Sfinția Sa, ca apelativ, cu inițiale majuscule

Nu știu care popă cu funcție și grad înalt bisericesc s-a demisionat temporar (?!), fiindcă prea ajunseseră niște filmulețe cu preferințele lui sexuale la îndemâna publicului pupător de moaște! Adică, la un moment dat, ori pe ce canal cârmeai cu telecomanda în căutare de serial turcesc, dădeai peste știrea că tipul ăsta, costumat în popă de rang înalt, avea alte preferințe sexuale decât enoriașii lui, care vor să legitimeze, constituțional, că familia e formată din doi adulți de sex opus și, dacă s-o putea, pe viitor, să se specifice și că naște toți puii vii de care e  capabilă.
M-am dus pe net, să-i văd moaca lu’ taica popa. Ocazie cu care am aflat că e episcop de Huși. Presupun că un episcop e ceva mai mult ca sergentul major de pe vremea milităriei obligatorii! E cam ca un Comandant de batalion.

În fine, nu asta e problema –  unde e el ca grad bisericesc.  Problema e că, pe toate canalele tv care iau în serios faptul că un popă făcea sex cu altceva decât  soția, i se zice Sfinția Sa.
Și abia de-aici încolo pare că e material de comentat!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, glume bune, mai prost decât ai fost proiectat, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

61 de răspunsuri la Sfinția Sa, ca apelativ, cu inițiale majuscule

  1. Marian zice:

    O paine alba pentru Iosif….. 😕

    • Nu, Marian! Oricât ar părea de ciudat, Iosif îl iubește pe Dumnezeu la nivel filozofic, exact ca ateii. Pentru el, popii, bisericile, manipularea înspre bisericire – doar balast!

      • Lotus zice:

        „Iosif îl iubește pe Dumnezeu la nivel filozofic, exact ca ateii”

        Majoritatea ateilor de care mă ciocnesc pe net nu doar că sunt refractari, dar chiar ridiculizează până și ideea sau conceptul de Creator.

  2. Marian zice:

    Asi fi curios sa vad intr-un viitor sondaj de opinie cam pe ce loc se va clasa ” biserica ” ! Chestia aia cu ” sfintiia sa ” se potriveste acestor oameni ce-si zic ” slujitori ai domnului ” , fix cu ceea ce declara Iosif despre persoana sa si anume ca este CRESTIN EVOLUTIONIST . Si…ai rabdare ca , deocamdata nu dau astia decat relatiile homosexuale din cadrul BOR dar cati ” sfinti ” dintr-astia or fi si pedofili…inca nu se stie . Crezi ca astia difera mult de ” fratii lor ” catolici ?

    • Marian, să fie homosexuali, să fie lesbieni (fac și fetele teologia), dar să nu mai fie ipocriți.
      Un preot a recunoscut că nu mai crede în Dumnezeu. Pace lui! Să vină însă și colegii săi, ăia „pe invers”, să recunoască: da, fraților, noi suntem homosexuali, popa din Vălenii de Colț se iubește cu dascălul, ăla din Piscupeștii de Pădure e în freză după primar….
      Dacă s-ar face recensământul mirenilor homo și al preoților și călugărilor cu aceeași orientare sexuală, slujitorii Domnului îi ascultă cu urechea pe primii, de mulți ce sunt.

      • Marian zice:

        Doamna Carageani , nu vreau sa fiu inteles gresit dar…chiar n-am nimic cu homosexualii . Ce-mi pasa mie d e , orientarea sexuala a cuiva indiferent cine-i ala ? Daca mie-mi place curul { ierta-mi fie exprimarea a ‘ la Castanman dar…” n-am gasit alta rima ” vorba lui Mircea Diaconu din scheciul ala cu Toma Caragiu } de femeie….recunosc spasit sunt vinovat , pentru ce sa le placa la toti doar dosul femeilor cand exista si….barbati , avand aceeasi parte anatomica si pe care ei o gasesc mai atragatoare decat a sexului opus !?! Problema mea este , daca asa cum se spune ” exista Dumnezeu ” care-i INFAILIBIL …cum dracu de n-a prevazut ca inclusiv ” servii Lui ” vor fi , nu doar la fel de pacatosi ca mirenii , ci vor fi si mai pacatosi intrucat …poarta haina Sa si slujesc la altarul Lui !?! Asta , nu-mi poate intra in cap NEAM !

      • Vero zice:

        Renata, popii au fost întotdeauna ipocriţi şi toată lumea şi-a dat seama asta. O zicală pe care o ştiu de la bunica sună aşa: „Să faci ce SPUNE popa, nu ce FACE popa.”
        Nu ştiu dacă l-ai citit pe Damian Stănoiu. Povestirile lui umoristice cu popi, călugări şi călugăriţe sunt delicioase.

      • Ba l-am citit! Nasol e că nu l-au citit decât mirenii. 🙂
        Bunică-mea făcuse pasul înainte, față de bunică-ta. Nu mai făcea decât ce avea ea chef! Și când venea popa cu Boboteaza, se dădea rănită. „Nu-l aduce la mine în cameră, că e deranj!” – „Mamă, e BOBOTEAZA!” -zicea maică-mea. „Da, o fi, dar mă pune să-i pup mâna!” – zicea bunică-mea.
        Câteva zile după, nu-și vorbeau decât strictul necesar.

      • Vero zice:

        Faptul că bunica ştia zicala aia nu-nseamnă că o şi respecta! 😆 Şi ea făcea tot ce o tăia capul. 😀

  3. Iosif zice:

    Mariane,Mariane ! Ce dexteritate incredibila ai,la aruncarea greutatii.Sa nu ti-o scapi pe picioare, ca-ti zic eu,ca tare doare… (greutatea) !
    P.S. E o mare diferenta între „crestin” si credincios. Poate mai reflectezi ! 🙂

    • Marian zice:

      @ Iosif Nu trebuie sa te superi pe mine pentru ca am pomenit numele dumitale asa incat sincer : iarta-ma ! De fapt , in prima interventie iti dadeam apa la moara { ma mira ca nu te-ai prins de figura } iar in a doua …ai vazut si dumneata ca era doar o comparatie a unor termeni . Trebuie s a recunosti ca apelativul ” sfintia ta ” adresat unor astfel d e oameni…se potiveste fix cu cel de crestin evolutionist la care ai facut matale referire de cateva ori . Fireste ca stiu ca exista o diferenta , o mare diferenta intre ” crestin ” si ” credincios ” . Am invatat asta d e la cei mai buni in domeniu : de la neoprotestanti 😉 . Inca o data , iti cer cu umilinta iertare Iosife !

      • Marian zice:

        @Iosif Revin doar pentru a aminti dumitale si cui o vrea sa afle faptul ca , acest ierarh caterisit si retras la manastire …acolo tot cu ” sfiintia ta ” i se vor adresa calugarii iar in doi sau trei ani , poate ca ajunge staret !!!

  4. Iosif zice:

    Renata draga,când îti spuneam de toate canalele TELE pe care se scurg doar reziduri si zoaie urât mirositoare,uneori otravitoare,menite sa duca lumea-n eroare,nu ma credeai. Poate acum vei constata ca nu m-am înselat,si ca românului i se serveste,’mâncarea’ ce si-o doreste,pe care scump o plateste…la canalele lui peste !

  5. Lotus zice:

    Este un titlu. El în sine este deja un titlu forțat, deoarece nu-i de ajuns să fii preot plin de abnegație pentru a fi sfânt, așa că mulți preoți, puțini sfinți. Iar în cazul unui preot care nici măcar preceptele religioase de bază nu le respectă, evident că nu mai poate fi vorba de sfințenie. Dar este un titlu și are darul că, repetat la fiecare adresare, creează un rating mai mare. „Sfinția Sa e homosexual” are impact mult mai mare decât „Preotul Popescu Ion” e homosexual. Că se alătură două chestii total opuse, calitatea de a fi sfânt cu păcatul religios al homosexualității. X e homosexual. A, și ce-i cu asta? Sfinția Sa e homosexual! Bă, ăsta e sfânt și e homosexual! Deja trezește interesul ascultătorului.

    • Lotus, că oamenii de televiziune mai scăpau un sfinția sa nu-i mare lucru. Ridicoli erau popii înșiși, care continuă să vorbească despre răspopitul lor cu ”Sfinția Sa”. Cât tupeu!
      Aștept primul popă criminal și violator dovedit, să vedem ăluia cu îi vor zice colegii?

      • Marian zice:

        Nu-i vorba despre tupeu doamna Carageani , este doar obisnuinta caci , asa cum spunea si Carcotasul :” Titlurile bisericeşti sunt ca gradele în armată, tot aşa cum i te adresezi unui militar cu gradul său, domnule căpitan, tot aşa te adresezi şi unui membru al clerului. Ba mi se pare că unui episcop nu i se spune Sfinţia ta, ci Înalt prea sfinţia ta. „Eu , merg mai departe si reamintesc cui vrea si cui nu vrea sa-si aminteasca faptul ca , prin ’92 , ’93 a inceput sa ne fie administrata d e catre mass media , aceasta picatura chinezeasca conceputa d e catre „elitele ” acelor vremuri , oamenii care spre deosebire d e muritorii de rand cunosteau cutumele si-n care , ne era bagat in mintea capului faptul ca , daca cineva a fost , ministru bunaoara fie si macar trei luni….TOATA VIATA aluia , vulgul trebuie sa i se adreseze cu ” domnule ministru ” adica , o chestie demna de orice balamuc din lumaea asta . ” Aștept primul popă criminal și violator dovedit ” pai l-ai uitat atat d e repede pe acel preot ce-n urma cu…doar vreo cativa ani , si-a dat intalnire la ceas de seara c-o tipa cunoscuta pe FB si ” dupa „….a strangulat-o ? Atentie nu „in timp ce ” , ca n-ar fi fost mare lucru ci….DUPA !

  6. Cudi zice:

    Mi-ai amintit de>
    „Sus, pe gardul dinspre vie,
    O găină cenuşie
    Şi-un cocoş împintenat
    S-au suit şi stau la sfat:
    – Ia te uită, mă rog ţie,
    Cât de sus ne-am înălţat!…

    Şi deodată, cu glas mare,
    Începură amândoi,
    Să cotcodăcească-n soare:
    – Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…
    Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…

    Dar de sus, din corcoduş,
    Pitulându-se-ntre foi,
    Mititel şi jucăuş,
    Le-a răspuns un piţigoi:
    – Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!…”
    George Topârceanu

    • Topârceanu, „poetul minor”, e oricând bine-venit în Gară, Cudi. Ghilimelele sunt pentru că eu nu-l consider deloc minor, dar invidia confraților și-a criticilor literari îi puseră eticheta.

      • Marian zice:

        ” Talent avem atunci PAZEA ! Pzea caci , muza-mi e fecunda si cand te-oi prinde nu mai scapi !” G. Toparceanu – Riposta unui gazetar care cerea s a fiu spnazurat , din volumul Migdale amare . ” Eu nu-l consider deloc minor, dar invidia confraților și-a criticilor literari îi puseră eticheta. ” Ai mare dreptate si de aceea am si inceput cu citatul acesta . Nu-s multi aceea ce stiu ca , G. Toparceanu a scris si cronica de razboi fiind participant activ in luptele d e la Turtucaia si ulterior , prizonier d e razboi . Inca n-am citit la nimeni dintre scriitorii romani , ceva asemanator si nici atat de d e zguduitor privind experienta prizonieratului , asa cum a fost descris de G. Toparceanu .”Topârceanu, „poetul minor”, e oricând bine-venit în Gară .” Fie si doar pentru asta…RESPECT DEOSEBIT RENATA CARAGEANI !

      • castanman zice:

        Cred ca Macedonski a fost cel mai dezavantajat.

  7. klaus zice:

    Peste câteva ore ajung la Huși. Voi transmite în direct dacă populația mai citește cu majuscule :))

  8. Cârcotaşu zice:

    Căutăm, în viaţă, exemple de cum şi-n ce fel suntem învăţaţi că trebuie să fim. Mai rău, căutăm o categorie pe care s-o umplem de respect, s-o dăm de exemplu. Cea mai potrivită ar părea categoria slujitorilor bisericii, în care-ar trebui să vedem un exemplu de curăţenie sufletească, morală, umană etc. De ce? Păi aşa ne place nouă, să idealizăm. Că e greşit, vedem abia cînd uite, suntem totuşi obligaţi să observăm că şi această categorie este compusă tot din oameni cu toate cele bune, dar neferiţi nici de cele rele. Titlurile bisericeşti sunt ca gradele în armată, tot aşa cum i te adresezi unui militar cu gradul său, domnule căpitan, tot aşa te adresezi şi unui membru al clerului. Ba mi se pare că unui episcop nu i se spune Sfinţia ta, ci Înalt prea sfinţia ta. Dar, dincolo de grad şi prelatul şi militarul sunt oameni care trebuie luaţi ca atare. Altfel Sfinţi, ajung după ce mor, numai cei ce-au fost cu adevărat exemplu în viaţă şi credinţă. Chiar biserica face distincţie şi nu canonizează pe orice Sfinţia sa…
    Dacă avem pretenţii mai mari, se-ntâmplă că luăm plasă! 🙂

    • Cârco, eu m-aș fi îndrăgostit pe loc de acel popă cu umor care l-ar fi numit „Ex-Sfinția Sa”!

      • Marian zice:

        Renata , dar insusi Ion Creanga a fost unul dintre acei „popi cu umor ” despre care vorbesti dumneata , iar cu ” ex sfiintia ta ” , ai adresa Petre P. Carp salutul de seara , atunci cand fostul preot , se retragea pe sapte carari de la adunarile Junimii , spre bojdeuca sa din Ticau . G. Calinescu – Opere volumul IX . Al doilea …al doilea cunoscut de catre toti romanii cu macar patru clase elementare sub numele de Tudor Arghezi { in realitate Ion Teodorescu…Nae } , avea parte de acelasi gen de…apelativ dar , de data asta , din partea fostului Secretar General al PMR ….Gheorghe Gheorghiu – Dej dupa marturiile doamnei Mitzura….Arghezi . Ma-noiesc ca te-ai fi indragostit de Petre Carp , cat despre ” tovarasul ” Dej…..

      • Dacă ar mai fi trăit Creangă, poate îmi făceam un obicei din a mă duce la biserică.

  9. Mugur zice:

    Sper să nu te superi pe mine. Dacă textul tău mi-a plăcut, comentariile m-au adus în pragul extazului, prin „melodicitatea” lor și prin hazul (de necaz?) adus prin cuvinte. Nu puteam să nu-mi amintesc de „Balada popii din Rudeni” a veșnicului Topârceanu.

    „Colo-n vale, unde drumul
    Taie luminișuri rare,
    Printre plopi se vede fumul
    Hanului din Vadul-Mare.

    Calul, vesel, simte locul
    Și s-abate scurt din cale, —
    C-a-nvățat și dobitocul
    Patima sfinției-sale…

    Iar hangița iese-n ușă,
    Bucuroasă de câștig.
    Ochii-i râd spre căldărușă:
    — Frig, părinte?
    — Strașnic frig!”

    Mă iartă, dar pe tema textului tău nu prea mai am ce comenta, căci s-au spus destul de multe. Eu personal nu i-aș mai spune nici măcar „Ex Sfinția Sa”, căci nu merită să mai aibă acest titlu.

    • Lotus zice:

      Faină poezia. Topârceanu, ziceți?

      • Mugur zice:

        Topârceanu cel trist, dar care ne-a înveselit prin poeziile sale și nu numai. Cumva potrivit cu acest text ar fi și „Minunile Sfântului Sisoe”, blândă satiră asupra sfinților.

      • Când eram adolescentă, am cunoscut-o pe sora lui Topârceanu, în casa din Nămăiești. Baba, însăși, un giuvaer! Vorbea cu oricine, primea pe oricine, generoasă cu amintiri din viața poetului. Din păcate, nu se născocise telefonul deștept care filmează și înregistrează. Ea a vorbit, eu i-am mâncat dulceața de nuci, ne-am uitat la fotografii, scrisori și manuscrise…
        Apoi vacanța a trecut, m-am luat cu ale mele, n-am notat un rând din ce mi-a povestit. Și azi regret.

      • Mugur zice:

        La fel regret eu poveștile spuse de cei din familia mea, care între timp „au plecat”, iar odată cu ei au plecat și poveștile, pe care nu am cum să le mai notez sau înregistrez. Povești despre Rebreanu, Tuțea, Enescu, Ciulei, despre Basarabia sau Iași, despre…

        Uneori ne trezim prea târziu.

      • Despre… Mereu, când ne e frig, ridicăm gulerul acesta de blăniță moale făcut din despre-le uitat. 🙂

      • Mugur zice:

        Din păcate nu este de blăniță și nici moale nu este. Eu îl simt ca fiind de glaspapir.

    • Cum să mă supăr, Mugur?!
      Îmi place Topârceanu și-mi pare rău că e atât de „uitat”. La școală nici nu se mai pomenește de el. După cum merg lucrurile, nici de Eminescu n-o să se mai învețe. Cică e perimat. 🙂

      • Mugur zice:

        În ce-l privește pe Eminescu, nu trebuie să ni se mai atragă atenția asupra lui, căci s-ar putea să-i citim editorialistica, iar acolo numai cuminte n-a fost, criticând mai tot ce-i apărea în față în materie de politică. Iar în acest sens, el este parcă mai actual decât în vremea sa.

      • Mugur, știi bine că puținul Eminescu încă studiat în școli se rezumă la Scrisoarea a treia și Luceafărul. Iar „analizele literare” copiate de pe net nu-l fac mai drag școlarilor, ci mai „greu”. Nu în sensul de „poet greu”, ci de „lecție grea”.
        La asta se adaugă și părerile formatorilor de opinie care, dacă nu știu cum să se facă interesanți, spun idioțenia asta, că și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul, vrem actualitate.
        Ce s-ar fi făcut lumea, dacă nemții l-ar fi considerat pe Bach „prea rigid și naftalinizat” pentru momentul în care a apărut pe piață Alphaville?

      • Mugur zice:

        Partea „de substanță” a lui Eminescu o apreciem, de obicei, la vârstă matură. Poate și de aceea nu se studiază în școală, nici măcar în liceu.

        Nimic din ce ține de cultura neamului nu trebuie înlăturat, căci tocmai aceste opere țin de „esența” poporului din care faci parte, în sânul căruia te-ai născut.

      • Iosif zice:

        De aceea a fost eliminat din sistemul politico-religios ! 🙂

      • Lotus zice:

        „Mugur, știi bine că puținul Eminescu încă studiat în școli se rezumă la Scrisoarea a treia și Luceafărul. ”

        Iar din Scrisoarea a treia, se sare convenabil peste critica politică și se predă doar partea care face apologia eroilor neamului nostru. Ceea ce e ok, dar incomplet.

      • Marian zice:

        @Mugur Imi pare rau sa te contrazic dar , Eminescu n-a „criticat mai tot ce-i aparea in fatza in materie d e politica ” ci doar partidele ce erau in opozitie cu partidul ce-i platea lui stipendiile la un moment dat . Adica , aia care-l plateau…aia ai dadeau si tema , subiectul , tzinta . N-o spun eu ci , Dumitru Panaitescu { si nu doar el ci si Lovinescu , Calinescu , Vianu etc } in lucrarea sa ” Mihai Eminescu -Opere ” . O singura data Eminescu nu s-a supus unei „directive de partid ” 😉 { de fapt mai mult o ruagminte personala } , atunci cand l-a refuzat pe directorul Tipografiei Nationale unde era tiparit Curentul , sa scrie un articol in care sa-l omagieze pe un primar ce se numea Pastia in rest… combatea bine luceafarul nostru .

      • Marian zice:

        @Lotus Astazi…ai dreptate asa este insa , in urma cu patruzeci si cinci de ani subiectul pentru sesiunea de bacalaureat a fost la alegere intre ” Fat Frumos din lacrima ” si …. ” Cezara ” . Fireste ca pe atunci , cea care hotara ce subiecte vor fi abordate la Limba Romana era….doamna Zoe Dumitrescu – Busulenga [RIP ] si daca nu dormeai cu capul pe opera eminesciana iti puteai muta gandul de-a lua examenul .

      • Marian, pomenind numele doamnei Bușulenga, mi-am amintit că noi, în școală, mai tocilari, mai golani, cum eram, aveam niște profesori atât de buni, că învățam de rușine, nu de frică. Față de ciurucurile de azi, noi am avut niște zei la catedră.
        Am devenit nostalgică…
        Una din primele mizerii cu urmări grave ale lucrăturii din decembrie 89 a fost că noua gardă, comuniștii cu față umană, i-a asmuțit pe studenți, pe elevi, să-și izgonească din școli marii profesori. Atunci mi s-a părut o nebunie. Azi știu că a fost o mișcare calculată, cu efect pe termen lung. Trist efect și ireversibil!

  10. Cârcotaşu zice:

    Chestia cu ex-… e prea pretenţioasă. Românul zice mai simplu şi complet lămuritor: Răspopitu’

  11. Pingback: Despre sfinți, popi și ipocriți – Quo Dixit

  12. Iosif zice:

    Iata o interpretare a eclipsei de azi atât de mediatizata:

    • Iosif, de ce ar trebui să interpretăm eclipsele, din moment ce știm ce sunt? Mai bine ne-am ocupa tot de piramide. 🙂

      • Iosif zice:

        Toata creatia este interconectata (asemeni sinapselor din creier )legat de simboluri,cifre,litere,metafore,oculto-religioase tainice, „revelate” de Creator DOAR celor „alesi” de EL. Ultima si cea mai esentiala,autentica, fiidu-i revelata de Hristos,lui Ioan în exilul din insula Patmos (Apocalipsa) pe care putini muritori de pe Terra o pot descifra corect.
        Formarea,dezvoltarea si caderea imperiilor lumii,sunt dirijate si controlate din umbra de organizatii „tainice” strict-secrete omenesti reprezentate de cifra simbol al imperfectiunii „omului faradelegii 666” (omul adamic, limitat de simturile primare moarte,carnale,decazut moral,care L-a scos pe Creator din sistemul existentei) iar toate cele trei simboluri s-au unit formând „Antechristul”( înainte de Hristos) si /sau Anticristul (potrivnicul lui Hristos)…
        E mult de discutat,pe aceasta tema,ideal ar fi sa se scrie o carte,însa majoritatea scriitorilor cauta sa scrie doar literatura comerciala,iar cei inteligenti cu un IQ ridicat ignora în general Biblia,luati de valul competitiei secolului vitezei… 🙂

      • Lotus zice:

        Putem interpreta eclipsele – la un nivel ezoteric, dacă vrei. 🙂

      • Iosif zice:

        Iata un videoclip ce are o conotatie profunda în stiintele astrologice ocult-religioase si cu piramidele egiptene…

      • Iosif, cu tot respectul și afecțiunea pe care ți le port (cred că, în viu, ești un tip de pus pe rană), n-am înțeles mare lucru din clipul acesta. Adică da, constelația Fecioarei, alinierea planetelor, un fenomen care se va petrece în viitorul apropiat…
        Și mai e ceva care mă pune pe gânduri neplăcut: clipul e „înrudit” pe you tube, cu alte clipuri, unde se agită unii să dovedească platitudinea pământului. În secolul 21! În 1973 am petrecut cinci nefericite zile de vacanță cu bunică-mea, într-un schit de maici, care făcea ceea ce azi se numește agro-turism. Asta îmi explicau novicele de 18-20 de ani, ca unui copil încă neștiutor, că pământul e plat, că dacă n-ar fi așa, apa oceanelor ar curge în spațiu.
        Am divagat, scuze! 🙂

  13. Iosif zice:

    Nu Renata,eu nu sunt cu nimic mai deosebit decât orice om de pe Terra,iar „de pus pe rana” este bun doar Hristos. doar singele Lui,poate vindeca,omul decazut,corupt si pacatos:)

  14. Augustin zice:

    Geografia Parisului ne învață istoria României! Am adastat umpic pa rue de Bucarest, colt cu … Rue de Moscou (!!!), gindind duios la tembelii care cred că ce nu vrem nu există si, deci, nu ne doare! Primeste epustuflante salutari din cauza mea, cel deconectat si reloaded!

  15. optimvs zice:

    N-o mai baga pe asta cu pupatorii de moaste, chiar n-ai nimic in comun cu indivizii care o promoveaza in mod interesat in spatiul public. Pana la urma credinta e o problema de optiune personala. Cat despre moaste, am eu in pregatire de multa vreme o poveste adevarata, recenta si perfect verificabila care o sa le provoace niscaiva ridicari din sprancene multor liber-cugetatori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s