Să curgă viața!…

După-amiază. Piața din centrul orașului. Trecători. Rumoare. Un contrabasist lung cât o prăjină face pe statuia vivantă. Pe caldarâm, un joben întors. O fetiță pune o monedă în căptușeala pălăriei, așa cum ar introduce banul într-un tonomat muzical. Gestul ei are efectul scontat: contrabasistul începe să tragă cu arcușul peste coarde. Instrumentul mormăie ceva sunete grave, urmând știma lui. Nimeni nu e atent încă, pentru că nimeni nu recunoaște melodia aia, doar așa, din mormăiala unui contrabas. Abia când intră doamna cu violoncelul, parcă-parcă…
Trecătorii contenesc plimbarea, devin atenți, parcă-parcă… Unii au înțeles și zâmbesc. Alții încă păstrează cutele nedumerii pe frunte.
Din clădirea Băncii se preling, în grupuri, suflătorii și cordarii. Violonista cu ochelari, între două vârste, iese cântând, deja. Ce semețe par femeile când țin capul rezemat pe umărul unei viori.
Piața surâde emoționată, amuzată, intimidată, uluită. Un copil îmbrăcat în roșu se cocoață pe stâlpul de iluminat și privește de-acolo cum se adună muzicanții cântând. Nu e nimeni atent, să-l dea jos și-i atâta pace-n aer!…
Vin și coriștii.
Bărbatul acela, nițel sauvage, cu ochelarii pe  creștet, care face uau , când orchestra atacă finalul. Și tipul brunet care dirijează involuntar, mai ceva ca dirijorul în tricou cu dungi orizontale. Și toți țâncii care dau din mâini pe metrica muzicii, aproape corect.
În sfârșit, e atâta bucurie când explodează vocile sopranelor, de-ai zice că Beethoven, însuși, intră în pub-ul de la colț și strigă: „Fac cinste la tot cartierul! Să curgă băutura!”

Nu. E atâta bucurie, ca și cum Beethoven ar face cinste la tot cartierul și ar striga, tare, de surd ce e: „SĂ CURGĂ VIAȚA!”

V-am povestit un flash mob pe care l-am urmărit de nenumărate ori, cu același nod în gât. Și mi s-a părut că ar fi nedrept să nu vă gâtui și pe voi umpic!

 

Acest articol a fost publicat în concert, copilărie, cronici, părerea mea, strict autentic, Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

92 de răspunsuri la Să curgă viața!…

  1. klaus zice:

    Uau! Mie sigur mi-ar fi dat lacrimile. Nici nu știu de ce naiba sunt atât de emotiv. De parcă chiar contează……..

  2. Cudi zice:

    Nu e prima oară când îl văd și iar mi-au dat lacrimile.

    • Da, Iosif! Patruzeci de sfinte scripturi plus poemul IF, al lui Kipling Rudyard, nu te fac să te simți atât de OM și atât de DUMNEZEIT!
      Cu asta, cred că deja pot zice că ți-am răspuns la comentariul tău, unde sperai că, dacă eu aș putea să devin o persoană crezătoare în Dumnezeu…

      • Iosif zice:

        De ce crezi ca „speram” ? Ai impresia ca fac prozelitism pe bloguri ? Ce as avea eu personal de câstigat,prin faptul ca tu ai fi „crezatoare”. Ori,probabil consideri ca Marian ma cunoaste când afirma ca as fi „pocait”. Eu i-am explicat si lui,ca sunt doar credincios evolutionist,si nimic mai mult,iar faptul ca am cercetat Scripturile,(si înca le cercetez) nu ma face cu nimic mai deosebit decât oricare dintre semenii mei.oameni rational-sentimetali cu aceleasi nevoi fizice,sufletesti si spirituale…

      • Ne vorbim de atâta vreme, Iosif, și abia acum înțeleg că mai avem ceva în comun!
        Credincios evoluționist.
        Aș putea să zic că you made my day, dar mi-ai salvat și noaptea! 🙂

      • Iosif zice:

        Nice too meet you ! 🙂

      • Nice to meet you, too, Iosif! La miezul nopții, plus 35 de minute, adică în mâinele devenit azi.

      • Iosif zice:

        „Si pentru a realiza lucruri mari nu trebuie doar sa actionam,ci sa si visam; nu doar sa planuim,ci sa si credem.” – Anatole France –
        Vise frumoase ! 🙂

      • Marian zice:

        @ Iosif „Pentru a realiza lucruri mari nu trebuie sa visam ci sa actionam , nu sa visam , nu sa planuim ci sa actionam ” -Guillame Apollinaire

      • Iosif zice:

        Merci,Mariane ! 🙂

  3. Elena zice:

    Da, emoționant, frumoasã și „Oda bucuriei” că doar nu degeaba a fost ales imnul Europei. Mai emoționant decât imnul României aș zice. Deci azi v-ați simțit mai mult cetățeni europeni decât români? 🙂

    • Elena, muzica Surdului surclasează geopolitica, globalizarea, europenizarea, naționalismul și exprimarea procentuală a profitului unei firme, citat de pe net.
      Surdul nu aude, dar le potrivește!
      Ai putea, măcar când vorbim de magnații muzicii omenirii, să nu mai trasezi granițe pe hărți inutile, cu creionul dermatograf?

  4. lstefan1 zice:

    Mi-a plăcut foarte mult! Nu mai vazusem clipul, l-am vazut și ascultat acum, de mai multe ori. M-a emoționat. Parcă eram acolo, printre ei.

    • Ei, asta cred eu că e secretul unui flash mob reușit: să-i faci și pe cei care doar îl urmăresc, pe net, să se simtă acolo și de-acolo.
      Mulțumesc pentru comentariu, lștefan1!

      Am scris postarea asta spre binele meu, și binele acesta, acum, în mod particular, nu poate să existe fără o reacție cât de mică, fie și un like.
      Așa că orice comentariu e, pentru mine, un regal.

  5. Lotus zice:

    Nimeni nu este atent încă, dar masa critică de gură-cască este deja prezentă; potențialul de atenție este satisfăcut, pentru că așa e regia. Copilul dirijează cu mâinile în momentul potrivit, audiența filmează cu telefoanele la orizontal, nu pe vertical, cum greșesc atât de des ai noștri, iar unuii au intrumentele la ei și se alătură orchestrei. Cu alte cuvinte, intrând de pe articol pe clip, am rămas dezamăgit.

    • Lotus, chiar eram curioasă cum vei gică-contra un flash mob reușit, într-o piață de orășel spaniol, cu Beethoven la butoane.
      Lotus, ești mai rudimentar decât Robocap, la afecte!
      Ceea ce nu e rău decât pentru tine. 🙂

      • Lotus zice:

        Nu știu ce este un flash mob. Eu m-am uitat până la jumătatea clipului și l-am oprit, pentru că o așa suită de clișeuri regizate n-am văzut de mult timp. Sau dacă nu, cel puțin mie asta mi-a transmis clipul. După aceea, am citit stupefiat comentariile voastre.

        Altfel, am dat like la articol, pentru că tu l-ai descris infinit mai bine decât este el.

      • Exact așa cum se scrie Robocop, Lotus, se scrie și clișee, pluralul de la clișeu. 🙂
        E noapte, suntem obosiți, ne mai lunecă degetele pe tastaură și se mai leagănă, a somn, creierii prin cap, nu? Sau nu?!
        Păi, tot pe net, unde e toată microbiologia, imunologia, epidemiologia și restul științelor pe repede înainte, e și definiția flash mob-ului, cu multiple exemplificări audio-video.

      • Lotus zice:

        Și se scrie robocop.

      • Lotus zice:

        Pana mea. Robocop, cu majusculă, dar cu cop la final.

      • Lotus zice:

        Clișeuri n-a fost typo, l-am scris din ignoranță. Mersi de atenționare.

      • Lotus, cred că între timp te-ai lămurit pe you tube ce e un flash mob.
        Firește, există scenariu și regie și pregătiri.
        În cazul de față, n-au fost lăsate la voia întâmplării:
        – un acordaj general al instrumentelor, înainte de prestație.
        – stabilirea ordinii intrărilor individuale sau în grupuri de instrumentiști, conform temelor principale din partitură.
        – stabilirea unei proporții corecte între partidele instrumentale, care să mențină același raport ca în orchestra mare. (16 viori, 8 viole – redus la 8 viori, 4 viole)
        – repetiție în spațiu deschis și teren plan, adică altfel decât în sala de concerte, ca să se adapteze la acustică proastă și cântat unul în ceafa altuia. Au compensat cu spațierea, care părea o adunare spontană.
        În rest, totul a fost real. Câteva camere au filmat totul, din unghiuri diferite. La montaj s-au făcut selecțiile: când un copil părea că dirijează „bine”, când insul din mulțime a făcut uau, când puștiul de pe stâlp și-a dus mâna a gură, când baba aia de condiție bună savura momentul ca pe întâlnirea cu Raiul…

        Dacă ai avut impresia că un piețar s-a alăturat orchestrei fiindcă avea o vioară sau un corn la el, e doar o iluzie. Nu au cântat decât profesioniștii.
        Mesajul f.m. e chiar acesta: fii drăguț cu semenii tăi, persoane banale și anonime, fiindcă, atunci când nu se înghesuie cu tine în metrou, pot fi capabili de minuni.
        În particular, un f.m. făcut de o orchestră profesionistă mai spune ceva: noi vă putem dărui o muzică la fel de frumoasă ca aia din sala de concert care costă bani mulți, pe gratis. Știți voi să primiți darul?

        Tu, Lotus, n-ai ști. Ai găsi mereu un clișeu, o făcătură, ceva de disecat…
        Dar nu asta mă pune pe gânduri, frate, ci faptul că n-ai vibrat la muzica aia. Ca și Elena. Elena admite că Beethoven e bun, păi, cum dracu să nu fie bun, dacă l-a ales până și comunitatea europeană, să-și facă imn din el?!

        Oameni buni și tineri care sunteți, întreb și eu, ca tot prostul bătrân: voi pe ce lume trăiți?

    • DoarF zice:

      Pe bune Lotus? Adica tu nu trolezi intentionat aici? Caci daca nu, iti recomand sa scoti naiba capul de sub piatra sub care stai ascuns.

  6. Cristina zice:

    Pe la noi pe la Toronto e un tip care canta la celo in statia de metrou. L-am ascultat si eu de cateva ori cand eram in trecere. Pe youtube calitatea inregistrarilor lui nu e asa buna, doar cand il asculti live iti dai seama ca e meserias.

  7. ketherius zice:

    Iaca un flash mob ceva mai balcanic, de la Ottawa Greek Festival:

    • Iosif zice:

      Ketherius,muzica de calitate are efecte vindecatoare,îmbunatateste imunitatea,reduce stresul si anxietatea si stimuleaza centrul cerebral al placerii.
      Se spune ca muzica clasica creste performantele intelectului si favorizeaza aparitia unei stari de ralaxare.
      Când ascultam muzica placuta,dopamina este eliberata în creier care raspunde la stimuli naturali de recompensare precum mâncarea sau sexul.
      Potrivit specialistilor,muzica preferata modifica undele cerebrale si frecventa cardiaca,în acelasi timp stimuleaza producerea de endorfine.
      Iata un mod superb de a manipula omenirea în sens pozitiv ! 🙂

      • Marian zice:

        @Iosif ” Iata un mod superb de a manipula omenirea în sens pozitiv ! ” Nu-ti aduce aminte de „Masina timpului ” a lui Wells ?

      • Iosif zice:

        Ba da Mariane,însa îl prefer pe Erich von Däniken cu „Amintiri despre viitor”,care are un suport obiectiv stiintific muuuult mai aproape de cunoasterea realitatii absolute…

    • sirtaki aș privi oricând, oriunde. 25% din sângele meu îl consideră ceva cunoscut.
      Spre ghinionul grecilor, un actor i-a întrecut.

  8. Mugur zice:

    Citindu-ți articolul, nici nu puteam să greșesc clipul, atât de bine și frumos l-ai descris. Îl mai văzusem în câteva rânduri, dar nu m-am putut abține să nu-l mai văd o dată si cu tine.
    Mulțumesc! 🙂

  9. Arlech zice:

    Toate flash mob-urile sunt frumoase. Pentru că toate ne duc, pentru câteva minute, într- lume mai bună, unde viaţa curge frumos şi unde ne lăsăm purtaţi pe undele ei savurând-o la unison. O lume fără vrajbă şi fără graniţe, în care ne ţinem cu toţii de mână.

    • Elena zice:

      Și de ce nu am putea face și din lumea reală una fărã vrajbã și fără granițe (acum sã sperãm cã nu zici asta pentru că îți plac negrii care emigreazã încoace) în care să te ții de mânã cu cine îți place?

      Pierre Rabhi într-una din mult apreciatele sale conferițe a zis o povestioarã cu tâlc:
      În pãdure a izbucnit un mare incendiu și toți fugeau din calea purjolului mai puțin o pasãre colibri care se ducea și lua apã în cioc și se întorcea sã o arunce în foc, și făcând mai multe astfel de drumuri o oprește un tattoo care o întreabă de ce face asta? Nu își dã ea oare seama că cele câteva picături de apă pe care le cară ea în cioculeț nu sunt suficiente ca să stingã focul?
      Pasãrea colibri i-a rãspuns:
      – Ba da, îmi dau seama cã nu sunt suficiente, dar eu îmi fac partea mea.

      Dacã fiecare ar contribui cu partea lui pentru o lume mai bunã, probabil că am avea o lume mai bună.

      • DoarF zice:

        Din vorbe e usor, dar nu vezi ca binele este vazut in mod diferit de anti/vaccinisti.

      • Arlech zice:

        Păi da, dar tu, santa Elena, nu-ţi faci partea ta. Ai ţinut să otrăveşti postarea asta cu micul tău comentariu răutăcios despre imnuri şi cetăţenie. Vrei pace, dar ai în tine sămânţă de război.

        Prin urmare, ciocul mic, cara mia, ca să nu te faci de ocară.

      • Elena zice:

        Arlech, ce cântă ăia în flash mob e simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven, Oda Bucuriei. Ce am zis de rău? Unde vezi tu sămânța războiului?
        Soarta unor vorbe depinde și de urechile care le ascultă, nu numai de gura care le rostește.
        https://europa.eu/european-union/about-eu/symbols/anthem_ro

      • Elena zice:

        DoarF, pentru tine vaccinul poate fi ceva bun care te protejeazã de boala x, dar pentru 1:10000 sau 1:1000000 din oameni (dupã datele lor care cu siguranță sunt mult subevaluate pentru a da bine și a le câștiga încrederea celor care plătesc pentru vaccin și celor care fac vaccinul) acel vaccin poate fi letal, sau îi poate cauza probleme grave de sãnãtate întrucât are reacții adverse la vaccin, asadar pentru acei oameni nu e bun. Poți tu sau poate vreun ales al țãri alege în numele lor? Dacã Dumnezeu ne respectã liberul arbitru, noi de ce vrem uneori sã decidem în locul altor oameni când nici mãcar nu avem certitudinea că le facem bine și oricum binele nu se face cu forța? E greu să gãsești soluții potrivite pentru o masă mare de oameni.
        Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altora și libertatea altora se terminã acolo unde începe libertatea mea. Chiar dacã nu ne/îmi convine uneori și din egoism și pentru binele nostru am vrea ca toți să-și asume riscul unui vaccin.

      • Elena, mi-am scremut creierii să găsesc ceva care să șteargă urgent atmosfera de rahat, de care pe care, de la subiectul cu vaccinurile. Tu chiar nu ești capabilă să asimilezi o informație, fiindcă ții prea mult la ce-ți puseseși tu în gând să răspunzi, indiferent de cursul discuției.
        Am pus flash mob-ul. Ai admis, în esență că Beethoven e destul de bun, altfel nu făceau ăștia imn comunitar din el, dar tu, tot mai ai de ros la un colț niște procente, niște rapoarte.
        Femeie, dă-ți jos de pe coatele creierului mânecuțele negre de funcționar! Măcar de dragul muzicii bune, dacă de altceva nu!
        Ce zici tu, de fapt? Că indiferent cine cântă, cum cântă, ce se cântă, tu vrei să ai liber arbitru la de ce te îmbolnăvești și cum te tratezi, cu Dr. Google.
        Bagă, fato! Arată că ai personalitate! Eventuale lacune, completează-le din articole pe teme medicale din WOW! și CLICK. Nu uita AS-ul! Cartea de căpătâi a tuturor vindecătorilor prin transă, magneți, pietre albe de râu, stingeri de cărbuni încinși în apă ne-ncepută.
        Și, dacă tot știi că libertatea ta se termină unde începe a altora, nu mai gherăi discret, să împingi granița ta mai încolo! 🙂

      • Arlech zice:

        1. Renata ţi-a spus deja care-i buba-n comentariul tău, Elena.
        2. Dacă ţii să facem pace, nu-mi mai băga sub nas comentarii în care te dai rotundă. Se vede cu ochiul liber că nu eşti. O ştii pe-aia cu „pătratu’ când se-nvârte face ţaca-ţaca”? Tu ţăcăni de la o poştă. Sau ţăcăneşti – dacă-ţi place mai mult cum sună.

      • Elena zice:

        Arlech, ție nu îți place stilul meu de a fi iar eu nu am de gând sã mă schimb pentru a-ți face ție pe plac sau a-ți îndeplini ție dorințele, cel mai simplu pentru amândoi ar fi să încercãm să ne acceptăm așa sau măcar să ne tolerăm la limita decenței. Eu îți voi tolera ție limbajul de cocălar manelist gen „ciocul mic”, „nu o mai face pe-a proasta”, „tăcãnitã” , „gâscã”, etc pentru cã știu cã așa ești obișnuit și e greu să te schimbi peste noapte, și tu îmi vei tolera mie modul meu a mă manifesta în scris pentru că asta e, asta sunt, nu e musai să mă placi.
        Putem sã păstrãm astfel pacea în regatul virtual. 🙂
        O searã minunatã!

      • Arlech zice:

        Nu ţi-am cerut să te schimbi, drăgălaşo. (Nici nu te cred în stare, că, vorba aia, „pielea rea şi răpănoasă…” – caută continuarea în http://biblior.net/amintiri-din-copilarie/ii.html?page=2.)
        Ţi-am cerut doar să nu-mi mai serveşti mie comentarii în care-o faci pe deşteapta. Ignoră-mă şi te ignor, cum ţi-am promis ieri. Dacă vrei pace între noi.

      • Elena zice:

        Prin modul în care mi te-ai adresat mi-ai creat stări de disconfort, m-ai jignit și m-ai făcut să mă simt aiurea, prin atitudine nici nu mai zic, deși poate asta ai urmãrit. Nu ai reușit să-mi trezești decât stări negative și să înțeleg că între noi există o prãpastie imensã, că avem concepții total diferite și cã eu nu agreez deloc felul tãu de a fi, răutatea pe care o transmiți prin modul în care reacționezi. Ai intervenit în discuții unde nu mã adresasem ție și ai căutat sã mã umilești prin ce mi-ai zis, de parcã te hrănești cu acest lucru. Cu toate că bănuiesc cã acesta e modul tău „cenzurat” de a te manifesta public.
        Ieri, când am încercat sã clarific situația cu tine, mi-ai promis cã nici mãcar nu mã vei mai citi dar se pare că nu ți-ai putut refuza plăcerea de a mã mai jigni de câteva ori.
        Violența nu va aduce niciodatã nimic bun, decât rãzbunare, revoltã, ură, evadare, tristețe, durere, lacrimi, rãni fizice dar și sufletești, etc. Iubirea, acceptarea, răbdarea, explicațiile raționale, comprehensibile, printr-o bunã comunicare, bunãtatea, onestitatea, exemplul bun, sunt arme mult mai eficiente când țintești o schimbare de la cineva, dar întotdeauna trebuie să fii pregătit,ă sã nu o primești și să îi respecți alegerile celuilalt chiar dacă acest lucru te va forța pe tine să stabilești noi limite sau să faci schimbări. De aceea indicat ar fi să nu acceptăm relații personale de la oamenii pe care nu le admirăm calitãțile mai mult decât le tolerãm defectele, pentru cã a intra într-o relație cu o persoană pe care vrei din start sã o schimbi și care în viziunea ta are defecte intolerabile sau foarte greu de tolerat e o prostie.
        Te compãtimesc totuși, dincolo de revolta ta din cuvinte, dincolo de rãutatea pe care o transmiți (cu citatele lui Creangã și jigniri), simt o suferințã, lipsuri sufletești, rãtăcire, lipsa iubirii. Nu am nimic cu tine și chiar te rog din inimã să mã ignori total. Caută compania oamenilor care te inspirã să fii bun și nu-mi mai citi pãrerile dacã te supãrã intr-atât.
        „Dacã vrei să vezi cât de civilizată e cultura unora, uită-te la modul în care-și trateazã femeile” Bacha Khan

      • Arlech zice:

        Femeie (dacă femeie eşti), zău că nu te înţeleg! Ţi-am acceptat ieri oferta de pace, ţi-am promis c-o să te ignor. Iar azi mi-ai văzut comentariul şi ai sărit în borşul meu ca să-mi dai lecţii, în stilul tăi de mironosiţă: „Şi de ce n-am putea face… bla-bla-bla.” Nu ţi se pare că ţi-ai căutat-o cu lumânarea?
        Aşa că n-o mai face aici pe victima!

        Şi apropo de „lipsuri sufletești, rãtăcire, lipsa iubirii”, n-ai şi tu o viaţă a ta, offline? Trăieşte-ţi-o, nu ţi-o mai irosi poluând bloguri cu comentarii kilometrice în care baţi apa-n piuă – de obicei pe lângă subiect.

      • Elena zice:

        Arlech, ai replica unui vasluian care tocmai și-a bătut consoarta și zice justificativ:”și-a cãutat-o cu lumânarea”. Halal scuză. Eu azi te-am căutat pe pace, după „armistițiul” de ieri, și nu cum mã cautai tu cu jigniri, contraziceri, insulte, ci așa cum am crezut eu cã ar fi frumos. Cu siguranță cã ceea ce consider eu frumos nu se pliază pe necesitățile și gusturile tale.
        Același lucru aș putea să te întreb si eu pe tine, oricum, nu e blogul tãu. Nu vreau sã mai prelungesc chinul așa că acesta e ultimul mesaj către tine.

      • Arlech zice:

        M-ai căutat, aşa cum ai crezut TU că ar fi frumos, după ce ţi-am promis că-mi dau silinţa să te ignor!!! 😆
        Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Sau viceversa. Dar tot ce spune un… om ca tine nu merită decât… acest răspuns.

  10. Marian zice:

    Majoritatea , daca nu chiar toate flashmob-urilor au deja o regie , au deja ore de studiu in spatele lor insa…daca cineva poate spune ca figura facuta de acea fetitza a fost regie….Lotus se insala si regret ca spun asta . Urmaresc de multa vreme aceste flashmob-uri { stiai ca si-n Romania au avut loc asemena manifestari ? } si sunt un fan al lor in sensul ca , le urmaresc cu placere . Am vazut unul unde , un homelles s-a asezat la un pian si…a cantat ca insusi Dumnezeu iar aia de-acolo au facut pe dracu in patru sa afle identitatea aluia caci , si acolo erau destui insi ce spuneau ca , totul a fost regizat . L-au gasit pe tip si…s-a dovedit ca , n-a fost nici o regie in spatele lui si-n plus , omul era cu adevarat ….homelles iar dupa asta , in mod evident viata sa s-o fi schimbat probabil in bine . Te-a entuziasmat ” Oda bucuriei „, sa-l vezi pe ala unde este interpretat Nabuco…mori si invii !

    • Marian, l-am văzut și pe acela. Mi-a plăcut. Au făcut și cântăreții unul, în amintirea Laurei Stoica, pe Lipscani, cred. Dar nu vezi reacția publicului fiindcă nu prea există. Au ales o oră când era cam pustiu centrul vechi. Și atunci au ales să filmeze cu cadre strânse, ca să nu se vadă decât cântăreții. Dar n-a fost rău nici ăla!

      • Marian zice:

        Ai dreptate stimata Renata deoarece , la altii…parca CURGE VIATA ALTFEL , PARCA SE BUCURA ALTFEL DE VIATA spre deosebire de noi romanii . Pentru a te cita : ” Tomescu a strans cat pentru o masa copioasa la impinge tava ” …. de parca ala avea nevoie d e firfiricii cuiva 😡 . Bine ca nu s-a prins nimeni ca avea un Stradivarius ca…. mai puneam de un breakin news la Realitatea TV ! In alte tari , oamenii se comporta altfel { am vazut desfasurarea unui flash mob in La Valetta , Malta } , chiar se bucura sincer de aceasta intalnire cu frumusetea spontana a unui spectacol ad hoc de bun gust . Oare de ce ? Nu cumva deoarece sant unii ce ne vor neaaparat , ” pe coate si pe genunchi ” dupa cum ai titrat dumneata in precedenta postare , iar romanii in majoritatea lor , adopta aceasta pozitie conform dorintelor alora de dragul…cutumelor ? Fireste nu doar dorintele cuiva conteaza , conteaza si dragostea pentru frumos , pentru actul cultural , dragoste si apreciere ce lipseste majoritatii concetatenilor nostri . De altfel…adu-ti rogu-te aminte de primul concert { nu ca la al doilea s-ar fi schimbat cu prea mult atitudinea publicului } sustinut de Andre Rieu la Bucuresti . A fost inca o pata rusinoasa peste numeroasele alte pete de care-i ” mandru ” poporul asta de milogi . Fireste , asta a fost doar parerea mea dar pot fi subiectiv deoarece , imi place muzica d e calitate iar Andre Rieu…ei bine sunt un fan al sau si-a sa ” Johann Strauss Orchestra ” . Respect …. si-o sambata cat mai placuta in continuare !

      • Marian, mă opresc la ce ai scris cu majuscule: CURGE VIATA ALTFEL, PARCA SE BUCURA ALTFEL DE VIATA …
        Este exact ce simt și eu. Numai urmașii dacilor își trăiesc viețile cu pe o încruntare principială, de adulți.

  11. Lotus zice:

    Renata, reiau aici dialogul. Nu am căutat ce înseamnă flash moburile, că nu eram neapărat interesat de ele, dar cred că am înțeles în mare, din ce mi-ai explicat acum. Totuși, uite ceva ce bate de la distanță orice flash mob trecut, prezent sau viitor:

    • Da, frumos. Cică taică-su a rugat-o să danseze atunci și a filmat-o.
      Aș putea să zic și eu că „nu m-a dat pe spate”, dar e limpede că în picioarele goale, pe dalele străzii, e greu să-ți arăți virtuozitatea.
      Cum acel film a fost postat pe rețele de socializare de tatăl ei, scopul a fost mai mult de a-i face imagine balerinei și mai puțin de a bucura, surprinde trecătorii.
      Deci nu e un flash mob.

      • Marian zice:

        Mai mult decat corect ! Flash mob insemneaza o pregatire initiala , insemneaza o regie foarte precisa . Imaginile din videoclipul respectiv nu se pot incadra la aceasta categorie . Bine ca n-a aparut vreun „carabush ” ca-i salta pe toti ! Nu de alta dar , Politia la macaronari , este lipsita de simtul umorului .

      • Lotus zice:

        Nu știu ce notă ar fi luat la un concurs cu acest dans. Mie mi-a plăcut, am fost cucerit de partea artistică. Dar mai presus de asta mi-a plăcut faptul că s-a expus. Sigur că nu este un flash mob, deoarece nu a fost ceva regizat, nu au existat mai multe camere, a fost un moment spontan, în care fata și-a dat jos orice inhibiții și s-a expus public, dansând pe stradă, așa cum era îmbrăcată, în fața oamenilor, pe ritmurile acelui violonist, fără o pregătire prealabilă (nu e pleonasm asta?). Superb!

        După ce am văzut și jumătate din flash mobul postat de Ketherius, mi-am zis că de acum o să evit clipurile care au „flash mob” în titlu. Păcat de muzica aia frumoasă, din Zorba Grecul.

  12. Lotus zice:

    Mie clipul postat de tine nu mi-a plăcut. L-am oprit pe la jumătate. Mi-a dat impresia unei regii ieftine de Hollywood. Prea clișeic, prea perfect, dacă perfecțiunea ar suporta grade de comparație, prea țipător.

    Nu știu dacă clipul de mai jos se califică la flash moburi, dar îmi place:

    • Da, mi-a plăcut foarte mult… Over the Rainbow la metrou. Am ezitat între a-l pune pe acesta sau pe cel cu Beethoven.
      „Al meu” e mai aerisit. Știi, mie nu-mi place în metrou. Nițel claustrofobă.

      • Lotus zice:

        Dar observi că și ăsta are o diferență fundamentală față de al tău, și anume că, în afară de pregătirea lor inițială și anunțul făcut călătorilor, nu are nimic regizat? Momentul este construit cu participarea publicului, care primește versurile pe foi. Iese ceva oarecum spontan, nu un film cu un scenariu urmat la milimetru, la care tu ești doar spectator. A, de fapt mai are o diferență: faptul că nu există „flash mob” în titlu.

      • Lotus, n-aș vrea să te dezamăgesc, dar printarea versurilor și împărțirea lor nu e spontană, e din regie. Și nu-i exclus ca, o parte din călătorii care au primit textul să fi fost „de-ai lor”, sub acoperire. 🙂
        E puțin probabil ca, într-un vagon de tren/metrou să găsești atâția inși cu ureche muzicală, care știu să împartă silabele textului cum se cuvine, pe muzică, la prima vedere, fără repetiție, și toți capabilii să nu fie timizi și să evite să se dea în spectacol de față cu necunoscuți și, mai rău, cu profesioniști.
        Ai fost la cor, la școală?
        La mine, corul era materie de specialitate. Un cântec nou se repeta pe partide de voci, cu textul scris sub muzică, gata despărțit în silabe, sub fiecare notă. Trei – patru repetiții pentru o singură voce și abia după aia hop, în sala mare, bași, baritoni, tenori, altiste, soprane, grămadă, dar tot cu știma sub nas și cu textul gata împărțit în silabe sub fiecare sunet. Prima „punere în comun”, tutti, cum se zice, ieșea o catastrofă.
        Departe de mine gândul că aș vrea să te ofensez, Lotus, dar tu dai verdicte intuitive. Habar n-ai câte sute de ore de muncă de ocnaș prestează un gurist profesionist ca să-i iasă ceva care gâdilă frumos publicul la ureche și-i lasă impresia că a fost spontan, la prima fredonare, din talent. Habar n-ai câte trucuri și tehnici se folosesc ca să nu cânți fals pe două voci, dar ești gata să crezi că trenul Curcubeului era plin de talentați geniali, fără trac, cu auz absolut, care făceau vocalize în gând, în drum spre serviciu.
        Sunt sigură că ai participat, măcar o dată, la ziua unui prieten unde invitații cântă mulți-ani-trăiască la apariția tortului. Ai văzut cum sună? Tortură auditivă! Exact aceeași oameni, statistic, umpleau trenul în dimineața cu pricina.

      • Lotus zice:

        Renata, eu nu i-am auzit cântând decât pe câțiva (clar). Cel mai tare cântau cei doi care făcuseră „regia” – și pot trăi cu regia asta, evident că dacă nu pornești la drum cu o idee, n-ai nici un clip. Ideea e să lași un spațiu pentru neprevăzut. Revenind, cei doi cântau, câțiva se mai auzeau din cânt în când, restul mai mult îngânau sau cântau sporadic. Vreo două-trei tipe chicoteau. Și aia era regie?

        Nu, n-am fost la cor. Și pentru că n-am fost la cor, nu mi-ar fi fost frică să cânt și eu, în public, versurile unei piese arhicunoscută, pe care le am în fața mea. Și poate că nici ceilalți pasageri n-au fost la cor. 🙂 În orice caz, dacă a fost regie, mi-au servit-o într-un mod care m-a făcut să uit de scenariu, să nu-mi dau seama de el, să trăiesc povestea fără să am acel iz de contrafăcut, exact ca un film foarte bun și spre deosebire de flash moburile văzute la voi. 😉

      • Lotus, cu cât o manifestare (artistică) pare mai spontană și mai ad libitum, cu atât a fost lucrată și cizelată mai atent.
        Pentru ca o sală cu 200 de spectatori să râdă în hohote sau să plângă în hohote sau să uite realitatea de dincolo de intrarea în teatru timp de două ore, e nevoie ca cei 2-15 actori care joacă atât de firesc încât firescul să pară făcătură, să fi muncit minimum 600 de ore.
        Nu mă aștept să iei de bun ce zic, vei găsi un „colțunaș” de care să te agăți ca să vrei să-mi demonstrezi că n-am dreptate.
        Problema ta e că ești om de eprubetă, cultură mozaic. Pentru tine, muzica lui Beethoven e oarecum mișto (deși nu te dă pe spate), fiindcă e fredonabilă nițel după ce ai ascultat-o. Un citat din Topârceanu te surprinde plăcut, adică nu că chiar nu știai că există poetul, auziseși de el, dar uite, acum ai descoperit că scrie „haios”.
        Ai un stil de a lua totul la futu-i mă-sa, cu nonșalanța și siguranța de care numai oamenii din bula lor sunt capabili, că lași interlocutorii fără replică. Dar nu în sensul favorabil ție.

        p.s.: Te rog, pe viitor, când scrii texte pe blog pornind de la ce a comentat unul și altul, pe mine să mă ocolești. Sau să-mi ceri permisiunea înainte de-a posta. Nu-mi place să fiu scoasă din context, nici dintr-o postare pe blog și nici dintr-un comentariu/răspuns ulterior.
        Ține-ți blogul cu ce-ți trece ȚIE prin cap, nu mai folosi ce zic alții drept pretext de articol și cârjă la lipsa de idei.

      • Lotus zice:

        Renata:

        1. Eu zic că experimentul din metrou a avut un grad de spontaneitate mult mai mare decât flash mobul prezentat de tine. Tu zici că a fost și ăla regizat. Îmi pare că ți-a scăpat o replică de mai sus. Dacă a fost regizat, foarte bine – înseamnă că a fost regizat într-un mod magistral, în așa fel încât mie nu mi-a creat senzația de făcătură pe care mi-a creat-o flash mobul prezentat de tine. I can live with that. Așadar, dă-mi ceva spontan sau dă-mi și ceva regizat, dar atât de bine regizat încât să nu opresc clipul la jumătate. Deci, din punctul meu de vedere, fie clipul din metrou a fost spontan, fie a fost mult mai bine regizat decât al tău, în așa fel încât mi-a plăcut. Asta-i ceea ce cer de la un clip.

        2. Una din sursele principale de inspirație pentru articolele de pe blogul meu o constituie ce zic alții. Inițial am vrut să-ți las comentariul acela ție, dar mi-am dat seama că e prea lung și că este material pentru un articol de sine stătător, deoarece sunt câteva idei interesante acolo și probabil există mai multă lume care gândește ca tine. Așa că ar fi păcat să se piardă acele idei la subsol, în comentarii.

        Nu știu de ce zici că te-am scos din context. Care context? Cu ce nu ești de acord din ce am scris? Ți-am dat dreptate la articol. Așa e, e o ipocrizie să predici una și să faci alta. Nu ți-am dat dreptate la acel comentariu, în care propui ca preoții atei sau homosexuali să recunoască că sunt atei sau homosexuali. În felul ăsta s-ar pune într-o situație imposibilă și ar continua să rămână ipocriți, deoarece ar practica o meserie de vocație, în care nu mai cred. Și dacă tu poți trăi cu un astfel de preot (asta e completare la ce am scris în articol), atunci credincioșii care merg la biserică din convingere nu pot, ei au nevoie de un popă autentic, nu de un farsor, care admite că nu crede în Dumnezeu.

        Mai departe, nu i-am dat dreptate lui Vero, care zice că toți preoții sunt ipocriți. Nu toți sunt. Putem discuta procente, dar nu putem afirma că toți sunt. Eu am cunoscut un preot dedicat trup și suflet ca să zic așa slujirii Domnului. Probabil și tu cunoști și sunt convins că și alții cunosc.

        3. Atât timp cât emiți o idee în spațiul public, așteaptă-te să fii comentată, preluată, aprobată sau criticată. Dacă cineva a emis o opinie în spațiul public (în care spațiu regăsim și blogurile), este absurd să aibă pretenția ca cei care l-au auzit să nu discute în grupul lor public de prieteni (alte bloguri) despre ce-a zis el. Cum vine asta? Tu nu te inspiri deseori din diverse declarații publice ale unora și altora? Ei, și scrierile tale de pe blog sunt chestii publice, din care alții se pot inspira. Nu cred că m-ai tras de mânecă să-mi spui o chestie intimă, personală, pe care apoi s-o dau în vileag pe blog. Tot ce-am comentat se referă la luări de poziție publice, asumate, vizibile și acum, în articolele sau comentariile tale, de la tine sau alții. Sau ale altora.

        Renato, eu nu te comentez ca să te înjur sau ca să te perii. Eu te folosesc drept pretext pentru a dezvolta o idee. Iar ideile mi le iau de unde-mi vine inspirația. Se face că în ultima vreme citesc mai des blogul tău și al lui Cudi, și că aceste bloguri sunt bloguri autentice, unde adică se discută opinii, și deci îmi vin foarte multe idei plecân de la textele găsite la voi. Dar asta ce are a face?

        Asta ai văzut tu în ultimul meu artico, că eu o scuip pe Renata? Nu că deschid o linie de dialog pe subiectul ipocriziei preoților? Tu nu poți suporta decât pe cineva care gândește ca tine? Dacă eu spun că nu sunt de acord cu ce ai spus în cutare loc, înseamnă că te-am înjurat? Sunteți fenomenali! Eu m-aș bucura să mă iei la puricat și să-mi comentezi sau critici ideile din articole – atât timp cât o faci așa cum o fac și eu, nu cu pe coate și genunchi.

        Geez!

      • Da, aici ai dreptate: cum emiți o idee în spațiul public, ea poate fi interpretată, judecată, folosită, siluită, în orice mod. Presa e școala acestei mecanici…
        În rest, pentru prima dată, nu mai dau curs dialogului pe care l-ar presupune punctele 1, 2, 3 din răspunsul tău.
        Nu mă ridic la gradul acesta de suficiență. Aș putea, dar nu simt nevoia.

      • Lotus zice:

        Serios, chiar te rog să iei ce idei vrei de pe blogurile mele și să le critici sau să le contești, la tine pe blog. Eu o să mă bucur. Și dacă o să cred că m-ai scos din context, o să comentez asta la textul tău. Și dacă n-o să fiu de acord cu el, o să precizez unde și de ce nu sunt de acord. Nu asta e esența unui dialog? Nu asta facem și la tine pe blog? nu în asta constă o discuție logică, bazată pe argumente, cu puncte de vedere diferite? Dacă ți-aș fi comentat la tine pe blog, n-aș mai fi scos din context, sau cum?

        Tu, bag sama, vrei ca toate dialogurile inițiate de tine să aibă loc pe blogul tău. Totuși… de aia am blog, ca să pot comenta și acolo.

      • Lotus zice:

        Unde ți-am siluit ideea, Renata? Am descris contextul articolului. Am pus link spre el. Am scris, într-un paragraf, de ce consider eu că ai dreptate în articol și am plusat: nu doar că respectivul este numit în mod eronat Sfinția Sa, dar toți preoții sunt numiți eronat astfel. După aceea, am preluat mai mult de jumătate din acel comentariu al tău, cu copy/paste, fără să schimb nici un cuvânt, și l-am comentat. Poate nu ești de acord cu interpretarea mea, cu modul în care văd eu lucrurile, asta înțeleg, dar să zici că-ți siluiesc textul este deplasat. În felul ăsta, orice politician, primar sau reporter pe care l-ai comentat vreodată la tine, indiferent că ai fost sau nu de acord cu el, ar putea să-ți spună că i-ai siluit ideea. I-ai comentat-o așa cum te-ai priceput tu, în funcție de cum te poziționezi tu pe tema respectivă, nu? Asta se numește siluire?

        Te joci cu cuvintele și de data asta chiar n-ai dreptate. Plus că pari să trăiești în urmă cu 20 de ani, când libertatea de expresie era îngrădită. Nu e prima dată când îți zic. Nu te mai supăra pe chestii care țin de net.

      • Lotus zice:

        De fapt, în urmă cu 30 de ani, nu cu 20.

  13. Lotus zice:

    Îmi mai place seria Where the Hell is Matt. Clipul din 2012:

  14. Lotus zice:

    Și nu-i adevărat că nu vibrez la muzica clasică. Dar nu la toată. Vibrez, de exemplu, la asta:

  15. Lotus zice:

    Și la asta, deși nu știu dacă e o piesă clasică sau o parte din coloana sonoră a unui film:

  16. Lotus zice:

    Îmi plac și piese mai dinamice, ca Hungarian Dance nr. 5:

  17. Lotus zice:

    sau mai grave, ca O Fortuna

  18. Lotus zice:

    Piesa aia de Beethoven e cam ca Toccata lui Bach. Ok, merge, are ritm și o fredonezi un timp după, dar nu mă dă pe spate.

    • Care dintre ele? Bach are atâtea Toccate și Fugi…
      Între Bach și Beethoven – nicio asemănare, zău! Cu excepția geniului și sexului, niciuna. Nu e vreo nenorocire că nu-ți place muzica lui Beethoven. Straniu sună modul în care o caracterizezi și te raportezi la ea. Parcă ai vorbi despre o mașină. Sau despre o femeie. 🙂

      • Lotus zice:

        La cea din clipul de mai jos mă refer. De fapt, piesa asta cred că e puțin mai frumoasă decât a lui Beethoven, care-i mai de voie bună așa, mai socială. Ambele sunt frumoase, evident, dar nu sunt genul de piese pe care ți le-aș lista în topul preferințelor. Zorba Grecul, a lui Ketherius, îmi place mai mult – și tot am oprit clipul la jumătate! Dă-mi ceva real, nu-mi da regie. Surprinde un moment spontan, nu-l prelucra tu în cele mai mici detalii. Lasă un spațiu pentru ca lucrurile să se întâmple. De exemplu, dacă piesa are nevoie de un violonist și un chitarist, trimite un singur artist cu o vioară și pune în fața lui două chitare, și vezi ce iese! Poate cineva din public știe cânta la chitară și îl completează. Nu regiza totul!

    • Marian zice:

      @ Lotus Ce faci stimabile , al acuzi pe Beethoven de …plagiat ? 😕 😕 😕 Glumesc fireste , nu te supara pe mine .

  19. opantazi zice:

    Renata, m-am emotionat de doua ori – o data cand te-am citit si apoi cand am vazut clipul si am realizat ca deja vazusem si auzisem totul citindu-te…
    Uite si unul dintre flashmoburile mele preferate. Ador faptul ca cei din metrou nu anticipeaza momentul. 🙂

    • Superb! M-am uitat de vreo patru ori, până m-am convins că și aia care „îl ajută” pe unul dintre cântăreți cu un bănuț e, și ea, coristă și nu doar fo proastă cu suflet bun. 🙂

    • Ție, Oana, ca profesionist al scrisului, mă mărturisesc: am pus clipul în buclă, am notat pe hârtie momentele la care vreau să mă refer… Tot o regie am folosit și eu!
      Odată, când mă certam cu editorul, la o bere, pe două paragrafe, am urlat la el: Băi, tu ai impresia că scrisul e ușor? Că e ca și cum ai trage pe nas? Nu, frate, e ocnă!
      A râs. Și a zis că de-aia îi plac.

      • opantazi zice:

        Renata dragă, de multe ori am zis chestia asta, dar acum am și ocazia să exemplific – unii fac școli de specialitate pentru asta (cei mai mulți, degeaba), în timp ce alții se nasc cu scrisul în sânge, așa, ca tine. 😊 Am pariat întotdeauna pe a doua categorie.
        Secretul e să faci să pară totul firesc, iar ție îți iese perfect. Regie? Ce regie?! 😉

      • Întâmplare. Fără regie…

  20. Pingback: Al dvs scrib – Quo Dixit

  21. Pingback: Drept la replică: Beethoven – Quodixit

  22. Griska zice:

    Nu e flashmob, da’ e pentru Mili:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s