Robert sunt excepționali, cel puțin eu așa i-am apreciat. Ca oameni? Habar n-am, au sau au avut bube-n cap cu grămada. Nu mă interesează!
    Bă, ia mai tăceți dracului, ambele tabere și uitați-vă la filmul ăsta!

    • klaus zice:

      Elena, dacă bag gâze d’alea de mi le-ai recomandat, te oprești?
      Lotus, ren, ș.a., am înțeles mesajul! Părerea mea e că totul devine ridicol. Exagerați!

      • Da, klaus, am exagerat! Recunosc, e foarte greu să scoți omul din bula lui. Care e numai a lui. E tot atât de greu ca și cum ai vrea să prelevezi o sămânță de roșie din mica gelatină roz-roșie care o înconjoară, când abia ai tăiat roșia. Încearcă! Poate tu reușești. 🙂
        Ridicolă e voința unora de-a trece strada o bătrânică, atunci când ea vrea să rămână pe același trotuar.
        La mine e impardonabilă insistența, fiindcă mă aflu la al treilea episod de crâncenă dorință a Elenei de-a rămâne pe trotuarul ei.

      • Elena zice:

        Renata, încerci cumva sã te victimizezi? Pledezi în bunul samaritean care a vrut sã ajute o bãtrânicã strada dar nesimțita și proasta aia de bãtrânicã nu a vrut. Dar cum ai apelat-o? Cumva cu o replicã asemãnãtoare ca cea spusã mie „Eu nu sunt Elena, care-și scarpină clitorisul, în loc să-și scarpine creierul, ca să scrie” și multe alte replici asemenea?
        Eu știu cã bine e să îți arãți disponibilitatea pentru a ajuta și doar atunci când ți se cere ajutorul să-l oferi, ajutorul forțat se oferã numai în cazuri care pun viața în pericol, cã nu scriu articole bune nu e o tragedie, se poate trãi bibe mersi și fãrã talent literar, scris la perfecție, în plus Lotus nu a menționat cã trebuie să-i și placã sau să fie bun.
        Eu știu cã sunt naivã, dar nu îmi place să mi se spunã asta. Fiecare e unic, dacã toți am fi deștepți nu ar mai strãluci nimeni, nu am mai avea autori iubiți cãci ceea ce poate oricine nu e apreciat, nu merită atenție, nu e wow, ar fi poate o lume utopicã și plictisitoare.

      • Eleno, ești atât de NAIVĂ, că nu știi la ce se referă victimizarea. Ai prins o vorbă mai interesantă din zbor și dai cu ea în populație.
        Oricum, mersi că mi-ai explicat la ce sunt buni NAIVII pe pământ. Ca să mai citim câte-o carte. Dacă nu erați voi, NAIVII, omenirea nu l-ar fi citit pe Balzac și Balzac n-ar mai fi fost „wow”.
        O obiecție: antonimul lui deștept nu e naiv. Antonimul lui deștept e altul.

      • Dr. Vader zice:

        Da, sa incheiem cumva, altfel Cocosul de Bronz o sa va prefaca tastaturile din plastic in bobine Tesla si o sa va prajeasca creierii.

      • Lotus zice:

        Eu știu cã sunt naivã, dar nu îmi place să mi se spunã asta.

        :)))))))))

        Măcar ți-ai dat seama sau ai admis că știi. Un mare pas înainte. Dar, Elena, nu mai fi naivă! 🙂

      • Canibalul zice:

        Creier prăjit? Mie-mi place pane. Se poate creier pane, vă rog?

      • Elena zice:

        Lotus, eu știam dinainte să-mi spui tu, numai cã atunci când mi-ai zis mi-ai adus aminte de acei copii rãutãcioși de la școalã care strigau dupã un copil cu ochelari „ochelaristule, hã hã hã, uite ochelaristul!”, deși copilul știa cã poartã ochelari, nu i-a convenit comportamentul acelor copii RAUTÃCIOȘI.

      • Elena zice:

        Când știi cã ești naivã, trebuie sã analizezi de 2-3 ori în cine te încrezi, testezi și ești foarte atentã. Nu e deloc ușor. 🙂

      • Elena zice:

        Renata, era doar o întrebare, nu o constatare, pentru că nu mã gândeam cã ai putea trece atât de ușor în tabãra adversã, decât temporar, probabil, un mini-rol. Acum parcã ești iarãși tu. Apropo, am vorbit cu un prieten sã-mi procure cartea de care ziceai cand jucai în rolul pozitiv. Mulțumesc de recomandare! Abia aștept sã-i mișc paginile și sã-i observ conținutul.
        M-ai citit greșit, am zis cã dacã toți am fi fost înzestrați cu aceleași talente, dacã toți am fi fost la fel de destepți, nu s-ar mai fi remarcat nimeni. Și da, dacã toți am fi fost buni scriitori, în mulțimea de scriitori talentați, Balzac ar fi rãmas probabil un anonim, ipotetic vorbind.
        De aceea eu cred cã așa cum e acum, cu bune și rele, e mai bine. Fiecare are șansa de a alege, influențat ori ba, astfel avem mai multe meserii, pasiuni, și norocoși care și-au fãcut din pasiunea lor o meserie.
        Eu cred cã e la fel de respectabil și un bun croitor, pe cât e și un bun director de companie, o bunã coafezã pe cât e și un stomatolog, un bun pictor pe cât e și un bun tâmplar, dacã își fac bine meseria, cu simț de rãspundere, cu dedicare. Societatea are nevoie și de gunoieri, cum are nevoie și de politiști. Dacã nu ar face nimeni meseria de gunoier, cum ar arãta strãzile, orașele? De ce unii sunt stimați iar alții sunt priviți cu rãcealã? De ce unui om cu o meserie bãnoasã i se poate zâmbi iar unui om care presteazã munca de jos i se aruncã o privire rece, detașatã, încruntatã uneori? Fiecare meserie si activitate își are rostul ei, fiecare om are importanța sa. Nu trebuie sã fim toți înzestrați cu aceleași talente, aceleași atu-uri, sã avem aceleași hobby-uri, sau preocupãri.
        Din contra, sunt coafeze care câștigã mai bine decât un medic stomato, în plus, e mai plãcut sã lucrezi cu parul capilar decât sã lucrezi în gura unui om. Dar, trebuie sã recunosti cã oamenii au niște preconcepții, și încã mai acordã un tratament diferențiat oamenilor care presteazã diferite meserii.
        Diversitatea e bunã, în viziunea mea. Deși mulți au tendința de a ne uniformiza, de a ne schimba astfel încât sã ne încadrãm în preferințele și standardele lor. Au existat chiar și politici de genul și încâ existã. Totul trebuie sã se încadreze într-un șablon, sã fie totul standardizat, sã respecte o procedurã.
        Uf, bine cã ai scris un nou articol ca sã nu mă mai mănânce degetele sã rãspund. 🙂

      • Lotus zice:

        Elena, măcar ești bine intenționată! 🙂 Asta chiar și Renata trebuie să recunoască.

  27. Canibalul zice:

    Vreau creier naiv pane. Ştiu că dăunează grav sănătăţii mintale, dar e savuros…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s