Pernuțele (P)

Au sosit pernuțele de la moțăilă! Arată cum speram, dar sunt neașteptat de grele.  Asta e bine, că nu alunecă.
Le-am pus pe cutia-taburet, pe care am de gând să-mi întind picioarele când stau pe canapea și mă uit la televizor. (În cutie e aspiratorul.)

L-am mințit pe Mili.  I-am zis:
– Hai, că ți-au venit pernuțele!
În primul moment n-a fost interesat, că tocmai vâna un țânțar adormit pe perete. Dar după ce l-a rezolvat, adică după ce l-a mâncat, a făcut recepția .
S-a frecat bine-bine cu mustețile și obrăjorii de obiectele venetice, apoi s-a cocoțat pe ele, de parcă exact asta i-ar fi lipsit, de când lumea, două pernuțe albastre.
Și cum păreau destul de docile, le-a asuprit cu totul .

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în blog, pisici și alte lucrușoare, părerea mea, strict autentic și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Pernuțele (P)

  1. Cudi zice:

    Am în brațe un Simon gelos.
    Bravo, Mili, să le exploatezi din plin!

    • Cudi, mie mi se pare culmea să cumpăr două pernuțe de la Tg.Mureș, când pute Bucureștiul de pernuțe, dar am intrat în joc…
      Tu poți să-l recompensezi pe Simon cu prima pernuță de 10 dolari din cel mai apropiat magazin de pernuțe, că Simon, ca și Mili, habar n-au de proveniență și istoricul obiectului pe care se fac stăpâni.

      Au trecut două ceasuri de când avem pernuțele și suspectez că nu vor fi niciodată libere pentru picioarele mele, când stau să mă uit la dragii noștri călători în timp! 🙂

  2. Cârcotaşu zice:

    … mie mi se pare culmea să cumpăr două pernuțe de la Tg.Mureș,…

    Ehe, io cumpăr zahăr (de mesteacăn) de la Tg. Mureş de doi ani, am cumpărat nişte becuri de la Madrid şi o uşă glisantă de la Copenhaga! Deh, mie nu mi se pare culmea, ci mişto. Ei?! 🙂

    • Zahărul și becurile parcă le înțeleg, dar UȘA de la Copenhaga?!
      Chiar vreau să știu ce fel de ușă e asta! 🙂

      • Cârcotaşu zice:

        Păi e o uşă glisantă din sticlă. Sigur, se găseşte şi aici, dar nu se asigură livrarea la domiciliu, că ar fi pericol să se spargă în transport. Drept urmare, am găsit un site care vinde aşa ceva şi căreia nu-i e teamă că de la Copenhata la Bucureşti s-ar sparge. Tre’ să spun că atunci când am comandat-o n-am ştiut că vine de acolo, site cu .ro, toate româneşti, da’ după ce-am comandat-o am aflat că site-ul are sediul în Danemarca, nu în România. Ei, ce vină am io? Totul a decurs brici, comanda, livrarea etc.

  3. Cârcotaşu zice:

    PS – dacă te interesează, parfumuri veritabile la preţuri „convenabile” găseşti pe aoro.ro. Asta are sediul în Praga.

  4. FEDORA zice:

    Si mie-mi plac animalutele,in special cainii din rasa huski,lup, bichon,shih tzu,chow-chow.Si cel mai mult si mai mult imi plac caii,(si CP,evident\)mi-ar placea sa fac echitatie,dar timpul,bla-bla.
    Bichonul ,cu siguranta n-ar scapa viu din mainile mele,ce junghineala ,ce smotoceala si-ar lua micutul.S-a votat cine-i ptr a avea un bichon (la vremea aia asta ne doream) si am invins noi ,adica tabara cu papa,mama saraca era in minoritate.Cand a inceput papa cu cine-l scoate afara,cine-i da sa manance,ne-am razgandit imediat noi.Ne faceam socoteala ca-l pacalim si-l responsabilizam pe papa,dar n-a marsat.Si uite asa, adio bichon!
    Dar,ori cat de mult le-as iubi,nu le-as tine in casa,nu suport parul,mirosul,rosul diverselor chestii,ori gatesti si uiti sa te speli ,ori stai si dragalesti catelul.S-apoi,n-o sa ajung sa-mi faca animalutul mie, program de caca-pisu,in functie de anotimp.Si fix cand as avea eu chef de trandaveala , atunci mar,mar si fuga la usa.Tu ai noroc ca ai pisica ,nu tre’ s-o plimbi in lesa.Si apoi,sunt si niste cheltuieli cu mancarea,cu vaccinul etc…
    True love,true love,dar totul pana la a-mi face existenta mai usoara,nu a mi-o ingreuna.
    Ori imi asum responsabilitatea la modul profesionist ori cineva are de suferit..Si cum eu nu-mi doresc “sa strivesc corola de minuni a lumii”…
    Am avut noi vreo 3 papagali perusi,in timp asa .Nu pot sa-ti spun ce plansete ,ce jale,era cand murea cate unu’.Asa ca ne-am lecuit si de ‘sportul’ asta.
    Tre’ sa luam in calcul toate datele si apoi luam decizia finala.Asta inseamna pragmatism ptr.mine.
    Nebunii matinale,caldura,vara indiana a hormonilor,circumstante de proximitate…
    O zi racoroasa,tie &comp.
    E cam offtopic,dar’INTELEGEREA,TOLERANTA,BUNATATEA ,RABDAREA’,sper ca n-au fost la o ha.

  5. klaus zice:

    http://m.gandul.info/puterea-gandului/gen-degeratu-dixit-trebuie-declarata-starea-de-urgenta-in-domeniul-securitatii-nationale-16678339

    Am auzit azi alarmele sunând. Îmi plesneau ochii în cap de căldură dar, preț de câteva secunde, am uitat să transpir. România înseamnă prea mult eu și prea puțin noi. Adică puțin spre deloc. Dacă în cinci minute ar fi vibrat aerul de escadrile de avioane care seamănă moarte, tot n-aș crede că ăla care a forțat intrarea în intersecție s-ar opri din înjurat. Și mai cred că ne e frică de patriotism. Din cauză că nici eu n-aș putea să spun ce înseamnă pentru mine. Am tot scris, apoi am șters…..eu mi-aș lăsa copii orfani pentru țara asta. Cam atât!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s