N-ai Carte, n-ai Parte sau Manualul de Nai.

Blondul din fotografie nu e cangurul Ilie, cum haios ar zice tăticul lui Apolodor, ci MiniStruțul Învățământului. Care scrie genunche, la singural, pentru că, la plural, e căpșune. Cel puțin așa cred, că ăsta a fost raționamentul.

Ei, după ce s-a făcut bine la genunche, dumnealui s-a gândit să mai revoluționeze ceva în școala românească, așa cum au făcut și predecesorii, ăia care au apucat să se țină-n șaua ministerului mai mult de o lună-două. Drept urmare, la toamnă, vor apărea (sau vor apare, ca să fiu mai pe-nțelesul prietenilor domniei sale pe „fesbuc”) încă două manuale: de sport și de dirigenție.

Dacă utilitatea manualului de alergat, respirat și jucat mingea era limpede ca braga, cea a cărții de dirigenție a necesitat explicații ample din partea Menestrelului:
„ Ce va conține acest manual? Haideți să vedem că este și pe suport electronic. Pe manuale.edu.ro. toate aceste manuale vor fi pe suport electronic și să ne întrebăm dacă, unu, un profesor care ajunge să predea educație fizică și sport sau un diriginte care ajunge să fie la consiliere și orientare, care, prin lege, nu trebuie să aibă modulul pedagogic pentru a intra în învățământ, el poate termina o facultate, dă examen, intră în învățământ și în trei ani de zile își face modulul pedagogic. Poate acel absolvent de facultate, din primul an, să predea și educație fizică și sport metodic și consilierea și dezvoltarea personală? ”

Ce vreți mai simplu de-atât? Nu că le zice bine? Cât de prost să fii, să nu fi înțeles din prima la ce-i bună cartea de dirigenție?!
Eu aștept cu nerăbdare ca, în 2018, tot pe vremea asta, să apară „Manualul de tras apa la veceu”, pentru uzul școlarilor din mediul rural. Ca să învețe și ei, măcar teoretic…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, epoca de piatră, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană, părerea mea, strict autentic, ştiri de neştiut și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

84 de răspunsuri la N-ai Carte, n-ai Parte sau Manualul de Nai.

  1. Cârcotaşu zice:

    Ei, asta mai lipsea, să le dai idei! 🙂

    • Cârco, nu mi se pare o idee rea să scoți un manual de civilizație. Poate copiii aceia vor ajunge să și-o dorească.

      • Cârcotaşu zice:

        Codul bunelor maniere există, da’ nu face parte din programă, iar la librărie, când există, nu prea se înghesuie nimeni să-l cumpere, aşa că ideea n-ar fi proastă da’ nu se poate că nici profesorii nu l-au citit. 😦

  2. Lotus zice:

    Într-o anumită perioadă din clasa a noua, profa’ de Logică absenta de la propriile ore. Dar era tipă de gașcă, ne anunța dinainte că nu vine. „Oricum, voi sunteți la matematică, nu vă trebuie vouă logica!”, ne spunea ea. Parafrazând-o, Liviu Pop e profesor de matematică, nu-i trebuie lui Limba Română.

    Într-o notă mai serioasă, cred că fiecare dintre noi are un țel, aspiră la ceva, uneori inconștient. Domnul Pop nu știe scrie corect, cel puțin unele cuvinte. Iar el în sinea lui știe că nu știe scrie. Și orice om o să-ți răspundă, la un test grilă, că scrisul și Limba Română le înveți din cărți, nu din bătut mingea. Probabil, peste ani și ani, când o să-l întrebe cineva care a fost cea mai mare realizare a lui ca ministru, Liviu Pop o să menționeze în mod cât se poate de sincer manualele de Dirigenție și Educație Fizică.

    • Lotus, absențele profei de Logică te-au marcat! 🙂
      În aceeași notă serioasă: ai fi uimit să afli câți oameni care stăpânesc mulțumitor spre foarte bine limba română scriu cu DEX-ul deschis. Nu, domnul Pop nu știe că nu stăpânește limba maternă. Altminteri, s-ar fi uitat în DEX după „genunchi”. Eventuala scuză că folosește un regionalism (e născut în Maramu) nu stă în picioare: cred că pe-acolo am auzit „jănunți” pentru „genunchi”.

      • Lotus zice:

        De ce să fiu uimit? Eu, de exemplu, intru pe dexonline extrem de des. Cred că toți cei care stăpânesc mulțumitor limba română, aspiră să o folosească cât mai bine și au la dispoziție un instrument atât de puternic și facil cum este dexonline, îl folosesc cu regularitate. Dar primele două condiții îl caracterizează oare și pe domnul nostru? Eu nu cred.

        După cum ziceam, un elev de nota 5 va fi conștient, undeva în străfundurile ființei lui, că este de nota 5 și nu de nota 10, știind totodată că, în loc să stea cu burta pe carte, a bătut mingea în fiecare zi. Ajuns la maturitate, el nu va încerca să facă ceea ce încearcă să facă un elev de nota 8 sau 9, adică să se autoperfecționeze, învățând sensuri și cuvinte noi, din dexonline. Așa ceva este prea mult pentru el, lupta cu cartea deja a fost pierdută. Dar ce să facă, astfel încât generațiile noi să n-o piardă și ele? Poate că soluția la neștiință îmbracă, în mintea lui, forma unor cărți. Cărți pe care el le-a detestat. Cât mai multe cărți, inclusiv la materii ca dirigenția sau sportul.

        Nu știu, zic și eu, un posibil mecanism psihologic. O posibilă expicație pentru ce l-a mânat în lupta asta.

      • Niște edituri și niște „autori” trag targa pe uscat anul acesta și, cum nu e rost de înlocuit manuale existente, că nu s-a schimbat programa, asta cu născocit manuale și pentru disciplinele care n-au nevoie de manual e o soluție.
        Deși, parcă trebuia reparat nu știu ce manual de istorie în care, pe harta Europei, România are ca drapel invențiunea aia bleu, secuiască.

      • Lotus zice:

        Asta-i altceva. Da, asta se poate. Cât despre manualul ăla de istorie, recunosc umil că nu-s în temă.

  3. Cârcotaşu zice:

    Păi parcă ieri „citişi” pe blogul tău ceva regionalisme olteneşti, folosite ca dracu! 🙂 Or genunche prea-i regionalism ci mai degrabă arhaism şi e formă acceptată de DEX! 🙂

  4. Cârcotaşu zice:

    Erată: nu prea-i regionalism ci…

  5. Iosif zice:

    „…pentru ca,în Numele lui Isus sa se plece orice genunchi al celor din ceruri de pe pamânt si de sub pamânt.”https://biblia.resursecrestine.ro/filipeni/2#verset-10

    • Ei, uite că și Biblia folosește genunchi. Adică traducătorul și editorul ei în limba română folosesc.

      • Iosif zice:

        Da,si când te gândesti ca Biblia ascunde în ea toate secretele creatiei Universului si al genomului,uman ascuns în molecula de ADN,unde se afla si gena imortalitatii,pe care putini oameni de pe Terra au aflat-o.

      • Gena mortalității… Adică scrie undeva, în genom, când dăm colțul? Sper să nu progreseze genetica atât de mult, cel puțin nu pe timpul vieților noastre. 🙂

      • Iosif zice:

        „Slava lui Dumnezeu sta în ascunderea lucrurilor,dar slava împaratiolor sta în cercetarea lucrurilor.”

  6. ketherius zice:

    Argumentația lui e cam pe lângă, pentru că manualul este pentru elev, nu pentru profesor.

    Acuma, râdeți voi, dar un manual de sport, care să aibă diagrame clare pentru cum se execută unele mișcări, acțiuni, procedee tehnice, tactici de joc, ar putea fi util. Dacă ar fi fost detaliată în diagrame care să mă lase să o exersez pe îndelete, temuta probă de gimnastică, din trimestrul de iarnă, ar fi fost mai puțin îngrozitoare. Pentru fiecare sport, joc sau artă marțială există manuale cu diagrame detaliate. De ce să nu aibă fiecare elev un asemenea manual?

    Despre manualul de dirigenție nu mă pronunț, dar cred că există informație utilă care poate fi pusă acolo, mai ales dacă se clarifică domeniul și aria de competență a orei de dirigenție.

    Adulți fiind, multe lucruri ni se par evidente și tindem să uităm cum era când nu știam și cum am aflat pentru prima oară unele informații. Dacă sunt scrise bine, manualele sunt – întotdeauna – binevenite.

  7. opantazi zice:

    Pfuaaaai, eu am strans de mult material pentru un manual de exercitii! Asta se petrecea acum mai bine de 10 ani, cand umblam cu gatul imobilizat in minerva. Ma invatasera aia la kinetoterapie cum sa le fac, dar, pentru ca nu le tineam minte, le-am desenat intr-un caiet. Acum nu mai tin minte unde e caietul…

    • Cunosc fenomenul! De-aia trebuie să-ți iei un caiet în care să-ți notezi unde ai pus toate celelalte caiete și lucrușoare când faci ordine. Am observat că, de îndată ce pui un obiect „la locul lui”, acela pur și simplu dispare. Și dacă, vreodată, îl găsești întâmplător, prima întrebare care-ți trece prin minte e „Ce dracu caută ăsta aici?!”

      • Cudi zice:

        Nu-mi spune, Renata, că suferi și tu de sindromul „L-am pus bine!”, c-o fi un document, un încărcător de telefon, o brichetă… Uneori mi-e frică de propria-mi geantă: mi s-a întâmplat de atâtea ori să scap obiecte în gaura ei neagră și să le recuperez oricând, dar nu când am vrut/am căutat eu. Uneori mă mir că sunt vie, că am supraviețuit astfel până azi.

      • Cudi, dacă tot ai pomenit de geantă… A mea e atât de ticăloasă că, uneori, când vâr mâna până la cot în căutarea brichetei, mi-e teamă să nu mă lase ciungă. 🙂
        Pierdutul prin punere bine e boală în ce mă privește. Mă gândesc că cel mai bun mod de-a scăpa de anumite lucruri pe vecie (sau aproape) e să faci ordine în ele.
        De-aia zic: dacă vrei să fii ordonat, ai nevoie de un opis.

      • Vero zice:

        Eu aplic (cu succes în 90% din cazuri) metoda „unde l-aş pune acum?”

        Apropo de propria geantă, mi-am căutat, la un moment dat, ochelarii de soare şi, în acest nobil scop, am răsturnat conţinutul genţii pe masă. Nu i-am găsit. Dar am dat de ei peste vreo două zile, când am cotrobăit prin geanta cu pricina în căutarea altui obiect. 😀

      • 🙂 🙂 🙂
        Vero, ești unică!
        I-ai căutat prin răsturnare și nu i-ai găsit?!

      • Vero zice:

        Pe bune şi fără mişto. 😀
        La vremea respectivă, am consemnat „minunea” pe blog: https://anaveronica.wordpress.com/2013/06/16/minuni-cuvinte-din-trecut/
        Acum văd că a trecut şi Nono pe-acolo şi a lăsat un comentariu (adică văzusem şi atunci, dar uitasem 😀 )

      • Cudi zice:

        Vero, ești de comă cu ochelarii…
        Renata, subscriu, a pune bine e teribil de riscant. Ultimul lucru pus bine de mine a fost cardul bancar. Între timp am fost la bancă și mi-am făcut altul.

    • ketherius zice:

      Mie mi-a desenat terapeutul exercițiile, numai să le fac acasă.

  8. Iosif zice:

    Când îti cunosti identitatea,traiesti cu-adevarat realitatea…

  9. Elena zice:

    Renata, cred cã legea rezonanței e valabilă și în acest caz: aleșii sunt precum cei care i-au ales – doar îi reprezintã. Sunt oglinda poporului. Câți nu scriu cu erori? Unii terminã facultãți și nu știu sã scrie corect. E plin facebookul cu mesaje agramate.
    Cât despre conducãtorii care ne furã prin contracte deștepte sau orice altceva, idem. Câți români nu se bucurã sã fure de la job ca sã-și rotunjeascã veniturile, cei care lucreazã la fabrica de lapte furã cașcaval de-l vând pe sub mânã, chiar și o ațã, o foaie, un pix. Orice. De aceea spitale sunt spalate cu apã chioarã, detergenții ajung sã spele locuințele angajaților de la spitale.
    Apoi, ipocriții se revoltã și ies la proteste, conducãtorii sã nu facã la nivel mare ce ei fac la nivel mic, și ceea ce și ei ar face dacã ar fi în locul lor. Nepotismul pleacã de la nivel mic și se oglindește și la nivel mare.
    Manualele – un pretext de a fura din nou, alte licitații, alți bani. Totul e gândit pentru ei, nu pentru binele poporului.

    • Elena zice:

      P.S. Chiar si cei care pleacã cu 5 min mai devreme de la job sau întârzie 5 min – „furã” – salariu/nr zile lucrãtoare/8h de muncã pe zi/12 = x lei sau alt calcul conform cu datele CIM-ului. Toți vrem să muncim puțin și să obținem cât mai multe. Ne credem curați, onești și gata să dãm cu piatra. Toți avem defectele noastre.

      • Ei, aici nu-s chiar așa de inflexibilă. Prefer un salariat care mai întârzie, dar e eficient, decât unul care zace 8 ore bătute pe muchie, dar nu face nimic.
        Uite, cu generalizarea asta – „toți vrem să muncim puțin și să obținem cât mai multe” eu nu sunt de acord. Eu nu mă simt în acești TOȚI și cunosc o mulțime de oameni care nu pot fi incluși în TOȚII ăștia.

    • În cazul nostru, punctual, nu vorbim de un ales, ci de un numit. Dar, în general, ai dreptate: majoritatea votează inși care o reprezintă. Dar nu ea numără voturile! 🙂
      Nu mai sunt la curent cu furturile de la locul de muncă. Poate fiindcă întotdeauna am concediat hoții fără avertismente și explicații, până am rămas fără ei. 🙂

      • Elena zice:

        Da, corect e așa cum zici, să nu tolerăm hoția. Dar când vine vorba de economii uităm asta și încurajăm hoția indirect. Eu recunosc că am cumpãrat cizme lungi de la o prietenă care le avea de la sora sa ce lucra la o fabrică de încălțăminte. În mall costau de 2-3 ori mai scump (depinde de brand). Alții căutau șuți din afară să cumpere telefoane, parfumuri de firmă… Când cumperi de la x produse ieftine, nimeni nu se mai gândește de unde provin, ci prețul și calitatea. Nu ar putea justifica prețul decât prin furt. 🙂 Dar ne facem că plouã. Ne ofuscãm cu aleșii care nu’s constiți și închid ochii la licitații pãguboase pentru țarã în schimb. Ipocrizie.

      • Ei, uite că nici aici nu m-ai prins! Nu cumpăr niciodată de la „cineva”, doar de la magazin. Dacă mi se pare scump, nu cumpăr.
        Șansa ca un chilipir de-ăsta să fie țeapă e enormă. În plus, mi-ar sta în gât obiectul furat. Mă gândesc întotdeauna că un vânzător/ magazioner a plătit din salariul lui furtul respectiv.

      • Elena zice:

        Oops, nu te-am atins nici acum. Failed. Dar poate totuși se simt alte persoane. 🙂
        Oricum majoritatea contează, nicidecum excepțiile. În spiritul acesta și-au crescut unii copii, ca să „se descurce”, să „facã combinații”, să mai facă un ban pe lângă, să fenteze o taxă, să scoatã ceva de undeva. Acești copii uneori ajung să ne conducã. Când e vorba de un neam de al tău – e bãiat descurcãreț, când nu- e un hoț, e un corupt dat năibii.
        Noi nu ne gândim niciodatã la cum ar fi dacă noi am fi în locul respectivului.
        Inclusiv produsele marilor multinaționale au în spate contracte „de sclavie”. Oferã un preț jos de exemplu pt cacao ceea ce îi determină pe cei din Coasta de Fildeș cu plantații să cumpere copii din familii sărace care nu își pot întreține cei peste 10 copii, pentru cã corupția permite, și să-i exploateze ca pe niște sclavi, astfel încât totuși să iasă pe profit. Nesl3 e unul din cei implicați în scandal. Produsele ieftine au în spate de obicei un abuz. Hainele de „mall” au în spate salariile foarte mici a muncitorilor din Bangladesh. Și exemplele continuă. Dar omul nu are nici o vinã când cumpãrã produsul x din magazin. El este doar atras de preț. Nu cunoaște povestea.
        De ce prosperã companiile care fac asta? Din lipsa de informare a consumatorului. Sau nepãsare. Unii știu și totuși cumpãrã acel produs. De ce nu cumpărã lumea produse cu etichetã „fair trade”? Din cauza prețului.

      • Elena, să nu exagerăm! Nu mă gândesc niciodată că hainele, pantofii, chiloții au în spate niște muncitori cu salarii mici, aproape sclavi. Nu e treaba mea, e treaba lor cum își vând munca și abilitățile. Un salariu indecent de mic înseamnă că omul acela nu e în situația să negocieze, să pretindă. Nu-s chiar așa de comunistoidă, dimpotrivă.
        Faptul că nu cumpăr marfă FURATĂ n-are nicio legătură cu exploatarea omului de către om. Am auzit de scandalul Nestle. Totuși, mă întreb de ce familiile foarte sărace sunt atât de bogate în copii? Doar mă întreb și închid subiectul, nu vreau să ajungem iar la discuții despre suflete reîncarnate, planning familial, avort.
        Există și pe piața farmaceutică un „competitor” care vinde totul la niște prețuri suspect de mici, cu mult mai mici decât ale producătorului/importatorului. Sigur că zic „suspect” așa, ca să înțelegi cât de mici sunt, pentru mine nu e nimic suspect acolo, e o spălătorie de bani cu un „spate” lat și puternic cât Făgărașul. Cunosc oameni înstăriți, care stau la cozi interminabile ca să cumpere de-acolo, de la Muntele de Pietate al săracilor dar și al celor care ajung la extaz, doar fiindcă au luat incredibil de ieftin ceva ce, în mod normal, e mult mai scump. Cunosc și oameni mai strâmtorați financiar care, când a fost vorba să cumpere un medicament antineoplazic pentru mama lor, au preferat să dea mii de lei, la producător, decât să-l ia la preț de apă distilată de „dincolo”. Fiindcă au avut minte în cap și s-au întrebat dacă nu cumva exact asta primesc – apă distilată.
        Ca să închei, n-am rude/prieteni la Fisc, nu mă omor după instituția cu pricina, mai ales că șpăgăresc și ei cât pot, dar, dacă e să fac cumpărături, prefer să fie cu bon fiscal. Eu numai așa vând și supraviețuiesc. De ce n-ar putea toată lumea? Firește, roșii, castraveți și pătrunjel cumpăr din piață, ca tot omul. 🙂

      • Elena zice:

        Renata, prețurile mici ale acelei farmacii menționate de tine, sub cele ale producãtorului/importatorului, se pot justifica cum ai zis tu sau prin achiziția unor cantități foarte mari de produse/medicamente la care ar primi discounturi foarte mari datoritã rulajului pe care îl realizeazã, iar farmacia le revinde cu un adaos foarte mic care să își facã loc pe piațã și tocmai pentru a realiza acel rulaj mare, el câștigând prin cantitatea mare de produse vândute cu un adaos foarte mic și nu printr-un rulaj modest cu adaosuri care să-i asigure profitul și implicit posibilitatea continuării activitãții. Gen vinzi 1 milion de produse cu un adaos de 0,1 lei per produs și câștigi 100.000 lei, în loc sã vinzi 10.000 produse cu un adaos de 10 lei per produs.
        Se știe că la cantități mari prețul este considerabil negociat cu producătorul, care și el cu cât vinde mai multe cu cât își amortizeazã costurile directe și deci poate negocia alte prețuri pentru cã depãșește punctul critic sub care trebuie sã producã pentru salarii, chirie, utilitãți, etc și poate scoate alt preț.
        Cât despre natalitatea din Africa… cicã soarele are ca efect creșterea testosteronului. :)))
        O femeie din Uganda avea hiperovulație și a făcut 44 de copii din care numai 36 au supraviețuit. În unele țãri din Africa femeile încă se cumpãrã și sunt deci ca niște sclave, neavând probabil nici dreptul de a refuza. Unde mai pui cã nu au acces nici la metode contraceptive, educație, sunt îndoctrinate, au o mentalitate diferită…mai puținã poluare, etc

      • Elena, mă așteptam la explicația asta. E de alfabetizare în știința comerțului. Doar că, în cazul medicamentelor, nu ține. Fiindcă medicamentul nu e o cutie de bomboane. Nu cumperi mai multe, poate le mai faci și cadou, mai pui deoparte pentru la iarnă, fiindcă le-ai găsit la ofertă, ieftine. Dacă doctorul ți-a recomandat 2 capsule de Pradaxa pe zi, două iei. Nu trei, nu patru. Nu-ți cumperi șase cutii în loc de una, nu faci stoc, fiindcă e posibil să le arunci la gunoi dacă, peste două luni, medicul îți reconfigurează tratamentul. Aceeași discuție e valabilă și pentru OTC-uri. Dacă te doare măseaua ACUM, îți cumperi UNA cutie de ibuprofen (4,5 lei), nu iei ZECE cutii fiindcă acolo se vinde cu 1,70 lei/cutie. E o chestie psihologică, nu-ți faci provizii dintr-un produs pe care-l folosești numai la nevoie, nu de plăcere; asta ar însemna, implicit, să speri că mereu, în viitor, o să te doară ceva.

        Din punctul de vedere al fabricantului, răspunde-mi tu la următoarea întrebare: dacă maximum de discount pe care-l acord clientului, pentru 2000 unități produs este 45%, să zicem, de ce i-aș vinde întreg lotul, 10000 de unități, unui singur client, cu 75% discount? De ce, când am deja 1o clienți care solicită câte 1000 de cutii, cu 30% discount negociat în contract? La sfârșitul zilei, oricum, am vândut cele 10000 de cutii.
        Discuția noastră e de principiu, fiindcă, în cazul nostru concret, înainte de-a aștepta răspunsul tău, aș putea să-ți precizez că respectiva farmacie nu cumpără de la producător, ci de la un intermediar. Pam-pam!

        Lotus are dreptate, fără supărare, castraveți la grădinar. 🙂

        Bine, în Africa e soarele de vină pentru testosteron, dar la Vaslui? 🙂

      • Lotus zice:

        Elena, chiar dacă principiul e același, furtul e cuantificabil și există o diferență între a șterpeli un kilogram de cașcaval și a deturna câteva miliarde. Respectiv o diferență de câteva miliarde. Ce vreau să zic e că omul care vine acasă cu cașcavalul pentru că salariul abia îi permite să supraviețuiască poate că, pus în locul ministrului, n-ar îndrăzni să deturneze acele fonduri. Iar ministrul nu moare de foame.

        Renata, ești de apreciat cu faptul că nu cumperi marfă furată. Eu nu mă uit la proveniență.

      • Da, nu știu dacă sunt de apreciat. Dar nu-mi iese din cap că, pentru fiecare parfum de 100 $ șutit din Sephora pe care l-aș cumpăra cu 20$ de la hoț, vânzătoarele alea plâng și plătesc la inventar. Poate că unele sunt puse pe liber, dacă gaura e prea mare. Ca să nu mai zic că nu-i exclus, când deschizi flaconul, în loc să miroasă a Calvin Klein, te trezești că pute a parfum de trandafiri bulgăresc. Cui să te plângi?

      • Lotus zice:

        A, și Elena, la partea în care încerci să-i explici Renatei cum funcționează comerțul și profitul din rulaj, cu aplicație pe industria farmaceutică: eu zic să nu-i vinzi castraveți grădinarului. 🙂

      • Elena zice:

        Renata, dacã sunt producãtor, contractele de vânzare marfã au clauze de confidențialitate, nu știe x ce discount i-am oferit lui y și pe ce considerente. Poate îi ofer intermediarului x urmãtoarele discounturi:
        – peste un rulaj de 1 milion anual îi ofer 30%
        – peste un rulaj de 2 milioane anual îi ofer 40%
        – peste 3 milioane anual îi ofer 50%
        Sau trimestrial. El este interesat sã creascã rulajul ca sã obținã un discount cât mai mare. Vine un lanț de farmacii nou cu capital cu care negociez un contract care mã duce la un discount de 50%, fãrã el nu îl ajung și atunci negociez un altfel de preț cu el. Celorlalți le vând în continuare la fel. Sau poate cã fac un parteneriat cu el cu care sã intru puternic în piața farmaceuticã sã îmi fac loc într-o piațã cu o concurențã destul de acerbã. Sau poate acea farmacie mai are și un contract de aprovizionare cu statul (spitalele de stat). Sunt mai mulți factori care stau la baza unei decizii.
        Iau de la intermediar la un rulaj mare cu cel mai mare discount oferit de el, 35% la care adaug un adaos comercial foarte mic de 5%. Ceilalți cumpãrã de la același intermediar cu discount 20%, nu au un rulaj mare și ca sã supraviețuiascã pun un adaos comercial de 20-25%. Ce diferențã de preț rezultã?
        Sau poate asemeni supermarketurilor vreau sã fac un fel de concurențã neloialã, sã pracric un preț de dumping o perioadã, fur clienții ãlora mici care vor da faliment și vor închide. Cã și așa piața e suprasaturatã și gãsești farmacii la fiecare colț de stradã, mai ceva ca buticurule de odinioarã. Bãncile și farmaciile erau prea dese, bãncile au mai închis din agenții dar farmaciile nu prea.

        A, Lotus, nu o mai peria atât pe Renata cã nu îți dã block oricum, ea e mai deschisã pãrerilor diferite pentru cã e boring sã auzi de la altul cum își exprima și el aceleași pãreri ca tine din care nu înveți nimic nou, ci doar ce deja știi.
        Și, a, Lotus, mai bine vinzi castraveți grãdinarului (poate a lui nu s-au fãcut sau are un soi diferit) decât sã vinzi carne unui vegan (gen cum faci tu impunându-ți ideile despre orice, în special spiritualitate). 🙂

      • Elena, stop! N-ai înțeles nimic. Când am zis „din punctul de vedere al producătorului”, înseamnă că eu, recte – tu, ești producătorul. Ce mă aiurești cu contracte de confidențialitate, nu știe x ce-am negociat cu y? Păi eu, producătorul, fixez prețul unei cutii de piramidon la 10 lei. Și mai stabilesc că, indiferent de cantități, de rulaje, de termene de plată, ULTIMUL preț cu care pot să vând ca să-mi acopăr cheltuielile și să-mi asigur profit e 5 lei. Dacă vine un client care-mi cumpără TOT stocul cu banii jos, dar vrea să i-l vând cu 2,5 lei cutia, nu pot, că sunt pe pierdere. Negociez și acceptă să-l cumpere cu 3 lei. Întrebare: de ce, din coada de clienți care, oricum, mi-ar epuiza stocul de piramidon, plătind, fiecare 5 lei pe cutie, cu banul jos, aș alege să vând unui singur client, cu 3 lei?
        Bine, ca să nu-ți mai bați capul contabilicește în povestea asta, își mai dau un detaliu: intermediarul de la care cumpără respectiva prăvălie nu există. Nu există la registrul comerțului. O fantomă emite facturi cu discounturi excepționale.
        În ce privește castraveții, încă Lotus are dreptate. De data asta nu-mi vinzi castraveți, îmi vinzi poze cu castraveți și-mi sugerezi că, dacă mestec bine-bine hârtia fotografică, o să simt așa, o boare de gust de castraveți.

      • Elena zice:

        Renata, în plus, dacã aș fi intermediar m-aș gândi și la faptul că dacã lucrez preponderent cu farmacii mari, nu îmi trebuie sã plãtesc o armatã de agenți de vânzãri care să consume benzinã mergând la fiecare farmacie în parte și colectând 3 firfirei, în schimb cele mari îmi livreazã mai mulți bani deodatã, le livrez marfa și apoi ele și-o distribuie în lanțul lor farmaceutic. Pe lângã faptul cã dacã sunt într-o panã de lichiditãți și am B.O. sau facturi pot să fac un scont sau un factoring mai ușor pentru cã altã prestanțã are un lanț farmaceutic mare, deși riscul e concentrat pe câțiva clienți are au o pondere ridicatã în C.A.
        Sau poate chiar îmi livreazã banii pe loc și nu la termen, ceea ce e un atu pe baza cărora pot negocia cu ei un discount mai mare pentru ei.

      • Elena, dacă citești răspunsul anterior, zic că nu mai are rost să intrăm în hățișul ăsta de ipoteze. Totuși!
        Plățile de bani mulți deodată, oricum, se fac prin o.p., nu în cash, nu consumi benzină.
        Știi ce nasol e când intră un mare client în faliment, insolvență sau, pur și simplu, dă țeapă și se cară dincolo de Prut? Începi să te cârpești cu 3 firfirei de la micii clienți.

      • Elena zice:

        Ca producãtor nu vinzi în pierdere, logic.
        Nu vinzi cu un dicount mai mare de 50% dacã sub acest discount ieși în pierdere. În schimb nu vinzi nici sub anumite cantitãți. Dacã te contacteazã un potențial client sã cumpere douã baxuri îi poți recomanda cel mult sã ia legãtura cu unul din distrobuitorii tãi. Dar tu, în funcție de rulaj, termene de platã oferite, istoricul și bonitatea firmei (îi faci și o analizã dacã nu are incidente la plãți- CIP, datorii la bancã neachitate, îl verifici dacã nu a intrat cumva în insolvențã – e un site online, îi faci o consultare la registrul comerțului, te uiți pe lui actele financiare depuse și îi faci o mini analizã ca in cazul în care el nu are indicatori financiari buni sã nu îi oferi termene de platã, sã îți iei niște mãsuri de precauție- ceri o garanție, un depozit colateral ceva, etc) de cantitatea pe care el estimeazã cã o va cumpãra, etc, negociezi cu el un contract și stabilești termenii și condițiile. În comerț, dar și în viațã, totul e negociabil și preferabil ar fi sã se ajungã la o soluție de tip win-win ceea ce va încuraja o colaborare à long term.
        Dar de vândut în pierdere nu vinzi, decât dacã lucrezi la stat că numai pe acolo se practicã. Poți intra în insolvențã ca producãtor și atunci vine un administrator judiciar și încearcã să redreseze compania dar de cele mai multe ori o îngroapã dupã ce vinde activele ca sã plãteascã datoriile. Bine cã nu toți care au un drept de creanțã își vor mai primi banii ci intr-o ordine prestabilitã legal, așa cã de multe ori cei din josul listei care s-au înscris la masa credalã rămân pierduți. Dar pentru a valorifica activele el organizeazã o licitație, la fel ca și atunci când te executã un executor judecãtoresc care nu gãsește bani în cont și îți pune sechestru pe ceva pentru a pune în aplicare o sentințã rãmasã definitivã cu titlu executoriu. Dacã la prima licitație bunurile, gen stocul de marfã sau altceva, nu se vând la prețul pieții, prețul scade cu 25%, apoi cu 50% dacã nu sunt contestații și la a treia licitație se vând celui care oferã cel mai mult. Atunci da, prețul produselor pot fi vândute de la 10 lei si la 2,5 lei. Adicã în pierdere, mult sub valoarea lor realã. Mai ales dacã bunurile sunt perisabile, se încearcã valorificarea lor cât mai rapidã.
        La fel se poate întâmpla și cu stocurile intermediarului, nu numai al producãtorului. Dar acestea sunt cazuri de excepție. Dar firma apare la recom având în numele firmei „în insolvențã” pentru ca totul sã fie clar.
        Renata, având în vedere „succesul” și popularitatea farmaciilor, mã îndoiesc cã nu a fost verificatã, mai ales cã concurența sigur a sesizat anaf-ului situația dubioasã. Unii nu se pot abține sã nu facã sesizãri. 🙂

      • Elena zice:

        De asemeneala registrul comerțului apare în locul administratorului propriu zis – adm judiciar sau lichidatorul și firma are în numele ei starea firmei de fapt …”în faliment”, „în lichidare”, sau doar numele când e ok.

      • Elena, îmi pare rău că ți-ai pierdut atâta vreme să-mi scrii lucruri pe care le-ai fi putut lua cu copy paste din legislație, regulamente etc. Mai ales că ai detaliat o procedură care n-are nicio legătură cu discuția noastră. Mai bine răspundeai sau îți răspundeai la întrebarea pe care ți-am pus-o într-un comentariu anterior, ba chiar cred că am repetat-o.

      • Arlech zice:

        Elena, comentariile tale nu-s „boring”, ci fac omul să borască. Şi-i vine nu să-ţi dea block, ci să-ţi dea cu un bloc de piatră peste degetele alea cu care tastezi inepţii. Renata e o sfântă fiindcă te suportă; dacă există viaţă de apoi, pentru îngăduinţa cu care te tratează o să huzurească de-a dreapta Tatălui, acum şi pururea şi-n veci vecilor, amin. 🙂
        Iar Lotus nu e singurul care ţine să-şi impună ideile. În privinţa asta, îi semeni – nu leit, fiindcă-l întreci cu mult (după cum o demonstrează discuţia de aici).

        Scuze pentru intervenţia asta, Renata. Şterge-mi comentariul dacă eşti de părere c-am sărit peste cal.

      • Arlech, nu, e ok comentariul, poate nițel cam dur începutul. 🙂
        Chiar mă întrebam dacă cineva mai observă, în afară de mine, că Lotus și Elena seamănă într-un punct: au aceeași capacitate de-a nu asimila răspunsul interlocutorului și îl folosesc doar ca pretext ca să-și continue propriul raționament. Doar că mecanismele lor de reacție sunt diferite. Lotus îți fragmentează ideea până pierde complet sensul (ca și cum s-ar uita la un film artistic fotogramă cu fotogramă), Elena baleiază odată cu privirea comentariul tău și își zice, (poate!) – ah bine că a mai scris asta patru paragrafe, să-mi văd de monologul meu.
        Ambii vor citi acest comentariu care-ți este adresat. Numai Elena se va supăra și, o vreme, n-o să mai scrie prin Gară. 🙂

      • Arlech zice:

        Ai pus punctul pe i, Renata: Elena îşi vede de monologul ei. 🙂

      • Elena zice:

        Arleh, știi cât valoreazã părerile tale pentru mine? Zero. 🙂
        Tu pentru mine nu reprezinți decât un ofticat &expirat cu multe probleme la mandardã și sufletești. Așa că nu te mai bãga în seamã pe unde discut eu.
        Iartã-mă că nu am putut sã te ignor și de data aceasta, deși eu de obicei asta fac cu cei care îmi trezesc sentimente sau stãri negative. Nu că m-aș fi așteptat la ceva bun vreodatã din partea ta, cã știu cã nu poți.

      • Arlech zice:

        Mia cara Elena, „mă bag în seamă” pe unde doresc, atâta vreme cât deţinătorul respectivului spaţiu virtual mi-o permite. It’s a free country – că tot îţi place ţie rom-engleza. 😉
        Cât despre răspunsul tău, mi-a făcut o reală plăcere. Căci laudele tale ar fi fost, desigur, acelea care m-ar fi mâhnit peste măsură! 🙂

      • Elena zice:

        Da, Renata, uneori ai atâta dreptate, dar nu te invidiez.
        Îmi cer scuze cã nu am citit cu atenție mesajul tãu, uneori scanez mesajul și îl parcurg rapid, neavând nici atenție distributivã. Sau poate Vasilicã și-a dat demisia. Nu știu.
        Tu mã întrebai de ce producãtorul alege să vândã o cantitate mare unui intermediar – cu un discount mare și de ce nu preferã sã vândã aceeași cantitate la mai mulți distribuitori mici cu un discount mai mic și astfel sã aibã un profit mai mare cumva?
        Dacã da, atunci pãrerea mea e cã producãtorul vrea sã acapareze o cotã de piațã cât mai mare și nu atinge limita maximã de producție încât să aleagă: îi dau lui ãsta sau dau la ãștia. El dã la toți cã are balta pește, interesul e sã producã cât mai mult ca sã fie lider de piațã cã oricum concurențã este. Dacã vinde unui distribuitor mare, ãla are o bună logisticã, oameni profesioniști, sunt buni în vânzãri cã altfel nu ar cumpãra mult și acest lucru l-ar ajuta sã-si facã cunoscute produsele. Sunt mai multe motive pentru cate coloșii sunt preferați de producãtori dar îmi e sã nu vorbesc iar pe lângã subiect. 🙂
        O sã mai vin prin Garã. Observ cã Arleh s-a strecurat cu un comment, probabil are drepturi de admin. 🙂

      • Arlech zice:

        Spre deosebire de Elena, Arlech s-a ostenit să-şi facă un cont (gratuit) la wordpress, de aceea i se oferă facilităţi la care sus-numita n-are acces.

      • klaus zice:

        Arle, ça va? 🙂

      • Arlech zice:

        Oui, Klaus, ça va très bien, merci. 🙂

      • Lotus zice:

        @Arlech

        După părerea mea, o judeci greșit pe Elena. Faptul că nu aveți afinități nu vă dă dreptul la injurii, mai ales că Elena e o fată la care se probează citatul „ce-i în gușă și-n căpușă”. N-o fi având tot timpul dreptate, dar își exprimă cu sinceritate opiniile sau convingerile. Nu văd de ce te-ar face asta să „borăști”. Și dacă tot ți-a provocat reacția asta, nu văd de ce ai ales să ți-o exteriorizezi aici.

        @Elena

        Comentariul acesta pare rupt dintr-un manual de economie. În timp ce-l citeam mi-a venit să te întreb: „Așa-i că ai terminat ceva școală cu profil economic, fără să fi lucrat măcar o secundă în comerț?”. Pentru că în realitate lucrurile se petrec ușor diferit, cel puțin în domeniul alimentar, la care o să mă refer mai jos.

        În primul rând, acolo unde există concurență, și cam peste tot există, nu poți emite mari pretenții ca furnizor (fie el producător sau intermediar). Am zâmbit la faza cu cerutul unei garanții de la client. Dacă vinzi legal, cu factură, nu poți nici măcar să ceri plata pe loc. De obicei aceasta se face la termen, adică teoretic la vreo 7 zile, care practic se transformă în 3 săptămâni. Sau mai mult, dacă clientul e mare și nu-ți permiți să renunți la el. Nu poți cere garanții sau forța respectarea la literă a contractului (de ex plata la 7 zile, cât scrie pe contract și pe factură, nu la o lună, când ți-o dă el), pentru că îți spune la revedere și cumpără produse similare de la alt furnizor. Că este concurență. Dimpotrivă, ca să rămână clientul tău, îi mai dai o vitrină, un raft, niște umbrele etc.

        Secundo, chestia cu insolvența pare iarăși ruptă din ceva manual. Din câte știu eu, lucrurile stau cam așa: clientul, dacă nu ești atent, își poate declara firma falimentară, lucru care te cam lasă cu buzele umflate. Ce active, dacă firma a dat faliment? Nu mai ai ce recupera de la ea. Sigur, poți da clientul în judecată, și câștigi. Dar nu poți recupera banii. Că firma e falimentară. Înțelegi? E ca și cum ai da în judecată o persoană calică. Sau decedată. De acord, ai acte, câștigi procesul, dar pârâtul, fiind mort, nu-ți poate restitui datoria. Datorie care, în cazul Societăților cu Răspundere Limitată, nu este preluată de patron. Tu te judeci cu firma, nu cu patronul! Patron care își deschide ulterior alt SRL. Pe alt nume. E altă entitate, altă firmă, așa că n-are legătură cu prima. Sigur, n-o să mai pupe veci marfă de la tine, dar tu ai rămas cu paguba. Așa că, dacă nu se pune problema să-i fie frică pentru viața lui, nici măcar nu trebuie să meargă peste Prut. E de ajuns să dea faliment și le dă țeapă tuturor celor la care are datorii.

        Cât privește verificările prealabile, să te asiguri adică că nu riști nimic, să-ți spun o poveste. Persoana X îi cere persoanei Y un împrumut mic, promițându că-i va restitui banii la data D, cu dobândă. Primește banii și-i restituie, cu dobândă, la termenul fixat. După care cere o sumă ceva mai mare. Chestia se repetă de câteva ori. În final cere un împrumut consistent, nu mai rețin cât a fost, că e caz real, dar o sumă considerabilă. A doua zi pleacă din țară.

        Situația de mai sus nu a avut loc între firme, ci între doi oameni, dar firmele sunt conduse de oameni, iar în comerț nu există siguranță, nici măcar atunci când vine vorba de nume vechi și cunocute. Au dat faliment, inclusiv la noi, lanțuri de magazine mari. Sau mici, ca cel al lui Dinu Patriciu. 🙂 Au dat faliment firme de IT cu spatele puternic, atunci când s-au stricat apele. Ala că nu caști ochii, caști punga. Verificările prealabile nu-ți garantează absolut nimic.

        Iar legat de discount, nu rare sunt cazurile când cererea depășește capacitatea ta de producție pentru perioada respectivă. În această situație, uneori prețul este urcat – până când cererea egalează oferta, astfel încât profitul să fie maximizat. Deci nici vorbă de discounturi aici. De exemplu, dacă eu pot produce 100 de pixuri pe zi și la prețul lor normal de 1 leu bucata am cerere pentru 200 de bucăți pe zi, atunci urc prețul până la nivelul la care cererea scade la 100 de bucăți, cât pot eu produce. Și să nu crezi că asta o să mă facă ca a doua lună, după ce condițiile se schimbă și revin la prețul normal de 1 leu, o să-mi pierd clienți. 😉 A doua situație este cea în care pot produce mai mult decât vând. Aici teoretic s-ar proba ce zici tu, adică aș fi interesat să ofer discounturi. Dar poate cererea mică se datorează faptului că produsul meu este de calitate. De exemplu, produc niște sucuri decente. Însă majoritatea oamenilor, neavând bani, preferă să cumpere o poșircă cu 3 lei sticla de 2 litri, în loc să cumpere sucul meu, mai bun dar mai scump. Aici nu prea am ce face. Nu pot oferi discounturi, pentru că sucul meu e de o calitate crescută. Ingredientele sunt mai bune și mă costă mai mult. Așa că nu-l pot concura la preț pe cel cu poșirca. Mi-ar rămâne să investesc în reclame și să educ cumpărătorii, nu?

        Consecințele celor expuse în ultimul paragraf sunt că:
        – prețul de raft al unui produs nu poate varia atât de mult pe cât sugerezi tu;
        – nu te poți aștepta în mod realist să cumperi un produs de calitate la un preț derizoriu, decât eventual de ocazie (rar);
        – producătorii direcți, adică fabricile, nu au un profit atât de mare pe cât ne-ar veni nouă să credem. Că au și ele o grămadă de cheltuieli. Dacă n-ar fi așa, n-ar scrie pe componentele laptopului tău „made in China”.

      • Ia uite, măi, Elena, ce frumos le zice Lotus! Ca un comersant bătrân.
        Exact așa se petrec faptele în practică, la mii de ani-lumină fiind de manualele după care învățați voi finanțe-contabilitate.
        O mențiune, de dragul conformității cu realitatea: plecarea peste Prut a micuței patroane de farmacică ultra-centrală nu s-a efectuat de frică, ci fiindcă acolo a găsit cu cale să înceapă o nouă afacere. Și exact așa a procedat: a ales un mare distribuitor, a luat de enșpe ori marfă puțină și a plătit la termen, până au început ăia s-o considere cea mai drăguță și fidelă clientă, nu ca noi, jigodiile care plăteam cu mare întârziere și în rate! Și într-o zi s-a dus la patronul depozitului cu ochi umezi și strălucitori de căprioară și i-a șoptit la ureche că e pe cale să-și mai deschidă încă două puncte de lucru, dar -șșt!- să n-audă concurența, că ea nu vrea să se știe pe piață că-i merge așa de bine și i-a cerut câteva camioane de marfă în condiții preferențiale, de unde până atunci cumpăra cu lădița. Și în marele patron s-a învârtoșat spiritul cavaleresc și galanton și i-a umplut hangarul. Și până să înceapă el să cronometreze timpul până la scadență, domnița s-a volatilizat cu conținutul hangarului cu tot, și i-a scris ăstuia din țara vecină, scuzându-se că a uitat să spună că-și deschide în străinătate, fiindcă aici a dat faliment.

      • Elena zice:

        Renata, nu putem judeca întregul după excepții. Da, în comerțul bunurilor de larg consum (FMCG), în România, poate că așa stau lucrurile, dar nu este o regulã.
        În România mulți au fost luați de val și din badea chioșcarul cu 10 clase a ajuns ditamai patronul. Asta nu înseamnă că toți acționează în baza instictului și dau marfã cu plata la termen oricãrei dudui cu ochii umezi, după jn istoric pozitiv de numai câteva luni.
        Mulți iau în calcul când își asumã un risc sau creșterea expunerii pe un client:
        -reputația acționariatului majoritar
        – istoricul firmei (fãrã incidente la plãți, să nu aibe o schimbare de acționariat în ultimele luni, câți ani de activitate are firma, ce experiențã au respectivii pe piața în care activeazã, etc)
        – activele pe care le au (dacã au bunuri pe firmã, nu cã stau în chirie, mașina e în leasing și poate mãrfurile în custodie, zero lei în conturi)
        -… etc etc
        – unii cer garanție și B.O. avalizate în nume propriu (de adm sau asociați) care poate fi investit cu titlu executoriu
        – sunt magazine si la vânzãtori cer garanție, sã aibã ap, un bun de valoare în caz de lipsã în gestiune…

        Cã unii lucreazã după ureche și își asumã riscuri nejustificate fiind o concurențã acerbă și având mãrfuri pe stoc, asta e altceva.
        Cunosc, am auzit și eu situații de CEC-uri sau B.O. date fărã acoperire, de schimbãri de acționariat în care au pus oameni ai strãzii – marionete- cu ajutorul cãrora au dat țepe imense în vremea când lumea afacerilor era crudã și neexperimentată, nu știau și nu vedeau rostul unor interogări sau unei analize detaliate. Cu Dinu Patriciu- a fost reputația lui în joc, de mare miliardar, avea vile, un ditamai lanțul de magazine- toți au crezut în el. Uite asa lumea devine mai precautã și odatã ce se arde unul-doi, ceilalți renunțã la a face business dupã ureche, se curãțã mediul afacerilor de proști, de oameni imprudenți care primesc un tel de mai sus de undeva „dã-i lu’ãsta” și apoi dupã țeapã nimeni nu își mai asumã nimic.
        De asta cei axați pe producție aleg intermediari serioși, dupã o analizã detaliatã, vechi în branșã, uneori fac factoring la termene mai mari de platã, produs care poate avea în componența sa și asigurarea risculuj de neplatã. Bineînțeles cã banca și asiguratorul nu vor accepta orice client.
        Societãțile care își asumã riscuri – o fac pe barba lor, plãtind uneori cu falimentul. E destul de durã lumea afacerilor și fiecare zonã, domeniu are particularitãțile ei – nu îi putem încadra pe toți într-un șablon.
        Peste Prut are protecție că acolo așa se poartã.

      • Elena zice:

        Sunt exportatori/importatori care își asigură și oscilațiile cursului valutar (hedging) și unii folosesc frecvent și conturi escrow, nu putem să ne raportãm doar la unii. Sunt giganți care fac business într-o lună cât toți ãia mici într-un an.
        Dai unui intermediar mare – cu un discount mare- dar el își asumã riscul cu cei mulți și mai mici, cu termene de platã. Pe cei mici asiguratorul nu îi asigurã în caz de neplatã dar pe acesta mare, cu vechime, da. E un avantaj. Unii pentru a reduce riscul de neplată sunt dispuși sã plãteascã extra. Mai bine un profit mai mic dar sigur decât unul mai mare dar nesigur.

      • Lotus zice:

        Dialogul decurge cam așa:
        Elena: Lumea afacerilor este albă.
        Ceilalți: Nu ai dreptate, este preponderent neagră, uneori gri, cu rare irizări de alb.
        Elena: Într-adevăr, există și excepții, dar, după cum vă spuneam, lumea afacerilor este albă. (Urmează o redefinire a albului, în același număr de paragrafe și cu aceleași idei.)

        Elena, este foarte frumos ce spui tu. Eu cred că ai făcut o singură greșeală: ai participat la prea multe din cursurile de economie. În timp ce practic toți băieții au tras chiulul. C-așa-s băieții. Astăzi, o parte dintre acei băieți și-au deschis firme. Nedând așa mult pe la cursuri, nu se ghidează după regulile expuse de tine, că nu le știu. Nu-i vina ta, ci a lor, că au chiulit. 🙂

        Uite, de exemplu, la partea în care spui că modificarea termenilor unui contract este precedată în multe cazuri de o analiză a clientului, pe următoarele capitole: reputația acționarului majoritar 😀 , istoricul firmei, activele etc etc, știi ce citesc eu aici? Că furnizorul NU-ȘI CUNOAȘTE CLIENTUL și, pus în fața posibilității de a-i da mai multă marfă, trebuie să-și bage nasul în hârtii ca să poată lua o decizie. Ori, Elena dragă, dacă tu activezi pe piața X și-i dai marfă unui client din domeniu ȘI NU ȘTII CE HRAM POARTĂ ACEL CLIENT ȘI RESPECTIV CÂT DE MULT TE POȚI ÎNTINDE CU EL, atunci înseamnă că nu ești afacerist, ci profesor, și nu conduci o firmă, ci o sală de clasă.

        Dar poate mă înșel. Te rog demonstrează-mi că mă înșel! Numește trei firme care se ghidează după principiile expuse de tine. Ai zis că sunt multe, eu îți cer doar trei.

      • Elena zice:

        Lotus, nu vreau să mă crezi, nici să îmi dai dreptate, poate ai dreptate, eu ți-am zis pãrerea mea. Cu cât firma sau magazinul e mai mic, adninistratorul fãră o pregãtire în domeniu, fãrã să aibã prea multe cunoștiințe de contabilitate, economie, administrarea unei afaceri cu atât dă și pe caiet. Cei mare nu își asumã riscuri atât de mari pentru că și sumele lor pe care le ruleazã sunt mari. Ei intrã oe mfinante.ro și dupã CUI ul clientului lor cautã să vadã ce date financiare au, fac ointerogare pe situl insolvenței, au cont pe recom.ro, la centrala incidentelor la plãți, sunt mai atenți cui dau pe credit, și ce termene de platã dau, ce expunere dau pe un anumit client, iau în calcul istoricul lui ca client și multe altele. Pentru cã un client mare nu lucreazã numai cu cei din proximitatea lui și e posibil sã nu îl știe, numai la sat se știu toți între ei. Cu cât sunt mai mari și cu cât au o afacere mai stabilã cu atât își diminueazã riscurile mai mult. Și contracte se fac, unele se inregistreazã chiar și la camera de comerț, au și garanții B.O. Nu toți lucreazã așa cum zici tu, deși am zis că da, ce spui tu existã dar e doar o parte din economia acestei țãrișoare, și nu putem analiza la nivel global dupã niște excepții. Cu cât o companie e mai mare cu atât e mai „dupã cursul de economie”.
        Azi am avut o zi extrem de neagrã, așa că nu mai vreau sã mã contrazic cu tine, crezi ce vrei tu.

  10. Elena, nu pot să nu-ți răspund, la cât ai muncit din cărți, în recentele comentarii: PIU-PIU-PIU!… A sunat ceasul. Te trezești. O nouă zi de muncă e pe cale să înceapă. Afară ninge și-n sobă arde focul. Dar n-are putere. Și lemnele sunt pe sfârșite. Pune manualele de facultate pe foc! Mai economisești trei vreascuri.
    Așa, de-un pamplezir: doar începătorii mai acceptă bilet la ordin. E preludiul gingaș al țepei perfecte.

    • Elena zice:

      Renata, cãrțile și cursurile sunt undeva prin pod la mama, ce am scris pe aici e ce a mai reținut Vasilică.
      Dacă zici cã sunt așa nule, uite un caz concret care sã te mai lãmureascã, unul luat la întâmplare, poate nu chiar cel mai bun exemplu care sã-mi susținã punctul de vedere.
      http://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-boey7h9/

    • Elena zice:

      Mda, mersi de sfat Renata. Am sã-mi pun și diploma pe foc. Trebuia să mã fac farmacistã, dar dacã nu m-au îndrumat părinții ca lumea și m-au lãsat de capul meu, ce sã fac de acum…
      Aceste instrumente de platã și produse financiare s-au inventat degeaba. Și culmea cã nu le-a desființat nimeni. Cel mai ok e să nu analizezi potențialul client și sã-i dai cu plata la termen cu o.p., nu? Dacã e incepãtor nu ii ceri plata la livrare sau vreo garanție pentru plata la termen cã oricum sunt degeaba. Teoria e degeaba, eu zic ca tu cu experiența ta sã scrii un nou manual sau niște cursuri ca sã învețe și alții corect cum stã treaba.
      Ok. Am înțeles, orice zic te ofenseazã, nu te mai deranjez.

      • D. Vader zice:

        Ca sa nu ne mai pierdem vremea inutil si sa nu ne mai tocim nervii. Elena, smecheria se face prin depozite colaterale si contracte de antrepriza. Doar ca trebuie sa pui Codul fiscal pe cant, nu pe lung.

      • Elena nu mă deranjezi și nici nu mă ofensezi. Sunt sigură că teoria ta n-are nicio fisură, dar în practică firmele nu lucrează așa.
        Achizitorul despre care vorbim e mic, în comparație cu cel cu 300 de puncte de desfacere. Un lanț. Să zicem că, totuși, e atât de priceput la comerț, că în prăvălioara lui vinde 30% din vânzările lanțului cu 300 de puncte de desfacere.
        Cum n-a reușit, niciodată, un lanț, să obțină condiții la fel de bune (discount) la un rulaj de 3 ori mai mare?

      • Elena zice:

        Insomnie! 🙂 M-am trezit în puterea nopții și stãteam cu ochii beliți în tavan, așa cã m-am gândit să vãd ce mai e pe aici. Nu vreau remediu, doar cã mi-am dereglat programul de somn dar prin niște treziri matinale dupã care o sã îmi revin la normal
        Renata, mie […] nu mi se pare deloc micã la o cifrã de afaceri […]. Activitatea unei firme nu se vede doar la punctele de lucru, ci și prin contractele pe care le are, poate cu spitale de stat sau spitale private, poate e distribuitor la rândul sãu, etc. De aceea ziceam cã nu toți au același tip de activitate și nu putem privi toate afacerile din același unghi și trãgând concluzia cã toți procedeazã doar într-un anumit fel în practicã, fix așa cum cunoașteți voi din câteva cazuri.
        Prețul mai mic decât al unui lanț farmaceutic cu 300 de puncte de lucru se poate justifica în mai multe feluri:
        – practic un adaos comercial mai mic decât celelalte care obținând un profit mai mare își lãrgește activitatea deschizând noi puncte de lucru, reinvestind.
        – sare un intermediar din lanțul de distribuție al medicamentelor și astfel obține un preț mai bun, eliminând adaosurile unui intermediar, poate are un furnizor extern și de aceea nu a putut fi reperat la intern, etc

        Mã mustra conștiința să plec așa, parcã într-o notã negativã, deși m-am simțit jignitã de afirmațiile tale: sã-mi pun cursurile pe foc și etc. Știi Mitul Peșterii, Renata?

      • Elena, nu știu Mitul Peșterii.
        Aș fi preferat să fii mai atentă și să observi că n-am dat nume de firme. Ce te face să crezi că vorbeam de această farmacie și nu de alta?
        De ce crezi că țin morțiș să văd pe blogul meu date și nume?
        O să moderez parțial comentariul. Sper să nu te superi!

  11. Lotus zice:

    Elena, ești fenomenală! Te-am întrebat ceva: poți numi trei firme care se ghidează după principiile enunțate de tine? E o întrebare simplă, cu un răspuns simplu: da, X, Y și Z, sau nu, nu pot. În loc să-mi răspunzi, tu reiei turuiala de mai devreme.

    De unde știi lucrurile pe care le enunți ca și cum ar fi adevăruri absolute, nu opinii personale? De unde știi, de-un exemplu, că „ei intrã pe mfinante.ro și dupã CUI ul clientului lor cautã să vadã ce date financiare au, fac o interogare pe situl insolvenței, au cont pe recom.ro, la centrala incidentelor la plãți, sunt mai atenți cui dau pe credit, și ce termene de platã dau, ce expunere dau pe un anumit client, iau în calcul istoricul lui ca client și multe altele”? De unde știi, de-un alt exemplu, că nu toți lucrează așa cum zic eu? De unde știi lucrurile ăstea? Ai lucrat în comerț? Ai făcut cursuri la școală? Ai văzut reportaje TV? Ai un prieten care-ți povestește? Care e sursa informațiilor tale? O altă întrebare la fel de simplă, la care te rog să-mi răspunzi.

    Și cine a zis ceva de caiet? Eu am zis că marfa se dă de regulă cu plata la termen. Ce treabă are caietul? Pe caiet dă magazinul din Susenii de Deal, până când le intră pensia localnicilor.

    • D. Vader zice:

      Hai, las-o jos ca macane! E ca si cum ti-as cere eu tie sa-mi indici numele ultimelor trei locuri de munca ale tale. Sau macar ultimul, poftim! Matale daca ramai fara curent electric, sursa tuturor informatiilor iti ramane Centrul Ocult de Mesaje Telepatice ale calugarilor budisti ultrapotenti si omniscienti, si eventual visele de dimineata urmate de nelipsita polutie.

      • Lotus zice:

        Nu. E ca și cum mi-ai cere să-ți indic numele a trei firme care se ghidează după principiile enunțate de mine. Iar eu, dacă aș fi lucrat în comerț, aș fi putut să-ți indic cu ușurință 5. Iar dacă nu, probabil n-aș fi putut să-ți indic nici una.

        Dacă lucrezi într-un domeniu, cunoști domeniul respectiv, nu doar firma sau firmele la care ai fost angajat. Dacă ești agricultor, îmi poți indica cu ușurință 3 gospodari care plantează grâul într-un anumit fel. Iar dacă îmi vorbești despre cum plantează gospodarii grâu fără să-mi poți furniza nici măcar un exemplu concret de gospodar care face ce zici tu, atunci vorbești teorii.

        Până acum n-am auzit expresia cu măcăne decât la tine și le Ketherius.

      • Doctorul Vader zice:

        Te faci ca nu pricepi? Asa dupa cum te indoiesti tu ca Elena iti poate da numele alea de firme, tot asa ma indoiesc eu ca ai avut vreodata vreun job relevant sau ca ai avea in acest moment vreo competenta semnificativa in ceva anume. Bine, nu neg, sunt multi ca tine, mai ales intr-un anumit segment de varsta. Nu stiu cum iti castigi existenta, nici nu ma intereseaza, dar la Elena e foarte clar cum isi castiga existenta, tot ce a spus acolo arata ca e o contabila care isi practica meseria destul de ingrijit si de adunat. In schimb la tine, din comentariile tale, din articolele pe care le scrii pe blogul tau, pe care le-am citit cu atentie, eu nu vad decat un camp nesfarsit de balarii monocolore, aranjate frumos in randuri, cu pretentii de flori de camp. Nu este cazul! Daca imi permiti un sfat, incearca sa treci de la forma la vreun fond, autocenzureaza-te, pentru ca acum esti complet lipsit de masura, lipsit de bun simt si mai ales lipsit de farmec. Ce vrei sa demonstrezi? Incearca sa taci o saptamana ca sa vezi daca iti simte cineva lipsa. Nu sclipesti in nimic, nu transmiti nimic, n-ai povesti, n-ai culoare, esti ca un bec chior.
        Cu rata care macane si cu Ketherius care e treaba, ai dat-o si in paranoia?

      • Lotus zice:

        Eventual o contabilă care crede că munca ei de culegere a anumitor date despre istoricul firmei clientului și alte asemenea are o valoare mult mai mare decât i-o acordă cel care-i solicită serviciile. Cu asta aș putea fi de acord.

        Dacă mă întrebi de competențe, atunci o să procedez ca tine și o să-ți întorc întrebarea: tu cine ești? Pe mine mă poți găsi după câteva bloguri, o parte ale mele și o parte unde comentez. Pe tine nu te știu de nicăieri. Nu ai un nick, nu ai o identitate – fie ea și virtuală. Și nici măcar la polemica de mai sus n-ai participat. Te-ai băgat ca musca în lapte într-o discuție în care, apropo, Renata mi-a dat perfectă dreptate. Iar despre competența Renatei presupun că n-ai îndoieli. Fapt care arată că poate ar trebui să-ți calibrezi instrumentele de analiză și deducție.

      • D.Vader zice:

        Din nou si din nou vorbesti din filme, mai precis din alea gratuite de pe net. Eu AM CONTABILE inca de pe vremea cand iti facea maica-ta ghiozdanul, in timp ce tu, in cel mai bun caz, nu ai decat vise erotice cu contabile, asadar > hai sictir!

        Daca tu iti inchipui ca o sa-mi fut timpul liber ca sa intru in polemici cu o ciocanitoare sparta si deraiata ca tine, gresesti. Hai sa-ti raspund la cateva intrebari totusi. Cine sunt? Sunt un cititor, nu mai mult, al acestui blog cam de cand nu-ti mai facea maica-ta ghiozdanul si n-am chef sa renunt la asta doar pentru ca a inceput stafia lui Leonardo da Vinci sa bantuie pe aici si sa dea in popor cu sentinte, inventii si solutii pe orice subiect. Tu esti zdravan la cap? Chiar crezi ca noi suntem cazuti in cur extaziati dupa lectura unor texte ale tale pe care daca le iei la scuturat ramai doar cu virgulele puse corect? Cica nu ma stii de nicaieri, ca nu am nick, nu am identitate, fie ea si virtuala… 🙂 Si ce-i cu asta? Esti tampit? Crezi ca asta ma impiedica sa traiesc, sa mananc bine, sa beau bine si mai ales sa fut si mai bine? Tu ti-ai facut un scop in viata din a intretine polemici? Iti dau polemicile de mancare, te satura polemicile? Trage dracu’ laptopul ala din priza si iesi afara la aer si mai ales pune mana pe carte! Te-as indemna sa-ti cauti si vreo gagica, dar mi-e mila de saraca creștina aia care ar incapea pe mainile tale de geniu intrupat, elementule cosmic!

        Si nu in ultimul rand: PLIMBĂ URSU’!! Lasa-ne pe noi asa, cum stam noi mai pe intuneric, la povestile noastre.

      • Lotus zice:

        Eu discut cu Renata și Elena. Tu te bagi în conversație, neinvitat. La fel cum neinvitat vii la mine pe blog. Că ai venit nu mă deranjează, că nu sunt sithofob, dar reținem ideea că neinvitat. După care sari în sus că nu ești nebun să-ți pierzi timpul cu mine. Păi fratele meu, te-a chemat cineva? 🙂

        Acum, să-ți dau și eu câteva răspunsuri. Primo, nu scriu pentru tine. Am o ușoară senzație că Cetin scrie pentru tine, pari genul incapabil de subtilități și discuții meta. Secundo, la mine pe blog abordez subiectele care-mi convin mie. N-am înțeles de unde ai fi dedus că țin să-mi promovez acest blog aici. Puțin îmi pasă dacă cazi în cur extaziat după lectura lor, după cum puțin îmi pasă cine ești dincolo de ecranul calculatorului, fie el cu tub catodic sau cristale lichide. Al meu nu e de la laptop. Te-am întrebat cine ești în oglindă la propria ta întrebare, că cine sunt eu și ce experiență de viață am.

        Am lucrat în comerț și pot enumera o serie de firme care acționează în acord cu cele scrise de mine mai sus și întărite de Renata tot mai sus. Peste întrebarea cu Renata ai sărit grațios.

        Faptul că ai citit cu atenție articole de pe blogul meu dar nu ai criticat nimic la nici unul, exceptând acel trolaj de altfel reușit, pentru ca să îmi spui acum că textele mele sunt lipsite de substanță, așa, la modul general, și să îmi arunci invective, nu te pune într-o lumină prea bună. Dacă nu ești de acord cu un articol scris de mine, simte-te liber să critici exact ce nu-ți convine la el, iar eu voi încerca să îți răspund. La acuzații vagi și generale, cum că textele mele sunt nuștiucum, dublate de atacuri la persoană, chiar nu am ce să-ți răspund.

        Sau simte-te liber să mă ignori, lucru pe care, dacă l-ai fi făcut de la bun început, n-ai fi ajuns să-mi spui că nu ești nebun să-ți pierzi timpul cu mine (lol) iar eu aș fi jurat că Vader este doar un personaj de film.

      • Elena zice:

        D.Vaider, propun sã încheiem discuțiile într-o notã amiabilã, lãsând fiecare câte puțin din „dreptatea lui”. Ce rost are să ne jignim sau certãm pentru niște fleacuri care nu aduc nici o pierdere și nici un câștig de bani, faimã nici atât în anonimat.
        Ei din punctul lor vedere, din unghiul în care privesc ei lucrurile, au dreptate. Exemplele lor se limiteazã doar la ce afirmã mai sus și acesta e adevãrul lor, știi doar cã adevãrul, cunoașterea și ideile sunt limitate de intelect. Ideile mari nu pot încãpea în minți inguste.
        Și oricum Renata e farmacistã la un punct de lucru farmaceutic, nu e vreun profesor la facultatea de economie și nici nu activeazã în domeniul economic. Știi Mitul Peșterii, nu?
        Cât despre Lotus, el ține mult la a „avea dreptate”, nu o scoți cu el în veci, probabil vreo frustrare de a lui, vanitate sau vreun gol. Unii au nevoia sã fie validați din exterior ca sã se simtã deștepți, importanți, etc, și nu prea lasã de la ei cã dacã ar recunoaște sau accepta cã noi nu le putem ști chiar pe toate, ar avea mai multe de învãțat și nu s-ar mai naște atâtea conflicte pentru demonstrații teoretice de cibe are dreptate.
        Lotus, dacã îți dau 3 nume de firme tu ai știi prin astã cã așa acționeazã ei sau nu? Nu, deci întrebarea ta e fãrã rost.
        Dar totuși ca sã fie din domeniul tãu, comerț, cã tot ziceai în commentul anterior cã îl stãpânești, Coca-cola cere distribuitorilor sãi „scrisoare de bonitate” de la banca lor și le face o analizã. Distribuitorii care la rândul sãu revând marfa altor comercianți, persoane juridice, probabil cã nu cer, cã ei au un portofoliu mai mare de clienți (mulți și mai mici) și ar fi costisitor sã-i analizeze pe toți așa cã prin rețeaua lor de agenți comerciali simplificã procedura. Dar mai sunt și alți mari producãtori sau importatori care fac analizã celor prin care își comercializeazâ marfa. E diferențâ de sumã, faci analiză celor cãrora le dai peste o anumitã sumã ca sã reduci riscul de a pierde o sumâ considerabilã, nu celor cãrora le dai sub 100kron cu plata la 30-60 zile. Și nu mai scrie cã nu mai rãspund, crezi ce vrei tu, eu nu țin morțis sã-mi dai dreptate.

  12. Iosif zice:

    @Elena.
    Ma gândeam citindu-ti comm-urile,ca, de aveam un expert contabil ca tine,azi (în Franta),aveam cea mai prospera si bine cotata firma de maçonnerie générale din regiune… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s